Diversionistul Sorin Roşca Stănescu, între banii de la Vagit Alekperov şi „Banda celor zece spioni CIA”

Diversiunea lui Sorin Roşca Stănescu, referitoare la implicarea preşedintelui Traian Băsescu, via fratele său Mircea, într-o operaţiune de trafic de armament şi de finanţare a unor organizaţii „teroriste”, a fost demontată astăzi, punct cu punct, de către jurnaliştii Liviu Iolu şi Mihai Munteanu în cotidianul Evenimentul Zilei.

munteanu evz1

Deşi întreaga poveste aruncată pe piaţă de fostul turnător H15 conţinea suficiente afirmaţii contradictorii, iar acuzaţiile centrale nu erau însoţite de documente, era nevoie, pentru cei care nu pot desluşi singuri iţele unor astfel de operaţiuni de intoxicare, de probe concrete. Probe care au fost obţinute de jurnaliştii menţionaţi.

Iată, mai jos, extrase din Evenimentul Zilei, câteva dintre afirmaţiile făcute de diversionistul H15 şi contrazise de documentele ziariştilor:

Ce susţine Roşca-Stănescu: Înalţi funcţionari ai Romarm, societate subordonată Ministerului Economiei, se fac vinovaţi de participarea la un grup de crimă organizată. În complicitate cu Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Băsescu, şi locotenentul-colonel (r) Cornel Purcărea, înalţii funcţionari din Romarm se află în legătură cu cetăţeanul belgian de origine libaneză Bakri Imad Abdul Reda, urmărit de Interpol pentru ac ti vităţi cu caracter terorist.

Ce a aflat EVZ: Cornel Purcărea şi Bakri Imad Abdul Reda se cunosc, dar conexinea provine colateral, dintr-o afacere cu cereale, în care Mircea Băsescu nu are im plicaţii. Interpol îl viza pe cetăţeanul libanez pentru o tranzacţie comercială, nu pentru activităţi teroriste. 

Ce susţine Roşca-Stănescu: Bakri Imad Abdul Reda este şi acţionar al firmei Romagro Cereal, unde a deţinut participaţii şi Cornel Purcărea. Acesta din urmă acţiona ca reprezentant al Romagro Cereal chiar şi atunci când, formal, nu mai avea nicio legătură cu societatea.

Ce a aflat EVZ: Bakri Imad este acţionar al Romagro Cereal SRL, dar firma se află în divizare deoarece Cornel Purcărea şi libanezul nu s-au înţeles în 2004 asupra profilului firmei. Libanezul nu voia ca societatea să acţioneze ca producător de cereale, ci doar ca importator-exportator.

Ce susţine Roşca-Stănescu: În 2008, înainte ca Interpol să ceară autorităţilor române urmărirea lui Bakri Imad Abdul Reda, Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Vâcea (SCCOV) a descoperit un straniu surplus de gestiune la uzina mecanică din Băbeni, unitate unde Romarm distrugea muniţia adusă, prin contract, din afara graniţelor.

Ce a aflat EVZ: Dosarul în cauză se află la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea din luna martie a.c., iar explozibilul provine din trun transport făcut în 2008, dar nu din surse externe, ci de la unităţi militare de lângă Bucureşti. În cazul muniţiei din Taiwan, transportul s-a făcut în acest an, sursa fiind externă. Deci, sunt două cazuri diferite.

Ce susţine SRS: Materialele explozibile, provenind din Thailanda, au fost descărcate la Constanţa de către fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, acesta fiind însărcinat şi cu reurcarea lor pe vapoare.

Ce a aflat EVZ: Muniţia expirată provine din Taiwan, nu din Thailanda. În depozitele firmei Ice Age SRL din Zona Liberă Agigea, au fost depozitate timp de o lună cele 105 containere cu muniţie expirată. În acţionariatul firmei figurează Raluca Băsescu (50%), fiica lui Mircea Băsescu. Cel din urmă a fost contactat de Cornel Purcărea, care căuta spaţiu de depozitare. 

Ce susţine SRS: De comerciarizarea lor la export s-a ocupat firma Romagro Cereal, condusă de locotenentul- colonel Cornel Purcărea. În trecut, acesta a lucrat în serviciul secret al Armatei, fiind specializat în probleme africane. Muni ţia reexportată de Romagro Cereal a fost vândută către UNITA Angola.

Ce a aflat EVZ: Formaţiunea rebelă armată UNITA Angola s-a desfiinţat în 2000, la scurt timp după uciderea liderului ei, Jonas Savimbi. Din scheletul ei s-a format un partid politic, fără ramificaţie militară. Firma care a importat muniţia expirată a fost Oxo Network Corporation, condusă de Pucărea, nu Romagro. Este vorba exclusiv de import, nu de export, aşa cum susţine Roşca Stănescu.

07facsimil

Mai mult decât atât, Corneliu Purcărea le-a declarat celor doi jurnalişti că, în urmă cu patru ani, a fost şantajat de trimişii lui Roşca Stănescu şi obligat să cotizeze la „ZIUA” cu 40-50.000 de euro, dar că ar fi dat doar 10.000 de euro (foto SUS, document publicat de EvZ).

Banii, obţinuţi de trimişii celui supranumit „Naşul”, au fost daţi, oficial, pentru „publicitate”, numai că aceasta nu ar fi apărut în ziarul condus de SRS.

Pe de altă parte, aşa cum am arătat în materialul postat, în urmă cu mai multe zile, pe acest blog, SRS a dezvoltat, de-a lungul anilor, o relaţie specială cu ruşii interesaţi de preluarea controlului politico-economic într-o ţară ce avea să pătrundă în NATO şi să se integreze în Uniunea Europeană.

Reacţia lui Roşca Stănescu nu s-a lăsat aşteptată, el  atacându-i, în stilul caracteristic, pe autorii materialului de presă, acuzându-i că au însăilat informaţii primite de la un serviciu secret, fără să specifice dacă este vorba despre SVR sau FSB.

„Am citit mizeria publicata. Pentru orice jurnalist si, probabil, pentru orice cititor, e limpede ca ea nu constituie rezultatul unei investigatii jurnalistice. Au fost pur si simplu insailate informatii primite de la un serviciu secret. Dar nici acel serviciu secret, aflat in slujba lui Basescu, nu si-a putut permite sa nege in intregime evidenta. “Evenimentului Zilei” i-au trebuit 14 zile pentru a ma ataca. La cerere. Voi raspunde, luandu-mi si eu un timp necesar” – a scris H15 pe site-ul său.

Tot astăzi, însă, a venit şi diagnosticul din partea Comisiei SRI care se poate traduce cam aşa: „Roşca Stănescu bate câmpii!”. Concret, în urma audierilor din cadrul Comisiei parlamentare de control al SRI, preşedintele Cezar Preda a afirmat nu există un caz Băsescu, iar directorul SRI, George Cristian Maior, a spus şi el că nu există nici o legătură între transportul de muniţie vizat şi terorism.

„Suntem o autoritate naţională in domeniul prevenirii terorismului, suntem abilitaţi prin lege, suntem parte a unei comunităţi mai largi din UE şi NATO şi am arătat comisiei că am avut o cunoaştere adâncă în legatură cu toate aspectele semnalate legate de aşa-zisa „conexiune” între acest transport special şi zone ale terorismului, demonstrând că nu există nicio legatura între el şi terorism– a declarat şeful SRI.

Scopul lui Roşca Stănescu a fost, parţial, atins.

Exemplul dat de mine, cu banii primiţi (evident, tot pentru „publicitate” în ziar)de la preşedintele LUKOIL, faptă recunoscută de SRS, este ilustrativ pentru modul de lucru al acestuia, dar şi pentru identificarea celor care stau în spatele lui. Cum am arătat deja, scopul fundamental al dezinformării lansate de Roşca Stănescu a fost compromiterea, în plan internaţional, îndeosebi pe relaţia cu SUA, a preşedintelui Traian Băsescu. Concret, deşi negocierile pentru o vizită a preşedintelui Băsescu la Washington erau destul de avansate, acesta a anunţat public, la câteva zile de la escaladarea scandalului „Băsescu-terorişti”, că vizita nu va mai avea loc. Iată fragmentul cheie din discursul, recent, al preşedintelui Traian Băsescu:

„Însă, şi la noi, şi la partenerul american au fost; la noi vor fi alegeri. Noi avem deja pregătită lista obiectivelor comune spre a fi discutate cu partea americană atunci când lucrurile vor fi stabilite din punct de vedere al realizării unei întâlniri la vârf. Obiectivele au fost însă comunicate prin Departamentul de Stat, dar şi prin ambasada de aici. Sunt în analiză la Washington şi vom vedea care va fi lista a ceea ce ne propunem în comun în perioada anilor următori. Probabil că acest lucru va putea fi definitivat şi tranşat după ce se produc alegerile prezidenţiale şi în România

Scopul diversionistului fusese atins.

Scenariul pus la cale de Roşca Stănescu a fost însă mult mai bine elaborat decât l-ar fi dus pe el capul. Ipoteza lansată pe acest blog, cum că în spatele lui Sorin Roşca Stănescu se află marile interese ruseşti poate fi întărită şi de alte două întâmplări pe care, la data postării anterioare, nu le luasem în calcul.

Datele despre implicarea unuia dintre membrii familiei Băsescu (Mircea) într-o operaţiune comercială monitorizată de DGIPI au apărut la începutul acestui an, iar scurgerea lor către grupul diversionist din care face parte Rosca Stănescu a fost aproape instantanee.Prin urmare, acestea au putut fi obţinute cel mai târziu în februarie 2009. Mai departe, după obţinerea informaţiei privind apariţia numelei Băsescu într-o operaţiune cu produse speciale, SRS şi comandamentul din care face parte (alături de Cozmin Guşă, cunoscuta curea de transmisie a ruşilor, primul care a confirmat „adevărul” celor spuse de SRS) au gândit pas cu pas lansarea diversiunii în mass media.

Diversiunea „Banda celor zece spioni CIA”

banda2

Mai întâi s-au asigurat că, deşi evidentă, nu se va putea face legătura dintre ei şi interesele ruseşti. Ce dovadă mai clară puteau avea, că în spatele lor nu sunt ruşii, decât o confirmare a acestui fapt chiar de la autoritatea în materie, adică… Serviciul Român de Informaţii? Cum o asemenea dovadă nu putea fi obţinută, au recurs la un şiretlic specific KGB: plastografia.

Băieţii din spatele lui Roşca Stănescu au obţinut o astfel de „confirmare” contrafăcută de mai multă vreme (la puţin timp după ce Vagit Alekperov, suspectat a fi fost general al KGB, îi dăduse lui SRS, la Intercontinental, cei peste 800.000 de dolari), din care rezultă, nici mai mult nici mai puţin, că Sorin Roşca Stănescu ar fi fost documentat de lucrătorii din SRI ca făcând parte dintr-o reţea de spionaj coordonată de Pacepa şi finanţată din fonduri ale CIA.

Este vorba despre o Notă-Raport, datată 1999, în care se face vorbire despre zece personalităţi ale vremii (politicieni, ziarişti şi foşti ofiţeri de informaţii) angrenate într-o vastă operaţiune de atac mediatic asupra principalelor instituţii ale statului român. Alături de Roşca Stănescu, printre „spioni” mai apar Mircea Răceanu, Radu Ioanid, Adrian Severin, Dan Pavel, Cornel Dumitrescu, Dan Cristian Turturică şi subsemnatul, Dan Badea.

SRI pag 1_1

Coordonatorii retelei ar fi fost, conform documentului, IM Pacepa şi Liviu Turcu. Înarmat cu „dovada”, Sorin Roşca Stănescu a publicat-o pe 30 martie a.c. în cotidianul ZIUA şi a însoţit-o de un editorial menit să abată atenţia de la scopul real urmărit prin acea „dezvăluire”.

SRI pag 3_1

Fiind inclus şi eu pe acea listă, ca agent de influenţă în coordonarea lui Liviu Turcu, am cerut rapid un drept la replică. Eram convins că documentul publicat era realizat de foşti ofiţeri ai SRI şi nu mi-a trecut prin cap că este vorba despre o plastografie a rusofilului SRS, făcută pe baza unui amestec de informaţii reale cu altele false. Deşi mi s-a promis că mi se va da dreptul la replică, directorul cotidianului Ziua a întârziat publicarea protestului meu, suficient de mult ca efectul dezvăluirii să  nu fie alterat. Replica a apărut după vreo săptămână, iar justificarea întârzierii a fost aceea că s-a aşteptat şi un punct de vedere de la SRI care nu a recunoscut autenticitatea documentului şi nici paternitatea acestuia. De menţionat că fostul director al SRI Costin Georgescu a declarat chiar atunci că documentul publicat de SRS este „o prostie”, fapt care nu i-a împiedicat pe manipulatori să-l publice.Deşi am o vastă experienţă în munca de investigaţii, nu am înţeles atunci care putea fi scopul dezvăluirii, cu toate că, la prima vedere parea a fi doar un atac diversionist la adresa SRI. Ei bine, nu a fost numai atât. Era şi un certificat de „bună purtare” al manipulatorului, bun de invocat mai târziu, în campanie.

