Micile secrete ale lui Dinu Patriciu

 

Dinu Patriciu s-a nascut pe 3 august 1950 in Bucuresti si este fiul cunoscutului petrolist si profesor Valeriu Patriciu. Tatal sau a fost profesor de geologie la Politehnica din Timisoara in perioada 1930-1950, iar apoi, pana in 1958, profesor la Universitatea din Bucuresti. Pana in 1947, el a detinut si functia de director al companiei Shell Romania.

Valeriu Patriciu a fost arestat in doua randuri, in 1945 si in 1948, de Siguranta, respectiv Securitate, iar in 1958 a fost dat afara din invatamantul superior pe motiv ca ar fi sprijinit anumite grupuri de rezistenta din Prahova. Pana in 1964, cand a fost reabilitat, sotia sa a fost nevoita sa lucreze ca laboranta pentru a-si intretine familia.

patriciu 1

Arhitectul emirului

Pe Dinu Patriciu il cheama, de fapt, Dan Costache Patriciu. El a absolvit, in 1975, Institutul de Arhitectura “Ion Mincu” din Capitala si a devenit ulterior profesor al aceluiasi Institut. In perioada 1975-1984, a castigat cateva premii la concursurile internationale de arhitectura. Daca in 1975 a obtinut locul opt la concursul international pentru cladirea Operei din Sofia, iar in 1977 a primit mentiunea juriului pentru Libraria Nationala din Teheran-Iran, in 1984 Patriciu a obtinut premiul intai pentru arhitectonica centrului capitalei Emiratelor Arabe Unite, Abu-Dhabi.

Asta a facut ca, in perioada 1984-1990, arhitectul Dinu Patriciu sa participe la constructia a 11 cladiri de birouri in Abu-Dhabi, a hotelului de patru stele Al Jazira din Dubai, precum si a patru resedinte pentru seful statului. Conform lui Patriciu, banii care au insotit premiul castigat pentru Abu-Dhabi ar fi fost incasati de catre Securitate prin intermediul Institutului Roman de Consulting Romconsult, firma care se ocupa de gestionarea in exterior a proiectelor de arhitectura si care, in 1989, era condusa de Florin Burada.

Intr-un numar din Scanteia acelor ani, s-a precizat de fapt ca banii castigati, cateva zeci de mii de dolari, ar fi fost donati de catre Patriciu statului roman. Pana in 1989, el a castigat totusi destul de bine, la salariul de profesor adaugandu-se sumele obtinute din meditarea a sute de elevi care aspirau sa intre la Institutul de Arhitectura, precum si castigurile din capitala Emiratelor Arabe Unite. In Romania, Patriciu a proiectat magazinele universale din Focsani si Barlad, precum si mai multe locuinte de lux si sedii ale unor banci.

Aventurier in politica

In 1990, arhitectul Dinu Patriciu intra in politica. Se inscrie in PNL si, pe 20 mai 1990, devine deputat de Timis. Doua luni mai tarziu, in urma unui conflict cu Radu Campeanu, Patriciu, impreuna cu Calin Popescu-Tariceanu, Andrei Chiliman, Radu Cojocaru si Gelu Netea, sunt exclusi din PNL si infiinteaza PNL-Aripa Tanara. In 1992, candideaza din nou pentru Camera Deputatilor, pe listele CDR din Dambovita, si obtine un nou mandat de deputat in legislatura 1992-1996. In 1993, infiinteaza PL ‘93 si devine liderul acestui partid.

In 1997, PL ‘93 fuzioneaza cu PNL – CD, condus de Niculae Cerveni, noua formatiune politica fiind numita Partidul Liberal. Un an mai tarziu, intra in conflict si cu Niculae Cerveni, care se impotriveste comasarii prin absorbtie dintre PL si PNL. Cerveni a numit atunci actiunea lui Patriciu “destabilizatoare si marsava”. Trei ani mai tarziu, Dinu Patriciu devine vicepresedinte al PNL, dupa ce, in 2000, este ales deputat pe listele PNL Prahova. In iunie 2003, fiind pus sa aleaga intre politica si afaceri, renunta la mandatul de deputat in favoarea afacerilor. Doi ani mai tarziu, avea sa cunoasca, pentru prima oara, atmosfera unei celule de arest, dovedind astfel ca nu a facut o alegere tocmai potrivita.

Disparitia misterioasa a doamnei Nastase

In paralel cu politica, Dinu Patriciu s-a lansat in afaceri inca din 1990. Cea mai importanta dintre societatile lui Patriciu de la inceputul anilor ‘90 a fost “Alpha Constructii si Investitii Imobiliare”. Firma, infiintata in 1991, a fost implicata intr-un incident extrem de neplacut, chiar la sfarsitul acelui an. Pentru a construi un ansamblu de locuinte pe strada Scoala Herastrau din Bucuresti, Dinu Patriciu cumpara doua proprietati situate la numerele 12 si 16, care ocupa impreuna 4.000 de metri patrati. Intre ele, la nr. 14, se afla insa proprietatea unor batrani octogenari, care nu se lasa usor convinsi sa-si vanda casa si terenul firmei de constructii a lui Patriciu.

patriciu 21

Dupa multe insistente, reprezentantul firmei Alpha Constructii si Investitii Imobiliare, George Gaita, reuseste sa-i convinga pe sotii Emilia si Alexandru Nastase sa incheie, pe 14 noiembrie 1991, o intelegere prin care cei doi se obliga ca la o data ulterioara (“de indata ce vor fi stabilite conditiile de pret ce vor fi prevazute in cadrul obligatiilor”) sa vanda societatii lui Dinu Patriciu casa si terenul de 240 mp situate in str. Herastrau nr.14. Prin aceeasi intelegere, George Gaita se obliga sa ofere la schimb 57 dolari/mp de teren plus un imobil situat in strada Bucegi nr. 50, compus din casa si un teren de 400 mp, “de indata ce va putea vinde” acel imobil. Intelegerea era un punct de pornire pentru un viitor contract de vanzare-cumparare.

La mai putin de o luna de la semnarea conventiei, pe 8 decembrie 1991, batranul Nastase moare, iar zece zile mai tarziu, sotia sa dispare de la domiciliu. In aceeasi zi, are loc si un mic incendiu in casa Emiliei Nastase, incendiu sesizat de un vecin de la nr. 18. Un nepot al batranei a cautat-o in acele zile si n-a gasit-o la domiciliu, dar nu a sesizat la Politie disparitia acesteia. Cel care sesizeaza politia va fi, o luna mai tarziu, George Gaita, reprezentantul firmei lui Dinu Patriciu. Acesta avea sa declare ca a cautat-o fara succes pe batrana prin spitale si chiar la morga. Batrana a fost de negasit, cu toata desfasurarea ulterioara de forte din partea Politiei.

Cu toate acestea, desi Emilia Nastase era inca proprietar al imobilului din str. Scoala Herastrau nr. 14, firma lui Patriciu a sprijinit rudele din Focsani ale batranei care au trecut rapid la demolarea imobilului, punandu-le la dispozitie utilaje de transport pentru materialele recuperate in urma demolarii. Desi cazul a fost facut public, nimeni n-a mai aflat, ulterior, nimic despre misterioasa disparitie a batranei Emilia Nastase. Trei ani mai tarziu, in urma unui scandal de presa, Dinu Patriciu a afirmat ca el n-a fost implicat in aceasta disparitie si ca, din contra, firma sa a fost prejudiciata prin amanarea demararii lucrarilor la ansamblul de locuinte.

Andreea din Insulele Belize

O afacere cu iz de teapa a fost semnalata spre sfarsitul anului 1996, cand miliardarul Dinu Patriciu a fost acuzat ca refuza sa-si achite obligatiile contractuale incheiate cu societatea Severnav din Drobeta Turnu-Severin. In februarie 1995, Patriciu a comandat constructia unei nave la Severnav SA, iar patru luni mai tarziu, pe 23 iunie, cargoul multifunctional “Andreea” de 3.050 tdw intra in proprietatea firmei acestuia, Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA. Desi constructorul si-a indeplinit la timp obligatiile contractuale, Patriciu achita, in urmatoarele trei luni, mai putin de jumatate din contravaloarea navei.

Intelegatori, cei de la Severnav, accepta, in septembrie 2005, incheierea unui addendum la contractul de livrare, prin care se esaloneaza in zece rate lunare restul de plata, in valoare de 1,26 milioane dolari, ramas neachitat de catre societatea lui Patriciu. O luna mai tarziu, pentru a arata ca este bine intentionat, Patriciu pune la dispozitia Severnav o scrisoare de garantie bancara de la Credit Bank, valabila pana pe 24.07.1996 si semnata de Emil Cioflan. Cu toate acestea, Patriciu a refuzat sa-si mai achite ultimele trei rate, ce totalizau 380.000 de dolari. In septembrie 1996, la patru luni de la intreruperea oricarei legaturi cu Dinu Patriciu, reprezentantii firmei mehedintene inca mai plangeau dupa restul de bani pe la Politie, Justitie si BNR. Ei aflasera, intre timp, faptul ca inainte cu doua zile de a primi nava “Andreea” , Dinu Patriciu o vanduse deja, pe un dolar, societatii “Andreea Shipping” Ltd. din paradisul fiscal Insulele Belize.

Firme la vedere

Dinu Patriciu apare astazi direct implicat, ca actionar, in doar cateva firme inregistrate in Romania: Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Agrochim Impex SRL, Praxis SRL Rompetrol Distributie SA si Trustul de presa Ziua (“Ziua” SRL, “Editura Ziua” SRL, “Ana Maria Press” SRL). El figureaza insa, ca administrator, in noua societati: Grupul Rompetrol (Rompetrol Quality Control SRL, Rompetrol Logistics SA, Rompetrol Well Services SA, Rompetrol Rafinare SA si Rompetrol Downstream SA), Administrator Int. SA, Sanex SA, Praxis SRL si Alpha Constructii Imobiliare SA.

