Armatele din spatele razboiului dintre palate

armatele razboiului dintre palate1
Aversiunea dintre cei doi inalti functionari de stat din Romania, presedintele Traian Basescu, pe de o parte, si premierul Calin Popescu Tariceanu, pe de alta parte, a declansat in ultimele luni un imens scandal mediatic, din care n-au lipsit nici atacurile indreptate impotriva presei, nici cele orientate impotriva diverselor grupuri de afaceri. In plan social, opozitia dintre cei doi oficiali romani a impartit, practic, tara in doua tabere.

Disputele publice pe marginea neintelegerilor dintre reprezentantii celor doua palate, Cotroceni si Victoria, ajung invariabil la aceeasi concluzie, adesea pripita: combatantii sunt etichetati fie ca sustinatori ai presedintelui Basescu, fie ca adepti ai premierului Tariceanu.

Dar acestea sunt doar sarea si piperul care condimenteaza viata romanului obisnuit. Acuzatiile capata insa o alta importanta atunci cand sunt privite dintr-o anume perspectiva: pe cine protejeaza presedintele si pe cine sustine premierul?

Conflictul deschis dintre palatele Cotroceni si Victoria, fara precedent in istoria recenta a Romaniei, a inceput la doar cateva luni dupa ce Alianta D.A. PNL-PD a castigat alegerile. Startul a fost dat de retinerea si arestarea, pe 27 mai 2005, pentru aproape 24 de ore, a omului de afaceri Dinu Patriciu. Esuarea negocierilor care au insotit apoi declansarea alegerilor anticipate a compromis definitiv relatia dintre presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu.

Presedintele a iesit rapid la atac dezvaluind, fie direct, fie prin intermediul consilierei Elena Udrea-Cocos, existenta unor grupuri „de tip mafiot“, concentrate in jurul premierului. „In acest moment, avem clar un sistem economic partial mafiotizat, care detine controlul pe importante mijloace mass-media si influenteaza populatia, dar si institutii“, declara Basescu in iunie 2005. El lansa, o luna mai tarziu, sintagma „baietii destepti“ din afacerile cu energie pentru ca, in februarie 2006, sa anunte oficial ca „mafia a ajuns pe masa guvernului“.

Cea mai importanta dintre temele lansate de Cotroceni a fost insa aceea a grupurilor „de interese nelegitime“, care influenteaza si decid politica guvernului fie direct, prin intermediul unor ministri, fie indirect, prin intermediul asa-zisilor „moguli media“. Cei trei „moguli media“ identificati selectiv de Basescu, sunt Dinu Patriciu, Dan Voiculescu si Sorin Ovidiu Vintu.

Desi cei trei oameni de afaceri sunt tinte mai vechi ale lui Basescu, el i-a gratulat cu apelativul „moguli“ folosindu-se de un material de presa, vechi de cativa ani. „Mi-a placut ca am gasit-o într-o analiza (sintagma „moguli media“ – n.r.), chiar astazi, într-un ziar, cu cei trei moguli, Vintu, Patriciu si Voiculescu, dar ce n-a dus pana la capat analiza respectivului ziar: legatura lor cu politicul. Le-a recunoscut capacitatea de a distruge imaginea cuiva, de a crea imagini virtuale despre cineva, dar nu au facut pasul urmator: sa vada, prin investigatie jurnalistica, ce influenta politica au acesti oameni“, a declarat, in februarie 2007, Traian Basescu.

Evident, „mogulii“ amintiti nu erau singurii din analiza citata, numai ca doar ei corespundeau intereselor pedagogice ale presedintelui Basescu. Mogulii media Ringier, Sarbu, Micula, Adamescu sau Paunescu au fost in mod deliberat ocoliti de ocara prezidentiala, deoarece nu corespundeau portretului-robot al mogulului scapat de sub control. Acelasi mod de operare in preocuparile discursive ale presedintelui Basescu s-a produs si in cazul „grupurilor de interese nelegitime“. Si aici au fost identificate subiectiv doar gruparile percepute drept ostile presedintelui, trecandu-se sub tacere relatiile de afaceri dezvoltate sub umbrela unora dintre apropiatii sai.

Gruparea de la Palatul Victoria

gruparea victoria

Dinu Patriciu

Principalul adversar al lui Traian Basescu este Dinu Patriciu. Desi nu are forta mediatica a lui Dan Voiculescu, un alt adversar autentic al presedintelui, Patriciu are atat mijloacele financiare, cat si hotararea de a i se opune lui Basescu. Om de afaceri controversat, ca urmare a dosarelor penale aflate pe rolul instantelor de judecata, dar si din cauza relatiei cu importanti lideri ai PSD, Dinu Patriciu are un motiv suficient de puternic pentru a-l sustine pe Calin Popescu Tariceanu in conflictul cu Basescu. Dosarul penal in care omul de afaceri a fost acuzat de comiterea mai multor infractiuni a fost finalizat de justitia condusa de Monica Macovei, persoana impusa si sustinuta de Traian Basescu. Cazul Petromidia (Rompetrol) a fost, de fapt, invocat de presedintele Romaniei si in campania electorala din 2004, ocazie cu care l-a amenintat pe Patriciu cu inchisoarea.

Pe de alta parte, Patriciu n-a stat nici el cu mainile in san si a pus umarul la sponsorizarea masiva a lui Mircea Geoana in campania pentru Primaria Capitalei, chiar daca liderul PSD era un outsider. Conflictul este, asadar, vechi si nu putea sa evite urmarile spectaculoase in pozitionarea noului guvern fata de presedinte, in conditiile in care majoritatea liderilor PNL, in frunte cu Tariceanu, se aflasera pe statele de plata ale Rompetrol.

De altfel, dupa cum se stie deja, decizia premierului Tariceanu de a nu mai organiza alegeri anticipate in 2005, asa cum se stabilise la nivelul Aliantei D.A., a fost luata dupa o intalnire, dezvaluita ulterior, dintre acesta si Dinu Patriciu. Acesta este unul dintre motivele pentru care Traian Basescu a insistat ulterior in atacurile sale, directe sau voalate, la adresa lui Patriciu.

Ca acuzatiile au fost pe alocuri fortate se poate deduce si din plasarea lui Dinu Patriciu printre „mogulii media“, in conditiile in care omul de afaceri a devenit patron de presa abia spre sfarsitul anului trecut si nu detinea, in realitate, la acea data, forta mediatica a lui Adrian Sarbu, Ringier, Dan Voiculescu, sau Sorin Ovidiu Vintu.

Afacerile lui Patriciu

Dinu Patriciu s-a implicat direct, ca actionar, in doar cateva firme inregistrate in Romania: Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Agrochim Impex SRL, Praxis SRL, Rompetrol Distributie SA, Trustul de presa Ziua (Ziua SRL, Editura Ziua SRL, Ana Maria Press SRL) si, mai recent, Adevarul SA.

El a figurat insa, ca administrator, in mai multe societati: Grupul Rompetrol (Rompetrol Quality Control SRL, Rompetrol Logistics SA, Rompetrol Well Services SA, Rompetrol Rafinare SA si Rompetrol Downstream SA), Administrator SA, Sanex SA, Praxis SRL si Alpha Constructii Imobiliare SA. De asemenea, prin societatea Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Patriciu este implicat in firmele SGD Services SRL, Artis Design SA, Fitofarma SA, SG International SA si Alpha Construct SA.

De-a lungul anilor, a participat direct si la infiintarea altor societati: Compania de Constructii Phoenix Alpha SA (1992, impreuna cu societatea franceza Phoenix SA), Alpha International Construct SA (1993, alaturi de germanul Robert Perlitz), Hein Romania SA (1997, alaturi de Hein GmbH din Germania) si Baneasa Investitii Imobiliare SA (1997, impreuna cu firma Hein GmbH).

Pe de alta parte, fratele sau, Valeriu Romulus Serban Patriciu, este actionar in sapte societati din Romania: Deutsch-Rumanische Immobilien SA, Tele Distribution SRL, Expres Cargo SRL, Industrial Park SRL, Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Alpha Construct SA si Agrochim Impex SRL. Cea mai importanta dintre afacerile lui Dinu Patriciu, dar si cea mai controversata, este preluarea rafinariei Petromidia din Constanta.

Pentru a intra in posesia rafinariei, Patriciu a facut eforturi deosebite atat pe plan politic, cat si financiar, infiintand mai multe societati in strainatate, indeosebi in paradisuri fiscale sau in state cu o fiscalitate destul de permisiva. El a cumparat, de asemenea, de pe Rasdaq, mai multe actiuni la Rompetrol SA, societatea ce detinea rafinaria, si n-a renuntat sa spere nici-cand, intr-o prima faza, Petromidia a fost preluata de societatea turca Akmaya.

O datorie de stat rezolvata de guvernul Nastase

La sfarsitul anului 2000, dupa ce firma Akmaya a fost obligata sa renunte la pachetul majoritar de la Rompetrol (69,9%), acesta este preluat de grupul reprezentat de Dinu Patriciu, The Rompetrol Grup BV Olanda. Pentru a ascunde numele investitorilor implicati, dar si pentru a beneficia de inlesniri fiscale, societatea amintita era controlata printr-un off-shore, Romanian Oil and Gas Investments SARL din Luxemburg.

Numele unuia dintre investitori a iesit la iveala mult mai tarziu, abia cand acesta si-a vandut actiunile detinute. Este vorba despre Sorin Marin (foto) care a participat, alaturi de Dinu Patriciu, la operatiunea de preluare de pe piata bursiera a unui pachet important de actiuni Rompetrol, indeosebi prin firma comuna SG International.

Pachetul majoritar de actiuni de la Rompetrol a trecut, de fapt, prin mai multe societati, inainte de a fi concentrat la Rompetrol Group BV Olanda. In 2001, Sorin Marin si-a vandut actiunile detinute la Rompetrol si au fost introduse in joc alte entitati, precum Romånia and Moldova Direct Fund si East Capital Investments BV. In aprilie 2005, Grupul Rompetrol a rascumparat pachetul de actiuni de 25,1% din capitalul social detinut pana atunci de catre OMV.

Tot atunci, grupul Rompetrol era controlat de The Rompetrol Group NV – Olanda, detinut, la randul sau, de Rompetrol Holding SA Elvetia, ai carui actionari erau Dinu Patriciu (80%) si americanul Phil Stephenson (20%). Stephenson era vicepresedintele firmei olandeze si raspundea de tranzactiile internationale si de relatiile cu investitorii, iar Dinu Patriciu a fost presedintele Consiliului de administratie. Grupul Rompetrol este compus din 12 societati: Rompetrol SA, Rompetrol Rafinare SA, Rompetrol Petrochemicals SRL, Rompetrol Downstream SA, Rompetrol Logistics SA, Rompetrol Well Services SA, Romoil SA, Rominserv SA, Ecomaster-Servicii Ecologice SA, Palplast SA, Rompetrol Moldova si Rompetrol Bulgaria.

Prin Rompetrol, Dinu Patriciu a preluat Rafinaria Vega din Ploiesti si, pentru o perioada, cu sprijinul lui Radu Sarbu, administrarea societatii Conpet SA, care asigura intreaga infrastructura a sistemului national de transport prin conducte al titeiului. Dupa ce, in 2003, Rompetrol acumulase o datorie la bugetul de stat de aproximativ 603 milioane de dolari, spre sfarsitul acelui an, guvernul Adrian Nastase a hotarat transformarea acelei datorii in obligatiuni de stat, cu posibilitatea rascumpararii in sapte ani.