Precauţie tactică: Refugiul pe blog
Al doilea pas fundamental făcut de Roşca Stănescu, a fost să rupă legăturile vizibile cu Sorin Vântu şi Liviu Luca, aşa încât declanşarea atacului la preşedintele României să pară a fi gestul unui nebun singular al autorului. Astfel, două luni mai încolo, Sorin Roşca Stănescu a rupt definitiv legăturile contractuale cu Ziua, dându-şi demisia în mai 2009. La puţin timp şi-a lansat şi site-ul personal, adică haznaua în şi din care avea să-şi etaleze diversiunile. De la lansarea site-ului, dincolo de un banner postat pe pagina online a ziarului ZIUA, SRS i-a făcut o publicitate continuă în acest cotidian, editorialele sale fiind însoţie de trimiteri repetate la locul unde avea să-şi mute producţiile SF.

Măsura de a nu-i implica direct pe moguli în găzduirea diversiunilor lui SRS a fost bine gândită deoarece, pe de o parte, ei nu pot fi făcuţi responsabili pentru lansarea invenţiilor lui Stănescu, iar, pe de altă parte, este mult mai credibil să preiei şi să dezbaţi ştirea, decât să fabrici. Mass media mogulilor a avut însă un rol fundamental în răspândirea informaţiilor false ale lui SRS şi în manipularea opiniei publice interne şi internaţionale. A avut şi are în continuare, chiar dacă diversiunea turnătorului H15, sau Deleanu, sau Naşul, sau Ivan a fost deja demontată.

Răul a fost făcut, iar instituţii fundamentale în stat precum Preşedinţia, CSAT, Parlament şi SRI au fost atrase în caruselul dement al unui mogulaş acoperit, infiltrat printre ziarişti.

Reiau, mai jos celelalte piese, prezentate deja, ale dominoului rusesc în care stă agăţat Naşu Ivan Stănescu.

Maica Rusia

Dincolo de interesele pecuniare, bătrânul turnător Roşca Stănescu are şi alte motive de “nebunie”.

                                                                                     Foto: Putin salutând veteranii din FSB/KGB

Unul ţine de instinctul de conservare: dacă Băsescu va fi reales, există riscul ca învinuitul din dosarul Rompetrol să înfunde puşcăria, deoarece îi va fi greu să-i mai ameninţe cu succes pe oamenii legii; prin urmare dă din gură, mâini şi picioare, ca epilepticul, că poate îl crede cineva şi nu mai pune ştampila de vot pe acest candidat .

Al doilea interes e cel evident, electoral, uşor de înţeles dacă socotim grupările mafiote şi forţele politice interne aflate în conflict.

Există însă şi o a treia explicaţie a resorturilor ascunse care au dus la lansarea acestei diversiuni şi ea porneşte de la atacarea şi încercarea de compromitere a instituţiei fundamentale în stat, Preşedinţia.

Nu e deloc greu de priceput că a spune despre Preşedintele României că e implicat în operaţiuni teroriste, într-un context precum cel actual, e o chestiune de o gravitate extremă şi ţine de atacul la securitatea naţională.

Să asociezi numele preşedintelui unui stat membru NATO cu al unui terorist căutat de Interpol, e un deziderat perfect pentru politica externă a Rusiei.

Întrebarea este: a bătut însă, Roşca Stănescu, palma cu ruşii? Probabil, dar nu direct, deoarece dacă ar fi făcut-o personal primea şi el măcar un document probator, care să-i confirme implicarea lui Mircea Băsescu în primirea şi trimiterea peste mări şi ţări a celor cinci vapoare cu muniţie, document plastografiat cu atenţie în laboratoarele serviciului rus de spionaj, SVR (Sluzhba Vneshnez Razvedki).

Interesele comune SRS-SVR sunt evidente şi ele sunt mai mult decât o simplă coincidenţă.

Primul care a sărit în apărarea şi susţinerea elucubraţiilor debitate de SRS a fost “rusnacul” Cozmin Guşă, un alt individ cu relaţii şi simpatii recunoscute printre silovikii lui Putin.

Pe de altă parte, cum se ştie deja, SRS s-a implicat direct, ca acţionar şi “comandant” în agenţia de “ştiri” “Rusia la zi”, alături de rusofilul Mircea Popa, cel care, prin 1989, a cerut azil politic la şefii lui de la Moscova, iar în 2001 a devenit „asistentul politic al scretarului general al PSD”, Cozmin Guşă.

UPDATE: Relaţia dintre Mircea Popa şi Roşca Stănescu, de la sfârşitul anilor ’80, a fost extrem de ciudată, Popa afirmând că Sorin Roşca Stănescu l-a chestionat în legătură cu un eventual refugiu la Moscova. Într-un interviu acordat în urmă cu doi ani pentru România Liberă, rusofilul Mircea Popa (foto dreapta) a făcut o declaraţie surprinzătoare cu privire la trecutul lui Sorin Roşca Stănescu: „Cu Roşca s-a întâmplat ceva, fiindcă el şi-a predat carnetul de partid şi a venit la mine să mă întrebe dacă am pe cineva legat de Moscova, fiindcă se simţea în pericol. După aceea am făcut samizdatul împreună, dar el a fost cel care l-a oprit, spunându-mi că sunt probleme. Puţin după aceea am fost dat afară de la Cinema Mioriţa, unde lucram. Ce să se fi întâmplat cu fostul turnător al Securităţii care, după ce a fost abandonat oficial de către ofiţerul de securitate îşi căuta sprijinul la Moscova? Şi de ce amicul său sugerează, fără a o recunoaşte însă, că abandonatul Roşca l-a turnat şi pe el la Securitate? Să nu recunoască pentru că, după 2004, i-a dat şi lui o pâine la agenţia „Rusia la zi”? Indiferent de răspunsuri, reţinem că Sorin Roşca Stănescu căuta încă de la sfârşitul anilor 80 un culcuş în braţele KGB-ului.
Înainte de a pune bomboana pe coliva intereselor care l-au obligat pe turnătorul H15 să comită literatură SF pe blogul lui, să ne reamintim că în 2007, când s-a declanşat scandalul care a dus la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, Sorin Roşca Stănescu a fost aproape la fel de activ ca şi azi. La fel a fost şi rusofilul Cozmin Guşă, electrizat de vizita la Palatul Victoria a celebrului mason rus Alexander Kondiakov.

Suspendarea preşedintelui Băsescu a fost orchestrată atunci, cu sprijinul structurii de tip mafiot din parlament, de către aceleaşi forţe ruseşti.

Conform lui Ioan Talpeş, fost şef al SIE dar şi al administraţiei prezidenţiale a lui Ion Iliescu, rusul Kondyakov (foto dreapta) ar fi reprezentat o grupare interpusă între România şi Rusia şi ale cărei interese erau/sunt altele decât ale celor două state. „Există o filieră pe linia Bucureşti-Moscova care s-a interpus la Chişinău şi în împrejurimile Kremlinului. (…) Au încercat să se impună ca un fel de manşon de control şi de relaţie între Moscova şi Bucureşti. Aici trebuie vazută inclusiv dezvoltarea spre România a unor influenţe economice, care trec toate prin Moldova. Aceste grupări promoscovite din Moldova au blocat o relaţie normală dintre Rusia şi România, clar in defavoarea României” – a declarat Talpeş.

Despre emisarul Kondyakov, Mare secretar al Marii Loje Masonice Ruse, dar şi consultant pe probleme de informaţii al lui Putin, a făcut atunci şi Traian Băsescu o declaraţie de presă: „priviţi cu multă atenţie afirmaţiile făcute de fostul şef al SIE, Ioan Talpeş. Este interesant, de asemenea, dacă a fost vreo vizită a unui domn foarte important, Kondyakov, cu vreo doua-trei zile înainte de votul de suspendare dat de parlament. Poate politicienii cu care s-a întalnit pot spune mai multe”.

Politicienii n-au spus mai multe, dar vizita masonului rus a influenţat doar votul frăţiorilor masoni din parlament dar nu şi pe cel al votanţilor de la referendum.

Revenind, nu degeaba a lansat atunci Băsescu expresia “tonomatele pe ruble”. Asta pentru că manipularea declanşată, atunci, prin mass media, a dus la sacrificarea rapidă a unor jurnalişti.

Iată, spre exemplu ce apărea pe site-ul Civic Media. “Simptomatic, atacurile la adresa libertăţii de expresie a unor jurnalişti independenţi din presa română, majoritatea avute în timpul şi după Referendumul anti-prezidenţial de anul trecut, au de a face cu Rusia. Victor Roncea a reuşit să reziste şi să câştige în confruntarea cu directorului ziarului ZIUA, Sorin Roşca Stănescu, dupa ce acesta a încercat să-l demită ca urmare a susţinerii preşedintelui Traian Băsescu şi a demascării relaţiilor directe cu Moscova ale autorilor loviturii de stat mascate în Referendum. În aceeaşi perioadă a fost îndepărtat de la COTIDIANUL de către Doru Buşcu şi analistul politic Cătălin Avramescu, tot in urma unor editoriale în care demonstra intervenţia subterană a Moscovei în afacerile de la Bucureşti.

Roşca Stănescu a fost plătit de ruşi cu peste 800.000 de dolari

Nu în ultimul rând, turnătorul de ieri şi de azi a primit bani frumoşi de la ruşi, ceea ce vine să confirme ipoteza privind implicarea stăpânilor lui de la Moscova în atacul disperat asupra preşedintelui României.

Dovada acestei afirmaţii vine chiar de la turnător. Dacă pentru un act “patriotic” prin care îşi turna un “prieten” la fosta securitate, Roşca Stănescu, alias H15, primea 500 de lei (deh, fondul de premiere al informatorilor era redus, că nu toţi turnau contra cost), iată că pentru promovarea intereselor ruseşti în România, acelaşi turnător avea să primească un sac de bani. Asta nu pentru că ruşii l-ar preţui mai mult, ci din motive strategice, ca investiţie pentru viitor. Şi confirmarea faptului că ruşii nu s-au înşelat investind pe vremuri în posibilităţile “publicitare” ale turnătorului Roşca Stănescu o avem chiar zilele acestea, prin pleaşca făcută cadou propagandei ruseşti.

Astfel, încercând să-şi justifice milioanele de euro de care dispune, Roşca Stănescu a făcut, anul trecut, următoarea declaraţie publică: “Chiar înainte de căderea lui Iliescu, Lukoil a venit în România. Noi (ZIUA) aveam pe atunci numai contracte mici de publicitate. Dar, probabil că au intuit care este potenţialul ziarului. Aşa încât patronul rus al LUKOIL a ocupat un întreg etaj la Intercontinental şi m-a invitat la discuţii. Am băut vodcă cu el la 11 dimineaţa. Şi mi-a propus un contract. Am negociat 830.000 de dolari. A fost uluitor! Nu câştigasem atâţia bani niciodată!”.

Declaraţia, care are valoarea unui autodenunţ, este, într-adevăr uluitoare.

Să recunoşti că Vagit Alekperov (vezi foto, în dreapta lui Putin), un oligarh suspectat a fi fost agent acoperit al KGB sau GRU şi care a fost ministru al Uniunii Sovietice şi apoi al Rusiei, a băut vodcă împreună cu tine, un fost turnător recunoscut al Securităţii, şi ţi-a dat peste 800.000 de dolari doar ca să-i faci publicitate în gazeta pe care o conduci împreună cu Patriciu, e un act de mare curaj.

De ce un reprezentant de bază al serviciilor ruse de spionaj, precum preşedintele Lukoil, l-o fi invitat la o vodcă tocmai pe Roşca Stănescu, un duşman declarat, chipurile, al KGB-ului, e o întrebare al cărei răspuns nu poate fi găsit decât în rapoartele SVR-ului.

Cum să-ţi vină ideea să promovezi firma KGB-ului într-un ziar anti-KGB? – e o altă întrebare cu răspuns la arhive.

Mai remarcăm doar că declaraţia a fost făcută anul trecut, la un an după ce şi naşul “Naşului” Roşca Stănescu, adică Dinu Patriciu, a transferat, tot sub pălăria rusească, pachetul majoritar al companiei Rompetrol.

În urma acestei afaceri, naşul Naşului a încasat, conform presei, peste 1,5 miliarde de euro.

Sumă frumuşică, dacă ne gândim că Patriciu era un neica nimeni în 1990, iar Petromidia o fi moştenit-o, probabil, de la neamurile lui cu cefe roşii.