De asemenea, prin societatea Alpha Constructii si Investitii Imobiliare, el este implicat in firmele SGD Services SRL, Artis Design SA, Fitofarma SA, SG International SA si Alpha Construct SA. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, Patriciu a mai participat direct la infiintarea urmatoarelor societati: Compania de Constructii Phoenix Alpha SA (1992, impreuna cu societatea franceza Phoenix SA), Alpha International Construct SA (1993, alaturi de germanul Robert Perlitz care, cativa ani mai incolo, avea sa escrocheze cateva sute de persoane atrase in jocul piramidal cu certificate de actionar BPS Brokers SA; romano-germanul Perlitz a parasit Romania in 1999, fiind, ulterior, dat in urmarire prin Interpol, el avand la activ si alte ilegalitati comise in Germania), Hein Romania SA (1997, alaturi de Hein GmbH din Germania) si Baneasa Investitii Imobiliare SA (1997, impreuna cu firma Hein GmbH).In toate aceste firme, alaturi de Dinu Patriciu apare ca actionar sau administrator si partenerul acestuia, George Gaita.

Pe de alta parte, fratele sau, Valeriu Romulus Serban Patriciu, este actionar in sapte societati din Romania: Deutsch-RumŠnische Immobilien SA, Tele Distribution SRL, Expres Cargo SRL, Industrial Park SRL, Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Alpha Construct SA si Agrochim Impex SRL.

Ziua lui Patriciu a fost foarte profitabila

Dinu Patriciu s-a implicat direct atat in domeniul constructiilor, cat si in mass-media, fonduri mutuale si de investitii, recuperarea creantelor bancare si industria petroliera. Osciland intre politica si afaceri, a incercat sa actioneze cat mai discret si sa se mentina cat mai departe de scandaluri. Cum in afaceri discretia este asigurata cel mai bine de folosirea unor off-shoruri, Patriciu a folosit si aceasta cale pentru a se mentine in umbra. Putini au fost, spre exemplu, cei care au stiut ca managementul cotidianului “Ziua” a fost asigurat, cel putin in primii doi-trei ani, personal de catre Dinu Patriciu.

“Nu stiu daca “Ziua” era singurul ziar profitabil, dar era foarte profitabil si a fost intotdeauna, pentru ca a avut un management corect. Din 1995 pana prin ’98, m-am ocupat personal de chestia asta si a avut intotdeauna profit”, declara recent Patriciu. De altfel, in perioada 1994-2000, Dinu Patriciu a fost presedinte al Omega Press Investment SA, societatea care edita cotidianul “Ziua”. Printre actionarii Omega Press figurau, in stilul obisnuit al afacerilor lui Patriciu, si doua societati straine, Lakeline Limited din Cipru si Omega Media Holdings Ltd din Israel. Ca administrator, alaturi de Sorin Rosca Stanescu si de George Gaita, figura si Dinu Patriciu.

El a renuntat totusi, la sfarsitul anului trecut, la actiunile detinute la trustul de presa “Ziua” in favoarea Sindicatului FSLI condus de Liviu Luca, chiar daca azi inca mai figureaza in scriptele Registrului comertului ca actionar la acest trust. De remarcat ca Omega Press Investments a beneficiat, la inceputul anilor 2000, in sistem barter, de doua autoturisme Hyundai Santamo de la Omar Hayssam, autoturisme introduse ilegal in Romania (in 1999, printr-o firma din Insulele Virgine), dupa ce fusesera declarate furate in China.

Administratorul

Dinu Patriciu s-a implicat, vreme de cativa ani, in administrarea creantelor bugetare. In 1998, Patriciu a avut un rol important, indeosebi prin actiuni de lobby, in infiintarea Fondului de restructurare Dunarea, a carui administrare a fost preluata de catre o societate controlata de el, Administrator Int. Oficial, Administrator Int., societatea care administra si fondul ipotecar Alpha (FDI Alpha), avea drept actionari cateva societati inregistrate in paradisuri fiscale precum Liechtenstein sau Cipru: Administrator Ag. (70%), Tudori si Danama Foundation (infiintate de Sorin Marin, un fost partener al lui Patriciu), Muldown Holdings Ltd. si Lakeline Ltd. Ultima dintre aceste firme – Lakeline, din Cipru – figureaza si printre actionarii societatii care edita cotidianul “Ziua” – Omega Press Investments SA.

Dupa cum se stie deja, administrarea Fondului de restructurare Dunarea, infiintat in 1998, a fost o afacere deloc rentabila pentru stat. Astfel, desi a preluat de la Banca Agricola creantele a peste 280 de societati neperformante, creante in valoare de aproximativ 2.700 miliarde lei (basca lichiditatile de 130 miliarde lei prin care Banca Agricola detinea 90% din capitalul social al Fondului), administratorul fondului n-a reusit sa valorifice mare lucru din acestea, firma Administrator Int. multumindu-se cu incasarea comisionului de administrare. Ulterior, locul Bancii Agricole in Fond a fost luat de catre AVAB.

Cativa ani mai tarziu, Ionel Blanculescu anunta tragerea la raspundere a lui Dinu Patriciu pentru modul in care a administrat Fondul Dunarea ale carui active aveau sa treaca, in final, tot la AVAB. Cu acea ocazie, s-a constatat faptul ca 2,8 milioane dolari fusesera depozitate intr-o fosta banca populara (Eurocredit) falimentata. Cele aproape 3 milioane de dolari reprezentau garantia pentru un credit contractat de o firma a aceluiasi Dinu Patriciu.

Ulterior, in favoarea AVAB avea sa se constituie o noua garantie, constand intr-un teren care avea sa intre rapid in proprietatea AVAB, prin executare. Administrator Int., reprezentata de Dinu Patriciu, a participat si la licitatia pentru preluarea societatii de asigurare Astra, organizata de FPS in octombrie 2000.

Desi s-a clasat pe locul al doilea, dupa firma de apartament Ceptura SRL, societatea Administrator Int. s-a retras din competitie, dand astfel posibilitatea firmei clasate pe locul al treilea, Nova Trade, sa fie declarata castigatoare a licitatiei, in urma unui proces castigat mai tarziu in instanta. Fara retragerea lui Patriciu din cursa pentru Astra, Dan Adamescu, proprietarul Nova Trade, n-ar fi putut avea posibilitatea sa preia societatea de asigurari. Motivele reale ale retragerii lui Patriciu au ramas insa necunoscute.

Petrolistul din off-shore

In anul 1998, impreuna cu fostul sau partener, Sorin Marin, Patriciu a cumparat de la angajatii societatii un pachet semnificativ de actiuni Rompetrol. Tranzactia s-a facut prin intermediul SG International. Rompetrol a fost privatizata prin MEBO in prima parte a deceniului trecut si a fost vanduta de salariati in momentul in care a inceput sa inregistreze pierderi. In 1999, Rompetrol cumpara de la Fondul Proprietatii de Stat (actuala AVAS) rafinaria Vega din Ploiesti. Ulterior, Rompetrol si Vega fuzioneaza, rezultand, astfel, societatea Rompetrol, actualmente listata pe Rasdaq. Cea mai importanta dintre afacerile lui Dinu Patriciu, dar si cea mai controversata, pare a fi preluarea rafinariei Petromidia din Constanta.

Pentru a intra in posesia rafinariei, Patriciu a facut eforturi deosebite atat pe plan politic, cat si financiar, infiintand mai multe societati in strainatate, indeosebi in paradisuri fiscale sau in state cu o fiscalitate permisiva. Interesul lui Dinu Patriciu pentru rafinaria Petromidia este mai vechi. In anul 1997, alaturi de un consortiu format din cateva firme occidentale, Patriciu a intentionat sa preia rafinaria Petromidia, la concurenta cu Glencore (care a participat la licitatia FPS intr-un consortiu cu grupul Grivco, controlat de Dan Voiculescu).

Desi preluarea a esuat, Patriciu n-a renuntat sa spere in reusita achizitiei nici dupa ce societatea turca Akmaya a castigat licitatia pentru privatizarea Petromidia, la sfarsitul anului 1999, inceputul lui 2000. Akmaya, din cauza unor neintelegeri cu FPS, a fost obligata sa renunte la pachetul majoritar de la Petromidia (69,9%), si in urma unei noi licitatii, grupul Rompetrol (The Rompetrol Grup BV Olanda) a preluat pachetul majoritar de la Petromidia. Pentru a ascunde numele investitorilor implicati, dar si pentru a beneficia de o fiscalitate redusa, The Rompetrol Grup BV Olanda era controlata de un off-shore – Romanian Oil and Gas Investments SARL din Luxemburg. Numele unuia dintre investitori, Sorin Marin, a iesit la iveala in 2001, abia atunci cand si-a vandut actiunile detinute la Rompetrol, pentru suma de aproximativ 22 de milioane de dolari.

Inainte de a fi preluat de Rompetrol Group BV Olanda, pachetul majoritar de actiuni de la Rompetrol a fost transferat in proprietatea mai multor societati. Printre acestea, mentionam fundatiile Danama Foundation, Tudori Foundation din Liechtenstein (reprezentate de Sorin Marin) si Waverton Investments, care avea in spate off-shorul Romania Fund Investments din Luxemburg.

In cursul acestor operatiuni de transfer de actiuni de la o societate la alta, printre proprietarii Rompetrol, cu un pachet minoritar, a aparut si Romania&Moldova Direct Fund, un fond de investitii care-i avea printre actionari pe Dinu Patriciu, International Equity Partners din SUA, IFC si DEG din Germania. Printre societatile utilizate in transferul de actiuni, figureaza si East Capital Investments BV.

In 2003, Romania&Moldova Direct Fund iese din actionariatul Rompetrol si, in acelasi timp, OMV Austria cumpara 25,1% din companie. In aprilie 2005, ca urmare a achizitiei de catre OMV a pachetului majoritar de la Petrom, grupul Rompetrol rascumpara pachetul de actiuni de 25,1% din capitalul social, pachet detinut pana atunci de compania austriaca. Astazi, grupul Rompetrol este controlat de The Rompetrol Group NV Olanda, care este detinut, la randul sau, de Rompetrol Holding SA Elvetia si ai carui actionari sunt Dinu Patriciu (80%) si americanul Phil Stephenson (20%).