In septembrie 2006, dupa un an de tatonari din partea procurorilor, s-a finalizat rechizitoriul in dosarul privind delapidarea sumei de 85 milioane de dolari (creanta Libia) si manipularea pietei de capital, prin scoaterea la vanzare, in 7 aprilie 2004, a actiunilor Rompetrol Rafinare Constanta. In acest dosar, omul de afaceri Dinu Patriciu este acuzat de mai multe infractiuni: delapidare, spalare de bani, manipularea pietei prin tranzactii sau ordine de tranzactionare, initierea sau constituirea unui grup infractional organizat etc.

Mici secrete027

Liviu Luca, spionii si afacerea 8%

Numele lui Liviu Luca (foto) a fost des invocat de presa in conflictul dintre Basescu si Tariceanu, ca urmare a intentiei lui Luca de a prelua, in numele salariatilor Petrom, a pachetului de 8% din actiunile societatii. Posibilitatea achizitionarii, de catre salariatii Petrom, a unui pachet de 8% din actiuni a fost prevazuta in contractul de privatizare a societatii, incheiat intre MEC si OMV in iunie 2004.

Deoarece numarul salariatilor Petrom era, la inceputul lui 2005, de peste 55.000, s-a hotarat ca in numele acestora sa actioneze o singura persoana, Liviu Luca, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere (FSLI) Petrom. Pentru aceasta, trebuia ca legea prin care fusese aprobat contractul de privatizare a Petrom (Legea nr. 555/2004) sa fie completata cu un act normativ cu putere de lege, care sa permita unei singure persoane sa actioneze in numele celorlalte, legea initiala prevazand doar posibilitatea achizitionarii de actiuni pentru fiecare dintre salariati, in nume propriu.

Actiunile salariatilor, o buna afacere

Liviu Luca a inteles rapid miza afacerii, si anume diferenta uriasa intre pretul de achizitie al pachetului de actiuni (2.158 lei/actiune) si valoarea lor de piata din perioada incheierii tranzactiei (3.700 lei actiune in 8 iunie 2005). Pentru a perfecta afacerea, Luca a obtinut, mai intai in aprilie 2005, imputernicirea din partea PAS Petrom pentru a actiona in numele salariatilor, iar ulterior a gasit si sursa de finantare pentru aceasta importanta achizitie.

Cum se stie deja, liderul FSLI a intrat in contact cu gruparea condusa de bulgarul Stamen Stantchev si, pe 24 mai 2005, a incheiat o intelegere prin care PAS Petrom a acordat exclusivitate pentru activitatea de consultanta si finantare (imprumut de 235 milioane de euro garantat cu pachetul de actiuni), in vederea preluarii pachetului de 8% din actiunile Petrom, consortiului format din Credit Suisse First Boston Europe Ltd. Londra (CFSB) si firma J&T Private Equity N.V. Olanda (in fapt, o companie prin intermediul careia urma sa se transmita comisionul de „consultanta“ pentru gruparea Stantchev).

Afacerea a intrat, asadar, in sfera de preocupare a lui Stantchev, bulgarul urmand sa se ocupe de toate demersurile elaborarii si promovarii actului normativ in Guvernul Romaniei. Beneficiind de relatia apropiata cu ministrul Ioan Codrut Seres, precum si cu alti inalti demnitari din MEC, Stamen Stantchev a reusit sa-l convinga pe ministru de importanta afacerii si sa-l determine sa introduca „pe masa guvernului“ proiectul de act normativ favorabil PAS Petrom.

Parchetul a monitorizat activitatea lui Seres

Deloc intamplator insa, toata operatiunea a fost atent monitorizata de Parchet, cu sprijinul serviciilor secrete. Au aparut astfel detalii semnificative despre „lobby-ul“ practicat de bulgarul Stantchev pe langa Codrut Seres, dar si despre greutatile intampinate de acesta in obtinerea semnaturilor, pe proiectul de act normativ, din partea anumitor colegi de cabinet.

Intr-o convorbire telefonica din 5 iunie 2005, Stamen Stantchev il informa pe colegul sau de la Credit Suisse First Boston, Michal Susak, ca i-a inmanat lui Codrut Seres proiectul si ca mai are nevoie de patru semnaturi pentru a fi dus la guvern. „Miercuri (Ioan Codrut Seres – n.r.), se va intalni cu L (Liviu Luca – n.r.) si ii va solicita sprijinul, deoarece are nevoie de patru semnaturi pentru a o duce (proiectul de ordonanta -n.r.) in guvern. (…) O sa ma intalnesc marti cu L si voi vorbi cu el despre intalnirea pe care o va avea el. (…) Joi, documentele vor fi puse in miscare pentru colectarea de semnaturi… A spus ca va face tot posibilul pentru ca saptamana viitoare sa treaca de guvern“ – se mentioneaza in stenograma acestei convorbiri, document aflat la dosarul „spionilor“.

Proiectul de act normativ a fost pus in discutie prima data pe 29 iunie 2005, numai ca s-a lasat cu scandal. Iata ce ii marturisea telefonic, in seara de 29 iunie, ora 22:11, Ioan Codrut Seres lui Stamen Stantchev: „A fost un scandal. Unii ministri au spus ca aceasta ordonanta este imorala si murdara si nu vor sa fie partasi la asa ceva. Asa ca am fost un pic rusinat. Prin urmare, ar trebui ca (Liviu Luca – n.r.) sa-si rezolve problema mai intai (aceea de a obtine semnaturile de la ministrii justitiei si finantelor publice, precum si pe cea de la ministrul de stat Gheorghe Seculici- n.r.). Pentru ca pana azi nu m-am simtit prost in nicio sedinta de guvern. Si azi, nu stiu pentru cine si pentru ce am fost… Am avut doua intalniri cu el (Liviu Luca – n.r.) si i-am spus sa-si rezolve problema. Nu a reusit sa faca asta. Asa ca nu voi fi eu cel care sa mai puna aceeasi problema in guvern. Nici nu se mai discuta“.

Stantchev a reusit sa-l convinga insa pe ministrul Seres sa sustina in continuare cauza, spunandu-i ca „de fapt, nu trebuie sa-l sustii, trebuie sa-l prezinti. Treaba ta nu este sa sustii, ci sa prezinti“.

Seres a acceptat sa revina asupra hotararii, nu inainte de a-i repeta lui Stantchev sentimentul resimtit al neputintei de la Palatul Victoria: „M-am facut de c…t azi in guvern. Din, stai ca-ti spun, din patru, sase, sapte, din opt acte normative, asta a fost singurul care nu mi-a trecut“.

Desi ulterior s-a implicat in afacere si Nagy Zsolt, care a promis ca va face si el lobby pe langa ministrii incapatanati, proiectul de act normativ a fost respins si in Sedinta de Guvern din 12 iulie 2006. Odiseea ordonantei a fost astfel blocata, iar cei implicati se afla sub lupa procurorilor sau a instantelor de judecata.

p30

Dan Voiculescu

Controversatul Dan Voiculescu este unul dintre criticii cei mai inversunati ai lui Traian Basescu si are motive destul de puternice sa doreasca inlaturarea presedintelui din fruntea statului. Presedinte al Partidului Conservator, Dan Voiculescu a fost cooptat la guvernare dupa ce presedintele Basescu l-a convins sa faca acest lucru.

La cateva zile insa dupa castigarea alegerilor si reconfigurarea politica, pe 6 ianuarie 2005, acelasi Basescu a numit partidul condus de Voiculescu „solutia imorala“ a guvernului Tariceanu si l-a determinat, astfel, pe acesta sa-si radicalizeze pozitia fata de Cotroceni. Pe de alta parte, Voiculescu a devenit rapid si partizanul schimbarii din functie a ministrului Monica Macovei, ca urmare a gravelor probleme cu care se confrunta in justitie, alaturi de fiica sa, Camelia, dar si de cei doi fosti ministri conservatori propulsati in guvernul Tariceanu, George Copos si Ioan Codrut Seres.

Desi a folosit toate mijloacele care i-au stat la dispozitie pentru schimbarea din functie a ministrului Macovei, inclusiv initierea motiunii de cenzura in cadrul Senatului Romaniei, Voiculescu nu si-a atins scopul imediat, dar a contribuit la escaladarea conflictului atat cu Partidul Democrat, cat si cu presedintele Traian Basescu.

Unul dintre mijloacele folosite in batalia politica a fost si este puternicul trust de presa controlat de familia Voiculescu, trust care include posturile de televiziune Antena si cotidianul „Jurnalul National“. In cazul sau, notiunea de mogul media este perfect justificata, unul dintre posturile sale de televiziune gazduind constant cele mai dure atacuri mediatice la adresa presedintelui.

Problemele din justitie ale lui Dan Voiculescu au debutat prin implicarea fiicei sale, Camelia Voiculescu (foto), in dosarul penal al lui Dinu Patriciu privind manipularea pietei de capital prin tranzactionaea la bursa, pe 7 aprilie 2004, a actiunilor Rompetrol Rafinare Constanta.

Camelia-Voiculescu-si-Dan-Voiculescu

La 17 minute de la deschiderea sedintei de tranzactionare, prin consilierul Sorin Pantis (pe atunci, director general executiv al grupului Grivco SA), Camelia Rodica Voiculescu a achizitionat 480 milioane de actiuni RRC la pretul de 250 lei/actiune.

Societatea de la care a cumparat actiunile a fost Saltville Limited, firma reprezentata de americanul Colin Richard Hart. Ulterior, actiunile au fost vandute cu un profit considerabil. Deoarece Sorin Pantis si-a asumat paternitatea operatiunii, el a devenit invinuit in dosarul cauzei, iar Camelia Voiculescu a fost citata doar in calitate de martor.

Un al doilea dosar penal, in care, de aceasta data, Dan Voiculescu este implicat alaturi de fiica sa, a fost anuntat recent de seful DNA, Daniel Morar. Este vorba despre un dosar disjuns din dosarul in care George Copos, fost vicepremier in guvernul Tariceanu pana in iunie 2006, a fost acuzat de evaziune fiscala. De aceasta data, Dan si Camelia Voiculescu sunt cercetati pentru spalare de bani, procurorii afirmand ca prin conturile personale ale acestora, precum si prin conturile firmei Grivco SA, a fost spalata o suma de aproximativ un milion de dolari, bani proveniti din vanzarea catre Loteria Nationala a celor 38 de spatii comerciale detinute de una dintre societatile lui George Copos. Oficial, solutia de incepere a urmaririi penale pentru Dan si Camelia Voiculescu a fost anuntata pe 30 martie 2007 si a fost insotita de reactii dure din partea presedintelui Partidului Conservator, care l-a acuzat pe seful DNA ca face politie politica la comanda lui Traian Basescu. El s-a declarat, de asemenea, nevinovat in fata noilor acuzatii. „Familia Voiculescu nu va face niciodata nimic ilegal, iar domnul procuror }ulus vrea sa o implice pe Camelia mea in lupta politica. Ea este la fel de curata ca si mine. (…) Ii somez sa-mi lase familia in pace! Daca nu o vor face, va fi scandalul secolului!“, a afirmat Voiculescu in cadrul unei conferinte de presa din 6 aprilie 2007. Dosarul de informator ajuns la justitie

Odiseea lui Voiculescu in justitie nu se opreste aici. Astfel, tot justitia este cea care trebuie sa decida daca Voiculescu, alias „Felix“, a facut sau nu politie politica asa cum a hotarat, in urma cu mai multe luni, Colegiul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (CNSAS).

p32

Sub umbrela de la Cotroceni

gruparea cotroceni

Grupul Golden Blitz si asfaltul

Primul dintre grupurile de interese nelegitime asociat Cotroceniului este reprezentat de patronii restaurantului Golden Blitz, Dan Besciu si Sorin Vulpescu. Atentia asupra acestora a fost atrasa de vizitele dese pe care presedintele Basescu le-a facut, in calitate de client, la restaurantul mentionat. Presa a descoperit ca patronii de la Golden Blitz, actionari si la societatea „Euro Construct Trading 98“, au fost si sunt clientii unor contracte importante cu Primaria Capitalei inca din timpul mandatului de primar general detinut de Traian Basescu, valoarea acestora crescand insa dupa ce fostul primar a devenit presedintele Romaniei. Pe de alta parte, a fost descoperita si legatura dintre Elena Udrea, sefa de cabinet a lui Traian Basescu, si aceasta grupare. Sotul Elenei Udrea, Dorin Cocos, fusese asociat cu cei doi in societatea West Tour 98 SRL, firma care, chiar daca nu a functionat, reprezinta proba legaturii de afaceri si de interese dintre acestia.
Omul de afaceri Dorin Cocos a intrat in atentia presei din cauza sotiei sale, Elena Udrea, fosta sefa de cabinet a lui Traian Basescu. Considerat de unii drept veriga de legatura dintre patronii de la Golden Blitz si Traian Basescu, Dorin Cocos pare a fi, in realitate, o victima a actiunilor politice ale sotiei sale. Radiografia afacerilor sale, prezentate pe larg in numarul 30 al revistei „Bilant“, arata ca Dorin Cocos este, mai degraba, un apropiat al cercurilor de interese din PSD, aripa Bittner-Petrache, persoane alaturi de care a infiintat numeroase societati.

