Agentul VICTORIA (X): Marioneta Asztalos

Controversatele decizii ale Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, de la tentativa de interzicere a icoanelor în şcoli, la nesancţionarea declaraţiei de tip nazist a ministrului Cioroianu, ne-au determinat să privim cu mai multă atenţie la vârful piramidei CNCD.„Mai greşim şi noi, că suntem oameni!“, ne-a declarat neconvingător Csaba Ferenc Asztalos, preşedintele apendicelui guvernamental antidiscriminare.În urma investigaţiilor noastre, am descoperit că în spatele secretarului de stat, Asztalos, se află un munte de interese ale diasporei maghiare, el fiind integrat într-o schemă strategică destul de amplă în care, ca parte, figurează şi România.Printre aspectele care ne-au atras atenţia a fost şi plasarea sa în consiliul de administraţie de la Hotel Bucureşti, înainte de privatizare, obiectiv de care s-a arătat interesat, în perioada respectivă, şi Rudas Erno, fostul şef al rezidenţei de spionaj maghiare din România până în 1990.Fost consilier al lui Marko Bela, Asztalos s-a specializat în probleme de apărare şi securitate, absolvind la „foc automat“ mai multe cursuri şi şcoli din domeniu, seria instruc- ţiei debutând cu un program de pregătire organizat la Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei, trecând pe la centrul NATO de la Garmisch şi încheindu-se (deocamdată) cu absolvirea Colegiului Naţional de Apă- rare şi a Colegiului Superior de Siguranţă Naţională, chiar dacă nu mai ţine minte numele corect al ultimei instituţii absolvite, sau chiar dacă limba română este, pentru el, o limbă străină.Analizarea atentă a trecutului „profesional“ al preşedintelui CNCD evidenţiază o persoană pregătită pentru cu totul altceva decât funcţia vremelnică ocupată astăzi, un om crescut cu multă atenţie. De cine şi pentru ce, vom afla mai târziu. La fel, vom afla că această grijă vine şi din altă parte decât de la Bucureşti. Aşadar, secretarul de stat, Csaba Ferenc Asztalos, este un personaj la al cărui trecut parcă s-a lucrat cu dăltiţa.Soţia sa, Kozma Krisztina Kinga, este puntea de legătură cu filiala din România a gigantului imobiliar „Trigranit“, firmă în care sunt implicaţi direct şi primii doi oameni de afaceri din Ungaria.

Unul dintre administratorii de la Trigranit Romania este fostul diplomat maghiar Halasz Janos Pal, fost secretar al unei secţii maghiare din cadrul Tratatului de la Varşovia şi, ulterior, vreme de şapte ani, secretar I al reprezentanţ ei comerciale a Ungariei la Bucureşti.

Un viitor construit cu dăltiţa
Născut în 1974, în Baia Mare, Csaba Ferenc Asztalos a absolvit în 1992 secţia maghiară a liceului „Mihai Eminescu“ din Oradea, cu profilul filologie, iar ulterior, în 1997, Facultatea de Drept a Universităţii din Oradea. Oficial, după o „odihnă“ nejustificată (în CV-ul oficial) de doi ani, şi-a început activitatea profesională în funcţia de consilier juridic la firma unui prieten, General Broker Internaţional SA, o societate cu capital maghiar.

Tot în 1999, deci la vârsta de 25 de ani, el a devenit consilierul preşedintelui UDMR, Marko Bela, funcţie în care s-a menţinut până în 2002. De asemenea, tot atunci, tânăra speranţă a UDMR a participat la un prim-stagiu de pregătire la „Şcoala de vară“ de la Budapesta, organizată la Universitatea „Eotvos Lorand“. În anul 2000, tânărul C.F. Asztalos îşi începe instrucţia pe linie de apărare şi securitate prin participarea la un „program de pregătire“ organizat la Budapesta, de Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei.

Conform declaraţiilor sale, instrucţia ar fi vizat „probleme de integrare în NATO“, iar UDMR avea nevoie de specialiş ti în vederea viitoarei integrări a României în structurile euro atlantice. Acesta ar fi fost motivul pentru care tânărul Asztalos, alături de alţi 15-20 aspiranţi din UDMR, ar fi urmat acel curs. Evident, ni s-a mai spus, durata instrucţiei ar fi fost de…2-3 zile, perioadă care nu prea justifică deranjul autorităţ ilor maghiare. De reţinut însă locul, scopul şi organizatorul instrucţiei viitorului secretar de stat în Guvernul Românei.

În acelaşi an însă, Asztalos participă din nou la cursurile „Şcolii de vară“ de la Budapesta şi, pe principiul unde dai şi unde crapă!, este numit membru în Consiliul de Administraţ ie al societăţii „Bucureşti Turism“ SA. Cum se ştie, societatea respectivă avea în proprietate Hotelul Bucureşti, devenit a doua casă a parlamentarilor români, aşadar un obiectiv strategic. Pe de altă parte, nu poate fi trecută cu vederea implicarea în afacerea „Bucureşti-Turism“ a lui Rudas Erno, fostul şef al rezidenţei maghiare din România dinainte de 1990, iar ulterior ambasador al Ungariei la Bucureşti.

Am consemnat deja, în cotidianul nostru, declaraţia unui fost lider sindical de la „Bucureşti Turism“ conform căreia, în perioada 1998-2000, Rudas Erno a făcut lobby atât pe lângă sindicalişti cât şi pe lângă conducerea administrativă a hotelului, în favoarea societăţii ungare „Danubius Hotels Group“, firmă interesată de preluarea pachetului majoritar de acţiuni ale societăţii bucureştene. Dacă legătura dintre Rudas Erno şi Csaba Ferenc Asztalos, via MAE ungar, ni s-a părut astfel destul de firească şi transparentă, nu de aceeaşi părere este şi Csaba Asztalos.

„Nu l-am cunoscut şi nu-l cunosc pe Rudas Erno. Oricum, la acea dată (anul 2000- n.n.) el nu mai era ambasador. Pe de altă parte, eu am fost acolo înainte de privatizare şi n-am stat decât aproximativ nouă luni“, ne-a declarat preşedintele CNCD. Aşadar, trecerea pe la Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei, urmată de numirea în conducerea societăţii „Bucureşti Turism“ SA nu a fost decât o banală coincidenţă, iar legătura cu Rudas Erno nici nu există.

În discuţia avută cu Csaba Asztalos, odată ajunşi la subiectul Rudas Erno, secretarul de stat ne-a dat de înţeles că a citit cele scrise de noi, în „Interesul Public“, despre trecutul de spion al fostului diplomat maghiar şi a ţinut să precizeze, scurt, dar convingător: „Nu sunt spion!“. El a mai ţinut să adauge că în 2005, la numirea sa în funcţie, ar fi fost acuzat în presă că ar fi spion, ceea ce nu e adevărat. Noi însă nu l-am acuzat de o asemenea crimă pentru că e greu (chiar dacă nu imposibil) de ajuns la nomenclatorul ofiţerilor de informaţii de la Budapesta.

