Agentul VICTORIA (IX): Erno Rudas şi politica secretă a forintului la Bucureşti

Rudas Erno
Rudas Erno

Erno Rudas, fostul şef al rezidenţei de spionaj a Ungariei în România, până în 1990 şi, ulterior, promovat ambasador la Bucureşti, s-a implicat în diverse afaceri dubioase şi a reuşit să atragă, astfel, în plasa relaţională diverşi politicieni români, cel mai important dintre ei fiind actualul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu.

Am dezvăluit deja, în paginile cotidianului nostru, din 24 septembrie (vezi articolul „Primul-ministru Tăriceanu este asociat în afaceri cu un spion ungar“), relaţia de afaceri dintre Rudas Erno şi Tăriceanu.

Prezentăm, astăzi, alte conexiuni de afaceri ale spionului Rudas Erno, de această dată cu câţiva dintre „specialiştii“ camuflaţi în PNŢCD ai tristului Emil Constantinescu. Printre ei se află fostul şef al FPS, Radu Sârbu, fostul director general al societăţii „Bucureşti- Turism“ SA, în perioada 1998-2000, Mihail (Mişu) Gabriel Popescu şi urmaşul acestuia la conducerea aceleiaşi societăţi, Mihai Comănescu.

Afacerea care i-a adus la aceeaşi masă cu Rudas, pe cei trei pnţcd-işti, este privatizarea societăţii Bucureşti-Turism SA, firmă care avea în proprietate şi Hotelul Bucureşti. Conform unuia dintre liderii de sindicat din cadrul acestei societăţi, Rudas Erno a făcut demersuri atât pe lângă directorul general, cât şi pe lângă liderii de sindicat de la Bucureşti- Turism, pentru ca afacerea să fie încheiată cu firma Danubius Hotels Rt. din Ungaria.
De asemenea, conform unui document oficial, s-a intervenit inclusiv pe lângă şeful FPS de atunci, Radu Sârbu, care a fost sensibilizat să propună transferarea contractului de privatizare a societăţii bucureştene, de la firma Noni Voiaj Impex SRL, cea care preluase în 1999 pachetul majoritar de acţiuni la Bucureşti-Turism, la aceeaşi societate „Danubius Hotels“ RT.

Deşi demersurile n-au fost concretizate în forma dorită, Hotelul Bucureşti şi activele aferente au fost adjudecate de grupul de interese aflat şi în spatele societăţii din Ungaria, „Danubius“. Pionul central al grupului de interese vizat este cetăţeanul israelian Eliahu Rasin, iar derularea afacerii s-a făcut ca urmare a unui lung şir de ilegalităţi comise atât de reprezentanţii FPS-ului, cât şi de viitorii proprietari.

Hotelul Bucureşti a fost preluat de grupul Europe Israel
Societatea Bucureşti Turism SA a fost privatizată, în decembrie 1999, după ce combinaţia mai veche de privatizare cu firma franceză Pargest eşuase. Firma care a preluat de la FPS pachetul majoritar de acţiuni (66,18%) deţinut la Bucureşti Turism SA a fost Noni Voiaj Import Export SRL ce aparţinea formal lui Ionel Ruse. Licitaţia, deşi a fost îndelung contestată ulterior, datorită ilegalităţilor flagrante care au însoţit-o, a fost câştigată de un grup de interese reprezentat de israelianul Eliahu Rasin.

De la depunerea ofertelor pentru licitaţie şi până la semnarea contractului cu FPS, firma Noni Voiaj a fost preluată de off-shorul cipriot Desca Investment Ltd deţinut de Eliahu Rasin. Ulterior, la sfârşitul lui 2000, Noni Voiaj s-a transformat în Domino International Hotels SRL, iar controlul acestei societăţi a fost preluat, în etape succesive de către BEA Hotels Eastern Europe BV din Olanda. La rândul ei, Bea Hotels era deţinută de Elscint Ltd, firmă ce aparţinea Elbit Medical Imaging, parte, în fine, a grupului Europe Israel.

