Comunicat de presă: FRJ MediaSind protestează faţă de intenţia omului de afaceri Răzvan Petrovici de a închide blogul jurnalistului Dan Badea

protest Mediasind
Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind protestează faţă de solicitarea in instanţa de judecată a omului de afaceri  Răzvan Petrovici de suspendare a blogului jurnalistului Dan Badea (badeadan.blogspot.ro), membru al Sindicatului Jurnaliştilor Profesionişti. Acesta a fost chemat în judecată de către fostul patron al reţelei GFS Duty Free, fondator şi administrator al operatorului de retail Univers’all, în urma unui articol publicat pe blogul său în data de 26 aprilie 2010, întitulat De ce mor, unul după altul, administratorii lui Răzvan Petrovici. Omul de afaceri a solicitat Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti „închiderea site-ului/contului badeadan.blogspot.com; obligarea pârâtului la publicarea de scuze pentru postarea de informaţii false, denigratoare la adresa subsemnatului reclamant, sub sancţiunea aplicării de daune cominatorii în cuantum de 2000 de lei pe fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii ce se va pronunţa în acest dosar; obligarea pârâtului la plata de daune.”
Totodată, reclamantul a cerut şi emiterea unei Ordonanţe Preşedinţiale, cu termen de judecată în 23 martie 2011, prin care jurnalistul să fie obligat să suspende blogul până la soluţionarea litigiului pe fond.
Investigaţia incriminată prezintă, în esenţă, condiţiile în care au murit, într-un interval extrem de scurt, patru dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Răzvan Petrovici. Autorul afirmă, în sesizarea trimisă FRJ MediaSind, că nu a încălcat regulile deontologiei profesionale. „O parte dintre informaţiile care au stat la baza realizării articolului au fost verificate personal în anchete publicate anterior, în cotidianul Gardianul când am cerut şi publicat punctul său de vedere, iar o altă parte, minoră, provine din declaraţii ulterioare de martor, cu menţionarea acestui aspect. Nu înţeleg altfel demersul reclamantului decât ca pe o încercare de hărţuire a mea în scopul intimidării şi al stopării dezvăluirilor cu privire la afacerile sale oneroase despre care, în presa românească, au apărut sute de articole”, susţine Dan Badea.
FRJ MediaSind consideră solicitările omului de afaceri inacceptabile şi periculoase pentru libertatea presei, întrucât reprezintă o încălcare gravă a dreptului publicului de a fi informat, aşa cum rezultă din următoarele prevederi:
·         articolul 30, alineat 1 din Constituţia României – Libertatea de exprimare: “Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sânt inviolabile.
·         articolul 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat
·         jurisprudenţa CEDO în materie, relevată cu titlu de principiu în cauza Handyside contra Regatului Unit: „libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi priveşte nu numai informaţiile sau ideile apreciate favorabil sau considerate ca inofensive sau indiferente, dar şi pe cele care contrariază, şochează sau neliniştesc; aceasta este exigenţa pluralismului, a toleranţei şi a spiritului de deschidere într-o societate democratică. (…) Presa are datoria să transmită informaţii şi idei cu privire la chestiunile de interes public. Obligaţiei presei de a răspândi astfel de informaţii şi idei, i se adaugă dreptul publicului de a le primi”. De asemenea, Curtea „nu acceptă opinia (…) potrivit căreia obligaţia presei ar consta numai în răspândirea informaţiilor, în timp ce interpretarea acestora ar fi atributul prioritar al cititorului”.
Având în vedere evidenţa acestor argumente europene privind libertatea de expresie, precum şi posibilitatea apariţiei unui precedent periculos în România împotriva dreptului constituţional al publicului de a fi informat, FRJ MediaSind va susţine pe plan naţional, internaţional, dar şi în instanţă, cauza jurnalistului Dan Badea.
Bucureşti, 3 Martie 2011
Departament Comunicare FRJ MediaSind
PS. Le mulţumesc colegilor de la Mediasind, dar şi celor care au preluat şi retransmis acest comunicat de presă (Tiberiu Lovin, Florin Budescu ş.a.).
Le mulţumesc, la fel, celor care s-au solidarizat cu mine în procesul prin care ţeparul Răzvan Petrovici, finul lui Virgil Măgureanu, mi l-a intentat din dorinţa de a-mi închide – „legal” – blogul şi, deci, de a stopa dezvăluirile despre afacerile lui atât de controversate:
Florin Budescu (Starea Presei),
Victor Roncea (roncea.ro),
Claudiu Târziu (c-tarziu.blogspot.com),
Maria Hulber (La firul cărţii),
Cronici geruliene,
Filadel (Nervii Zilelor Nostre)
Ziaristi Online,
Vicol Jaglau, Viq (Copacul din padure)
Lumiss22,
Cetateanu Turmentat (cetateanx.blogspot.com),
furios4you.wordpress.com,Mulţumiri şi celor care au preluat materialele incriminate de Petrovici:Românica blues,
www.ne-cenzurat.ro, 
antideontologul.ro,
badpolitics.ro,
ziarul.toateBlogurile.ro (ztb.ro),
sudulextrem.ro,
fetedemase.ro ,
ziare.piatza.net
e-calarasi.net,
dictaturajustitiei.wordpress.com ,
Radumorea’s blog
şi, poate, alţii pe care nu-i ştiu.Problema pe care trebuie să şi-o pună orice blogger este că dacă un jurnalist cu o vechime de peste 20 de ani în presă, deci care are cel puţin proprietatea termenilor şi responsabilitatea cuvântului scris, este chemat să dea socoteală în faţa oricărui bizon nemulţumit că jurnalistul l-a numit bizon pe blogul personal, ce face bloggerul care-l numeşte berbec, să zicem, pe bizon?!Ce face bloggerul care, nefiind jurnalist sau necunoscând graniţa dintre informaţie şi opinie, prezintă opinii, pe bogul personal, şi este chemat apoi să dea socoteală în faţa instanţei pentru că în loc să spună, spre exemplu,  „Eu cred, după mintea mea, că Răzvan Petrovici e un escroc internaţional, un mafiot care s-a îmbogăţit din contrabanda cu alcool şi ţigări făcută prin reţeau GFS Duty Free, iar apoi prin tunuri şi ţepe date unor parteneri de afaceri, care acţionează de ani buni la adăpostul unor offshoruri prin care spală bani şi face evaziune fiscală„, spune o enormitate de genul „Răzvan Petrovici este un escroc internaţional, un mafiot care s-a îmbogăţit din contrabanda cu alcool şi ţigări făcută prin reţeau GFS Duty Free, iar apoi prin tunuri şi ţepe date unor parteneri de afaceri, care acţionează de ani buni la adăpostul unor offshoruri prin care spală bani şi face evaziune fiscală!„?!. Altfel spus, ce fac bloggerii care nu prezintă, sau nu au, dovezi pentru fiecare afirmaţie făcută pe blog?
Asta este întrebarea!
Dacă acest blog în care opiniile sunt asumate, iar informaţiile însoţite de dovezi, va fi închis la presiunea sau ordinul cuiva, atunci toată blogosfera va sări în aer. Este o opinie, desigur…

Dan Badea