Instrucţie neabătută pentru apărare şi securitate
În 2001, CV-ul oficial al lui Csaba Asztalos nu consemnează nimic important, cu excepţia ieşirii din Consiliul de Administraţ ie al societăţii Bucureşti Turism. Anul următor însă, urmează un curs postuniversitar la Facultatea de Relaţii Publice şi Comunicare din cadrul SNSPA Bucureşti. Ulterior, părăseşte postul de consilier al lui Marko Bela şi este plasat de UDMR ca membru în colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Anul 2003 este, din nou, unul destul de mănos pentru pregătirea de specialitate a lui Asztalos. Devine doctorand în drept internaţional al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti şi pleacă din nou la „Şcoala de vară“ de la Budapesta. În acelaşi an, tânărul Asztalos primeşte o bursă şi o invitaţie pentru o lună de zile la Departamentul de Stat al SUA (Washington D.C.) în cadrul proiectului „Young leaders project on current social, political, and economic issues“. Întrebat cine şi de ce l-a propus pentru această bursă, Csaba Asztalos ne-a spus că nu ştie.

A fost invitat pur şi simplu de cineva de la Departamentul de stat. Nominal. Cum, la fel, în acelaşi an a fost invitat la Ierusalim, pentru zece zile, la Şcoala Internaţională pentru studierea Holocaustului „Yad Vashem“. Măi să fie! Aşadar, este numit de primulministru la CNCD, deci devine funcţionar guvernamental la combaterea discriminării, dar pleacă la Budapesta, Washington şi Ierusalim pentru diverse. În 2004 îşi face din nou bagajele, da de această dată pentru a pleca la Centrul European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall“ din Garmisch-Partenkirschen, unde se instruieşte vreme de zece săptămâni în probleme fără prea mare legătură cu discriminarea. Fiind un centru al NATO, pentru a putea participa la cursuri e nevoie de recomandări speciale, pe care Csaba Asztalos le-a primit.

Aici au studiat viitori miniştri ai Apărării, şefi de stat major al unor armate şi lideri politici ai unor state inclusiv din spaţiul ex-sovietic. Şi în cazul lui Asztalos studiile postuniversitare urmate la Garmisch, „Lideri pentru secolul 21“, erau cât pe ce să-l propulseze, anul următor, în funcţia de secretar de stat la Justiţie, dar înţelepciunea celor care au decis ca secretarii de stat să nu mai fie numiţi pe criterii politice i-a stopat la timp intrarea în ministerul condus de Monica Macovei. Evident, UDMR a dat „la loc comanda“ şi l-a propus în funcţia de preşedinte al CNCD, căptuşită atent cu rangul de secretar de stat.

Asztalos nu ştie ce-a absolvit
Cei care credeau că, odată numit în fruntea CNCD, tânărul Asztalos va avea mai puţin timp pentru studiul aprofundat al apărării şi securităţii, s-au înşelat. Un an mai târziu, în 2006, dă gata (adică absolvă) atât Colegiul Naţional de Apărare cât şi Colegiul Superior de Securitate Naţională. El a reuşit această performanţă datorită calităţii de demnitar care i-a permis să reducă la două săptămâni durata studiilor postuniversitare la Colegiul Superior de Apărare.

În acest mod, a avut timp să urmeze şi cursurile de la Academia Naţională de Informaţii, chiar dacă nu mai ţine minte cum se numeşte colegiul absolvit şi îl numeşte, oficial, „Colegiul Naţional pentru Securitate“. Or, colegiul de la ANI nu este „pentru Securitate“ pur şi simplu, aşa cum a fost cursul ţinut la Ministerul Afacerilor Externe de la Budapesta, sau cel de la Garmisch, ci pentru „Securitate Naţională“. Adică a României. Ceea ce poate fi greu de reţinut, sau de înţeles, pentru un membru UDMR care n-a votat Constituţia României, dar nu pentru un secretar de stat al guvernului de la Bucureşti. Este vorba despre acelaşi demnitar care a trecut limba română, în CV-ul oficial, la capitolul „limbi străine“.

Evident, este dreptul său, cu atât mai mult cu cât deţine şi alte funcţii pe linie de partid care-i justifică acest drept. Asztalos este membru fondator şi vicepreşedinte al Confederaţiei Tinerilor Maghiari din România, precum şi membru al Comisiei Statutare a UDMR.

Şcoala de vară, cuibuşor de nebunii şi progres
Dincolo de obsesia pentru studii de apărare şi securitate, Csaba Ferenc Asztalos a fost, cum spuneam, de cel puţin trei ori la cursurile Şcolii de vară de la Budapesta. De ce la Budapesta? „Deoarece acolo se organizează!“, ne-a răspuns. Deşi „şcoli de vară“ se organizează şi în România, cum e, spre exemplu, cea de la Sighet, probabil că la Budapesta nivelul de predare e mai avansat.

Pe vremea lui Erno Rudas, spre exemplu, şcolile de vară organizate la Budapesta pentru diaspora maghiară erau folosite pentru întărirea legă- turilor cu comunităţile din afara graniţelor, se invitau îndeosebi activişti cu poziţii sociale şi politice de interes pentru statul organizator şi, nu în ultimul rând, din rândul participanţilor era recrutată şi agentura de care era nevoie.

Asta se întâmpla însă pe vremuri pentru că, astăzi, la şcola de vară se se ţin prelegeri pe teme de interes, au loc dezbateri, iar noaptea se poate merge chiar şi la discotecile din centru. Cu toate astea, sau poate că tocmai de aceea, diaspora maghiară a rămas una dintre cele mai prestigioase din Occident, printre membrii acesteia existând importanţi oameni de legătură cu lumea politică şi financiară de pretutindeni.

Căsătoria de trigranit
Anul trecut, Csaba Ferenc Asztalos s-a căsătorit cu Kozma Krisztina Kinga, originară tot din Baia Mare. Soţia sa este acţionar unic al societăţii „Pannon Business Consulting“ SRL, înfiinţată în 2004 în Bucureşti. În plus, şi aici vine partea interesantă a preocupărilor sale, ea a fost angajată până de curând la societatea cu capital exclusiv maghiar, „ENTER H68“. Firma a fost înfiinţată în iulie 2005, cu sediul în Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 37, iar acţionarii sunt Halasz Janos Pal (55%) şi Benedek Janka (45%), ambii de cetăţenie ungară.