Cu un profit de mai multe milioane de euro, Eliahu Rasin a vândut apoi afacerea celor pentru care fusese pregătită. Astăzi, acţionariatul de la Bucureşti Turism este împărţit între Bea Hotels Eastern Europe BV(73,04%), SIF Transilvania (9,74%) şi alţi acţionari (17,22%). Cumpărată iniţial cu 25 de milioane de dolari, afacerea este evaluată azi, pe bursa Rasdaq, la peste 142 milioane de euro.

Rudas Erno a atentat la „pijamaua“ parlamentarilor români
Dezvăluirea implicării spionului Rudas Erno în afacerea „Hotel Bucureşti“ a fost făcută de către unul dintre foştii lideri de sindicat de la Bucureşti-Turism SA, Cornel Dan Nicolae. Iniţial, acesta a consemnat greşit numele personajului descris, anume Eric RUDOSH în loc de Erno Rudas. Ulterior însă el ne-a confirmat că e vorba de una şi aceeaşi persoană, confuzia pornind de la transcrierea greşită în limba română a numelui fostului ambasador al Ungariei la Bucureşti.

Conform datelor oferite de Cornel-Dan Niculae, implicarea lui Erno Rudas în afacerea „Bucureşti-Turism“ s-a făcut prin stimularea unora dintre reprezentanţii PNŢ-cd de la conducerea societăţii aflate în plin proces de privatizare. Cel mai vizibil dintre „capetele de pod“ utilizate în afacere de către Rudas este Mihail Gabriel Popescu, zis şi Mişu Popescu, un tânăr pnţcd-ist care avea să ajungă ulterior suspect de bogat.

De altfel, pentru a încheia bucla suspiciunilor şi a confirma dezvăluirile noastre recente referitoare la legătura otrăvită Rudas-Tăriceanu, fostul pnţcd-ist Popescu a devenit consilierul personal al ministrului liberal al Transporturilor, Ludovic Orban. Altfel spus, susţinătorul lui Erno Rudas din 1999-2000, în afacerea punctuală prezentată azi, se află în aceeaşi grupare politică penetrată la vârf de spionul Rudas.

Nu ştim care au fost culisele „racolării“ penalului Mişu Popescu de către fostul ambasador al Ungariei la Bucureşti, Erno Rudas. Cornel-Dan Niculae ne-a declarat doar că Mişu Popescu, directorul general de la Bucureşti-Turism, este cel care a insistat pe lângă liderii de sindicat de la Hotel Bucureşti să accepte o eventuală preluare a afacerii de către firma ungurească Danubius Hotels RT.

Este posibil ca lobby-ul făcut de Mişu Popescu pentru firma reprezentată de Rudas să fie unul dintre motivele numirii acestuia la conducerea Bucureşti-Turism. Că afacerea nu s-a perfectat însă sub această formulă, asta ţine probabil de confruntarea extrem de dură care a însoţit privatizarea Hotelului Bucureşti, sau, de ce nu, şi de vigilenţa serviciilor secrete.

Asta, deoarece miza afacerii era extrem de ridicată: dincolo de valoarea în sine a activelor scoase la vânzare, Hotel Bucureşti era şi a doua casă a parlamentarilor români. Or, a controla locul în care parlamentarii îşi pun pijamaua, e o cauză pentru care toate eforturile fostului şef al rezidenţei de spionaj a Ungariei sunt perfect justificate.

Printr-un material transmis redacţiei noastre, fostul lider sindical Cornel-Dan Niculae ne-a prezentat modul în care s-a derulat, în realitate, privatizarea societăţii Bucureşti-Turism. Prezentăm mai jos fragmentul în care acesta descrie modul în care s-a intersectat, via Mişu Popescu, cu Erno Rudas.

