Ţeparul Marius Locic şi spălătoria de bani a lui Marian Iancu (II)

– De la decapitalizarea URBIS, la sediul lui Dan Diaconescu –
Marius Locic
Marius Locic

Declanşarea urmăririi penale a lui Marius Locic (foto stânga) de către procurorii anticorupţie, însoţită de invitarea recentă la DNA, a lui Dan Diaconescu, mi-a reamintit de o afacere dubioasă pusă la cale de cei doi, în a doua jumătate a anului trecut.

Este vorba despre afacerea privind preluarea de către Dan Diaconescu, de la Locic, a noului sediu pentru OTV. Marius Locic a afirmat, în urmă cu o jumătate de an, că a ieşit din foame după ce i-a vândut lui Dan Diaconescu, pentru 7 milioane de euro, nişte active (teren şi clădiri în Bucureşti). Verificând culisele acestei afaceri am descoperit însă o posibilă devalizare de către propriul patron a unei societăţi respectabile, precum URBIS SA.

Astfel, acţionarul majoritar al URBIS a vândut, la un preţ de cel puţin zece (10, X) ori mai mic, active ce totalizează peste 36.000 de metri patraţi, plus construcţii (magazin, complex comercial, hale de lucru etc etc) în cartierul bucureştean Militari (Bulevardul Preciziei) la 100 euro mp (teren plus construcţie). Suma incredibil de mică a tranzacţiei ar fi trebuit să atragă automat atenţia Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

7 dolari prespalati

Asta cu atât mai mult cu cât cumpărătorul, Marius Locic, era în faliment nedeclarat şi a recurs chiar la metode neortodoxe de a face rost de bani, existând inclusiv bănuiala că ar fi intenţionat să scoată ilegal peste graniţă, pentru comisionul aferent, un Rolls Royce de 500.000 de euro pe care îl avea în leasing.

Marian Iancu
Marian Iancu

Pe de altă parte, cel care i-a vândut lui Locic activele la un preţ atât de mic este reprezentantul BKP Trading Impex (fosta Balkan Petroleum), societate ce controlează (peste 80%) URBIS SA. Pentru cei care nu ştiu, preşedintele Consiliului de Administraţie de la URBIS este…Octavian Iancu, fratele lui Marian Iancu, cei doi fiind, de fapt, patronii fabricii. Amintind aici că acelaşi Marian Iancu este cel care i-a vândut lui Locic, în urmă cu trei ani, cotidianul Atac, am cam spus totul despre grupul de interese care tocmai a sustras o halcă imensă din URBIS SA.

Iată, pe scurt, cum a decurs afacerea:

teren urbis

Pe 19 august 2008 Marius Locic perfectează actele de vânzare-cumpărare a activelor URBIS SA din B-dul Preciziei nr 3, Bucureşti. Preţul de vânzare este 3,5 milioane de euro, de cel puţin 10 ori mai mic decât preţul real. Dacă vindea doar terenurile în suprafaţă totală de 36.672 metri pătraţi, la preţul zonei , valoarea lor era de peste 35 milioane de euro! În plus, clădirile (hale, magazine, complex comercial) ar mai fi adus şi ele alte câteva milioane de euro.

Pentru a achita contravaloarea activelor, Locic plăteşte un avans de 250.000 euro, prin transfer bancar, iar pentru restul de 3.020.000 euro emite 25 Bilete la Ordin scadente pe 28.02.2009. La data scadenţei însă, 24 din Biletele la Ordin emise de Locic Imobiliare au fost depuse, spre decontare, la BCR sector 6 pentru a se constata faptul că ele au fost refuzate la plată, fiind fără acoperire.

Escrocherie? Greu de crezut că Locic îşi escrochează stăpânul, adică pe Marian Iancu. A fost mai degrabă un calcul menit să abată atenţia celorlalţi acţionari ai URBIS (îndeosebi SIF 4 Muntenia) de la sustragerea activelor din societate. Se regizează chiar şi o plângere la Parchet, urmată de începerea formalităţilor de reziliere a contractului de vânzare cumpărare.