Administratorul societăţii este primul dintre aceştia, Halasz Janos Pal, un personaj care ne-a atras în mod deosebit atenţia datorită trecutului său impresionant pe linie guvernamentală. Înainte de a prezenta câteva informaţii cu privire la trecutul lui Halasz Janos, precizăm că, prin intermediul societăţii „Enter H68“ SRL, el a pregătit înfiinţarea firmei „Trigranit Development Romania“ SRL, un colos în materie de dezvoltare imobiliară, implicat în afacerea Polus Cluj sau Constanţa şi în megaproiectul Esplanada din Bucureşti.

Recent, soţia lui Csaba Asztalos s-a transferat şi ea, pe funcţia de consilier financiar, la noua societate. În firma „Trigranit“, Halasz Janos Pal deţine funcţia de administrator alături de fostul ambasador al României la Londra, Dănuţ Marcel Ghibernea şi de Nyul Sandor. Cine este însă domnul Halasz?

Între Tratatul de la Varşovia şi afaceri de miliarde de euro
Halasz Janos Pal s-a născut în 4 septembrie 1948 la Cluj Napoca. Urmează cursurile şcolii primare şi gimnaziale la liceul „Matei Basarab“ din Bucureşti, şi începe cursurile liceale la Liceul „Ady Endre“, cu predare în limba maghiară. Ulterior, se transferă la Liceul cu predare în limba română „Nicolae Bălcescu“ din Gyula – Ungaria.

Urmează apoi cursurile Facultaţii de Comerţ Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice „Karl Marx“ de la Budapesta. În 1970 îşi începe activitatea ca ghid turistic şi translator/ interpret de limba română şi franceză. În perioada 1971-1973 lucrează ca interpret la institutul tehnico-ştiinţific din cadrul Ministerului Industriei Maşinilor şi Metalurgiei. Având în vedere cele ce aveau să urmeze, este posibil ca activitatea sa oficială în această perioadă, aceea de „interpret“, să fi fost de fapt una de acoperire.

În perioada 1973-1978 deţine funcţia de şef al serviciului de marketing şi de prospectare a pieţei internaţionale din cadrul societăţ ii maghiare „Chemimas“. Încă din primul an (1973), Halasz devine şi secretarul secţiei maghiare a industriei de maşini şi utilaje chimice din cadrul Tratatului de la Varşovia. Funcţia este extrem de importantă şi a plasa în această poziţie un tânăr de 25 de ani presupune a avea o încredere deosebită în fidelitatea acestuia, ceea ce, la vremea respectivă nu se putea obţine, de regulă, decât prin încadrarea acestuia într-unul dintre serviciile de informaţ ii maghiare.

Din 1978 Halasz Janos primeşte o nouă însărcinare şi devine şeful Diviziunii Sud-Est Europene din cadrul Ministerului Industriei Maşinilor şi Metalurgiei, unde răspunde de relaţiile cu Româ- nia, Albania, Cuba, Nicaragua, Angola şi Mozambic. Mai departe, în perioada 1983-1990, el este trimis cu misiune la Bucureş ti, unde ocupă poziţia de secretar I în cadrul reprezentanţei comerciale a Ungariei şi este coleg cu Erno Rudas.

După evenimentele din decembrie 1989, el se reîntoarce la Budapesta şi, în perioada 1990-1996, lucrează la Ministerul de Relaţ ii Economice Internaţionale, respectiv, Ministerul Industriei, Comerţului şi Turismului. În plus, în perioada 1993-1996, el a fost şi consilier la Oficiul maghiarilor din afara Ungariei (agenţie guvernamentală), precum şi consilier în cadrul a două fundaţii publice (Kesfogas Kozalapitvany şi Uj Kesfogas Kalapitvany).

În 1996-2001, îl regăsim ca şef al Diviziunii Europa de Sud-Est a reprezentanţelor comerciale ale Ungariei. De asemenea, în iunie 2001, devine şeful reprezentanţei ITD Hungary la Bucureşti, aceasta fiind Societatea Ungară de Interes Public pentru Promovarea Investiţiilor şi Comerţului (The Hungarian Investment and Trade Development Agency), înfiinţată în 1993 şi subordonată Ministerului Economiei şi Transporturilor din cadrul guvernului de la Budapesta. Este, de fapt, instituţia care dirijează afacerile externe ale Ungariei.

În perioada 2001-2003, Halasz mai deţine şi funcţia de şef al reprezentanţ ei firmei „Klitehnima“ la Bucureşti, precum şi pe cea de director general al firmei „RegioInvest“. Din 2001, este consilier în cadrul fundaţiei pentru studierea minorităţilor, Europai Osszehasonlito Kisebbesegi Kutatasi Alapitvany.

Din 2003 până în 2006, este director general al ITD Hungary la Bucureşti, iar din 2006, devine administrator al firmei „Trigranit Development Romania“, filiala unei societăţi care derulează afaceri de peste 8 miliarde de euro în peste 11 ţări din Europa Centrală şi de Est.

Hop şi Ghibernea
ghibernea dan12Dacă în cazul lui Rudas Erno, preşedintele CNCD a negat că l-ar cunoaşte, în cazul lui Halasz Janos Pal lucrurile au fost extrem de clare: „Îl cunosc şi chiar foarte bine!“ – ne-a declarat Csaba Asztalos. În definitiv, fostul diplomat maghiar este acum un respectabil om de afaceri, iar legătura dintre cei doi nu poate fi decât tot respectabilă. Că ea s-a făcut prin soţie, sau printr-o altă împrejurare contează mai puţin. Important e că există.

În afacere mai există însă şi un alt autohton, tot cu pedigree diplomatic, şi acesta este Dănuţ Marcel Ghibernea (foto – st., dr.), fost deputat PSD şi ambasador al României în Marea Britanie.

Şi el este un respectabil om de afaceri, dovadă că nu şi-a pierdut vremea degeaba la Londra.

Ghibernea este administrator la „Trigranit Development Romania“ SRL, firmă al cărei acţionar unic este un offshore din Nicosia-Cipru, „Trigranit Holding Limited“. De asemenea, el mai administrează şi societatea „Terrapaz Development Romania“ SRL, firmă ai cărei acţionari sunt alte două off-shoruri cipriote cu sediul în aceeaşi căsuţă poştală din Nicosia-Cipru în care se află sediul acţionarului majoritar de la „Trigranit Holding Limited“.

Nu în ultimul rând, Dănuţ Ghibernea mai controlează o altă societate din Voluntari, DG Management & Project SRL, firmă în care deţine 80% din capitalul social.