Mişu Popescu, lobby-stul lui Rudas Erno şi Eliahu Rasin

Sindicatul Liber al Salariaţilor din SC Bucureşti-Turism SA a organizat, în ziua de 18 noiembrie 1999, ziua primei licitaţii pentru privatizarea pachetului majoritar de acţiuni de la SC Bucureşti-Turism SA, o mare manifestaţie de protest în faţa sediului Fondului Proprietăţii de Stat, deoarece în dosarul de prezentare nu au fost incluse clauzele de protecţie socială conţinute de Contractul Colectiv de Muncă, respectiv menţinerea salariaţilor pe o durată de minimum doi ani de la data privatizării.

Conducerea FPS a primit liderii manifestanţilor (pe Niculae Cornel-Dan, Bălmău Vasile, Romaniuc Nicolae, Duţă Viorel şi alţii) pe care i-au anunţat că licitaţia nu a fost adjudecată de singurul licitant ANA HOTELS şi cu care au convenit completarea dosarului de prezentare şi invitarea reprezentanţilor sindicatului la eventualele viitoare negocieri pentru semnarea contractului de privatizare.

Percepută ca o manifestaţie împotriva dlui George Copos (acţionar al ANA Hotels), care le-a şi reproşat acest lucru salariaţilor, în stradă, în faţa sediului FPS de pe strada Stavropoleos, ea a fost prezentată negativ la ştirile de la postul tv Antena 1. O delegaţie a Sindicatului de la SC Bucureşti-Turism SA, condusă de Niculae Cornel-Dan (vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Turism) şi Bălmău Vasile (preşedinte al Sindicatului Liber al Salaria- ţilor), salariaţi în cadrul Serviciului Tehnic al SC Bucureşti-Turism SA, a fost invitată la sediul FPS în ziua de 22 decembrie 1999, pentru a discuta textul privind protecţ ia socială ce urma a fi introdus în contract.

Aici l-au cunoscut pe israelianul Rasin Eliahu, prezent la negocieri, care s-a prezentat ca asociat al lui Ruse Ionel în firma Noni Voiaj, care adjudecase licitaţia din data de 14.12.2000. Separat, pe un culoar al FPS, Rasin Eliahu le-a spus celor doi lideri sindicali că participarea sa alături de Ruse Ionel în firma Noni Voiaj se datorează experienţei pe care o are în activitatea hotelieră în Ungaria, prin firma Danubius în care este asociat. Rasin le-a mai spus că s-ar bucura dacă aceştia, Niculae şi Bălmău, ar putea face în curând o vizită la Budapesta pentru a vizita hotelurile lanţului Danubius Hotels, pentru a se convinge de beneficiile privatizării Hotelului Bucureşti.

Aceştia i-au răspuns că principalele beneficii pentru salariaţi nu ar putea fi altele decât siguranţa locurilor de muncă. După ce, la 24.12.1999, a fost semnat contractul nr.4106 între Fondul Proprietăţii de Stat şi firma Noni Voiaj Impex SRL, privind vânzarea pachetului majoritar de acţiuni al SC Bucureşti-Turism SA, la finele lunii ianuarie 2000, directorul general al SC Bucureşti-Turism SA, Popescu Mihai Gabriel, i l-a prezentat în Sala Mezanin a Hotelului Bucureşti pe cetăţeanul maghiar Rudas Erno liderului sindical şi vicepreşedinte al Asociaţiei PAS Niculae Cornel-Dan, luându-l prin surprindere pe acesta. Discutând între patru ochi, Rudas Erno i-a spus lui Niculae Cornel-Dan că este aşteptat la Budapesta pentru a vizita lanţul hotelier Danubius, entitate implicată în privatizarea SC Bucureşti-Turism SA, fiind alocat deja un fond de protocol pentru deplasare care se află în posesia sa, a dlui Rudas, ca mandatar al patronilor Danubius.

