Agentul VICTORIA (I): Alchimia metamorfozei lui Marius Oprea

Marius OPREA
Marius OPREA
UPDATE (sept. 2013):
La aproape un an de la apariția acestui articol, lui Marius Oprea – Consilier de stat al premierului Tăriceanu – i se eliberează o adeverință din care rezultă că n-a fost colaborator al fostei Securități ca Poliție politică. Sigur, decizia a fost luată conform algoritmului politic, deci subiectivă, ceea ce face ca ea să fie pusă sub semnul întrebării. Mai mult, a existat o opinie separată a unuia dintre membrii CNSAS, prof univ dr. Corneliu Turianu, în care se dezvăluie faptul că Marius Oprea este suspectat, pe baza unei declarații date cu mânuța lui, pe 12 august 1988, că a fost turnător/informator/sifon. Că și-a turnat colegii pentru că ”ascultau Europa Liberă” sau ”făceau comentarii denigratoare la adresa politicii interne și externe de stat și partid” sau ”comentarii denigratoare la adresa situației d ela noi din țară (criza de alimente, energia electrică, nerespectarea drepturilor omului)”. Dl Turianu a cerut, prin formularea unei  opinii separate, ca situația lui Marius Oprea, suspect și pentru faptul că deși era Consilier de stat pe probleme de securitate națională i se refuzase accesul la documente clasificate, neeliberându-i-se certificatul ORNISS solicitat, să fie sesizat Tribunalul Municipiului București, Secția de Contencios Administrativ, pentru ”a aprecia asupra posibilei calități de colaborator al Securității al domnului OPREA MARIUS GHEORGHE”.
get_img (1) get_img (2)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra "vânătorului de securişti" (p.1)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra „vânătorului de securişti” (p.1)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra "vânătorului de securişti" (pag2)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra „vânătorului de securişti” (pag2)
Așadar, celebrul ”vânător de securiști” era, conform documentului depus la dosarul său, un posibil turnător ordinar al Securității, fapt trecut cu vederea de membrii interesați ai CNSAS. Documentul descoperit în arhiva CNSAS nu face decât să confirme parte din afirmațiile făcute de mine în textul de mai jos despre un personaj extrem de dubios al tranziției…
Marius-Oprea-cautat-si-deconspirat-Securitate-IICCMER-CNSAS-Civic-Media-Voci-Curate
Un personaj cu trecut întunecat ocupă, de mai multă vreme, spaţiul public şi, în numele aşa-zisei societăţi civile, intenţionează să controleze discreţionar Securitatea Naţională a României. Se numeşte Marius Oprea şi este consilierul personal al Primului Ministru Călin Popescu Tăriceanu. Bine plasat în stânga premierului, personajul, coborât parcă din dosarele Securităţii, beneficiază azi de o mare putere de influenţă decizională în stat, motiv pentru care suntem obligaţi să supunem atenţiei opiniei publice toate suspiciunile care planează asupra adevăratelor intenţii ale acestuia. Interesul public ne obligă la un asemenea demers jurnalistic, cu atât mai mult cu cât personajul vizat se bucură de o oarecare credibilitate în ochii unor intelectuali naivi, dar oneşti.Trecutul lui Marius Oprea este, cum spuneam, unul întunecat. Conform propriilor declaraţii, dosarul său de urmărire de la Securitate a dispărut din arhivele SRI. Rămâne, ca un mare semn de întrebare, motivul dispariţiei acestui dosar din arhivele SRI, dar şi data evaporării acestuia: înainte sau după intrarea în arhive a lui Marius Oprea. Date şi documente disparate au fost descoperite însă în dosarele unor prieteni de-ai acestuia. O declaraţie dată la Securitate şi semnată de Marius Oprea, în august 1988, a fost descoperită în dosarul lui Caius Dobrescu, un prieten de-al lui Oprea şi a fost publicată recent de presa centrală. Din document rezultă că Marius Oprea a oferit cu generozitate date şi informaţii despre colegii săi cu care asculta posturile de radio ale capitaliştilor. Declaraţia a fost luată în timpul anchetei, posibil sub ameninţ are, deci, teoretic, Oprea nu poate fi numit turnător sau, cum îi place să se exprime public, „securist împuţit“. Chiar dacă ofiţerul de la contraspionajul din Braşov care l-a avut în legătură pe Marius Oprea, colonelul Nicolae Sălăjan, a ales să tacă, poate şi datorită unor relaţii de afaceri derulate ulterior, alţi foşti ofiţeri de Securitate care au avut acces la acest caz preferă să vorbească. Aşa s-a ajuns ca, de pildă, în mai 2006 liderul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, să-i trimită o scrisoare lui Marius Oprea în care să-l acuze că ar fi „informator de securitate acoperit“ şi „agent străin“. Acuzat el însuşi că a fost informator al Securităţii sub pseudonimul „Felix“, şi deranjat de dezvăluirile lui Oprea, Dan Voiculescu poate părea însă subiectiv.
Relaţia cu Securitatea
Numai că, din discuţiile purtate de noi cu persoane din fosta Securitate, altele decât cele care l-au informat pe Dan Voiculescu, am aflat că Marius Oprea şi-a început colaborarea cu Securitatea din Braşov încă de pe băncile liceului. Conform unui ofiţer de informaţii a cărui identitate o vom dezvălui la timpul potrivit, „un profesor de ştiinţe sociale de la liceul la care învăţa Marius Oprea era în atenţia noastră pentru legături cu anumiţi cetăţeni străini. Elevul Oprea, care era mai apropiat de acel profesor, a fost contactat de noi pentru a da informaţii despre profesor. În timpul colaborării însă, ne-am dat seama că nu e cinstit, dar a fost totuşi menţinut în contact pentru dezinformare. S-a stabilit totuşi că profesorul respectiv era în legătură cu spionajul german. De asemenea, s-au obţinut informaţii că şi Marius Oprea are contacte suspecte cu ofiţeri de informaţii ai spionajului german“.Recrutat de germani?
Conform unei alte surse, Marius Oprea ar fi fost în atenţia contraspionajului din Braşov deoarece ar fi fost recrutat de un serviciu de spionaj al statului în care a fost bursier. „Ulterior recrutării a cerut protecţie şi consultanţă din partea serviciului de contraspionaj de la Braşov unde a fost luat în legătură ca agent dublu. El a spus când, cum şi de cine a fost contactat, precum şi ce i s-a propus. Spusele sale au fost evaluate, la acea dată, pe două planuri: pe de o parte ca o tentativă a serviciului advers de a iniţia un joc operativ şi, pe de altă parte, ca un gest sincer, motivat şi de o oarecare teamă. Evoluţiile ulterioare ale lui Oprea au confirmat însă prima ipoteză, aceea a jocului operativ. Totuşi, partea română fie nu a dorit, fie nu a putut prelua iniţitiva în jocul iniţiat de adversar, care a fost permanent cu o mutare înainte. Dealtfel, în aceste cazuri, practica a demonstrat că dacă agentul este nesigur dispare interesul de a prelua şi menţine iniţiativa. Se ţine doar agentul sub control si se crează doar nişte aparenţe care să permită descifrarea scopului vizat de partea adversă şi protecţia ţintelor vulnerabile. Totul ţine însă, azi, de istorie, deoarece serviciul de informaţii în cauză precum şi altele care „cochetează“ cu Marius Oprea, cu o singură excepţie, sunt ale unor state aliate“, afirmă un alt ofiţer superior din fostul DSS.

SIGLA BND
SIGLA BND

După 1990, Marius Oprea a continuat să întreţină relaţii în spaţiul german, soţia sa fiind stabilită, în clipa de faţă, în Germania unde lucrează ca medic. De altfel, el a beneficiat de o bursă Soros pentru studierea istoriei Securităţii şi de un stagiu de pregătire la Autoritatea Federală germană pentru studierea arhivei fostei Securităţi est-germane, STASI. Posibilul interes al serviciilor de informaţii germane faţă de subiectul preocupărilor „istorico- ştiinţifice“ ale lui Oprea poate fi justificat, printre altele, şi de nevoia identificării eventualelor surse informative ale fostei Securităţi din rândul minoritarilor germani repatriaţi în perioada comunistă. Revenind la posibila colaborare a lui Marius Oprea „cu agenţi sub acoperire, inclusiv sub steag străin, ai unui serviciu de spionaj deosebit de activ în Transilvania şi cu o bună pentrare şi acoperire în mediile tineretului şi intelectualilor din Braşov“, am constatat că această suspiciune revine cu obstinaţie pe buzele unora dintre sursele noastre. Mai mult chiar, suntem informaţi şi „respectivul serviciu s-a ocupat şi de perspectivele „academice“ ale lui Marius Oprea“. Dacă ultima dintre aceste afirmaţii ar fi adevărată, ar însemna că toată cariera lui Marius Oprea a fost migălos construită în scopul obţinerii unor beneficii informative de către posibilii păpuşari din spatele acestuia. Poate prezenta însă Marius Oprea interes pentru un serviciu străin de informaţii? Privind cu mai multă atenţie în jurul lui Oprea, vom constata că răspunsul la această întrebare este afirmativ.