Stephenson este vicepresedintele firmei olandeze si raspunde de tranzactiile internationale si relatiile cu investitorii, iar Dinu Patriciu este presedintele Consiliului de administratie. Grupul Rompetrol este compus din 12 societati: Rompetrol SA, Rompetrol Rafinare SA, Rompetrol Petrochemicals SRL, Rompetrol Downstream SA, Rompetrol Logistics SA, Rompetrol Well Services SA, Romoil SA, Rominserv SA, Ecomaster-Servicii Ecologice SA, Palplast SA, Rompetrol Moldova si Rompetrol Bulgaria.

Prin Rompetrol, Dinu Patriciu a preluat Rafinaria Vega din Ploiesti si, pentru o perioada, cu sprijinul lui Radu Sarbu, administrarea societatii Conpet SA, care asigura intreaga infrastructura a sistemului national de transport al titeiului prin conducte.

Patriciu poposeste in gaura cu sobolani

In 2003, Rompetrol acumulase o datorie la bugetul de stat de aproximativ 603 milioane de dolari. Spre sfarsitul anului, guvernul a hotarat, printr-o ordonanta de urgenta, transformarea acelei datorii in obligatiuni de stat cu posibilitatea rascumpararii in sapte ani. Desi atunci a rasuflat usurat, cateva luni mai tarziu, Patriciu a intrat in atentia PNA, ca urmare a unui raport avizat favorabil de Ioan Talpes, privitor atat la modul in care s-a derulat privatizarea Petromidia, cat si la activitatea postprivatizare.

Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor a sesizat PNA, dupa ce a descoperit si instrumentat implicarea lui Dinu Patriciu si a altor persoane din conducerea grupului Rompetrol intr-o vasta operatiune de spalare de bani. Operatiunea viza peste 20 de firme, trei fundatii si noua persoane fizice. Ulterior, Dinu Patriciu a fost chemat sa dea explicatii la Parchet si, pe 27 mai a.c., a fost acuzat oficial de evaziune fiscala, spalare de bani si inselaciune. Pentru 24 de ore, Dinu Patriciu a fost arestat si obligat sa mediteze, intr-o “gaura” de opt metri patrati, alaturi de infractori marunti si sobolani, la relatia dialectica dintre accize, politica, afaceri si Ioan Talpes.

Dan Badea

Text apărut în revista BILANŢ nr.9, iunie 2005

Armatele din spatele razboiului dintre palate

armatele razboiului dintre palate1
Aversiunea dintre cei doi inalti functionari de stat din Romania, presedintele Traian Basescu, pe de o parte, si premierul Calin Popescu Tariceanu, pe de alta parte, a declansat in ultimele luni un imens scandal mediatic, din care n-au lipsit nici atacurile indreptate impotriva presei, nici cele orientate impotriva diverselor grupuri de afaceri. In plan social, opozitia dintre cei doi oficiali romani a impartit, practic, tara in doua tabere.

Disputele publice pe marginea neintelegerilor dintre reprezentantii celor doua palate, Cotroceni si Victoria, ajung invariabil la aceeasi concluzie, adesea pripita: combatantii sunt etichetati fie ca sustinatori ai presedintelui Basescu, fie ca adepti ai premierului Tariceanu.

Dar acestea sunt doar sarea si piperul care condimenteaza viata romanului obisnuit. Acuzatiile capata insa o alta importanta atunci cand sunt privite dintr-o anume perspectiva: pe cine protejeaza presedintele si pe cine sustine premierul?

Conflictul deschis dintre palatele Cotroceni si Victoria, fara precedent in istoria recenta a Romaniei, a inceput la doar cateva luni dupa ce Alianta D.A. PNL-PD a castigat alegerile. Startul a fost dat de retinerea si arestarea, pe 27 mai 2005, pentru aproape 24 de ore, a omului de afaceri Dinu Patriciu. Esuarea negocierilor care au insotit apoi declansarea alegerilor anticipate a compromis definitiv relatia dintre presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu.

Presedintele a iesit rapid la atac dezvaluind, fie direct, fie prin intermediul consilierei Elena Udrea-Cocos, existenta unor grupuri „de tip mafiot“, concentrate in jurul premierului. „In acest moment, avem clar un sistem economic partial mafiotizat, care detine controlul pe importante mijloace mass-media si influenteaza populatia, dar si institutii“, declara Basescu in iunie 2005. El lansa, o luna mai tarziu, sintagma „baietii destepti“ din afacerile cu energie pentru ca, in februarie 2006, sa anunte oficial ca „mafia a ajuns pe masa guvernului“.

Cea mai importanta dintre temele lansate de Cotroceni a fost insa aceea a grupurilor „de interese nelegitime“, care influenteaza si decid politica guvernului fie direct, prin intermediul unor ministri, fie indirect, prin intermediul asa-zisilor „moguli media“. Cei trei „moguli media“ identificati selectiv de Basescu, sunt Dinu Patriciu, Dan Voiculescu si Sorin Ovidiu Vintu.

Desi cei trei oameni de afaceri sunt tinte mai vechi ale lui Basescu, el i-a gratulat cu apelativul „moguli“ folosindu-se de un material de presa, vechi de cativa ani. „Mi-a placut ca am gasit-o într-o analiza (sintagma „moguli media“ – n.r.), chiar astazi, într-un ziar, cu cei trei moguli, Vintu, Patriciu si Voiculescu, dar ce n-a dus pana la capat analiza respectivului ziar: legatura lor cu politicul. Le-a recunoscut capacitatea de a distruge imaginea cuiva, de a crea imagini virtuale despre cineva, dar nu au facut pasul urmator: sa vada, prin investigatie jurnalistica, ce influenta politica au acesti oameni“, a declarat, in februarie 2007, Traian Basescu.

Evident, „mogulii“ amintiti nu erau singurii din analiza citata, numai ca doar ei corespundeau intereselor pedagogice ale presedintelui Basescu. Mogulii media Ringier, Sarbu, Micula, Adamescu sau Paunescu au fost in mod deliberat ocoliti de ocara prezidentiala, deoarece nu corespundeau portretului-robot al mogulului scapat de sub control. Acelasi mod de operare in preocuparile discursive ale presedintelui Basescu s-a produs si in cazul „grupurilor de interese nelegitime“. Si aici au fost identificate subiectiv doar gruparile percepute drept ostile presedintelui, trecandu-se sub tacere relatiile de afaceri dezvoltate sub umbrela unora dintre apropiatii sai.

Gruparea de la Palatul Victoria

gruparea victoria

Dinu Patriciu

Principalul adversar al lui Traian Basescu este Dinu Patriciu. Desi nu are forta mediatica a lui Dan Voiculescu, un alt adversar autentic al presedintelui, Patriciu are atat mijloacele financiare, cat si hotararea de a i se opune lui Basescu. Om de afaceri controversat, ca urmare a dosarelor penale aflate pe rolul instantelor de judecata, dar si din cauza relatiei cu importanti lideri ai PSD, Dinu Patriciu are un motiv suficient de puternic pentru a-l sustine pe Calin Popescu Tariceanu in conflictul cu Basescu. Dosarul penal in care omul de afaceri a fost acuzat de comiterea mai multor infractiuni a fost finalizat de justitia condusa de Monica Macovei, persoana impusa si sustinuta de Traian Basescu. Cazul Petromidia (Rompetrol) a fost, de fapt, invocat de presedintele Romaniei si in campania electorala din 2004, ocazie cu care l-a amenintat pe Patriciu cu inchisoarea.

Pe de alta parte, Patriciu n-a stat nici el cu mainile in san si a pus umarul la sponsorizarea masiva a lui Mircea Geoana in campania pentru Primaria Capitalei, chiar daca liderul PSD era un outsider. Conflictul este, asadar, vechi si nu putea sa evite urmarile spectaculoase in pozitionarea noului guvern fata de presedinte, in conditiile in care majoritatea liderilor PNL, in frunte cu Tariceanu, se aflasera pe statele de plata ale Rompetrol.

De altfel, dupa cum se stie deja, decizia premierului Tariceanu de a nu mai organiza alegeri anticipate in 2005, asa cum se stabilise la nivelul Aliantei D.A., a fost luata dupa o intalnire, dezvaluita ulterior, dintre acesta si Dinu Patriciu. Acesta este unul dintre motivele pentru care Traian Basescu a insistat ulterior in atacurile sale, directe sau voalate, la adresa lui Patriciu.

Ca acuzatiile au fost pe alocuri fortate se poate deduce si din plasarea lui Dinu Patriciu printre „mogulii media“, in conditiile in care omul de afaceri a devenit patron de presa abia spre sfarsitul anului trecut si nu detinea, in realitate, la acea data, forta mediatica a lui Adrian Sarbu, Ringier, Dan Voiculescu, sau Sorin Ovidiu Vintu.

Afacerile lui Patriciu

Dinu Patriciu s-a implicat direct, ca actionar, in doar cateva firme inregistrate in Romania: Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Agrochim Impex SRL, Praxis SRL, Rompetrol Distributie SA, Trustul de presa Ziua (Ziua SRL, Editura Ziua SRL, Ana Maria Press SRL) si, mai recent, Adevarul SA.

El a figurat insa, ca administrator, in mai multe societati: Grupul Rompetrol (Rompetrol Quality Control SRL, Rompetrol Logistics SA, Rompetrol Well Services SA, Rompetrol Rafinare SA si Rompetrol Downstream SA), Administrator SA, Sanex SA, Praxis SRL si Alpha Constructii Imobiliare SA. De asemenea, prin societatea Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Patriciu este implicat in firmele SGD Services SRL, Artis Design SA, Fitofarma SA, SG International SA si Alpha Construct SA.

De-a lungul anilor, a participat direct si la infiintarea altor societati: Compania de Constructii Phoenix Alpha SA (1992, impreuna cu societatea franceza Phoenix SA), Alpha International Construct SA (1993, alaturi de germanul Robert Perlitz), Hein Romania SA (1997, alaturi de Hein GmbH din Germania) si Baneasa Investitii Imobiliare SA (1997, impreuna cu firma Hein GmbH).

