Micile secrete ale lui Dinu Patriciu

 

Dinu Patriciu s-a nascut pe 3 august 1950 in Bucuresti si este fiul cunoscutului petrolist si profesor Valeriu Patriciu. Tatal sau a fost profesor de geologie la Politehnica din Timisoara in perioada 1930-1950, iar apoi, pana in 1958, profesor la Universitatea din Bucuresti. Pana in 1947, el a detinut si functia de director al companiei Shell Romania.

Valeriu Patriciu a fost arestat in doua randuri, in 1945 si in 1948, de Siguranta, respectiv Securitate, iar in 1958 a fost dat afara din invatamantul superior pe motiv ca ar fi sprijinit anumite grupuri de rezistenta din Prahova. Pana in 1964, cand a fost reabilitat, sotia sa a fost nevoita sa lucreze ca laboranta pentru a-si intretine familia.

patriciu 1

Arhitectul emirului

Pe Dinu Patriciu il cheama, de fapt, Dan Costache Patriciu. El a absolvit, in 1975, Institutul de Arhitectura “Ion Mincu” din Capitala si a devenit ulterior profesor al aceluiasi Institut. In perioada 1975-1984, a castigat cateva premii la concursurile internationale de arhitectura. Daca in 1975 a obtinut locul opt la concursul international pentru cladirea Operei din Sofia, iar in 1977 a primit mentiunea juriului pentru Libraria Nationala din Teheran-Iran, in 1984 Patriciu a obtinut premiul intai pentru arhitectonica centrului capitalei Emiratelor Arabe Unite, Abu-Dhabi.

Asta a facut ca, in perioada 1984-1990, arhitectul Dinu Patriciu sa participe la constructia a 11 cladiri de birouri in Abu-Dhabi, a hotelului de patru stele Al Jazira din Dubai, precum si a patru resedinte pentru seful statului. Conform lui Patriciu, banii care au insotit premiul castigat pentru Abu-Dhabi ar fi fost incasati de catre Securitate prin intermediul Institutului Roman de Consulting Romconsult, firma care se ocupa de gestionarea in exterior a proiectelor de arhitectura si care, in 1989, era condusa de Florin Burada.

Intr-un numar din Scanteia acelor ani, s-a precizat de fapt ca banii castigati, cateva zeci de mii de dolari, ar fi fost donati de catre Patriciu statului roman. Pana in 1989, el a castigat totusi destul de bine, la salariul de profesor adaugandu-se sumele obtinute din meditarea a sute de elevi care aspirau sa intre la Institutul de Arhitectura, precum si castigurile din capitala Emiratelor Arabe Unite. In Romania, Patriciu a proiectat magazinele universale din Focsani si Barlad, precum si mai multe locuinte de lux si sedii ale unor banci.

Aventurier in politica

In 1990, arhitectul Dinu Patriciu intra in politica. Se inscrie in PNL si, pe 20 mai 1990, devine deputat de Timis. Doua luni mai tarziu, in urma unui conflict cu Radu Campeanu, Patriciu, impreuna cu Calin Popescu-Tariceanu, Andrei Chiliman, Radu Cojocaru si Gelu Netea, sunt exclusi din PNL si infiinteaza PNL-Aripa Tanara. In 1992, candideaza din nou pentru Camera Deputatilor, pe listele CDR din Dambovita, si obtine un nou mandat de deputat in legislatura 1992-1996. In 1993, infiinteaza PL ‘93 si devine liderul acestui partid.

In 1997, PL ‘93 fuzioneaza cu PNL – CD, condus de Niculae Cerveni, noua formatiune politica fiind numita Partidul Liberal. Un an mai tarziu, intra in conflict si cu Niculae Cerveni, care se impotriveste comasarii prin absorbtie dintre PL si PNL. Cerveni a numit atunci actiunea lui Patriciu “destabilizatoare si marsava”. Trei ani mai tarziu, Dinu Patriciu devine vicepresedinte al PNL, dupa ce, in 2000, este ales deputat pe listele PNL Prahova. In iunie 2003, fiind pus sa aleaga intre politica si afaceri, renunta la mandatul de deputat in favoarea afacerilor. Doi ani mai tarziu, avea sa cunoasca, pentru prima oara, atmosfera unei celule de arest, dovedind astfel ca nu a facut o alegere tocmai potrivita.

Disparitia misterioasa a doamnei Nastase

In paralel cu politica, Dinu Patriciu s-a lansat in afaceri inca din 1990. Cea mai importanta dintre societatile lui Patriciu de la inceputul anilor ‘90 a fost “Alpha Constructii si Investitii Imobiliare”. Firma, infiintata in 1991, a fost implicata intr-un incident extrem de neplacut, chiar la sfarsitul acelui an. Pentru a construi un ansamblu de locuinte pe strada Scoala Herastrau din Bucuresti, Dinu Patriciu cumpara doua proprietati situate la numerele 12 si 16, care ocupa impreuna 4.000 de metri patrati. Intre ele, la nr. 14, se afla insa proprietatea unor batrani octogenari, care nu se lasa usor convinsi sa-si vanda casa si terenul firmei de constructii a lui Patriciu.

patriciu 21

Dupa multe insistente, reprezentantul firmei Alpha Constructii si Investitii Imobiliare, George Gaita, reuseste sa-i convinga pe sotii Emilia si Alexandru Nastase sa incheie, pe 14 noiembrie 1991, o intelegere prin care cei doi se obliga ca la o data ulterioara (“de indata ce vor fi stabilite conditiile de pret ce vor fi prevazute in cadrul obligatiilor”) sa vanda societatii lui Dinu Patriciu casa si terenul de 240 mp situate in str. Herastrau nr.14. Prin aceeasi intelegere, George Gaita se obliga sa ofere la schimb 57 dolari/mp de teren plus un imobil situat in strada Bucegi nr. 50, compus din casa si un teren de 400 mp, “de indata ce va putea vinde” acel imobil. Intelegerea era un punct de pornire pentru un viitor contract de vanzare-cumparare.

La mai putin de o luna de la semnarea conventiei, pe 8 decembrie 1991, batranul Nastase moare, iar zece zile mai tarziu, sotia sa dispare de la domiciliu. In aceeasi zi, are loc si un mic incendiu in casa Emiliei Nastase, incendiu sesizat de un vecin de la nr. 18. Un nepot al batranei a cautat-o in acele zile si n-a gasit-o la domiciliu, dar nu a sesizat la Politie disparitia acesteia. Cel care sesizeaza politia va fi, o luna mai tarziu, George Gaita, reprezentantul firmei lui Dinu Patriciu. Acesta avea sa declare ca a cautat-o fara succes pe batrana prin spitale si chiar la morga. Batrana a fost de negasit, cu toata desfasurarea ulterioara de forte din partea Politiei.

Cu toate acestea, desi Emilia Nastase era inca proprietar al imobilului din str. Scoala Herastrau nr. 14, firma lui Patriciu a sprijinit rudele din Focsani ale batranei care au trecut rapid la demolarea imobilului, punandu-le la dispozitie utilaje de transport pentru materialele recuperate in urma demolarii. Desi cazul a fost facut public, nimeni n-a mai aflat, ulterior, nimic despre misterioasa disparitie a batranei Emilia Nastase. Trei ani mai tarziu, in urma unui scandal de presa, Dinu Patriciu a afirmat ca el n-a fost implicat in aceasta disparitie si ca, din contra, firma sa a fost prejudiciata prin amanarea demararii lucrarilor la ansamblul de locuinte.

Andreea din Insulele Belize

O afacere cu iz de teapa a fost semnalata spre sfarsitul anului 1996, cand miliardarul Dinu Patriciu a fost acuzat ca refuza sa-si achite obligatiile contractuale incheiate cu societatea Severnav din Drobeta Turnu-Severin. In februarie 1995, Patriciu a comandat constructia unei nave la Severnav SA, iar patru luni mai tarziu, pe 23 iunie, cargoul multifunctional “Andreea” de 3.050 tdw intra in proprietatea firmei acestuia, Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA. Desi constructorul si-a indeplinit la timp obligatiile contractuale, Patriciu achita, in urmatoarele trei luni, mai putin de jumatate din contravaloarea navei.

Intelegatori, cei de la Severnav, accepta, in septembrie 2005, incheierea unui addendum la contractul de livrare, prin care se esaloneaza in zece rate lunare restul de plata, in valoare de 1,26 milioane dolari, ramas neachitat de catre societatea lui Patriciu. O luna mai tarziu, pentru a arata ca este bine intentionat, Patriciu pune la dispozitia Severnav o scrisoare de garantie bancara de la Credit Bank, valabila pana pe 24.07.1996 si semnata de Emil Cioflan. Cu toate acestea, Patriciu a refuzat sa-si mai achite ultimele trei rate, ce totalizau 380.000 de dolari. In septembrie 1996, la patru luni de la intreruperea oricarei legaturi cu Dinu Patriciu, reprezentantii firmei mehedintene inca mai plangeau dupa restul de bani pe la Politie, Justitie si BNR. Ei aflasera, intre timp, faptul ca inainte cu doua zile de a primi nava “Andreea” , Dinu Patriciu o vanduse deja, pe un dolar, societatii “Andreea Shipping” Ltd. din paradisul fiscal Insulele Belize.

Firme la vedere

Dinu Patriciu apare astazi direct implicat, ca actionar, in doar cateva firme inregistrate in Romania: Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Agrochim Impex SRL, Praxis SRL Rompetrol Distributie SA si Trustul de presa Ziua (“Ziua” SRL, “Editura Ziua” SRL, “Ana Maria Press” SRL). El figureaza insa, ca administrator, in noua societati: Grupul Rompetrol (Rompetrol Quality Control SRL, Rompetrol Logistics SA, Rompetrol Well Services SA, Rompetrol Rafinare SA si Rompetrol Downstream SA), Administrator Int. SA, Sanex SA, Praxis SRL si Alpha Constructii Imobiliare SA.

De asemenea, prin societatea Alpha Constructii si Investitii Imobiliare, el este implicat in firmele SGD Services SRL, Artis Design SA, Fitofarma SA, SG International SA si Alpha Construct SA. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, Patriciu a mai participat direct la infiintarea urmatoarelor societati: Compania de Constructii Phoenix Alpha SA (1992, impreuna cu societatea franceza Phoenix SA), Alpha International Construct SA (1993, alaturi de germanul Robert Perlitz care, cativa ani mai incolo, avea sa escrocheze cateva sute de persoane atrase in jocul piramidal cu certificate de actionar BPS Brokers SA; romano-germanul Perlitz a parasit Romania in 1999, fiind, ulterior, dat in urmarire prin Interpol, el avand la activ si alte ilegalitati comise in Germania), Hein Romania SA (1997, alaturi de Hein GmbH din Germania) si Baneasa Investitii Imobiliare SA (1997, impreuna cu firma Hein GmbH).In toate aceste firme, alaturi de Dinu Patriciu apare ca actionar sau administrator si partenerul acestuia, George Gaita.

Pe de alta parte, fratele sau, Valeriu Romulus Serban Patriciu, este actionar in sapte societati din Romania: Deutsch-RumŠnische Immobilien SA, Tele Distribution SRL, Expres Cargo SRL, Industrial Park SRL, Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Alpha Construct SA si Agrochim Impex SRL.

Ziua lui Patriciu a fost foarte profitabila

Dinu Patriciu s-a implicat direct atat in domeniul constructiilor, cat si in mass-media, fonduri mutuale si de investitii, recuperarea creantelor bancare si industria petroliera. Osciland intre politica si afaceri, a incercat sa actioneze cat mai discret si sa se mentina cat mai departe de scandaluri. Cum in afaceri discretia este asigurata cel mai bine de folosirea unor off-shoruri, Patriciu a folosit si aceasta cale pentru a se mentine in umbra. Putini au fost, spre exemplu, cei care au stiut ca managementul cotidianului “Ziua” a fost asigurat, cel putin in primii doi-trei ani, personal de catre Dinu Patriciu.

“Nu stiu daca “Ziua” era singurul ziar profitabil, dar era foarte profitabil si a fost intotdeauna, pentru ca a avut un management corect. Din 1995 pana prin ’98, m-am ocupat personal de chestia asta si a avut intotdeauna profit”, declara recent Patriciu. De altfel, in perioada 1994-2000, Dinu Patriciu a fost presedinte al Omega Press Investment SA, societatea care edita cotidianul “Ziua”. Printre actionarii Omega Press figurau, in stilul obisnuit al afacerilor lui Patriciu, si doua societati straine, Lakeline Limited din Cipru si Omega Media Holdings Ltd din Israel. Ca administrator, alaturi de Sorin Rosca Stanescu si de George Gaita, figura si Dinu Patriciu.

El a renuntat totusi, la sfarsitul anului trecut, la actiunile detinute la trustul de presa “Ziua” in favoarea Sindicatului FSLI condus de Liviu Luca, chiar daca azi inca mai figureaza in scriptele Registrului comertului ca actionar la acest trust. De remarcat ca Omega Press Investments a beneficiat, la inceputul anilor 2000, in sistem barter, de doua autoturisme Hyundai Santamo de la Omar Hayssam, autoturisme introduse ilegal in Romania (in 1999, printr-o firma din Insulele Virgine), dupa ce fusesera declarate furate in China.

Administratorul

Dinu Patriciu s-a implicat, vreme de cativa ani, in administrarea creantelor bugetare. In 1998, Patriciu a avut un rol important, indeosebi prin actiuni de lobby, in infiintarea Fondului de restructurare Dunarea, a carui administrare a fost preluata de catre o societate controlata de el, Administrator Int. Oficial, Administrator Int., societatea care administra si fondul ipotecar Alpha (FDI Alpha), avea drept actionari cateva societati inregistrate in paradisuri fiscale precum Liechtenstein sau Cipru: Administrator Ag. (70%), Tudori si Danama Foundation (infiintate de Sorin Marin, un fost partener al lui Patriciu), Muldown Holdings Ltd. si Lakeline Ltd. Ultima dintre aceste firme – Lakeline, din Cipru – figureaza si printre actionarii societatii care edita cotidianul “Ziua” – Omega Press Investments SA.

Dupa cum se stie deja, administrarea Fondului de restructurare Dunarea, infiintat in 1998, a fost o afacere deloc rentabila pentru stat. Astfel, desi a preluat de la Banca Agricola creantele a peste 280 de societati neperformante, creante in valoare de aproximativ 2.700 miliarde lei (basca lichiditatile de 130 miliarde lei prin care Banca Agricola detinea 90% din capitalul social al Fondului), administratorul fondului n-a reusit sa valorifice mare lucru din acestea, firma Administrator Int. multumindu-se cu incasarea comisionului de administrare. Ulterior, locul Bancii Agricole in Fond a fost luat de catre AVAB.

Cativa ani mai tarziu, Ionel Blanculescu anunta tragerea la raspundere a lui Dinu Patriciu pentru modul in care a administrat Fondul Dunarea ale carui active aveau sa treaca, in final, tot la AVAB. Cu acea ocazie, s-a constatat faptul ca 2,8 milioane dolari fusesera depozitate intr-o fosta banca populara (Eurocredit) falimentata. Cele aproape 3 milioane de dolari reprezentau garantia pentru un credit contractat de o firma a aceluiasi Dinu Patriciu.

Ulterior, in favoarea AVAB avea sa se constituie o noua garantie, constand intr-un teren care avea sa intre rapid in proprietatea AVAB, prin executare. Administrator Int., reprezentata de Dinu Patriciu, a participat si la licitatia pentru preluarea societatii de asigurare Astra, organizata de FPS in octombrie 2000.

Desi s-a clasat pe locul al doilea, dupa firma de apartament Ceptura SRL, societatea Administrator Int. s-a retras din competitie, dand astfel posibilitatea firmei clasate pe locul al treilea, Nova Trade, sa fie declarata castigatoare a licitatiei, in urma unui proces castigat mai tarziu in instanta. Fara retragerea lui Patriciu din cursa pentru Astra, Dan Adamescu, proprietarul Nova Trade, n-ar fi putut avea posibilitatea sa preia societatea de asigurari. Motivele reale ale retragerii lui Patriciu au ramas insa necunoscute.

Petrolistul din off-shore

In anul 1998, impreuna cu fostul sau partener, Sorin Marin, Patriciu a cumparat de la angajatii societatii un pachet semnificativ de actiuni Rompetrol. Tranzactia s-a facut prin intermediul SG International. Rompetrol a fost privatizata prin MEBO in prima parte a deceniului trecut si a fost vanduta de salariati in momentul in care a inceput sa inregistreze pierderi. In 1999, Rompetrol cumpara de la Fondul Proprietatii de Stat (actuala AVAS) rafinaria Vega din Ploiesti. Ulterior, Rompetrol si Vega fuzioneaza, rezultand, astfel, societatea Rompetrol, actualmente listata pe Rasdaq. Cea mai importanta dintre afacerile lui Dinu Patriciu, dar si cea mai controversata, pare a fi preluarea rafinariei Petromidia din Constanta.

Pentru a intra in posesia rafinariei, Patriciu a facut eforturi deosebite atat pe plan politic, cat si financiar, infiintand mai multe societati in strainatate, indeosebi in paradisuri fiscale sau in state cu o fiscalitate permisiva. Interesul lui Dinu Patriciu pentru rafinaria Petromidia este mai vechi. In anul 1997, alaturi de un consortiu format din cateva firme occidentale, Patriciu a intentionat sa preia rafinaria Petromidia, la concurenta cu Glencore (care a participat la licitatia FPS intr-un consortiu cu grupul Grivco, controlat de Dan Voiculescu).

Desi preluarea a esuat, Patriciu n-a renuntat sa spere in reusita achizitiei nici dupa ce societatea turca Akmaya a castigat licitatia pentru privatizarea Petromidia, la sfarsitul anului 1999, inceputul lui 2000. Akmaya, din cauza unor neintelegeri cu FPS, a fost obligata sa renunte la pachetul majoritar de la Petromidia (69,9%), si in urma unei noi licitatii, grupul Rompetrol (The Rompetrol Grup BV Olanda) a preluat pachetul majoritar de la Petromidia. Pentru a ascunde numele investitorilor implicati, dar si pentru a beneficia de o fiscalitate redusa, The Rompetrol Grup BV Olanda era controlata de un off-shore – Romanian Oil and Gas Investments SARL din Luxemburg. Numele unuia dintre investitori, Sorin Marin, a iesit la iveala in 2001, abia atunci cand si-a vandut actiunile detinute la Rompetrol, pentru suma de aproximativ 22 de milioane de dolari.