Cei mai bogaţi oameni de afaceri din Ungaria sunt în schema Trigranit
În privinţa afacerii centrale, „Trigranit“, Csaba Ferenc Aztalos ne-a declarat că firma are un capital canadiano-anglo-maghiar, deci nu exclusiv maghiar cum am bănuit noi. Este posibil, numai că am observat o migraţie suspectă a personalului de la agenţia guvernamentală maghiară ITD Hungary, via „Enter H68“, înspre Trigranit, operaţiune care a început imediat după ce birourile agenţiei guvernamentale au fost drastic restructurate, iar Halasz Janos Pal s-a implicat în administrarea noii firme.

A apărut în acest mod ipoteza, contrazisă de Csaba Asztalos, că în noua societate s-a investit şi capital maghiar de sorginte guvernamentală, strecurat prin intermediul unor persoane importante. „Nu ştiţi nimic!“, ne-a asigurat Csaba Asztalos după ce ne-a sugerat că, de fapt, capitalul investit în firma Trigranit Development Corporation (holdingul din care face parte şi filiala din România) aparţine unor nume grele din lumea financiară occidentală. Şi avea dreptate, pentru că în societatea Trigranit, înfiinţată în 1997, sunt într-adevăr nume grele.

Compania este condusă de Sandor Demjan, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Ungaria, iar fondarea acesteia s-a făcut ca urmare a unui joint-venture între două dintre companiile conduse de acesta şi compania TrizecHahn, firmă ce aparţine lui Peter Munk (foto st.), acţionarul majoritar al companiei imobiliare canadiene Trizec Properties.

Printre acţionarii de la Trigranit se mai află şi compania austriacă ImmoEast, dar şi nume precum Nathaniel Rotschild (fiul lordului Jacob Rotschild), copreşedinte al societăţii Atticus Capital, şi Sandor Csanyi, preşedinte al celei mai mari bănci din Ungaria, OTP Bank. Într-un clasament pe 2006 al celor mai bogaţi oameni de afaceri din Ungaria, primele două locuri au fost ocupate de Sandor Csanyi (328 milioane de euro) şi Sandor Demjan (292 milioane euro).

Unul dintre proiectele importante ale Trigranit Romania este, dincolo de Polus Center din Cluj, deja finalizat, proiectul Esplanada City Center din Bucureşti, o afacere cu o investiţie iniţială de un miliard de euro, care a primit deja sprijinul ministrului delegat pentru Lucrările Publice şi Amenajarea Teritoriului, Laszlo Borbely.

Concluzii provizorii
Iată cum, aruncând o privire mai atentă asupra biografiei oficiale şi a complexului relaţional în care s-a agăţat o tânără speranţă – întâmplător – a UDMR, care s-a grăbit să afirme că nu e spion, când noi îl întrebam cu totul altceva, descoperim preocupări, legături şi interese pe care nu le cunoşteam, dar care pun sub semnul întrebării adevă- ratele intenţii ale unor demnitari, foşti sau actuali, români sau de aiurea.
Şi mai întrezărim elemente ale unei strategii la care s-a lucrat încă din anii ‘60 în mod sistematic, mai ales în vest, unde a fost constituită o organizaţie mondială a diasporei maghiare şi au fost create sistematic puncte de sprijin politic, economic şi cultural. Pare a fi vorba de o continuitate firească a vechilor preocupări de după 1918, ale Budapestei, de a ţine diaspora aproape şi de a o folosi pentru obiective strategice naţionale ale urmaşilor lui Ştefan Cel Sfânt. Pare, pentru că tot la fel de bine poate fi un lung şi costisitor şir de coincidenţe nefericite.
Dan Badea

Interesul Public, 21 noiembrie 2007

Bileţele „scuipate“ la ordin de „Agentul Victoria“

Premierul Călin Popescu Tăriceanu nu este primul demnitar român care a declarat „porţi deschise“ pentru spioni la Palatul Victoria.

Cele câteva exemple „clasice“ dezvăluite de noi în seria publicistică „Agentul Victoria“, dintre care se detaşează net Dennis Deletant şi Erno Rudas, sunt doar vârful aisbergului.

Presa centrală, controlată în proporţie covârşitoare de interese politico-financiare, a preferat să evite subiectul lansat de noi şi să slujească interesele unor patroni, aflate în conflict flagrant cu interesul public. Cei vizaţi însă n-au reacţionat cum era firesc, ci s-au pripit să caute în altă parte sursa dezvăluirilor. Şi-au spus că informaţiile publicate de noi, e drept, de primă mână, nu pot fi cunoscute şi „lansate“ decât de SRI sau SIE. Şi au atacat SRI, cu toate „tunurile“ din dotare.

Au declanşat, ca replică, dar şi ca pe o perdea de fum, scandalul bileţelelor, folosindu-se de o „răpitoare de noapte“ cu numele „Glaucidium passerinum“ („ciuvica“).

(foto: baricada.wordpress.com)
(foto: baricada.wordpress.com)
CIUVICA
CIUVICA

Asta se întâmpla pe 23 septembrie, iar noi prezentaserăm doar cazurile „Marius Oprea“ şi „Dennis Deletant“.
A doua zi după „atac“, pe 24 septembrie, s-au trezit însă cu ditamai spionul ungar în ogradă şi, complet năuciţi, au luat-o de la capăt, neştiind de unde li se trage. Dacă în spatele dezvăluirilor s-ar fi aflat SRI-ul, cum îngăima unul dintre cei vizaţi de noi, atunci, în mod logic, după „ghiuleaua“ cu desconspirarea „Grupului de Evidenţă“, ar fi trebuit ca SRI-ul să dea „la loc comanda“ şi să-şi adune „răniţii“. Asta în caz că ghiuleaua nu era una de manevră.

Or, „Interesul Public“ şi-a continuat dezvăluirile, ceea ce însemna, la fel de logic, că tartorul era altul. Şi atunci? Cine să fie adevăratul autor? SIE? E posibil să fi zăbovit o vreme şi asupra acestei noi variante de răspuns deoarece, după „episodul Rudas-Tăriceanu“, în SIE a apărut la un moment dat îngrijorarea că s-ar putea ca de la ei să fi fost o scurgere necontrolată de informaţii. Şi unii, şi alţii s-au lămurit însă rapid că nici SIE nu era vinovatul.

Adresa falsificata de CIUVICA
Adresa falsificata de CIUVICA

Să fie atunci Asociaţia Morală a Foştilor Securişti, anunţată public de Talpeş, ca paravan pentru sifonarea unor documente cu care a plecat de la Cotroceni? Le-a luat ceva vreme, o săptămână întreagă!, până au găsit o nouă explicaţie, din păcate la fel de falsă, şi, după ce s-au repliat, au rostit în cor numele preşedintelui. Au recurs aşadar la varianta de serviciu. A fost ca în bancul cu cei doi miliţieni care, găsind un mort pe strada Edgar Quinet şi neştiind cum să scrie numele străzii în procesul-verbal, l-au mutat pe Academiei, ca să-şi uşureze munca.