Pe de alta parte, fratele sau, Valeriu Romulus Serban Patriciu, este actionar in sapte societati din Romania: Deutsch-Rumanische Immobilien SA, Tele Distribution SRL, Expres Cargo SRL, Industrial Park SRL, Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Alpha Construct SA si Agrochim Impex SRL. Cea mai importanta dintre afacerile lui Dinu Patriciu, dar si cea mai controversata, este preluarea rafinariei Petromidia din Constanta.

Pentru a intra in posesia rafinariei, Patriciu a facut eforturi deosebite atat pe plan politic, cat si financiar, infiintand mai multe societati in strainatate, indeosebi in paradisuri fiscale sau in state cu o fiscalitate destul de permisiva. El a cumparat, de asemenea, de pe Rasdaq, mai multe actiuni la Rompetrol SA, societatea ce detinea rafinaria, si n-a renuntat sa spere nici-cand, intr-o prima faza, Petromidia a fost preluata de societatea turca Akmaya.

O datorie de stat rezolvata de guvernul Nastase

La sfarsitul anului 2000, dupa ce firma Akmaya a fost obligata sa renunte la pachetul majoritar de la Rompetrol (69,9%), acesta este preluat de grupul reprezentat de Dinu Patriciu, The Rompetrol Grup BV Olanda. Pentru a ascunde numele investitorilor implicati, dar si pentru a beneficia de inlesniri fiscale, societatea amintita era controlata printr-un off-shore, Romanian Oil and Gas Investments SARL din Luxemburg.

Numele unuia dintre investitori a iesit la iveala mult mai tarziu, abia cand acesta si-a vandut actiunile detinute. Este vorba despre Sorin Marin (foto) care a participat, alaturi de Dinu Patriciu, la operatiunea de preluare de pe piata bursiera a unui pachet important de actiuni Rompetrol, indeosebi prin firma comuna SG International.

Pachetul majoritar de actiuni de la Rompetrol a trecut, de fapt, prin mai multe societati, inainte de a fi concentrat la Rompetrol Group BV Olanda. In 2001, Sorin Marin si-a vandut actiunile detinute la Rompetrol si au fost introduse in joc alte entitati, precum Romånia and Moldova Direct Fund si East Capital Investments BV. In aprilie 2005, Grupul Rompetrol a rascumparat pachetul de actiuni de 25,1% din capitalul social detinut pana atunci de catre OMV.

Tot atunci, grupul Rompetrol era controlat de The Rompetrol Group NV – Olanda, detinut, la randul sau, de Rompetrol Holding SA Elvetia, ai carui actionari erau Dinu Patriciu (80%) si americanul Phil Stephenson (20%). Stephenson era vicepresedintele firmei olandeze si raspundea de tranzactiile internationale si de relatiile cu investitorii, iar Dinu Patriciu a fost presedintele Consiliului de administratie. Grupul Rompetrol este compus din 12 societati: Rompetrol SA, Rompetrol Rafinare SA, Rompetrol Petrochemicals SRL, Rompetrol Downstream SA, Rompetrol Logistics SA, Rompetrol Well Services SA, Romoil SA, Rominserv SA, Ecomaster-Servicii Ecologice SA, Palplast SA, Rompetrol Moldova si Rompetrol Bulgaria.

Prin Rompetrol, Dinu Patriciu a preluat Rafinaria Vega din Ploiesti si, pentru o perioada, cu sprijinul lui Radu Sarbu, administrarea societatii Conpet SA, care asigura intreaga infrastructura a sistemului national de transport prin conducte al titeiului. Dupa ce, in 2003, Rompetrol acumulase o datorie la bugetul de stat de aproximativ 603 milioane de dolari, spre sfarsitul acelui an, guvernul Adrian Nastase a hotarat transformarea acelei datorii in obligatiuni de stat, cu posibilitatea rascumpararii in sapte ani.

In septembrie 2006, dupa un an de tatonari din partea procurorilor, s-a finalizat rechizitoriul in dosarul privind delapidarea sumei de 85 milioane de dolari (creanta Libia) si manipularea pietei de capital, prin scoaterea la vanzare, in 7 aprilie 2004, a actiunilor Rompetrol Rafinare Constanta. In acest dosar, omul de afaceri Dinu Patriciu este acuzat de mai multe infractiuni: delapidare, spalare de bani, manipularea pietei prin tranzactii sau ordine de tranzactionare, initierea sau constituirea unui grup infractional organizat etc.

Mici secrete027

Liviu Luca, spionii si afacerea 8%

Numele lui Liviu Luca (foto) a fost des invocat de presa in conflictul dintre Basescu si Tariceanu, ca urmare a intentiei lui Luca de a prelua, in numele salariatilor Petrom, a pachetului de 8% din actiunile societatii. Posibilitatea achizitionarii, de catre salariatii Petrom, a unui pachet de 8% din actiuni a fost prevazuta in contractul de privatizare a societatii, incheiat intre MEC si OMV in iunie 2004.

Deoarece numarul salariatilor Petrom era, la inceputul lui 2005, de peste 55.000, s-a hotarat ca in numele acestora sa actioneze o singura persoana, Liviu Luca, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere (FSLI) Petrom. Pentru aceasta, trebuia ca legea prin care fusese aprobat contractul de privatizare a Petrom (Legea nr. 555/2004) sa fie completata cu un act normativ cu putere de lege, care sa permita unei singure persoane sa actioneze in numele celorlalte, legea initiala prevazand doar posibilitatea achizitionarii de actiuni pentru fiecare dintre salariati, in nume propriu.

Actiunile salariatilor, o buna afacere

Liviu Luca a inteles rapid miza afacerii, si anume diferenta uriasa intre pretul de achizitie al pachetului de actiuni (2.158 lei/actiune) si valoarea lor de piata din perioada incheierii tranzactiei (3.700 lei actiune in 8 iunie 2005). Pentru a perfecta afacerea, Luca a obtinut, mai intai in aprilie 2005, imputernicirea din partea PAS Petrom pentru a actiona in numele salariatilor, iar ulterior a gasit si sursa de finantare pentru aceasta importanta achizitie.

Cum se stie deja, liderul FSLI a intrat in contact cu gruparea condusa de bulgarul Stamen Stantchev si, pe 24 mai 2005, a incheiat o intelegere prin care PAS Petrom a acordat exclusivitate pentru activitatea de consultanta si finantare (imprumut de 235 milioane de euro garantat cu pachetul de actiuni), in vederea preluarii pachetului de 8% din actiunile Petrom, consortiului format din Credit Suisse First Boston Europe Ltd. Londra (CFSB) si firma J&T Private Equity N.V. Olanda (in fapt, o companie prin intermediul careia urma sa se transmita comisionul de „consultanta“ pentru gruparea Stantchev).

Afacerea a intrat, asadar, in sfera de preocupare a lui Stantchev, bulgarul urmand sa se ocupe de toate demersurile elaborarii si promovarii actului normativ in Guvernul Romaniei. Beneficiind de relatia apropiata cu ministrul Ioan Codrut Seres, precum si cu alti inalti demnitari din MEC, Stamen Stantchev a reusit sa-l convinga pe ministru de importanta afacerii si sa-l determine sa introduca „pe masa guvernului“ proiectul de act normativ favorabil PAS Petrom.

Parchetul a monitorizat activitatea lui Seres

Deloc intamplator insa, toata operatiunea a fost atent monitorizata de Parchet, cu sprijinul serviciilor secrete. Au aparut astfel detalii semnificative despre „lobby-ul“ practicat de bulgarul Stantchev pe langa Codrut Seres, dar si despre greutatile intampinate de acesta in obtinerea semnaturilor, pe proiectul de act normativ, din partea anumitor colegi de cabinet.

Intr-o convorbire telefonica din 5 iunie 2005, Stamen Stantchev il informa pe colegul sau de la Credit Suisse First Boston, Michal Susak, ca i-a inmanat lui Codrut Seres proiectul si ca mai are nevoie de patru semnaturi pentru a fi dus la guvern. „Miercuri (Ioan Codrut Seres – n.r.), se va intalni cu L (Liviu Luca – n.r.) si ii va solicita sprijinul, deoarece are nevoie de patru semnaturi pentru a o duce (proiectul de ordonanta -n.r.) in guvern. (…) O sa ma intalnesc marti cu L si voi vorbi cu el despre intalnirea pe care o va avea el. (…) Joi, documentele vor fi puse in miscare pentru colectarea de semnaturi… A spus ca va face tot posibilul pentru ca saptamana viitoare sa treaca de guvern“ – se mentioneaza in stenograma acestei convorbiri, document aflat la dosarul „spionilor“.

Proiectul de act normativ a fost pus in discutie prima data pe 29 iunie 2005, numai ca s-a lasat cu scandal. Iata ce ii marturisea telefonic, in seara de 29 iunie, ora 22:11, Ioan Codrut Seres lui Stamen Stantchev: „A fost un scandal. Unii ministri au spus ca aceasta ordonanta este imorala si murdara si nu vor sa fie partasi la asa ceva. Asa ca am fost un pic rusinat. Prin urmare, ar trebui ca (Liviu Luca – n.r.) sa-si rezolve problema mai intai (aceea de a obtine semnaturile de la ministrii justitiei si finantelor publice, precum si pe cea de la ministrul de stat Gheorghe Seculici- n.r.). Pentru ca pana azi nu m-am simtit prost in nicio sedinta de guvern. Si azi, nu stiu pentru cine si pentru ce am fost… Am avut doua intalniri cu el (Liviu Luca – n.r.) si i-am spus sa-si rezolve problema. Nu a reusit sa faca asta. Asa ca nu voi fi eu cel care sa mai puna aceeasi problema in guvern. Nici nu se mai discuta“.

Stantchev a reusit sa-l convinga insa pe ministrul Seres sa sustina in continuare cauza, spunandu-i ca „de fapt, nu trebuie sa-l sustii, trebuie sa-l prezinti. Treaba ta nu este sa sustii, ci sa prezinti“.