Inainte de a fi preluat de Rompetrol Group BV Olanda, pachetul majoritar de actiuni de la Rompetrol a fost transferat in proprietatea mai multor societati. Printre acestea, mentionam fundatiile Danama Foundation, Tudori Foundation din Liechtenstein (reprezentate de Sorin Marin) si Waverton Investments, care avea in spate off-shorul Romania Fund Investments din Luxemburg.

In cursul acestor operatiuni de transfer de actiuni de la o societate la alta, printre proprietarii Rompetrol, cu un pachet minoritar, a aparut si Romania&Moldova Direct Fund, un fond de investitii care-i avea printre actionari pe Dinu Patriciu, International Equity Partners din SUA, IFC si DEG din Germania. Printre societatile utilizate in transferul de actiuni, figureaza si East Capital Investments BV.

In 2003, Romania&Moldova Direct Fund iese din actionariatul Rompetrol si, in acelasi timp, OMV Austria cumpara 25,1% din companie. In aprilie 2005, ca urmare a achizitiei de catre OMV a pachetului majoritar de la Petrom, grupul Rompetrol rascumpara pachetul de actiuni de 25,1% din capitalul social, pachet detinut pana atunci de compania austriaca. Astazi, grupul Rompetrol este controlat de The Rompetrol Group NV Olanda, care este detinut, la randul sau, de Rompetrol Holding SA Elvetia si ai carui actionari sunt Dinu Patriciu (80%) si americanul Phil Stephenson (20%).

Stephenson este vicepresedintele firmei olandeze si raspunde de tranzactiile internationale si relatiile cu investitorii, iar Dinu Patriciu este presedintele Consiliului de administratie. Grupul Rompetrol este compus din 12 societati: Rompetrol SA, Rompetrol Rafinare SA, Rompetrol Petrochemicals SRL, Rompetrol Downstream SA, Rompetrol Logistics SA, Rompetrol Well Services SA, Romoil SA, Rominserv SA, Ecomaster-Servicii Ecologice SA, Palplast SA, Rompetrol Moldova si Rompetrol Bulgaria.

Prin Rompetrol, Dinu Patriciu a preluat Rafinaria Vega din Ploiesti si, pentru o perioada, cu sprijinul lui Radu Sarbu, administrarea societatii Conpet SA, care asigura intreaga infrastructura a sistemului national de transport al titeiului prin conducte.

Patriciu poposeste in gaura cu sobolani

In 2003, Rompetrol acumulase o datorie la bugetul de stat de aproximativ 603 milioane de dolari. Spre sfarsitul anului, guvernul a hotarat, printr-o ordonanta de urgenta, transformarea acelei datorii in obligatiuni de stat cu posibilitatea rascumpararii in sapte ani. Desi atunci a rasuflat usurat, cateva luni mai tarziu, Patriciu a intrat in atentia PNA, ca urmare a unui raport avizat favorabil de Ioan Talpes, privitor atat la modul in care s-a derulat privatizarea Petromidia, cat si la activitatea postprivatizare.

Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor a sesizat PNA, dupa ce a descoperit si instrumentat implicarea lui Dinu Patriciu si a altor persoane din conducerea grupului Rompetrol intr-o vasta operatiune de spalare de bani. Operatiunea viza peste 20 de firme, trei fundatii si noua persoane fizice. Ulterior, Dinu Patriciu a fost chemat sa dea explicatii la Parchet si, pe 27 mai a.c., a fost acuzat oficial de evaziune fiscala, spalare de bani si inselaciune. Pentru 24 de ore, Dinu Patriciu a fost arestat si obligat sa mediteze, intr-o “gaura” de opt metri patrati, alaturi de infractori marunti si sobolani, la relatia dialectica dintre accize, politica, afaceri si Ioan Talpes.

Dan Badea

Text apărut în revista BILANŢ nr.9, iunie 2005

Micile secrete ale lui Teodor Atanasiu

Teodor Atanasiu, ministrul apararii, este tot mai controversat atat in plan profesional, cat si in politica.

Ministrul apararii nationale, Teodor Atanasiu, a facut recent doua gafe monumentale, care l-au scos din discretia potrivita functiei sale. Prima a fost negarea, in mod public, a faptului ca CD-ul cu informatii strict secrete privind operatiuni militare ale coalitiei din Irak si Afganistan, inclusiv cu dispunerea efectivelor romanesti din zona aeroportului din Kandahar, ar fi o grava incalcare a secretului de stat. Ministrul Atanasiu a declarat, dupa ce informatiile de pe CD-ul sustras de militari din subordine au ajuns la ziaristi, ca „este vorba de date vechi, care daca ar fi fost publicate n-ar fi pus in pericol securitatea misiunilor NATO“. Dovada de ignoranta a ministrului, in acest caz, era un motiv suficient pentru demiterea sa imediata.

A doua gafa de proportii a lui Atanasiu a fost anuntul retragerii trupelor romane din Irak, dupa o discutie privata pe care acesta a avut-o cu primul-ministru Tariceanu intr-un restaurant din Bucuresti. Declaratia celor doi a produs un cutremur pe scena politica romaneasca, deoarece a fost de natura sa aduca grave prejudicii de imagine Romaniei, atat din punctul de vedere al diplomatiei, cat si din perspectiva intereselor noastre strategice.

Ulterior, cand i s-a explicat cate ceva despre gravitatea pozitiei adoptate sau, cel putin, cand a fost fortat sa-si aminteasca de faptul ca nu nu mai este sef de atelier la Cugir, ministrul Atanasiu a renuntat la aberatiile privitoare la retragerea trupelor din Irak, declarate impreuna cu Tariceanu. Atanasiu ramane totusi intr-o functie de importanta vitala pentru Romania. Singura explicatie pentru aceasta numire nu poate fi decat loialitatea absoluta fata de grupul de interese reprezentat de Tariceanu.

Biografie

Teodor Atanasiu s-a nascut pe 23 septembrie 1962 in Cugir, judetul Alba. Este casatorit, pentru a doua oara, si are o fata, Andreea, de 19 ani. Anul trecut, dupa o casnicie de 20 de ani cu Maria Atanasiu, Teodor si-a parasit sotia pentru o persoana apropiata ca varsta de fiica sa. Noua sotie, Laura Maria Bisboaca, are 26 de ani. Actualul ministru al apararii nationale este de profesie inginer. In 1987, a absolvit Facultatea de Mecanica, sectia Tehnologia Constructiilor de Masini, din cadrul Institutului Politehnic din Cluj-Napoca si a obtinut repartitie, ca inginer, la fabrica de „masini cu gloante“ UM Cugir.

In 1995, devine sef de atelier la uzina de armament din Cugir, functie in care se mentine pana in 1996. Trebuie mentionat ca, dupa 1990, intreaga sa cariera profesionala a fost influentata pozitiv de functiile detinute in PNL. Astfel, in perioada 1990-1992, a fost secretar al PNL Cugir, intre 1992 si 1993, presedintele aceleiasi organizatii, iar din 1993 a devenit presedinte al filialei judetene Alba a PNL. In 2001, a devenit membru in Biroul Permanent Central al PNL, iar din februarie 2005, a fost ales membru in Comitetul Executiv PNL, semn ca activistul Atanasiu a demonstrat devotament si supunere fata de linia partidului.

Din 1992, in paralel cu meseria de inginer la Cugir, Atanasiu a devenit consilier la primarie. La inceput, in perioada 1992-1996, a fost consilier local in cadrul Consiliului Local Cugir, iar din 1996 pana in 2004, consilier judetean in Alba. Dupa alegerile locale din 2004, liberalul Atanasiu a devenit presedinte al Consiliului Judetean Alba, functie pe care a ocupat-o pana cand, in decembrie 2004, a fost numit ministru al apararii nationale. Pe de alta parte, succesele din partid l-au propulsat in functii pe care, altfel, e greu de crezut ca le-ar fi putut ocupa. Astfel, la un an dupa ce a fost numit sef de atelier la UM Cugir, Atanasiu devine director la societatea APA-CTTA din Alba Iulia, firma aflata in subordinea consiliului judetean dupa ce, in perioada 1994-1996, a fost membru in Consiliul de Administratie al SC Dragana SA din Cugir.

In 1997, dupa castigarea alegerilor de catre CDR, „specialistul“ de partid Atanasiu este numit membru in Consiliul de Administratie al FPS Bucuresti si director general adjunct la SC Cugir SA. Prima dintre aceste functii a fost detinuta pana in 2000, iar cealalta pana in 2001. In 2001, dupa ce partidul care l-a cocotat in functii a pierdut alegerile, Teodor Atanasiu este retras pentru odihna in functia de „expert parlamentar“ si, in paralel, este plasat ca administrator la una dintre firmele magnatului PNL Dinu Patriciu, «Palplast» Sibiu.

Bisboaca lui Atanasiu

La inceputul lui septembrie 2005, ministrul Teodor Atanasiu a redevenit, pentru scurta vreme, burlac. Dupa 20 de ani de casnicie, dar si dupa moda divorturilor in masa, lansata de Tariceanu, Teodor Atanasiu a divortat de sotia sa, Maria, pentru a se casatori cu Laura-Maria Bisboaca. Nascuta in 28 iunie 1980, deci mai tanara cu aproape doua decenii decat Maria Atanasiu, Bisboaca i-a sucit mintile lui Teo in preajma campaniei electorale din 2004.

Profesia de baza a noii sotii este aceea de traducatoare de limba engleza si franceza, ea fiind prezenta, cu aceasta preocupare, si pe o lista mai veche a Consiliului Judetean Alba.

In iunie 2003, Laura Bisboaca a ocupat unul dintre cele doua posturi din cadrul Antenei Ansamblul Regiunilor Europei (ARE), un birou nou-infiintat in sediul CJ Alba. Ulterior, in septembrie acelasi an, Laura a plecat, pentru doua saptamani, la sediul Secretariatului General al ARE de la Strasbourg, pentru un scurt stagiu de pregatire. Se pare ca viitoarea sotie i-a fost utila acestuia in calitatea ei de traducatoare de limba engleza, o limba greu de priceput pentru seful de atunci al Consiliului Judetean Alba sau ministrul de astazi al apararii. Cert este ca, la sfarsitul lui octombrie 2004, deci in plina campanie electorala, Teodor Atanasiu, in calitatea lui de membru supleant al Antenei ARE, s-a deplasat la Berna, in Elvetia, pentru a participa la o sedinta a Biroului ARE. Ca insotitor in aceasta deplasare, Teodor Atanasiu a cooptat-o pe tanara Laura Bisboaca, angajata a biroului ARE de la Alba Iulia.

In 2005, dupa ce Atanasiu a devenit ministru al apararii, a luat-o la Bucuresti si pe domnisoara Bisboaca, pe care a plasat-o intr-o functie de consilier pe probleme de imagine. Presa a descoperit si dezvaluit rapid legatura extraconjugala a ministrului, si divortul de fosta sotie a fost consemnat oficial pe 1 septembrie 2005. La doua luni dupa divort, Teodor Atanasiu s-a recasatorit cu tanara Laura Bisboaca. Nunta ministrului a fost consumata la Cercul Militar National, iar nasi au fost patronii companiei RAI Asigurari, Doina si Dan Tudor. Fosta traducatoare din Alba Iulia a cunoscut rapid, si pe plan profesional, o ascensiune in pas cu moda liberalismului romanesc.

Astfel, ea a fost brusc cea mai nimerita dintre romance sa ocupe o functie de consilier la Departamentul pentru Relatia cu Parlamentul din cadrul Guvernului Romaniei, iar, azi, Laura-Maria Atanasiu figureaza cu demnitate printre consilierii de la cabinetul presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu. Laura a fost propulsata rapid si in fruntea unei organizatii de femei a PNL, ministrul Atanasiu convingandu-i pe liberali ca fosta domnisoara Bisboaca e un strateg de frunte.

Astfel, pe 25 martie 2006, nevasta lui Atanasiu a fost aleasa vicepresedinte al Organizatiei Judetene de Femei (OJFL) a PNL Alba. Cu acea ocazie, unul dintre invitati, Ludovic Orban, a facut celebra declaratie politica conform careia femeile liberale nu trebuie sa treaca prin patul vreunui sef pentru a obtine o functie publica. Pentru Laura Atanasiu, fosta Bisboaca, declaratia lui Orban a venit insa prea tarziu, seful fiindu-i deja sot cu acte in regula.

Asociati in politica si afaceri

In paralel cu politica, Teodor Atanasiu s-a implicat si in afaceri. Intr-o monitorizare din 2003, liberalul Atanasiu figura, impreuna cu prima sotie, in nu mai putin de sase societati comerciale: B & M Direct Consulting SRL (Alba Iulia), Credit Consulting SRL (Cugir), Centrum Conf SRL (Cugir), Montag Albu SNC (Cugir), Oxygene SRL (Alba Iulia) si Romvam SRL (Alba Iulia). Ulterior, el a devenit asociat si la Cooperativa de Credit Concordia Cugir. In mai 2006, ministrul Atanasiu mai detinea actiuni doar la firmele Concordia si Credit Consulting SRL. Intre timp insa, la sfarsitul lui 2005, noua lui sotie se lansase si ea in afaceri, infiintand firma Travel Vision Global SRL, o societate care se ocupa cu activitati din domeniul turismului.

In B & M Direct Consulting SRL, infiintata in 2001, Teodor Atanasiu a fost asociat cu Adrian Murg, un fost primar PSD din Cugir, si cu Calin Tudor Berian. Ulterior, atat Adrian Murg, cat si Teodor Atanasiu au renuntat la actiunile detinute. Atanasiu, care in perioada 2003-2004 a fost administrator al societatii, a renuntat la aceasta calitate dupa ce a fost ales in fruntea Consiliului Judetean Alba, iar la sfarsitul lui 2004 a renuntat si la actiunile detinute. Noul actionar majoritar avea sa devina, cu 66,6%, Marinela Mihai.

Deloc intamplator, dupa ce a devenit ministrul apararii, Atanasiu l-a numit pe Nicusor Mircea Mihai, sotul Marinelei Mihai, director general la CN Romtehnica SA. Firma B & M Direct Consulting, al carei obiect de activitate este consultanta pentru afaceri si management, a avut profit doar in 2002 (106,2 milioane lei). In 2003 si 2004, perioada in care a fost administrata de „managerul“ Teodor Atanasiu, societatea a inregistrat pierderi de 12,7 milioane lei (2003) si 24,7 milioane lei (2004).

Credit Consulting SRL a fost infiintata in 2001, dar nu figureaza cu bilanturi anuale depuse la Ministerul Finantelor. Obiectul de activitate este tot consultanta pentru afaceri si management, iar actionarii sunt Atanasiu Teodor (35%), Horia Calin Puscas (35%), Dan Stefan Motreanu (20%) si Tiberiu Hentea (10%). De mentionat ca, astazi, Dan Mihai Motreanu este deputat PNL de Bucuresti si, dupa ce a detinut functia de presedinte al Tineretului National Liberal, a fost numit secretar general al PNL.

Centrum Conf SRL este o societate in care Atanasiu a fost reprezentat de fosta sotie, Maria. Infiintata in 2000, firma, al carei obiect de activitate a fost „fabricarea de articole de imbracaminte pentru lucru”, este azi dizolvata.

Oxygene SRL, infiintata in 2000, are ca obiect de activitate telecomunicatiile. La aceasta societate actionarii sunt Maria Atanasiu (33,3%), Kohalmi Szabo Luminita Doina (33,3%) si Maria Adriana Simedru (33,3%). De mentionat ca, la cateva luni dupa ce a preluat portofoliul de la aparare, Teodor Atanasiu a numit-o pe Luminita Kohalmi, asociata fostei sale sotii, directorul Directiei Relatii Publice din MApN, ea ocupandu-se, din pacate fara succes, de imaginea (publica) a ministrului Atanasiu.

Montag Albu SNC Cugir, ca si Romvam SRL din Alba Iulia, sunt firme deja dizolvate. In prima dintre acestea, infiintata in 1991, Teodor Atanasiu a detinut 20% din actiuni si a fost asociat cu actualul director general de la Romtehnica, Nicusor Mircea Mihai (20%), alaturi de Gheorghe Albu (20%), Emil Nicolae Muntean (20%) si Dan Coriolan Simedru (20%). Ultimul dintre acestia, Coriolan Simedru, este astazi vicepresedintele Consiliului Judetean Alba si a fost deputat PNL de Alba in Parlamentul Romaniei in perioada 1997-2004. In 1997, el a preluat postul de deputat lasat liber prin alegerea lui Costin Georgescu in fruntea SRI.

Romvam SRL a fost infiintata in 2000 si s-a ocupat, oficial, cu „activitati ale altor agentii de transport”. Printre actionarii acestei firme s-au aflat si nevestele liberalilor Atanasiu, Simedru si Motreanu.

Ultima dintre firmele lui Atanasiu, infiintata la sfarsitul anului trecut, este Travel Vision Global SRL si are ca obiect de activitate, „activitati ale agentiilor de turism si asistenta turistica“. Asociat unic si administrator la aceasta firma este noua sotie a ministrului Atanasiu, Laura-Maria (fosta Bisboaca).

Averea lui Atanasiu a crescut inexplicabil dupa divort

Desi ministrul Teodor Atanasiu a „suferit“ un partaj, ca urmare a divortului de anul trecut, totusi, prin casatoria cu tanara Laura Bisboaca, averea acestuia a crescut in mod surprinzator. Astfel, la jumatatea anului trecut, Atanasiu detinea o treime dintr-un teren intravilan de 0,5 ha, situat in Cugir, un apartament de 80 mp in Alba Iulia, un alt apartament de 56 mp in aceeasi localitate, cumparat pe numele fiicei sale, Andreea, si o treime dintr-o vila construita in 2004 in Cugir, cu o suprafata de 200 mp.

El mai detinea doua autoturisme, un Cielo din 1997 si un Opel Omega cumparat in 1999, bijuterii in valoare de 10.000 de euro, 150 milioane lei si 15.000 de euro in conturi si depozite bancare. Veniturile salariale pe 2004 au totalizat 377,58 milioane lei, la ele adaugandu-se veniturile sotiei, Maria Atanasiu, profesor la Scoala Generala nr. 8 din Alba Iulia, care s-au ridicat la 101,71 milioane lei. De mentionat ca Teodor Atanasiu a obtinut castiguri in 2004 de la Camera Deputatilor (expert parlamentar – 37,8 milioane lei), Consiliul Judetean Alba (consilier, presedinte – 184,65 milioane lei), SC Palplast SA Sibiu (admninistrator – 150,35 milioane lei) si MApN (ministru – 4,7 milioane lei). Tot atunci, el a mai declarat actiuni la Cooperativa de Credit Concordia Cugir (10 milioane lei), SC Oxygene SRL (33% – 700.000 lei) si SC Credit Consulting Alba Iulia (30% – 1 milion lei).