Valoarea informativă a „sursei“ Oprea

Marius Oprea
Marius Oprea

Primul dintre argumentele care confirmă valoarea „sursei“ Oprea este accesul acestuia la arhivele SRI. Cum se ştie deja, Marius Oprea a declarat că el a fost „primul civil“ care a pătruns în arhivele SRI încă din 1994, dată la care alţi istorici cu experienţă n-au avut norocul să beneficieze de sprijinul lui Virgil Măgureanu pentru consultarea arhivei fostei Securităţi. Conform propriilor declaraţii, intrarea în arhive i-ar fi fost aprobată de Virgil Măgureanu după ce, în calitate de corespondent al postului de radio Europa Liberă, i-a prezentat acestuia o temă de cercetare pe subiectul Securitate în vederea elaborării unei teze de doctorat. Şi Măgureanu a semnat. Posibil. Cert este că, la acea dată, cei mai cunoscuţi cercetători ai arhivelor SRI erau Cristian Troncotă, Mihai Pelin şi cetăţeanul britanic Dennis Deletant. Dacă Oprea are dreptate şi el a fost „primul civil“ intrat în arhive, atunci ar însemna că ceilalţi trei erau militari. Profesorul Cristian Troncotă era într-adevăr ofiţer SRI, Mihai Pelin nu ştim să fi fost ofiţer, el având totuşi o legătură recunoscută deja cu fosta Securitate, iar Dennis Deletant fusese şi el în atenţia Securităţii, ca spion englez. Ce informaţii existente în arhivele SRI puteau interesa serviciile străine de spionaj, având în vedere că fondul documentar pus la dispoziţia lui Oprea viza perioada 1948-1964? Surse, agenţi, reţele, conexiuni. Ca o menţiune de culoare, sursele noastre ne-au dezvăluit şi faptul că, „după documentarea în arhivele Securităţii, Marius Oprea a conferenţiat la Academia Diplomatică a MAE, cursul fiind destinat învăţării viitorilor diplomaţi cum să se ferească să nu fie racolaţi de noile servicii de informaţii naţionale“. Al doilea dintre argumente îl reprezintă poziţiile importante ocupate de acesta de-a lungul timpului: consilier personal al senatorului Constantin Ticu Dumitrescu (1995-1997), consilier de stat al preşedintelui Emil Constantinescu (1999-2000), director al IRIR (2002), consilier de stat pe probleme de securitate naţională la cabinetul Primului Ministru Tăriceanu (2005-2006), preşedinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului. Oricare dintre aceste funcţii reprezintă, din punct de vedere informativ, o mină de aur pentru orice serviciu de informaţii cu interes în partea asta de lume.

 

Dennis Deletant, agent MI6?

DENNIS DELETANT
DENNIS DELETANT

Un personaj interesant aflat în legătura directă (sau invers) a lui Marius Oprea este cercetătorul britanic Dennis Deletant. Pasionat de filologie, la fel ca şi Marius Oprea în tinereţe, englezul Deletant a ajuns să-şi descopere, după 1990, chemarea către secretele arhivei SRI şi să-şi schimbe meseria. Evident, şi el a fost în atenţia fostei Securităţi, ca agent al serviciului de informaţii britanic SIS sau MI6. În urmă cu câteva luni, el chiar a ţinut să aducă la cunoştinţa publicului românesc de la Sighetul Marmaţiei, cu ocazia unei conferinţe ţinute în cadrul şcolii de vară din localitate, „surprizele“ descoperite în dosarul său de securitate. Astfel, Deletant a afirmat că în timp ce-şi făcea doctoratul în istorie în România, Securitatea îl bănuia că ar fi fost spion englez, aceeaşi bănuială planând şi asupra soţiei sale, Andreea, originară din România. Într-adevăr, Securitatea l-a bănuit (şi anumiţi ofiţeri superiori din fosta Securitate îl bănuiesc încă) de această îndeletnicire. Iată, spre exemplu, ce ne declară o sursă bănuitoare din fostul DSS: „Dennis Deletant este cadru al MI6 specializat pentru operaţiuni în România, sub acoperirea Institutului britanic de Studii Slavonice şi Est Europene (School of Slavonic and East European Studies).În buna şi respectabila tradiţie a spionajului britanic, pentru a avea o pătrundere în mediile de interes din România, a perfectat o casătorie cu fata profesorului Caracostea, Andreea“. Nu ştim pe ce se bazează sursa noastră, deoarece n-am avut acces la dosarul lui Deletant, de la Securitatea britanică, dar trecutul lui este extrem de interesant din perspectiva derulării unei astfel de meserii păcătoase. Până în 1990, Dennis Deletant a vizitat destul de des România, prima sa vizită făcută aici datând din 1965. Student la o facultate de filologie din Marea Britanie, Deletant s-a arătat interesat de limba şi literatura română. Conform propriilor declaraţii, după un curs de limba română de şase luni, pe care l-a urmat la London University, el a participat apoi, „sub auspiciile“ British Council (Consiliul Britanic), la cursurile de vară de la Sinaia, din iulie 1965. El a revenit în România în 1967, la aceleaşi cursuri de vară, dar „securiştii“, abil deghizaţi în „şefi de grupă“, l-ar fi împiedicat să stabilească „relaţii fireşti“ cu locuitorii şi n-a putut asfel să-şi exerseze cunoştinţele dobândite. Doi ani mai târziu însă, British Council i-a acordat o bursă postuniversitară de nouă luni şi Deletant a putut călători în voie prin România, fără „ghid“, cu toate că „filatorii erau permanent pe urmele sale. La acea dată, el stăpânea bine limba română şi, în august 1969, a fost solicitat de o echipă a postului american de televiziune ABC să fie interpret pe toată durata vizitei preşedintelui Nixon în România. Ulterior, a cunoscut-o pe fiica unui profesor universitar (fost deţinut politic, ca şi tatăl acestuia), Andreea Caracostea, pe care a cerut-o în căsătorie şi, în 1972, a solicitat aprobarea din partea autorităţilor române. Căsătoria cu un cetăţean străin era, la acea vreme, o operaţiune extrem de sofisticată, atât datorită verificărilor la care erai supus, dar şi a semnăturii finale care trebuia dată personal de Nicolae Ceauşescu. Logodnica lui Dennis Deletant a obţinut însă aprobarea cu două luni mai devreme decât termenul obişnuit, datorită unei „pile“ care ar fi intervenit la secretarul Consiliului de Stat, Constantin Stătescu. „Pila“ era istoricul Virgil Cândea, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene. După căsătoria cu Andreea Caracostea, Dennis Deletant şi-a continuat vizitele în România. A avut însă anumite probleme, în 1975, 1979 sau 1983, cu obţinerea paşapoartelor şi a vizelor pentru socrii săi, invitaţi în Marea Britanie. Deoarece iniţial cererea le-a fost refuzată, Deletant a intervenit la vârf, fie scriindu-i lui Ceauşescu, fie solicitând intervenţia pe cale diplomatică şi a obţinut aprobările solicitate. Curios din fire, fostul „filolog“ Deletant l-a vizitat în 1986 pe Corneliu Coposu, cu care a avut un schimb interesant de informaţii. Pentru cei care nu ştiu, vizita unui cetăţean străin la domiciliul lui Corneliu Coposu era un eveniment extrem de important pentru lucrătorii de la Securitatea Municipiului Bucureşti. Deletant, interesat, spune el, „de documentarea pe tema contactelor pe care le-a avut Iuliu Maniu, fostul lider al PNŢ, cu personalităţi politice britanice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial“, a obţinut de la Corneliu Coposu lămuririle necesare. După 1987, datorită unui sentiment de revoltă, el s-ar fi decis să spună Occidentului, cu voce tare, adevărul despre politica lui Ceauşescu. În cartea sa, „Ceauşescu şi Securitatea“, apărută în 1998 la editura Humanitas, Deletant mărturiseşte următoarele: „La prima solicitare, în 1987, a serviciului Mondial al BBC, cu privire la opiniile mele despre politica lui Ceauşescu, nu am mai avut nici o ezitare: am spus exact ce aveam de spus, mi-am repetat afirmaţiile şi în alte interviuri, convins fiind că nu voi mai avea nicio şansă de a mai căpăta viza de intrare în ţara. Mare mi-a fost surpriza când Ambasada României de la Londra mi-a acordat-o pe loc, în septembrie 1988; mam folosit de prilej pentru întrevederi cu Pippidi, Mircea Dinescu, Andrei Pleşu, Ştefan Augustin Doinaş. A fost ultima mea vizită înainte de Revoluţie“. A fost ultima vizită deoarece la scurt timp după aceasta el ar fi fost declarat „persona non grata“ şi a fost informat de un funcţionar din Ministerul Britanic de Externe, prin intermediul unui „amic“, să nu mai revină în România deoarece s-ar afla „pe poziţia şapte“ a unei liste întocmite de Securitate. A revenit însă în 29 decembrie 1989, în calitate de consultant al unei echipe de televiziune a BBC.