Era 1 octombrie, iar noi dezvăluiserăm deja „afacerea Rudas-Tăriceanu“, o poveste care îi dădea frisoane celui din urmă. Aşadar, şi-au spus „dalmaţienii“, cine decât Traian Băsescu putea să ştie ceea ce nici ei nu ştiau, luaţi separat? Şi, printr-o nouă şarjă de bileţele, au mutat accentul de pe SRI, dovedit ca „mână moartă“, pe Traian Băsescu, transformând totul într-un joc de ping-pong Victoria-Cotroceni. Evident, au avut grijă să atragă de partea lor şi atenţia PSD-ului, introducându-l în scenă, gratuit, şi pe simpaticul Ponta. Această categorie de indivizi care au uitat că mai există şi un al treilea combatant, „Interesul Public“, merită toată atenţia noastră.

Pentru astăzi le-am pregătit o „poveste“ din care nu se ştie dacă vor înţelege mare lucru. Mizăm însă pe inteligenţa cititorilor noştri care s-au săturat de conduita duplicitară a unor persoane cocoţate pe baricadele societăţii civile, de unde s-au erijat în moraliştii naţiunii, tocmai pentru a încerca să se desprindă de tenebrele trecutului care le dau frisoane, tulburându-le conştiinţa şi impingându-i la excese periculoase, de negare a propriei matrice identitare naţionale.

Continuăm dezvăluirile, cu „Micul nostru Pino“, în scopul de a atrage atenţia contraspionajului naţional asupra mizei pe care Guvernul o reprezintă pentru serviciile de informaţii străine, oricare ar fi acestea, deoarece statele responsabile îşi fundamentează politica lor externă pe o profundă cunoaştere, îndeosebi prin mijloace secrete, a membrilor guvernelor actuale şi viitoare, a liderilor şi personalităţilor proeminente din partidele cu şanse de a accede la putere, neezitând să încline şi balanţa puterii, atunci când interesele le-o cer.

Dan Badea

Interesul Public (înainte de a fi preluat de generali rezervişti din SIE), 08 Octombrie 2007

Agentul VICTORIA (V): Trecutul spionului Rudas Ernö, partenerul de afaceri al premierului Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu a recunoscut, săptămâna trecută, că a fost asociat în afaceri vreme de doi ani, în timp ce era patron al firmei Automotive Trading Service, dar şi prim-ministru al României, cu un spion ungar.Rudas Ernö, fostul şef al spionajului ungar în România, a intrat în atenţia Securităţii încă din 1982, când folosea valiza diplomatică pentru a introduce în România materiale antiromâ neşti pentru o revistă samizdat, coordonată de Laszlo Tokes şi Szocs Geza.În 1988, spionul cu acoperire diplomatică a avut misiunea să verifice credibilitatea lui Stelian Tănase în vederea folosirii acestuia ca sursă pentru Occident. Retras în acelaşi an de la post, pentru a nu fi expulzat, el a fost retrimis în 1989 în România, pe o funcţie inferioară, în locul unui alt coleg care fusese prins în flagrant răspândind manifeste în Bucureşti.Numit ambasador al Ungariei în România, după 1990, Rudas Ernö şi-a continuat activitatea de spionaj, iar în 1993, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a prezentat omologului său ungar, la Gyula, un dosar cu faptele ofiţerului.

Bunicul stalinist Laszlo RUDAS
Bunicul stalinist Laszlo RUDAS

 

"Meritele" bunicului, au fost recunoscute public, la nivel national!
„Meritele” bunicului, au fost recunoscute public, la nivel national!

Bunicul său, Laszlo Rudas (vezi foto), a fost membru de frunte al Cominternului încă din anii ‘20 când s-a refugiat la Moscova. În 1941, el a fost acuzat de spionaj în favoarea Ungariei, iar după ce a revenit la Budapesta, a fost numit preşedintele Tribunalului Poporului.

Din punct de vedere al originii socio-politice, spionul Rudas Ernö, partenerul de afaceri al premierului Tăriceanu, este ceea ce sunt Volodea Tismăneanu, Petre Roman, Bogdan Olteanu, Horia Radu Patapievici, Bujor Sion şi alţi fii sau nepoţi de comunişti pur-sânge.

Prezentăm astăzi câteva dintre faptele „de arme“ ale lui Rudas Ernö, partenerul de afaceri al premierului Tăriceanu vreme de mai bine de patru ani. În loc să renunţe la colaboarea cu spionul ungar, dezvăluită de noi, premierul Tăriceanu a continuat legătura otrăvită cu Rudas Ernö cel puţin doi ani după ce a devenit primul-ministru al României.

Deşi astăzi spune că a renunţat de câteva luni la asocierea flagrantă dintre firma sa, Automotive Trading Service SRL, şi fostul ambasador al Ungariei la Bucureşti, Rudas Ernö, asta nu schimbă cu nimic conflictul de interese (ca să nu spunem trădarea) în care s-a aflat până la „ruperea“ legăturii. Şi nu e vorba de interesul său financiar, ci de interesul public.

Nu ştim încă în ce a constat această colaborare otrăvită. Nu ştim nici dacă asta a influenţat în vreun fel mariajul la guvernare dintre partidul condus de Tăriceanu şi UDMR. Ceea ce ştim cu certitudine este faptul că premierul României are mari probleme la capitolul morală. Evident, când vorbim de morală, nu ne referim nici la celebrul bileţel prin care a încercat să intervină pentru magnatul Dinu Patriciu, şi nici la obiceiul său de a-şi schimba nevasta după cum îi filează farul de la motocicletă.

Ne referim la morala specifică unui şef de guvern obligat să-i slujească exclusiv pe români şi interesele lor naţionale. Cât de inspirată a fost asocierea lui Tăriceanu cu Rudas Ernö rezultă şi din cele de mai jos, unde am încercat să „culegem“ aspecte din trecutul glorios al asociatului său şi al neamurilor acestuia.

Urma oficială, prin România, a lui Rudas Ernö
Rudas Ernö s-a născut la Cluj, în 1951, deşi în actele de la Registrul Comerţului figurează că s-ar fi născut la Budapesta. Când Ernö avea opt ani, familia sa a fost nevoită să se întoarcă în Ungaria, iar el şi-a continuat acolo studiile, beneficiind de privilegiile presupuse de „calitatea“ înaintaşilor săi.

A revenit însă în România la terminarea facultăţii, a stat în Bucureşti vreo 2-3 ani şi apoi s-a întors la Budapesta. Imediat a fost angajat în Ministerul de Externe din Ungaria şi, după un stagiu de pregătire în munca spionajului, a fost repartizat în funcţia de consul general la Consulatul maghiar din Cluj.