Un an mai tarziu, in declaratia de avere din 26 mai 2006, Atanasiu a scris ca detine doua terenuri intravilane in Alba Iulia, la cel deja existent adaugandu-se unul de 422 mp, cumparat anul trecut pe numele noii sale sotii, o noua vila de 300 mp, cumparata tot anul trecut si tot pe numele noii neveste, disparand in schimb cele doua apartamente, cedate, probabil, ca urmare a partajului. Si-a pastrat autoturismul Opel Omega si a declarat bijuterii de 20.000 de euro. I-au crescut in mod la fel de ciudat si conturile bancare deschise in 2005, in care a depus 75.000 de euro, 30.000 dolari si 20.000 RON. Asadar, in numai un an de zile, averea ministrului apararii a crescut, oficial, cu o vila si un teren intravilan in Alba Iulia, basca peste 100.000 de euro in bani si bijuterii.

Veniturile salariale pe 2005, obtinute de ministrul Atanasiu si noua sa sotie, au fost de 48.000 RON, respectiv 30.000 RON, adica aproximativ 21.500 de euro. Cum este greu de crezut ca domnisoara Bisboaca putea, la varsta si meseria ei, sa obtina castiguri pentru a acoperi toate achizitiile facute pe numele ei sau ca aceasta avere s-a adunat din darul de nunta al insurateilor Teo si Laura, ramane un mare semn de intrebare din ce surse o fi avut o crestere asa de rapida averea liberalului Atanasiu.

Fruntas pe judet la pierderi

Argumentul folosit de liberali pentru a justifica numirea lui Atanasiu in fruntea Ministerului Apararii Nationale a fost acela al calitatii sale de bun manager. Numai ca aceasta calitate n-a prea fost dovedita in anii anteriori, in care liberalul a condus, din plin si la foc automat, mai multe institutii publice sau private. Astfel, el a detinut, in perioada 1997-2001, functia de director adjunct la Uzina Mecanica din Cugir, perioada in care datoriile bugetare ale institutiei au crescut de aproape o suta de ori, de la 8,5 miliarde lei la 766 miliarde lei.

De asemenea, daca in 1996 totalul creditelor societatii era de 29 miliarde lei, la sfarsitul lui 2001, cuantumul acestora a crescut la 1.752,4 miliarde lei. Mai mult decat atat, daca in 1996 societatea avea un profit de 6,1 miliarde lei, in 2001 inregistra o pierdere de aproximativ 500 miliarde lei. E posibil ca vina pentru acest dezastru sa nu fie doar a lui Teodor Atanasiu, el fiind atunci manager „adjunct“ la UM Cugir.

De asemenea, el a mai iesit in evidenta prin modul in care, odata ajuns presedintele Consiliului Judetean Alba, a gestionat aiurea banii bugetarilor. Astfel, printre primele masuri luate de Atanasiu la CJ Alba au fost achizitionarea unui autoturism Opel Vectra, in valoare de peste 920 milioane lei, dotarea biroului sau cu mobilier de aproape 100 milioane lei si „convingerea“ a 34 de primari din judet sa apeleze la serviciile de consultanta ale unei firme de apartament, Concept Consulting SRL, infiintata ad-hoc, servicii care au costat aproximativ 1,5 miliarde lei. Evident, banii pe care primarii erau obligati sa-i achite erau de la bugetul local. Din fericire pentru locuitorii judetului, Teodor Atanasiu n-a ramas la conducerea consiliului judetean decat sase luni.

Soldatul lui Dinu Patriciu

Vreme de trei ani, in perioada 2001-2004, Teodor Atanasiu a fost insarcinat ca administrator al uneia dintre firmele lui Dinu Patriciu, Palplast SA Sibiu. El a fost obligat sa renunte la aceasta functie dupa ce, in iunie 2004, a fost ales in fruntea Consiliului Judetean Alba. De remarcat faptul ca, tot in 2001, Atanasiu a fost plasat ca membru in Biroul Permanent Central al PNL.

Societatea Palplast, care face parte din Grupul Rompetrol (97%), se ocupa cu producerea de tevi si fitinguri pentru diverse domenii, in special pentru industria petroliera. Este posibil ca aici sa-si fi dovedit Atanasiu calitatile de bun manager pe baza carora avea sa fie numit, un an mai tarziu, ministru al apararii. Ca semn al pretuirii de care s-a bucurat din partea magnatului liberal, Teodor Atanasiu a fost acceptat, tot in 2001, sa faca parte si din echipa de membri fondatori ai Institutului pentru Libera Initiativa (ILI), alaturi de Dinu Patriciu, Calin Popescu Tariceanu, Ludovic Orban, Bogdan Olteanu, Crin Antonescu, Norica Nicolai, Dan Radu Rusanu etc. Cum se stie deja, fundatia ILI a fost si este in atentia procurorilor, fiind suspectata ca, prin intermediul acesteia, s-ar fi rulat bani care ar fi fost obtinuti in urma unor infractiuni comise de catre presupusul grup de crima organizata condus de Dinu Patriciu.

In luna februarie a.c., fostul consilier prezidential Elena Udrea a dezvaluit legaturile dubioase dintre fundatia ILI si anumite personalitati publice care s-au pronuntat in apararea lui Dinu Patriciu, aflat, cum se stie, in malaxorul justitiei. „Una din explicatiile pentru care vocile care il apara pe domnul Dinu Patriciu sunt atat de prezente, atat de vehemente si ataca permanent ori Parchetul, ori presedintele, ori PD, ar fi faptul ca, spre exemplu, multe dintre ele sunt, probabil, finantate de domnul Patriciu“, a declarat Elena Udrea.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr 24, septembrie 2006

Micile secrete ale lui Ioan Talpeş

Ioan Talpes a fost cel mai important dintre sfetnicii lui Ion Iliescu si a asigurat, vreme de mai multi ani, legatura dintre acesta si serviciile secrete.

Comunist pana in 1989 si social-democrat pana anul trecut, Ioan Talpes a facut recent eforturi deosebite pentru a deveni taranist si a se inscrie in PPCD, partidul condus de Gheorghe Ciuhandu. Cum era si firesc, anticorpii fostului PNTCD l-au respins pe strategul fostului FSN, desi oferta acestuia era destul de tentanta, in conditiile in care taranistii au fost, practic, exclusi de pe scena politica romaneasca.

Talpes sta si la baza declansarii scandalului Patriciu, el fiind cel care a avizat si a trimis procurorilor anticoruptie, in 2004, un memorandum referitor la Dinu Patriciu si Petromidia.

Scurta biografie oficiala

Ioan Talpes s-a nascut pe 24 august, 1944, in localitatea Toplet din Caras-Severin. Este casatorit cu Zoe Talpes si are un copil, Ioan Codru. A absolvit, in 1970, Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti, iar in 1980 Scoala de ofiteri activi “Nicolae Balcescu” din Sibiu. In 1980, si-a luat doctoratul in istorie. In perioada 1970-1988, a lucrat, in calitate de cercetator stiintific si, ulterior, ca ofiter MapN, la Centrul de Studii si Cercetari de Istorie si Teorie Militara din Bucuresti. Acesta este si unul dintre motivele pentru care Talpes a fost acuzat ulterior, in presa, ca ar fi fost “unul dintre istoricii de casa ai generalului Ilie Ceausescu”. Din 1988 pana in martie 1990, a fost redactor-sef la Editura Militara, iar in perioada martie-iulie 1990 a detinut functia de director al acestei edituri.

Ioan Talpes si-a inceput cariera politica in 4 iulie 1990, cand a devenit, pentru doi ani, consilier al presedintelui Romaniei, Ion Iliescu. Pe 9 aprilie 1992, Ioan Talpes il inlocuieste pe Mihai Caraman la conducerea Serviciului de Informatii Externe (SIE), functie pe care o paraseste, prin demisie, pe 31 iulie 1997. Exista informatii conform carora schimbarea lui Caraman din fruntea SIE ar fi fost facuta la cererea expresa a lui Manfred Worner, pe atunci secretar general al NATO.

In perioada noiembrie 1997- decembrie 1998, Talpes a ocupat functia de ambasador al Romaniei la Sofia, post pe care l-a parasit tot ca urmare a unei demisii. Din ianuarie 1999, a revenit alaturi de presedintele PDSR Ion Iliescu si a ocupat functia de consilier personal al acestuia pana in decembrie 2000. Dupa castigarea alegerilor prezidentiale din noiembrie 2000, de catre Iliescu, Ioan Talpes ajunge din nou consilier prezidential, precum si sef al departamentului Securitatii Nationale si Administratiei Prezidentiale. Din martie 2004, Talpes a fost cooptat in guvernul Adrian Nastase, fiind numit in functia de ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniile Apararii Nationale, Integrarii Europene si Justitiei.

Dupa ultimele alegeri generale, Ioan Talpes a devenit senator de Caras-Severin pe listele PSD. Anul trecut a demisionat din PSD si a devenit senator independent. Recent, a incercat, fara succes, sa se inscrie in Partidul Popular Crestin Democrat condus de Gheorghe Ciuhandu.

Talpes versus Patriciu

La inceputul lui 2004, Ioan Talpes si-a dat acordul ca un material realizat de Paul Sarbu, consilier in Departamentului Securitatii Nationale de la Cotroceni, sa fie inaintat spre verificare procurorilor anticoruptie. In memorandumul avizat de Talpes, erau prezentate acuzatii la adresa lui Dinu Patriciu cu privire la modul in care a fost privatizata Petromidia, precum si la fluxuri financiare suspecte din cadrul Rompetrol. Cateva luni mai tarziu, impotriva lui Patriciu a fost declansata urmarirea penala. Patriciu l-a acuzat atunci pe Talpes, proaspat numit in functia de ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniile Apararii Nationale, Integrarii Europene si Justitiei, ca s-ar afla in spatele anchetei, deoarece apara interesele lui Ovidiu Tender, unul dintre protejatii de notorietate ai Cotroceniului.

Conflictul declansat atunci continua si astazi chiar daca, intre timp, ambele grupuri de interese, reprezentate de Patriciu si Tender, sunt in faze avansate ale urmaririi penale. Talpes a negat, evident, orice legatura cu Ovidiu Tender, desi sunt tot mai multe semnale ca intre acestia exista o stransa legatura: atragerea lui Ovidiu Tender in sponsorizarea unei intruniri a serviciilor secrete din Europa, care a avut loc in urma cu cativa ani, la Sinaia, prezenta lui Tender la nunta lui Codru Talpes, favorizarea omului de afaceri timisorean in preluarea, dupa 2000, a controlului mai multor afaceri din domenii sensibile precum industria petroliera, energie nucleara, prospectiuni geologice si, nu in ultimul rand, nelipsita prezenta a lui Tender din delegatiile oficiale ale lui Ion Iliescu.

Seful spionilor intre Emil Constantinescu, Pacepa si Magureanu

In perioada in care Ioan Talpes a ocupat functia de director al SIE, in Romania au avut loc mai multe operatiuni de contrabanda in care au fost implicati atat ofiteri de informatii (fosti sau activi), cat si persoane, indeosebi cetateni arabi, aflate sub controlul acestora. La fel, in domeniul marilor privatizari au patruns indivizi si firme straine a caror bonitate nu numai ca n-a fost verificata de cei in masura sa faca acest lucru, dar au fost chiar sprijiniti de acestia sa dea marile tunuri postdecembriste. Sunt deja de notorietate cazurile Puma-Faur, Mike si Elie Nassar, Zaher Iskandarani, Columna-Bank, Jimbolia, Tigareta etc.

Traficul de armament si de droguri si contrabanda cu tigari au fost operatiuni la ordinea zilei in perioada 1990-1996, si nu putine au fost cazurile in care, in spatele acestora, s-a presupus existenta unor operatiuni speciale, de care serviciile de informatii conduse de Magureanu si Talpes, n-au fost deloc straine. Fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu, a lansat, anul trecut, acuzatii dure la adresa lui Ion Iliescu si Ioan Talpes afirmand ca, in timpul regimurilor Iliescu, in Romania s-a creat si consolidat un sistem oligarhic generalizat. Intr-o replica adresata lui Constantinescu, Ioan Talpes a respins acuzatiile acestuia si a afirmat chiar ca, in vremea mandatului sau din fruntea SIE, a interzis operatiunile speciale.

“Sunt obligat sa va informez ca eu am fost acela care, dupa ce am obtinut aprobarea domnului Ion Iliescu, am interzis desfasurarea “operatiilor speciale” , a declarat Talpes. Se poate documenta si hotararea care a reconferit legalitate operatiunilor speciale. Cat m-am aflat la conducerea SIE, nu s-au desfasurat actiuni de “contrabanda cu tigari si arme, in serviciul oligarhiilor, cu aprobarea statului”. Este bine de precizat, pentru opinia publica, cine a organizat actiuni de contrabanda si cu aprobarea cui. Cel putin in cazul Tigareta 2”.

La cateva saptamani de la atacul lui Emil Constantinescu, un cotidian central a publicat o declaratie a generalului SIE (r) Ion Mihai Pacepa, in care acesta afirma ca, pe timpul lui Talpes, Serviciul de Informatii Externe a fost un serviciu de tip sovietic. “Generalul Ioan Talpes, care l-a inlocuit pe Caraman, fusese colaborator apropiat al clanului Ceausescu si era familiar cu spionajul de tip comunist. Cu Talpes la carma, SIE a ramas un serviciu de tip sovietic. In 1993, majoritatea cadrelor de conducere a MAE si circa 60% din ambasadori erau aceiasi ofiteri pe care DIE ii platea cand eram la carma sa. Ca sa nu lase echivoc ca spionajul, nu MAE, tragea sforile diplomatice, cand presedintele Iliescu a facut prima vizita oficiala la Washington el a fost insotit de seful SIE. Cunosteam bine ce a insemnat asta, pentru ca Ceausescu m-a luat cu el in 90% din vizitele pe care le-a facut in tari necomuniste”, a declarat Pacepa.

Daca Pacepa l-a acuzat pe Talpes ca a mentinut un sistem de tip sovietic in SIE, Virgil Magureanu este de cu totul alta parere. Conform unei declaratii a acestuia, publicate anul trecut intr-un alt cotidian central, Talpes ar fi omul americanilor, deoarece le-ar fi predat acestora liste cu agenti romani perfect conspirati si integrati in SUA. “Prin ’91-’92, SIE, prin Ioan Talpes, incepuse cu vizitele la Washington, cu dosare ale unor ofiteri prezentati partii americane ca perfect conspirati. Ni se cerea si noua avizul si ni se spunea ca americanii preseaza pentru “a-i da in gat” pe unii si pe altii care sunt acolo. Erau pe acele liste oameni care nu au facut actiuni de spionaj impotriva SUA, i-ar fi descoperit americanii, erau oameni care s-au integrat perfect acolo si care au adus chiar beneficii relatiei reciproce si au si contribuit la operatiuni punctuale. Dar in final au fost deconspirati. (…) Omul (Talpes – n.r.) pleca cu mapa, pe asta doar si-a construit cariera. Pai, daca te duci pe teritoriul unui fost inamic si ii pui in brate documentele, prost sa fii si sa nu le primesti. Sigur ca le-au asimilat pe unele. Dar sa vezi intamplare! Acum cativa ani, Sergiu Nicolaescu declara cum ca SRI ar fi predat acele documente americanilor. L-am sunat pe Talpes, care mi-a spus ca va vedea ce se intampla, ca trebuie sa se inceteze. Dupa o vreme, a recunoscut ca numai el putea sa le dea, pentru ca americanii le asteptau. Dar nu a facut o dezmintire publica, asteptand sa vada ce iese”.

In iulie 1997, dupa scandalul declansat de presupusa racolare de catre serviciile romanesti de informatii a ambasadorului elvetian Jean Pierre Vettovaglia, Ioan Talpes a preferat sa-si dea demisia din functia de director al SIE. Ulterior, s-a dovedit ca acuzatiile privind racolarea diplomatului elvetian, prin intermediul unei jurnaliste focoase, erau lipsite de fundament, elvetianul fiind trimis din nou in misiune, in 2000.

Talpes la negocieri cu Iskandarani

Despre activitatea lui Talpes in fruntea SIE exista cel putin doua marturii facute de persoane din conducerea acestui serviciu de informatii. Este vorba de generalii Dumitru Ciobanu, fost sef al contraspionajului extern, si Corneliu Grigoras, fost sef al unitatii de protectie interna din SIE.
La inceputul anului 1997, dupa venirea la Cotroceni a lui Emil Constantinescu, generalul SIE Dumitru Ciobanu i-a inaintat consilierului prezidential Catalin Harnagea un raport detaliat cu privire la acte grave de coruptie de la varful si din interiorul SIE. Generalul “turnator” ii platea astfel o polita lui Talpes, pe motiv ca acesta il pusese sub supraveghere informativ-operativa. Talpes a fost acuzat atunci ca ar fi primit de la Zaher Iskandarani, in 1995, sase milioane de dolari pentru sustinerea lui Ion Iliescu. El a insotit aceasta acuzatie cu o inregistrare audio a convorbirii telefonice dintre generalul de politie Ion Suceava si Zaher Iskandarani, inregistrare facuta cu ajutorul generalului Suceava. Iata un scurt extras din acea convorbire telefonica: “General Ion Suceava: Cate milioane ai dat, pe bune asa… spune-mi si mie ca sa nu mor prost… sa vad si eu cam ce poate sa faca un demnitar in Romania… asa, in general… cam cat a fost… 7-8 milioane? – Zaher Iskandarani: Da, aproape 6 milioane… lui Talpes. General Ion Suceava : Dolari sau lei? – Zaher Iskandarani : Dolari, ca daca erau lei…”. Raportul generalului Ciobanu, sustinut si de seful acestuia, generalul Constantin Silinescu, a fost analizat de echipa lui Emil Constantinescu, precum si de Comisia parlamentara de control al SIE, iar rezultatul cercetarilor a fost ca acuzatiile la adresa lui Talpes nu se sustin. Prin urmare, in martie 1997, la propunerea lui Ioan Talpes, cei doi generali rebeli au fost demisi si, ulterior, indepartati din SIE. Talpes a recunoscut insa ca s-a intalnit o singura data cu Zaher Iskandarani, la sediul SIE, si ca acesta ar fi fost dispus sa ofere statului, “ca actiune umanitara”, trei milioane de dolari pentru a fi judecat corect, dar ca el nu a luat nici un ban, ba chiar a cerut arestarea acestuia. Iskandarani ar fi fost adus atunci, la sediul SIE, de un personaj politic important. “L-am primit doar pentru ca acel personaj care l-a adus mi-a spus ca are informatii foarte importante legate de siguranta nationala. Cand a venit la mine in birou, i-am spus ca nu va iesi de acolo nearestat si l-am sunat pe generalul Pitulescu, pentru a-l aresta, insa i-am spus sa nu o faca in biroul meu, ci la cateva strazi mai incolo. Cand a venit la mine, Zaher a crezut ca poate negocia despre posibilitatea ca el sa fie judecat drept si cineva sa-i asigure protectia”, a declarat Talpes. Cativa ani mai tarziu, Emil Constantinescu a declarat ca personajul care a intervenit pe langa Talpes, pentru a-l primi pe Iskandarani, a fost consilierul prezidential al lui Ion Iliescu, Victor Opaschi.
Daca acuzatia privind coruperea lui Talpes n-a fost confirmata, asta nu inseamna insa ca toate informatiile din raportul Ciobanu au fost inventate. Afacerile derulate de coloneii SIE Ion Giotoiu si Nicolae Boroi, protejati atunci de generalul Alexandru Tanasescu, sunt de notorietate, acestia detinand mai multe firme prin care si-au completat la greu veniturile. Mai mult, cei doi colonei au devenit, deloc intamplator, vecini in acelasi imobil de pe strada Plantelor din Capitala cu fiul lui Razvan Temesan, presedintele de atunci al Bancorex. De mentionat ca imobilul fusese construit de una dintre firmele familiei colonelului Boroi, “Romcan Enterprises” SRL.