Seres a acceptat sa revina asupra hotararii, nu inainte de a-i repeta lui Stantchev sentimentul resimtit al neputintei de la Palatul Victoria: „M-am facut de c…t azi in guvern. Din, stai ca-ti spun, din patru, sase, sapte, din opt acte normative, asta a fost singurul care nu mi-a trecut“.

Desi ulterior s-a implicat in afacere si Nagy Zsolt, care a promis ca va face si el lobby pe langa ministrii incapatanati, proiectul de act normativ a fost respins si in Sedinta de Guvern din 12 iulie 2006. Odiseea ordonantei a fost astfel blocata, iar cei implicati se afla sub lupa procurorilor sau a instantelor de judecata.

p30

Dan Voiculescu

Controversatul Dan Voiculescu este unul dintre criticii cei mai inversunati ai lui Traian Basescu si are motive destul de puternice sa doreasca inlaturarea presedintelui din fruntea statului. Presedinte al Partidului Conservator, Dan Voiculescu a fost cooptat la guvernare dupa ce presedintele Basescu l-a convins sa faca acest lucru.

La cateva zile insa dupa castigarea alegerilor si reconfigurarea politica, pe 6 ianuarie 2005, acelasi Basescu a numit partidul condus de Voiculescu „solutia imorala“ a guvernului Tariceanu si l-a determinat, astfel, pe acesta sa-si radicalizeze pozitia fata de Cotroceni. Pe de alta parte, Voiculescu a devenit rapid si partizanul schimbarii din functie a ministrului Monica Macovei, ca urmare a gravelor probleme cu care se confrunta in justitie, alaturi de fiica sa, Camelia, dar si de cei doi fosti ministri conservatori propulsati in guvernul Tariceanu, George Copos si Ioan Codrut Seres.

Desi a folosit toate mijloacele care i-au stat la dispozitie pentru schimbarea din functie a ministrului Macovei, inclusiv initierea motiunii de cenzura in cadrul Senatului Romaniei, Voiculescu nu si-a atins scopul imediat, dar a contribuit la escaladarea conflictului atat cu Partidul Democrat, cat si cu presedintele Traian Basescu.

Unul dintre mijloacele folosite in batalia politica a fost si este puternicul trust de presa controlat de familia Voiculescu, trust care include posturile de televiziune Antena si cotidianul „Jurnalul National“. In cazul sau, notiunea de mogul media este perfect justificata, unul dintre posturile sale de televiziune gazduind constant cele mai dure atacuri mediatice la adresa presedintelui.

Problemele din justitie ale lui Dan Voiculescu au debutat prin implicarea fiicei sale, Camelia Voiculescu (foto), in dosarul penal al lui Dinu Patriciu privind manipularea pietei de capital prin tranzactionaea la bursa, pe 7 aprilie 2004, a actiunilor Rompetrol Rafinare Constanta.

Camelia-Voiculescu-si-Dan-Voiculescu

La 17 minute de la deschiderea sedintei de tranzactionare, prin consilierul Sorin Pantis (pe atunci, director general executiv al grupului Grivco SA), Camelia Rodica Voiculescu a achizitionat 480 milioane de actiuni RRC la pretul de 250 lei/actiune.

Societatea de la care a cumparat actiunile a fost Saltville Limited, firma reprezentata de americanul Colin Richard Hart. Ulterior, actiunile au fost vandute cu un profit considerabil. Deoarece Sorin Pantis si-a asumat paternitatea operatiunii, el a devenit invinuit in dosarul cauzei, iar Camelia Voiculescu a fost citata doar in calitate de martor.

Un al doilea dosar penal, in care, de aceasta data, Dan Voiculescu este implicat alaturi de fiica sa, a fost anuntat recent de seful DNA, Daniel Morar. Este vorba despre un dosar disjuns din dosarul in care George Copos, fost vicepremier in guvernul Tariceanu pana in iunie 2006, a fost acuzat de evaziune fiscala. De aceasta data, Dan si Camelia Voiculescu sunt cercetati pentru spalare de bani, procurorii afirmand ca prin conturile personale ale acestora, precum si prin conturile firmei Grivco SA, a fost spalata o suma de aproximativ un milion de dolari, bani proveniti din vanzarea catre Loteria Nationala a celor 38 de spatii comerciale detinute de una dintre societatile lui George Copos. Oficial, solutia de incepere a urmaririi penale pentru Dan si Camelia Voiculescu a fost anuntata pe 30 martie 2007 si a fost insotita de reactii dure din partea presedintelui Partidului Conservator, care l-a acuzat pe seful DNA ca face politie politica la comanda lui Traian Basescu. El s-a declarat, de asemenea, nevinovat in fata noilor acuzatii. „Familia Voiculescu nu va face niciodata nimic ilegal, iar domnul procuror }ulus vrea sa o implice pe Camelia mea in lupta politica. Ea este la fel de curata ca si mine. (…) Ii somez sa-mi lase familia in pace! Daca nu o vor face, va fi scandalul secolului!“, a afirmat Voiculescu in cadrul unei conferinte de presa din 6 aprilie 2007. Dosarul de informator ajuns la justitie

Odiseea lui Voiculescu in justitie nu se opreste aici. Astfel, tot justitia este cea care trebuie sa decida daca Voiculescu, alias „Felix“, a facut sau nu politie politica asa cum a hotarat, in urma cu mai multe luni, Colegiul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (CNSAS).

p32

Sub umbrela de la Cotroceni

gruparea cotroceni

Grupul Golden Blitz si asfaltul

Primul dintre grupurile de interese nelegitime asociat Cotroceniului este reprezentat de patronii restaurantului Golden Blitz, Dan Besciu si Sorin Vulpescu. Atentia asupra acestora a fost atrasa de vizitele dese pe care presedintele Basescu le-a facut, in calitate de client, la restaurantul mentionat. Presa a descoperit ca patronii de la Golden Blitz, actionari si la societatea „Euro Construct Trading 98“, au fost si sunt clientii unor contracte importante cu Primaria Capitalei inca din timpul mandatului de primar general detinut de Traian Basescu, valoarea acestora crescand insa dupa ce fostul primar a devenit presedintele Romaniei. Pe de alta parte, a fost descoperita si legatura dintre Elena Udrea, sefa de cabinet a lui Traian Basescu, si aceasta grupare. Sotul Elenei Udrea, Dorin Cocos, fusese asociat cu cei doi in societatea West Tour 98 SRL, firma care, chiar daca nu a functionat, reprezinta proba legaturii de afaceri si de interese dintre acestia.
Omul de afaceri Dorin Cocos a intrat in atentia presei din cauza sotiei sale, Elena Udrea, fosta sefa de cabinet a lui Traian Basescu. Considerat de unii drept veriga de legatura dintre patronii de la Golden Blitz si Traian Basescu, Dorin Cocos pare a fi, in realitate, o victima a actiunilor politice ale sotiei sale. Radiografia afacerilor sale, prezentate pe larg in numarul 30 al revistei „Bilant“, arata ca Dorin Cocos este, mai degraba, un apropiat al cercurilor de interese din PSD, aripa Bittner-Petrache, persoane alaturi de care a infiintat numeroase societati.

In ceea ce priveste firma grupului Besciu-Vulpescu, Euro Construct Trading, specializata in asfaltarea si reabilitarea drumurilor, ea a fost destul de vitregita in vremea guvernarii PSD, obtinand pe relatia cu Ministerul Transporturilor, in perioada 2002-2004, doar cate un contract anual, in valoare de, cel mult, doua miliarde de lei. „Regii asfaltului“ la acea data erau bacauanii Dorinel Umbrarescu si Costel Casuneanu. Printre lucrarile preluate totusi de catre Euro Construct Trading 98, pot fi amintite contractele primite de la Consiliul Judetean Vrancea, pentru refacerea unor drumuri judetene, dar si proiectul pentru refacerea in regim de urgenta a podului de peste raul Arges, ce leaga Giurgiu de Oltenita. De asemenea, in 2004, firma patronilor de la Golden Blitz a beneficiat de 22 de contracte incheiate cu Primaria Capitalei pentru reabilitarea mai multor bulevarde sau strazi importante (Calea Dorobantilor, bd. Unirii, bd. Dimitrie Pompei, bd. Ferdinand I, bd. Octavian Goga, bd. Nicolae Grigorescu etc.). Dupa preluarea mandatului prezidential de catre Traian Basescu, cifra de afaceri a firmei grupului Besciu-Vulpescu a cunoscut un salt spectaculos, primind, in primul an al guvernarii Tariceanu, numai de la Ministerul Transporturilor, noua contracte in valoare de peste 510 de miliarde de lei vechi.

Incurajarea firmelor apropiate de Cotroceni

Dintre contractele primite in 2005, sase au fost obtinute in urma unor licitatii, iar trei ca urmare a negocierii cu o singura sursa. Tot in 2005, firma Euro Construct Trading 98 a castigat licitatia pentru repararea Autostrazii Bucuresti-Pitesti, un contract in valoare de 4,2 milioane de euro. Anul urmator, in 2006, aceeasi firma a castigat, in consortiu cu UMB Spedition si Com-Axa (firme ale lui Dorinel Umbrarescu – foto stanga) si Pa&Co (firma lui Costel Casuneanu), licitatia pentru un tronson din autostrada Bucuresti-Brasov, portiunea Moara Vlasiei-Ploiesti. Suma licitata de consortiul mentionat a fost de 200 milioane de euro, foarte apropiata de cea pe care isi putea permite sa o plateasca Ministerul Transporturilor (210 milioane de euro) pentru aceasta lucrare, dar cu mult mai mica decat a celorlalti competitori. Afacerea a fost insa demascata recent de premierul Tariceanu, care a sugerat ca licitatia a fost castigata in urma interventiei presedintelui Traian Basescu, pentru sustinerea firmelor autohtone in proiectele de infrastructura. „Vreau sa va citez din discursul presedintelui la investirea ministrului transporturilor: «Va trebui sa gasiti formula prin care sa consolidati agentii economici romani, constructorii in mod deosebit, sa-i invitati sa se asocieze in asa fel incat, prin cifra de afaceri pe care au realizat-o anul trecut, anul acesta sa poata intra in competitii pe care pana acum s-au obisnuit sa le castige firmele straine». Va readuc aminte ca dupa aceasta interventie s-a modificat caietul de sarcini la asfaltarea sau reparatia autostrazii Bucuresti-Pitesti si, surpriza, poate va aduceti aminte cine a castigat: firma cu restaurantul!“, a afirmat Tariceanu la inceputul acestui an. Contractelor mentionate li s-au adaugat si cele privind deszapezirea unor drumuri nationale. Astfel, numai pentru iarna trecuta valoarea contractului incheiat intre Euro Construct si Compania Nationala a Drumurilor (CNADNR), in 4 decembrie 2006, a fost de 8,9 milioane de euro.