Niculae Cornel-Dan a declinat invita- ţia, motivând că un astfel de eveniment nu poate avea loc decât în mod public, printr-o invitaţie oficială, dar care nu poate veni către organizaţia sindicală din partea unei entităţi private, şi că singurul argument în faţa salariaţilor români ar fi modul în care Danubius s-a comportat cu salariaţii maghiari din hotelurile privatizate în Ungaria. Erno Rudas nu a mai insistat cu invitaţia sa, dar a lăsat o carte de vizită pentru a putea fi căutat, ceea ce nu s-a întâmplat. Peste câteva săptămâni, a sosit însă pe adresa Federaţiei Sindicatelor din Turism o invitaţie din partea organizaţiei similare din Ungaria, pentru ca sindicaliştii români să îi viziteze pe cei maghiari în vederea unui schimb de experienţă.

Preşedintele Federaţiei, dl Cilan Titus, l-a invitat să facă parte din delegaţia română ce urma să se deplaseze la Budapesta pe preşedintele Sindicatului Liber de la SC Bucureşti-Turism SA, Bălmău Vasile, dar şi acesta a declinat invitaţia, făcând legă- tura cu invitaţia ce i-o făcuse Rasin Eliahu la finele lui decembrie 1999, în sediul FPS. înainte de a lua decizia de a nu merge la Budapesta, Bălmău Vasile s-a consultat şi cu Niculae Cornel-Dan, care i-a relatat şi despre discuţia sa cu Rudas Erno, ca şi despre suspiciunile că acesta, fost ambasador al Ungariei la Bucureşti, ar putea fi agent străin însărcinat cu realizarea unor privatizări în România“.

FPS-istul Radu Sârbu a încercat şi el să sprijine Danubius

Într-o adresă oficială, din aprilie 2000, a administratorului Noni Voiaj Import Export SRL, Eliahu Rasin, către preşedintele FPS Radu Sârbu, prin care se încerca o justificare a întârzierii plăţii pachetului majoritar de acţiuni de la Bucureşti Turism, apare confirmarea implicării directe a şefului FPS de atunci în sprijinirea societăţ ii reprezentate de Rudas Erno.

Astfel, Eliahu Rasin îi reaminteşte lui Sârbu că într-un anumit context a propus patronilor Noni Voiaj Import Export transferarea contractului de preluare a societăţii Bucureşti Turism către firma ungurească Danubius Hotels Rt. „

Mai mult, la sugestia dvs. am acceptat ca această scrisoare de garanţie bancară să fie emisă în USD şi în acest sens aţi propus să analizăm posibilitatea transferului contractului către o societate străină de specialitate – DANUBIUS HOTELS RT din grupul CP HOLDINGS LTD. UK“ – afirmă Eliahu Rasin în scrisoarea către FPS. Asta înseamnă că activitatea de lobby a lui Rudas Erno în favoarea Danubius contaminase deja, la vârf, FPS-ul. Magnitudinea relaţiilor cuplului Rasin-Rudas o depăşise deja, spre exemplu, pe cea a relaţiilor autohtonului George Copos, expediat de altfel destul de rapid de la masa negocierilor pentru preluarea Hotelului Bucureşti.

Un alt susţinător al lui Rudas Erno a fost şi Mihai Comănescu, apropiat al lui Dan Adamescu. Comănescu a fost membru PNŢCD sector 3 şi director general la Bucureşti Turism SA, iar apoi a „fost director de imagine al lui Radu Sârbu în campania electorală din 2000“ – conform lui Cornel-Dan Niculae. Aceeaşi sursă mai afirmă că, în trecut, „ulterior vizitei lui Sârbu la Budapesta, vizită ce a stat la baza afacerii POLUS de la Cluj, Mihai Comănescu a urmat la Budapesta, în Ungaria, un „curs de diplomaţi“ de şase luni, în 1998“ – afirmă aceeaşi sursă.