Coruptia din SIE a mai fost confirmata, in acei ani, si de fostul sef al unitatii de protectie, generalul Corneliu Grigoras. Declaratia generalului Grigoras, cu privire la acest aspect, nu prea lasa loc la interpretari. “Talpes n-a miscat un pai in SIE. I-am spus ca este cel mai bun director pe care l-am avut. N-a avut nici o atitudine fata de ofiterii SIE care incalcau legea. Sa stiti ca pe vremea lui Silinescu si a lui Ciobanu au fost trimisi la post oameni cu un trecut dubios. Atunci cand i-am sesizat acest lucru lui Silinescu, mi s-a raspuns ca mai au cativa ani pana la pensie si trebuie sa stranga si ei un ban. Acestea au fost criteriile. Marile afaceri in care sunt implicati ofiteri SIE s-au facut dupa venirea lui Talpes ca director si dupa ce baiatul lui Talpes s-a casatorit cu fata lui Silinescu. Trebuia ca unul dintre ei sa plece din SIE. Silinescu, avand functie de adjunct, il coordona pe Ciobanu. Daca s-ar fi facut un control real, s-ar fi constatat multe nereguli in utilizarea fondurilor. Directia de Protectie condusa de mine a fost paralizata. Oamenii pe care i-am cerut sa lucreze sub comanda mea au fost trimisi cu functii in strainatate. Silinescu si Ciobanu au facut acest lucru pentru ca in directie sa nu mai lucreze profesionisti” – a declarat generalul Grigoras.

Cuscrul lui Talpes, omul lui Nastase

Ironia sortii a facut ca ofiterul care a instrumentat atacul din 1997 la adresa lui Ioan Talpes sa fie chiar cuscrul acestuia, generalul Constantin Silinescu, care ocupa si functia de adjunct al directorului SIE. La acea data, fiul lui Talpes, Ioan Codru, era casatorit cu fiica lui Silinescu. Scandalul in care au fost implicati generalii Talpes si Silinescu a dus, inevitabil, la distrugerea familiei celor doi copii ai acestora, ei divortand la putin timp dupa ce parintii lor au parasit Serviciul de Informatii Externe. Cinci ani mai incolo, in 2003, Codru Talpes s-a recasatorit cu o tanara bulgaroaica, Veronika Kirilova, pe care o cunoscuse la Sofia, in perioada in care tatal sau detinea functia de ambasador in capitala bulgara. Nunta celor doi a fost facuta cu mare fast la fosta resedinta de vara a lui Ceausescu de la Snagov, nasul fiind secretarul de stat al MApN de atunci, George Cristian Maior.

Dupa despartirea de Talpes, cuscrul Silinescu a trecut in dreapta lui Adrian Nastase, dupa un mic stagiu pe langa Petre Roman. Silinescu i-a alaturat astfel lui Ristea Priboi, fostul sau subordonat de pe vremea cand dirijau spionajul romanesc in Marea Britanie. Generalul Constantin Silinescu a devenit astfel, in 2001, consilierul pe probleme de siguranta nationala al premierului Adrian Nastase, in vreme ce ex-cuscrul sau ocupa aceeasi functie la Cotroceni. Ulterior, Constantin Silinescu a fost numit comisar general al Garzii Nationale de Mediu, post din care avea sa fie inlocuit, anul trecut, cu un alt fost ofiter din serviciul de informatii externe (SIE), Silvian Ionescu.

Averea lui Talpes-patru case

Conform ultimei declaratii de avere, Ioan Talpes nu este deloc un om sarac. In 1978, el a mostenit o casa de 420 mp si un teren agricol de un hectar in localitatea Toplet din Caras-Severin. Dupa 1990, averea lui Talpes a inceput sa creasca proportional cu pozitia detinuta. Astfel, in 1991, el a primit cu chirie de la stat un apartament luxos de patru camere in Capitala, cu o suprafata de 143,17 mp, pe strada Aurel Vlaicu nr. 42-46. Ulterior a cumparat acel apartament, iar astazi figureaza ca sediu pentru una dintre firmele fiului sau Ioan Codru Talpes. Pentru a achizitiona apartamentul din Bucuresti, Talpes declara ca a facut un credit pe trei ani (1991-1994). In 1995, anul in care a fost vizitat la sediul SIE de catre Zaher Iskandarani, a carui oferta declara ca a refuzat-o, averea lui Talpes s-a rotunjit cu un teren agricol de 1,5 hectare in Slanic Prahova si cu o vila (casa de vacanta) de 359 mp in Snagov, imobil a carui valoare de impozitare declarata este de 2,8 miliarde lei vechi. In perioada 1995-1997, el a mai facut un credit pentru achizitionarea unui autoturism Daewoo. In 1999, Talpes a achizitionat un teren intravilan de 1.000 mp la Uzlina, o localitate de pe bratul Sfantul Gheorghe din Delta Dunarii. Este posibil ca acesta sa fie motivul pentru care, in 2000, Ioan Talpes si-a permis achizitionarea unei barci cu motor. In 2003, cu un ultim efort, seful administratiei prezidentiale Ioan Talpes a iesit din nou la cumparaturi si a achizitionat o casa de 162 mp in localitatea Toplet, el detinand si un autoturism Volkswagen, fabricat tot in 2003. In intreaga sa cariera, generalul de corp de armata Ioan Talpes a reusit sa stranga “elemente de decor” in valoare de 78.000 de euro, repartizate astfel: bijuterii de 18.000 de euro, obiecte de arta si cult de 25.000 de euro si “colectii de arta + numismatica” in valoare de 35.000 de euro. Nu se stie cum pot fi justificate toate aceste achizitii, daca avem in vedere doar salariul sau de ofiter/director SIE/consilier al lui Ion Iliescu/senator si profesor SNSPA, precum si salariul de bibliograf al sotiei sale de la MApN.

Codru Talpes, intre Iosif Armas si Cico Dumitrescu

Fiul lui Ioan Talpes a urmat, la inceputul anilor 1990, cursurile Academiei de Politie unde, conform istoricului Marius Oprea, ar fi beneficiat de favorurile sefului logisticii din acea institutie, Aurel Ceciu. Iata cum descrie Marius Oprea aceasta relatie: “In perioada 1992 – 1994, dupa cum sustine o sursa care ii cunoaste bine biografia, Aurel Ceciu a reusit sa intre in gratiile sefului SIE, Ioan Talpes. La Academia de Politie, prin campul sau larg de relatii, seful logisticii s-a ocupat personal de “soarta” lui Codru Talpes, student al acestei institutii, la specialitatea Politia pentru Controlul Trecerii Frontierei. Codru Talpes era singurul student “decazarmat”, deci nu statea la un loc cu ceilalti in caminele Academiei. Codru nu venea decat la examenele de sesiune, iar aceste examene ii erau “aranjate” lui Codru de comandantul Dobrinoiu sau de adjunctul sau cu “spatele”, Aurel Ceciu. De fapt, la admiterea lui in 1992, cand dadea a doua oara acest examen, Codru a avut noroc si cu “tata Talpes”: se afirma ca ar fi cunoscut dinainte subiectul la istorie, subiect scris tocmai de catre generalul Talpes, in seara dinaintea examenului, la o vila a SIE din Mangalia, unde se afla in concediu. Astfel, calea lui Ceciu spre o cariera in spionajul romanesc era deschisa. Dar intra aici ca sef cu “spatele”, adica loctiitor cu problemele logistice – un sector de activitate pe care il stia deja foarte bine”, spune Marius Oprea. Afirmatiile acestuia au fost insa contrazise de Ioan Talpes, care a declarat ca nu a facut nici un fel de interventii in favoarea fiului sau, toate acuzatiile fiind facute, din motive de razbunare, de catre “inamicii” sai din SIE.

Codru Talpes a fost atras insa in afaceri cu Iosif Armas si Emil (Cico) Dumitrescu. El apare ca actionar la doua societati comerciale, Minaquarom SRL si H.T.S. Trading SRL, infiintate la inceputul lui 2003.

Minaquarom SRL, al carei obiect de activitate este “productia de ape minerale si bauturi racoritoare nealcoolice” are sediul chiar in comuna natala a lui Ioan Talpes, iar actionarii acesteia sunt omul de afaceri PSD Iosif Armas (34%), sotia consilierului de stat Emil (Cico) Dumitrescu, Doina Dumitrescu (33%) si Codru Talpes (33%). De remarcat faptul ca implicarea in aceasta afacere a sotiei lui Cico Dumitrescu este de fatada, fiind greu de crezut ca profesorul universitar Doina Dumitrescu-Ionescu, sef de sectie la Spitalul Universitar din Bucuresti, precum si seful unei clinici de chirurgie plastica, are timp sau habar de afacerile cu ape minerale din Toplet. Conform datelor de la Oficiul National al Registrului Comertului, firma de partid a lui Talpes-Armas-Dumitrescu nu a depus bilanturi contabile pe 2003 si 2004. Administratorii de la Minaquarom sunt Codru Talpes si Iancu Marius Gogaltan din Baile Herculane.

Cealalta societate a lui Codru Talpes, HTS Trading, a fost infiintata in ianuarie 2003, cu sediul la domiciliul lui Talpes din strada Aurel Vlaicu nr. 42-46 din Capitala, si are ca obiect de activitate “cultivarea cerealelor, porumbului si a altor plante”, semn ca studiile facute de fiul lui Talpes la Academia de Politie “Ioan Cuza” nu i-au fost de nici un folos. Conform datelor de la Registrul Comertului, societatea a mers in pierdere, iar bilantul depus pe site-ul Ministerului Finantelor dovedeste ca actionarul unic, Codru Talpes, n-are, cu exceptia numelui, nici o alta legatura cu agricultura.

Caracatita fratelui Gheorghe de la Constanta

Fratele lui Ioan Talpes, Gheorghe, a stiut cel mai bine sa profite de pozitia consilierului de la Cotroceni. In vreme ce Ioan Talpes se ocupa cu destinul natiunii, fratele Gheorghe infiinta firme peste firme, ca o adevarata caracatita de afaceri, si a reusit astfel sa lanseze pe piata nu mai putin de 11 societati in care au fost atrasi diversi cetateni cu sau fara legatura cu serviciile secrete. De altfel, afacerile acestuia au fost si in atentia politiei atunci cand “dusmanii” din SIE ai lui Ioan Talpes au cautat sa-i gaseasca punctele nevralgice. In raportul din 1997, generalul SIE Dumitru Ciobanu a prezentat o situatie a afacerilor lui Gheorghe Talpes, asa cum rezulta dintr-o informare primita de la seful Politiei, generalul Costica Voicu. Iata, mai jos, fragmentul din raportul Ciobanu cu privire la aceste afaceri: “Generalul de divizie Voicu Costica, seful IGP, mi-a prezentat din proprie initiativa ca fratele generalului de divizie Talpes Ioan, respectiv Talpes Gheorghe, din Constanta, care anterior anului 1989 a fost simplu barman, are sase firme puternice, astfel: “Com-Unic” SRL, prin care detine barul “Melody” Neptun; “Phoenix Shipping and Trading LTD.Co.”, prin care s-au efectuat operatiuni de trafic de benzina cu incalcarea embargoului impus Iugoslaviei (realizandu-se, in acest fel, o frauda de circa un milion dolari si de aproximativ 5 miliarde lei, toate acestea cu concursul direct al presedintelui Bancorex, Razvan Temesan). Dosarul respectiv nu a putut fi instrumentat pana in prezent din cauza interventiilor lui Talpes Ioan. Colonelul Bogdan din Constanta, care are in preocupare cazul, poate confirma si raporta detalii. La data de 18.02.1997, Voicu Costica mi-a relatat ca deja a inceput procedura legala, inclusiv prin implicarea Parchetului, de cercetare a acestei cauze: “Eurodif Casino” SRL, firma prin care detine hotelul “Comodore”, din Mamaia; “Kumako International” SRL, care atesta faptul ca fratele sefului SIE este asociat cu un cetatean american si cu un cetatean turc; “Vega Trading ’95” SRL, prin care a inchiriat docuri la dana 2 Port Constanta. De aici se exporta marfurile propriei sale firme “Phoenix Shipping And rading LTD”; “Ralco International” SRL, firma de acoperire pentru angajarea de actori pe care-i folosesc la barul “Melody” si la hotelul “Comodore” din Mamaia”, se afirma in celebrul Raport Ciobanu.

De la elaborarea acelui raport, Gheorghe Talpes a progresat vizibil si a mai infiintat, in ciuda lui Costica Voicu, inca cinci firme: “International Consulting Service” SRL (alaturi de un italian, Maurizio Gagliardi), “Gemipet” SRL, “T.M.R. Distribution Group” SRL, “Business Sport” SRL si “D.P.S. – Management Grup” SA. In acelasi timp, rudele din Constanta ale lui Talpes au mai infiintat si alte firme pe numele Ralucai Talpes (“Intelect Team” SRL) si al lui George Giuliano Talpes (“Alt Trend M.G” SRL, “Visual Consulting” SRL si “Visual Propaganda” SRL). Daca Ioan Talpes nu poate fi facut responsabil pentru afacerile fratelui sau, este greu de crezut ca implicarea intr-una din firmele lui Gheorghe Talpes a fostului colonel DIE, Cornel Rudareanu, poate fi intamplatoare. Astfel, conform datelor de la Registrul Comertului, Cornel Rudareanu apare ca actionar in firma “D.P.S. – Management”SA, alaturi de Gheorghe Talpes, Vasile Blanaru, Mihai Rotariu si firma “Forey Man” SRL din Stefanesti-Arges. Firma, infiintata in 2002, are sediul pe strada Splaiul Independentei nr. 319 din Capitala si in 2004 avea o cifra de afaceri de 11,3 miliarde lei.

Colonelul rezervist Cornel Rudareanu a fost ofiter SIE pana in 1990, iar ulterior a fost angajat in SRI si a ocupat functiile de sef de cabinet al directorului SRI Virgil Magureanu si sef de protocol al aceleiasi institutii.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr.20, mai 2006

Averea lui Călin Popescu Tăriceanu

Mici secrete057

Premierul României, Calin Popescu Tăriceanu, şi-a dezvoltat, în paralel, cariera de politician şi de om de afaceri. A debutat în politică în 1990, ca deputat PNL, şi în 1991 a participat la înfiinţarea postului de radio “Radio Contact”. Afacerile în care s-a implicat, în ultimii 15 ani, au acoperit diverse domenii, de la media, transporturi rutiere sau lucrări de construcţii, la intermedieri financiare.

Daca în politică a fost permanent în lumina reflectoarelor, ca deputat, ministru, presedinte al PNL si premier, in business a actionat cu prudenta, diversificandu-si participatiile (cu un aport de 20%-30% din capitalul social) la companii din domenii variate. A jucat doar o singura carte in comertul cu automobile, la societatea Automotive, unde a devenit asociat unic, carte care s-a dovedit castigatoare. Insa a intrat intr-un sistem relational care, in timp, s-a dezvoltat in jurul lui, datorita rolului pe care l-a jucat in mediul politic si de afaceri romanesc.

Nume sonore din businessul romanesc si din mediul politic i-au fost sau ii sunt parteneri de afaceri: ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, fostul presedinte al AVAS, Gabriel ZbArcea, presedintele HVB Bank, Dan Pascariu, omul de afaceri Dinu Patriciu, Gabriel Popoviciu, Nicolae Badea, Cristian Burci – un apropiat al lui Miron Mitrea – Cristian Boureanu, suspendat temporar din PNL.

Biografie
Călin Popescu Tăriceanu s-a născut pe 14 ianuarie 1952 în Bucureşti. Este căsătorit, pentru a patra oară (!), şi are doi copii.

În 1976 a absolvit Facultatea de Hidrotehnică din Bucureşti, specializarea inginer hidrotehnician. A lucrat, în perioada 1976-1977 la Consiliul Naţional al Apelor, filiala Argeş, iar între 1977-1979 ca inginer la Trustul de Construcţii Industriale Bucureşti. În perioada 1980-1991 a fost asistent universitar la Facultatea de Hidrotehnică. În mai 1990 devine deputat de Arad din partea PNL şi membru în Comisia Economică a Camerei Deputaţilor.

Mici secrete050

În iunie 1990 participă la crearea PNL- AT (Aripa Tânără) iar în 1992 a candidat fără succes la Primăria Capitalei. În perioada 1992-1996 este director general la Radio Contact România. De asemenea, din 1993 devine partener asociat la Automotive Trading Services, dealer oficial Citroen pentru România. Este membru fondator dar şi preşedinte al APIA (Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile) în perioada 1994-1997 şi 2001-2003, ulterior devenind preşedinte de onoare APIA.