Turnătorul urmăreşte anularea vizitei lui Traian Băsescu în SUA

Ar mai fi însă un motiv demn de luat în calcul pentru care atacul lui Sorin Roşca Stănescu la adresa preşedintelui României este atât de dur şi e făcut, atipic!, înainte de declanşarea campaniei electorale.

basescu-obama1

După cum se ştie, în urmă cu două luni, ministrul de externe Cristian Diaconescu a vizitat Statele Unite şi, la întoarcere, a declarat că făcut toate demersurile pentru a pregăti, pentru această toamnă, vizita oficială în SUA a lui Traian Băsescu. “Speranţa noastră este că va avea loc” – a spus Diaconescu. Faptul că Diaconescu este încă ministru de externe e o dovadă că vizita va avea loc. Cum o astfel de vizită i-ar aduce un câştig de imagine destul de consistent lui Traian Băsescu, forţele politice anti-Băsescu de la Bucureşti şi Moscova fac tot posibilul să o anuleze. Operaţiunea declanşată prin intermediul lui Sorin Roşca Stănescu, care a lansat, din burta lui de turnător lihnit, acuzaţiile de terorism la adresa Preşedintelui, poate avea aşadar un scop imediat şi extrem de important: împiedicarea vizitei programate a Preşedintelui Traian Băsescu în SUA.

© Dan Badea

AGENTUL VICTORIA (III): Primul-ministru Tăriceanu este asociat în afaceri cu un spion ungar

 
Rudas Erno
Rudas Erno

Rudas Erno, fostul şef al rezidenţei de spionaj a Ungariei în România, este partener de afaceri cu primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu, în firma H-D Clasic Motorcycles SRL. Deşi trecutul lui Rudas Erno, fost consilier politic, ministru consilier şi, după 1990, ambasador al Ungariei la Bucureşti, a fost dezvăluit într-o lucrare apărută anul trecut pe piaţa româ- nească, premierul României şi-a continuat afacerea. Specialiştii în contraspionaj afirmă că Rudas Erno, sub acoperirea afacerilor derulate în România, şi-a păstrat profesia de spion.Calin-PopescuTariceanu09

Un alt partener de afaceri al lui Rudas este Verestoy Attila, vicepreş edintele Comisiei parlamentare comune de control al SRI. Cei doi au interese comune în societatea care editează cotidianul de limbă maghiară „Kronika“. Ungurul Rudas Erno a derulat afaceri şi cu partenerii lui Sorin Schmuel Beraru, cercetat în mai multe dosare penale, unul dintre acestea fiind „afacerea CICO“.

Dezvăluirile noastre privind existenţa unor agenţi de influenţă în Guvernul României, sau în imediata apropiere a primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu n-au fost însoţite, până azi, de vreo reacţie oficială din partea celor vizaţi. Tăcerea suspectă de la Palatul Victoria, dublată de convingerea că slujim exclusiv interesul public şi naţional, ne determină să continuăm. Aceasta deoarece ne interesează tot ceea ce poate influenţa negativ, condiţiona sau deturna decizia premierului României. Ca urmare a demersului iniţiat de noi, una dintre întrebările rămase fără răspuns a vizat motivele care l-au determinat pe primul-ministru Tăriceanu să-l promoveze pe Marius Oprea în funcţia de consilier de stat pe probleme de securitate naţională, şi să-l menţină ulterior în funcţia de consilier de stat, în pofida informaţiilor furnizate de serviciile de informaţii.

UDMR,1995: Gyula Vida, Laszlo Borbely,, Francisc Barany, Marko Bela Laszlo Kovacs si ofiţerul ungar de informaţii, Rudas Erno (primul din dreapta) - foto: ziaristionline.ro
UDMR,1995: Gyula Vida, Laszlo Borbely,, Francisc Barany, Marko Bela Laszlo Kovacs si ofiţerul ungar de informaţii, Rudas Erno (primul din dreapta) – foto: ziaristionline.ro

 

Cum am arătat deja, acelaşi premier l-a numit în Consiliul „Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România“, printr-o decizie de guvern, pe Dennis Deletant, istoric englez suspectat a fi agent al MI6, recrutat în urmă cu mai mulţi ani de către colonelul profesor Eric Ditmar Tappe de la Intelligence Service. Deşi iniţial l-am suspectat de inocenţă pe primulministru, investigaţiile ulterioare ne-au condus la ideea că este vorba de cu totul altceva: de complicitate. Pentru Călin Popescu Tăriceanu, interesele naţionale sunt pe un plan îndepărtat al preferinţelor sale. Este ceea ce vom demonstra mai jos.

01tariceanu-reuters
(foto: Reuters)

 

Pasiunea lui Călin Popescu Tăriceanu pentru motocicletele Harley Davidson a fost abil exploatată, în urmă cu exact patru ani, de către serviciile ungare de spionaj. La acea dată, în septembrie 2003, a fost înregistrată, la Registrul Comerţului din România, firma „H-D Clasic Motorcycles“ SRL, cu obiectul de activitate „comerţ cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor“.

Firma a devenit importatorul oficial al motocicletelor Harley Davidson în Româ- nia. Acţionarii societăţii sunt cetăţeanul ungar Rudas Erno (50% din capitalul social) şi Automotive Trading Services SRL – ATS (50%), firmă care aparţine lui Călin Popescu Tăriceanu (85%) şi care este importatorul oficial în România al autoturismelor Citroen. Ambele firme, H-D Clasic Motorcycles şi ATS, sunt administrate de aceeaş i persoană, Bogdan Valeriu Bucurescu. Asocierea dintre românul Tăriceanu şi ungurul Rudas a fost firească până în momentul în care unul dintre cei doi a devenit prim-ministru al României.

Din acel moment, asocierea a devenit şi a rămas, până azi, otrăvită. Motivul este cât se poate de simplu: Rudas Erno a fost documentat de serviciile de contraspionaj din România, înainte de 1990, ca fiind spion ungar. Mai mult, sursele documentare susţin că Rudas Erno a fost chiar şeful rezidenţei de informaţii ungare din România.

După 1990, pentru meritele sale „deosebite“, Rudas Erno a fost, pentru câţiva ani (1991-1995), ambasadorul Ungariei în România, iar ulterior şi-a „pierdut urma“ în afaceri, o foarte bună acoperire pentru activităţile de spionaj. Este de presupus că asocierea cu cel care avea să devină premierul României a fost percepută ca un mare succes de către şefii din centrala de la Budapesta. De altfel, cum ştim, prima vizită externă în calitate de premier a lui Călin Popescu Tăriceanu a fost făcută la… Budapesta.

Rudas Erno a fost şeful rezidenţei de spionaj a Ungariei în România
Până în 1990, Rudas Erno a fost „consilier politic“, iar apoi ministru consilier în Ministerul de Externe al Ungariei. Într-o lucrare apărută anul trecut la editura Elion, „Spionajul ungar în România“, autorii Traian-Valentin Poncea şi Aurel Rogojan (foşti ofiţeri de informaţii) dezvăluie preocupă rile trecute sau prezente ale aşa-zişilor „consilieri politici“ din Ministerul ungar de Externe, cu referire directă la Rudas Erno.

Începând cu anii ‘20, în toate domeniile activităţilor informative secrete, Ministerul de Externe al Ungariei a avut un rol preponderent. Aparent, ministerul arăta o desăvârşită detaşare mascând cu scrupulozitate amestecul său direct în materie de informaţii şi contrainformaţii, propagandă şi contrapropagandă, dar mai ales în chestiuni de spionaj. Cu toate acestea, realitatea este că Ministerul de Externe reprezintă şi astăzi unul dintre organele cele mai active ale spionajului maghiar. Pentru conducerea eficientă a activităţilor de spionaj, Ministerul de Externe al Ungariei a avut în compunerea sa un compartiment secret, al „consilierilor speciali“. Acest compartiment exista atât în centrala ministerului, cât şi la ambasadele şi consulatele Ungariei de pe teritoriile ţărilor străine. „Consilierii“ care încadrează aparatul secret al Ministerului de Externe erau special pregătiţi la un (n.n. – domnul Rudas Erno a fost iniţial consilier politic, apoi ministru consilier) „institut diplomatic superior“, o şcoală de spionaj. Acest institut fiinţează din perioada interbelică şi asigură pregătire, în principal, pentru câteva categorii de misiuni de spionaj“ (pag. 226-227, op.cit).

Într-una din notele de subsol care însoţeşte expunerea, autorii precizează faptul că, înainte de 1990, şeful „compartimentului secret“ din cadrul Ambasadei Ungariei de la Bucureşti era Rudas Erno. „Fostul ambasador în România, Rudas Erno, a îndeplinit, înainte de 1990, în cadrul Ambasadei de la Bucureş ti, funcţia de şef al compartimentului respectiv, fiind conducătorul rezidenţei de informaţii din România“ (pag.226 – op.cit.).

De asemenea, se mai spune: „compartimentele speciale din ambasade şi consulate aveau aceeaşi compunere, adică un număr de consilieri absolvenţi ai institutului superior de spionaj diplomatic, cărora li se alătura, cu un rol major, ataşatul militar acreditat în ţara respectivă“ (pag. 227).

Referitor la misiunile pe care le-au avut de dus la îndeplinire, Rudas Erno, împreună cu subordonaţii săi, autorii volumului „Spionajul ungar în România“ afirmă următoarele: „(…) Misiunile cele mai importante ale rezidenţei de informaţii din ambasadă erau cele de control şi legătură cu agenţii de spionaj şi de iniţiere, şi derularea de acţiuni secrete de propagandă favorabilă Ungariei. Centrala Ministerului de Externe dispunea, de asemenea, de aşa-zişi consilieri de contact pentru legături cu fruntaşii organizaţiilor minoritare maghiare. Derivat dintr-o tradiţie, Ungaria mai dispunea, tot sub acoperirea Ministerului de Externe, de un centru special de spionaj pentru Româ nia care îşi desfăşura activitatea sub „firma“ Ambasadei Ungariei la Viena. Ambasada Ungariei de la Bucureşti a manifestat o grijă specială pentru acoperirea legăturilor cu agenţii de spionaj care „lucrau“ în România, îndeosebi în ceea ce priveşte sistemul de legătură. În unele momente, ambasada a făcut spionaj şi provocare pe faţă, desconsiderând cu aroganţă prevederile Convenţiei de la Viena privind statutul reprezentanţelor diplomatice. În ceea ce priveşte consulatul de la Cluj, el a fost dovedit, în mai multe rânduri, ca fiind o oficină specială, sub auspiciile căreia s-au desfăşurat activităţi extremiste, fundamentate pe planuri teroriste, spionaj şi provocări diversioniste“ (pag. 226-228, op.cit).

Afirmaţiile de mai sus sunt publice, asumate şi, deci, la îndemâna oricui. Chiar şi a premierului României dacă, în timpul liber, şi-ar mai arunca ochii pe o carte sau şi-ar alege un consilier cu abilităţi şi cunoştinţe cel puţin egale cu ale unui ziarist de investigaţii.

Hop şi Attila Verestoy de la Comisia SRI!

Verestoy Attila
Verestoy Attila

Prezenţa lui Rudas Erno în anturajul primului-ministru Tăriceanu este doar una dintre filierele prin care spionajul ungar are acces, cât o avea, la vârful puterii din România.

O altă filieră, identificată de noi, duce până la „Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciul Român de Informaţii“, iar veriga de legătură este chiar vicepreşedintele acesteia, Attila Verestoy.

Folosind aceeaşi stratagemă a asocierii în afaceri, Rudas Erno „se întâlneşte“ cu senatorul UDMR şi multimiliardarul Attila Verestoy, în societatea mixtă româno-ungară „Casa de Editură Kronika“ SA (vezi schema relaţională).

Firma, înfiinţată în 1999, cu sediul în Oradea-Bihor, are ca obiect de activitate „editarea ziarelor“ şi deţine cunoscutul cotidian de limbă maghiară, „Kronika“. Acţionarul majoritar al societăţii mixte este firma ungurească „Hungarom Media KFT“ (85%), iar printre acţionari se mai află Varkonyi Csaba şi societăţ ile „Hellas Primex“ SRL şi „Trinvest“ SRL, firme din imperiul lui Verestoy Attila.

Schema-Rudas-Erno-Verestoy-Attila-Tariceanu-Patriciu 3

Despre ungurul Varkony Csaba, presa centrală a dezvăluit deja că este partenerul lui Verestoy „în afacerile înfiinţate de acesta în străinătate care se derulează prin firmele „Kohare GmbH“, din Elveţia, şi „Sajo Hor“, din Ungaria“. Rudas Erno figurează în această afacere ca administrator al „Casei de Editură Kronika“, alături, printre alţii, de partenerii de afaceri ai lui Verestoy, Varkonyi Csaba şi Lanyi Szabolcs- Ştefan. Cel din urmă este, deloc întâmplă- tor, fostul consilier personal al lui Ştefan Kiraly, primul român acuzat şi condamnat, la începutul anilor ‘90, pentru spionaj economic. Acelaşi Szabolcs figurează, azi, ca administrator şi în alte trei societăţi ale lui Verestoy: „Trinvest“, „Editura Scripta“ şi „Eastern Securities SA“.

Interesant este şi faptul că într-una dintre firmele intermediare ale reţelei, „Trinvest“ SRL, figurează ca administrator Szatmari Tibor, cel care, la jumătatea anului 2005, a făcut subiectul unor dezvăluiri în presa maghiară, preluate apoi şi de cotidianul „Kronika“, conform cărora ar fi făcut spionaj pentru serviciile de informaţii din România. Soţia sa, Ildiko, era suspectată de spionajul ungar, că obţinea informaţii de la trei demnitari unguri pentru a le preda apoi spionajului româ nesc. Numele celor doi „spioni români“ au fost făcute publice, ce coincidenţă!, chiar de cotidianul „Kronika“, administrat de spionul Rudas Erno.

