DNA nu mai poate fi oprit!

Laura Codruța Kovesi, șeful DNA, a recent dat mafiei politico-financiare românești un avertisment pe cât de clar, pe atât de dur. Referindu-se la marii infractori cu protecție/susținere de partid si de stat, încolonați ca gândacii comunitari în spatele paravanului Ponta, Kovesi le-a transmis – prin intermediul ziare.com – că nimic nu-i mai poate scăpa de brațul lung al DNA.

kovesi1

”Suntem la curent cu toate metodele de furt si disimulare a banilor. Daca se cred mai destepti decat noi, fac o mare greseala, nu sunt. Si nici intangibili nu sunt”.

Beneficiind de sprijinul direct și constant al SRI (”principalul nostru partener in ceea ce priveste alimentarea DNA cu informatii despre fapte de coruptie”), șeful DNA a declarat că dacă marii infractori nu vor reuși să modifice legislația în privința competențelor DNA și a statutului procurorilor (așa cum, zic eu, era cât pe ce să se întâmple în cazul în care Ponta ar fi ajuns stăpân la Cotroceni și ar fi cucerit astfel ultima redută necesară mafiei românești pentru a controla toate instituțiile statului), atunci vom asista la arestări în lanț pentru că procurorii anticorupție nu mai pot fi opriți de nimic și de nimeni.

Kovesi ofera, in premieră, mai multe informații din ”bucătăria” DNA, inclusiv despre stadiul dosarului Microsoft/EADS, despre denunțuri și auto-denunțuri pe bandă rulantă în acest caz, despre impactul pozitiv produs asupra moralului procurorilor anticorupție prin încuviințarea ridicării imunității unora dintre mafioții ascunși în cuibul mafiei românești, PARLAMENTUL ROMÂNIEI etc. etc.

Un interviu care e un punct de plecare pentru ceea ce va urma.

Deja, la sfârșitul zilei în care a fost publicat acest interviu, instituția condusă de Kovesi a cerut și a obținut de la CSM încuviințarea pentru arestarea șefului celeilate structuri de luptă împotriva crimei organizate din România, DIICOT (!!!), procurorul Alina Bica, reținută pentru 24 de ore și acuzată pentru abuz în serviciu ca urmare a implicării ei, în 2011, într-o operațiune de fraudare a statului cu peste 60 milioane de euro. Avizul a fost dat, iar acum nărăvașa trupeșă de la vârful DIICOT își primește rația de fasole direct în arestul din Rahova.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de Combatere a Corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20.11.2014, a inculpatei BICA ALINA MIHAELA, membră a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul A.N.R.P., la data faptelor, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Inculpatei i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații” – informa pe 20 noiembrie a.c. DNA.

Dacă Ponta ar fi câștigat alegerile, sunt convins că DNA ar fi fost desființată, așa cum deciseseră déjà capii mafiei PSD/UNPR/PC/UDMR adunați în Guvernul și Parlamentul României.

A doua zi avea să apară și REFERATUL DNA cu propunerea de arestare preventivă a câtorva dintre membrii grupului de crimă organizată, printre care se găsește chiar șeful structurii de luptă împotriva crimei organizate din România (DIICOT), procuror Alina Mihaela Bica.

Cum spuneam, DNA nu mai poate fi oprit. Cel puțin, nu din butoane.

Iată documentul :

Referat-ANRP-BICA

Referat-ANRP-BICA-page-001 Referat-ANRP-BICA-page-002 Referat-ANRP-BICA-page-003 Referat-ANRP-BICA-page-004 Referat-ANRP-BICA-page-005 Referat-ANRP-BICA-page-006 Referat-ANRP-BICA-page-007 Referat-ANRP-BICA-page-008 Referat-ANRP-BICA-page-009 Referat-ANRP-BICA-page-010 Referat-ANRP-BICA-page-011 Referat-ANRP-BICA-page-012 Referat-ANRP-BICA-page-013 Referat-ANRP-BICA-page-014 Referat-ANRP-BICA-page-015 Referat-ANRP-BICA-page-016 Referat-ANRP-BICA-page-017 Referat-ANRP-BICA-page-018 Referat-ANRP-BICA-page-019 Referat-ANRP-BICA-page-020 Referat-ANRP-BICA-page-021 Referat-ANRP-BICA-page-022 Referat-ANRP-BICA-page-023 Referat-ANRP-BICA-page-024 Referat-ANRP-BICA-page-025 Referat-ANRP-BICA-page-026 Referat-ANRP-BICA-page-027 Referat-ANRP-BICA-page-028 Referat-ANRP-BICA-page-029

Dan Badea