Firma ATS primeşte sediu de la proprietarii israelieni ai societăţii Bucureşti-Turism SA

De implicarea lui Rudas Erno în afacerea „Bucureşti-Turism“ avea să beneficieze chiar şi firma lui Călin Popescu Tăriceanu, primul-ministru al României. Astfel, conform aceleiaşi surse, Automotive Trading Services SRL a primit, în 2005, un sediu chiar într-unul din activele deţinute de israelienii care au preluat Bucureşti-Turism SA. Este vorba despre un spaţiu situat în strada Lutherană (lângă Biserica Lutherană) şi care a găzduit fosta agenţie de turism a SC Bucureşti-Turism.

La două luni după ce această conexiune a fost făcută publică, afirmă aceeaşi sursă, firma ATS s-a mutat din acest sediu oferit de patronii israelieni. Iată ce afirma Cornel-Dan Niculae, într-o lucrare apărută în 2006, la editura Carpathia:

Principala afacere a primului-ministru este aceea de a fi importatorul oficial al autovehiculelor Citroen în România, prin firma sa, Automotive Trading Services. Din anul 2005, firma sa avea încă un nou sediu în Bucureşti, oferit de israelienii ce au înhăţat printr-o privatizare frauduloasă Hotelul Bucureşti, în chiar fosta agenţie de turism a SC Bucureşti-Turism SA, eliberată pentru renovare, chipurile, prin concedierea abuzivă a salariaţilor români.

(…) La două luni după apariţia primei ediţii a prezentei lucrări, firma lui Călin Tăriceanu s-a mutat din acest sediu oferit de patronii israelieni. Erno Rudas (este acelaşi personaj cu Eric Rudosh din lucrările noastre anterioare, nume cu care se prezenta ocazional la Bucureşti, promovând afaceri maghiaroisraeliene – n.a.) este posibilul răspuns al apropierii premierului Tăriceanu de israelienii de la Hotelul Bucureşti, un diplomat maghiar cu care liderul liberal vinde româ- nilor mărci sonore de motociclete străine, prin parteneriatul dintre Automotive Trading Services a dlui Tăriceanu şi acţionarul majoritar de la Outdoor Media, Erno Rudas, punându-se pe picioare firma lor, Clasic Motorcycles.

Este o afacere la care premierul chiar ţine, dacă ne aducem aminte de faptul că el, în calitate de premier, i-a cerut ministrului său de Finanţe, Vlădescu, să scadă taxele de înregistrare şi impozitele pentru motociclete în Codul Fiscal pentru anul 2007“.

Afacerea „Sovata“, controlată direct de la Budapesta

Implicarea firmei Danubius Hotels RT în afaceri hoteliere din Transilvania s-a făcut prin preluarea controlului societăţii Balneoclimaterica SA din Sovata. Ca şi în cazul afacerii penale de la Hotel Bucureşti, şi aici au existat acuzaţii privind privatizarea frauduloasă a staţiunii din Sovata.

Asta nu i-a împiedicat însă pe proprietarii ungari să-şi vadă de treabă şi să obţin profituri imense din exploatarea afacerii. Cum se ştie, în 2001, APAPS-ul condus de Ovidiu Muşetescu a vândut pachetul majoritar de acţiuni al societăţii Balneoclimaterica SA (82,17%) către societatea Salina Invest, controlată de afaceristul maghiar Ianos- Gyorgy Kurko, în tandem cu mai multe firme din Ungaria (vezi foto – Dr. Hetesy Zsolt, director general al serviciului de spionaj ungar, Információs Hivatal).

hetesy1
Dr. Hetesy Zsolt

Ca şi în cazul Hotel Bucureşti, când „la înaintare“ a fost plasat Ionel Ruse, privatizarea s-a făcut iniţial printr-un intermediar, Janos-Gyorgy Kurko, care avea să dispară ulterior din asociere. În cazul Balneoclimaterica, acţionarii iniţiali ai firmei care a preluat controlul pachetului majoritar de acţiuni (Salina Invest) au fost societăţile Corvinus Nemzetkozi Befektetesi (Ungaria) – 34,3%, Alfaterv – 2000 Epitoipari, Tervezo ES Fovallalkoza (Ungaria) – 8,04%, OCSI – Fuel (Miercurea Ciuc, controlată de Janos Kurko) – 24,39%, Civis Hotels (Ungaria) – 10,97%, Activ Konferencia Szolgaltato ES Tanacsado KFT (Ungaria) – 10,97, Danubius Szalloda ES Gyogyudulo RA (Ungaria) – 10,97% şi două pesoane juridice romane – 0,24%.