In ceea ce priveste firma grupului Besciu-Vulpescu, Euro Construct Trading, specializata in asfaltarea si reabilitarea drumurilor, ea a fost destul de vitregita in vremea guvernarii PSD, obtinand pe relatia cu Ministerul Transporturilor, in perioada 2002-2004, doar cate un contract anual, in valoare de, cel mult, doua miliarde de lei. „Regii asfaltului“ la acea data erau bacauanii Dorinel Umbrarescu si Costel Casuneanu. Printre lucrarile preluate totusi de catre Euro Construct Trading 98, pot fi amintite contractele primite de la Consiliul Judetean Vrancea, pentru refacerea unor drumuri judetene, dar si proiectul pentru refacerea in regim de urgenta a podului de peste raul Arges, ce leaga Giurgiu de Oltenita. De asemenea, in 2004, firma patronilor de la Golden Blitz a beneficiat de 22 de contracte incheiate cu Primaria Capitalei pentru reabilitarea mai multor bulevarde sau strazi importante (Calea Dorobantilor, bd. Unirii, bd. Dimitrie Pompei, bd. Ferdinand I, bd. Octavian Goga, bd. Nicolae Grigorescu etc.). Dupa preluarea mandatului prezidential de catre Traian Basescu, cifra de afaceri a firmei grupului Besciu-Vulpescu a cunoscut un salt spectaculos, primind, in primul an al guvernarii Tariceanu, numai de la Ministerul Transporturilor, noua contracte in valoare de peste 510 de miliarde de lei vechi.

Incurajarea firmelor apropiate de Cotroceni

Dintre contractele primite in 2005, sase au fost obtinute in urma unor licitatii, iar trei ca urmare a negocierii cu o singura sursa. Tot in 2005, firma Euro Construct Trading 98 a castigat licitatia pentru repararea Autostrazii Bucuresti-Pitesti, un contract in valoare de 4,2 milioane de euro. Anul urmator, in 2006, aceeasi firma a castigat, in consortiu cu UMB Spedition si Com-Axa (firme ale lui Dorinel Umbrarescu – foto stanga) si Pa&Co (firma lui Costel Casuneanu), licitatia pentru un tronson din autostrada Bucuresti-Brasov, portiunea Moara Vlasiei-Ploiesti. Suma licitata de consortiul mentionat a fost de 200 milioane de euro, foarte apropiata de cea pe care isi putea permite sa o plateasca Ministerul Transporturilor (210 milioane de euro) pentru aceasta lucrare, dar cu mult mai mica decat a celorlalti competitori. Afacerea a fost insa demascata recent de premierul Tariceanu, care a sugerat ca licitatia a fost castigata in urma interventiei presedintelui Traian Basescu, pentru sustinerea firmelor autohtone in proiectele de infrastructura. „Vreau sa va citez din discursul presedintelui la investirea ministrului transporturilor: «Va trebui sa gasiti formula prin care sa consolidati agentii economici romani, constructorii in mod deosebit, sa-i invitati sa se asocieze in asa fel incat, prin cifra de afaceri pe care au realizat-o anul trecut, anul acesta sa poata intra in competitii pe care pana acum s-au obisnuit sa le castige firmele straine». Va readuc aminte ca dupa aceasta interventie s-a modificat caietul de sarcini la asfaltarea sau reparatia autostrazii Bucuresti-Pitesti si, surpriza, poate va aduceti aminte cine a castigat: firma cu restaurantul!“, a afirmat Tariceanu la inceputul acestui an. Contractelor mentionate li s-au adaugat si cele privind deszapezirea unor drumuri nationale. Astfel, numai pentru iarna trecuta valoarea contractului incheiat intre Euro Construct si Compania Nationala a Drumurilor (CNADNR), in 4 decembrie 2006, a fost de 8,9 milioane de euro.

Regii asfaltului: Umbrarescu si Casuneanu

Cunoscut mai degraba sub titulatura de „rege al asfaltului“, Dorinel Umbrarescu a fost si el semnalat, in cateva randuri, drept unul dintre protejatii lui Traian Basescu. Insusi Basescu a declarat recent ca a intervenit, in 2005, pe langa ministrul transporturilor, Gheorghe Dobre, ca sa deblocheze sumele restante fata de firmele lui Dorinel Umbrarescu. „Am insistat pana a iesit hotararea de guvern (HG 726/2005 – n.r.) care a autorizat un mod de plata, cu bilete la ordin, platibile in timp, dar oamenii au putut sa-si plateasca datoria la stat, sa-si reia ciclul de functionare normal. (…) Era firma lui Umbrarescu, celebrul „rege al asfaltului“. Avea neincasati 1.600 de miliarde lei la 1 ianuarie 2005. Ar fi fost o nebunie sa distrugi o asemenea firma neplatind-o. Alaturi de firma aceasta, mai sunt inca multe alte firme de constructii care aveau lucrari facute, receptionate, recunoscute a fi facute si neplatite“, a declarat Basescu recent, intr-un interviu. Declaratia a fost facuta dupa aparitia rezolutiei prin care presedintele cerea ministrului transporturilor „analiza si rezolvare legala“, pe un memoriu al omului de afaceri Dumitru Bucsaru, persoana ce avea de recuperat de la minister peste 100 de miliarde de lei. Pe de alta parte, premierul Tariceanu a afirmat ca Dorinel Umbrarescu i-ar fi fost impus ministrului Gheorghe Dobre chiar de catre presedintele Basescu. Tariceanu a reprodus chiar dialogul pe care l-ar fi avut, in 2005, Dobre cu Umbrarescu: „Sa traiti, m-am prezentat la dumneavoastra!“ – ar fi zis Umbrarescu. „Da, mi-a spus presedintele Basescu sa am grija de tine!“- i-ar fi raspuns ministrul Gheorghe Dobre. Evident, dialogul a fost citat de premier, „pe surse“, el nepunand la dispozitia presei stenograma acestei discutii. Conform lui Dorinel Umbrarescu, el nu ar fi avut contacte cu presedintia decat in timpul inundatiilor. „Singurul contact cu presedintia a fost cel legat de digul de la Timisoara, pe care m-am oferit sa-l fac, situatie consumata in perioada inundatiilor din Banat“, a spus Umbrarescu. Este, prin urmare, posibil ca atunci sa fi avut loc dialogul amintit de Tariceanu. O alta asociere care se face intre Umbrarescu si Traian Basescu se refera la participarea firmelor Spedition UMB si Com Axa, in consortiu cu firmele lui Besciu si Casuneanu, la constructia tronsonului Moara Vlasiei-Ploiesti din cadrul autostrazii Bucuresti-Brasov. Convins ca lucrarea a fost abuziv acordata acestui consortiu, Tariceanu l-a desemnat pe seful Corpului de Control al Guvernului, Cristian David (actualul ministru al administratiei si internelor), sa verifice conditiile in care s-a perfectat afacerea. Evident, prima concluzie a fost ca pentru favorizarea firmei patronilor de la Golden Blitz, ministrul Berceanu ar fi schimbat in mod „ilegal“ conditiile din caietul de sarcini, ceea ce pune sub semnul intrebarii castigarea licitatiei de catre cei mentionati.

p29

O afacere de pe vremea primarului Basescu

Alaturi de Umbrarescu, presa a semnalat si prezenta, in tabara Cotroceni, a omului de afaceri originar din Oituz-Bacau, Costel Casuneanu. Motivul a fost prezenta acestuia pe lista castigatorilor licitatiei pentru o portiune din autostrada Bucuresti-Brasov, precum si mai vechile sale legaturi de afaceri cu Traian Basescu, din vremea in care acesta din urma era primarul general al Capitalei. In august 2000, Traian Basescu a cumparat, de la un oarecare Nicolae Peticila, un teren de 3.700 mp, in str. Aleea Privighetorilor din Baneasa, cu 1,48 miliarde lei, adica 13 dolari/mp, in conditiile in care pretul zonei se apropia de 100 dolari/mp. In acelasi timp cu Basescu, si in prelungirea terenului achizitionat de acesta, omul de afaceri Costel Casuneanu a cumparat si el un teren de aceleasi dimensiuni, dar la un pret de trei ori mai mare, adica aproximativ 5 miliarde lei vechi. O luna mai tarziu, pe 10 septembrie 2000, Traian Basescu cumpara de la Costel Casuneanu un autoturism Mercedes-Benz S500 din 1997, cu 13.000 dolari. Limuzina fusese inmatriculata in Romania cu cateva zile inainte de tranzactie si valora cu mult mai mult decat a platit Basescu. Conform dezvaluirilor de presa, omul de afaceri din Oituz, posesor al unui parc auto de aproape 100 de TIR-uri, beneficiase, pe vremea cand Basescu era ministru al transporturilor, de mai multe licente de transport. Cercul afacerii terenului din Baneasa se inchide in octombrie 2002, cand Traian Basescu vinde terenul din Aleea Privighetorilor la un pret de opt ori mai mare decat cel cu care il achizitionase, adica 12 miliarde lei vechi. In mod ciudat, generosul cumparator al terenului din Baneasa este o doamna (Gabriela Blaj) din Oituz, locul de nastere al lui Costel Casuneanu. Suspiciunile legate de aceasta afacere au alimentat ipoteza unei relatii speciale dintre Traian Basescu si omul de afaceri Casuneanu.

p31

Dumitru Bucsaru si pretul umflat al succesului

Interventia presedintelui Traian Basescu pe langa ministrul Gheorghe Dobre, in favozarea restituirii sumelor restante pe care le avea Ministerul Transporturilor fata de omul de afaceri Dumitru Bucsaru, a fost adusa in atentia opiniei publice la inceputul acestui an. Concret, prin memoriul adresat presedintiei, Bucsaru reclama nerecuperarea sumei de 110 miliarde lei vechi in urma contractelor derulate in anii anteriori cu Ministerul Transporturilor. Ceea ce n-a stiut presedintele Basescu este faptul ca majoritatea contractelor incheiate cu Bucsaru au fost insotite de mari tepe trase institutiilor partenere si indeosebi CFR-ului condus de celebrul Mihai Neculaiciuc. Mai multe astfel de contracte s-au aflat, si inca se mai afla, in atentia procurorilor. Originar din Urziceni-Ialomita, Dumitru Bucsaru este exemplul clasic al omului de afaceri care s-a dezvoltat pe baza creditelor in cascada, obtinute de la banci cu capital de stat, si a contractelor incheiate, tot cu statul, si finalizate prin umflarea la maximum a devizelor.