Penetrarea arhivei SRI
După 1990, Deletant şi-a continuat, nestingherit, activitatea din România şi a găsit soluţii eficiente pentru înlăturarea dificultăţilor birocratice. El a fost, de altfel, primul cetăţean străin care a primit aprobarea lui Virgil Măgureanu (foto) pentru a studia documente din arhiva fostei Securităţi. Într-un interviu apărut în săptămânalul „Prezent“, Dennis Deletant descrie contextul în care a pătruns în arhivele respective. „La o parte a arhivei Securităţii am ajuns datorită d-lui Virgil Măgureanu. Eram membru al unei comisii pentru transfer de know-how în Ministerul britanic de Externe şi am fost numit în acel Consiliu în ‘90, pentru a mă ocupa de România. În ‘93, dl Măgureanu a făcut o cerere către ministerul nostru, să ajutăm cu materiale privind situaţia tinerilor infractori din România. Era o problemă cu pedepsele, tratamentul aplicat lor şi toată concepţia instrumentării cazurilor. Ministerul nostru nu avea legătură cu această problemă dar, pentru că eu eram membru al Comisiei, ministrul nostru adjunct m-a rugat, personal, să duc d-lui Măgureanu un material de la Ministerul nostru de Interne, care se ocupa de problema tinerilor infractori, evident cu aprobarea Guvernului britanic. Iar dl Măgureanu, că să-mi mulţumească, m-a întrebat: «Ştiu că vă interesează istoria Securităţii. Cu ce vă pot ajuta?». Nici nu concepeam ca voi avea acces la arhive, dar la sugestia lui Virgil Măgureanu am solicitat în scris şase teme, din care cinci mi s-au aprobat“. În opinia lui Dennis Deletant marile mistere, care continuă să învăluiască istoria Securităţii, şi care trebuie să fie developate opiniei publice, şi nu numai, se referă la: 1) stabilirea influenţei pe care a avut-o KGB la începuturile Securităţii, în 1948; 2) care a fost politica de cadre a Securităţii înainte de 1965 şi după; 3) care au fost ţintele UM 0110; 4) unde sunt banii din conturile fostului DSS şi 5) care sunt politicienii din Occident şi din partidele socialiste vesteuropene care au primit bani de la regimul Ceauşescu sau au întreţinut relaţii cu Securitatea română. Revenind la pătrunderea în arhiva istorico-operativă a SRI, la acea dată, în 1993, existau informaţii suficiente privind activitatea derulată de istoricul britanic în perioada 1965-1988 pe teritoriul României, concluzia fostei Securităţi fiind că el este agent britanic. În aceste condiţii, accesul unui presupus agent străin în arhivele Serviciului Român de Informaţii pare un act de trădare din partea directorului SRI, Virgil Măgureanu. Numai că, în contextul postrevoluţionar, era un titlu de glorie să serveşti un serviciu secret străin, chiar şi dacă te chema Virgil Măgureanu, sau poate cu atât mai mult. Un an mai târziu, în aceleaşi arhive avea să intre şi Marius Oprea, în numele aceleiaşi curiozităţi istorico-ştiinţifice. Între cei doi avea să se stabilească ulterior o lungă şi fructuoasă relaţie de colaborare. Numai că, afirmă sursele noastre „relaţia Deletant-Oprea este numai aparent de „interes istorico-ştiinţific“. Această aparenţă acoperă interesul MI6 pentru investigarea unor fonduri arhivistice în legătură cu care statul român nu trebuie să ştie că le-au accesat britanicii, deoarece folosesc datele obţinute în scopuri operaţionale secrete. Prin urmare, relaţia dintre cei doi este una specială şi este puţin probabil ca Marius Oprea să nu-şi dea seama de tipul activităţii pe care o desfăşoară“.Interesul pentru baza de date a IRIR poate fi şi unul dintre motivele pentru care, în 2002, în contextul apariţiei unor informaţii cu privire la verificările demarate de CNSAS cu privire la posibila colaborare cu Securitatea a lui Andrei Pippidi, directorul Institutului Român de Istorie Recentă (IRIR), Dennis Deletant, aflat în Consiliul de conducere al institutului, a intervenit pentru înlocuirea acestuia cu „amicul“ Marius Oprea. Institutul Român de Istorie Recentă (IRIR) a fost înfiinţat în septembrie 2000, la iniţiativa fostului ambasador al Olandei la Bucureşti, Coen Stork. Oficial, fondurile iniţiale pentru acest proiect, de aproximativ 400.000 de dolari, au fost avansate de Ministerul de Externe al Olandei. Neoficial însă, există informaţia că IRIR este creaţia mai multor servicii secrete străine. În acest sens, afirmă sursele nostre, „o explicaţie a rocadei Pippidi-Oprea poate fi aceea că MI6 a ţinut să-şi asigure primatul în faţa mai puţin importantului serviciu de spionaj olandez, dar care a avut totuşi, prin intermediul lui Coen Stork (legatura superioară, printre alţii, şi a lui M. Dinescu) o mai mare contribuţie la infiinţarea şi finanţarea institutului. De menţionat că fostul ambasador Stork îl prefera pentru acest post pe Stejărel Olaru“. Prezenţa britanicului Deletant alături de Marius Oprea, în diferite formule, a devenit apoi una obişnuită. El a apărut astfel în Consiliul ştiinţific al Memorialului de la Sighet, a fost pentru doi ani chiar şi rectorul şcolii de vară din acea localitate, iar în decembrie 2005 a devenit, prin decizie a premierului Tăriceanu, membru în Consiliul de Onoare al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCR). Înfiinţată de Guvern, noua instituţie este găzduită, deloc întâmplă tor, chiar în fostul sediu al IRIR, locul de muncă al grupului compus din Oprea, Olaru şi Deletant.

Relaţia Bukovski

oprea Bukovski1

În 2001, la cursurile de vară de la Sighet, Marius Oprea îl cunoaşte pe disidentul rus Vladimir Bukovski, un vechi adversar al KGB şI protejat al Intelligence Service datorită informaţiilor extrem de valoroase aflate în posesia lui, date şi informaţii sustrase din arhivele PCUS şi KGB după 1991. Ulterior, legătura Oprea-Bukovski devine extrem de apropiată, mai întâi printr-o corespondenţă electronică, iar apoi prin vizitele reciproce pe relaţia Londra-Bucureşti. Încrederea de care s-a bucurat Marius Oprea din partea lui Bukovski, dar şi a Intelligence Service-ului, a făcut ca acesta să-l cunoscă personal pe Alexander Litvinenko, un fost ofiţer FSB refugiat în Marea Britanie şi aflat, până în momentul asasinării sale, sub protecţia SIS. Relaţia lui Oprea cu Bukovski este atât de importantă încât, atunci când presa a dezvăluit informaţii privind colaborarea lui cu Securitatea, Oprea a cerut reprezentanţilor ONG-ului intitulat Centrul Rezistenţei Anticomuniste să intervină pe lângă Bukovski, unul dintre susţinătorii acestui ONG, pentru a-l asigura de faptul că prietenul de la Bucureş ti nu a fost colaborator al fostei Securităţi.

Misterul vulnerabilităţii consilierului guvernamental
Confruntat pentru prima dată cu accesul oficial la secrete de importanţă deosebită, Marius Oprea, consilierul de stat pe probleme de securitate naţională, n-a trecut testul ORNISS. Asta a fost o mare lovitură pentru cel care a avut pe mână la discreţie, ani de-a rândul, documente şI informaţii cu caracter secret. Motivul refuzului SRI de a-i permite lui Oprea accesul la documente clasificate a rămas învăluit în mister. Deşi refuzul n-a fost motivat oficial, Marius Oprea a declarat că la mijloc ar fi vorba de „o răzbunare din partea SRI“, instituţie care ar fi invocat articolul 160, litera F din Legea 582/2002. Conform paragrafului de lege invocat, Oprea ar fi „demonstrat lipsă de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscreţie“. Mai mult, consilierul Oprea a legat refuzul şi de anumite acuzaţii aduse de preşedintele Traian Băsescu conform cărora istoricul ar fi dat informaţii despre Securitate, contra cost, unor fundaţii din Israel şi Germania. Conform surselor noastre, lui Marius Oprea i-ar fi fost refuzat certificatul ORNISS „pentru nesinceritate în completarea chestionarului de securitate. A ascuns relaţiile sale de notorietate cu servicii străine, precum şi ca urmare a valorificării abuzive, dacă nu ilicite, a unor documente accesate în arhivele Securităţii, chiar cu mult înainte de înfiinţarea C.N.S.A.S. Astfel, împreună cu nişte foşti (unii şi actuali) membri ai C.N.S.A.S. ar fi fost implicat în trafic cu documente, contra unor sume destul de mari. În plus, are foarte serioase probleme cu alcoolul, ceea ce constituie vulnerabilitate pentru deţinătorii de secrete“. Lipsa certificatului de securitate a dus la trecerea lui Marius Oprea pe postul de consilier personal al premierului Tăriceanu, funcţia ocupată de el până atunci fiind dată amicului său de la IRIR, Stejărel Olaru. Astfel, consilierea pe probleme de securitate a şefului Guvernului a rămas în grupul Oprea.