Relaţia Rudas- Verestoy este continuată, la vârf, de relaţia Verestoy-Tăriceanu-Patriciu, graţie afacerii penale cu acţiunile Rompetrol (RRC) din aprilie 2004. Dosarul în care Dinu Patriciu este acuzat de manipularea pieţei de capital, delapidare, spălare de bani etc. îi are ca protagonişti, chiar dacă în postura de martori, şi pe Călin Popescu Tăriceanu, şi Attila Verestoy. Aceştia au achiziţionat acţiuni la firma lui Patriciu: primul, la două zile după celebra operaţiune penală din 7 aprilie 2004, printr-un cont deschis la SSIF TVM SA, controlată de Verestoy Attila, iar celălalt imediat după deschiderea şedinţei de tranzacţionare, după ce a beneficiat de informaţii privilegiate din interiorul Rompetrol. Verestoy a cumpărat atunci 63,4 milioane de acţiuni RRC cu 300 de lei şi a avut apoi profituri uriaşe, inclusiv ca urmare a vânzării recente a pachetului majoritar al Rompetrol (TRG) către KazMunaiGaz, senatorul UDMR fiind un foarte important jucător pe piaţa de capital.

 

Rudas, ofiţer activ?

IH

Dacă până în 1990 Rudas Erno a fost documentat ca spion, de către serviciile de informaţii din România, după această dată nu mai există informaţii publice cu privire la activitatea secretă derulată de el. Tot ce se ştie este că, după 1990, a revenit, pentru câţiva ani, ca ambasador al Ungariei la Bucureşti, iar apoi a apucat calea afacerilor.

La fel ca şi în cazul lui Dennis Deletant întâlnim şi la Rudas Erno aceeaşi schemă: România – a doua patrie, soţie româncă, vizite regulate în ţară, reşedinţă la Bucureşti etc. Rudas Erno este căsătorit cu o româncă, Rodica, şi are reşedinţă în Bucureşti, pe o stradă din sectorul 1.

Până în 1988, când Ceauşescu a cerut evacuarea Consulatului ungar de la Cluj, în urma documentării operaţiunilor de spionaj desfăşurate sub acoperirea diplomaţilor de acolo, Rudas Erno a locuit într-un bloc al activiştilor PCR.

Are doi fii, Arpad Norbert şi Richard Victor. Cel de-al doilea a absolvit şcoala primară la Cluj, iar, ulterior, ASE-ul din Bucureşti. După absolvirea facultăţii, a intrat în afaceri. A trecut astfel pe la firmele „Outdoor Media“, „Green Energy & Green Certificates“ şi „OTP BANK România“.
Richard figurează ca acţionar în firmele „Oudoor Media Pro“ SRL (10%) şi „European Consulting & Development“ SRL (25%). A ieşit în evidenţă în 2002, când a fost reţinut de poliţie la Mamaia pentru că, împreună cu ruda apropiată a unui politician liberal, au fost depistaţi cu stupefiante. Conform surselor noastre, tânărul rebel a fost eliberat în urma intervenţiilor tatălui său, Rudas Erno. Dar să revenim la preocupările tatălui…

Se poate îndrăgosti un spion de România? Posibil. Dacă e ordin, cu plă- cere. Să-l fi abandonat, totuşi, spionajul ungar, după ce a fost şeful rezidenţei din România? Greu de crezut, deoarece interesele Ungariei în România au rămas neschimbate după 1990. Prin urmare, tipul de servicii prestate de Rudas Erno, odinioară, a rămas de actualitate.

Autonomia teritorială pe criterii etnice în Covasna- Harghita este încă o prioritate. Conform unui specialist în materie, consultat de noi, Rudas Erno şi-a păstrat profesia de bază, sub acoperirea afacerilor. Meseria de spion, odată deprinsă, implică o permanentă dedublare a personalităţii. Devine „alter ego“-ul care te domină şi ajungi să te întrebi, de fapt, care eşti cel real.

Afacerile sunt acoperirea ideală pentru culegerea secretă de informaţii. Interesul informativ al oamenilor de afaceri, care nu-şi pot permite riscul eşecului, se suprapune, uneori până la contopire, cu domeniile aflate sub protecţia contraspionajului. Unii dintre ei, spre exemplu, şi-au ales reşedinţe sau sedii pentru firmele nou-înfiinţate chiar în imediata vecinătate a obiectivelor vizate.

În anii ‘90-’92, a fost flancat ,cu o reşedinţă a unui diplomat, chiar sediul SRI din Povernei, cu vedere spre cabinetul directorului, iar după mutarea în Bulevardul Libertăţ ii a apărut şi acolo, chiar vizavi de latura cabinetelor, o firmă de naţionalitatea respectivă. De regulă, şi-au ales sedii în locuri şi zone care să le facilitize observări, supravegheri, fotografieri şi filmări nonstop, captări de emisii electromagnetice ale aparatelor şi instalaţiilor de comunicaţii, calculatoarelor etc. asupra unor obiective ţintă ale culegerii de informaţii“.

Referitor la asocierea în afaceri cu Călin Popescu Tăriceanu, actualul prim- ministru al României, sursa noastră a precizat doar atât: „Parteneriatul în afaceri al spionilor cu oamenii politici străini s-a dovedit, fără excepţie, a fi o cale fară întoarcere pentru aceştia din urmă“.

Să însemne asta că premierul Tăriceanu are deja o problemă? Posibil, deoarece au existat mai multe semnale, unele trase chiar de către parlamentari, cu privire la asocierile suspecte în afaceri dintre oamenii politici români şi agenţii unguri, sau persoane suspectate doar a fi agenţi.


Deputatul Ion Stan, secretarul Comisiei SRI,
pune punctul pe i

Anul trecut, spre exemplu, ca urmare a declaraţiilor anticonstituţionale ale liderului UDMR Marko Bela, favorabile înfiinţării „Ţinutului Secuiesc“, deputatul PSD Ion Stan, secretar al Comisiei SRI, a citit în Parlamentul României declaraţia politică intitulată „Un viceprim-ministru al Guvernului României recunoaşte public că UDMR este o conspiraţie împotriva Constituţ iei României“.

Ion Stan
Ion Stan

Deputatul Stan (foto) a cerut, printre altele, implicarea urgentă a institu- ţiilor statului pentru a împiedica actul secesionist pus la cale de maghiari. El i-a cerut, evident fără scucces, prim-ministrului Tăriceanu să-i demită pe vicepremierul Marko Bela, dar şi pe ceilalţi demnitari implicaţi. În plus, a cerut serviciilor de informaţii „să investigheze posibilele legături de afaceri stabilite între actuali şi foşti membri ai Guvernului, începând din 1990 până în prezent, cu persoane din Ungaria a căror apartenenţă la securitatea maghiară – inclusiv sub acoperirea serviciului diplomatic îndeplinit în România – este fapt de notorietate, pentru a fi înlăturate sau, dimpotrivă, confirmate suspiciunile conform că- rora în numele unui astfel de interes comun, importante centre de decizie politicostatală au devenit vectori de influenţă şi acţiune împotriva Constituţiei României“.

Chestionat asupra persoanelor „de notorietate“ implicate în afaceri cu politicieni români, deputatul Ion Stan ne-a declarat că nu poate face alte precizări şi că până astăzi nu a primit vreun răspuns de la cei vizaţi. Suntem curioşi dacă, după apariţia acestui material, deputatul Ion Stan îi va recunoaşte, în schema ataşată, pe unii dintre cei la care a făcut referire.

În afaceri cu partenerii lui Sorin Beraru-CICO
Firmele înfiinţate de Rudas Erno în România sunt „Outdoor Media“ SRL (1988), „Outdoor Media Pro“ SRL şi „H-D Clasic Motorcycles“ SRL. Prima dintre ele este o importantă firmă de publicitate care şi-a făcut loc pe piaţa de profil din România. Iniţial, acţionarii firmei erau Rudas Erno şi cei doi fii ai săi, iar, ulterior, întregul capital social al firmei a fost preluat de un off-shore din Seychelles, „Sequoia International Ltd“, Rudas Erno rămânând însă administratorul unic al firmei. De la înfiinţare până azi, firma a avut profituri doar în 2003 (3,9 mld. lei), 2004 (1,7 mld. lei) şi 2006 (0,17 mld. lei vechi). Este posibil ca profiturile realizate să fie şi ca urmare a implicării în campania electorală din 2004. În rest însă, firma a mers în pierdere, cea mai importantă fiind în 2002, de aproximativ 5 miliarde lei.

Sorin Beraru (foto: Thomas Dinca/Mediafax)
Sorin Beraru (foto: Thomas Dinca/Mediafax)

A doua societate, „Management Solutions Agency“ (MSA) SA, a fost înfiinţată în 2001 şi are ca obiect de activitate cunoscuta consultanţă pentru afaceri şi management, o preocupare sub care se poate ascunde orice. Acţionarul majoritar este „Madison International LLC“ (96%), o firmă înregistrată în Washington DC. Deşi a cotizat cu doar 1% la înfiinţarea firmei, Rudas Erno îi are aici ca parteneri pe celebrii Cosmin Bălcăcean şi Ionel Sufer, ambii tovarăşi de-ai şi mai celebrului Sorin Schmuel Beraru (foto sus).

dan-fisher 2

Primul dintre ei, Cosmin Bălcăcean (foto stanga, alaturi de sotie si de Dan Fischer – centru), fiul unei judecătoare de la Curtea Supremă de Justiţie, fost director al „Phoenix Med SA“, dar şi reprezentant al „SC Multisistem Industry“ SRL, a fost cercetat pentru „evaziune fiscală, fals intelectual, înşelăciune şi intermediere neautorizată de valori mobiliare“, în „afacerea RECO“, alături de isralianul Pesach Moshe, dar şi de fostul şef al FPS, Alin Giurgiu. În spatele afacerii s-ar fi aflat atunci Sorin Beraru.

De asemenea, acelaşi personaj s-a aflat în atenţia anchetatorilor, alături de Sorin Schmuel Beraru, şi într-un alt caz, legat de firma „SC Roland SA“. Sorin Beraru a fost cercetat în mai multe dosare penale, cele mai importante fiind dosarul „CICO“ şi cel privind mituirea cu 1,5 milioane de dolari a unor magistraţi şi poliţişti români.

Ionel Sufer, celălalt asociat al lui Rudas Erno, a fost şi el partener de afaceri al aceluiaşi Sorin Beraru, dar şi al celebrului şef al APAPS, Ovidiu Muşetescu, în societatea „Alstom Transport SA“. Astăzi, societatea MSA este în lichidare. A treia dintre firme, „Outdoor Media Pro“ SRL, a fost înfiinţată în 2005, de către Rudas Erno, împreună cu fiul său Richard. Firma are acelaşi sediu (Calea Floreasca nr. 91-111) şi acelaşi obiect de activitate (publicitate) cu al societăţii „Outdoor Media“, anul trecut înregistrând pierderi.

Doar în afaceri Rudas pierde, iar Tăriceanu câştigă
În privinţa celei de-a patra firme, „HD Clasic Motorcycles“, înfiinţată în 2003, împreună cu liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, ea are sediul în B-dul Nicolae Titulescu nr. 95-103 şi a avut rezultate financiare sub limita supravieţuirii. Singurul an profitabil a fost 2004, când a înregistrat un profit de 341 milioane lei vechi, restul anilor încheind bilanţurile pe minus. Administratorul de la H-D, Bucurescu, este acelaşi cu cel de la „Automotive Trading Services“ (ATS), firmă care a avut însă profituri uriaşe. Astfel, după ce patronul a devenit prim-ministru, profiturile firmei ATS au crescut, în doi ani, de 27,4 ori. Dacă în 2004 profitul net al ATS era de 3,7 miliarde lei vechi, în 2006 el a ajuns la 103,49 miliarde lei vechi. Cum se poate constata, în vreme ce afacerile lui Rudas Erno au fost neprofitabile, chiar şi în asocierea cu Tăriceanu, afacerile acestuia din urmă au cunoscut un uriaş profit. O bucurie asemănătoare i s-a întâmplat şi lui Marko Bela, liderul UDMR, care, după cum se ştie, a înregistrat drepturi de autor în valoare de aproape un miliard de lei vechi pentru opera încă nescrisă. Să scoţi bani, din nimic, asta da „politică“!

Dan Badea

Text apărut în Interesul Public din 24 septembrie 2007

Agentul VICTORIA (II): Păpuşarii Guvernului


Colonelul Eric Ditmar Tappe, din Intelligence Service, a fost recrutorul şi mentorul lui Dennis Deletant

Dennis Deletant
Dennis Deletant

Dennis Deletant (foto), ofiţer sub acoperire al Intelligence Service, a supervizat mai multe activităţi ilicite ale lui Marius Oprea, consilier personal al primului ministru.
„Interesul Public“ dezvăluie natura muncii operative a lui Dennis Deletant în conformitate cu schimbarea actorilor pe scena politică românească. Contraspionajul român a avertizat decidenţii politici din România, dar procesul de extragere a spionilor a fost blocat. „Interesul Public“ scoate la iveală modul în care grupul lui Marius Oprea a compromis, prin poziţionarea în puncte-cheie ale statului, înalte feţe bisericeşti, cu scopul ulterior de a impune în numele unor forţe oculte anumite identităţi în fruntea Bisericii Ortodoxe Române.