In perioada 1993-2004 a fost vicepreşedinte al PNL, iar între octombrie 2004-februarie 2005 a fost preşedinte interimar al acestui partid. Din februarie 2005 este preşedintele PNL. În 1996 a devenit deputat de Bucureşti pe listele CDR, iar între 1996-1997 a fost ministru de stat şi ministru al Industriei şi Comerţului în guvernul Ciorbea. În perioada 2000-2004 a fost deputat de Bucureşti şi vicepreşedinte al Comisiei Buget, Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor. În perioada 2003- martie 2004 a fost administrator la societatea controlată de Dinu Patriciu, Rompetrol Downstream SA. Firma a intrat, de anul trecut, în atenţia Oficiului pentru Prevenirea Spălării Banilor şi a Parchetului, fiind suspectată de implicare în operaţiuni de spălare de bani. Anul trecut, Călin Popescu Tăriceanu avea o avere, estimată de unii, la 15 milioane de euro, deşi în realitate lucrurile nu stau chiar aşa.

TĂRICEANU FIRMĂ CU FIRMĂ

1.Automotive Trading Services (ATS) SRL
Este societatea care se presupune că i-a adus lui Tăriceanu cele mai multe venituri. Firma, profilată pe comerţ cu autovehicule, este unicul dealer autorizat Citroen pentru România. ATS a fost înfiinţată pe 23 septembrie 1992, Tariceanu contribuind la capitalul social cu 400.000 de lei (aproximativ 1300 dolari, la valoarea medie din 1992 de 307,95 lei/dolar cf. BNR), corespunzător celor 33 de procente deţinute.

Istoricul acestei societăţi arată că, de-a lungul anilor, la Registrul Comerţului s-au operat şapte cereri de menţiuni. Astfel, în noiembrie 1997, Călin Popescu Tăriceanu devine asociat unic (100%) la ATS, aportul său la capitalul social fiind, atunci, de 2768 dolari (20 mil. lei).

În aprilie 1998, în urma unei majorări de capital însoţită de cooptarea unui nou acţionar, Tăriceanu revenea la o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 33%, cu un aport la capitalul social de 84 milioane lei (9.464,2 dolari, la valoarea medie de 8.875,55 lei/dolar), ceea ce înseamnă un plus de 64 mil lei (7.211 dolari). În firmă se face o infuzie de capital din partea noului partener care, în schimbul acţiunilor primite, contribuie cu 168 milioane lei (18.928,4 $).

Noul asociat, Paneuro Internaţional SRL din Podeni, Târgu Mureş, se retrage însă din societate doi ani mai târziu, pe 17 aprilie 2000, moment în care, ca urmare a unei noi majorări de capital, valoarea acţiunilor lui Tăriceanu ajunge la 252 milioane lei (11.616,7 dolari la valoarea medie de 21.692,74 lei/$). Astfel, Tariceanu cumpără actiunile de la Paneuro International cu 168 milioane lei, adică 7.744,5 dolari. Pe 10 mai 2005, în urma unei noi majorări de capital la ATS, acesta ajunge la 500 milioane lei (23.049,1 dolari), deci cu o contribuţie în plus de 248 mil. lei (8.512 dolari).

Pe 4 decembrie 2001 Tăriceanu face o nouă majorare de capital la ATS, acesta ajungând la 3,5 miliarde lei (120.436,9 dolari). Noua infuzie de capital s-a ridicat astfel la 3 miliarde lei, adică 103.231,6 dolari.

Ultima modificare în acţionariatul de la Automotive Trading Services SRL are loc pe 25 noiembrie 2005, după alegerile generale, când Călin Popescu Tăriceanu vinde 10% din acţiunile societăţii către Valeriu Bogdan Bucurescu, valoarea acestora fiind de 35.000 RON (12.012,2 $ la valoarea de 2,9137 RON/$). Astfel, de la sfârşitul lui 2005, Călin Popescu Tăriceanu mai deţine doar 90% din Automotive Trading Services SRL.

Cu toate acestea, în ultima declaraţie de avere din 31.12.2005, prim ministrul Tăriceanu declară că deţine 100% din ATS, deşi, cum se poate proba prin documentele de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), el înstrăinase deja, cu o lună mai devreme, 10% din aceste acţiuni, menţiune operată deja la ONRC.

În concluzie, de la înfiinţare până în acest moment (ianuarie 2006), contribuţia financiară a lui Tăriceanu la capitalul social al firmei Automotive Trading Services a fost de 128.467 dolari.
Dividendele cuvenite lui Călin Popescu Tăriceanu de la societatea Automotive Trading Services SRL, conform profiturilor nete înregistrate în bilanţurilor oficiale depuse la Registrul Comerţului şi Ministerul Finanţelor, au fost de 2.008.672,3 dolari.

Conform ultimului bilanţ depus de ATS la Ministerul Finanţelor şi publicat pe site-ul acestuia, firma avea în 2004 datorii care se ridicau la 240,5 miliarde lei (7,36 milioane dolari), de aproape trei ori mai mari decât cele înregistrate în 2003. În acelaşi timp, totalul activelor circulante se ridica la 259,2 miliarde lei (7,94 milioane dolari) iar activele imobilizate erau de 30,765 miliarde lei (942.657 dolari).

2. ROMTRUCKS SRL

Societatea, înregistrată în decembrie 1994, are ca obiect de activitate « transporturi rutiere de mărfuri ». La înfiinţare, Călin Popescu Tăriceanu deţinea 20% din capitalul social cu un aport subscris de 200.000 lei (120,8 dolari). În iunie 1998, ca urmare a unei majorări de capital, valoarea acţiunilor deţinute de Tăriceanu este de 400.000 lei (45 dolari). În octombrie 2003, acţionarul Dan Sergiu Celebidache îi vinde lui Tăriceanu 30% din acţiuni, fiecare dintre cei doi ajungând să deţină câte 50% din societate.

Pe 9 ianuarie 2006, la un an de la preluarea mandatului de prim ministru al României, Călin Popescu Tăriceanu iese din Romtrucks SRL vânzându-şi acţiunile către Dan Sergiu Celebidache (30%) şi Dan Cozmin Săndescu (20%).

Dividendele cuvenite lui Tăriceanu în perioada 1994-2004, au fost de 3980 dolari
Astfel, societatea a înregistrat profituri în anii 1996, 1997, 2000, 2002 şi 2003, în ceilalţi ani consemnând pierderi. Profiturile nete cuvenite lui Tăriceanu au fost repartizate astfel: 1996 – 272.800 lei (88,5 dolari), 1997 – 4.322.400 lei (603 dolari), 2000 – 260.600 lei (12 dolari), 2002- 41.264.600 lei (1248,3 dolari) şi în 2003 de 67.329.800 lei (2028 dolari). Dacă în 2001 societatea avea înregistrate pierderi de 487,6 milioane lei, în 2004 acestea erau de 477,9 milioane lei.

3. PRIMA BROADCASTING GROUP SA

Înfiinţată în septembrie 1991, societatea Radio Contact România SA a lansat postul «Radio Contact», unul dintre primele posturi private de radio din România. La înfiinţare, Călin Popescu Tăriceanu a avut 22% din capitalul social al acestei societăţi (220 părţi sociale), corespunzător unui aport la capital de 275.000 lei (3.596 dolari). În iulie 1993, el deţinea 18% din capitalul social (10.080 ps) echivalentul a 15.113 dolari, celelalte acţiuni fiind deţinute de Radio Contact Bruxelles (74%) şi Giuseppe Rossi (8%). Conform propriilor declaraţii publice, el nu a contribuit financiar la capitalul social, acţiunile fiindu-i oferite gratis de către acţionarul majoritar. În august 1999 are loc prima majorare serioasă de capital, contribuţia lui Tăriceanu fiind de 169.550.000 lei (11.054 dolari), numărul de acţiuni deţinute atunci fiind de 144.000. Pe 30 mai 2000, acţiunile deţinute de Tăriceanu corespundeau unui aport la capitalul social de 360 milioane lei, după o infuzie de capital de 178.748.000 lei (8.239,9 dolari). Urmare a unei tranzacţii de succes, pe 27 noiembrie 2003, Călin Popescu Tăriceanu vinde 143.999 acţiuni (18%) contra unei sume rămase confidenţială, el menţinându-şi însă o acţiune «de control» a cărei valoare era atunci de doar 2500 lei. Cumpărătorul este societatea “European Radio Investment” Ltd Londra (acţionar persoană fizică este Anthony William Ghee – 99%) care preia astfel 99, 9997%. În urma acestei tranzacţii postul de radio îşi schimbă numele în “Kiss FM”. Pe 26 septembrie 2005 Tăriceanu iese din “Prima Broadcasting Group » după ce vinde acţiunea « de control » cu 10.000 de euro.

În jurul tranzacţiei menţionate, prin care controlul oficial al postului de radio Contact a fost preluat de societatea londoneză, iar controlul real de către Cristian Burci, patronul de la Prima TV s-au lansat numeroase speculaţii, toate acreditând ideea că proprietarul real al fostului Radio Contact ar fi Cristian Burci. Pe noi ne interează însă mai puţin proprietarul cât preţul real oferit pentru acţiunile cumpărate de acesta. Astfel, pe 1 martie 2005, SBS Broadcasting a anunţat preluarea controlului televiziunii Prima TV şi a posturilor de radio Kiss FM şi RadioStar contra sumei de 30,3 milioane de euro.

Conform comunicatului, cele două posturi de radio au fost preluate contra sumei de 22,5 milioane de euro. Presupunând că preţul Kiss FM ar fi fost de 11,25 milioane euro, rezultă că valoarea acţiunilor deţinute de Tăriceanu, care reprezentau 18% din total, ar fi fost acum de aproximativ două milioane de euro. Având în vedere însă că tranzacţia din 2005 s-a făcut după rebrandarea celor două posturi de radio, valoarea acestora a crescut cu cel puţin 50%. În aceste condiţii se poate aprecia că valoarea acţiunilor deţinute de Călin Popescu Tăriceanu se situează sub un milion de euro. La vremea respectivă, pe 13.11. 2003, s-a lansat chiar, în presă, cifra de 1,5 milioane dolari ca fiind estimarea pe baza unor « surse din piaţă » a valorii acţiunilor (74%) deţinute de Radio Contact Bruxelles.

Asta ar însemna ca pachetul deţinut de Tăriceanu să fi fost evaluat la 365.000 de euro. Numai că, în piaţă, aceste calcule nu au prea mare relevanţă câtă vreme, spre exemplu, o acţiune de 2500 de lei a fost vândută oficial, de acelaşi Tăriceanu, cu 10.000 de euro, adică cu o valoare de 145.000 de ori mai mare. În lipsa unor date oficiale, tranzacţiile de acest gen fiind greu de controlat, putem avansa cifra de 700.000 de euro, ca medie a celor două estimări prezentate.
Dividendele cuvenite lui Călin Popescu Tăriceanu de la Radio Contact, în perioada 1991-2003, totalizează 205.204.7 dolari.

Mici secrete051

4. Leader High-Tech (LHT) SA

Înfiinţată în septembrie 1998, cu obiectul de activitate “fabricarea calculatoarelor şi a altor echipamente electronice”, societatea a fost dizolvată în 2005. Contribuţia lui Călin Popescu Tăriceanu la capitalul social al LHT a fost de 100 milioane lei (11.266,9 dolari), corespunzător a 10% din acţiuni. În aprilie 1999, ca urmare a unei majorări de capital, Tăriceanu contribuie cu încă 50 milioane lei (3.261 dolari) la capitalul social. În aprilie 2000, capitalul social se reduce aşa încât aportul lui Popescu Tăriceanu scade la 2,5 milioane lei. Pe 22 iulie 2005, prin nepreschimbarea în termenul legal al certificatului de înmatriculare, societatea este dizolvată de drept.

Conform datelor de bilanţ, Lider High-Tech a înregistrat profituri doar în 1998 (1.266.000 lei), 2001 (1.016.000 lei) şi 2002 (1.080.000 lei), acestea fiind nesemnificative pentru a fi luate în calcul. În 2004 societatea avea datorii de 460, 4 milioane lei.
Demn de semnalat este faptul că printre acţionarii societăţii s-a aflat şi Sebastian Vlădescu (18,5%), actualul ministru de finanţe, alături de Nicolae Rotileanu (49%), Ionel Manole (12,5%) şi societatea Medist SA a aceluiaşi Sebastian Vlădescu.

5. ICARE Services SRL – firmă de sertar

Înfiinţată în 1994, cu sediul în strada Jean Louis Calderon nr.4 sector 2 Bucureşti, societatea a funcţionat până în 2005 “în clandestinitate”, câtă vreme nu a depus vreodată bilanţuri la instituţiile în drept. Singura urmă a acestei firme se găseşte doar în declaraţia de avere a premierului Călin Popescu Tăriceanu. Acţionarii de la Icare Services au fost : Călin Popescu Tăriceanu (7,52%), Giuseppe Rossi (5,3%), Andrei Călin Mihăileanu (3,09%), Dana Croitoru (6, 19%), Alexei Florescu (6,19%), Ion Corlan (5,3%) şi societatea franceză Euromat Services (64,48%). Administratorul acestei firme a fost un anume Cyrille Polack din Boulogne-Billancourt, Franţa.

6. SOPAS – Servicii Financiare & Leasing SA

Societatea a fost înfiinţată în 1993, cu sediul în Bucureşti, strada Siriului nr.74-76 şi obiectul principal de activitate «servicii prestate în special întreprinderilor». Capitalul social, la înfiinţare, a fost de un miliard de lei (1.315.772,1 dolari) sumă din care contribuţia lui Călin Popescu Tăriceanu a fost de 3 milioane lei (3.947,3 dolari), corespunzător celor 0,3% din acţiuni. Printre acţionarii de la SOPAS se află nume sonore din afacerile şi politica românească precum George Danielescu (3,61%), Ion Basgan (5,92%), Ioan Andrei Chiliman (0,3%), Marcel Ivan (0,06%), Dan Constantinescu (1,04%), Eugen Bara (0,3%), Victor Babiuc (1,56%), Ovidiu Nicolescu (0,15%). De asemenea, acţionarii persoane juridice sunt Banca Ion }iriac (6,12%), Credit Bank SA (5%), ARI Electronics SRL (2, 79%), Radio Contact România SA (1,49%), Flanco Import Export SRL (6,67%) şi BRRE – Libra Bank SA (9,99%).

Printre administratorii acestei firme, numit în 1999, a fost nu mai puţin celebrul George Danielescu, unul dintre artizanii de la SAFI FMOA.
Dividendele cuvenite lui Călin Popescu Tăriceanu de la SOPAS au fost de 6.587 dolari.

Mici secrete053

7. INTERVAM SA

Societatea a fost înfiinţată în iulie 1994, cu sediul în Calea Victoriei nr 21 şi obiectul de activitate intermedieri financiare, creditare şi servicii prestate în special întreprinderilor. Firma are acelaşi nucleu de acţionari care se regăsesc şi la SOPAS, cu câteva modificări. Spre exemplu, în locul lui Victor Babiuc sau Marcel Ivan, aici apare în schimb Dan Radu Ruşanu (0,95%). De asemenea, ca persoane juridice apar firme celebre precum ELVILA Internaţional (4,9%), FMOA – Fondul Mutual al Oamenilor de Afaceri (2,45%), SAFI SA (2,45%), Vimob Impex SRL (50,215%), Publimedia SRL (8%), Radio Contact România SA (4,9%) etc. Printre administratorii societăţii apar nume de finanţişti la fel de celebri precum Dan Radu Ruşanu, Paul Coman sau Doina Popescu.
Călin Popescu Tăriceanu intră în INTERVAM pe 11 aprilie 1995, cu un aport la capitalul social de 24, 5 milioane lei (12.049,4 dolari), corespunzător unui pachet de 2% din acţiuni. La aceeaşi dată devine acţionar persoană juridică şi Radio Contact România SA (5%). În iulie 2000 Tăriceanu îşi dublează aportul la capitalul social (cu echivalentul a 1129,4 dolari), ajungând la 49 milioane lei (4,9%). În acelaşi timp, în societate apare un nou acţionar, Libra Bank, care preia 63,56 din acţiuni de la câteva firme care ies din societate (Elvila International, Vimob Impex, SAFI, şi FMOA). În august 2002, acţiunile deţinute de Tăriceanu se reduc la 1,225 %. O nouă majorare de capital, din aprilie 2005, reduce pachetul de acţiuni al lui Călin Popescu Tăriceanu la 0,74%.

Societatea a înregistrat profituri nesemnificative până în 1997, când acestea s-a ridicat la 248,65 milioane lei. Profituri au mai fost înregistrate în 2000 (1,787 miliarde lei) şi în 2004 (1,243 miliarde lei). Dividendele cuvenite lui Călin Popescu Tăriceanu au fost aşadar, în 2000, de 57.332.916 lei (2642,9 dolari), iar în 2004 de 15.226.750 lei (466 dolari).

8. TILT & PARTNERS Production România SA

Înfiinţată în februarie 1994, societatea a avut ca obiect de activitate editarea înregistrărilor sonore şi un capital social de 3 milioane de lei. Contribuţia lui Călin Popescu Tăriceanu la capitalul social a fost de 690.000 lei (416,8 dolari), el deţinând 23% din acţiuni. Ceilalţi acţionari au fost Giuseppe Rossi (20%), belgianul Houtmans Pierre (7%) şi societatea belgiană TILT & PARTNERS. În mai 2005 societatea a fost dizolvată prin nepreschimbarea în termen legal a certificatului de înmatriculare.

Dividendele încasate de Tăriceanu în perioada 1994-2005 au fost în valoare de 16.402,3 dolari.
Societatea a înregistrat profituri doar în perioada 1994-1998. În perioada 1999-2004 societatea a înregistrat pierderi de mai multe sute de milioane lei.

9. L.C.S. Cargo Internaţional SRL

Înfiinţată în 1994, societatea LCS a avut ca obiect de activitate «transporturi terestre de călători, ocazionale», iar acţionarii au fost, alături de Călin Popescu Tăriceanu (200.000 lei, adică 121 dolari, corespunzător la 20% din acţiuni), Laura-Delia Irinescu (45%) şi Dan Sergiu Celebidache (35%). Singurul an în care societatea a înregistrat profit a fost 1995 (225.270.000 lei). Dividendele cuvenite lui Tăriceanu, în 1995 au fost de 45.054.000 lei (22.158, 2 dolari). În 2000, societatea a cerut dizolvarea pe motiv că se află în « imposibilitatea realizării obiectului de activitate ». Cu toate acestea, societatea a fost dizolvată în 2005 prin nepreschimbarea în termen legal al certificatului de înmatriculare.