p33

Dan Badea

Revista BILANŢ nr. 32, aprilie 2007

Micile secrete ale lui Varujan Vosganian

Nominalizarea senatorului Varujan Vosganian pentru postul de comisar european a declansat, la sfarsitul anului trecut, unul dintre cele mai mari scandaluri consemnate la varful politicii romanesti. Esecul admiterii candidaturii sale, dupa scoaterea la iveala a unor informatii compromitatoare din trecutul sau mai indepartat, a fost dureros resimtit atat de el, cat si de cei care l-au propus si sustinut fara rezerve. Reprezentant de varf al PNL, gruparea Tariceanu-Patriciu, Vosganian a fost ajutat sa depaseasca „rusinea de la Bruxelles“ prin numirea sa intr-un post-cheie al guvernului, acela de ministru al economiei si comertului.Beneficiar al unei campanii mediatice de reconstructie a imaginii, Varujan Vosganian a reusit astfel, destul de rapid, sa-si stearga de pe frunte stampila stanjenitoare pe care scria „incompatibil UE“, o varianta moderna a mai vechiului „refuzat la export“. Desi dezvaluirile cu privire la trecutul sau controversat n-au fost tocmai placute, ele i-au adus totusi, pentru prima oara in cariera, numirea intr-o functie guvernamentala pe principiul „oricare, numai sa fie“.Asta pentru ca, dupa esecul cu UE, Varujan a fost din nou nominalizat, fara succes, pentru postul de vicepremier ramas vacant dupa retragerea lui Gheorghe Pogea. Cum postul n-a mai putut fi accesat, din motive de strategie politica, dar Varujan primise deja semnalul „bun pentru guvern“, liberalul si-a gasit ulterior linistea si implinirea in fotoliul de ministru al economiei.
Varujan Vosganian s-a nascut pe 25 iulie 1958 in Craiova, este casatorit cu Mihaela Stanculescu (45 ani) si are un copil, Armine (15 ani). Sotia lui Varujan este compozitor si profesor universitar si a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu“, in 1985. Armean de origine, Vosganian a absolvit liceul „Alexandru Ioan Cuza“ din Focsani, Vrancea, iar apoi, in 1982, Facultatea de Comert din cadrul ASE Bucuresti. In CV-ul oficial, el nu aminteste nimic despre activitatea de pana in decembrie 1989, ca si cand i-ar fi rusine de propriul sau trecut. Ascunderea deliberata a trecutului este unul dintre motivele care ar fi trebuit sa le dea de gandit celor care l-au propulsat ulterior in inalte demnitati politice si de stat. In 1991, Varujan Vosganian a absolvit Facultatea de Matematica din cadrul Universitatii Bucuresti, iar in 1998 si-a luat doctoratul in economie la ASE Bucuresti. Dupa 1990, Vosganian si-a descoperit o noua meserie, aceea de parlamentar, meserie care i-a permis sa devina, pe rand, poet si scriitor. Vosganian a publicat cateva volume de poezie („Samanul Albastru“ – 1994, „Ochiul alb al reginei“ – 2001, „Iisus cu o mie de brate“ – 2004), proza („Statuia Comandorului“ – 1994), economie („Jurnal de front“ – 1994, „Contradictiile tranzitiei la o economie de piata“-1994 si „Reforma pietelor financiare“ – 1999) sau politica („Dreapta romaneasca. Traditie si Modernitate“ – 2001).Acuzat de colaborationism la Bragadiru

Fragmente necunoscute, sau uitate, din trecutul lui Varujan Vosganian au iesit la iveala dupa ce fostul ofiter CIE, Liviu Turcu, a dezvaluit intr-un cotidian central („Jurnalul National“) faptul ca nominalizatul Guvernului Romaniei pentru functia de comisar al Uniunii Europene „a fost informator al Securitatii“. „A fost recrutat la inceputul anilor ’80 de catre unul dintre ofiterii aflati direct in subordinea serviciului pe care l-am condus in cadrul Centrului de Informatii Externe“, a precizat Liviu Turcu in articolul publicat de „Jurnalul National“ pe 27 octombrie 2006.

In aceeasi zi, intr-un alt cotidian central, a aparut aceeasi informatie privind colaborarea lui Vosganian cu fosta Securitate. „Varujan Vosganian ar fi fost, inainte de Revolutie, agent acoperit al fostei Directii de Informatii Externe (DIE) a Departamentului Securitatii de Stat (DSS), au declarat pentru „Evenimentul zilei“ surse apropiate serviciilor secrete. Liberalul propus de premierul Calin Popescu Tariceanu pentru functia de comisar european ar fi fost recrutat in anii ’80, pe vremea cand era contabil la Intreprinderea de spirt si drojdie Bragadiru, Bucuresti, de unde a trecut la Centrala Berii, intermediara dintre unitate si guvern.

Sursele EvZ sustin ca dosarul lui Varujan Vosganian ar fi fost distrus, insa copia sa microfilmata s-ar afla intr-o arhiva la Bran“ (EvZ, 27 octombrie 2006). Un alt argument in defavoarea lui Vosganian a fost semnalat de Monica Lovinescu, in lucrarea sa, „Jurnal: 1996-1997“, aparuta in 2001. Iata fragmentul: „Marti, 19 noiembrie 1996. Primele proiecte ale Conventiei au explodat din pricina dublei bombe aduse amabil la domiciliu de domnul Magureanu: doua dosare. Primul, al lui Radu Vasile, ce urma sa fie prim-ministru (…). Al doilea, Vosganian, cel care crease o alternativa intelectuala ce-i reusise atat de putin, incat o cedase dupa un an Conventiei, spre a dobandi un loc in Parlament. Acum, se pare ca pe cel de ministru in orice caz nu-l va mai avea.“ (pag. 241, op. cit.). Al patrulea semnal de suspiciune a fost prezentat chiar de catre Alex Mihai Stoenescu, fost lider UFD, in cadrul unei emisiuni televizate. „Imi aduc aminte ca erau pe vremuri niste emisiuni de dezbatere la Tele7 abc, si la una din emisiuni am participat cu domnul Corneliu Vadim Tudor.

Eu eram la UFD, vicepresedinte, si intr-o pauza de acolo mi-a spus: „Seful tau a fost informator“. Dar nu m-a interesat subiectul“. La fel, a continuat Stoenescu, „in iarna lui 1999-2000 s-a prezentat la mine un cetatean, s-a si prezentat ca a fost ofiter de securitate, care mi-a relatat ca e chiar ofiterul care l-ar fi racolat. Eu nu am dat importanta, nici macar nu am discutat cu Varujan Vosganian lucrul acesta“.

In aceeasi serie de dezvaluiri, „Tricolorul“ lui Vadim Tudor a punctat si el in editia din 7 noiembrie 2006: „Varujan Vosganian a fost recrutat de Securitate, in vederea utilizarii sale pentru strainatate, in anul 1983, cand a furat niste navete de bere si, in calitatea sa de economist, a falsificat o serie de acte“.

Cea mai ferma dintre declaratii ramane insa cea a lui Liviu Turcu, persoana care nu numai ca nu si-a retras afirmatiile, dar chiar le-a intarit, recent, printr-o noua serie de dezvaluiri. El si-a justificat demersul deconspirarii lui Vosganian, in ceasul al doisprezecelea al negocierilor pentru desemnarea acestuia in postul de comisar european, prin invocarea prejudiciilor ce ar fi fost inregistrate de Romania, in planul imaginii si al relatiilor externe, daca aceasta deconspirare s-ar fi facut ulterior acestei numiri.

Turcu a atras atentia si asupra faptului ca presedintele Uniunii Europene, Jose Manuel Baroso, dar si cancelariile europene fusesera atentionate, prin intermediul socialistilor europeni, si de alte aspecte discutabile din trecutul lui Vosganian, cum ar fi „calificativul“ folosit in aceste materiale, de „extrema-dreapta camuflata“, cu trimitere la legatura liberalului cu publicatia „Rost“ („printre ai carei fondatori sau mentori se numara persoane aflate in nomenclatoarele occidentale la capitolul legionari recunoscuti“- spune Turcu).

Reactia lui Varujan

Vosganian la toate aceste dezvaluiri a fost de negare toatala a oricarei colaborari cu fostele servicii secrete atat ca informator, cat si ca ofiter. De asemenea, in sprijinul sau au sarit si institutiile abilitate sa ofere informatii cu privire la posibila sa relatie directa cu fosta Securitate. Atat SIE, cat si SRI au negat existenta vreunui dosar informativ (de retea) pe numele lui Varujan Vosganian.

Pozitia a fost sustinuta inclusiv de presedintele Traian Basescu, desi, cum se stie, daca Varujan Vosganian ar fi, prin absurd, in baza de date operativa a SIE, legea obliga aceasta institutie sa-si protejeze oamenii, iar un proces precum cel intentat de Vosganian lui Liviu Turcu nu poate transa, credibil, acest litigiu, fara aducerea unor probe materiale sau/si a unor marturii avizate.

Condamnat sa fie sef, cu pauza de bere

Daca problema colaborationismului ramane neelucidata, alte aspecte din trecutul lui Vosganian incep sa iasa la lumina. Astfel, involuntar, aflam ceea ce Vosganian a refuzat cu obstinatie sa dezvaluie in biografiile sale publice: ca pana in 1989 a lucrat la Fabrica de bere din Bragadiru, ca a mutat navete de bere dintr-un loc in altul, ca incarcator-distribuitor, sau ca apoi s-a transferat in „centrala“, la Fabrica de bere Rahova, unde a avut atributii contabilicesti.

„Dintre toate meseriile pe care le-am avut in decursul timpului, aceasta a fost cea mai glorioasa. Pe atunci, pozitia pe care o ocupam era destul de invidiata. Acolo era un fel de masonerie. Distribuitorii predau secretele lor unor novici pe care ii socoteau demni sa le urmeze. Era o adevarata arta sa manevrezi sticlele ca sa ai mai putine cioburi decat erau normate. La o masina de 12 tone, aveai dreptul sa spargi un anume numar de sticle. Daca spargeai mai putine sticle, le luai pe cele nesparte si vorbeai cu fetele de la Sectia de imbuteliere. Ele iti dadeau o sacosa de cioburi pe care o predai, iar sticlele pline le vindeai“ – a povestit Varujan pentru un cotidian central.

Cu toate acestea, Vosganian afirma despre el ca inca din copilarie si-a inceput cariera de lider, intrerupta temporar, cum am aratat deja, in perioada Bragadiru-Rahova: „Am avut o predestinare de a fi sef inca de cand am intrat in colectivitate: la gradinita eram seful celor care erau recalcitranti; in scoala primara am fost sef de detasament.

Sefiile mele au mers pana intr-acolo incat am fost sef si-n liceu, am fost seful anului scolar si reprezentantul studentilor in consiliul profesoral la facultate, am fost sef de grupa in armata si sef de palier la Jilava, la inchisoare, in noaptea de 21-22 decembrie 1989. Dupa aceea am fost seful Uniunii Armenilor, seful grupului parlamentar al minoritatilor nationale, sef la Uniunea Fortelor de Dreapta“ (Diana Coriciuc, „Dialog cu Varujan Vosganian“).