Bulversarea serviciilor de informaţii
Implicarea lui Marius Oprea în elaborarea legislaţiei privind securitatea naţională a României, a avut scopul de a crea o stare de haos legislativ cu efecte imediate asupra activităţii serviciilor secrete, dar şi a imaginii acestuia în percepţia opiniei publice interne şi internaţionale. O analiză a proiectelor de legi propuse de grupul lui Oprea relevă amatorismul într-o chestiune de o extremă importanţă pentru intereseul naţional. Fără a consulta specialişti în domeniu, Marius Oprea a încercat şi încearcă să impună legi care pot bloca pentru totdeauna munca ofiţerilor de informaţii din România, invocând sprijinul unei societăţi civile care este ca şi inexistentă. În plus, figuri marcante ale aşa-zisei societăţi civile s-au dovedit a fi fost într-o relaţie mai mult decât dubioasă cu fosta Securitate, ceea ce contribuie la scăderea credibilităţii şi la mascarea adevăratelor intenţii ale lui Marius Oprea. Numirea şi menţinerea lui Marius Oprea în cadrul cancelariei Primului Ministru, în pofida informaţiilor furnizate de SRI, precum şi a suspiciunilor care îi însoţesc activitatea, ridică mari semne de întrebare cu privire la adevăratele intenţii ale lui Călin Popescu Tăriceanu. Se permite astfel menţinerea unei influenţe la cel mai înalt nivel decizional al grupului reprezentat de Marius Oprea, în chestiuni sensibile ce privesc Securitatea Naţională. Mai mult, nesocotirea informărilor serviciilor secrete pune sub semnul întrebării rolul şi locul lor în raport cu beneficiarii de informaţii, dar şi fidelitatea acestor beneficiari faţă de interesele de securitate naţională. Mai nou, sloganul atât de drag lui Marius Oprea, „moarte securiştilor“ s-a transformat astfel într-unul înfricoşător: „Moarte Securităţii Naţionale“. Răspunsul la întrebarea „Cum şi de ce s-a produs această schimbare în preocupă rile lui Marius Oprea?“ este de fapt ceea ce ne interesează. Pentru aceasta însă era nevoie de o privire atentă asupra trecutului şi relaţiilor speciale create de acesta începând de pe băncile liceului până la fotoliul din cancelaria primului ministru.

Dan Badea şi
Constantin Corneanu

Text aparut in Interesul Public (înainte ca ziarul sa fie preluat de generali rezervişti din SIE), 10 septembrie 2007

Ofensiva impotriva serviciilor de informatii

Razboiul anti-Basescu, declansat de grupurile de interese din jurul premierului Calin Popescu-Tariceanu, are o componenta tot mai agresiv indreptata impotriva serviciilor de informatii si, in consecinta, a securitatii nationale. Dupa ce au esuat, deocamdata, in incercarea de a prelua controlul asupra serviciilor secrete, liberalii lui Tariceanu s-au coalizat pentru a decredibiliza conducerile sau activitatea acestor structuri.Scopul acestor actiuni este, in gandirea strategilor liberali, anihilarea puterii presedintelui si transformarea acestuia intr-un actor docil pe scena politica romaneasca. Totul pleaca de la teza liberalo-patricista conform careia puterea lui Traian Basescu sta in serviciile secrete, pe care le controleaza si prin intermediul carora obtine informatii despre structurile mafiote ce graviteaza in jurul premierului.Succesele obtinute de SRI, spre exemplu, in cazurile Patriciu si Stantchev sunt revoltatoare pentru patrulaterul Tariceanu-Patriciu-Voiculescu-Luca, in conditiile in care “nasul” Tariceanu n-a fost capabil sa musamalizeze, cum ar fi fost firesc, fluxul de informatii penale ajuns la procurorii anticoruptie. Deoarece serviciile i-au pus “piedica” lui Patriciu, sau lui Seres, atunci serviciile nu sunt bune, afirma baietii lui Tariceanu. Daca serviciile secrete ar fi fost controlate de premier, securitatea si protectia structurilor mafiote ar fi fost asigurata, cred ei. Pedepsirea serviciilor pentru ca si-au facut datoria, dublata de eforturile agresive pentru preluarea controlului acestora, este, de fapt, explicatia atacurilor indreptate de mai multa vreme impotriva lor.

SEMINAR - ZIARUL FINANCIAR

In analiza aparuta sub titlul “Mafia si Securitatea Nationala” am aratat deja unul dintre fronturile pe care se poarta aceasta batalie antiservicii, prin destructurarea legislativa si anularea competentelor ce tin de marea coruptie si crima organizata.

Teza fostilor securisti si politia politica

Un al doilea front pe care se duce batalia este cel al hartuielii continue a serviciilor, pentru decredibilizare, scopul urmarit fiind justificarea ingradirii ulterioare a competentelor deja amintite. Campania este coordonata de aceiasi strategi ai premierului, fie ei “parlamentari de serviciu”, politicieni fideli sau consilieri exaltati. Toti au in comun o impardonabila necunoastere a rolului si functiilor reale ale serviciilor de informatii, precum si dorinta de a satisface interesele stapanului.

Pentru a avea succes “de public” in campania lor, strategii lui Tariceanu au folosit si continua sa aplice teza “fostilor securisti” din servicii, vinovati prin definitie de toate relele sistemului; prezenta “fostilor securisti” este o conditie necesara si suficienta pentru a demonstra ca serviciile de informatii continua practicile de politie politica ale fostei Securitati. Teza aceasta este lucrarea de capatai a lui Marius Oprea, consilier personal al lui Calin Popescu-Tariceanu si strateg al pachetului legislativ privind securitatea nationala incropit de echipa lui Tariceanu.

Ea a fost folosita in aparare atat de Patriciu – care a pretins ca, desi a existat un mandat din partea procurorului, i-au fost interceptate ilegal convorbirile telefonice -, cat si de Seres – care a fost interceptat indirect, pe mandatele celor aflati in atentia procurorilor. Amandoi au invocat, in mod fals, actiuni de politie politica si au raspandit aceasta idee prin intermediul mass-media controlate. Vinovatul pentru aceste actiuni a fost identificat, evident, in persoana lui Traian Basescu, “seful” serviciilor.

Un alt atac gratuit, inregistrat recent la adresa presedintelui, via SRI, a pornit de la interviul dat postului de televiziune TVR1 de Traian Basescu. Dupa ce a afirmat ca in 2005, intr-o sedinta de guvern, a atras atentia ministrilor sa aiba grija cu cine vorbesc la telefon, deoarece unii dintre interlocutorii acestora se afla sub mandat de interceptare, aliatii lui Tariceanu au sarit, cu o intarziere de doi ani, la gatul presedintelui, intrebandu-l de unde stia despre aceste interceptari si de ce premierul nu fusese informat despre legaturile ministrilor cu suspectii aflati la index.

Mai mult, premierul Tariceanu a declarat oficial ca el nu fusese informat de faptul ca anumiti membri ai Guvernului “fac obiectul unor ascultari”: “Eu vad ca presedintele foloseste informatii de la serviciile secrete despre membri ai Guvernului, iar eu nu sunt informat despre acest lucru. Este foarte grav ca presedintele stie ca anumiti membri ai Guvernului fac obiectul unor ascultari, iar eu nu sunt informat” – a declarat Tariceanu. Evident, afirmatia lui Tariceanu era, in parte, falsa, deoarece nu ministrii faceau “obiectul unor ascultari”, ci prietenii lor.

Ulterior insa, SRI a declarat, printr-un comunicat oficial, ca premierul fusese totusi informat, la fel ca si presedintele, despre aceasta situatie: “Informarile elaborate de catre Serviciu referitoare la unele riscuri si vulnerabilitati identificate in sistemul energetic national au fost transmise, conform legii, atat presedintelui Romaniei, in calitate de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a tarii, cat si prim-ministrului Guvernului Romaniei”. Atragerea SRI in aceasta disputa, ca tap ispasitor, nu si-a produs insa efectul, cele “21 de note” primite de premier fiind o dovada clara in acest sens.

Atac cu oratanii la SPP

Teza strategica a lui Marius Oprea (“securistii” sunt peste tot) a fost din nou folosita, la sfarsitul lunii trecute, in cazul Serviciului de Protectie si Paza. Cum am aratat deja, baietii lui Tariceanu doresc scoaterea SPP de sub controlul presedintelui CSAT si transformarea lui intr-o directie din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor. Un serviciu in minus pentru presedinte inseamna o victorie in plus pentru Tariceanu.

Numai ca acest demers are prea putine sorti de izbanda, atat datorita caracteristicilor functionale ale acestei structuri, a supradimensionarii ulterioare a MAI, dar si a impotrivirilor din interiorul SPP. Prin urmare, s-a imaginat un scenariu de compromitere a serviciului prin exploatarea unui conflict artificial de munca.