Mici secrete054

10. PUBLI-MEDIA SRL

Societatea a fost înfiinţată în februarie 1995 şi a avut drept obiect principal de activitate “intermedieri în comerţul cu textile, confecţii, încălţăminte şi articole de piele” deşi numele şi activitatea ulterioară a Publi-Media a fost asociat pe bună dreptate cu publicitatea. De la înfiinţare şi până în noiembrie 1997, Călin Popescu Tăriceanu a deţinut 85% din capitalul social, cu un aport de 850.000 lei (418 dolari). În noiembrie 1997 acesta şi-a redus cu 5% numărul de acţiuni, iar, în aprilie 1998, a ajuns să deţină doar 32%. Ceilalţi acţionari au fost, din 1998, Giuseppe Rossi (20%) şi belgianul Pierre Houtmans (48%). În iunie 2005 societatea a fost dizolvată.Conform bilanţurilor depuse la fisc, societatea a înregistrat profituri în primii 3 ani de activitate, ulterior fiind mai degrabă susţinută financiar pentru a acoperi pierderile înregistrate.
Dividendele cuvenite lui Tăriceanu au fost de 160.642,7 dolari.


11. LIBRA BANK SA

Călin Popescu Tăriceanu a participat cu 74 milioane lei (0,592%), adică 24.006 dolari, la înfiinţarea, în ianuarie 1996, a Libra Bank. În mai 2005, când acţiunile deţinute reprezentau 0,148% din capitalul social al băncii, Tăriceanu iese din acţionariatul acesteia. Nu se cunoaşte câştigul obţinut de el din această societate. Printre acţionari s-au aflat, alături de Tăriceanu, majoritatea celor care se regăsesc în societăţile SOPAS şi INTERVAM, la care se adaugă şi alţii precum Viorel Cataramă (4 miliarde lei), Gheorghe Tofan (1,7 miliarde lei) şi Elvila Internaţional (6,9 miliarde lei).

12. Antrepriza de Lucrări Publice şi Industriale – A.L.P.I. SA

Societatea a fost înfiinţată în 1999, cu sediul la domiciliul lui Călin Popescu Tăriceanu din str. Sf. Spiridon nr.6, apt.5, sector 2, Bucureşti. Obiectul de activitate al societăţii a fost «lucrări de construcţii inclusiv lucrări de artă», iar aportul lui Tăriceanu la capitalul social a fost de 25 milioane lei (1630,4 dolari). Printre acţionari se regăsesc Sebastian Vlădescu (18%), Cristian Alexandru Boureanu (13%), Nicolae Drumen (15%), Gabriel Ioan Pivnicov (14%) şi Rossi Giuseppe (5%). De la înfiinţare şi până la dizolvarea din 2004 firma a înregistrat pierderi, cu o singură excepţie : în 2001 a avut un profit de 86 milioane lei.

Mici secrete055

13. CLUBUL VINULUI SRL

Clubul Vinului SRL, infiintata in 11 noiembrie 2004 de trei avocati de la casa de avocatura Popovici&Asociatii, a adunat rapid, sub aceeasi umbrela, cateva zeci de personalitati din politica si afaceri. Contributia lui Calin Popescu Tariceanu la capitalul social al acestei firme a fost de 129 milioane lei (3.952,6 dolari). Obiectul de activitate al firmei este “inchirierea si subinchirierea bunurilor imobiliare”. Pe 8 decembrie 2004, la o luna de la infiintare si dupa ce Alianta D.A. a castigat alegerile, in Clubul Vinului au intrat 31 de noi asociati, iar capitalul social a crescut de la 100 de milioane la 5,93 miliarde lei.

Iata cateva dintre personalitatile care au investit, umar la umar, in aceasta afacere: Calin Popescu Tariceanu (2,17%) – prim-ministru al Romaniei, Dinu Patriciu (4,35%) – presedintele Grupului Rompetrol, Dan Corneliu Pascariu (4,35%) – presedinte HVB Bank, Gabriel Aurel Popoviciu (4,35%) – om de afaceri (ginerele lui Ion Dinca, zis “Teleaga”, secretarul Comitetului Central pe probleme de armata si securitate in regimul lui Nicolae Ceausescu), Nicolae Badea (2,17%) – actionar DINAMO, ginerele lui Ion Dinca, Gilda Lazar (2,17%) – Director Corporate Affairs la JTI Romania, Silviu Lucian Boghiu (4,35%) – fost director general Electrica SA, Arpad Zoltan Paszkany (4,35%) – patron CFR Cluj, Gabriel Ionel Zbarcea (2,17%) – fost presedinte AVAS (ianuarie – septembrie 2005) si altii.

Cea mai interesanta prezenta in acest grup este cetateanul american Bogdan Bartolomeu, domiciliat in Washington DC, om de afaceri cu cateva firme in Romania: SDV-SCAC, International SRL, CIB Trans SRL si Avantgos SRL. Bartolomeu este sotul Ilincai Preoteasa, fiica ministrului de externe al Romaniei din perioada 1955-1957 si prima sotie a fostului premier, Adrian Nastase. Adrian Nastase si Ilinca Proteasa au fost casatoriti pentru o scurta perioada, in timpul studentiei. Ulterior, aceasta s-a recasatorit si a emigrat in Statele Unite ale Americii. Atragerea lui Bogdan Bartolomeu in societatea Clubul Vinului SRL poate fi cu noroc pentru grupul de afaceri cimentat cu aceasta ocazie.
De asemenea, printre asociati se afla si cativa cetateni de pretutindeni: Lesly Tedesco – Trieste/Italia, Anthony Trevor Gibbs – Limasol/Cipru, Michael Peter Lloyd – Marea Britanie, Gunsbourg Mark L.J. – Ville de Bruxelles/ Belgia, Fereyre Claude Georges – Elvetia si Vasile Paraschiv – Bruxelles/Belgia.

Concluzie : Din documentele oficiale depuse la Ministerul Finanţelor şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului rezultă că, în perioada 1991-2005, sumele investite de Călin Popescu Tăriceanu în firmele la care a fost, sau este, acţionar, sunt de 210.078 dolari.
De asemenea, dividendele care i s-au cuvenit de la aceste societăţi, în aceeaşi perioadă, totalizează 2.426.576 dolari.

Cheltuieli
Coşul zilnic. Cheltuielile lui Călin Popescu Tăriceanu cu «coşul zilnic» sunt extrem de dificil de cuantificat datorită stilului de viaţă al acestuia. Decapotabilele de la începutul anilor 90, sau motocicletele Harley Davidson de mai târziu, chiar dacă acestea au fost cumpărate « la mâna a doua », indică cheltuieli lunare de minimum 2000 de euro. Asta înseamnă că în cei 16 ani se poate estima că ele s-au ridicat la cel puţin 384.000 de dolari.
Aport la capitalul social al firmelor în care a fost acţionar : 210.078 dolari.
Achiziţii imobile : vila din Năvodari – 2,8 miliarde lei (96.000 dolari), vila din Ciofliceni-Snagov 3 miliarde lei (103.000 dolari), apartamentul din str. Sf. Spiridon nr.6 – 28,1 milioane lei (9.115 dolari), apartamentul din Calea Plevnei nr.141 – 497.000 dolari şi apartamentul din B-dul 1 Mai nr. 68A – 100.000 dolari.
Achiziţii acţiuni : 81.912 dolari (BRD, SIF 2, SIF3, SIF5, Sicomed şi TLV) şi 153.202 dolari (Rompetrol rafinare Constanţa)
Achiziţii automobile de epocă: 12.000 dolari

Averea declarată : 1.081.052 dolari
Conform ultimei declaraţii de avere a premierului Călin Popescu Tăriceanu, el deţine 3 locuinţe, patru maşini de epocă, patru conturi în bănci şi acţiuni la mai multe societăţi.
Imobile : 216.538 dolari (declarat) / 600.000 dolari (estimat). Tăriceanu deţine din 1998 un apartament de 120 mp situat pe Calea Moşilor nr 113C, cu o valoare de impozitare de 511 milioane lei (17.538 dolari). Valoarea de piaţă a acestui imobil este însă de aproximativ 10 ori mai mare, adică de aproximativ 150.000 de dolari.

Al doilea imobil este o vilă situată în Ciofliceni-Snagov, cu o suprafaţă de 500 mp şi evaluată « preliminar » la 3 miliarde lei (103.000 dolari). Terenul aferent construcţiei are o suprafaţă de 1700 mp. Construcţia vilei, începută în 2002, este finalizată în proporţie de 85%. {i aceasta este subevaluată, valoarea reală fiind de câteva ori mai mare, de cel puţin 300.000 de dolari. În 2004, Călin Popescu Tăriceanu a mai cumpărat o vilă în Năvodari – Constanţa cu o suprafaţă de 136,9 mp şi o valoare de impozitare de 2,8 miliarde lei (96.000 dolari) deşi valoarea reală este de aproximativ 150.000 de dolari.

Autoturisme: 12.000 dolari. Colecţia de maşini de epocă a lui Călin Popescu Tăriceanu este compusă din trei autoturisme Citroen fabricate în 1955,1967 şi 1986, precum şi un FIAT 850 din 1966. Valoarea acestora este mai mult sentimentală. Conform unui expert de la Retromobil, valoarea acestora nu depăşeşte 12.000 de dolari (Citroen 1955 – 7000 dolari, Citroen 1967 – 3000 dolari, Citroen 1982 – 1000 dolari şi FIAT 850 din 1966 – 1000 dolari).

Conturi în bănci: 640.224 dolari. Pe 31 decembrie 2005 conturile deţinute în bănci de Călin Popescu Tăriceanu totalizau 514.815 euro (640.224 dolari, la un raport euro/dolar de 1,2436). Astfel, el deţine într-un cont deschis în 2003, la ING România, 200.000 de euro, şi în trei conturi deschise la HVB România în 1998 sumele de 150.000 de euro, 4,7 miliarde lei şi 43.700 dolari.
Acţiuni: 209.290 dolari. Situaţia acţiunilor deţinute de Tăriceanu şi a valoarii acestora pe 31 decembrie 2005 este, conform declaraţiei personale, următoarea : 2000 acţiuni BRD – 274 mil. lei (9.404 dolari), 3000 acţiuni SIF 2 – 67,5 mil. lei (2.317 dolari), 4000 acţiuni SIF 3 – 84 mil lei (2.883 dolari), 34.500 acţiuni SIF 5 – 886,65 mil lei (30.431 dolari), 86.650 acţiuni Banca Transilvania (TLV) – 1074,46 mil lei (36.877 dolari), 3.500 acţiuni (100%) la Automotive Trading Services SRL – 3,5 mld. lei (120.124 dolari), 25 de acţiuni la ALPI SA (dizolvare) – 25 mil lei (858 dolari), 980 acţiuni la Intervam SA – 49 mil lei (1.682 dolari), 17 acţiuni la ICARE Services SA (dizolvare) – 170.000 lei (6 dolari), 69 acţiuni la TILT & Partners Productions Romania SRL (dizolvare) – 690.000 lei (24 dolari), 20 acţiuni la LCS Cargo International SRL (dizolvare) – 200.000 lei (7 dolari), 10 acţiuni la Romtrucks – 1 mil lei (34 dolari), 8 acţiuni la Publi-Media SRL (dizolvare) – 800.000 lei (27 dolari), 2.500 acţiuni Leader High-Tech (dizolvare) – 2,5 mil lei (86 dolari), 30 acţiuni SOPAS SA – 3 mil lei (103 dolari) şi 129 acţiuni la Clubul Vinului SRL – 129 mil lei (4.427 dolari).

Operaţiuni reflectate în declaraţiile de avere

Operaţiunile financiare care se reflectă în declaraţiile de avere ale lui Călin Popescu Tăriceanu, începând cu 27 mai 2004 sunt următoarele :
2004 :
– cumpără vila din Năvodari : 2,8 miliarde lei (96.000 dolari);

– continuă construcţia vilei din Ciofliceni-Snagov, investind încă 2 miliarde lei (61.281 dolari) ;

– vinde, la sfârşitul anului, cele 10 milioane de acţiuni de la Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC) cu o sumă neprecizată. Acestea au fost cumpărate, pe 9 aprilie 2004, cu 5 miliarde lei (153.202 dolari) şi, pe 27 mai 2004, valorau deja 6,5 miliarde lei. Preţul acţiunilor RRC a crescut până la sfârşitul anului, pe 6 ianuarie 2005 înregistrându-se chiar 1.150 lei/acţiune. Conform declaraţiei de avere din mai 2005, totalul câştigurilor înregistrate anul precedent la bursă a fost de 575,9 milioane lei (17.678 dolari ) ceea ce înseamnă că n-au fost declarate şi câştigurile obţinute din vânzarea acţiunilor RRC fiind exclus ca Tăriceanu să vândă acţiunile RRC sub valoarea de piaţă.
2005 (până pe 17 mai):

– depune în conturi 114.850 euro (142.827 dolari)

– cumpără acţiuni SIF 3 în valoare de 53,2 mil lei (1.826 dolari), acţiuni SIF 5 în valoare de 434,7 mil lei (14.919 dolari), acţiuni SICOMED în valoare de 199,5 mil lei (6847 dolari) şi acţiuni TLV (Banca Transilvania) în valoare de 400 mil lei (13.728 dolari)
2005 (17 mai-31 decembrie)
– cumpără acţiuni BRD în valoare de 274 mil lei (9.404 dolari), acţiuni SIF2 în valoare de 67,5 mil lei (2.317 dolari) şi acţiuni TLV în valoare de 674,46 mil lei (23.148 dolari)
– vinde acţiunea de la Prima Broadcasting Group SA cu 10.000 de euro (12.436 dolari).

Venituri realizate în 2004 din salariu, dividende şi speculaţii bursiere : 135.283 dolari

Călin Popescu Tăriceanu declară că în 2004 a obţinut din salariul de parlamentar 367,94 milioane lei (11.274 dolari, la valoarea din 2004), iar din acţiuni speculative la bursă (BVB) 575,96 milioane lei (17.678 dolari). El a mai obţinut 10.000 de euro (12.436 dolari) prin vânzarea unei acţiuni deţinute la Prima Broadcasting Group SA. A mai încasat, de asemenea, dividende în valoare de 2,735 mld lei (93.895 dolari), cuvenite pentru anul fiscal 2004, de la societatea Automotive Trading Services SRL.

Semne de întrebare şi neconcordanţe

Investiţia la ATS. Anul trecut, într-un interviu acordat în 2004 unui săptămânal bucureştean, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că la înfiinţarea firmei Automotive Trading Services, a contribuit cu 700.000 de dolari. « Contribuţia mea financiară la înfinţarea firmei ATS a fost de aproximativ 700.000 de dolari, ceea ce însemna o treime din acţiuni » – a spus Tăriceanu. Dacă informaţia este adevărată, atunci actualul prim ministru are o problemă cel puţin de credibilitate. Aceasta deoarece, conform datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, la înfiinţarea ATS contribuţia financiară a lui Tăriceanu a fost de 400.000 lei, adică 1300 de dolari.

Afacerea Rompetrol.

În declaraţia de avere a lui Călin Popescu Tăriceanu, din 27 mai 2004, acesta a consemnat cele 10 milioane de acţiuni pe care le-a achiziţionat, în aprilie 2004, de la Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC).

Ulterior, în declaraţia din 16 decembrie 2004, pachetul de acţiuni nu a mai fost consemnat, ceea ce înseamnă că, între timp, acţiunile au fost vândute.

În mod normal, conform legii, suma încasată în schimbul acţiunilor RRC ar fi trebuit să apară într-una din declaraţiile de avere din 2005. În declaraţia de avere din 6 mai 2005 premierul Tăriceanu a consemnat, cu meţiunea “ câştiguri din operaţiuni pe bursa B.V.Bucureşti », suma de 575.965.390. Numai că este greu de crezut că aceşti bani reprezintă câştigul din vânzarea acţiunilor RRC, deoarece la sfrşitul lui 2004, când Tăriceanu a declarat public că a vândut acele acţiuni, preţul acestora a crescut, el ajungând, pe 6 ianuarie 2005, la 1150 de lei/acţiune.

Asta înseamnă că, dacă le-ar fi vândut la sfârşitul lui 2004, câştigul încasat de premier ar fi fost egal cu suma investită, deci de aproape 5 miliarde lei. Ori, conform declaraţiei de avere, câştigul ar fi fost de zece ori mai mic, dacă nu luăm în calcul faptul că, în 2004, premierul a mai tranzacţionat pe bursă şi acţiuni la SIF-uri sau Sicomed. Pe de altă parte, implicarea lui Tăriceanu în afacerea cu acţiunile RRC cade sub incidenţă penală, chiar dacă el a fost audiat în această cauză doar în calitate de martor. Cum se ştie, tranzacţiile bursiere cu acţiuni RRC, desfăşurate în perioada 7-15 aprilie 2004, au intrat nu numai în atenţia CNVM ci şi a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, în cauză fiind cercetate mai multe persoane din conducerea Rompetrol în frunte cu Dinu Patriciu, acuzaţiile fiind de spălare de bani, manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare, constituirea unui grup infracţional organizat etc.

Tranzacţia efectuată de Tăriceanu, pe 9 aprilie 2004, intră şi ea în acelaşi cerc al suspiciunilor, fostul administrator de la Rompetrol Downstream fiind bănuit că a acţionat « la pont » în această tranzacţie. Este posibil ca secretul din jurul câştigului realizat de Tăriceanu, din această afacere, să aibă o legătură destul de strânsă cu ancheta aflată în curs de derulare, deşi premierul a declarat că a vândut cele 10 milioane de acţiuni după ce a devenit prim ministru pentru a nu fi acuzat de conflict de interese, afirmaţie care nu se susţine prin nici un argument logic.

Afacerea Radio Contact.
Vânzarea acţiunilor deţinute de Călin Popescu Tăriceanu la Radio Contact România, la sfârşitul lui 1993, este la fel de tenebroasă ca şi începutul acesteia. Cum a declarat deja, Călin Popescu Tăriceanu n-a investit nici un leu în afacerea Radio Contact, el fiind ales de investitorul belgian (Radio Contact Bruxelles) ca partener căruia i s-ar fi oferit gratis un pachet de 18 % din societatea Radio Contact România (RCR) SA. Tranzacţia n-a fost însă consemnată în scriptele ONRC, datele oficiale consemnând cu totul altceva, şi anume faptul că la înfiinţarea firmei contribuţia lui Tăriceanu a fost de 275.000 lei, care reprezentau contravaloarea a 22% din capitalul social

Ulterior, în 1993, pachetul deţinut de Tăriceanu s-a micşorat cu trei procente şi a rămas la această valoare până pe 27 noiembrie 2003 când a fost vândut. Suma primită de el în schimbul acestor acţiuni a rămas însă confidenţială şi n-a fost evidenţiată în declararaţia de avere din 2004. Un an şi jumătate mai târziu, în martie 2005, acţiunile Radio Contact împreună cu cele de la Radio Star au fost achiziţionate cu 22,5 milioane de euro. Cum am arătat deja, în altă parte, valoarea pachetului de 18% deţinut de Tăriceanu poate fi estimată, cu lejeritate, la cel puţin un million de euro, bani care nu s-au regăsit în declaraţia de avere din 2004 a lui Tăriceanu. Aceeaşi situaţie ciudată s-a putut observa şi în urma vânzării, în septembrie 2005, a acţiunii “de control” care se mai afla în posesia lui Tăriceanu, la un preţ de 145.000 de ori mai mare decât cel real şi anume 10.000 de euro pentru 2500 de lei.