Regii asfaltului: Umbrarescu si Casuneanu

Cunoscut mai degraba sub titulatura de „rege al asfaltului“, Dorinel Umbrarescu a fost si el semnalat, in cateva randuri, drept unul dintre protejatii lui Traian Basescu. Insusi Basescu a declarat recent ca a intervenit, in 2005, pe langa ministrul transporturilor, Gheorghe Dobre, ca sa deblocheze sumele restante fata de firmele lui Dorinel Umbrarescu. „Am insistat pana a iesit hotararea de guvern (HG 726/2005 – n.r.) care a autorizat un mod de plata, cu bilete la ordin, platibile in timp, dar oamenii au putut sa-si plateasca datoria la stat, sa-si reia ciclul de functionare normal. (…) Era firma lui Umbrarescu, celebrul „rege al asfaltului“. Avea neincasati 1.600 de miliarde lei la 1 ianuarie 2005. Ar fi fost o nebunie sa distrugi o asemenea firma neplatind-o. Alaturi de firma aceasta, mai sunt inca multe alte firme de constructii care aveau lucrari facute, receptionate, recunoscute a fi facute si neplatite“, a declarat Basescu recent, intr-un interviu. Declaratia a fost facuta dupa aparitia rezolutiei prin care presedintele cerea ministrului transporturilor „analiza si rezolvare legala“, pe un memoriu al omului de afaceri Dumitru Bucsaru, persoana ce avea de recuperat de la minister peste 100 de miliarde de lei. Pe de alta parte, premierul Tariceanu a afirmat ca Dorinel Umbrarescu i-ar fi fost impus ministrului Gheorghe Dobre chiar de catre presedintele Basescu. Tariceanu a reprodus chiar dialogul pe care l-ar fi avut, in 2005, Dobre cu Umbrarescu: „Sa traiti, m-am prezentat la dumneavoastra!“ – ar fi zis Umbrarescu. „Da, mi-a spus presedintele Basescu sa am grija de tine!“- i-ar fi raspuns ministrul Gheorghe Dobre. Evident, dialogul a fost citat de premier, „pe surse“, el nepunand la dispozitia presei stenograma acestei discutii. Conform lui Dorinel Umbrarescu, el nu ar fi avut contacte cu presedintia decat in timpul inundatiilor. „Singurul contact cu presedintia a fost cel legat de digul de la Timisoara, pe care m-am oferit sa-l fac, situatie consumata in perioada inundatiilor din Banat“, a spus Umbrarescu. Este, prin urmare, posibil ca atunci sa fi avut loc dialogul amintit de Tariceanu. O alta asociere care se face intre Umbrarescu si Traian Basescu se refera la participarea firmelor Spedition UMB si Com Axa, in consortiu cu firmele lui Besciu si Casuneanu, la constructia tronsonului Moara Vlasiei-Ploiesti din cadrul autostrazii Bucuresti-Brasov. Convins ca lucrarea a fost abuziv acordata acestui consortiu, Tariceanu l-a desemnat pe seful Corpului de Control al Guvernului, Cristian David (actualul ministru al administratiei si internelor), sa verifice conditiile in care s-a perfectat afacerea. Evident, prima concluzie a fost ca pentru favorizarea firmei patronilor de la Golden Blitz, ministrul Berceanu ar fi schimbat in mod „ilegal“ conditiile din caietul de sarcini, ceea ce pune sub semnul intrebarii castigarea licitatiei de catre cei mentionati.

p29

O afacere de pe vremea primarului Basescu

Alaturi de Umbrarescu, presa a semnalat si prezenta, in tabara Cotroceni, a omului de afaceri originar din Oituz-Bacau, Costel Casuneanu. Motivul a fost prezenta acestuia pe lista castigatorilor licitatiei pentru o portiune din autostrada Bucuresti-Brasov, precum si mai vechile sale legaturi de afaceri cu Traian Basescu, din vremea in care acesta din urma era primarul general al Capitalei. In august 2000, Traian Basescu a cumparat, de la un oarecare Nicolae Peticila, un teren de 3.700 mp, in str. Aleea Privighetorilor din Baneasa, cu 1,48 miliarde lei, adica 13 dolari/mp, in conditiile in care pretul zonei se apropia de 100 dolari/mp. In acelasi timp cu Basescu, si in prelungirea terenului achizitionat de acesta, omul de afaceri Costel Casuneanu a cumparat si el un teren de aceleasi dimensiuni, dar la un pret de trei ori mai mare, adica aproximativ 5 miliarde lei vechi. O luna mai tarziu, pe 10 septembrie 2000, Traian Basescu cumpara de la Costel Casuneanu un autoturism Mercedes-Benz S500 din 1997, cu 13.000 dolari. Limuzina fusese inmatriculata in Romania cu cateva zile inainte de tranzactie si valora cu mult mai mult decat a platit Basescu. Conform dezvaluirilor de presa, omul de afaceri din Oituz, posesor al unui parc auto de aproape 100 de TIR-uri, beneficiase, pe vremea cand Basescu era ministru al transporturilor, de mai multe licente de transport. Cercul afacerii terenului din Baneasa se inchide in octombrie 2002, cand Traian Basescu vinde terenul din Aleea Privighetorilor la un pret de opt ori mai mare decat cel cu care il achizitionase, adica 12 miliarde lei vechi. In mod ciudat, generosul cumparator al terenului din Baneasa este o doamna (Gabriela Blaj) din Oituz, locul de nastere al lui Costel Casuneanu. Suspiciunile legate de aceasta afacere au alimentat ipoteza unei relatii speciale dintre Traian Basescu si omul de afaceri Casuneanu.

p31

Dumitru Bucsaru si pretul umflat al succesului

Interventia presedintelui Traian Basescu pe langa ministrul Gheorghe Dobre, in favozarea restituirii sumelor restante pe care le avea Ministerul Transporturilor fata de omul de afaceri Dumitru Bucsaru, a fost adusa in atentia opiniei publice la inceputul acestui an. Concret, prin memoriul adresat presedintiei, Bucsaru reclama nerecuperarea sumei de 110 miliarde lei vechi in urma contractelor derulate in anii anteriori cu Ministerul Transporturilor. Ceea ce n-a stiut presedintele Basescu este faptul ca majoritatea contractelor incheiate cu Bucsaru au fost insotite de mari tepe trase institutiilor partenere si indeosebi CFR-ului condus de celebrul Mihai Neculaiciuc. Mai multe astfel de contracte s-au aflat, si inca se mai afla, in atentia procurorilor. Originar din Urziceni-Ialomita, Dumitru Bucsaru este exemplul clasic al omului de afaceri care s-a dezvoltat pe baza creditelor in cascada, obtinute de la banci cu capital de stat, si a contractelor incheiate, tot cu statul, si finalizate prin umflarea la maximum a devizelor.

p33

Dan Badea

Revista BILANŢ nr. 32, aprilie 2007

Micile secrete ale lui Dinu Patriciu

Dinu Patriciu s-a nascut pe 3 august 1950 in Bucuresti si este fiul cunoscutului petrolist si profesor Valeriu Patriciu. Tatal sau a fost profesor de geologie la Politehnica din Timisoara in perioada 1930-1950, iar apoi, pana in 1958, profesor la Universitatea din Bucuresti. Pana in 1947, el a detinut si functia de director al companiei Shell Romania.

Valeriu Patriciu a fost arestat in doua randuri, in 1945 si in 1948, de Siguranta, respectiv Securitate, iar in 1958 a fost dat afara din invatamantul superior pe motiv ca ar fi sprijinit anumite grupuri de rezistenta din Prahova. Pana in 1964, cand a fost reabilitat, sotia sa a fost nevoita sa lucreze ca laboranta pentru a-si intretine familia.

patriciu 1

Arhitectul emirului

Pe Dinu Patriciu il cheama, de fapt, Dan Costache Patriciu. El a absolvit, in 1975, Institutul de Arhitectura “Ion Mincu” din Capitala si a devenit ulterior profesor al aceluiasi Institut. In perioada 1975-1984, a castigat cateva premii la concursurile internationale de arhitectura. Daca in 1975 a obtinut locul opt la concursul international pentru cladirea Operei din Sofia, iar in 1977 a primit mentiunea juriului pentru Libraria Nationala din Teheran-Iran, in 1984 Patriciu a obtinut premiul intai pentru arhitectonica centrului capitalei Emiratelor Arabe Unite, Abu-Dhabi.

Asta a facut ca, in perioada 1984-1990, arhitectul Dinu Patriciu sa participe la constructia a 11 cladiri de birouri in Abu-Dhabi, a hotelului de patru stele Al Jazira din Dubai, precum si a patru resedinte pentru seful statului. Conform lui Patriciu, banii care au insotit premiul castigat pentru Abu-Dhabi ar fi fost incasati de catre Securitate prin intermediul Institutului Roman de Consulting Romconsult, firma care se ocupa de gestionarea in exterior a proiectelor de arhitectura si care, in 1989, era condusa de Florin Burada.