Locic a invocat atunci, în apărare, criza care a venit peste el şi a cerut o păsuire de două luni pentru a-şi achita datoria. Numai că, surpriză!, peste numai două săptămâni el scoate din pălărie cei 3, 02 milioane de euro pe care îi achită în contul URBIS. Plata s-a făcut exact în ziua în care Rolls Royce-ul său de o jumătate de milion de euro era oprit în vama Sculeni, înainte de a fi dat pe mâna traficanţilor de maşini din Moldova.

nota urbis

Nu ştim de unde au intrat cele trei milioane de euro în conturile sale, dar autorităţile statului ar putea verifica dacă nu cumva avem de-a face cu o spălare de bani, sau cu o tranzacţie internă făcută de Marian Iancu pentru a-şi devaliza propria societate. În sprijinul acestei idei vine şi un alt indiciu legat, de această dată, de FC Timişoara.

dan_diaconescu _urbis

Astfel, pe 9 aprilie, Consiliul de Administraţie al societăţii (condus de Octavian Iancu), aprobă un contract de sponsorizare a echipei FC Timişoara (a lui Marian Iancu), suma scoasă din firmă fiind de 400.000 de euro! Bani curaţi!

Pe 16 septembrie, presa a semnalat că Marius Locic i-ar fi vândut lui Dan Diaconescu activele preluate de la URBIS (deţinut de fraţii Marian şi Octavian Iancu). Suma tranzacţiei ar fi fost de 7 milioane de euro şi ea a fost confirmată de Marius Locic.

Acesta a ascuns însă modul în care a dobândit activele vândute lui Diaconescu, afirmând că le-a preluat de la URBIS, printr-o altă companie.

Clădirile pe care le-am vândut lui Dan Diaconescu îmi aparţin. Aici nu este vorba de un contract de intermediere făcut de Locic Imobiliare, ci de unul de vînzare-cumpărare. În privinţa banilor, cele aproximativ 7 milioane de euro au fost plătite integral. În privinţa clădirilor, le-am achiziţionat de la o companie, care le cumpărase la rîndul ei de la firma URBIS. Deci, tranzacţia e clară”, a declarat Locic pentru Naţional.

De ce ar fi ascuns el faptul că a preluat activele direct de la URBIS? Unul dintre răspunsuri ar fi „pentru a nu se face legătura cu Marian Iancu, patronul acţionarului majoritar al URBIS, B.K.P. Trading Impex SRL”. Un alt răspuns poate fi aflat, fără prea mare efort, de către lucrătorii Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Ei sunt singurii care pot lua urma banilor mişcaţi în triunghiul Marian Iancu – Marius Locic – Dan Diaconescu.

©Dan Badea

Micile secrete ale lui Ovidiu Tender

Un personaj controversat, venit de la Timisoara, a reusit sa formeze un imperiu in industria energetica. Un imperiu care asta zi se clatina serios.

Ovidiu Tender (foto:www.neuerweg.ro )
Ovidiu Tender (foto:www.neuerweg.ro )

Magnatul Ovidiu Lucian Tender face parte din categoria acelor oameni de afaceri care si-au consolidat averea din exploatarea la maximum a relatiilor la varf stabilite in serviciile secrete, Parlament, ministere si Presedintie. Deoarece marile sale afaceri s-au derulat in perioada 2000-2004, ani in care provincialul Tender a preluat controlul unor firme strategice la nivel national, dar si ani care au acoperit ultimul mandat prezidential al protectorului sau, Ion Iliescu, era de asteptat ca, dupa schimbarea puterii, omul de afaceri timisorean sa raspunda unor intrebari incomode cu privire la anumite tranzactii financiare oculte.

Acesta este si motivul pentru care, astazi, Ovidiu Tender se afla in atentia Parchetului National Anticoruptie, el fiind cercetat in dosarul RAFO si invinuit pentru inselaciune, delapidare, evaziune fiscala, bancruta frauduloasa, spalare de bani si asociere in vederea comiterii de infractiuni. Pentru un fost sef de restaurant, care nu s-a sfiit sa cumpere tot ce i-a cazut sub ochi, acuzatiile de mai sus nu reprezinta mare lucru, cu atat mai mult cu cat, asa cum a declarat in mai multe randuri, Tender se considera nevinovat si pare ca nu intelege ce i se intampla. Pe 19 august, procurorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie i-au interzis lui Ovidiu Tender sa paraseasca tara in urmatoarele 30 de zile.