Răspândirile imobiliare ale lui Tăriceanu

Imobile înstrăinate: 797.000 dolari. Tot în contul lui Călin Popescu Tăriceanu, la capitolul achiziţii, pot fi trecute alte trei imobile pe care acesta le-a înstrăinat sau care au fost înregistrate pe alte nume. Este vorba despre un apartament din str. Sf. Spiridon nr 6 în valoare de aproximativ 170.000 de euro (200.000 de dolari), un alt apartament din B-dul 1 MAI nr 68A, bl.52, scara A etaj 3, apt 7, sector 1 Bucureşti, evaluat la 100.000 dolari şi apartamentul dublu (şase camere) din Calea Plevnei nr 141, situat la etajul 7 şi evaluat la 400.000 de euro ( 497.000 dolari), apartament aflat în proprietatea mamei premierului.

Apartamentul de burlac. Nefiind o publicaţie de scandal nu ne vom referi aici la cele patru neveste ale lui Călin Popescu Tăriceanu. Facem doar observaţia de bun simţ că unul dintre motivele pentru care averea premierului nu prea iese la socoteală şi pare mai mică decât cea care s-ar cuveni, poate avea o strânsă legătură cu repercursiunile în plan material presupuse de acţiunile de divorţ când, de regulă, averea se reduce la jumătate.

Spre exemplu, în 1993 lui Călin Popescu Tăriceanu i s-a repartizat de la primărie un apartament de 3 camere situat într-un imobil din strada Sf. Spiridon nr 6 din Bucureşti în condiţiile în care, la acea dată, era burlac. Apartamentul a făcut obiectul unui scandal destul de serios atunci când s-a descoperit că a fost cumpărat de Tăriceanu la câteva luni după ce imobilul din care făcea parte a fost revendicat de fostul proprietar, Dan Negreanu, un octogenar emigrat în 1979 în SUA. Astfel, pe 18 noiembrie 2006, Călin Popescu Tăriceanu împreună cu Cornelia Popescu Tăriceanu (soţia pe care o avea la acea dată) au cumpărat acel apartament (nr.5) cu 28,1 milioane lei (9.115 dolari). Apartamentul de 164 mp se află astăzi în posesia Corneliei Tăriceanu iar valoarea acestuia depăşeşte 170.000 de euro.
Mici secrete056
Apartamentul duplex de 400.000 de dolari. Presa a mai semnalat deja o altă proprietate a lui Tăriceanu care nu se regăseşte în declaraţia lui de avere. Este vorba de o locuinţă descoperită de colegii de la Jurnalul Naţional pe Calea Plevnei nr.141, locul în care premierul s-a mutat cu familia încă din 2000. Locuinţa, proprietatea mamei premierului, este compusă din două apartamente de 6 camere situate la etajul 7, unul dintre vecinii premierului fiind Cristian Boureanu. Valoarea acestui apartament dublu se ridică la aproximativ 400.000 de euro.
Călin Popescu Tăriceanu a mai figurat cu domiciliul într-un apartament din B-dul 1 Mai nr 68 A sector 1, Bucureşti.

Este vorba despre apartamentul nr.7 din blocul nr. 52, scara A etaj 3, locuinţă care a avut, probabil, aceeaşi soartă cu celelalte. Aici şi-a declarat Tăriceanu domiciliul când a intrat în firmele Romtrucks, SOPAS, Icare Services , LCS Cargo Internaţional sau Publi-Media SRL. Culmea, firma Publi-Media avea sediul în strada Sf. Spiridon (locuinţa cedată ex-soţiei Cornelia) în vreme ce domiciliul lui Tăriceanu era în B-dul 1 MAI nr. 68A. Valoarea acestui apartament poate fi estimată la 100.000 de dolari.
Dan Badea

Revista BILANŢ nr 17, februarie 2006

Micile secrete ale lui Dinu Patriciu

Dinu Patriciu s-a nascut pe 3 august 1950 in Bucuresti si este fiul cunoscutului petrolist si profesor Valeriu Patriciu. Tatal sau a fost profesor de geologie la Politehnica din Timisoara in perioada 1930-1950, iar apoi, pana in 1958, profesor la Universitatea din Bucuresti. Pana in 1947, el a detinut si functia de director al companiei Shell Romania.

Valeriu Patriciu a fost arestat in doua randuri, in 1945 si in 1948, de Siguranta, respectiv Securitate, iar in 1958 a fost dat afara din invatamantul superior pe motiv ca ar fi sprijinit anumite grupuri de rezistenta din Prahova. Pana in 1964, cand a fost reabilitat, sotia sa a fost nevoita sa lucreze ca laboranta pentru a-si intretine familia.

patriciu 1

Arhitectul emirului

Pe Dinu Patriciu il cheama, de fapt, Dan Costache Patriciu. El a absolvit, in 1975, Institutul de Arhitectura “Ion Mincu” din Capitala si a devenit ulterior profesor al aceluiasi Institut. In perioada 1975-1984, a castigat cateva premii la concursurile internationale de arhitectura. Daca in 1975 a obtinut locul opt la concursul international pentru cladirea Operei din Sofia, iar in 1977 a primit mentiunea juriului pentru Libraria Nationala din Teheran-Iran, in 1984 Patriciu a obtinut premiul intai pentru arhitectonica centrului capitalei Emiratelor Arabe Unite, Abu-Dhabi.

Asta a facut ca, in perioada 1984-1990, arhitectul Dinu Patriciu sa participe la constructia a 11 cladiri de birouri in Abu-Dhabi, a hotelului de patru stele Al Jazira din Dubai, precum si a patru resedinte pentru seful statului. Conform lui Patriciu, banii care au insotit premiul castigat pentru Abu-Dhabi ar fi fost incasati de catre Securitate prin intermediul Institutului Roman de Consulting Romconsult, firma care se ocupa de gestionarea in exterior a proiectelor de arhitectura si care, in 1989, era condusa de Florin Burada.

Intr-un numar din Scanteia acelor ani, s-a precizat de fapt ca banii castigati, cateva zeci de mii de dolari, ar fi fost donati de catre Patriciu statului roman. Pana in 1989, el a castigat totusi destul de bine, la salariul de profesor adaugandu-se sumele obtinute din meditarea a sute de elevi care aspirau sa intre la Institutul de Arhitectura, precum si castigurile din capitala Emiratelor Arabe Unite. In Romania, Patriciu a proiectat magazinele universale din Focsani si Barlad, precum si mai multe locuinte de lux si sedii ale unor banci.

Aventurier in politica

In 1990, arhitectul Dinu Patriciu intra in politica. Se inscrie in PNL si, pe 20 mai 1990, devine deputat de Timis. Doua luni mai tarziu, in urma unui conflict cu Radu Campeanu, Patriciu, impreuna cu Calin Popescu-Tariceanu, Andrei Chiliman, Radu Cojocaru si Gelu Netea, sunt exclusi din PNL si infiinteaza PNL-Aripa Tanara. In 1992, candideaza din nou pentru Camera Deputatilor, pe listele CDR din Dambovita, si obtine un nou mandat de deputat in legislatura 1992-1996. In 1993, infiinteaza PL ‘93 si devine liderul acestui partid.

In 1997, PL ‘93 fuzioneaza cu PNL – CD, condus de Niculae Cerveni, noua formatiune politica fiind numita Partidul Liberal. Un an mai tarziu, intra in conflict si cu Niculae Cerveni, care se impotriveste comasarii prin absorbtie dintre PL si PNL. Cerveni a numit atunci actiunea lui Patriciu “destabilizatoare si marsava”. Trei ani mai tarziu, Dinu Patriciu devine vicepresedinte al PNL, dupa ce, in 2000, este ales deputat pe listele PNL Prahova. In iunie 2003, fiind pus sa aleaga intre politica si afaceri, renunta la mandatul de deputat in favoarea afacerilor. Doi ani mai tarziu, avea sa cunoasca, pentru prima oara, atmosfera unei celule de arest, dovedind astfel ca nu a facut o alegere tocmai potrivita.

Disparitia misterioasa a doamnei Nastase

In paralel cu politica, Dinu Patriciu s-a lansat in afaceri inca din 1990. Cea mai importanta dintre societatile lui Patriciu de la inceputul anilor ‘90 a fost “Alpha Constructii si Investitii Imobiliare”. Firma, infiintata in 1991, a fost implicata intr-un incident extrem de neplacut, chiar la sfarsitul acelui an. Pentru a construi un ansamblu de locuinte pe strada Scoala Herastrau din Bucuresti, Dinu Patriciu cumpara doua proprietati situate la numerele 12 si 16, care ocupa impreuna 4.000 de metri patrati. Intre ele, la nr. 14, se afla insa proprietatea unor batrani octogenari, care nu se lasa usor convinsi sa-si vanda casa si terenul firmei de constructii a lui Patriciu.

patriciu 21

Dupa multe insistente, reprezentantul firmei Alpha Constructii si Investitii Imobiliare, George Gaita, reuseste sa-i convinga pe sotii Emilia si Alexandru Nastase sa incheie, pe 14 noiembrie 1991, o intelegere prin care cei doi se obliga ca la o data ulterioara (“de indata ce vor fi stabilite conditiile de pret ce vor fi prevazute in cadrul obligatiilor”) sa vanda societatii lui Dinu Patriciu casa si terenul de 240 mp situate in str. Herastrau nr.14. Prin aceeasi intelegere, George Gaita se obliga sa ofere la schimb 57 dolari/mp de teren plus un imobil situat in strada Bucegi nr. 50, compus din casa si un teren de 400 mp, “de indata ce va putea vinde” acel imobil. Intelegerea era un punct de pornire pentru un viitor contract de vanzare-cumparare.

La mai putin de o luna de la semnarea conventiei, pe 8 decembrie 1991, batranul Nastase moare, iar zece zile mai tarziu, sotia sa dispare de la domiciliu. In aceeasi zi, are loc si un mic incendiu in casa Emiliei Nastase, incendiu sesizat de un vecin de la nr. 18. Un nepot al batranei a cautat-o in acele zile si n-a gasit-o la domiciliu, dar nu a sesizat la Politie disparitia acesteia. Cel care sesizeaza politia va fi, o luna mai tarziu, George Gaita, reprezentantul firmei lui Dinu Patriciu. Acesta avea sa declare ca a cautat-o fara succes pe batrana prin spitale si chiar la morga. Batrana a fost de negasit, cu toata desfasurarea ulterioara de forte din partea Politiei.

Cu toate acestea, desi Emilia Nastase era inca proprietar al imobilului din str. Scoala Herastrau nr. 14, firma lui Patriciu a sprijinit rudele din Focsani ale batranei care au trecut rapid la demolarea imobilului, punandu-le la dispozitie utilaje de transport pentru materialele recuperate in urma demolarii. Desi cazul a fost facut public, nimeni n-a mai aflat, ulterior, nimic despre misterioasa disparitie a batranei Emilia Nastase. Trei ani mai tarziu, in urma unui scandal de presa, Dinu Patriciu a afirmat ca el n-a fost implicat in aceasta disparitie si ca, din contra, firma sa a fost prejudiciata prin amanarea demararii lucrarilor la ansamblul de locuinte.

Andreea din Insulele Belize

O afacere cu iz de teapa a fost semnalata spre sfarsitul anului 1996, cand miliardarul Dinu Patriciu a fost acuzat ca refuza sa-si achite obligatiile contractuale incheiate cu societatea Severnav din Drobeta Turnu-Severin. In februarie 1995, Patriciu a comandat constructia unei nave la Severnav SA, iar patru luni mai tarziu, pe 23 iunie, cargoul multifunctional “Andreea” de 3.050 tdw intra in proprietatea firmei acestuia, Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA. Desi constructorul si-a indeplinit la timp obligatiile contractuale, Patriciu achita, in urmatoarele trei luni, mai putin de jumatate din contravaloarea navei.

Intelegatori, cei de la Severnav, accepta, in septembrie 2005, incheierea unui addendum la contractul de livrare, prin care se esaloneaza in zece rate lunare restul de plata, in valoare de 1,26 milioane dolari, ramas neachitat de catre societatea lui Patriciu. O luna mai tarziu, pentru a arata ca este bine intentionat, Patriciu pune la dispozitia Severnav o scrisoare de garantie bancara de la Credit Bank, valabila pana pe 24.07.1996 si semnata de Emil Cioflan. Cu toate acestea, Patriciu a refuzat sa-si mai achite ultimele trei rate, ce totalizau 380.000 de dolari. In septembrie 1996, la patru luni de la intreruperea oricarei legaturi cu Dinu Patriciu, reprezentantii firmei mehedintene inca mai plangeau dupa restul de bani pe la Politie, Justitie si BNR. Ei aflasera, intre timp, faptul ca inainte cu doua zile de a primi nava “Andreea” , Dinu Patriciu o vanduse deja, pe un dolar, societatii “Andreea Shipping” Ltd. din paradisul fiscal Insulele Belize.

Firme la vedere

Dinu Patriciu apare astazi direct implicat, ca actionar, in doar cateva firme inregistrate in Romania: Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Agrochim Impex SRL, Praxis SRL Rompetrol Distributie SA si Trustul de presa Ziua (“Ziua” SRL, “Editura Ziua” SRL, “Ana Maria Press” SRL). El figureaza insa, ca administrator, in noua societati: Grupul Rompetrol (Rompetrol Quality Control SRL, Rompetrol Logistics SA, Rompetrol Well Services SA, Rompetrol Rafinare SA si Rompetrol Downstream SA), Administrator Int. SA, Sanex SA, Praxis SRL si Alpha Constructii Imobiliare SA.

De asemenea, prin societatea Alpha Constructii si Investitii Imobiliare, el este implicat in firmele SGD Services SRL, Artis Design SA, Fitofarma SA, SG International SA si Alpha Construct SA. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, Patriciu a mai participat direct la infiintarea urmatoarelor societati: Compania de Constructii Phoenix Alpha SA (1992, impreuna cu societatea franceza Phoenix SA), Alpha International Construct SA (1993, alaturi de germanul Robert Perlitz care, cativa ani mai incolo, avea sa escrocheze cateva sute de persoane atrase in jocul piramidal cu certificate de actionar BPS Brokers SA; romano-germanul Perlitz a parasit Romania in 1999, fiind, ulterior, dat in urmarire prin Interpol, el avand la activ si alte ilegalitati comise in Germania), Hein Romania SA (1997, alaturi de Hein GmbH din Germania) si Baneasa Investitii Imobiliare SA (1997, impreuna cu firma Hein GmbH).In toate aceste firme, alaturi de Dinu Patriciu apare ca actionar sau administrator si partenerul acestuia, George Gaita.

Pe de alta parte, fratele sau, Valeriu Romulus Serban Patriciu, este actionar in sapte societati din Romania: Deutsch-RumŠnische Immobilien SA, Tele Distribution SRL, Expres Cargo SRL, Industrial Park SRL, Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Alpha Construct SA si Agrochim Impex SRL.

Ziua lui Patriciu a fost foarte profitabila

Dinu Patriciu s-a implicat direct atat in domeniul constructiilor, cat si in mass-media, fonduri mutuale si de investitii, recuperarea creantelor bancare si industria petroliera. Osciland intre politica si afaceri, a incercat sa actioneze cat mai discret si sa se mentina cat mai departe de scandaluri. Cum in afaceri discretia este asigurata cel mai bine de folosirea unor off-shoruri, Patriciu a folosit si aceasta cale pentru a se mentine in umbra. Putini au fost, spre exemplu, cei care au stiut ca managementul cotidianului “Ziua” a fost asigurat, cel putin in primii doi-trei ani, personal de catre Dinu Patriciu.

“Nu stiu daca “Ziua” era singurul ziar profitabil, dar era foarte profitabil si a fost intotdeauna, pentru ca a avut un management corect. Din 1995 pana prin ’98, m-am ocupat personal de chestia asta si a avut intotdeauna profit”, declara recent Patriciu. De altfel, in perioada 1994-2000, Dinu Patriciu a fost presedinte al Omega Press Investment SA, societatea care edita cotidianul “Ziua”. Printre actionarii Omega Press figurau, in stilul obisnuit al afacerilor lui Patriciu, si doua societati straine, Lakeline Limited din Cipru si Omega Media Holdings Ltd din Israel. Ca administrator, alaturi de Sorin Rosca Stanescu si de George Gaita, figura si Dinu Patriciu.

El a renuntat totusi, la sfarsitul anului trecut, la actiunile detinute la trustul de presa “Ziua” in favoarea Sindicatului FSLI condus de Liviu Luca, chiar daca azi inca mai figureaza in scriptele Registrului comertului ca actionar la acest trust. De remarcat ca Omega Press Investments a beneficiat, la inceputul anilor 2000, in sistem barter, de doua autoturisme Hyundai Santamo de la Omar Hayssam, autoturisme introduse ilegal in Romania (in 1999, printr-o firma din Insulele Virgine), dupa ce fusesera declarate furate in China.

Administratorul

Dinu Patriciu s-a implicat, vreme de cativa ani, in administrarea creantelor bugetare. In 1998, Patriciu a avut un rol important, indeosebi prin actiuni de lobby, in infiintarea Fondului de restructurare Dunarea, a carui administrare a fost preluata de catre o societate controlata de el, Administrator Int. Oficial, Administrator Int., societatea care administra si fondul ipotecar Alpha (FDI Alpha), avea drept actionari cateva societati inregistrate in paradisuri fiscale precum Liechtenstein sau Cipru: Administrator Ag. (70%), Tudori si Danama Foundation (infiintate de Sorin Marin, un fost partener al lui Patriciu), Muldown Holdings Ltd. si Lakeline Ltd. Ultima dintre aceste firme – Lakeline, din Cipru – figureaza si printre actionarii societatii care edita cotidianul “Ziua” – Omega Press Investments SA.