Bunicul, genocidul si turcii

Conform propriilor sale declaratii, Varujan Vosganian se trage, pe linie materna, dintr-un print, Melic, din Persia. „Stramosul meu dupa mama, Melic, a fost un print care a trait in jurul lacului Urmia din Persia. De alfel, Melic, in limba armeana, inseamna print. De acolo vine numele de familie al mamei mele: Melichian, adica ai lui Melic. Asta e o poveste de trei sute de ani si mai bine. Printul Melic s-a impotrivit turcilor pana cand, intelegand ca este o lupta fara leac, si-a luat familia si avutul si s-a mutat in muntii Karabaghului, mai la nord.

Si iarasi, impins de navalitori, s-a asezat pe platourile muntoase din jurul Erzerumului. Melic a avut sapte baieti. Cu familiile lor impreuna, ei au intemeiat o asezare care s-a numit Zakar. Satul a existat pana in 1915, cand, in timpul conflictelor turco-armene, a fost devastat de turci, iar populatia masacrata. Bunicul meu, care era un copil, a scapat fugind, ajungand pe jos in Romania, unde auzise ca s-ar fi refugiat niste veri de-ai sai. Dupa ce i-a gasit, acestia au pus mana de la mana si l-au ajutat pe bunicul sa-si deschida, la Craiova, o pravalie de coloniale.

Din asta, bunicul a facut, cu munca lui, un lant de magazine“, a povestit Vosganian pentru publicatia Tango. Dincolo de livrescul ei, declaratia contine informatii care, intr-un context international, pot provoca mari dureri de cap Turciei. Aceasta deoarece, cum se stie, episodul cu masacrarea populatiei armene din Zakar face parte din controversata chestiune a genocidului la care a fost supusa populatia armeana la inceputul secolului XX, genocid nerecunoscut nici astazi de autoritatile turce si considerat inca o piedica in negocierile acestui stat cu Uniunea Europeana.

Pozitia lui Varujan Vosganian, dincolo de povestile de la gura sobei, i-a determinat pe oficialii turci sa ia atitudine imediat dupa ce liberalul a fost nominalizat pentru postul de comisar european, motivul fiind, conform cotidianului „Hurriyet“, faptul ca „Vosganian a jucat un rol major in decizia Romaniei de a recunoaste genocidul comis de Turcia asupra armenilor“.

Afaceri si politica
Ca om politic, Varujan Vosganian a beneficiat, inca de la infiintarea Uniunii Fortelor de Dreapta, si de sprijinul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vintu, acesta sponsorizand oficial firavul partid al politicianului. Recunoasterea publica a acestei sustineri financiare a dat insa apa la moara celor care vedeau in Vosganian un pericol in plan politic, inclusiv lui Traian Basescu.

De asemenea, informatia a fost folosita si in timpul scandalului privind nominalizarea pentru postul de comisar european, desi sponsorizarea partidelor si a politicienilor de catre oamenii de afaceri este o practica incontestabila in cazul tuturor partidelor politice din Romania. S-a ajuns pana intr-acolo incat oamenii de afaceri, vezi cazul Patriciu, sponsorizeaza si puterea, si opozitia, pentru a-si cumpara linistea indiferent de rezultatele electorale.

Referitor la relatia cu FNI, Vosganian a fost unul dintre investitori, numai ca prabusirea fondului de investitii l-a luat si pe el pe nepregatite: „Intr-adevar, am avut un certificat de 50 de milioane la FNI – a declarat Vosganian pentru un post de televiziune -– insa n-am luat niciodata banii. Mai mult decat atat, este dovada de la Sectia 6 de Politie ca sunt parte la procesul impotriva Ioanei Maria Vlas si FNI“.

Dupa acest esec suferit pe piata de capital, Varujan Vosganian a intrat in diverse combinatii de afaceri, participand la infiintarea a trei societati comerciale. Prima dintre ele se numeste „Euroeconomic“ SA si a fost infiintata in martie 2001, cu sediul la domiciliul lui Vosganian, din strada Ardeleni. Obiectul de activitate al firmei este „activitati auxiliare intermedierilor financiare (cu exceptia caselor de asigurari si de pensii)“. Conform datelor de la Oficiul National al Registrului Comertului, in octombrie 2006 Vosganian detinea la aceasta firma 96,3% din capitalul social, echivalentul a 84.700 lei.

Firma, a declarat Vosganian, „nu are decat rolul de a-mi colecta banii de la diverse publicatii precum „Piata Financiara“, „Ziua“ etc.“. Ceilalti asociati ai liberalului sunt Arin Octav Stanescu (0,85%), Melic Vosganian (0,85%), Teodorescu Adrian Ciocanea (0,85%), Dumitru Cocea (0,284%) si Jean Paul Brunet (0,85%). Printre administratorii societatii figureaza Arin Octav Stanescu, Adrian Ciocanea si Dumitru Cocea. Primul dintre ei, Arin Octav Stanescu, este presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Reorganizare si Lichidare (UNPRL). Adrian Ciocanea este secretar de stat in Ministerul Integrarii Europene, dar, conform documentelor oficiale de la ONRC, el figureaza atat ca actionar (fapt consemnat in declaratia sa de avere), cat si ca administrator la firma lui Vosganian. Dumitru Cocea, al treilea asociat, este nimeni altul decat seful de cabinet al lui Varujan Vosganian si, de la sfarsitul anului 2005, finul de cununie al acestuia.

Cea de-a doua dintre societatile lui Vosganian este „Oferta“ SRL, firma infiintata in iulie 2003, cu sediul in strada Pictor Stefan Luchian nr. 12C din Capitala. Firma are ca obiect de activitate editarea revistelor si a periodicelor, iar, ca actionari, cu cate 50% din capitalul social, figureaza Varujan Vosganian si Razvan Bucuroiu, director general al revistei „Lumea Credintei“ editata de compania „Oferta“.

Ultima dintre firmele lui Vosganian a fost infiintata in mai 2006 si se numeste „Abator Express“ SRL. Sediul firmei este in Focsani-Vrancea, cu un un punct de lucru in Tarlaua 58, parcela 258 din localitate, obiectul de activitate al fiind „productia si conservarea carnii“. Ca actionari, alaturi de Varujan Vosganian (10%, reprezentand 11.000 lei) figureaza Dumitru Cocea (10%), Maria Doiciu (10%), Iulian Caraivan (10%), Dorel Boris Simiz (30%), Ion Simiz (15%) si Silviu Simiz (15%). Dintre asociatii de la „Abator Express“, Dorel Boris Simiz a iesit recent in evidenta, fiind implicat in scandalul penal al creditelor luate, in perioada 2001-2003, de la BCR Focsani. Boris Simiz este patronul firmei focsanene Pandora Prod SRL.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr. 29, februarie 2007

Averea lui Theodor Stolojan

Theodor Stolojan a reintrat in arena politica dupa ce, vreme de aproape un an si jumatate, a stat in umbra presedintelui Traian Basescu. Daca intrarea lui in anonimat s-a facut, inaintea alegerilor din 2004, din motive de sanatate, revenirea a avut aceeasi motivatie, numai ca, de aceasta data, cel bonav a fost presedintele Basescu, si nu de stres, ci de hernie de disc.

Stolojan a facut o serie de declaratii publice, mai ales cu privire la incalcarea intelegerilor si a protocolului Aliantei DA de catre liderul PNL Calin Popescu Tariceanu, si a primit deja replici dure din partea sustinatorilor premierului.

Finantist de succes, cu o practica indelungata la Banca Mondiala, Theodor Stolojan n-a reusit totusi sa fie suficient de transparent in privinta finantelor proprii, precum si a afacerilor de familie in care s-a implicat inca de pe vremea cand era primul-ministru al Romaniei.

Conform estimarilor facute de revista „Bilant“, Stolojan ar avea de justificat suma de peste 800.000 de dolari, ca diferenta dintre veniturile si cheltuielile din ultimii 16 ani, un bilant realizat pe baza informatiilor si a documentelor accesibile din surse publice. O explicatie plauzibila a minusului bilantier consemnat in acest caz poate fi gasita in castigurile nedeclarate ale familiei, fonduri care pot fi astfel justificate.

Carte de vizita

Theodor Stolojan s-a nascut la Targoviste pe 24 octombrie 1943, este casatorit cu Elena (61 ani) si are doi copii, Ada (32 ani) si Vlad (34 ani). A absolvit in 1966 Academia de Studii Economice (ASE) Bucuresti, Facultatea de Finante si Contabilitate. In perioada 1966-1968, a fost economist la Frigotehnica Bucuresti, iar ulterior, pana in 1971, economist in cadrul Ministerului Industriei Alimentare (MIA).

In perioada 1972-1991, a fost angajat al Ministerului Finantelor, unde a parcurs succesiv toate treptele, pana la functia de ministru. Astfel, a fost economist (1972-1977) si sef de serviciu (1978-1982) la Directia bugetului statului, director adjunct si director al Directiei valutare si a relatiilor financiare internationale (1983-1987), inspector general in Directia veniturilor statului si consilier al ministrului finantelor (1988-1989), prim-adjunct al ministrului finantelor (29 decembrie 1989-aprilie 1990) si ministru al finantelor in perioada mai 1990-aprilie 1991.

In perioada mai – septembrie 1991, a fost presedintele Agentiei Nationale de Privatizare, iar in perioada octombrie 1991-noiembrie 1992 a detinut functia de prim-ministru al Guvernului Romaniei.

Din decembrie 1992 pana in 1998, a functionat ca economist si senior economist la Banca Mondiala. Aici s-a ocupat, printre altele, de dezvoltarea si implementarea programelor de privatizare in Republica Moldova si Uzbekistan, precum si de programele de privatizare din Kirghistan, Ucraina si Etiopia. Din 1996, a devenit director in Consiliul de administratie al Fondului Romano-American, el figurand si azi ca membru in boardul acestui fond de investitii.

Dupa revenirea in tara (1999), a infiintat firma de consultanta Strategic Consulting SRL si a fost numit presedinte al societatii Tofan Corporate Finance SA, din cadrul grupului de firme al lui Gelu (Gheorghe) Tofan, functie pe care a detinut-o pana in august 2000. Tot in 1999, a fost numit director in Consiliul de administratie al Bancii Romanesti. In acelasi timp, a fost si consultant la Banca Mondiala pentru Republica Moldova, in domeniul creditelor pentru ajustarea structurala.

In 2001, a detinut functia de consultant pentru societatea italiana Tomex SEL SRL Bucuresti, iar din 2002, functioneaza ca profesor universitar la Universitatea Transilvania din Brasov si, ulterior, la Universitatea Romano-Germana din Sibiu. Dupa ce, in iulie 2000, a devenit membru al PNL, in august 2002 a fost ales presedinte al acestui partid, functie pe care a detinut-o pana in august 2004, cand a delegat atributiile de presedinte al PNL lui Calin Popescu Tariceanu.

Veniturile familiei Stolojan: 1.504.808 dolari

Venituri din salarii: 1.291.861 dolari
Dintre toti demnitarii de pe scena politica romaneasca, Theodor Stolojan a avut, de departe, cele mai mari venituri din salarii, el fiind, poate, singurul politician care, la o adica, poate sa-si justifice capitalul plasat in afaceri doar din retributia de pe statul de plata.