A fost avansat apoi la rangul de consilier, respectiv ministru consilier, în cadrul Ambasadei Ungariei la Bucureşti. În 1988 a fost retras de la post, „ca sancţiune pentru nedelimitarea activităţii diplomatice oficiale de acţiunile ostile României, implicate de calitatea sa de ofiţer al Securităţii Republicii Populare Ungaria“.

În 1989, Rudas Ernö revine la Ambasada ungară din România pe o poziţie inferioară celei deţinute anterior, anume de secretar cu probleme economice şi comerciale. L-a înlocuit astfel pe predecesorul său, tot ofiţer al securităţii ungare, prins însă în flagrant în timp ce răspândea manifeste pe traseul Grădina Icoanei-Piaţa Rosetti-Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti.

Spionul ungar înlocuit de Rudas fusese documentat ca la carte de Securitate: după ce l-au prins în flagrant i-au înregistrat video recunoaş- terea faptei, pentru a putea fi dată Televiziunii Române şi agenţiilor de presă internaţionale, în cazul în care Guvernul Ungariei ar fi negat ori protestat. N-a fost însă cazul. El a fost înlocuit cu un alt ofiţer.

Cu revista samizdat în valiza diplomatică

Presedintele Consiliului National Maghiar din Transilvania (CNMT), episcopul Eparhiei Reformate de Piatra Craiului, Laszlo Tokes (stanga) discuta cu presedintele UDMR, Marko Bela (dreapta), la sediul organizatiei judetene Cluj a UDMR, in Cluj-Napoca, vineri, 3 noiembrie 2006. LORAND VAKARCS / MEDIAFAX foto
Presedintele Consiliului National Maghiar din Transilvania (CNMT), episcopul Eparhiei Reformate de Piatra Craiului, Laszlo Tokes (stanga) discuta cu presedintele UDMR, Marko Bela (dreapta), la sediul organizatiei judetene Cluj a UDMR, in Cluj-Napoca, vineri, 3 noiembrie 2006. (LORAND VAKARCS / MEDIAFAX foto)

În primăvara lui 1982, pe când era consul general la Consulatul maghiar din Cluj, Rudas Ernö a intrat în atenţia Securităţii deoarece aducea materiale din Occident pentru o publicaţie samizdat, coordonată de Laszlo Tokes (foto) şi Szocs Geza. Publicaţia, tipărită în limba maghiară, se numea „Contrapuncte“.

Dacă Laszlo Tokes este un nume deja celebru, despre Szocs Geza ştim că prin 1983 a fost expulzat din România, a deţinut apoi funcţia de redactor-şef al Secţiei Maghiare a postului de radio Europa Liberă, iar după 1990 a fost secretar general al UDMR, funcţie deţinută până prin 1993.

Rudas Erno
Rudas Erno, spion ungar

Iată ce consemna atunci o publicaţie tipărită în Franţa, în 1983, Caiete Maghiare: „Referitor la implicarea autorităţilor de la Budapesta în apariţia publicaţiei samizdat „Ellekpontok“ („Contrapuncte“), anchetatorii securităţii au fost interesaţi în primul rând de activitatea prim-consulului din Cluj al Republicii Ungare, Ernö Rudas, cel care primea prin poşta diplomatică materialele ce urmau să fie publicate în revista samizdat.

Odată cu aceste materiale au venit şi diferite sume de bani, din care autorităţile au reuşit să depisteze 2.727 de forinţi şi diferite documente cu vize în alb, necompletate. În timpul anchetei, toţi cei trei redactori ai gazetei „Ellekpontok“ (Kovacs Attila, Szocs Geza şi Toth Karoly) au fost întrebaţi obsesiv despre legăturile lor cu Ernö Rudas“. Cu menţiunea că din grup mai făcea parte şi filosoful orădean Augustin Molnar, sursele noastre confirmă cele de mai sus.

Mai mult, aflăm că grupul responsabil cu editarea revistei „Ellekpontok“ era denumit „Biroul de presă pentru Transilvania“. De asemenea, ni se spune, după ce activitatea lor a fost descoperită şi documentată, „membrii grupului, cu excepţ ia lui Tokes, au acceptat să primească paşapoarte şi să se stabilească în străinatate.

Copleşiţi de „politeţea şi generozitatea“ Securităţii, care se conforma, de fapt, dispoziţiei lui Nicolae Ceauşescu , ei au acceptat să dea şi nişte angajamente olografe că se vor abţine de la manifestări ostile României“.

Misiune: verificarea credibilităţii lui Stelian Tănase


La sfârşitul lui 1988, Rudas Ernö a primit ordinul să întocmească un dosar despre activitatea lui Stelian Tănase (foto), după ce acesta a redactat un protest anticomunist care a ajuns şi la Ambasada maghiară din Bucureşti.

Misiunea lui Rudas a fost aceea de a documenta gradul de credibilitate a lui Stelian Tănase, dacă nu este cumva un provocator, precum şi oportunitatea folosirii sale ca sursă pentru Occident. Informaţia a fost făcută publică de un disident maghiar, Peter Banyai, odată cu lansarea uneia dintre cărţile lui Stelian Tănase. Mai aflăm că în elaborarea dosarului despre S. Tănase, cele mai multe informaţii i-au fost furnizate lui Rudas de istoricul Lajos Demeny.

Revoluţionarul Rudas din Studioul 4 al TVRL

În decembrie 1989, conform mărturiei unui lucrător din Televiziunea Română, secţia maghiară, Rudas Ernö a fost în Studioul 4 al Televiziunii, împreună cu Domokos Geza şi ambasadorul de atunci al Ungariei în România, Szucs Pal.

Deşi acesta din urmă nu intenţiona să intervină pe postul naţional românesc de televiziune, Rudas Ernö a fost cel care l-a determinat pe ambasador să ia cuvântul şi să salute alungarea dictatorului şi instaurarea democraţiei originale.

Rudas Ernö a fost pârât de Meleşcanu, la Gyula

Surse diplomatice ne-au informat că la întâlnirea ministrului de Externe român (Teodor Meleşcanu) cu omologul sau ungar, la Gyula, cu prilejul dezvelirii bustului lui Liviu Rebreanu (20 martie 1993), ministrul român a avut un consistent dosar documentar asupra gravelor şi repetatelor încălcări de către Rudas Ernö şi alţi diplomaţi unguri, a prevederilor „Convenţiei cu privire la relaţiile diplomatice încheiată la Viena la 18 aprilie 1961“.

Erau vizate concret încălcări ale prevederilor care cer personalului diplomatic să-şi îndeplinească funcţiile numai prin mijloace licite şi să nu se amestece în treburile interne ale statului acreditar (art.4), precum şi ignorarea dispoziţiilor art.3 lit.d. din Convenţie, care stipulează că diplomaţii trebuie „să se informeze prin mijloace licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar(…)“.