Intr-un numar din Scanteia acelor ani, s-a precizat de fapt ca banii castigati, cateva zeci de mii de dolari, ar fi fost donati de catre Patriciu statului roman. Pana in 1989, el a castigat totusi destul de bine, la salariul de profesor adaugandu-se sumele obtinute din meditarea a sute de elevi care aspirau sa intre la Institutul de Arhitectura, precum si castigurile din capitala Emiratelor Arabe Unite. In Romania, Patriciu a proiectat magazinele universale din Focsani si Barlad, precum si mai multe locuinte de lux si sedii ale unor banci.

Aventurier in politica

In 1990, arhitectul Dinu Patriciu intra in politica. Se inscrie in PNL si, pe 20 mai 1990, devine deputat de Timis. Doua luni mai tarziu, in urma unui conflict cu Radu Campeanu, Patriciu, impreuna cu Calin Popescu-Tariceanu, Andrei Chiliman, Radu Cojocaru si Gelu Netea, sunt exclusi din PNL si infiinteaza PNL-Aripa Tanara. In 1992, candideaza din nou pentru Camera Deputatilor, pe listele CDR din Dambovita, si obtine un nou mandat de deputat in legislatura 1992-1996. In 1993, infiinteaza PL ‘93 si devine liderul acestui partid.

In 1997, PL ‘93 fuzioneaza cu PNL – CD, condus de Niculae Cerveni, noua formatiune politica fiind numita Partidul Liberal. Un an mai tarziu, intra in conflict si cu Niculae Cerveni, care se impotriveste comasarii prin absorbtie dintre PL si PNL. Cerveni a numit atunci actiunea lui Patriciu “destabilizatoare si marsava”. Trei ani mai tarziu, Dinu Patriciu devine vicepresedinte al PNL, dupa ce, in 2000, este ales deputat pe listele PNL Prahova. In iunie 2003, fiind pus sa aleaga intre politica si afaceri, renunta la mandatul de deputat in favoarea afacerilor. Doi ani mai tarziu, avea sa cunoasca, pentru prima oara, atmosfera unei celule de arest, dovedind astfel ca nu a facut o alegere tocmai potrivita.

Disparitia misterioasa a doamnei Nastase

In paralel cu politica, Dinu Patriciu s-a lansat in afaceri inca din 1990. Cea mai importanta dintre societatile lui Patriciu de la inceputul anilor ‘90 a fost “Alpha Constructii si Investitii Imobiliare”. Firma, infiintata in 1991, a fost implicata intr-un incident extrem de neplacut, chiar la sfarsitul acelui an. Pentru a construi un ansamblu de locuinte pe strada Scoala Herastrau din Bucuresti, Dinu Patriciu cumpara doua proprietati situate la numerele 12 si 16, care ocupa impreuna 4.000 de metri patrati. Intre ele, la nr. 14, se afla insa proprietatea unor batrani octogenari, care nu se lasa usor convinsi sa-si vanda casa si terenul firmei de constructii a lui Patriciu.

patriciu 21

Dupa multe insistente, reprezentantul firmei Alpha Constructii si Investitii Imobiliare, George Gaita, reuseste sa-i convinga pe sotii Emilia si Alexandru Nastase sa incheie, pe 14 noiembrie 1991, o intelegere prin care cei doi se obliga ca la o data ulterioara (“de indata ce vor fi stabilite conditiile de pret ce vor fi prevazute in cadrul obligatiilor”) sa vanda societatii lui Dinu Patriciu casa si terenul de 240 mp situate in str. Herastrau nr.14. Prin aceeasi intelegere, George Gaita se obliga sa ofere la schimb 57 dolari/mp de teren plus un imobil situat in strada Bucegi nr. 50, compus din casa si un teren de 400 mp, “de indata ce va putea vinde” acel imobil. Intelegerea era un punct de pornire pentru un viitor contract de vanzare-cumparare.

La mai putin de o luna de la semnarea conventiei, pe 8 decembrie 1991, batranul Nastase moare, iar zece zile mai tarziu, sotia sa dispare de la domiciliu. In aceeasi zi, are loc si un mic incendiu in casa Emiliei Nastase, incendiu sesizat de un vecin de la nr. 18. Un nepot al batranei a cautat-o in acele zile si n-a gasit-o la domiciliu, dar nu a sesizat la Politie disparitia acesteia. Cel care sesizeaza politia va fi, o luna mai tarziu, George Gaita, reprezentantul firmei lui Dinu Patriciu. Acesta avea sa declare ca a cautat-o fara succes pe batrana prin spitale si chiar la morga. Batrana a fost de negasit, cu toata desfasurarea ulterioara de forte din partea Politiei.

Cu toate acestea, desi Emilia Nastase era inca proprietar al imobilului din str. Scoala Herastrau nr. 14, firma lui Patriciu a sprijinit rudele din Focsani ale batranei care au trecut rapid la demolarea imobilului, punandu-le la dispozitie utilaje de transport pentru materialele recuperate in urma demolarii. Desi cazul a fost facut public, nimeni n-a mai aflat, ulterior, nimic despre misterioasa disparitie a batranei Emilia Nastase. Trei ani mai tarziu, in urma unui scandal de presa, Dinu Patriciu a afirmat ca el n-a fost implicat in aceasta disparitie si ca, din contra, firma sa a fost prejudiciata prin amanarea demararii lucrarilor la ansamblul de locuinte.

Andreea din Insulele Belize

O afacere cu iz de teapa a fost semnalata spre sfarsitul anului 1996, cand miliardarul Dinu Patriciu a fost acuzat ca refuza sa-si achite obligatiile contractuale incheiate cu societatea Severnav din Drobeta Turnu-Severin. In februarie 1995, Patriciu a comandat constructia unei nave la Severnav SA, iar patru luni mai tarziu, pe 23 iunie, cargoul multifunctional “Andreea” de 3.050 tdw intra in proprietatea firmei acestuia, Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA. Desi constructorul si-a indeplinit la timp obligatiile contractuale, Patriciu achita, in urmatoarele trei luni, mai putin de jumatate din contravaloarea navei.

Intelegatori, cei de la Severnav, accepta, in septembrie 2005, incheierea unui addendum la contractul de livrare, prin care se esaloneaza in zece rate lunare restul de plata, in valoare de 1,26 milioane dolari, ramas neachitat de catre societatea lui Patriciu. O luna mai tarziu, pentru a arata ca este bine intentionat, Patriciu pune la dispozitia Severnav o scrisoare de garantie bancara de la Credit Bank, valabila pana pe 24.07.1996 si semnata de Emil Cioflan. Cu toate acestea, Patriciu a refuzat sa-si mai achite ultimele trei rate, ce totalizau 380.000 de dolari. In septembrie 1996, la patru luni de la intreruperea oricarei legaturi cu Dinu Patriciu, reprezentantii firmei mehedintene inca mai plangeau dupa restul de bani pe la Politie, Justitie si BNR. Ei aflasera, intre timp, faptul ca inainte cu doua zile de a primi nava “Andreea” , Dinu Patriciu o vanduse deja, pe un dolar, societatii “Andreea Shipping” Ltd. din paradisul fiscal Insulele Belize.

Firme la vedere

Dinu Patriciu apare astazi direct implicat, ca actionar, in doar cateva firme inregistrate in Romania: Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Agrochim Impex SRL, Praxis SRL Rompetrol Distributie SA si Trustul de presa Ziua (“Ziua” SRL, “Editura Ziua” SRL, “Ana Maria Press” SRL). El figureaza insa, ca administrator, in noua societati: Grupul Rompetrol (Rompetrol Quality Control SRL, Rompetrol Logistics SA, Rompetrol Well Services SA, Rompetrol Rafinare SA si Rompetrol Downstream SA), Administrator Int. SA, Sanex SA, Praxis SRL si Alpha Constructii Imobiliare SA.

De asemenea, prin societatea Alpha Constructii si Investitii Imobiliare, el este implicat in firmele SGD Services SRL, Artis Design SA, Fitofarma SA, SG International SA si Alpha Construct SA. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, Patriciu a mai participat direct la infiintarea urmatoarelor societati: Compania de Constructii Phoenix Alpha SA (1992, impreuna cu societatea franceza Phoenix SA), Alpha International Construct SA (1993, alaturi de germanul Robert Perlitz care, cativa ani mai incolo, avea sa escrocheze cateva sute de persoane atrase in jocul piramidal cu certificate de actionar BPS Brokers SA; romano-germanul Perlitz a parasit Romania in 1999, fiind, ulterior, dat in urmarire prin Interpol, el avand la activ si alte ilegalitati comise in Germania), Hein Romania SA (1997, alaturi de Hein GmbH din Germania) si Baneasa Investitii Imobiliare SA (1997, impreuna cu firma Hein GmbH).In toate aceste firme, alaturi de Dinu Patriciu apare ca actionar sau administrator si partenerul acestuia, George Gaita.

Pe de alta parte, fratele sau, Valeriu Romulus Serban Patriciu, este actionar in sapte societati din Romania: Deutsch-RumŠnische Immobilien SA, Tele Distribution SRL, Expres Cargo SRL, Industrial Park SRL, Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Alpha Construct SA si Agrochim Impex SRL.

Ziua lui Patriciu a fost foarte profitabila

Dinu Patriciu s-a implicat direct atat in domeniul constructiilor, cat si in mass-media, fonduri mutuale si de investitii, recuperarea creantelor bancare si industria petroliera. Osciland intre politica si afaceri, a incercat sa actioneze cat mai discret si sa se mentina cat mai departe de scandaluri. Cum in afaceri discretia este asigurata cel mai bine de folosirea unor off-shoruri, Patriciu a folosit si aceasta cale pentru a se mentine in umbra. Putini au fost, spre exemplu, cei care au stiut ca managementul cotidianului “Ziua” a fost asigurat, cel putin in primii doi-trei ani, personal de catre Dinu Patriciu.

“Nu stiu daca “Ziua” era singurul ziar profitabil, dar era foarte profitabil si a fost intotdeauna, pentru ca a avut un management corect. Din 1995 pana prin ’98, m-am ocupat personal de chestia asta si a avut intotdeauna profit”, declara recent Patriciu. De altfel, in perioada 1994-2000, Dinu Patriciu a fost presedinte al Omega Press Investment SA, societatea care edita cotidianul “Ziua”. Printre actionarii Omega Press figurau, in stilul obisnuit al afacerilor lui Patriciu, si doua societati straine, Lakeline Limited din Cipru si Omega Media Holdings Ltd din Israel. Ca administrator, alaturi de Sorin Rosca Stanescu si de George Gaita, figura si Dinu Patriciu.