Totalul castigurilor salariale in perioada 1990-1992, ani in care Stolojan a fost, succesiv, prim-adjunct al ministrului finantelor, ministrul finantelor si prim-ministru, este de aproximativ 19.400 dolari. Din decembrie 2002 insa, Stolojan a lucrat, vreme de sase ani, ca economist si senior-economist la Banca Mondiala. Intrebat despre salariul primit de la Banca Mondiala, intr-un interviu realizat de Marius Tuca, Stolojan a refuzat sa dezvaluie cuantumul acestuia. „Am fost platit foarte bine acolo, nu numai comparativ cu standardele din Romania, ci si cu standardele din SUA.

Nu am voie sa spun public suma pe care o primeam anual de la Banca Mondiala, nu este moral, dar nivelurile de retribuire se situeaza intre cele mai bune din administratia de inalt nivel din SUA. Banii pe care i-am castigat la Banca Mondiala si cei pe care i-am castigat lucrand apoi, doi ani, in sectorul privat, daca i-as fi pus intr-un cont in strainatate, traiam eu si, in mare masura, copiii mei, fara griji deosebite, numai din dobanzi“ – a declarat Theodor Stolojan. Intr-adevar, postul ocupat de Stolojan la Banca Mondiala este platit cu sume cuprinse intre 10.000 si 15.000 de dolari lunar.

La aceasta se adauga diverse alte beneficii: asigurarea transportului cu avionul, diurna, scolarizarea baiatului sau. Luand in calcul numai salariul estimat, inseamna ca, in cei sase ani cat a fost angajat al institutiei amintite, Stolojan a castigat, in medie, 150.000 de dolari anual, adica 900.000 de dolari. De asemenea, dupa revenirea in tara, Stolojan a continuat sa primeasca bani de la Banca Mondiala, cu titlu de pensie pentru anii lucrati efectiv. Conform declaratiilor de avere din anii 2005 si 2006, pensia primita de la Banca Mondiala a fost de aproximativ 1.300 dolari/lunar, adica de aproximativ 109.000 dolari in ultimii sapte ani.

In perioada 1999 – august 2000, ca director al Tofan Corporate Finance, estimam un salariu lunar de 5.000 dolari, adica un total de 100.000 dolari. Cum, in 2001, Stolojan a fost consultant pentru societatea italiana Tomex SEL SRL, iar un asemenea post este retribuit cu aproximativ 2.000 de dolari lunar, se mai poate adauga la castigurile salariale din acel an si suma de 24.000 dolari. Pentru perioada 2000-2003, estimam castigurile obtinute din activitatea didactica la aproximativ 15.000 dolari anual, ceea ce mai adauga inca 60.000 de dolari la totalul veniturilor salariale.

Conform declaratiei de avere, castigurile salariale din 2004 au fost de 765.686.286 lei, adica de 23.461 dolari. In 2005, functia de consilier prezidential i-a adus lui Stolojan, la o valoare medie lunara a salariului de 33,4 milioane lei, inca 400,8 milioane lei vechi, plus 502,5 milioane lei vechi din activitati didactice, ca profesor universitar la Universitatea Transilvania din Brasov si Universitatea Romano-Germana din Sibiu, ceea ce inseamna, in total, inca 31.000 dolari. La aceste castiguri se adauga si pensia sotiei care, incepand din 2002, a adus la bugetul familiei, anual, aproximativ 200 milioane lei vechi, deci inca 800 milioane lei vechi in ultimii patru ani, adica aproximativ 25.000 dolari.

Conturi in banci: 43.579 dolari
Conform declaratiei de avere din 10 ianuarie 2006, Stolojan avea in conturi la Misr Romanian Bank 8.421 dolari, 26.424 euro, 89 lire sterline si 35.910.000 lei vechi. La cursul din 20 mai 2006, aceasta inseamna 43.579 dolari. De mentionat ca, in urma cu un an, Theodor Stolojan avea in conturi bancare 71.870 dolari.

Venituri din dividende: 169.368 dolari
Societatea Strategic Consulting SRL, ai carei actionari sunt Elena si Theodor Stolojan, a functionat cu pierderi in primii doi ani de activitate (1999-2000). In 2001, profitul net a fost de un milion lei, pentru ca in 2002 acesta sa creasca la 1,042 miliarde lei (31.523 dolari). In 2003, profitul net a fost de 1,292 miliarde lei (38.916 dolari), in 2004 a fost de 1,020 miliarde lei (31.253 dolari). In 2005, Stolojan a incasat dividende de 750 milioane lei vechi, bani pe care i-a investit, conform propriei declaratii, in achizitia de actiuni de pe piata libera. Anul trecut, societatea a avut un profit asemanator, Stolojan afirmand in ultima declaratie de avere ca a incasat dividende de 921,52 milioane lei vechi (31.628 dolari), bani pe care i-a utilizat pentru finantarea constructiei vilei din Ilfov a fiului sau.

Aparent, o alta sursa de castiguri ar fi societatea Pavcrib Clabucet Sosire din Predeal, numai ca aceasta era cat pe ce sa falimenteze, avand in vedere imensele datorii rostogolite in perioada 1999-2005. Astfel, daca in 1999 aceasta firma avea pierderi de 1,529 miliarde lei si datorii de 7,318 miliarde lei, in anul 2001 pierderile s-au redus la 121,7 milioane lei, iar datoriile au crescut la 10,825 miliarde lei.

In 2002, desi societatea a inregistrat un profit net de 569 milioane lei, datoriile s-au ridicat la 28,755 miliarde lei. In 2003, profitul s-a dublat, ajungand la 1,072 miliarde, iar datoriile au crescut si ele la 32,094 miliarde. In 2004, cuantumul datoriilor a ajuns la 33,894 miliarde lei, adica aproximativ un milion de euro si este de inteles de ce a fost nevoie de interventia lui Theodor Stolojan care a facut o infuzie de 23,1 miliarde lei, justificand imprumutul ca fiind „finantarea unui obiectiv de turism avand ca proprietari pe cei doi copii ai mei (90%) si o terta persoana“.
Firma Tofan Agro SRL a avut profit doar in 2001, de 289,3 milioane lei, in anii urmatori inregistrand pierderi. Dividendele cuvenite lui Stolojan reprezinta 72,3 milioane lei vechi (2.488 dolari).

Societatea romano-italiana Sepal SA, transformata ulterior in Kronospan Sepal SA, la care Elena Stolojan detinea 0,0195%, a avut pierderi pana in 2004 cand, dupa schimbarea actionariatului (Elena Stolojan nu se mai regaseste printre actionarii firmei), a ajuns la un profit de 218,375 miliarde lei.

Firma Ropan SEL SA, la care Elena Stolojan detinea 60% din actiuni, este in lichidare si nu a depus bilanturi in perioada 2002-2004.

Unipan SA, firma controlata de Gelu Tofan si la care Stolojan detinea 10,09% din capitalul social, a avut in 2000 un profit de 5,328 miliarde lei, dupa ce cu un an in urma acumulase pierderi de 35,337 miliarde lei. Dividendele pe anul 2000, care i se cuveneau lui Stolojan, au fost de 528 milioane lei vechi (24.340 dolari), el renuntand, ulterior, la calitatea de actionar la Unipan SA.

La aceste sume se mai adauga 284,78 milioane lei (9.220 dolari), incasati de Elena Stolojan in 2004 si 2005, in calitate de administrator la societatea italiana Tomex SEL SRL. Specificam faptul ca, in lipsa unor documente oficiale, nu ne putem pronunta asupra celorlalte castiguri obtinute de membrii familiei Stolojan din partea firmelor in care au fost actionari sau administratori.

Cheltuielile familiei Stolojan: 2.315.817 dolari

Cosul zilnic in 15 ani: 288.000 dolari
Modul de viata al familiei Stolojan, care n-a iesit in evidenta, de-a lungul anilor, prin excese mondene sau de alt tip, dezvaluie un spirit cumpatat in cheltuirea banilor. Pe de alta parte, cheltuielile familiei au fost mult diminuate, cel putin in anii in care acesta a functionat la Banca Mondiala, deoarece, pe langa salariu, Stolojan a beneficiat si de diurne consistente. In aceste conditii, o estimare a cheltuielilor lunare ale familiei, in care intra atat cheltuielile curente, cat si cele legate de diverse deplasari in tara sau strainatate, precum si de petrecerea concediilor de odihna, indica o medie de 1.500 dolari. Aceasta inseamna ca, in perioada 1990-2005, totalul acestor cheltuieli se ridica la 288.000 dolari.

Achizitii imobile: 233.200 dolari
Conform declaratiei de avere, Theodor Stolojan detine, in comuna damboviteana Razvad, un teren intravilan cu o suprafata totala de 10.284 mp, achizitionat, pe parcele, in anii 1992, 1996 si 2004. Valoarea de piata a acestui teren este de aproximativ 92.000 de dolari (7 euro/mp). El mai declara o cota de jumatate dintr-o casa de 46 mp, situata in Bucuresti, pe str. Izlaz nr. 7, precum si jumatate din terenul aferent de 113 mp de la aceeasi adresa. Valoarea de impozitare a celor doua imobile, mostenite in 1997 de Elena Stolojan, este de 235 milioane lei vechi, adica de 8.514 dolari.

In anul 2002, Theodor Stolojan a terminat de construit o vila/casa de vacanta de 178 mp in Predeal, imobil pe care l-a donat, in octombrie 2004, fiului sau Vlad. Impreuna cu vila, Stolojan i-a donat fiului sau si cei 640 mp aferenti constructiei. Valoarea de impozitare a imobilului este de 2,9 miliarde lei vechi, adica 105.000 dolari, iar valoarea de piata este de aproximativ 300.000 dolari. Anul trecut, Stolojan a mai finantat constructia unei case de odihna (din lemn) in judetul Ilfov, pentru Vlad Stolojan, costurile declarate fiind de un miliard de lei vechi, adica 36.200 dolari. Familia Stolojan a mai achizitionat, in 1991, un apartament de sapte camere cu o suprafata de 218 mp. Pretul de achizitie este infim fata de valoarea de azi a imobilului situat pe str. Aurel Vlaicu nr. 42-46 din centrul Capitalei, valoare care se ridica la aproximativ 350.000 dolari.

Investitii in actiuni: 1.173.184 dolari
In ultima declaratie de avere, Stolojan a afirmat ca detine actiuni la Banca Transilvania (383.933 actiuni), Petrom SA (69.000 actiuni), IPROEB Bistrita (10.000 actiuni), Alprom Slatina (4.500 actiuni) si Strategic Consulting SRL (411 parti sociale), ultima dintre societati fiind proprietatea familiei. Valoarea acestor actiuni era, pe 20 mai a.c., de 459.488, 695 RON, repartizata astfel: 351.298, 695 RON – Banca Transilvania (0,915), 35.190 RON – Petrom SA (0,51), 10.800 RON – IPROEB Bistrita (1,08), 21.100 RON – Alprom Slatina (societate inchisa) si 41.100 RON – Strategic Consulting SRL.

In octombrie 2004, Theodor Stolojan a transferat fiicei sale Ada „prin vanzare-cumparare la bursa“, actiuni in valoare de 200.000 RON, iar ginerelui sau, Ovidiu Palea, actiuni in valoare de 150.000 RON.

De asemenea, consultand declaratiile de avere din ultimii trei ani ale lui Stolojan, constatam ca el a mai detinut actiuni la SIF Oltenia (70.000 actiuni in 2004), Ardaf (500.000 actiuni in 2004 si 200.000 actiuni in mai 2005) si la Electrocontact Botosani (100.000 actiuni in 2005). Valoarea totala a acestor actiuni, inscrisa in declaratiile de avere, era de 118.500 RON repartizata dupa cum urmeaza: 51.500 RON – Ardaf, 58.400 RON – SIF Oltenia si 8.600 RON – Electrocontact. In concluzie, folosind ca baza de calcul declaratiile de avere ale lui Stolojan, constatam ca investitiile sale pe piata bursiera se ridica la aproximativ 927.989 RON, si aceasta doar in ultimii trei ani.