Ministrul de Externe, Geza Jeszenszky a luat act cu îngrijorare de faptul că România ar putea cere măsura retragerii diplomaţilor în cauză de la post. I s-a explicat că nu există o asemenea intenţie, dacă Ungaria va debloca negocierea Tratatului de bază şi îşi va atenţiona diplomaţii să acţioneze în limitele normelor dreptului internaţional şi în respectul legilor naţionale ale României.

Ministrul ungar de Externe a dorit să se revanşeze, cerând serviciilor de informaţ ii pentru securitate un dosar similar privind diplomaţi români aflaţi la post în Ungaria. A constatat surprins că un asemenea dosar nu exista. Cu sau fără umor, poate chiar uşor ironic, Geza Jeszenszky a avut o replică memorabilă: „Voi nu aveţi spioni în Ungaria, sau ei sunt atât de buni, ori contraspionajul nostru atât de slab, încât nu-i simţim?“

După ce a fost deconspirat, Rudas a fost retras

Pentru Rudas Ernö, 17 iulie 1995 a fost ultima zi petrecută în calitate de ambasador al Republicii Ungare în România. Asta s-a întâmplat după ce, în acelaşi an, într-un cotidian maghiar („Pesti Hirlap“) au fost pezentate informaţiile publicate în nr. 25 al revistei „Spionaj-Contraspionaj“, care apărea la Bucureşti, şi în care se vorbea despre activitatea de spion a lui Rudas Ernö, pe atunci ambasador plenipotenţiar, a şefului biroului de presă MTI (Otto Oltvanyi) şi a lui Arady Sandor, fost ataşat militar al Ungariei în România.

Diplomaţi ungari implicaţi în afaceri
Rudas Ernö nu este singurul diplomat maghiar care s-a implicat în afaceri cu România. De altfel implicarea în afaceri a foştilor diplomaţi unguri face parte dintr-un plan mai amplu de preluare a puterii economice, cu precădere în Transilvania, de către cetăţeni unguri sau de etnie maghiară. Din categoria diplomaţilor, cei mai vizibili au fost Ernö Rudas, Laszlo Konya, Laszlo Alfoldi, fost consul general la Cluj, iar apoi ataşat de presă la Ambasada ungară de la Bucureşti. Ei au înfiinţat mai multe societăţi şi au preluat altele, chiar de la FPS, acoperind mai multe domenii, unele dintre ele strategice.

Cazul cel mai flagrant, care confirmă graba de a îndeplini misiunea de la Budapesta, este cel al lui Karoly Bitany, fost prim-consul al Ungariei la Cluj. Acesta a cumpărat de la FPS o societate de construcţii montaj din Zalău chiar în timp ce deţinea funcţia diplomatică de la Consulatul maghiar din Cluj. În presa de limba maghiară au apărut apoi declaraţii ale lui Bitany Karoly, conform cărora regreta atunci că s-a implicat în afaceri înainte de a părăsi calitatea oficială de diplomat.

El a fost implicat şi într-o poveste de spionaj de la Duna Epszer RT, o societate unde consilierul juridic şi directorul reprezentanţei din România era un anume Laszlo Koji, fost ofiţer de securitate din Cluj. Alături de oficiali unguri, la misiunea trasată de Budapesta a răspuns pozitiv şi Verestoy Attila, cel mai bogat dintre maghiari.

Declaraţii ale unor lideri de la Budapesta confirmă fără echivoc miza „bătăliei“ economice din Transilvania, ca parte a revizionismului ungar. Astfel, Lukacs Miklos, ex-consilierul pentru probleme politice al fostului premier ungar, Antal Jozsef declara: „Ungaria are un plan de integrare treptată a Transilvaniei, atrăgând-o în sfera sa de influenţă prin amplificarea legăturilor în domeniile economic, politic, cultural şi religios, aceasta fiind strategia cea mai indicată în actuala conjunctură internaţională“.

De asemenea, fostul ataşat militar al Ungariei la Bucureş ti, Arady Sandor, dovedit ca spion ungar înainte de 1990, a declarat scurt: „Autorităţile budapestane vor acţiona lent, dar precis în sfera economicului, considerâ nd această cale cea mai sigură pentru a penetra şi acapara Transilvania“.

Ataşatul Alfoldy, racola ziarişti prin bodegile Bucureştiului
Conform declaraţiei unui coleg de breaslă, fostul consul general la Cluj şi, ulterior, ataşatul de presă al ambasadei ungare la Bucureşti, Laszlo Alfoldy avea un apetit exagerat pentru „racolări“ din rândul ziariştilor români. El avea un obicei „bizar“: invita ziarişti prin cârciumi şi bodegi rău famate, le făcea cinste cu băutură şi le propunea colaborări „reciproc avantajoase“.

„Am fost şi eu invitat, deci cunosc metoda, ne-a declarat un confrate ziarist. L-am întrebat cu ce ocazie dă de băut. Zice, ştiţi, să colaborăm în viitor, să vedem cu ce ne putem ajuta reciproc etc. El când mă invita era diplomat, a fost şi consul şef la Cluj, prin 1998.

Are şi afaceri cu Verestoy Attila. De regulă prefera jurnalişti cunoscători de limba maghiară, dar care îşi desfăşoară activitatea în redacţii româneşti. De regulă, pentru că există şi o excepţie, un cunoscut „moralist“ al presei româneşti care este bun prieten de-al lui Alfoldy şi cu care l-am văzut în câteva cârciumi din Bucureşti.

Alfoldy prefera pentru întâlniri cârciuma de drogaţi de pe 1 Mai, cea care se află vizavi de spitalul de acolo, precum şi o cârciumă aflată undeva, între Şcoala Iancului şi Baba Novac, cum faci dreapta spre Baba Novac, pe o străduţă la stânga, pe linia de tramvai. Ideea era să ne ajutăm reciproc (îţi dă un subiect, sau tu scrii despre activitatea lui, iar el face «cinste»)“.

Dan Badea
Constantin Corneanu

Text apărut în Interesul Public din 01 Octombrie 2007

AGENTUL VICTORIA (IV): Nume de cod „IFRIM“

premierul Calin Popescu Tariceanu
Premierul Calin Popescu Tariceanu (2007)

Dosarele serviciilor secrete româneşti cuprind în cazul operaţiunii Rudas Erno-Călin Popescu Tăriceanu numele de cod „IFRIM“. Acest indicativ este atribuit unuia dintre cei doi. Sursele noastre ne-au dezvăluit că metoda prin care sunt alese indicativele pentru persoanele dintr-o operaţiune informativ-operativă cuprinde neapărat un indiciu, atunci când este cazul, că persoana respectivă este de o altă naţionalitate, chiar dacă are cetăţenie română.