El a renuntat totusi, la sfarsitul anului trecut, la actiunile detinute la trustul de presa “Ziua” in favoarea Sindicatului FSLI condus de Liviu Luca, chiar daca azi inca mai figureaza in scriptele Registrului comertului ca actionar la acest trust. De remarcat ca Omega Press Investments a beneficiat, la inceputul anilor 2000, in sistem barter, de doua autoturisme Hyundai Santamo de la Omar Hayssam, autoturisme introduse ilegal in Romania (in 1999, printr-o firma din Insulele Virgine), dupa ce fusesera declarate furate in China.

Administratorul

Dinu Patriciu s-a implicat, vreme de cativa ani, in administrarea creantelor bugetare. In 1998, Patriciu a avut un rol important, indeosebi prin actiuni de lobby, in infiintarea Fondului de restructurare Dunarea, a carui administrare a fost preluata de catre o societate controlata de el, Administrator Int. Oficial, Administrator Int., societatea care administra si fondul ipotecar Alpha (FDI Alpha), avea drept actionari cateva societati inregistrate in paradisuri fiscale precum Liechtenstein sau Cipru: Administrator Ag. (70%), Tudori si Danama Foundation (infiintate de Sorin Marin, un fost partener al lui Patriciu), Muldown Holdings Ltd. si Lakeline Ltd. Ultima dintre aceste firme – Lakeline, din Cipru – figureaza si printre actionarii societatii care edita cotidianul “Ziua” – Omega Press Investments SA.

Dupa cum se stie deja, administrarea Fondului de restructurare Dunarea, infiintat in 1998, a fost o afacere deloc rentabila pentru stat. Astfel, desi a preluat de la Banca Agricola creantele a peste 280 de societati neperformante, creante in valoare de aproximativ 2.700 miliarde lei (basca lichiditatile de 130 miliarde lei prin care Banca Agricola detinea 90% din capitalul social al Fondului), administratorul fondului n-a reusit sa valorifice mare lucru din acestea, firma Administrator Int. multumindu-se cu incasarea comisionului de administrare. Ulterior, locul Bancii Agricole in Fond a fost luat de catre AVAB.

Cativa ani mai tarziu, Ionel Blanculescu anunta tragerea la raspundere a lui Dinu Patriciu pentru modul in care a administrat Fondul Dunarea ale carui active aveau sa treaca, in final, tot la AVAB. Cu acea ocazie, s-a constatat faptul ca 2,8 milioane dolari fusesera depozitate intr-o fosta banca populara (Eurocredit) falimentata. Cele aproape 3 milioane de dolari reprezentau garantia pentru un credit contractat de o firma a aceluiasi Dinu Patriciu.

Ulterior, in favoarea AVAB avea sa se constituie o noua garantie, constand intr-un teren care avea sa intre rapid in proprietatea AVAB, prin executare. Administrator Int., reprezentata de Dinu Patriciu, a participat si la licitatia pentru preluarea societatii de asigurare Astra, organizata de FPS in octombrie 2000.

Desi s-a clasat pe locul al doilea, dupa firma de apartament Ceptura SRL, societatea Administrator Int. s-a retras din competitie, dand astfel posibilitatea firmei clasate pe locul al treilea, Nova Trade, sa fie declarata castigatoare a licitatiei, in urma unui proces castigat mai tarziu in instanta. Fara retragerea lui Patriciu din cursa pentru Astra, Dan Adamescu, proprietarul Nova Trade, n-ar fi putut avea posibilitatea sa preia societatea de asigurari. Motivele reale ale retragerii lui Patriciu au ramas insa necunoscute.

Petrolistul din off-shore

In anul 1998, impreuna cu fostul sau partener, Sorin Marin, Patriciu a cumparat de la angajatii societatii un pachet semnificativ de actiuni Rompetrol. Tranzactia s-a facut prin intermediul SG International. Rompetrol a fost privatizata prin MEBO in prima parte a deceniului trecut si a fost vanduta de salariati in momentul in care a inceput sa inregistreze pierderi. In 1999, Rompetrol cumpara de la Fondul Proprietatii de Stat (actuala AVAS) rafinaria Vega din Ploiesti. Ulterior, Rompetrol si Vega fuzioneaza, rezultand, astfel, societatea Rompetrol, actualmente listata pe Rasdaq. Cea mai importanta dintre afacerile lui Dinu Patriciu, dar si cea mai controversata, pare a fi preluarea rafinariei Petromidia din Constanta.

Pentru a intra in posesia rafinariei, Patriciu a facut eforturi deosebite atat pe plan politic, cat si financiar, infiintand mai multe societati in strainatate, indeosebi in paradisuri fiscale sau in state cu o fiscalitate permisiva. Interesul lui Dinu Patriciu pentru rafinaria Petromidia este mai vechi. In anul 1997, alaturi de un consortiu format din cateva firme occidentale, Patriciu a intentionat sa preia rafinaria Petromidia, la concurenta cu Glencore (care a participat la licitatia FPS intr-un consortiu cu grupul Grivco, controlat de Dan Voiculescu).

Desi preluarea a esuat, Patriciu n-a renuntat sa spere in reusita achizitiei nici dupa ce societatea turca Akmaya a castigat licitatia pentru privatizarea Petromidia, la sfarsitul anului 1999, inceputul lui 2000. Akmaya, din cauza unor neintelegeri cu FPS, a fost obligata sa renunte la pachetul majoritar de la Petromidia (69,9%), si in urma unei noi licitatii, grupul Rompetrol (The Rompetrol Grup BV Olanda) a preluat pachetul majoritar de la Petromidia. Pentru a ascunde numele investitorilor implicati, dar si pentru a beneficia de o fiscalitate redusa, The Rompetrol Grup BV Olanda era controlata de un off-shore – Romanian Oil and Gas Investments SARL din Luxemburg. Numele unuia dintre investitori, Sorin Marin, a iesit la iveala in 2001, abia atunci cand si-a vandut actiunile detinute la Rompetrol, pentru suma de aproximativ 22 de milioane de dolari.

Inainte de a fi preluat de Rompetrol Group BV Olanda, pachetul majoritar de actiuni de la Rompetrol a fost transferat in proprietatea mai multor societati. Printre acestea, mentionam fundatiile Danama Foundation, Tudori Foundation din Liechtenstein (reprezentate de Sorin Marin) si Waverton Investments, care avea in spate off-shorul Romania Fund Investments din Luxemburg.

In cursul acestor operatiuni de transfer de actiuni de la o societate la alta, printre proprietarii Rompetrol, cu un pachet minoritar, a aparut si Romania&Moldova Direct Fund, un fond de investitii care-i avea printre actionari pe Dinu Patriciu, International Equity Partners din SUA, IFC si DEG din Germania. Printre societatile utilizate in transferul de actiuni, figureaza si East Capital Investments BV.

In 2003, Romania&Moldova Direct Fund iese din actionariatul Rompetrol si, in acelasi timp, OMV Austria cumpara 25,1% din companie. In aprilie 2005, ca urmare a achizitiei de catre OMV a pachetului majoritar de la Petrom, grupul Rompetrol rascumpara pachetul de actiuni de 25,1% din capitalul social, pachet detinut pana atunci de compania austriaca. Astazi, grupul Rompetrol este controlat de The Rompetrol Group NV Olanda, care este detinut, la randul sau, de Rompetrol Holding SA Elvetia si ai carui actionari sunt Dinu Patriciu (80%) si americanul Phil Stephenson (20%).

Stephenson este vicepresedintele firmei olandeze si raspunde de tranzactiile internationale si relatiile cu investitorii, iar Dinu Patriciu este presedintele Consiliului de administratie. Grupul Rompetrol este compus din 12 societati: Rompetrol SA, Rompetrol Rafinare SA, Rompetrol Petrochemicals SRL, Rompetrol Downstream SA, Rompetrol Logistics SA, Rompetrol Well Services SA, Romoil SA, Rominserv SA, Ecomaster-Servicii Ecologice SA, Palplast SA, Rompetrol Moldova si Rompetrol Bulgaria.

Prin Rompetrol, Dinu Patriciu a preluat Rafinaria Vega din Ploiesti si, pentru o perioada, cu sprijinul lui Radu Sarbu, administrarea societatii Conpet SA, care asigura intreaga infrastructura a sistemului national de transport al titeiului prin conducte.

Patriciu poposeste in gaura cu sobolani

In 2003, Rompetrol acumulase o datorie la bugetul de stat de aproximativ 603 milioane de dolari. Spre sfarsitul anului, guvernul a hotarat, printr-o ordonanta de urgenta, transformarea acelei datorii in obligatiuni de stat cu posibilitatea rascumpararii in sapte ani. Desi atunci a rasuflat usurat, cateva luni mai tarziu, Patriciu a intrat in atentia PNA, ca urmare a unui raport avizat favorabil de Ioan Talpes, privitor atat la modul in care s-a derulat privatizarea Petromidia, cat si la activitatea postprivatizare.

Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor a sesizat PNA, dupa ce a descoperit si instrumentat implicarea lui Dinu Patriciu si a altor persoane din conducerea grupului Rompetrol intr-o vasta operatiune de spalare de bani. Operatiunea viza peste 20 de firme, trei fundatii si noua persoane fizice. Ulterior, Dinu Patriciu a fost chemat sa dea explicatii la Parchet si, pe 27 mai a.c., a fost acuzat oficial de evaziune fiscala, spalare de bani si inselaciune. Pentru 24 de ore, Dinu Patriciu a fost arestat si obligat sa mediteze, intr-o “gaura” de opt metri patrati, alaturi de infractori marunti si sobolani, la relatia dialectica dintre accize, politica, afaceri si Ioan Talpes.

Dan Badea

Text apărut în revista BILANŢ nr.9, iunie 2005