Din proximitatea preşedintelui Emil Constantinescu, Marius Oprea a încercat să compromită imaginea României prin livrarea unui document secret către presă. „Interesul Public“ prezintă modul în care Oprea a falsificat un adevăr pentru a propulsa imaginea PNL.

După suspendarea miniştrilor Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy, ca urmare a acuzaţiilor de spionaj-trădare, „Interesul Public“ este pe cale să demanteleze o altă reţea. Este vorba despre reţeaua agenţilor de influenţă. Deşi omniprezentă, acoperirea operaţiunilor o face aproape imposibil de dovedit. Cu toate acestea, prezentăm, mai jos, elemente ale unei astfel de grupări.

Echipa Dennis Deletant – Marius Oprea lucrează de mai mulţi ani pe aceleaşi coordonate şi obiective, având o comandă unică. Foşti ofiţeri ai contraspionajului românesc, care cunosc, ori au contribuit la întocmirea dosarelor ce-l privesc pe Dennis Deletant dezvăluie în exclusivitate numele ofiţerului care l-a recrutat pe Dennis Deletant: colonelul (MI6) Eric Ditmar Tappe. „Dennis Deletant a fost recrutat ca agent al MI6 şi introdus la „acoperire şi documentare“ la Institutul de Studii Slavonice şi Est-Europene (ISSEE) de către prof. dr. colonel Eric Ditmar Tappe“, ne-au declarat foşti ofiţeri ai contraspionajului românesc. Colonelul profesor Tappe (1910-1992) îşi desfăşura activitatea de spionaj sub acoperirea funcţiei de şef al Secţiei România a institutului amintit, fiind specializat în istoria literaturii, în special a celei române, precum şi în limba română.

El a făcut parte şi din personalul militar al Comisiei Militare Britanice la Bucureşti în perioada 1944- 1946. În buna şi respectabila tradiţie a şcolii britanice a informaţiilor secrete, colonelul Tappe îşi onora prestigios şi sarcinile de acoperire, fiind, între altele, autorul unui remarcabil studiu despre opera lui Caragiale. Cu astfel de preocupări ştiinţifice, el continuă şi intră în galeria agenţilor de elită ai Intelligence Service-ului, precum Marlowe, R.Kippling, John Galsworthy, Thomas Hardy, Graham Greene, Ian Fleming s.a., precedaţi de nu mai puţin celebrul Daniel Defoe, cel care a adus reginei Ana Stuart (1702-1714) „mai multe servicii onorabile, dar secrete“.

Deşi a coordonat activităţile secrete de informaţii pe mai multe spaţii, Eric Tappe s-a dedicat în mod special problemelor româneşti, nutrind chiar simpatii faţă de opera unora dintre scriitorii şi istoricii româ ni, pe care şi i-a apropiat şi, bineînţeles, valorificat. Unii au avut şi o evoluţie aparte, impunându-se ca personalităţi academice de primă marime. De altfel, reputaţia sa de profesionist al spionajului se datorează carierei îndelungate şi succeselor informative obţinute pe spaţiul România.

În cadrul colectivului de cercetători pentru România, colonelul Eric Ditmar Tappe l-a remarcat şi s-a ocupat, în mod special, pe tânărul Dennis Deletant, care i s-a părut, pe bună dreptate, o persoană cu perspective promiţătoare. L-a îndrumat şi sprijinit îndeaproape, facilitându-i succesele profesionale. Deletant îi datorează colonelului Tappe atât formarea profesională ştiinţifică-oficială, cât şi pe cea de agent acoperit al MI-6. – spun sursele. Colonelul Tappe l-a introdus în mediile academice din România, i-a consolidat acoperirea şi l-a girat cu autoritatea numelui şi activităţii sale.

Aproape toate relaţiile operative ale lui Dennis Deletant în România, exceptându-le pe cele din generaţiile tinere, i-au fost „predate“ de către Tappe (intelectuali de vârf, istorici de valoare, scriitori reprezentativi – n.n.). De altfel, în „ Cuvântul de mulţumire“ din deschiderea lucrării „Ceauşescu şi Securitatea“, autorul Dennis Deletant a prezentat, într-o formulă cât se poate de clară, preluarea ştafetei pe spaţiul România, de la colonelul Tappe: „Interesul faţă de România mi l-a trezit Eric Tappe, profesor emerit, specialist în problemele româneşti la School of Slavonic East European Studies, University of London; îi datorez cunoştinţele în materie de limbă şi literatură română, precum şi faptul că mi-a făcut legătura cu prieteni de-ai săi bucureşteni din timpul războiului“.

Recunoaşterea publică a rolului jucat de Tappe, la reconversia sa profesională, nu trebuie să ne mire, deoarece, spune unul dintre foştii ofiţeri din contraspionajul românesc, „să nu negi evidenţele, este o chestiune de abecedar în munca de informaţii“.

Deletant l-a înlocuit pe Tappe la conducerea Secţiei România a ISSEE

Este mai mult ca sigur că locul colonelului Tappe nu putea fi luat de sârguinciosul Dennis Deletant numai pe baza meritelor sale strict profesionale. O asemenea poziţie în cadrul ISSEE, ca şi la BBC, era, prin tradiţie, rezervată Inteligence Service-ului, iar acesta numea în astfel de funcţii numai persoane cu pregătire superioară de informaţii. „Dennis Deletant are, dacă i se va aproba, întreaga libertate de a combate aceste informaţii“ – plusează unul dintre foştii ofiţeri români din fosta Securitate.

De asemenea, ni se mai spune că, pe lista persoanelor pe care colonelul Tappe i le-a recomandat lui Dennis Deletant, pentru a fi contactate în România, s-au aflat, fără excepţ ie, suspecţi ai contraspionajului pentru „legături nepotrivite“ cu Intelligence Service. Mai mult, aflăm, „unora dintre ei li s-au identificat şi conturi, în lire sterline, deschise la BRCE şi alimentate, lunar, conturi în care nu intrau sume prea mari. Între 30-60 de lire sterline/lunar, funcţie de criteriile ştiute de MI-6. Cel mai adesea provenien- ţa sumelor avea ca specificaţie „drepturi de autor“ pentru diverse colaborări“.

După 1990, când Dennis Deletant a devenit o persoană publică în România, interesul său a fost să convingă că nu a avut nicio legătură cu serviciile secrete ale Majestăţii Sale Regina Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. În acest sens sunt interesante de analizat şi evaluat toate afirmaţiile sale referitoare la activităţile pe care le-a avut în România, începând cu participarea la cursurile de vară şi continuând cu teza de doctorat şi preocupările ulterioare. Este, de fapt, ceea ce am încercat să facem, sumar, în articolul nostru Agentul „Victoria“, apărut în primul număr al cotidianului „Interesul Public“.

„Marius Oprea (foto) - o achiziţie nedemnă de profesionalismul Intelligence Service“
„Marius Oprea (foto) – o posibilă achiziţie nedemnă de profesionalismul Intelligence Service“

„În această străduinţă de a combate ceea ce ştia că Securitatea documentase, fără putinţă de tăgadă, Dennis Deletant a căzut, din nefericire pentru el, într-un diletantism ce nu a putut trece nesesizat de către profesioniştii informaţiilor, motiv pentru care nu este exclus să fi fost şi admonestat“, spun sursele.

Referindu-se la episodul din 1988, când Deletant ar fi fost avertizat, printr-un funcţionar din Ministerul britanic de Externe, să nu mai vină în România, unde este indezirabil, aceleaşi surse spun că „povestea are cel puţin două puncte slabe: odată declarat indezirabil, nu i se mai putea permite intrarea în România, pe toată durata interdicţiei, care atunci pentru o asemenea activitate era, practic, nelimitată, şi, în al doilea rând, folosirea tertipului că a aflat prin cineva de la Foreign Office că este dovada obstinantei preocupări de a demonstra că nu avea o legătură cu serviciile secrete“.

În plus, „nu este doar singura greşeală a lui Dennis Deletant. Alte greşeli, minuţios evaluate de profesioniştii contraspionajului, chiar din poziţia noastră de foşti ofiţeri de Securitate puşi pe liber, unii chiar pe baza listelor furnizate de serviciile care aveau de încasat poliţe, au permis evaluarea acţiunilor şi scopurilor comune urmărite împreună cu Marius Oprea, o achiziţie, în opinia noastră, nedemnă de tradiţiile şi profesionalismul agenţilor de mare clasă ai Intelligence Service, care ne-au făcut onoarea de a ne lua în seamă şi pe care i-am respectat dintotdeauna, având grijă ca fair play-ul şi simţul onoarei să nu lipsească din confruntă rile noastre pe frontul nevăzut, dar întotdeauna foarte fierbinte, al informaţiilor secrete“, au afirmat, pentru „Interesul Public“, surse din contraspionajul românesc.

Cine controlează arhivele, ne scrie istoria, dar ne poate schimba şi viitorul

Cum am arătat deja, în cazul atacului asupra pilonului numărul unu al credibilităţ ii din societatea românească, Biserica Ortodoxă Română, arhivele pot fi folosite în jocuri bine coordonate de păpuşari ce rămân deocamdată în umbră. Tot din umbră acţionează şi serviciile de spionaj. În articolul nostru anterior am afirmat că există un interes destul de ridicat al unor astfel de servicii secrete pentru arhivele fostei Securităţi. Dacă atunci am prezentat un exemplu banal privind posibilul interes al spionajului german (BND), astăzi prezentăm un nou exemplu, de această dată din panoplia Intelligence Service.

Astfel, în anii celui de al Doilea Război Mondial, soţul Marthei Bibescu, ofiţer de aviaţie, a acceptat să furnizeze ataşatului aero al Marii Britanii la Bucureşti informaţii care să ajute la identificarea şi bombardarea instalaţiilor şi depozitelor petrolifere din Valea Prahovei. Ataşatul aero a devenit apoi şi amantul Marthei, ceea ce pentru Eugen Cristescu a reprezentat o mană cerească, deoarece i-a documentat în flagrant şi i-a recrutat pe amândoi. Ulterior, ataşatul a ajuns şeful contraspionajului militar britanic şi, dupa aceea, înalt demnitar al Coroanei. MI-5, din raţiuni de securitate, a trebuit să stabilească însă dacă acţiunea SSI-ului nu a fost preluată de Securitate, cu tot apanajul consecinţelor pentru securitatea Regatului. Cum nu putea ajunge la documentele operative ale Securităţii, a trimis un reputat istoric pentru cercetări arhivistice în vederea elaborării biografiei celebrului aviator-spion, care a ajutat Puterile Aliate la înfrângerea Germaniei naziste. Trimisului i s-a deschis, la Arhivele Naţionale, fondul special „Familia Bibescu“. Evident, acesta a fotocopiat până şi biletele de tramvai (reconstituind traseele şi staţiile acestora!), sau listele de cumpărături ale menajerei.

Pe de altă parte, de la datele din arhivă a trecut la contactarea tuturor persoanelor identificate, aflate în viaţă, pe care le-a abordat cu atuurile câştigate din studiul documentelor, câştigându-le imediat încrederea. Aşadar, nu trebuie ca autorităţilor statului român şi structurilor sale de securitate să le fie indiferent cine şi în ce condiţii primeşte pe mână administrarea şi gestiunea patrimoniului arhivistic naţional, în oricare dintre componentele sale. Asta pentru că, se ştie deja, cine ne controlează arhivele, ne scrie şi istoria. Mai mult, ne poate schimba si viitorul.

Biserica Ortodoxă, sub asediul trepăduşilor

Atacul asupra Bisericii Ortodoxe Române, relansat după moartea Patriarhului Teoctist, a atins dimensiuni greu de cuantificat în termeni laici. Acuzaţiile de colaboraţ ionism aduse înalţilor ierarhi ai Bisericii sunt justificate, conform celor care le-au lansat, de nevoia de curăţire morală a unei instituţii care, deloc întâmplător, se află pe locul întâi la capitolul credibilitate în societatea românească. Contextul alegerii noului patriarh a scos la iveală preocupările unor grupuri de interese de a prelua controlul Bisericii Ortodoxe, pentru a putea apoi manipula mai uşor majoritatea populaţiei.

Un exemplu concret al rolului imens pe care poate să-l joace Biserica, inclusiv în plan politic, a fost relevat recent, cu ocazia celei de-a treia Adunări Ecumenice care a avut loc la Sibiu, pentru prima oară într-o ţară majoritar ortodoxă. Am aflat astfel că prima Adunare Ecumenică, din 1989, la care au participat 700 de delegaţi din Europa, a avut un rol esenţial în dărâmarea regimurilor totalitare din Europa. „Guvernul Ungariei şi-a deschis – în acelaşi an – graniţele spre Austria, iar Bisericile din estul Germaniei au avut un rol important în transformările care au culminat cu căderea zidului Berlinului“, a afirmat teologul român Viorel Ioniţă.