Micul, berea si ciorba de burta – prima afacere

Desi a absolvit Institutul de Mine din Petrosani, Ovidiu Tender si-a pus in sertar diploma de inginer minier si, atras de mirajul banilor, a preferat sa lucreze ca sef de unitate la hotelul Victoria din Jimbolia. Atunci, ca si astazi, micul, berea si ciorba de burta, bine servite, aduceau fericire oricarui carciumar. Ca sef de unitate, Ovidiu Tender a avut in acea perioada relatii foarte bune cu militienii si securistii locali, el fiind, conform declaratiilor unor surse pensionate, si un important “valutist” din zona.

Ulterior, in 1990, Tender a devenit sef de unitate la fostul hotel al PCR din Timisoara, unde a ramas pana cand acesta a fost trecut din patrimoniul OJT in cel al Consiliului Judetean. Pe la mijlocul lui 1990, si-a deschis prima afacere privata care, sub acoperirea unei activitati minore de turism, masca, de fapt, micul trafic de frontiera in care se implicase Ovidiu Tender. Oficial, Tender inchiriase cateva autocare din Iugoslavia, cu care transporta persoane in tara vecina. Afacerea a prosperat si, spre sfarsitul anului, Tender avea deja propriile sale mijloace de transport.

Bingo Tender

In 1991, Tender a initiat prima afacere care avea sa-i aduca respectul urbei. Alaturi de un alt afacerist local, Vasile Balan, Tender a preluat in locatie de gestiune restaurantul Palace din centrul orasului Timisoara si a infiintat societatea Palace SRL. Aici, a lansat primul “Bingo” din Romania, prin infiintarea societatii Corobing SRL, in acelasi sediu cu restaurantul Palace. Noua firma a fost constituita cu aportul societatii spaniole Eleval Electronicos Valencia SA, care detinea 61,27% din capitalul social.

Spaniolii au investit in aceasta afacere peste 174.000 de dolari, iar Tender, care detinea 16,7%, a participat cu 2,9 milioane lei. Succesul afacerii a fost garantat cata vreme ea a fost protejata la cel mai inalt nivel, iar plata impozitelor catre stat era, la acea data, o raritate. Si in acest caz, surse (pensionate) din serviciile de informatii sustin ca un oarecare colonel Bujor din SRI, detasat de Magureanu la Timisoara, colecta sume de bani, pentru patrie sau reprezentantii ei de la Bucuresti, din afacerea lui Tender. Mai mult, se pare ca Magureanu, personal, ar fi atras atentia conducerii SRI Timis sa ofere protectie si sprijin, la nevoie, colonelului Bujor in aceasta activitate, dar si in altele care aveau sa urmeze. Zece ani mai incolo, in 2001, profitabila firma a lui Tender si a spaniolilor din Valencia avea, la o cifra de afaceri de 26,2 miliarde lei, un profit de 0 (zero) lei. Cum se stie deja, profitul unei afaceri nu este intotdeauna acelasi cu profitul inscris in hartoagele oficiale de la fisc.

Crescatoria de firme a lui Tender

Alaturi de Palace si Corobing, Tender a mai infiintat, in 1991, alte patru societati : Agroindustriala Km.6 SA, Industria Lanii SA, Agroindustriala Santim Sinandrei SA si Tender SA, ultima dintre acestea avand acelasi sediu cu societatea prin care se derulau profitabilele jocuri de noroc. Au urmat apoi, una dupa alta, societatile Pressing (1993), Sicomas (1994), Fitpol (1994), Grupos Tecnico Gestor (1995), Auramar (1995, Constanta), Soliloto Romania (1997) si Agrosem (1998). In cativa ani, imperiul Tender avea sa se intinda pe o suprafata de peste 100.000 de hectare, fostul carciumar-sef devenind suspect de repede un mare latifundiar al Timisului. Totusi, cata vreme afacerile sale s-au derulat in sfera agriculturii, a serviciilor si a jocurilor de noroc, Tender n-a atras atentia grupurilor de interese deja constituite la nivel national. Dupa ce a intrat insa pe piata petrolului, a gazelor naturale si a energiei, Tender a iesit la lupta deschisa pentru suprematie intr-un domeniu in care, fara sprijin politic, nimeni nu putea si nu poate reusi. Ovidiu Tender s-a bucurat insa de sprijinul sefilor serviciilor de informatii si, in mod special, de protectia lui Ion Iliescu. Acesta este poate si motivul pentru care Tender a fost si unul dintre furnizorii de armament pentru SPP. Actiunile in care avea sa se implice dupa 2000, precum si domeniile extrem de sensibile in care avea sa-si asigure suprematia, dovedesc ca legatura lui cu unul dintre principalele servicii secrete ale Romaniei (SIE) este mai mult decat formala.