Astfel, cum IFRIM nu poate fi asociat cu identitatea lui Rudas Erno, ar rezulta că actualul premier are acest nume de cod. Toate datele unei astfel de operaţiuni, după o analiză a serviciului specializat din cadrul CNI, ajung numai pe masa preşedintelui României, acesta fiind destinatarul privilegiat al tuturor informaţiilor serviciilor secrete. Este incredibil cum a ajuns un premier să aibă nume de cod într-o acţiune de contraspionaj. (M.E.)

Dezinformarea premierului
Asocierea în afaceri a premierului Călin Popescu Tăriceanu cu Rudas Erno, fostul şef al rezidenţei de spionaj a Ungariei în România, este un adevăr de necontestat. Documentele publicate în numărul de azi al cotidianului nostru confirmă această afirmaţie. Deşi au trecut patru zile de la dezvăluirea noastră privind legătura pe cât de vizibilă, pe atât de suspectă, dintre primul-ministru al României şi spionul ungar Rudas Erno, cei vizaţi au aplicat teoria struţului şi au refuzat să dea orice replică.

Premierul se află într-un mare impas: nu poate să infirme legătura cu Erno, pentru că există probe care l-ar contrazice, dar nu poate nici să confirme, pentru că, în acest caz, ar recunoaşte că s-a asociat cu un spion, ceea ce ar conduce rapid la suspiciuni de trădare. Se pare însă că premierul a găsit totuşi o soluţie, evident, provizorie, să ne aburească.

După ce a întors problema pe toate părţile, soluţia găsită este de a afirma că numele său nu apare, direct, în firma H-D Clasic Motorcycles SRL (H-D), alături de cel al lui Rudas Erno. Prin urmare, el nu este DIRECT, implicat în afacere. În acest mod, crede el, a închis gura „detractorilor“.

Numai că, un asemenea răspuns, dacă ar fi oficial, ar depăşi limitele bunului simţ, ca să nu spunem ale prostiei. Asta deoarece nici noi n-am afirmat că Tăriceanu este direct implicat în firma H-D, ci indirect, prin intermediul societăţii Automotive Trading Services SRL (ATS), al cărei patron, cu 85% din capitalul social, este Călin (Constantin Anton) Popescu Tăriceanu, premierul de azi al României.

980-entree

Dacă nu apare numele lui Tăriceanu în firma H-D (iniţialele provin de la de la Harley Davidson), asta nu înseamnă că el nu este implicat în afacerea cu Rudas Erno, câtă vreme firma sa, ATS, deţine jumătate din afacerea cu spionul ungar. Altfel spus, banii rezultaţi din această relaţie suspectă se duc jumătate la Rudas Erno şi jumătate la ATS, deci la Călin Popescu Tăriceanu şi la asociatul său Răzvan Valeriu Bucurescu. Este exact ceea ce am arătat deja în articolul nostru din 25 septembrie.

O mică particulă care a ascuns secretul lui Tăriceanu
Ceea ce n-am spus atunci, din lipsă de spaţiu, a fost faptul că, în opinia noastră, a existat o oarecare premeditare a ascunderii acestei asocieri dubioase de ochii curioşilor. Este vorba despre o chestiune tehnică, utilizată des de cei care vor să-şi ascundă urmele.

Astfel, la înregistrarea acţionarilor firmei H-D la Registrul Comerţului s-a comis o „greşeală“ privind numele firmei lui Tăriceanu care intra în asocierea cu ungurul Rudas: firma a fost trecută în acte, ca acţionar, cu particula „SC“ în faţă, adică „SC ATS“ SRL şi nu „ATS“, cum era normal.

Asta face ca, la o căutare pe serviciul electronic al ONRC, după criteriul „acţionari persoane juridice“, dacă vrei să afli în ce firme apare acţionarul „Automotive Trading Services“, să nu ajungi la H-D Clasic Motorcycles, motorul de căutare fiind reglat să găsească toate firmele care încep cu primul cuvânt („Automotive“).

Prin urmare, în cazul nostru, în care firma lui Tăriceanu a fost înscrisă cu particula „SC“ înaintea denumirii reale, existau toate şansele să nu dăm peste panamaua cu spionul ungur. Numai că experienţa îndelungată în depăşirea acestor tipuri de şmecherii tehnice, ne-a fost utilă şi ne-a dus exact în centrala de spionaj de la Budapesta.

Am afirmat mai sus că a existat „o oarecare premeditare“ a ascunderii asocierii otrăvite cu spionul ungar. Tăriceanu nu este la prima astfel de şmecherie „tehnică“ utilizată în afaceri. Recent, o revista mondena a publicat un document din care rezultă că, în 1992, înainte de înregistrarea firmei ATS la Registrul Comerţului, o anume Cornelia Trântescu a declarat că este verişoara lui Tăriceanu şi că este de acord cu stabilirea sediului firmei „vărului“ în apartamentul său din strada str. Rovine nr.3 Bucureşti.

Conform aceleiaşi publicaţii, la puţin timp de la această declaraţie, cei doi „verişori“ au devenit soţi: Cornelia s-a căsătorit cu Călin. Dacă relaţia lor de rudenie, anterioară căsătoriei, este reală, atunci Tăriceanu are apucături cel puţin ciudate, în raport cu canoanele Bisericii Ortodoxe Române, ai cărei enoriaşi sunt majoritari în ţara în care Tăriceanu se simte grec.

declaratie trantescu tariceanu1

Guvernul României dezinformează

Ultima oră. Printr-un comunicat de presă, Guvernul anunţă că acţionarii firmei ATS, care distribuie motociclete, sunt Călin Popescu Tăriceanu şi B.Bucurescu. La fel, se spune, „unele cotidiene au prezentat informaţii potrivit cărora premierul Călin Popescu- Tăriceanu ar fi partener de afaceri, în cadrul firmei respective, cu fostul ambasador al Ungariei la Bucureşti, Rudas Erno, considerat ca fiind spion“.

Nu ştim cine a prezentat „informaţiile“ la care se referă comunicatul. Ziarul nostru a dezvăluit altceva: Călin Popescu Tărticeanu este asociat în afaceri, prin firma Automotive Trading Service SRL (ATS), cu spionul ungar Rudas Erno. Altfel spus, firma lui Tăriceanu, ATS, apare în acte ca asociat al lui Rudas Erno. E chiar atât de greu de priceput de către scribii de la Palatul Victoria? Vor să le mai desenăm o dată schema relaţională a relaţiei otrăvite a şefului lor?

Dan Badea
Text apărut în Interesul Public, 28 septembrie 2007