Este de înţeles, aşadar, interesul pentru această instituţie. În bătălia pentru scaunul de la Patriarhie, un rol fundamental l-au jucat trepăduşii din arhive, fie că e vorba de Arhivele Naţionale, fie de cele de la CNSAS.

Marius Oprea şi „oamenii de bine“

Începută în 2001, când istoricul Dorin Dobrincu a lansat pe piaţă, pentru prima oară, într-un cotidian ieşean, un document mârşav cu privire la trecutul Patriarhului Teoctist, bătălia a fost reluată recent după ce acelaşi individ a devenit şeful Arhivelor Naţionale. Numirea sa în fruntea arhivelor s-a făcut la intervenţia consilierului personal al lui Tăriceanu, Marius Oprea. De asemenea, cel care a publicat atunci dela- ţiunile despre Teoctist, un anume Adrian Cioflâncă, a primit şi el un loc de expert, alături de „membrul“ Marius Oprea, dar şi de „sursa“ Dobrincu, în Comisia preziden- ţială pentru analiza dictaturii comuniste din România.

Documentul sustras pe vremuri din Arhiva SRI a fost completat apoi, oficial, cu extrase din fişa de cadre a lui Teoctist. După urcarea în tronul de la Arhivele Naţionale, istoricul Dobrincu a lăsat să se scurgă din nou către presă, contrar legislaţiei în vigoare, vechile delaţiuni cu privire la trecutul Patriarhului Teoctist. Acuzaţiile, greu de reprodus, au fost publicate din nou de un cotidian central, la câteva săptămâni de la moartea patriarhului. Acţiunea a fost, deloc întâmplă tor, în acord cu preocupările CNSAS pentru trecutul înalţilor ierarhi ortodocşi care urmau să participe la alegerile pentru scaunul patriarhal. Scandalul care a urmat este cunoscut. Luptele de culise l-au propulsat apoi, ca Patriarh, pe ÎPS Daniel, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Manipularea pe relaţia Dinescu- CNSAS

Ca o dovadă a dispreţului faţă de Biserica Ortodoxă, Mircea Dinescu a declarat, o zi mai încolo, că „astăzi s-ar putea să pârlim nişte berbecuţi în sutane aurite!“. Nu ştim câţi au gustat licenţa poetică a membrului CNSAS, dar declaraţ ia a fost însoţită rapid, tot prin încălcarea legii, de scurgerea către presă a unor informaţii confidenţiale din dosarele înalţilor ierarhi ortodocşi aflate pe masa de lucru a CNSAS.

Este vorba despre cele opt nume conspirative cu care Securitatea i-ar fi „botezat“ pe unii dintre presupuşii colaboratori din fruntea Bisericii. Nu se ştie însă dacă lucrarea amicilor lui Marius Oprea, pe relaţia Tismăneanu, Dobrincu sau Dinescu, şi-a atins scopul, adică dacă a ştirbit cu ceva credibilitatea Bisericii Ortodoxe Române. Este de presupus că principiul „divide et impera“ aplicat aici, nu a avut efectul scontat. Interesul public, călcat în picioare de detractorii bisericii, ne-a obligat totuşi la precizările de mai sus. Şi, deci, la o nouă radiografie a grupului Oprea.

mircea_dinescu_kgb_ceausescu_vizita_de_lucru2

De altfel, spun surse din contraspionajul românesc, „că şi Marius Oprea, mai recent, Mircea Dinescu, după un stagiu de specializare în Anglia, efectuat pe vremea studiilor la Facultatea de Ziaristică a Academiei Ştefan Gheorghiu, a avut o relaţie specială cu un membru al ataşatului militar britanic la Bucureşti. Soacra sa, Elena Loghinovskaia-Kovacs, era agent de legătură rezident cu o reţea a KGB din câteva universităţi din statele est-europene. De unde se vede că bunele tradiţii ale spionajului pot fi şi o afacere de familie“

Implicare neortodoxă în justificarea pecuniară a Holocaustului
Aşa cum am arătat în articolul „Agentul Victoria“, apărut în primul număr al cotidianului nostru, mai mulţi ofiţeri din fosta Securitate au dezvăluit preocupările nertodoxe ale lui Marius Oprea, „vânătorul de securişti“, şi ale unora dintre „contactele“ sale din lumea bună a „intelighenţiei“ de la Bucureşti sau de aiurea.

Investigaţiile noastre au continuat şi au apărut noi informaţ ii destul de interesante. Preocupările lui Oprea pentru studierea arhivelor SRI şi, mai nou, pentru controlul Arhivelor Naţionale, au avut şi au, conform unora dintre surse, scopuri cât mai neortodoxe. Probabil că de aici provine şi atacurile împotriva Bisericii. Spre exemplu, spun aceleaşi surse, Marius Oprea s-ar fi implicat, alături de alţi cercetători români, în justificarea pe baza unor date şi/sau documente scoase din arhivele româneşti a revendicărilor pecuniare ale Israelului cu privire la Holocaust.

„Consecinţele aşa-ziselor dovezi ale Holocaustului în România, la fabricarea cărora a contribuit şi Marius Oprea – ca urmare şi a incapacităţii notorii de a evalua gradul de adevăr şi valoarea izvoarelor cercetate, dar mai cu seamă a predispoziţ iei de a căuta numai dovezile care să-i confirme propriile obsesii, în cazul dat, comanda primită – a determinat din partea comunităţilor evreieşti din întreaga lume, dar şi a statului Israel, pretenţii faţă de statul român de 6 – 6,5 miliarde dolari, înainte de 2000. În materie de finanţe, statul român este buzunarul contribuabilului de azi, total neimplicat în evenimentele petrecute înainte ca el să se fi născut. Istorici, de talia lui Oprea confundă şi atribuie lui Antonescu, ceea ce a făcut Horty în Ardealul ocupat. Foarte puţină lume mai ştie ori este dispusă să-şi amintească de Aleea Mareşal Ion Antonescu din Memorialul martirilor din Tel Aviv, care a fost rebotezată la începutul anilor ‘90. Respectiva cinstire a memoriei Conducă- torului-dictator nu au impus-o, în niciun caz, regimul comunist de la Bucureşti şi nici multele duzini de foşti ofiţeri superiori, cu funcţii înalte în Securitate, care au emigrat Israel. Aşa au considerat cei salvaţi cu acceptul lui Antonescu, care nu au fost puţini. Acolo era şi o plachetă care spunea adevărul pentru posteritate“ – ne-a declarat unul dintre ofiţerii de informaţii care a documentat informativ acest caz.

Traficul cu documente secrete

O altă preocupare neortodoxă a unor personaje din sfera de influenţă a lui Marius Oprea se referă la scoaterea din arhive şi plasarea către cei interesaţi a mai multor documente secrete. Spre exemplu, spun sursele, „a existat o preocupare pentru obţinerea de documente din arhive care să confirme dreptul de proprietate al evreilor asupra unor terenuri din Moldova şi Bucovina“.

Există, de asemenea, informaţii, neconfirmate însă de serviciile secrete româneşti, conform cărora ar exista o probă video privind plasarea unor documente din arhivele SRI, de către trei persoane din grup (una dintre ele, fost membru CNSAS), către o anumită ambasadă din Bucureşti.

În ceea ce-l priveşte pe Marius Oprea, el este deja cunoscut pentru scoaterea de documente din arhive sau cancelarii şi plasarea lor, fără a ţine cont de interesul public, în diverse medii de interes. Cel mai cunoscut caz este cel privind dezvăluirea presupusei implicări a României în livrarea de armament („rachete sol-aer în valoare de 9 milioane de dolari“) către Iran, în 1995, operaţiune care ar fi încălcat flagrant embargoul impus Iranului de comunitatea internaţională. Documentul care ar fi probat această afacere, şi care avea caracter confidenţial, a ajuns în presă, dar şi la Parchetul Militar, printr-o strategie bine pusă la punct de avocaţii săi din PNL.

Totul pentru onoarea pătată a PNL şi a lui Vosganian (foto)

vosganian_doarme_9a974eb478

Aruncarea României într-un nou scandal internaţional, cu două luni înainte de intrarea în Uniunea Europeană, prin lansarea pe piaţă a unui document obţinut de Oprea în calitatea lui oficială de consilier al preşedintelui Emil Constantinescu, a fost primul efect al dezvăluirii.

Iată cum a descris oficialul Oprea, pentru un cotidian central, justificarea acestei acţiuni: „Eu am primit documentele de la un ofiţer de informaţ ii de la MApN. El mi-a spus că urma să li se piardă urma. Ulterior, am verificat la Romtehnica şi conducerea fabricii mi-a spus că nu are în arhiva sa niciun document referitor la această tranzacţie. Atunci m-am decis să fac o copie, pentru că mi-a fost frică să nu dispară după încetarea mandatului preşedintelui Constantinescu“.

Aşadar, i-a fost frică de faptul că România s-ar putea să scape de condamnarea comunităţii internaţionale pentru o presupusă faptă comisă în 1995! Ulterior însă s-a dovedit că operaţiunea a fost pusă la cale de capii PNL, aflaţi în criză acută de imagine ca urmare a scandalului generat de dezvăluirile lui Liviu Turcu cu privire la trecutul de informator al lui Varujan Vosganian.

Însuşi Oprea a recunoscut apoi într-un cotidian central, cu emoţie infantilă, legătura cu „scandalul Vosganian“: „M-a enervat situaţia în care e Varujan Vosganian. Am ieşit acum pentru că ieri el m-a rugat să vorbesc cu fiica lui şi să-i spun că tatăl său nu a fost informator“. No comment.

Dan Badea
şi Constantin Corneanu

Interesul Public (înainte de a fi preluat de generali rezervişti din SIE), 17 septembrie 2007