Mircea Gainusa

Astfel, pe 25 ianuarie 2007, un ofiter activ al SPP, colonelul Mircea Gainusa (foto), iese la rampa si, printr-o scrisoare deschisa adresata presedintelui Traian Basescu, informeaza opinia publica de pretutindeni ca SPP “se afla intr-un proces de destructurare cu repercusiuni negative in planul starii de spirit a cadrelor, cat si al indeplinirii atributiilor functionale stabilite” de lege.

mircea gainusa
mircea gainusa

Motivul acestei stari de fapt, spune ofiterul rebel, este prezenta otravita in cadrul SPP a inamicului public numarul unu, intruchipat de fostii ofiteri de Securitate: “Cu deosebit respect, stimate domnule presedinte, va supun atentiei faptul ca, in prezent, Serviciul de Protectie si Paza a devenit structura in care sunt ascunse cadre militare care au apartinut fostelor institutii represive comuniste sau au activat ca inalti demnitari, salarizati, in fostul CC al UTC ori participanti la actiunile represive din timpul evenimentelor din Decembrie 1989” – spune colonelul cu nume de pasarica.

Gainusa expune apoi lista celor 13 securisti ascunsi in SPP si acuzati, de protestatar, ca au distrus serviciul. Primul dintre inamici este chiar seful SPP, generalul maior Lucian Pahontu, “fost ofiter activ in defunctul Departament al Securitatii Statului”, deci vinovat. Al doilea acuzat este generalul maior Alexandru Burian, “absolvent al Academiei Politice din cadrul Academiei Militare Generale, iar inainte de anul 1989 a fost inalt activist platit al CC al UTC, unde alaturi de «generalul heroina» a activat in subordinea «martirului» George Copos”.

Urmeaza colonelul Dorel Nutu, acuzat ca “a participat activ pe timpul evenimentelor din Decembrie 1989 la actiunea de incinerare a cadavrelor eroilor revolutiei timisorene (…) si la aruncarea cenusei rezultate”. La fel, colonelul Ailoaie Vasile care ar fi fost, inaintea angajarii in SPP, “cercetat, apoi pus la dispozitie si apoi dat afara din Ministerul Administratiei si Internelor, pentru abateri deosebit de grave”.

Al cincilea inamic este colonelul Costin Nedelea (supranumit “Hitlerica” – n.n.: C.B.), “fost ofiter de Securitate” incadrat in SPP pentru a scapa de consecintele legii privind deconspirarea Securitatii ca politie politica. Pomelnicul continua cu coloneii Ion Costea, Adrian Balan, Florin Popescu, Gheorghe Alexandru si Ovidiu Lazar, care ar fi fost “judecati in consiliile de onoare ale MAI, pentru abateri deosebit de grave, incompatibile cu calitatea de ofiter”. Lista se incheie cu colonelul Petru Caba si maiorii Andrei Nistor si Ioan Sarlea.

Cu oistea’n gardul de la Cotroceni

Dezvaluirile lui Gainusa, extinse si repetate prin canalele media ale aliatilor lui Tariceanu, au fost apoi rapid preluate de grupul de lucru liberal si, prin vocea parlamentarilor de serviciu Norica Nicolai si George Scutaru, au fost exploatate in sensul prevazut de scenariu. Iata ce declarau parlamentarii flasneta: “Situatia din Serviciul de Paza si Protectie este foarte grava daca sunt adevarate cele semnalate de un colonel SPP in scrisoarea deschisa adresata presedintelui Traian Basescu. Iar faptul ca un militar, un cadru activ, a facut publice neregulile si ilegalitatile din cadrul SPP demonstreaza ca s-a ajuns la o situatie fara iesire in interiorul acestui serviciu. (…) Nu putem permite ca banii publici sa fie cheltuiti pentru recompensarea unor oameni care nu au nimic de a face cu democratia”.

Teza cu “securistii rai”, a lui Oprea (foto), parea sa functioneze, liberalii fiind siguri ca au mai batut astfel un cui in cosciugul SPP. Numai ca adevarul avea sa-i pocneasca rapid peste gura dupa ce oficialii SPP au prezentat culisele revoltei colonelului Gainusa. Individul construise intreaga poveste pentru a scapa de pensionare. Desi ii venise sorocul, nu voia cu nici un chip sa treaca in civilie si a fost probabil sfatuit sa-si santajeze superiorii ca poate reuseste sa se mentina in sistem. Pe de alta parte, povestea tesuta de el, parca rupta din operele lui Marius Oprea, era falsa.

Printr-un comunicat oficial, SPP a demontat aceasta diversiune. Dupa ce a explicat trista situatie profesionala a colonelului rebel Gainusa, SPP a corectat cu precizie aberatiile debitate de acesta cu privire la “militienii si securistii” identificati anterior. Astfel, generalul Pahontu fusese in 1989 comandant de pluton transmisiuni – militar in termen, si nu “ofiter DSS”; generalul Burian nu absolvise “Academia Politica”, ci Facultatea de Arme intrunite si nu fusese “inalt activist al CC al UTC”, ci detasat, o perioada, ca ofiter MApN, la Sectia de Pregatire a Tineretului pentru Apararea Patriei; colonelul Dorel Nutu nu a participat la incinerarea cadavrelor, dovada ca nu a fost inculpat, ci a fost audiat in calitate de martor datorita functiei pe care o ocupa atunci in cadrul serviciului judiciar al Militiei SAI; colonelul Victor Ailoaie nu a fost anchetat, cercetat sau judecat vreodata, ci a fost declarat inapt medical pentru o scurta perioada, iar ulterior, dupa insanatosire, a fost rechemat in activitate; colonelul Costin Nedelea a fost ofiter de Securitate, pentru doi ani, iar dupa 1990 a fost incadrat in SRI, unde a ramas pana in 2006, deoarece “nu a desfasurat actiuni de politie politica”; la fel, ceilalti ofiteri vizati “nu au fost judecati vreodata de consiliile de onoare sau pusi la dispozitie in vederea cercetarii”, cum afirmase Gainusa. in aceste conditii, ofensiva liberala asupra SPP, cu “gainusa” pe post de berbec, s-a dovedit a fi o noua oiste in gardul Cotrocenilor. O diversiune esuata.

Atac la SIE cu muncitori acoperiti

Zilele trecute a fost politizat si mediatizat excesiv cazul celor doi romani retinuti in Irak, in octombrie 2006, pentru nerespectarea unor norme interne dintr-o unitate militara. Mass-media au transformat un caz banal de indisciplina comis de doi cetateni romani intr-o chestiune de securitate nationala.

Politicienii au iesit pe posturile de televiziune pentru a-si da cu parerea despre chestiune si era cat pe ce sa fie convocat Consiliul Suprem de Aparare a tarii si sa intoarcem armele impotriva Statelor Unite daca nu se intampla ca romanasii nostri, oameni din popor, sa fie trimisi la mamele sau nevestele lor. Isteria nationala, lansata de bizoni cu minte ingusta din mass-media sau din lumea politica, a fost o noua ocazie pentru acumularea de puncte in razboiul Cotroceni-Victoria. De aceasta data, in conflict a fost agatat, cu aceeasi parsivenie politicianista, SIE, alaturi de Ministerul Afacerilor Externe.

Dupa dezvaluirea intarziata a situatiei celor doi muncitori retinuti in Irak, presedintele Basescu a declarat mai intai ca nu fusese informat despre acest caz, pentru ca ulterior sa revina si sa afirme ca aflase totusi despre aceasta retinere, in calitate de presedinte al CSAT, inca din noiembrie 2006.

Pe de alta parte, premierul Tariceanu a declarat ca nici el n-a fost informat despre muncitorii romani si, subit, a descoperit ca era o obligatie a ministrului de externe sa-i aduca si lui la cunostinta aceasta tarasenie. Numai ca, printr-o declaratie oficiala a MAE, se afirma ca ministrul Ungureanu nu era obligat sa-l informeze pe premier deoarece cazul tinea mai degraba de o activitate consulara de rutina, intr-o astfel de situatie aflandu-se cateva mii de romani. “MAE nu are obligatia sa informeze structurile de conducere ale Executivului in legatura cu evolutia tuturor cazurilor de asistenta consulara acordata celor aproximativ 7.200 de cetateni romani arestati sau condamnati in afara teritoriului national” – a declarat Corina Vintan, purtator de cuvant al MAE.

Cu toate acestea, orgoliul premierului a fost atat de afectat, incat a cerut demisia ministrului Ungureanu. Fiind vorba insa si de suspiciunea initiala de spionaj, in scandal a fost atras si Serviciul de Informatii Externe. Vocile liberalilor s-au facut rapid auzite, mai intai prin Bogdan Olteanu: “Trebuie sa vedem daca Serviciul de Informatii Externe si-a facut sau nu si-a facut datoria in aceasta situatie, daca a informat si pe cine a informat.