Dupa cum se stie deja, administrarea Fondului de restructurare Dunarea, infiintat in 1998, a fost o afacere deloc rentabila pentru stat. Astfel, desi a preluat de la Banca Agricola creantele a peste 280 de societati neperformante, creante in valoare de aproximativ 2.700 miliarde lei (basca lichiditatile de 130 miliarde lei prin care Banca Agricola detinea 90% din capitalul social al Fondului), administratorul fondului n-a reusit sa valorifice mare lucru din acestea, firma Administrator Int. multumindu-se cu incasarea comisionului de administrare. Ulterior, locul Bancii Agricole in Fond a fost luat de catre AVAB.

Cativa ani mai tarziu, Ionel Blanculescu anunta tragerea la raspundere a lui Dinu Patriciu pentru modul in care a administrat Fondul Dunarea ale carui active aveau sa treaca, in final, tot la AVAB. Cu acea ocazie, s-a constatat faptul ca 2,8 milioane dolari fusesera depozitate intr-o fosta banca populara (Eurocredit) falimentata. Cele aproape 3 milioane de dolari reprezentau garantia pentru un credit contractat de o firma a aceluiasi Dinu Patriciu.

Ulterior, in favoarea AVAB avea sa se constituie o noua garantie, constand intr-un teren care avea sa intre rapid in proprietatea AVAB, prin executare. Administrator Int., reprezentata de Dinu Patriciu, a participat si la licitatia pentru preluarea societatii de asigurare Astra, organizata de FPS in octombrie 2000.

Desi s-a clasat pe locul al doilea, dupa firma de apartament Ceptura SRL, societatea Administrator Int. s-a retras din competitie, dand astfel posibilitatea firmei clasate pe locul al treilea, Nova Trade, sa fie declarata castigatoare a licitatiei, in urma unui proces castigat mai tarziu in instanta. Fara retragerea lui Patriciu din cursa pentru Astra, Dan Adamescu, proprietarul Nova Trade, n-ar fi putut avea posibilitatea sa preia societatea de asigurari. Motivele reale ale retragerii lui Patriciu au ramas insa necunoscute.

Petrolistul din off-shore

In anul 1998, impreuna cu fostul sau partener, Sorin Marin, Patriciu a cumparat de la angajatii societatii un pachet semnificativ de actiuni Rompetrol. Tranzactia s-a facut prin intermediul SG International. Rompetrol a fost privatizata prin MEBO in prima parte a deceniului trecut si a fost vanduta de salariati in momentul in care a inceput sa inregistreze pierderi. In 1999, Rompetrol cumpara de la Fondul Proprietatii de Stat (actuala AVAS) rafinaria Vega din Ploiesti. Ulterior, Rompetrol si Vega fuzioneaza, rezultand, astfel, societatea Rompetrol, actualmente listata pe Rasdaq. Cea mai importanta dintre afacerile lui Dinu Patriciu, dar si cea mai controversata, pare a fi preluarea rafinariei Petromidia din Constanta.

Pentru a intra in posesia rafinariei, Patriciu a facut eforturi deosebite atat pe plan politic, cat si financiar, infiintand mai multe societati in strainatate, indeosebi in paradisuri fiscale sau in state cu o fiscalitate permisiva. Interesul lui Dinu Patriciu pentru rafinaria Petromidia este mai vechi. In anul 1997, alaturi de un consortiu format din cateva firme occidentale, Patriciu a intentionat sa preia rafinaria Petromidia, la concurenta cu Glencore (care a participat la licitatia FPS intr-un consortiu cu grupul Grivco, controlat de Dan Voiculescu).

Desi preluarea a esuat, Patriciu n-a renuntat sa spere in reusita achizitiei nici dupa ce societatea turca Akmaya a castigat licitatia pentru privatizarea Petromidia, la sfarsitul anului 1999, inceputul lui 2000. Akmaya, din cauza unor neintelegeri cu FPS, a fost obligata sa renunte la pachetul majoritar de la Petromidia (69,9%), si in urma unei noi licitatii, grupul Rompetrol (The Rompetrol Grup BV Olanda) a preluat pachetul majoritar de la Petromidia. Pentru a ascunde numele investitorilor implicati, dar si pentru a beneficia de o fiscalitate redusa, The Rompetrol Grup BV Olanda era controlata de un off-shore – Romanian Oil and Gas Investments SARL din Luxemburg. Numele unuia dintre investitori, Sorin Marin, a iesit la iveala in 2001, abia atunci cand si-a vandut actiunile detinute la Rompetrol, pentru suma de aproximativ 22 de milioane de dolari.

Inainte de a fi preluat de Rompetrol Group BV Olanda, pachetul majoritar de actiuni de la Rompetrol a fost transferat in proprietatea mai multor societati. Printre acestea, mentionam fundatiile Danama Foundation, Tudori Foundation din Liechtenstein (reprezentate de Sorin Marin) si Waverton Investments, care avea in spate off-shorul Romania Fund Investments din Luxemburg.

In cursul acestor operatiuni de transfer de actiuni de la o societate la alta, printre proprietarii Rompetrol, cu un pachet minoritar, a aparut si Romania&Moldova Direct Fund, un fond de investitii care-i avea printre actionari pe Dinu Patriciu, International Equity Partners din SUA, IFC si DEG din Germania. Printre societatile utilizate in transferul de actiuni, figureaza si East Capital Investments BV.

In 2003, Romania&Moldova Direct Fund iese din actionariatul Rompetrol si, in acelasi timp, OMV Austria cumpara 25,1% din companie. In aprilie 2005, ca urmare a achizitiei de catre OMV a pachetului majoritar de la Petrom, grupul Rompetrol rascumpara pachetul de actiuni de 25,1% din capitalul social, pachet detinut pana atunci de compania austriaca. Astazi, grupul Rompetrol este controlat de The Rompetrol Group NV Olanda, care este detinut, la randul sau, de Rompetrol Holding SA Elvetia si ai carui actionari sunt Dinu Patriciu (80%) si americanul Phil Stephenson (20%).

Stephenson este vicepresedintele firmei olandeze si raspunde de tranzactiile internationale si relatiile cu investitorii, iar Dinu Patriciu este presedintele Consiliului de administratie. Grupul Rompetrol este compus din 12 societati: Rompetrol SA, Rompetrol Rafinare SA, Rompetrol Petrochemicals SRL, Rompetrol Downstream SA, Rompetrol Logistics SA, Rompetrol Well Services SA, Romoil SA, Rominserv SA, Ecomaster-Servicii Ecologice SA, Palplast SA, Rompetrol Moldova si Rompetrol Bulgaria.

Prin Rompetrol, Dinu Patriciu a preluat Rafinaria Vega din Ploiesti si, pentru o perioada, cu sprijinul lui Radu Sarbu, administrarea societatii Conpet SA, care asigura intreaga infrastructura a sistemului national de transport al titeiului prin conducte.

Patriciu poposeste in gaura cu sobolani

In 2003, Rompetrol acumulase o datorie la bugetul de stat de aproximativ 603 milioane de dolari. Spre sfarsitul anului, guvernul a hotarat, printr-o ordonanta de urgenta, transformarea acelei datorii in obligatiuni de stat cu posibilitatea rascumpararii in sapte ani. Desi atunci a rasuflat usurat, cateva luni mai tarziu, Patriciu a intrat in atentia PNA, ca urmare a unui raport avizat favorabil de Ioan Talpes, privitor atat la modul in care s-a derulat privatizarea Petromidia, cat si la activitatea postprivatizare.

Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor a sesizat PNA, dupa ce a descoperit si instrumentat implicarea lui Dinu Patriciu si a altor persoane din conducerea grupului Rompetrol intr-o vasta operatiune de spalare de bani. Operatiunea viza peste 20 de firme, trei fundatii si noua persoane fizice. Ulterior, Dinu Patriciu a fost chemat sa dea explicatii la Parchet si, pe 27 mai a.c., a fost acuzat oficial de evaziune fiscala, spalare de bani si inselaciune. Pentru 24 de ore, Dinu Patriciu a fost arestat si obligat sa mediteze, intr-o “gaura” de opt metri patrati, alaturi de infractori marunti si sobolani, la relatia dialectica dintre accize, politica, afaceri si Ioan Talpes.

Dan Badea

Text apărut în revista BILANŢ nr.9, iunie 2005

Micile secrete ale lui Attila Verestoy

micile secrete verestoy1

Este supranumit „Drujba lui Dumnezeu“, „Groful defrisarii padurilor“ sau „Kerestoy“.
Senatorul UDMR Attila Verestoy este unul dintre cei mai bogati politicieni romani. Averea sa, in continua crestere datorita afacerilor tot mai prospere pe care le-a dezvoltat de-a lungul carierei sale politice, i-a adus si titlul de cel mai bogat om de afaceri din judetul Harghita, fieful sau politico-financiar.Incepute in 1991, la un an dupa intrarea sa in politica, afacerile derulate de Verestoy au acoperit domenii precum industria prelucrarii lemnului, agricultura, produse chimice, alcool, comunicatii, transporturi, mass-media, investitii financiare etc.

El si-a administrat singur toate afacerile pana cand legea i-a interzis explicit acest lucru si calitatea de senator a devenit incompatibila cu aceea de administrator al unei firme. Ulterior, aprope toate afacerile sale au fost preluate, spre administrare, de catre sotia si fiul sau (Attila Verestoy jr.).
Mai trebuia amintit din start faptul ca senatorul Verestoy s-a specializat ca membru al Comisiei Parlamentare de Control al SRI, o functie extrem de importanta pentru cei care stiu ca informatia inseamna totusi ceva in politica si afaceri.

Peste sapte milioane de euro in conturi si actiuni

Averea oficiala a senatorului, conform ultimei sale declaratii, este impresionanta. Astfel, daca socotim numai banii pe care Verestoy ii detine in diferite banci acestia depasesc 3,5 milioane de euro. De asemenea, valoarea actiunilor listate (pe Bursa sau Rasdaq) aflate in posesia lui Attila Verestoy se ridica, pe 21 februarie a.c., la peste 93 miliarde de lei (aproximativ 2,5 milioane euro). El mai are, in plus, creante de 150.000 euro, dar si obligatii de 500.000 euro. In proprietatea senatorului Verestoy se mai afla cinci terenuri, patru apartamente, o vila si un autoturism Audi S8 din 2001.

Attila Verestoy isi recunoaste implicarea directa in zece firme la care detine actiuni in valoare totala de aproximativ 1,6 milioane euro. Cele zece societati sunt urmatoarele: Hungastro SA (7,123 miliarde lei), Famos SA (2,262 mld. lei), Junior Com SA (14,68 mld. lei), TVM SA (3,7 mld lei), Scripta SA (2 mld. lei), Sojo-Hort RT (Ungaria, 16,5 milioane forinti), Bavaria Leasing SA (5 mld lei), Trinserv SRL (546 milioane lei), European Radio Investment (400.000 euro) si Asociatia Societatea Civila – Aleea Modrogan (177.000 euro). Comparativ cu declaratia de avere data in decembrie anul trecut, din ultima lista a firmelor la care senatorul Verestoy se declara actionar lipsesc patru societati: Hellas Primex SRL, Agrocentrum SA, Trinvest SA si Biolitt SRL.

Pe coperta, la umbra Elenei Ceausescu

Absolvent al Facultatii de Tehnologie Chimica din Politehnica bucuresteana, proaspatul inginer chimist Attila Verestoy si-a facut stagiatura, in perioada 1978-1980, la intreprinderile „Mecanica“ Sfantu Gheorghe si „Tehnoutilaj“ Odorheiu Secuiesc. In 1980, se reintoarce in Bucuresti si ocupa una din catedrele Facultatii de Chimie Industriala din cadrul Institutului Politehnic. Devine lector, iar apoi, din 1983, cercetator stiintific in cadrul Institutului de Cercetare de Chimie Anorganica Bucuresti.

In 1989, este cercetator stiintific principal in cadrul Institutului de Cercetare si Proiectare pentru Chimie Anorganica si Metale Neferoase din capitala. Cum locul sau de munca, dar si preocuparile stiintifice se aflau sub calcaiul Elenei Ceausescu, au aparut ulterior comentarii privind eventuala sa legatura cu Securitatea sau, mai mult, cu academicianul nr. 1 al patriei, Elena Ceausescu. Comentarii publice pe aceasta tema au aparut in 1998, in urma unui conflict izbucnit intre conducatorul extremist al platformei „Initiativa Maghiara Ardeleana“ din cadrul UDMR, Adam Katona, si liderul UDMR Attila Verestoy.

Neintelegerile dintre cei doi, provocate de viziuni politice diferite, l-au iritat peste masura pe Katona, care a afirmat ca Attila Verestoy ar fi fost un fel de mana dreapta a Elenei Ceausescu. Declaratia a fost facuta intr-un interviu pe care Adam Katona l-a dat in iulie 1998 bilunarului „Europei Ido“ din Sfantu Gheorghe. „Verestoy a lucrat in institutul Elenei Ceausescu ceea ce, pentru un cercetator maghiar, nu era o onoare oarecare, ci presupunea o relatie bazata pe incredere“, a declarat Katona.

Acesta ar fi fost deranjat de faptul ca, potrivit afirmatiilor sale, Attila Verestoy i-ar fi spus, scurt, dar convingator, „Te sugrum, dar nu la figurat, ci pe bune“. Ulterior, in apararea senatorului Verestoy a sarit secretarul de stat Szabolcz Lanyi care, in cotidianul „Romaniai Magyar Szo“, a afirmat ca singura legatura dintre Verestoy si Elena Ceausescu a fost publicarea numelui „academicienei doctor inginer“ in fruntea colectivului care a lucrat la elaborarea unei teze in cadrul Institutului de Cercetare si Proiectare pentru Materiale Neferoase si Rare.

Inceputurile din padure

Lansat in afaceri din industria de prelucrare a lemnului, fostul inginer chimist Attila Verestoy s-a descurcat cum nu se poate mai bine in jungla tranzitiei. S-a implicat in acest domeniu si datorita faptului ca a beneficiat de retrocedarea unei parti importante dintr-o fabrica de mobila care apartinuse bunicului sau, inainte de nationalizare.

verestoy

In 1991, a infiintat firma IVO SRL, alaturi de cumnatul sau Ferenczy Karoly, firma prin care a derulat cunoscutele afaceri cu cherestea. Trei ani mai tarziu, alaturi de cumnatul sau si de Attila Hosszu, a infiintat o noua firma in Odorheiu Secuiesc, „Metwooplast-Sat“ SRL, societate al carei obiect de activitate era fabricarea si comercializarea produselor din lemn.

(foto: sareinochi.ro)
(foto: sareinochi.ro)

Tot in 1994, devine administrator la fabrica de mobila Famos SA din Odorheiu, ulterior preluand actiuni importante si la aceasta societate, cu o traditie de peste 40 de ani. Treptat, Attila Verestoy si-a extins afacerile si in alte domenii. In 1993, a infiintat firma Hellax Primex SRL, profilata pe produse agricole, iar in 1994 s-a asociat cu fostul senator oltean al PDSR, Teiu Paunescu, in societatea MES SA Slatina; in acelasi an a infiintat, la Bucuresti, societatea de consultanta si management in afaceri V&P Invest.

Alcool, tichete de masa si presa

Cum afacerile cu alcool ofereau oportunitati financiare interesante, Attila Verestoy si-a incercat norocul si in acest domeniu. A inceput in 1994, timid, cu firma „Simalcoop“ SRL din Tusnad, societate prin care a participat la privatizarea fabricii „Spirt –Amidon“ de langa Miercurea Ciuc. Desi a preluat de la FPS un pachet de 21% din actiunile „Spirt-Amidon“, contravaloarea acestora (trei miliarde de lei) n-a mai ajuns la FPS, cativa ani mai incolo firma trecand, cu datorie cu tot, la FPS. Conform declaratiilor senatorului Verestoy, afacerea nu i-a adus profit. „Am iesit in pierdere totala, nu m-am imbogatit din aceasta afacere“, a declarat ulterior Verestoy.
O alta incursiune in lumea alcoolului a fost facuta de Verestoy in 1998 cand, prin firma IVO SRL, a preluat de la FPS pachetul de 40% din actiunile societatii „Vinuri si Bauturi“ din Miercurea Ciuc.

Profitul cel mai insemnat ii revine insa din actiunile pe care le detine la grupul de firme Hungastro SA din Covasna, actiuni evaluate la peste 35 milioane dolari. Ca orice politician responsabil, Attila Verestoy a investit si in mass-media prin firma Trinvest din Sfantu Gheorghe. El a participat la infiintarea „Editurii Scripta“ de la Oradea, la care a devenit presedinte si, ulterior, la preluarea unor actiuni (6%) la cotidianul de limba maghiara „Kronica“.

Miliarde la minut cu actiuni Rompetrol

roncea rosca

In aprilie anul trecut, senatorul Attila Verestoy s-a numarat printre protagonistii ingenioasei speculatii pe piata de capital cu actiunile Rompetrol (RRC), alaturi de Camelia Voiculescu (fiica lui Dan Voiculescu), Sorin Rosca Stanescu (foto dreapta), Calin Popescu Tariceanu si altii. Declansata pe 7 aprilie 2004, tranzactia cu actiuni Rompetrol a adus protagonistilor, in doar cateva minute, castiguri de zeci si sute de miliarde de lei. De exemplu, un off-shore din Cipru, Saltville Ltd., a cumparat intr-un minut (intre orele 10:09 -10:10) un miliard de actiuni la pretul de 116 lei bucata, si dupa sapte minute a vandut 550 milioane actiuni cu preturi cuprinse 250 si 300 lei bucata, obtinand un profit de 22 miliarde lei, plus 450 milioane actiuni in portofoliu.
Printre cei care au cumparat atunci de la Saltville, la pretul de 250-300 lei actiunea, s-au aflat Camelia Voiculescu (478 milioane actiuni) si Attila Verestoy (63 milioane actiuni).

Senatorul UDMR a vandut, la randul sau, o parte din actiuni la un pret dublu (intre 657 si 770 lei actiunea) si a realizat rapid un profit de 7,7 miliarde lei ramanand si cu 28 milioane de actiuni in portofoliu. Ulterior, Attila Verestoy a declarat ca totul a fost corect si la vedere. „Am cumparat si am vandut mai multe actiuni de pe piata libera, a spus Verestoy. Da, am cumparat in 7 aprilie cu 300 de lei“ – a declarat Attila Verestoy. Singurul secret nedezvaluit de liderul UDMR a fost modul in care a ghicit ca trebuie sa se afle la locul potrivit, in momentul potrivit, alaturi de grupul restrans, select si potrivit de speculatori pe piata de capital.

Dan Badea

Text apărut în revista BILANŢ nr. 6, martie 2005