Agentul VICTORIA (I): Alchimia metamorfozei lui Marius Oprea

Marius OPREA
Marius OPREA
UPDATE (sept. 2013):
La aproape un an de la apariția acestui articol, lui Marius Oprea – Consilier de stat al premierului Tăriceanu – i se eliberează o adeverință din care rezultă că n-a fost colaborator al fostei Securități ca Poliție politică. Sigur, decizia a fost luată conform algoritmului politic, deci subiectivă, ceea ce face ca ea să fie pusă sub semnul întrebării. Mai mult, a existat o opinie separată a unuia dintre membrii CNSAS, prof univ dr. Corneliu Turianu, în care se dezvăluie faptul că Marius Oprea este suspectat, pe baza unei declarații date cu mânuța lui, pe 12 august 1988, că a fost turnător/informator/sifon. Că și-a turnat colegii pentru că ”ascultau Europa Liberă” sau ”făceau comentarii denigratoare la adresa politicii interne și externe de stat și partid” sau ”comentarii denigratoare la adresa situației d ela noi din țară (criza de alimente, energia electrică, nerespectarea drepturilor omului)”. Dl Turianu a cerut, prin formularea unei  opinii separate, ca situația lui Marius Oprea, suspect și pentru faptul că deși era Consilier de stat pe probleme de securitate națională i se refuzase accesul la documente clasificate, neeliberându-i-se certificatul ORNISS solicitat, să fie sesizat Tribunalul Municipiului București, Secția de Contencios Administrativ, pentru ”a aprecia asupra posibilei calități de colaborator al Securității al domnului OPREA MARIUS GHEORGHE”.
get_img (1) get_img (2)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra "vânătorului de securişti" (p.1)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra „vânătorului de securişti” (p.1)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra "vânătorului de securişti" (pag2)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra „vânătorului de securişti” (pag2)
Așadar, celebrul ”vânător de securiști” era, conform documentului depus la dosarul său, un posibil turnător ordinar al Securității, fapt trecut cu vederea de membrii interesați ai CNSAS. Documentul descoperit în arhiva CNSAS nu face decât să confirme parte din afirmațiile făcute de mine în textul de mai jos despre un personaj extrem de dubios al tranziției…
Marius-Oprea-cautat-si-deconspirat-Securitate-IICCMER-CNSAS-Civic-Media-Voci-Curate
Un personaj cu trecut întunecat ocupă, de mai multă vreme, spaţiul public şi, în numele aşa-zisei societăţi civile, intenţionează să controleze discreţionar Securitatea Naţională a României. Se numeşte Marius Oprea şi este consilierul personal al Primului Ministru Călin Popescu Tăriceanu. Bine plasat în stânga premierului, personajul, coborât parcă din dosarele Securităţii, beneficiază azi de o mare putere de influenţă decizională în stat, motiv pentru care suntem obligaţi să supunem atenţiei opiniei publice toate suspiciunile care planează asupra adevăratelor intenţii ale acestuia. Interesul public ne obligă la un asemenea demers jurnalistic, cu atât mai mult cu cât personajul vizat se bucură de o oarecare credibilitate în ochii unor intelectuali naivi, dar oneşti.Trecutul lui Marius Oprea este, cum spuneam, unul întunecat. Conform propriilor declaraţii, dosarul său de urmărire de la Securitate a dispărut din arhivele SRI. Rămâne, ca un mare semn de întrebare, motivul dispariţiei acestui dosar din arhivele SRI, dar şi data evaporării acestuia: înainte sau după intrarea în arhive a lui Marius Oprea. Date şi documente disparate au fost descoperite însă în dosarele unor prieteni de-ai acestuia. O declaraţie dată la Securitate şi semnată de Marius Oprea, în august 1988, a fost descoperită în dosarul lui Caius Dobrescu, un prieten de-al lui Oprea şi a fost publicată recent de presa centrală. Din document rezultă că Marius Oprea a oferit cu generozitate date şi informaţii despre colegii săi cu care asculta posturile de radio ale capitaliştilor. Declaraţia a fost luată în timpul anchetei, posibil sub ameninţ are, deci, teoretic, Oprea nu poate fi numit turnător sau, cum îi place să se exprime public, „securist împuţit“. Chiar dacă ofiţerul de la contraspionajul din Braşov care l-a avut în legătură pe Marius Oprea, colonelul Nicolae Sălăjan, a ales să tacă, poate şi datorită unor relaţii de afaceri derulate ulterior, alţi foşti ofiţeri de Securitate care au avut acces la acest caz preferă să vorbească. Aşa s-a ajuns ca, de pildă, în mai 2006 liderul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, să-i trimită o scrisoare lui Marius Oprea în care să-l acuze că ar fi „informator de securitate acoperit“ şi „agent străin“. Acuzat el însuşi că a fost informator al Securităţii sub pseudonimul „Felix“, şi deranjat de dezvăluirile lui Oprea, Dan Voiculescu poate părea însă subiectiv.
Relaţia cu Securitatea
Numai că, din discuţiile purtate de noi cu persoane din fosta Securitate, altele decât cele care l-au informat pe Dan Voiculescu, am aflat că Marius Oprea şi-a început colaborarea cu Securitatea din Braşov încă de pe băncile liceului. Conform unui ofiţer de informaţii a cărui identitate o vom dezvălui la timpul potrivit, „un profesor de ştiinţe sociale de la liceul la care învăţa Marius Oprea era în atenţia noastră pentru legături cu anumiţi cetăţeni străini. Elevul Oprea, care era mai apropiat de acel profesor, a fost contactat de noi pentru a da informaţii despre profesor. În timpul colaborării însă, ne-am dat seama că nu e cinstit, dar a fost totuşi menţinut în contact pentru dezinformare. S-a stabilit totuşi că profesorul respectiv era în legătură cu spionajul german. De asemenea, s-au obţinut informaţii că şi Marius Oprea are contacte suspecte cu ofiţeri de informaţii ai spionajului german“.Recrutat de germani?
Conform unei alte surse, Marius Oprea ar fi fost în atenţia contraspionajului din Braşov deoarece ar fi fost recrutat de un serviciu de spionaj al statului în care a fost bursier. „Ulterior recrutării a cerut protecţie şi consultanţă din partea serviciului de contraspionaj de la Braşov unde a fost luat în legătură ca agent dublu. El a spus când, cum şi de cine a fost contactat, precum şi ce i s-a propus. Spusele sale au fost evaluate, la acea dată, pe două planuri: pe de o parte ca o tentativă a serviciului advers de a iniţia un joc operativ şi, pe de altă parte, ca un gest sincer, motivat şi de o oarecare teamă. Evoluţiile ulterioare ale lui Oprea au confirmat însă prima ipoteză, aceea a jocului operativ. Totuşi, partea română fie nu a dorit, fie nu a putut prelua iniţitiva în jocul iniţiat de adversar, care a fost permanent cu o mutare înainte. Dealtfel, în aceste cazuri, practica a demonstrat că dacă agentul este nesigur dispare interesul de a prelua şi menţine iniţiativa. Se ţine doar agentul sub control si se crează doar nişte aparenţe care să permită descifrarea scopului vizat de partea adversă şi protecţia ţintelor vulnerabile. Totul ţine însă, azi, de istorie, deoarece serviciul de informaţii în cauză precum şi altele care „cochetează“ cu Marius Oprea, cu o singură excepţie, sunt ale unor state aliate“, afirmă un alt ofiţer superior din fostul DSS.

SIGLA BND
SIGLA BND

După 1990, Marius Oprea a continuat să întreţină relaţii în spaţiul german, soţia sa fiind stabilită, în clipa de faţă, în Germania unde lucrează ca medic. De altfel, el a beneficiat de o bursă Soros pentru studierea istoriei Securităţii şi de un stagiu de pregătire la Autoritatea Federală germană pentru studierea arhivei fostei Securităţi est-germane, STASI. Posibilul interes al serviciilor de informaţii germane faţă de subiectul preocupărilor „istorico- ştiinţifice“ ale lui Oprea poate fi justificat, printre altele, şi de nevoia identificării eventualelor surse informative ale fostei Securităţi din rândul minoritarilor germani repatriaţi în perioada comunistă. Revenind la posibila colaborare a lui Marius Oprea „cu agenţi sub acoperire, inclusiv sub steag străin, ai unui serviciu de spionaj deosebit de activ în Transilvania şi cu o bună pentrare şi acoperire în mediile tineretului şi intelectualilor din Braşov“, am constatat că această suspiciune revine cu obstinaţie pe buzele unora dintre sursele noastre. Mai mult chiar, suntem informaţi şi „respectivul serviciu s-a ocupat şi de perspectivele „academice“ ale lui Marius Oprea“. Dacă ultima dintre aceste afirmaţii ar fi adevărată, ar însemna că toată cariera lui Marius Oprea a fost migălos construită în scopul obţinerii unor beneficii informative de către posibilii păpuşari din spatele acestuia. Poate prezenta însă Marius Oprea interes pentru un serviciu străin de informaţii? Privind cu mai multă atenţie în jurul lui Oprea, vom constata că răspunsul la această întrebare este afirmativ.

Valoarea informativă a „sursei“ Oprea

Marius Oprea
Marius Oprea

Primul dintre argumentele care confirmă valoarea „sursei“ Oprea este accesul acestuia la arhivele SRI. Cum se ştie deja, Marius Oprea a declarat că el a fost „primul civil“ care a pătruns în arhivele SRI încă din 1994, dată la care alţi istorici cu experienţă n-au avut norocul să beneficieze de sprijinul lui Virgil Măgureanu pentru consultarea arhivei fostei Securităţi. Conform propriilor declaraţii, intrarea în arhive i-ar fi fost aprobată de Virgil Măgureanu după ce, în calitate de corespondent al postului de radio Europa Liberă, i-a prezentat acestuia o temă de cercetare pe subiectul Securitate în vederea elaborării unei teze de doctorat. Şi Măgureanu a semnat. Posibil. Cert este că, la acea dată, cei mai cunoscuţi cercetători ai arhivelor SRI erau Cristian Troncotă, Mihai Pelin şi cetăţeanul britanic Dennis Deletant. Dacă Oprea are dreptate şi el a fost „primul civil“ intrat în arhive, atunci ar însemna că ceilalţi trei erau militari. Profesorul Cristian Troncotă era într-adevăr ofiţer SRI, Mihai Pelin nu ştim să fi fost ofiţer, el având totuşi o legătură recunoscută deja cu fosta Securitate, iar Dennis Deletant fusese şi el în atenţia Securităţii, ca spion englez. Ce informaţii existente în arhivele SRI puteau interesa serviciile străine de spionaj, având în vedere că fondul documentar pus la dispoziţia lui Oprea viza perioada 1948-1964? Surse, agenţi, reţele, conexiuni. Ca o menţiune de culoare, sursele noastre ne-au dezvăluit şi faptul că, „după documentarea în arhivele Securităţii, Marius Oprea a conferenţiat la Academia Diplomatică a MAE, cursul fiind destinat învăţării viitorilor diplomaţi cum să se ferească să nu fie racolaţi de noile servicii de informaţii naţionale“. Al doilea dintre argumente îl reprezintă poziţiile importante ocupate de acesta de-a lungul timpului: consilier personal al senatorului Constantin Ticu Dumitrescu (1995-1997), consilier de stat al preşedintelui Emil Constantinescu (1999-2000), director al IRIR (2002), consilier de stat pe probleme de securitate naţională la cabinetul Primului Ministru Tăriceanu (2005-2006), preşedinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului. Oricare dintre aceste funcţii reprezintă, din punct de vedere informativ, o mină de aur pentru orice serviciu de informaţii cu interes în partea asta de lume.

 

Dennis Deletant, agent MI6?

DENNIS DELETANT
DENNIS DELETANT

Un personaj interesant aflat în legătura directă (sau invers) a lui Marius Oprea este cercetătorul britanic Dennis Deletant. Pasionat de filologie, la fel ca şi Marius Oprea în tinereţe, englezul Deletant a ajuns să-şi descopere, după 1990, chemarea către secretele arhivei SRI şi să-şi schimbe meseria. Evident, şi el a fost în atenţia fostei Securităţi, ca agent al serviciului de informaţii britanic SIS sau MI6. În urmă cu câteva luni, el chiar a ţinut să aducă la cunoştinţa publicului românesc de la Sighetul Marmaţiei, cu ocazia unei conferinţe ţinute în cadrul şcolii de vară din localitate, „surprizele“ descoperite în dosarul său de securitate. Astfel, Deletant a afirmat că în timp ce-şi făcea doctoratul în istorie în România, Securitatea îl bănuia că ar fi fost spion englez, aceeaşi bănuială planând şi asupra soţiei sale, Andreea, originară din România. Într-adevăr, Securitatea l-a bănuit (şi anumiţi ofiţeri superiori din fosta Securitate îl bănuiesc încă) de această îndeletnicire. Iată, spre exemplu, ce ne declară o sursă bănuitoare din fostul DSS: „Dennis Deletant este cadru al MI6 specializat pentru operaţiuni în România, sub acoperirea Institutului britanic de Studii Slavonice şi Est Europene (School of Slavonic and East European Studies).În buna şi respectabila tradiţie a spionajului britanic, pentru a avea o pătrundere în mediile de interes din România, a perfectat o casătorie cu fata profesorului Caracostea, Andreea“. Nu ştim pe ce se bazează sursa noastră, deoarece n-am avut acces la dosarul lui Deletant, de la Securitatea britanică, dar trecutul lui este extrem de interesant din perspectiva derulării unei astfel de meserii păcătoase. Până în 1990, Dennis Deletant a vizitat destul de des România, prima sa vizită făcută aici datând din 1965. Student la o facultate de filologie din Marea Britanie, Deletant s-a arătat interesat de limba şi literatura română. Conform propriilor declaraţii, după un curs de limba română de şase luni, pe care l-a urmat la London University, el a participat apoi, „sub auspiciile“ British Council (Consiliul Britanic), la cursurile de vară de la Sinaia, din iulie 1965. El a revenit în România în 1967, la aceleaşi cursuri de vară, dar „securiştii“, abil deghizaţi în „şefi de grupă“, l-ar fi împiedicat să stabilească „relaţii fireşti“ cu locuitorii şi n-a putut asfel să-şi exerseze cunoştinţele dobândite. Doi ani mai târziu însă, British Council i-a acordat o bursă postuniversitară de nouă luni şi Deletant a putut călători în voie prin România, fără „ghid“, cu toate că „filatorii erau permanent pe urmele sale. La acea dată, el stăpânea bine limba română şi, în august 1969, a fost solicitat de o echipă a postului american de televiziune ABC să fie interpret pe toată durata vizitei preşedintelui Nixon în România. Ulterior, a cunoscut-o pe fiica unui profesor universitar (fost deţinut politic, ca şi tatăl acestuia), Andreea Caracostea, pe care a cerut-o în căsătorie şi, în 1972, a solicitat aprobarea din partea autorităţilor române. Căsătoria cu un cetăţean străin era, la acea vreme, o operaţiune extrem de sofisticată, atât datorită verificărilor la care erai supus, dar şi a semnăturii finale care trebuia dată personal de Nicolae Ceauşescu. Logodnica lui Dennis Deletant a obţinut însă aprobarea cu două luni mai devreme decât termenul obişnuit, datorită unei „pile“ care ar fi intervenit la secretarul Consiliului de Stat, Constantin Stătescu. „Pila“ era istoricul Virgil Cândea, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene. După căsătoria cu Andreea Caracostea, Dennis Deletant şi-a continuat vizitele în România. A avut însă anumite probleme, în 1975, 1979 sau 1983, cu obţinerea paşapoartelor şi a vizelor pentru socrii săi, invitaţi în Marea Britanie. Deoarece iniţial cererea le-a fost refuzată, Deletant a intervenit la vârf, fie scriindu-i lui Ceauşescu, fie solicitând intervenţia pe cale diplomatică şi a obţinut aprobările solicitate. Curios din fire, fostul „filolog“ Deletant l-a vizitat în 1986 pe Corneliu Coposu, cu care a avut un schimb interesant de informaţii. Pentru cei care nu ştiu, vizita unui cetăţean străin la domiciliul lui Corneliu Coposu era un eveniment extrem de important pentru lucrătorii de la Securitatea Municipiului Bucureşti. Deletant, interesat, spune el, „de documentarea pe tema contactelor pe care le-a avut Iuliu Maniu, fostul lider al PNŢ, cu personalităţi politice britanice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial“, a obţinut de la Corneliu Coposu lămuririle necesare. După 1987, datorită unui sentiment de revoltă, el s-ar fi decis să spună Occidentului, cu voce tare, adevărul despre politica lui Ceauşescu. În cartea sa, „Ceauşescu şi Securitatea“, apărută în 1998 la editura Humanitas, Deletant mărturiseşte următoarele: „La prima solicitare, în 1987, a serviciului Mondial al BBC, cu privire la opiniile mele despre politica lui Ceauşescu, nu am mai avut nici o ezitare: am spus exact ce aveam de spus, mi-am repetat afirmaţiile şi în alte interviuri, convins fiind că nu voi mai avea nicio şansă de a mai căpăta viza de intrare în ţara. Mare mi-a fost surpriza când Ambasada României de la Londra mi-a acordat-o pe loc, în septembrie 1988; mam folosit de prilej pentru întrevederi cu Pippidi, Mircea Dinescu, Andrei Pleşu, Ştefan Augustin Doinaş. A fost ultima mea vizită înainte de Revoluţie“. A fost ultima vizită deoarece la scurt timp după aceasta el ar fi fost declarat „persona non grata“ şi a fost informat de un funcţionar din Ministerul Britanic de Externe, prin intermediul unui „amic“, să nu mai revină în România deoarece s-ar afla „pe poziţia şapte“ a unei liste întocmite de Securitate. A revenit însă în 29 decembrie 1989, în calitate de consultant al unei echipe de televiziune a BBC.