Din declaratiile pe care Traian Basescu le-a facut astazi (1 februarie a.c. – n.n.) intelegem ca a primit informatii din partea Ministerului Afacerilor Externe, dar continua sa nu existe nici un fel de mentiune referitoare la implicarea Serviciului de Informatii Externe in acest caz“, a declarat Bogdan Olteanu pe 1 februarie. Ulterior, acelasi Olteanu a declarat ca asteapta ca seful SIE, Claudiu Saftoiu, sa-si dea demisia. Pe 3 februarie, un alt PNL-ist, Adrian Iorgulescu, a cerut demiterea sefului SIE, fara sa poata argumenta, coerent, motivele pentru care a cerut acest lucru. “Si directorul SIE trebuie sa raspunda pentru faptul ca nu l-a informat pe premierul Tariceanu despre cei doi romani retinuti in Irak” – a declarat Iorgulescu.

Numai ca SIE nu prea avea de ce sa-l informeze pe Tariceanu despre cazul celor doi romani care se dovedisera a fi nu spioni, ci contravenienti, pentru ca incalcasera regulamentele interne din cadrul unitatii militare in care se aflau. Daca miile de cetateni romani de peste hotare, surprinsi ca fura sau ca nu respecta legile tarilor in care se afla, sunt retinuti de autoritatile statelor respective, trebuie sa fie informat primul-ministru? Trebuie ca SIE sa-si piarda vremea cu asa ceva? in caz afirmativ ar trebui ca primul-ministru sa nu mai citeasca altceva decat rapoarte despre infractorii romani de peste hotare, iar SIE sa se transforme in politie comunitara externa.

Dan Badea (alias Cosmin Bădescu)

PREZENT, 06 februarie 2007

Mafia si Securitatea Nationala

Conflictul dintre palatele Cotroceni si Victoria a capatat dimensiuni extrem de ingrijoratoare pentru securitatea nationala a Romaniei. Institutii fundamentale ale statului, precum Presedintia si Guvernul, se afla intr-un permanent razboi ale carui consecinte sunt devastatoare pentru intreaga societate, ca sa nu mai vorbim de implicatiile externe, mai ales dupa admiterea Romaniei ca membru cu drepturi depline in Uniunea Europeana. Exista tot mai multe indicii ca in Romania structurile de tip mafiot au capatat suficienta putere pentru a trece la schimbarea raportului de forte cu institutiile de aparare ale statului.

Declansat de presedintele Traian Basescu, ca reactie la ofensiva “grupurilor nelegitime de interese”, in fapt a structurilor mafiote deja coagulate, conflictul dintre palate nu este altceva decat rezultatul razboiului antimafia declansat de Presedintie cu sprijinul serviciilor secrete si al unui corp redus de procurori si politisti.

De cealalta parte a baricadei se afla prim-ministrul Calin Popescu-Tariceanu, un reprezentant al grupului de tip mafiot, incolacit in jurul lui Dan (Dinu – nume de scena) Costache Patriciu si
compus din politicieni corupti sau manipulabili, grup cu care s-au aliat strategic si alte structuri “nelegitime” aflate in atentia procurorilor. Bine reprezentate politic si mediatic, grupurile mafiote au reusit sa castige cateva batalii importante cu Presedintia si viseaza chiar sa obtina suspendarea, pentru 30 de zile, a presedintelui Basescu, o actiune cam greu de pus in practica.

Totusi, in aceste conditii, cand autoritatea presedintelui si a premierului se anuleaza reciproc, se poate spune pe buna dreptate ca Romania este, dincolo de aparente, o tara neguvernata. Din pacate, in acest conflict au fost atrase si serviciile secrete, implicarea lor, de o parte sau de alta, fiind de fapt una dintre marile mize ale conflictului. Asta deoarece, in razboiul anti-mafia, serviciile de informatii au o importanta esentiala.

Teama de forta serviciilor secrete i-a determinat pe aliatii lui Tariceanu sa faca tot posibilul pentru a le scoate de sub influenta presedintelui Basescu sau, in caz de nereusita, sa le reduca din atributii si putere.

Astfel, una dintre cele mai importante batalii castigate de mafie a fost amanarea cu cel putin un an a adoptarii pachetului legislativ privind securitatea nationala. In paralel, grupul Tariceanu si-a pregatit propriile legi ale securitatii, beneficiind de sprijinul unor ageamii parasutati intr-ale legislatiei in domeniu, precum Marius Oprea sau Stejarel Olaru, si spera ca va putea sa opreasca astfel, la portile mafiei, actiunile serviciilor de informatii.

Preocuparea pentru servicii a trezit insa si atentia “moderatilor” din PSD care, in dezacord cu varianta legislativa elaborata de CSAT, dar speriati de aberatiile comise de cuplul Marius Oprea-Stejarel Olaru, au pregatit propria versiune legislativa. Pe de alta parte, dar tot pentru a stopa influenta presedintelui asupra serviciilor secrete, insurgentii au lansat ipoteza desfiintarii Consiliului Suprem de Aparare a tarii, fara a observa ca pentru asta ar trebui schimbata mai intai Constitutia.

In aceste conditii, noua sesiune parlamentara se anunta deja a fi plina de evenimente spectaculoase, pe fondul confruntarii dintre presedinte si acolitii premierului. Pentru a intelege mai bine miza confruntarii, prezentam mai jos culisele bataliei pentru controlul serviciilor secrete.

Varianta PSD a securitatii nationale – pusa pe lista de asteptare

Primul conflict pe tema legilor securitatii nationale a Romaniei a avut loc, in actuala legislatura, intre grupul parlamentar al PSD si grupul de asa-zisi “experti” ai premierului Calin Popescu-Tariceanu, pe de o parte, si a CSAT, pe de alta parte. Astfel, la jumatatea lui 2005, un grup, format din senatorul George Cristian Maior si deputatii Ion Stan, Gabriel Oprea si Eugen Bejenariu, a initiat propuneri legislative concrete cu privire la infiintarea Comunitatii Nationale de Informatii, organizarea si functionarea SRI, SIE si CSAT, autorizarea interceptarii comunicatiilor, statutul ofiterului de informatii, precum si proiectul de lege privind controlul parlamentar asupra SRI.

Toate aceste proiecte au fost insa trecute pe linie moarta. Concret, la nivelul celor doua camere ale Parlamentului s-a luat hotararea ca acest pachet legislativ, al PSD, sa ramana in asteptare pana ce Guvernul va introduce in Parlament, spre dezbatere, propriile proiecte de legi ce vizeaza securitatea nationala. Totusi, blocarea proiectelor legislative ale reprezentantilor PSD a avut, evident, un substrat politic, deoarece viziunea PNL asupra securitatii nationale, ca si viziunea presedintelui, excludea din start directiile propuse de specialistii PSD. Mai mult, atat presedintele Basescu, in calitate de presedinte al CSAT, cat si premierul Tariceanu, in calitate de presedinte al PNL si prieten supus al lui Dan Costache Patriciu, aveau propriile viziuni asupra legislatiei privind securitatea nationala.

Opozitia manifestata de Guvern la proiectele inaintate de PSD a fost extrem de dura. Spre exemplu, in cazul proiectului de lege privind Comunitatea de informatii pentru securitatea nationala a Romaniei, inaintat la Guvern, “expertii” lui Tariceanu au formulat, in 11 pagini, argumente pentru respingerea proiectului de lege. Fara a intra pe fondul acestor “maraieli” guvernamentale, semnate de Tariceanu, trebuie spus ca, in fapt, aceasta a fost o forma oficiala de refuz in cazul unei initiative parlamentare a opozitiei. “Guvernul nu sustine adoptarea propunerii in forma prezentata” – a fost concluzia finala pusa atunci de Tariceanu.

In replica, parlamentarii PSD au conchis urmatoarele: “Guvernul, sub semnatura primului-ministru, nu a transmis un punct de vedere, ci s-a lansat intr-o critica a proiectului, fara just temei, cu intentia nedisimulata de a obstructiona adoptarea legii; este greu de inteles si e de neacceptat ca din partea primului-ministru sa fie transmise Camerei Deputatilor observatii care au ca premise necunoasterea legii si lipsa unei consilieri competente de specialitate in ceea ce priveste domeniul securitatii nationale; superficialitatea cu care a fost examinat proiectul denota o grava lipsa de raspundere fata de problemele securitatii nationale; in absenta pertinentei punctului de vedere al guvernului, proiectul trebuie sa urmeze, in continuare, procedurile de adoptare”.

De atunci, pachetul legislativ al PSD a ramas la index si se va mai putea vorbi despre el dupa ce compilatia legislativa a lui Marius Oprea va ajunge, pentru a fi refacuta de specialisti, in Parlament.

Buna guvernare – atentat la siguranta lui Tariceanu

La sfarsitul anului trecut, echipa de specialisti din Consiliul Suprem de Aparare a tarii, coordonata de consilierul Claudiu Saftoiu, a finalizat pachetul legislativ privind securitatea nationala. Proiectele au ajuns astfel in atentia presei si s-a declansat o dezbatere publica pe tema continutului lor. Din start, ceea ce a atras in primul rand atentia, dar si furia lui Calin Popescu-Tariceanu a fost conceptul de buna guvernare inclus in Strategia de Securitate Nationala a Romaniei.