Nu mai este un secret faptul ca Virgil Magureanu a implicat ofiteri ai Serviciului Roman de Informatii in operatiunile de contrabanda cu petrol pe relatia cu Iugoslavia, dosarul Jimbolia continand probe concrete in acest sens. In aceste operatiuni speciale, care i-au imbogatit pe multi dintre afaceristii de partid, a fost implicata si societatea Solventul din Timisoara, la care intreprinzatorul Ovidiu Tender detinea deja un pachet de actiuni. Ulterior, in 2004, printr-o inginerie financiara, Tender avea sa preia combinatul Solventul, societate ajunsa in faliment ca urmare a unor datorii de peste 285 de miliarde lei vechi. Conform unor surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul, printre cei care au facut afaceri cu combustibili, in perioada embargoului impus Iugoslaviei, a fost si Tender. Inca de atunci, Ovidiu Tender si-a cimentat relatiile cu Octavian Iancu, aflat astazi in lotul penal din dosarul RAFO.

In perioada vizata, VGB Impex SRL, firma lui Octavian Iancu, a facut afaceri destul de profitabile din relatia cu Solventul, afaceri care i-au permis ulterior sa-si indrepte atentia catre zona petroliera din Moldova, controlata politic si financiar de Viorel Hrebenciuc si Corneliu Iacubov. Ulterior, pentru a intra in afacerile cu petrol, a folosit strategia preluarii de creante. El a preluat astfel creantele de peste 300 de miliarde lei pe care Carom le avea la Arpechim Pitesti, intrand astfel in Carom si creantele de 1.500 de miliarde pe care le avea RAFO la Petrom, in speranta ca va putea intra ca actionar si in Petrom, speranta spulberata ulterior de catre ministrul Dan Ioan Popescu.

Dupa 2000, Ovidiu Tender si-a extins rapid influenta fie prin infiintarea de noi firme, fie prin preluarea altora de la Autoritatea pentru Privatizarea si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS, actuala AVAS). In trei ani, el a infiintat inca noua firme in Bucuresti, Timis sau Prahova: Tendercom Invest SA (Ploiesti, 2000), All Tender SA (Bucuresti, 2001), Tender Media SA (Bucuresti, 2001), Rednet Expo SRL (Filipestii de Padure, 2001), Union Express SRL (Bucuresti, 2001), Esparom SA (Timisoara, 2001), Eurofer SA (Timisoara, 2002), Nicole – Centrul de Diagnostic si Tratament (Bucuresti, 2002) si Tender’S SRL (Timisoara, 2002).

Cap de pod pentru Frank Timis

Ovidiu Tender a fost unul dintre principalii sustinatori ai aventurierului Frank Timis (foto dr.), presedintele de atunci al firmei Gabriel Resources, in operatiunea acestuia de exploatare a zacamintelor de aur si argint din Rosia Montana, dar si din alte zone ale Romaniei. Relatia dintre cei doi a inceput, oficial, in 2000, atunci cand Frank Timis s-a speriat de faptul ca dezvaluirile privind trecutul sau de aventurier i-ar putea stirbi reputatia de investitor international in Romania. Episodul privind implicarea sa intr-o operatiune de trafic cu heroina in Australia, precum si alte conexiuni cu afaceri dubioase derulate in alte tari prezentau riscul ca, odata cunoscute de catre autoritatile romane, sa-i incetineasca ascensiunea in zonele pe care tocmai incepuse sa le controleze.

A decis, prin urmare, sa-si atraga de partea sa un aliat puternic si, prin intermediul unor functionari din Ministerul Industriilor, a ajuns la Ovidiu Tender. Desi SRI informase deja autoritatile competente despre reteaua din Romania a lui Frank Timis, care includea inalti functionari de stat si cativa ministri, precum si despre pericolele si inconvenientele presupuse de afacerile declansate de acesta, proiectele lui Timis s-au derulat fara oprelisti. Aceasta, deoarece interesele financiare ale unora dintre guvernanti au prevalat in fata intereselor publice, motiv pentru care informatiile provenite de la una dintre unitatile importante din SRI n-au fost luate in seama.