Penetrarea arhivei SRI
După 1990, Deletant şi-a continuat, nestingherit, activitatea din România şi a găsit soluţii eficiente pentru înlăturarea dificultăţilor birocratice. El a fost, de altfel, primul cetăţean străin care a primit aprobarea lui Virgil Măgureanu (foto) pentru a studia documente din arhiva fostei Securităţi. Într-un interviu apărut în săptămânalul „Prezent“, Dennis Deletant descrie contextul în care a pătruns în arhivele respective. „La o parte a arhivei Securităţii am ajuns datorită d-lui Virgil Măgureanu. Eram membru al unei comisii pentru transfer de know-how în Ministerul britanic de Externe şi am fost numit în acel Consiliu în ‘90, pentru a mă ocupa de România. În ‘93, dl Măgureanu a făcut o cerere către ministerul nostru, să ajutăm cu materiale privind situaţia tinerilor infractori din România. Era o problemă cu pedepsele, tratamentul aplicat lor şi toată concepţia instrumentării cazurilor. Ministerul nostru nu avea legătură cu această problemă dar, pentru că eu eram membru al Comisiei, ministrul nostru adjunct m-a rugat, personal, să duc d-lui Măgureanu un material de la Ministerul nostru de Interne, care se ocupa de problema tinerilor infractori, evident cu aprobarea Guvernului britanic. Iar dl Măgureanu, că să-mi mulţumească, m-a întrebat: «Ştiu că vă interesează istoria Securităţii. Cu ce vă pot ajuta?». Nici nu concepeam ca voi avea acces la arhive, dar la sugestia lui Virgil Măgureanu am solicitat în scris şase teme, din care cinci mi s-au aprobat“. În opinia lui Dennis Deletant marile mistere, care continuă să învăluiască istoria Securităţii, şi care trebuie să fie developate opiniei publice, şi nu numai, se referă la: 1) stabilirea influenţei pe care a avut-o KGB la începuturile Securităţii, în 1948; 2) care a fost politica de cadre a Securităţii înainte de 1965 şi după; 3) care au fost ţintele UM 0110; 4) unde sunt banii din conturile fostului DSS şi 5) care sunt politicienii din Occident şi din partidele socialiste vesteuropene care au primit bani de la regimul Ceauşescu sau au întreţinut relaţii cu Securitatea română. Revenind la pătrunderea în arhiva istorico-operativă a SRI, la acea dată, în 1993, existau informaţii suficiente privind activitatea derulată de istoricul britanic în perioada 1965-1988 pe teritoriul României, concluzia fostei Securităţi fiind că el este agent britanic. În aceste condiţii, accesul unui presupus agent străin în arhivele Serviciului Român de Informaţii pare un act de trădare din partea directorului SRI, Virgil Măgureanu. Numai că, în contextul postrevoluţionar, era un titlu de glorie să serveşti un serviciu secret străin, chiar şi dacă te chema Virgil Măgureanu, sau poate cu atât mai mult. Un an mai târziu, în aceleaşi arhive avea să intre şi Marius Oprea, în numele aceleiaşi curiozităţi istorico-ştiinţifice. Între cei doi avea să se stabilească ulterior o lungă şi fructuoasă relaţie de colaborare. Numai că, afirmă sursele noastre „relaţia Deletant-Oprea este numai aparent de „interes istorico-ştiinţific“. Această aparenţă acoperă interesul MI6 pentru investigarea unor fonduri arhivistice în legătură cu care statul român nu trebuie să ştie că le-au accesat britanicii, deoarece folosesc datele obţinute în scopuri operaţionale secrete. Prin urmare, relaţia dintre cei doi este una specială şi este puţin probabil ca Marius Oprea să nu-şi dea seama de tipul activităţii pe care o desfăşoară“.Interesul pentru baza de date a IRIR poate fi şi unul dintre motivele pentru care, în 2002, în contextul apariţiei unor informaţii cu privire la verificările demarate de CNSAS cu privire la posibila colaborare cu Securitatea a lui Andrei Pippidi, directorul Institutului Român de Istorie Recentă (IRIR), Dennis Deletant, aflat în Consiliul de conducere al institutului, a intervenit pentru înlocuirea acestuia cu „amicul“ Marius Oprea. Institutul Român de Istorie Recentă (IRIR) a fost înfiinţat în septembrie 2000, la iniţiativa fostului ambasador al Olandei la Bucureşti, Coen Stork. Oficial, fondurile iniţiale pentru acest proiect, de aproximativ 400.000 de dolari, au fost avansate de Ministerul de Externe al Olandei. Neoficial însă, există informaţia că IRIR este creaţia mai multor servicii secrete străine. În acest sens, afirmă sursele nostre, „o explicaţie a rocadei Pippidi-Oprea poate fi aceea că MI6 a ţinut să-şi asigure primatul în faţa mai puţin importantului serviciu de spionaj olandez, dar care a avut totuşi, prin intermediul lui Coen Stork (legatura superioară, printre alţii, şi a lui M. Dinescu) o mai mare contribuţie la infiinţarea şi finanţarea institutului. De menţionat că fostul ambasador Stork îl prefera pentru acest post pe Stejărel Olaru“. Prezenţa britanicului Deletant alături de Marius Oprea, în diferite formule, a devenit apoi una obişnuită. El a apărut astfel în Consiliul ştiinţific al Memorialului de la Sighet, a fost pentru doi ani chiar şi rectorul şcolii de vară din acea localitate, iar în decembrie 2005 a devenit, prin decizie a premierului Tăriceanu, membru în Consiliul de Onoare al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCR). Înfiinţată de Guvern, noua instituţie este găzduită, deloc întâmplă tor, chiar în fostul sediu al IRIR, locul de muncă al grupului compus din Oprea, Olaru şi Deletant.

Relaţia Bukovski

oprea Bukovski1

În 2001, la cursurile de vară de la Sighet, Marius Oprea îl cunoaşte pe disidentul rus Vladimir Bukovski, un vechi adversar al KGB şI protejat al Intelligence Service datorită informaţiilor extrem de valoroase aflate în posesia lui, date şi informaţii sustrase din arhivele PCUS şi KGB după 1991. Ulterior, legătura Oprea-Bukovski devine extrem de apropiată, mai întâi printr-o corespondenţă electronică, iar apoi prin vizitele reciproce pe relaţia Londra-Bucureşti. Încrederea de care s-a bucurat Marius Oprea din partea lui Bukovski, dar şi a Intelligence Service-ului, a făcut ca acesta să-l cunoscă personal pe Alexander Litvinenko, un fost ofiţer FSB refugiat în Marea Britanie şi aflat, până în momentul asasinării sale, sub protecţia SIS. Relaţia lui Oprea cu Bukovski este atât de importantă încât, atunci când presa a dezvăluit informaţii privind colaborarea lui cu Securitatea, Oprea a cerut reprezentanţilor ONG-ului intitulat Centrul Rezistenţei Anticomuniste să intervină pe lângă Bukovski, unul dintre susţinătorii acestui ONG, pentru a-l asigura de faptul că prietenul de la Bucureş ti nu a fost colaborator al fostei Securităţi.

Misterul vulnerabilităţii consilierului guvernamental
Confruntat pentru prima dată cu accesul oficial la secrete de importanţă deosebită, Marius Oprea, consilierul de stat pe probleme de securitate naţională, n-a trecut testul ORNISS. Asta a fost o mare lovitură pentru cel care a avut pe mână la discreţie, ani de-a rândul, documente şI informaţii cu caracter secret. Motivul refuzului SRI de a-i permite lui Oprea accesul la documente clasificate a rămas învăluit în mister. Deşi refuzul n-a fost motivat oficial, Marius Oprea a declarat că la mijloc ar fi vorba de „o răzbunare din partea SRI“, instituţie care ar fi invocat articolul 160, litera F din Legea 582/2002. Conform paragrafului de lege invocat, Oprea ar fi „demonstrat lipsă de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscreţie“. Mai mult, consilierul Oprea a legat refuzul şi de anumite acuzaţii aduse de preşedintele Traian Băsescu conform cărora istoricul ar fi dat informaţii despre Securitate, contra cost, unor fundaţii din Israel şi Germania. Conform surselor noastre, lui Marius Oprea i-ar fi fost refuzat certificatul ORNISS „pentru nesinceritate în completarea chestionarului de securitate. A ascuns relaţiile sale de notorietate cu servicii străine, precum şi ca urmare a valorificării abuzive, dacă nu ilicite, a unor documente accesate în arhivele Securităţii, chiar cu mult înainte de înfiinţarea C.N.S.A.S. Astfel, împreună cu nişte foşti (unii şi actuali) membri ai C.N.S.A.S. ar fi fost implicat în trafic cu documente, contra unor sume destul de mari. În plus, are foarte serioase probleme cu alcoolul, ceea ce constituie vulnerabilitate pentru deţinătorii de secrete“. Lipsa certificatului de securitate a dus la trecerea lui Marius Oprea pe postul de consilier personal al premierului Tăriceanu, funcţia ocupată de el până atunci fiind dată amicului său de la IRIR, Stejărel Olaru. Astfel, consilierea pe probleme de securitate a şefului Guvernului a rămas în grupul Oprea.

Bulversarea serviciilor de informaţii
Implicarea lui Marius Oprea în elaborarea legislaţiei privind securitatea naţională a României, a avut scopul de a crea o stare de haos legislativ cu efecte imediate asupra activităţii serviciilor secrete, dar şi a imaginii acestuia în percepţia opiniei publice interne şi internaţionale. O analiză a proiectelor de legi propuse de grupul lui Oprea relevă amatorismul într-o chestiune de o extremă importanţă pentru intereseul naţional. Fără a consulta specialişti în domeniu, Marius Oprea a încercat şi încearcă să impună legi care pot bloca pentru totdeauna munca ofiţerilor de informaţii din România, invocând sprijinul unei societăţi civile care este ca şi inexistentă. În plus, figuri marcante ale aşa-zisei societăţi civile s-au dovedit a fi fost într-o relaţie mai mult decât dubioasă cu fosta Securitate, ceea ce contribuie la scăderea credibilităţii şi la mascarea adevăratelor intenţii ale lui Marius Oprea. Numirea şi menţinerea lui Marius Oprea în cadrul cancelariei Primului Ministru, în pofida informaţiilor furnizate de SRI, precum şi a suspiciunilor care îi însoţesc activitatea, ridică mari semne de întrebare cu privire la adevăratele intenţii ale lui Călin Popescu Tăriceanu. Se permite astfel menţinerea unei influenţe la cel mai înalt nivel decizional al grupului reprezentat de Marius Oprea, în chestiuni sensibile ce privesc Securitatea Naţională. Mai mult, nesocotirea informărilor serviciilor secrete pune sub semnul întrebării rolul şi locul lor în raport cu beneficiarii de informaţii, dar şi fidelitatea acestor beneficiari faţă de interesele de securitate naţională. Mai nou, sloganul atât de drag lui Marius Oprea, „moarte securiştilor“ s-a transformat astfel într-unul înfricoşător: „Moarte Securităţii Naţionale“. Răspunsul la întrebarea „Cum şi de ce s-a produs această schimbare în preocupă rile lui Marius Oprea?“ este de fapt ceea ce ne interesează. Pentru aceasta însă era nevoie de o privire atentă asupra trecutului şi relaţiilor speciale create de acesta începând de pe băncile liceului până la fotoliul din cancelaria primului ministru.

Dan Badea şi
Constantin Corneanu

Text aparut in Interesul Public (înainte ca ziarul sa fie preluat de generali rezervişti din SIE), 10 septembrie 2007