“Buna guvernare constituie, in prezent, o conditie esentiala a securitatii si prosperitatii, instrumentul prin care democratia trece din planul conceptelor si al teoriilor in planul vietii reale. (…) Buna guvernare evalueaza succesul masurilor ce vizeaza combaterea insecuritatii, inechitatii si saraciei si stabileste corectiile necesare. (…) Experienta trecutului arata ca buna guvernare s-a aflat uneori in pericol, ca urmare a activitatii unor grupuri de interese nelegitime sau forte nedemocratice care – folosind vulnerabilitatile sistemului – au incercat sa influenteze exercitarea puterii in folos propriu ori sa schimbe puterea democratica prin actiuni violente sau anarhice” – se precizeaza in Strategia de Securitate Nationala a Romaniei.

Conceptul nou introdus de echipa supervizata de Traian Basescu a fost perceput de catre Tariceanu si acolitii sai ca o lovitura sub centura, mai ales ca in capitolul alocat acestuia se face vorbire si de grupurile de interese nelegitime, structuri pentru care Guvernul a capatat valente magnetice. Conform documentului, reperele bunei guvernari sunt “administratie publica profesionista si eficienta, justitie democratica si combaterea coruptiei”.
Cum toate acestea, sunt un deziderat greu de atins pentru Guvernul Tariceanu, este de inteles de ce reactia sa publica a fost prompta si vehementa in sensul scoaterii acestui concept din Strategia de Securitate. Inteleasa ca gestionare eficienta a treburilor publice, buna guvernare are, ca opus, guvernarea ineficienta (“efect al deficitului economic si al coruptiei institutionale ce se reflecta in manifestari de clientelism politic, ineficienta a administratiei publice, lipsa de transparenta si de responsabilitate publica, de birocratie excesiva si tendinte autoritariste”), iar aceasta a fost inclusa, in documentul amintit, printre amenintarile la securitatea nationala.

Cu o zi inainte de aprobarea in CSAT a Strategiei de Securitate Nationala, Calin Popescu-Tariceanu a afirmat ca buna guvernare “nu este un concept european, este vorba de asa-numitul concept al bunei guvernari, care se adreseaza in general statelor din lumea a treia. Consider ca nu este aplicabil Romaniei, care, daca ar avea probleme de buna guvernare, nu s-ar afla in situatia ca peste opt luni sa fie primita in UE”. Prin urmare, Tariceanu a cerut scoaterea din randul amenintarilor la securitatea nationala a conceptului de guvernare ineficienta. Evident, presedintele CSAT a refuzat sa-i indeplineasca dorinta.

Pe 17 aprilie 2006, imediat dupa incheierea sedintei CSAT, Traian Basescu a declarat, privitor la solicitarea premierului, urmatoarele: “Sigur, am convingerea ca domnul prim-ministru a avut toata bunavointa, doar consilierii care i-au pregatit materialul n-au stiut ca buna guvernare este un concept al Tratatului Constitutional; se gaseste la articolul 1-50, paragraful 1 din Tratat si este un concept de baza al Constitutiei Europene”.

Varianta cazona a legislatiei de securitate

Publicate pe site-ul Presedintiei, in aprilie 2006, patru dintre legile privind securitatea nationala au creat dispute la scena deschisa intre palatele Cotroceni si Victoria. Pachetul legislativ contine sase proiecte de lege dupa cum urmeaza: Legea privind activitatea de informatii, contrainformatii si securitate, Legea privind statutul profesional si de cariera al ofiterilor de informatii, Legea de organizare si functionare a SRI, Legea de organizare si functionare a SIE, Legea privind apararea nationala si Legea privind sistemul national de management al crizelor. Inainte de a fi aduse la cunostinta opiniei publice, primele patru dintre proiectele de legi amintite au fost secretizate si trimise la comisiile de specialitate din cadrul Parlamentului.

S-a creat atunci un adevarat iures cu privire la oportunitatea secretizarii lor, liberalii cerand desecretizarea si dezbaterea lor in mod public. Tot ei au afirmat ca nu vor vota niciodata aceste legi, ci vor initia altele. Ulterior, dupa desecretizarea acestora, liberalii l-au acuzat pe Basescu tocmai pentru ca le-a desecretizat.

Pe de alta parte, au fost descoperite mai multe prevederi de natura a incalca drepturile constitutionale ale cetateanului sau de a conferi puteri sporite ofiterilor de informatii. Astfel, printre punctele nevralgice supuse dezbaterii se numara dreptul ofiterilor de informatii de a efectua acte premergatoare cu caracter probatoriu pentru inceperea urmaririi penale.

“In conformitate cu dispozitiile Codului de procedura penala, art. 224, ofiterii de informatii anume desemnati pot efectua acte premergatoare cu privire la fapte infractionale ce au legatura cu amenintarile la adresa securitatii nationale” – se arata in art. 62.1 din proiectul de lege privind activitatea de informatii, contrainformatii si securitate. De asemenea, in paragraful 2 al aceluiasi articol este prevazut ca “In situatii iminente, cand nu exista posibilitatea instiintarii organului judiciar competent, ofiterii de informatii pot constata infractiuni flagrante referitoare la acte de pregatire, tentative sau acte de savarsire a atentatelor de terorism”.

La fel, intr-un alt articol, se legifereaza ca “la solicitarea scrisa a procurorului si sub supravegherea acestuia, ofiterii de informatii desemnati potrivit prevederilor art. 62 pot acorda sprijin si asistenta de specialitate organelor de urmarire penala” (art. 63). O alta prevedere, de aceasta data inclusa in Legea SIE, statueaza ca, “In vederea atributiilor ce-i revin, Serviciul de Informatii Externe este autorizat sa foloseasca persoane juridice sub acoperire, sa utilizeze metode specifice, sa creeze, sa achizitioneze, sa detina si sa foloseasca mijloace adecvate, in conditiile legii, pentru obtinerea, verificarea, prelucrarea, protectia, evaluarea, valorificarea si stocarea informatiilor privind securitatea nationala a Romaniei” – (art.11.(1).a). Aceste prevederi, dar si altele, au fost considerate abuzive si au devenit motive suficiente pentru schimbarea intregii legislatii elaborate de CSAT.

Marius Oprea si securitatea premierului

Un element pe cat de pitoresc, pe atat de naucitor este numirea lui Marius Oprea in functia de consilier pe probleme de securitate al primului-ministru. Fost consilier al tristului Emil Constantinescu, Marius Oprea s-a remarcat prin lupta asidua impotriva Securitatii si a fostilor securisti si a crezut ca a devenit specialist in probleme de securitate. I-a convins si pe altii de acest lucru si a fost adus la Palatul Victoria.

Numai ca aici a fost pus in fata unor probleme ce necesita o pregatire pe care el nu a dobandit-o. Mai mult, datorita trecutului sau controversat, Marius Oprea n-a capatat certificatul ORNISS, care i-ar fi dat accesul la documente secrete. Motivul interzicerii accesului lui Oprea la secretele de stat are legatura cu zvonurile privind sustragerea de catre acesta a unor documente secrete sau confidentiale (vezi cazul penal privind sustragerea de documente ce ar proba presupusa implicare a Romaniei, in 1995, in vanzarea de rachete catre Iran sau cel privind asa-zisa implicare a Romaniei in sustinerea financiara a retelei teroristului Ben Laden, sau cel privind reteaua Gelsor si cei patruzeci de securisti) cu care a intrat in contact pe vremea in care slujea la Emil Constantinescu, documente pe care ulterior le-a folosit in scopuri personale, politice sau de gasca. Oficial, i s-a spus ca i s-a refuzat accesul la informatii clasificate pe motive de “lipsa de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscretie”.

Culmea, institutia care l-a caracterizat astfel pe Marius Oprea este tot “in subordinea Guvernului si in coordonarea directa a primului-ministru”. Avand in vedere ca problemele ce privesc securitatea nationala sunt in marea lor majoritate secrete, este greu de inteles care este expertiza pe care o ofera acest personaj premierului. Totusi, confundand Securitatea (fostul DSS) cu Securitatea Nationala, Oprea s-a apucat de refacerea legislatiei in materie, alaturi de Radu Stroe. Ce-a iesit se poate citi pe site-ul Guvernului.

Conform deputatului Ion Stan, secretarul Comisiei SRI din Camera Deputatilor, pachetul legislativ elaborat de Marius Oprea, secondat de Stejarel Olaru, “este, din punct de vedere al continutului, un balast legislativ, elaborat de ageamii si de oameni nestiutori de carte in problema securitatii nationale”.

Securitatea nationala in varianta „balast legislativ” à la Oprea

Dupa ce a primit de la CSAT pachetul legislativ privind securitatea nationala, echipa de “specialisti” Marius Oprea-Radu Stroe-Stejarel Olaru a trecut la elaborarea propriilor fixatii in domeniu. Perla coroanei in materie o constituie asa-zisa “lege a securitatii nationale”.