Tot la acest capitol, se poate adauga si investitia de 2.310.000 RON facuta in 2004 la hotelul „Premier“ din Predeal, in numele societatii Pavcrib Clabucet Sosire SRL, firma controlata in proportie de 90% de catre Vlad Stolojan (fiu) si Ada Palea (fiica).

Investitii in firme: 621.433 dolari
Familia Stolojan a participat, de-a lungul anilor, la infiintarea sau/si administrarea a cel putin zece firme, prin depunerea de diverse sume drept capital social.

Astfel, in 1991, Elena Stolojan a contribuit cu 600.000 lei vechi (7.846 dolari) la infiintarea societatii Dragon Medical Complex, iar Vlad Stolojan a depus 15.000 lei vechi (196 dolari) la capitalul social al firmei Rompower SRL.

In 1992, cei doi copii ai lui Stolojan, Ada si Vlad, au contribuit cu 110 milioane lei vechi (357.200 dolari la valoarea medie anuala de de 307,95 lei/dolar) la capitalul social al firmei Pavcrib Clabucet Sosire SRL, iar Ada Stolojan a investit 40.000 lei (130 dolari) la firma Lory-Ada Import Export Co SRL.

In 1994, Elena Stolojan a contribuit cu 1.350.000 lei (816 dolari) la IT & International Trade & Investment Co SRL, iar Theodor Stolojan cu 344 milioane lei (207.844 dolari) la Unipan SA. In 1998, cei doi soti au depus 414 milioane lei vechi (46.645 dolari) la infiintarea firmei de familie Strategic Consulting SRL, Elena Stolojan investind, in plus, 18,591 milioane lei (2.095 dolari) in Sepal SA.

Un an mai tarziu, Theodor Stolojan a contribuit cu cate 500.000 lei (65 dolari in total) la infiintarea firmelor G & G Mercato SRL si Tofan Agro SRL. In 2000, Elena Stolojan a mai depus 15 milioane lei vechi (691 dolari), ca aport social la infiintarea firmei Ropan SEL SA. In total, membrii familiei Stolojan au investit, astfel, ca aport la capitalul social al firmelor de mai sus, suma de 621.433 dolari.

Afacerile familiei Stolojan

Afacerea locativa a premierului Stolojan
Intr-un interviu acordat in urma cu cativa ani postului de radio BBC, Theodor Stolojan afirma, printre altele, ca epoca marilor potlogarii din Romania postdecembrista ar fi inceput in 1992. „(…)Asta este sansa mea, ca eu am plecat in 1992 din Romania, si sapte ani am lucrat in alta parte. Deci, in epoca marilor potlogarii din Romania eu am lipsit (…)“ – spunea Stolojan.

Pentru cei care au trait in Romania ultimilor ani si au urmarit modul in care s-au nascut si dezvoltat capitalistii autohtoni, afirmatia lui Stolojan are valoarea unei „aiureli“ bine ticluite. Nu se poate ca finantistul Stolojan sa nu stie care este valoarea si statutul primului milion de lei (de dolari – la altii) pentru un afacerist. Ei bine, marea majoritate a multimiliardarilor romani de azi au facut „primul milion“ exact in perioada ’90 – ’92, aceasta in vreme ce BRCE (viitoarea Bancorex) facea „pierdut“ primul milion de dolari, potlogarie ramasa neelucidata pina in ziua de azi.

Inainte de a lipsi din Romania, pentru cei „sapte ani“, Theodor Stolojan a fost, pe rand, ministru de finante, presedinte al Agentiei Romane pentru Privatizare si, in sfarsit, prim-ministru in a doua epoca Iliescu.

Afacerile familiei Stolojan, din anii 1991-1992, s-au concretizat in infiintarea a patru firme, basca o improprietarire cu un superb apartament de sapte camere in Aurel Vlaicu nr. 42-46. Locuinta i-a fost atribuita lui Stolojan de catre Secretariatul General al Guvernului (SGG) in 7 mai 1991, desi, la acea data, demnitarul mai avea un apartament in cartierul bucurestean Drumul Taberei, pe care, in 1995, l-a donat fiicei sale, Ada. La doua saptamani dupa ce a parasit functia de prim-ministru, Theodor Stolojan a cumparat apartamentul primit de la SGG, devenind astfel proprietar cu acte in regula pe doua apartamente din Capitala.

Escrocheria „Megapower“

Conform modei lansate in tranzitie, Stolojan si-a implicat in afaceri atat sotia, cat si cei doi copii. Astfel, prima afacere de anvergura in care a aparut numele Stolojan a fost „Megapower“, care, in esenta, s-a dovedit a fi o escrocherie de proportii facuta de cativa demnitari ai regimului Iliescu, in vremea guvernarilor Roman-Stolojan-Vacaroiu. Printre demnitarii implicati in afacere a fost insa si Theodor Stolojan. Implicarea acestuia s-a facut in calitate de ministru al finantelor, de prim-ministru, de tata si de sot.

Reamintim ca, prin afacerea „Megapower“, statul roman a pierdut peste 11 milioane de dolari, bani care au umflat conturile unora dintre cei implicati. Pe scurt, afacerea Megapower a pornit de la crearea unei societati mixte romano-americane, cu scopul declarat de a produce, prin utilizarea de inalta tehnologie, surse electronice de alimentare necesare unor domenii sensibile de activitate. Pe baza unei hotarari din 1990 a guvernului Roman, ministrul Stolojan a identificat si asigurat personal, printr-o nota semnata in 1991, atat sursa de finantare a afacerii cat si suma necesara.

Era vorba despre un imprumut in valoare de 2,5 miliarde de lei (12,4 milioane dolari) de la Banca Romana pentru Dezvoltare, bani cu care a fost inzestrat IIRUC, partenerul roman, pentru a-i transfera peste Ocean. Nota amintita s-a facut dupa ce unul dintre initiatorii proiectului, Robert Deutsch, l-a vizitat personal pe ministrul Stolojan. Desi Stolojan a afirmat tot timpul ca n-a avut nici un interes in escrocheria Megapower, acelasi Robert Deutsch a infiintat in Romania anului 1991 un satelit al firmei Megapower in care si l-a luat drept asociat pe tanarul de 19 ani, Vlad Stolojan (foto stanga), fiul proaspatului prim-ministru Theodor Stolojan.

Firma in care Stolojan si-a plasat mostenitorul se numeste „Rompower“ SRL si a avut urmatorii actionari: Vlad Stolojan (9%), Mihai Tudor Baltac (9%), Cotar Aurica (6%), Damian Sorin (9%) Deutsch Robert (36,3%), Hurduc Mihai Dan (9%), Iosif Nicolae Mihai (9%), Maiereanu Vlad Dan (3%) si Moldovan Corina (9%).

Relatia lui Stolojan cu un alt initiator al proiectului Megapower, americanizatul Cristian Lazarovici, s-a facut prin Elena Stolojan, sotia demnitarului. Aceasta a fost colega, la Facultatea de Electrotehnica, promotia 1968, cu Lazarovici. Intrebat despre implicarea sa in afacerea Megapower, Stolojan a considerat ca singurul lucru pe care si-l reproseaza este faptul ca fiul sau a fost implicat in Rompower: „Apreciez ca a fost o greseala ca am acceptat acea participare a fiului meu, pentru ca in asemenea situatii se creeaza un asa-numit conflict de interese, de care orice persoana publica trebuie sa se fereasca“.

Daca singura implicare a lui Stolojan in itele „Megapower“ ar fi doar aceasta, cum a lasat sa se inteleaga, mai treaca-mearga. Ce te faci insa daca descoperi ca si sotia lui Stolojan a intrat intr-o afacere impreuna cu partenerul roman al lui „Megapower Corporation“, anume cu IIRUC, firma pe care Stolojan gasise de cuviinta ca trebuie imprumutata cu cei aproape 12 milioane de dolari?

In tandem cu Dragomir Corleone
Tot in 1991, sotia ministrului finantelor Theodor Stolojan participa la infiintarea firmei „Dragon Medical Complex“ SA. Societatea, cu un capital social de 356,1 milioane lei vechi are sediul in str. Garlei nr.1, adresa care, partitionata ulterior cu 1A, 1B, adaposteste sediile unor importante firme ale lui Dan Voiculescu. Dintre obiectele de activitate ale firmei „Dragon“, inscrise la Registrul Comertului, amintim „asistenta spitaliceasca, sanatoriala si medicala ambulatorie“.

Firma ii avea ca asociati persoane fizice pe urmatorii: Elena Stolojan, Dumitru Dragomir, Dumitru Carmen, Gheorghe V. Hogas, Leonard Nicolae Bratila, Clement Florin Bratila si Paulian Leonard Bratila. Ca asociati persoane juridice au fost: „Apecim“, „Business Trade and Travel“, „Centrocoop“, „Dacia Felix Tour“ SA, „IIRUC“ SA si „Regia Autonoma a Tutunului“.
Pe de alta parte, legatura dintre Stolojan si IIRUC este mai mult decit evidenta. Pentru a inlatura orice urma de indoiala, trebuie sa observam ca directorul general de la IIRUC, Cornel Moldovan, este unul dintre administratorii firmei „Dragon Medical Complex“ (din 21 martie 1991).

El a fost si membru in Consiliul de administratie al „Megapower“, afacere in urma careia acelasi Moldovan a fost trimis in judecata pentru infractiunea de „abuz in serviciu contra intereselor publice“, prejudiciul constatat de procurorul, pe atunci, Victor Ponta, fiind cei 11,773 milioane dolari cu care a fost finantata (via IIRUC), in 1991, firma de peste Ocean. Revenind la „Dragon Medical Complex“, remarcam inca o stranie coincidenta: directorul economic al firmei poarta un nume inconfundabil: Gheorghe Hogas.

Este chiar numele colonelului CIE (Centrul de Informatii Externe) care, conform unei surse din serviciile secrete, a lucrat in cadrul Diviziei SUA si a fost apoi adjunct al unitatii independente UM 0107 AVS din cadrul aceluiasi serviciu de informatii al DSS, unitate al carei ultim comandant a fost lt. col Constantin Anghelache. Potrivit unor surse anonime, Gheorghe Hogas a fost unul dintre principalii ofiteri de legatura „pe profil financiar“ ai lui Stolojan, pe timpul cat era in Ministerul Finantelor, in cadrul Departamentului Relatii Valutare si Financiare Internationale.

Evident, spune sursa citata, relatia era „in deplina si constienta cooperare cu Departamentul Securitatii Statului, care asigura sumele reprezentand transele datoriei externe platite de Romania, conform indicatiilor directe, personale, ale lui Nicolae Ceausescu“. Daca mai spunem si ca mult cautatele conturi ale Securitatii, altele decat cele din scriptele preluate de SRI, au fost gestionate chiar de unitatea din care a facut parte Hogas si Anghelache, parca intelegem „aiureala“ decretata in 1992 de catre Stolojan.