Mai mult chiar, a fost introdus in schema, ostentativ, Ovidiu Tender, aflat intr-o relatie speciala cu fostul sef al SIE, Ioan Talpes. Curand, relatia dintre Frank Timis si Ovidiu Tender avea sa devina una de tipul subordonat-sef, Tender declarand chiar atunci cand a fost introdus in board-ul director al societatii Gabriel Resources, ca a acceptat functia, deoarece “daca Timis va fi indepartat din firma, atunci trebuie sa ramana un roman acolo”. Patriotismul cazon al lui Tender seamana mai degraba cu un ordin de serviciu decat cu o reala strategie privata de afaceri.

Achizitii strategice: petrolul, aurul si constantenii

Primul pas din strategia achizitiilor strategice ale lui Ovidiu Tender a fost preluarea, spre sfarsitul anului 2000, cu sprijinul direct al presedintelui Aurel Ovezea, a societatii de stat Nuclearmontaj SA, transformata ulterior intr-un grup ce include 11 subsidiare. Prin aceasta societate, Tender a preluat, ulterior, in 2002, de la concernul Kvaerner, Fabrica de Echipamente pentru Centrale Nucleare (FECNE), o alta unitate strategica din domeniul energetic, care produce vase sub presiune, schimbatoare de caldura si constructii metalice grele sudate, destinate centralelor nuclearo-electrice si clasice.

A urmat apoi preluarea de la APAPS, prin Tender SA, a pachetului majoritar de actiuni de la societatea Prospectiuni SA, firma ce detinea monopolul asupra prospectiunilor geologice si geofizice. Aceasta achizitie i-a oferit lui Tender posibilitatea de a cunoaste in amanunt secretele subsolului romanesc si de a actiona in consecinta. Cu asemenea instrumente tehnice si institutionale la indemana, este de inteles de ce tintele lui Ovidiu Tender au devenit petrolul, aurul si constantenii sau, altfel spus, RAFO, Rosia Montana si Centrala Nuclear-Electrica de la Cernavoda. Printre clientii societatii Prospectiuni SA, se afla Guvernul Romaniei, SNP Petrom, SN Romgaz, Shell, Hemco, Regal Petroleum plc., Falcon Oil plc. etc.

Alte achizitii importante ale lui Tender au fost Atlas GIP SA Ploiesti si Vulcan SA. In vreme ce prima dintre aceste firme este cea mai mare companie de carotaj din Romania, societatea Vulcan este cunoscuta ca producator de echipamente destinate instalatiilor energetice, precum si ca principal furnizor de unitati de pompaj pentru extractia petrolului. In 2003, a preluat si societatea UPRUC-CTR SA, firma care a completat astfel, alaturi de Nuclearmontaj, Fecne si Vulcan, Grupul Energetic Tender SA care, alaturi de Grupul Industrial Tender SA (Prospectiuni, Atlas GIP si Fitpol), controleaza rezervele energetice ale Romaniei. De altfel, in urma cu doi ani, ca urmare a descoperirii unui important zacamant de gaz in nordul Moldovei, Tender, impreuna cu Frank Timis, prin societatile Regal Petroleum si Prospectiuni, a obtinut licenta de explorare a gazelor naturale si petrolului in judetul Suceava.

Tender-Magureanu-Stolojan

In anul 2002, Grupul Tender si-a anexat si societatea de Asigurare Reasigurare ARDAF SA, prin care a preluat controlul celor 26 de sucursale si 142 de agentii ale acesteia, raspandite pe intregul teritoriu al tarii. Ca sediu central pentru ARDAF, magnatul din Timisoara a ales fostul sediu al falimentarei Columna Bank, pentru care a achitat 1,6 milioane dolari. Achizitia n-a mai ridicat semne de intrebare, cata vreme conexiunile Columna-Magureanu si Magureanu-Tender erau deja cunoscute. La sfarsitul anului trecut, Ovidiu Tender a negociat cu Theodor Stolojan (vindecat in mod miraculos la putin timp dupa renuntarea la candidatura pentru functia de presedinte al Romaniei) functia de presedinte al societatii de asigurare ARDAF.