Conform deputatului Ion Stan (foto), aceasta lege este un exemplu clar de aberatie legislativa.

deputatul-ion-stan

Marius Oprea si Stejarel Olaru, cei doi corifei de la Guvern, au injghebat o lege a securitatii nationale, care este o bazaconie, luand doua capitole dintr-un act normativ facut de Cotroceni. Unul dintre aceste capitole este cel privind amenintarile la securitatea nationala. Din punct de vedere conceptual, al definirii unor termeni, amenintarile la adresa securitatii nationale cuprind, in viziunea celor doi, inclusiv fenomenele astea aleatorii, trasnetele, fulgerele etc.

Daca o sa cititi definitia securitatii nationale, o sa vedeti ca oamenii astia habar nu au despre ce vorbesc. si avem o definitie a securitatii nationale consacrata in legislatia specifica tarilor UE sau in NATO, cum, la fel, avem o definitie in doctrina nationala de informatii care a fost aprobata de CSAT, cu avizul biroului de securitate NATO. De ce n-or fi folosit-o, nu stiu. Apoi, avem in legea asta a lor circa 40 de amenintari care vizeaza securitatea nationala. In legea construita la Cotroceni erau intr-adevar 15 amenintari care vizau lucruri importante.

stejarel-olaru-496408lCuplul Oprea (foto dreapta)Olaru (foto – stanga) n-a inteles ca una este amenintarea si alta este forma de manifestare a amenintarii. Spre exemplu, la amenintarea terorista: aici intra si rapirea de persoane, si prevenirea atacului cu bomba, si bioterorismul etc., iar acestea sunt forme de manifestare ale amenintarii teroriste. La fel, amenintarea la ordinea constitutionala inseamna atentat la valorile supreme prevazute de Constitutie, inseamna sabotaj, etc; una este amenintarea care vizeaza ordinea constitutionala si altele sunt formele de manifestare. Asta n-au inteles cei doi si au enumerat acolo 40 de amenintari.

De asemenea, baietii n-au clar in minte ce trebuie sa contina o lege a securitatii nationale. In primul rand, trebuie sa dea o definitie a termenilor cu care opereaza aceasta lege. N-avem acele definitii sau macar preluarea lor din doctrina nationala de informatii. La unele s-au dat definitii care n-au nimic comun cu literatura de specialitate, cu practica in materie sau cu alinierea noastra din punct de vedere al legii la normele internationale.

Neavand stiinta de carte, ageamii in ale profesiei, baietii au pus astfel pe hartie toate aberatiile” – ne-a declarat deputatul Ion Stan, secretarul Comisiei SRI din Camera Deputatilor.

Modificarile aduse de Marius Oprea & Co la securitatea nationala sunt inedite. Astfel, conform aceleiasi surse, “baietii lui Oprea vor sa preia amenintarile transfrontaliere de la SRI si sa le transfere la Ministerul de Interne; la fel, amenintarile care privesc inalta coruptie nu mai trebuie sa intre in competenta SRI (vezi cazul nefericitului amic al premierului, Dan Costache Patriciu: n.n. C.B.) si, se pare, vor s-o duca la Ministerul Justitiei, desi acesta nu are dezvoltata componenta operativ informativa care sa faca asta; vor sa preia de la SRI Centrul tehnic de siguranta nationala pentru interceptarea comunicatiilor si sa-l transforme intr-o agentie de sine statatoare aflata nu se stie sub controlul carei institutii; vor sa preia Brigada Antiterorista si s-o transfere la MAI; voiau sa preia SPP, sa-l transforme intr-o directie si sa-l duca tot la Interne, dar se pare ca au renuntat la aceasta pretentie dupa ce presedintele a spus ca o sa faca un serviciu de paza si protectie la Cotroceni; in fine, vor sa preia STS si sa-l puna in organigrama Ministerului Comunicatiilor”.

De asemenea, sunt cunoscute si interdictiile operate de cei doi cu privire la posibilitatea SIE sau 0962 de a detine firme sub acoperire (“finantarea activitatilor de informatii, contrainformatii si de protectie din alte surse decat cele de la bugetul de stat este interzisa” – art.13.3, Legea informatiilor, contrainformatiilor si de securitate) sau cu privire la dreptul serviciilor secrete de a recruta sau folosi ofiteri sub acoperire in diverse medii (“este interzisa folosirea ca acoperire a reprezentantilor si personalului puterii legislative, executive si judecatoresti, precum si a organizatiilor mass-media, sindicale, politice sau religioase legal constituite” – art.64.(2)).

Legile astfel elaborate au fost trimise apoi pentru avizare tuturor institutiilor abilitate. Ministrul justitiei, ultimul care a avizat aceste legi, a facut, la randul sau, mai multe observatii cu privire la structurile care realizeaza si permit interceptarile telefonice sau la durata mandatelor de urmarire pentru terorism. La sfarsitul lui octombrie 2006, presedintele Traian Basescu a declarat ca legile comise de tandemul Oprea-Stroe (foto) sunt mai proaste decat cele finalizate de CSAT. “Din cate stiu (legile iesite de la Guvern: n.n.), sunt destul de proaste, vor trebui amendate consistent si probabil vor mai ajunge, o data, la Guvern dupa ce trec prin CSAT, daca nu cumva, aici nu stiu procedura… pleaca in Parlament cu propunerile CSAT. In orice caz, ele trebuie aduse in standardele unei legislatii moderne. Proiectele initiale erau criticabile, trebuiau corectate, trebuia lucrat pe ele. Eu insumi am spus ca as avea 500 de observatii de facut pe ele. E greu de acceptat sa ai legi mai proaste decat cele dinainte” – a declarat Traian Basescu.


Stadiul actual al legislatiei comise de Guvern: la mila presedintelui

Dupa aprobarea in sedinta de Guvern din 25 octombrie 2006, cele cinci proiecte de lege privind securitatea nationala, comise de echipa Marius Oprea-Radu Stroe, au fost trimise de catre Tariceanu presedintelui CSAT, Traian Basescu, pentru avizare. Presedintele le-a inmanat generalului maior Ion Oprisor, secretarul CSAT. Acesta, dupa o atenta analiza, le-a retrimis Guvernului, insotite de o adresa explicativa si o anexa doldora de propuneri din partea CSAT. Astfel, pe 11 ianuarie 2007, prin adresa DSN1/128, Ion Oprisor ii comunica lui Radu Stroe, ministrul-delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului si presedinte (in rezerva) al Comisiei SRI, urmatoarele vesti cu privire la legile securitatii: “Din analiza acestora a rezultat ca cele cinci proiecte de legi sunt marcate de deficiente in ceea ce priveste conceptia de elaborare, aspectele de continut si respectarea normelor de tehnica legislativa.

Proiectele de legi nu sunt avizate de catre toate institutiile sistemului national de securitate a caror activitate o reglementeaza (SRI, SIE, STS, SPP, Ministerul Public etc.). Unele institutii au avizat proiectele de legi cu observatii, dar acestea nu au fost trimise catre Consiliul Suprem de Aparare. De asemenea, observatiile si propunerile Consiliului legislativ nu se regasesc in totalitate in continutul proiectelor de legi. In acest context, nefiind indeplinite toate procedurile necesare supunerii lor spre avizare CSAT, va remitem proiectele de legi si va adresam rugamintea de a dispune grupurilor de lucru care le-au elaborat inserarea observatiilor si propunerilor formulate de membrii Consiliului, avandu-se in vedere, totodata, si cele formulate de Consiliul Legislativ”.

La randul sau, Radu Stroe a replicat, intr-o adresa din 17 ianuarie 2007, in numele colectivului de autori de la Guvern, in felul urmator: “Ne exprimam uimirea in legatura cu faptul ca aceste proiecte de legi, care au fost transmise oficial de catre Guvern, sub semnatura primului-ministru, catre CSAT, in atentia presedintelui Romaniei, sunt restituite Secretariatului General al Guvernului de catre secretarul CSAT fara ca acesta sa le supuna, in prealabil, avizarii CSAT. (…) Este pentru prima data cand proiecte de acte normative transmise de Guvern in vederea avizarii sunt restituite, fara a fi dezbatute in sedinta CSAT, printr-o adresa semnata de secretarul Consiliului”.

Dupa aceasta adresa, dar si ca urmare a acuzatiilor aduse lui Radu Stroe de catre Elena Udrea, pe tema “securitatii” activelor RA-APPS (terenurile de 300 milioane de euro din Moara Vlasiei si din Complexul Expozitional), secretarul general al Guvernului s-a decis sa-si dea demisia din functia guvernamentala si sa se intoarca la privilegiile functiei de sef al Comisiei SRI din Camera Deputatilor.

In ceea ce priveste legislatia privind securitatea nationala, urmatoarea mutare se afla in curtea CSAT, care va trebui sa le introduca pe ordinea de zi si sa le dea un aviz favorabil sau nefavorabil, urmand ca Guvernul sa le trimita la Parlament, daca nu va avea nimic impotriva amendamentelor pe care le va formula Consiliul Suprem de Aparare a tarii.

Dan Badea (alias Cosmin Bădescu)

Text publicat in săptămânalul PREZENT, 30 ianuarie 2007