O investitie de peste 350.000 dolari

Dincolo de „Rompower“, Stolojan si-a indrumat copiii spre alte doua firme. Prima dintre acestea se numeste „Lory-Ada Import Export Co“ SRL, o firma infiintata in 1992 cu 100.000 lei si ai carei asociati au fost Loreley Antonella Petrescu (60%) si Ada Stolojan (40%). La 18 ani, fiica lui Stolojan era deja administrator al acestei firme. In 1996, insa, Ada Stolojan s-a retras din firma, cu putin inainte de izbucnirea unui scandal in urma caruia zeci de familii au fost escrocate de Loreley Petrescu, impreuna cu tatal vitreg al acesteia, Ion Suteu. Cei doi imprumutasera bani de la camatari si reusisera sa convinga mai multe persoane sa gireze imprumutul cu propriile lor locuinte, iar la scadenta girantii aveau sa-si piarda locuintele gajate.

A doua dintre societati este Pavcrib Clabucet Sosire SRL din Predeal, firma in care apar ca asociati atat Vlad Stolojan (45%) cu 54 milioane lei vechi, cat si Ada Palea (fosta Stolojan), cu alte 54 milioane lei vechi. Al treilea asociat al firmei este Vasile Paval, cu o participare de 10 % la capitalul social. Aceasta ultima afacere, in care Stolojan a depus, la incheierea mandatului de premier, echivalentul a aproximativ 350.000 dolari, este constituita din exploatarea hotelului Premier din Predeal. Cum am aratat deja, firma a avut mari probleme si a inregistrat pierderi care, in 2004, ajunsesera la un milion de euro, si numai interventia directa a lui Theodor Stolojan, prin infuzie de capital, a mai stabilizat situatia la Predeal.

Societatea Pavcrib Clabucet a mai atras atentia, de-a lungul ultimilor ani, fie pentru ca a beneficiat de fonduri bugetare nerambursabile, fie pentru ca a obtinut, de la Ministerul Finantelor, amanari la plata unor datorii acumulate la bugetul de stat.
Astfel, la inceputul lui 2004, Pavcrib Clabucet Sosire a depus un proiect la Ministerul Integrarii Europene (MIE), pe baza caruia a solicitat finantare din fonduri nerambursabile.

Titlul proiectului realizat de Ada si Vlad este „Stimularea dezvoltarii economice a Predealului prin sprijinirea unei investitii a unei firme turistice locale“. Contractul de finantare a fost incheiat cu Agentia pentru Dezvoltare Regionala (ADR) Centru si a fost avizat de MIE, iar ajutorul de stat aprobat a fost cuprins intre 350 milioane lei si 3,5 miliarde lei vechi, cu termen de decontare a cheltuielilor pe 10 decembrie 2004.

De asemenea, recent, Mugur Ciuvica a dezvaluit ca, in august 2002, Pavcrib Clabucet a beneficiat de esalonarea unei datorii la bugetul de stat de 392,8 milioane lei.

Afaceri fratesti cu petrol

La inceputul anului 1999, dupa expirarea contractului cu Banca Mondiala, Stolojan intra in afaceri alaturi de Gelu Tofan. Oficial, a preluat conducerea activitatii de expertiza, strategie si negociere in domeniul investitiilor si politicilor de dezvoltare din cadrul companiei Tofan Grup. Ulterior, devine presedintele uneia dintre firmele grupului, Tofan Corporate Finance (TCF), cu care participa la preluarea unei societati de distributie a petrolului din Republica Moldova, Tirex Petrol. Ca economist la Banca Mondiala, in cadrul Departamentului de Dezvoltare a Sectorului Privat, Theodor Stolojan s-a ocupat cu „dezvoltarea si implementarea programelor de dezvoltare“ in Republica Moldova si Uzbekistan.

A oferit, de asemenea, in acelasi for, consultanta in politicile economice pentru Republica Moldova. Iata de ce, spre sfarsitul anului 1999, firma „Tofan Corporate Finance“ SA se alatura SNP Petrom, Franciza Petrom SA, Petroserv SA si Petrostar SA constituind Societatea Romana de Petrol (SRP), societate care demareaza negocierile privind preluarea controlului asupra Tirex Petrol. Afacerea, gandita in stilul specific ministrului industriilor de atunci, Radu Berceanu, s-a vrut a fi un soi de „preluare prin compensare“, avand in vedere ca Moldova datora catre societatea romana de electricitate (datoare si ea la SNP Petrom), pentru energia distribuita, o suma de peste 20 milioane dolari, datorie care s-ar fi anulat in cazul preluarii de catre CRP a societatii Tirex. Numai ca „fratii“ nu s-au prea inteles la pret.

Moldovenii, in baza unei evaluari de atunci, au solicitat pentru Tirex o suma cuprinsa intre 15 si 20 milioane dolari, iar romanii s-au gindit la o oferta de zece ori mai mica. Negocierile au mai fost blocate si de vestea primita pe parcurs, conform careia Tirex datora unei societati ruso-germane suma de 7 milioane dolari.

Stolojan l-a descoperit si pe Marin Anton, cel care avea sa preia, cativa ani mai tarziu, prin societatea V&V Trading Company SA, managementul societatii Rafo Onesti si sa coabiteze mai multa vreme cu fratii Marian si Octavian Iancu. Pana in anul 2000, Marin Anton a fost manager general la Uzina de Anvelope Danubiana din Popesti Leordeni si vicepresedinte al Tofan Grup. Introdus de Stolojan pe listele PNL, Marin Anton avea sa devina deputat de Ilfov si sa se implice in afaceri de anvergura sub haina parlamentara.

Stolojan a administrat paine si placinte pentru Tofan
Dincolo de afacerile cu petrol, Stolojan s-a implicat si in afaceri cu produse de panificatie. Astfel, el a fost actionar in doua firme al caror obiect de activitate este circumscris produselor de panificatie si patiserie. Prima dintre aceste firme a fost infiintata in 1994 si se numeste Unipan SA. Stolojan a fost aici actionar si administrator, detinand 10,09% din capitalul social, ceea ce inseamna o contributie de 344 milioane lei vechi. In aceeasi pozitie, se ragaseste si fosta purtatoare de cuvant a Guvernului din 1992, Virginia Gheorghiu, care controla 5,31% din capitalul social al firmei.

Virginia Gherghiu detinea, de altfel ca si Stolojan, o pozitie foarte inalta in cadrul Grupului Tofan, aceea de vicepresedinte executiv. Actionarul majoritar la Unipan este Gheorghe (Gelu) Tofan (foto dreapta) cu 60,17%. A doua firma a triadei Stolojan-Gheorghiu-Tofan a fost infiintata in 1999, sub numele de G & G Mercato SRL, cu un capital de 2 milioane lei vechi.
Ulterior, Theodor Stolojan a parasit aceste firme, cedand actiunile celorlalti asociati.

Sotia, asociata cu afaceristi italieni pentru productia de mobilier

Sotia lui Stolojan s-a implicat, ca actionar, in nu mai putin de cinci firme. Am aratat deja implicarea in Dragon Medical. Celelalte societati sunt: IT & I International Trade & Investment CO SRL, Strategic Consulting SRL, Ropan Sel SA si Sepal SA.
Firma IT & I infiintata in 1994 are sediul in Constanta si o sucursala in Bucuresti. Elena Stolojan a detinut la aceasta firma 45% din capitalul social, asociatii sai fiind constantenii Doru Dan Preda (45%) si Elena Preda (10%). Pozitia in firma a sotiei lui Stolojan a fost de „administrator sucursala“.

Strategic Consulting SRL este firma de familie a sotilor Stolojan. Sediul firmei este chiar apartamentul celor doi, situat pe str. Aurel Vlaicu din Bucuresti. Capitalul social al societatii este de 414 milioane lei, din care 41.400 dolari, repartizat astfel: sotul – 99,28%, sotia – restul.
Firma Ropan Sel SA pare a fi un soi de „capusa“ pentru Sepal SA. Aflata azi in lichidare, societatea cu sediul in Sebes, judetul Alba, a fost infiintata in anul 2000 si a avut ca obiect de activitate productia de mobilier pentru birou si magazine (exclusiv cele din metal). Aportul Elenei Stolojan la capitalul social al firmei este de numai 15 milioane lei vechi, adica 60%.

Ceilalti asociati sunt: Victor Mihai Iliescu (10%), Daniela Ostopovici (10%), Mihaila Stan (10%) si Angela Teleoaca (10%). Firma are o stransa legatura cu societatea Sepal SA infiintata in 1998, la aceeasi adresa din Sebes – Alba ( str. M Kogalniceanu nr. 59). Cu un capital social subscris de 97,673 miliarde lei vechi si varsat de doar 24,727 miliarde, din care 18,49 milioane lei si 1,27 milioane dolari, firma are ca obiect de activitate prelucrarea bruta si impregnarea lemnului. Asociatii societatii Sepal erau Elena Stolojan (0,01%) si italienii Frati Dante (0,09%), Frati Luigi (0,09%) si Tarana Alberto (0,09%). Ca asociat persoana juridica, aparea firma Pir Projet Industriels de Roumanie SA cu un aport la capitalul social de 94,378 miliarde lei vechi, din care 5,267 milioane dolari, adica 99,687%. Actionarul majoritar este inregistrat in str. Val des Bons Malades nr. 231 din Kirchberg – Luxemburg.

Theodor Stolojan – groparul conturilor Securitatii din bancile straine

Fost inalt functionar al finantelor in „epoca Ceausescu“, Theodor Stolojan a blocat, in 1992, actiunea de cautare a fondurilor deturnate de la bugetul statului de catre apropiatii clanului Ceausescu. Fara a-si motiva, cu argumente solide, teoria conform careia „era imposibil sa se fi deturnat fonduri“ de catre reprezentanti ai regimului Ceausescu, Stolojan a decretat drept „o aiureala“ intreaga operatiune de cautare a acestor fonduri, ridiculizand astfel incercarile de recuperare, pentru bugetul de stat, a unor sume estimate la mai multe sute de milioane de dolari.

Aceasta cu atat mai mult, cu cat functiile detinute de Stolojan, incepand din 1972, au gravitat in jurul Directiei Bugetului de Stat, respectiv Directia Veniturilor Statului din cadrul Ministerului Finantelor. Regimul Ceausescu a creat o masinarie bine pusa la punct pentru obtinerea de fonduri valutare din operatiuni ilegale desfasurate pe intreg mapamondul. Au fost infiintate in strainatate o puzderie de firme fie mixte, fie cu statut de firme fantoma, societati care-si derulau activitatile financiare prin intermediul unor banci straine si ale caror conturi erau cunoscute de un numar restrans de persoane.

Masina de facut bani a lui Ceausescu, cu toate terminalele din bancile straine, a ramas ascunsa opiniei publice si din cauza „expertizei“ lui Stolojan, ca sa nu spunem a complicitatii cu mostenitorii acestei masinarii valutare. Cunostintele lui privind modul in care a fost achitata „datoria externa“ a Romaniei ceausiste nu puteau ocoli mecanismele si procedeele ilegale de obtinere a fondurilor valutare necesare acoperirii acelei datorii, mecanisme coordonate unitar de specialisti din cadrul fostului DSS, indeosebi din partea fostului compartiment AVS din Centrul de Informatii Externe.

E absurd sa credem ca toate aceste operatiuni, aflate in desfasurare in decembrie 1989, puteau inceta brusc in urma „schimbarii“ de sistem din 1990. Toate conturile romanesti din strainatate au ramas neatinse, si, daca o parte dintre acestea au fost golite de catre reprezentantii romani sau straini care le-au deschis, cu siguranta au mai ramas multe dintre ele neatinse. Un exemplu cunoscut este cazul ofiterului CIE, Nicolae Nadejde, care, in 1993, a fost trimis in instanta de catre conducerea SIE pentru recuperarea unei sume de peste 250.000 dolari, suma aflata in contul unei firme a securitatii infiintate de un panamez inainte de 1989.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr. 21, iunie 2006