Negocierea a fost abandonata dupa alegerea fostului presedinte al PNL in functia de consilier al presedintelui Traian Basescu. Conform unor surse bine informate, in urma cu cateva saptamani, a avut loc o noua intalnire intre Ovidiu Tender si Theodor Stolojan, la Cotroceni, Tender fiind insotit de Dorin Iacob, una dintre puntile de legatura dintre Virgil Magureanu si Traian Basescu. Daca despre continutul acelei intalniri nu se pot face speculatii, trebuie observat ca, dupa plecarea de la Cotroceni a protectorului Ion Iliescu, lui Tender i-au ramas putine brese de intrare in palatul prezidential.

Dorin Iacob a fost si a ramas unul dintre oamenii de incredere ai lui Magureanu, dupa ce a suferit, pe rand, mai multe transformari: fost militian pana in 1990, Iacob a devenit apoi ofiter SRI (1990-1992), om de afaceri si politician; ca om de afaceri, acesta a contractat prin societatea Bel Ami Invest SA Alba Iulia un imprumut de la defuncta Bancorex si, pentru ca depasea un million de dolari (1,250 milioane dolari), a uitat sa-l mai returneze, creditul fiind preluat de AVAS; ca politician, Dorin Iacob a facut cariera in partidul lul Virgil Magureanu si din 2001, dupa fuziunea cu PD, a intrat cu arme si bagaje in PD, unde a reusit sa fie promovat ca secretar executiv al acestui partid.

Tender pierde pe mana goala a lui Talpes

Daca magnatul Ovidiu Tender se rezuma doar la afaceri onorabile si nu se expunea atat de ostentativ in actiuni si relatii cu fosti si actuali ofiteri ai serviciilor de informatii romanesti si straine, precum si in combinatii cu grupuri financiare de tip mafiot, poate ca ar fi fost scutit de calvarul vizitelor la Parchet sau spitalul Elias. Scandalurile publice in care s-a implicat magnatul au inceput in 2002, data la care grupul Tender se coagulase deja ca un important grup autohton de interese politico-financiare. Sponsorizarea a doua reuniuni ale sefilor serviciilor de informatii din tarile NATO, urmata de celebra combinatie cu Willem Matser, un oficial NATO care s-a dovedit a fi escroc, l-a plasat pe Tender intr-un scandal international de proportii.

Sub acoperirea preluarii unui pachet important (45%) de actiuni din societatea Tender SA, contra sumei de 100 de milioane de dolari, Matser a intrat in posesia unor documente ale firmei lui Tender pe care le-a folosit intr-o operatiune de spalare de bani din Columbia, prin intermediul bancii Santander din Bogota, combinatie mafiota descoperita si anihilata de autoritatile olandeze. Dincolo de elementele senzationale ale scandalului, acesta a dovedit ca Ioan Talpes, cel care l-a introdus pe Tender in combinatia cu Matser si a girat pentru seriozitatea acestuia, a dovedit o superficialitate lipsita de scuze, in relatia cu maruntul functionar al NATO.

Doua palme pe obrazul magnatului Tender

La inceputul acestui an, Ovidiu Tender a fost chemat la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru a clarifica aspecte privind controversatele operatiuni de evaziune fiscala si spalare de bani de la RAFO Onesti. Astfel, Tender a fost inclus in lotul celor 19 oameni de afaceri cercetati pentru mai multe infractiuni, ca urmare a scandalului RAFO. Printre colegii de dosar ai lui Tender, se afla Corneliu Iacobov, fratii Octavian si Marian Iancu, Toader Gaureanu etc., etc. Ovidiu Tender este cercetat pentru ca ar fi indus in eroare APAPS atat cu ocazia incheierii, cat si a derularii contractului de privatizare a societatii Carom Onesti, ca a incheiat ilegal contracte de cesiune de creanta pe relatia Carom-VGB Oil si ca ar fi incheiat contracte de creditare fictiva ale societatii Tender SA, in scopul de a justifica scoaterea ilegala de bani din conturile acestei firme. Pe langa lovitura primita in dosarul RAFO, sau poate ca o consecinta directa a acesteia, Ovidiu Tender a fost inlaturat cu scandal, luna trecuta, si de la conducerea UGIR 1903. El il inlocuise in aceasta functie, in urma cu cativa ani, pe Dan Ioan Popescu, cel care avea sa-l inlature, la randu-i, pe magnatul timisorean din cursa pentru preluarea Petrom.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr.12, septembrie 2005