Astăzi controlul staţiunii Sovata este deţinut de Danubius Hotels RT, aceeaşi societate reprezentată în 2000 de Erno Rudas. Interesant este că fondul de investiţii Corvinus, care avea să vândă ulterior din acţiunile Balneoclimaterica SA chiar către Danubius, este controlat direct, în proporţie de peste 80%, de statul ungar. Conform informaţiilor publicate la mijlocul acestui an în „Budapest Business Journal“, grupul hotelier Danubius a ajuns să deţină 99,94% din acţiunile Salina Invest, proprietarul Balneoclimaterica SA Sovata, după ce a cumpărat un pachet de acţiuni de 43,5% (cu 6,4 milioane de euro), deţinut de societatea Corvinus (o subsidiară a Băncii de Dezvoltare ungare MFB).

tariceanuTranzacţia s-a făcut după ce, în 2006, Ovidiu Muşetescu a fost chemat să dea cu subsemnatul la Parchet pentru o acuzaţie mai veche lansată de Adrian Păunescu, personaj care afirmase încă din 2001 că Salina Invest este un „organism de creare de bani pentru agenţiile de informaţii de la Budapesta“. Este posibil ca implicarea autorităţilor române în aflarea identităţii reale a celor care stau în spatele afacerii Sovata să-i fi determinat pe oficialii de la Budapesta să-şi acopere mai bine intermediarii.

Cu toate acestea, nu poate fi trecută cu vederea implicarea directă a Guvernului Tăriceanu în favorizarea controversaţilor patroni de la Danubius Hotels RT, proprietarul Balneoclimaterica Sovata.

Nămolul de la Sovata, cadoul Guvernului Tăriceanu pentru Danubius
Societatea Danubius Hotels Group Rt., proprietarul staţiunii Sovata, a reuşit să obţină, anul trecut, un consistent cadou de la Guvernul Tăriceanu.

Astfel, în iunie 2006, prin intermediul Agenţiei Naţionale a Resurselor Minerale, a fost promovată o Hotărâre de Guvern, aprobată rapid de executiv, prin care s-a aprobat licenţa de concesiune pe o perioadă de 20 de ani, către societatea Balneoclimaterica SA a nămolului din Lacul Ursu (Sovata).Calin-PopescuTariceanu09

Cum se ştie, „Lacul Ursu şi arboretele de pe sărături“ sunt declarate monumente ale naturii, unicat în Europa el fiind unul dintre cele mai mari lacuri sărate helioterme din lume, temperatura acestuia ajungând în timpul verii până la 40-50 grade Celsius, la o adĺncime de 1,5 m. De asemenea, apele Lacului Ursu tratează cu succes bolile reumatologice şi ginecologice (sterilitate).

Deşi concesionarea activităţii de exploatare a nămolului de la Sovata a fost puternic contestată, inclusiv de Primăria Sovata, inclusiv datorită monopolului creat astfel, Guvernul Tăriceanu a declarat ritos, dar într-un limbaj de lemn, că afacerea „va contribui la dezvoltarea social-economică şi balneoturistică a zonei şi astfel se vor crea premisele de noi investiţii şi noi locuri de muncă, precum şi atragerea de venituri suplimentare la bugetul de stat“. Firma ungurească pentru care Rudos Erno făcea lobby în Bucureşti, a fost astfel servită.

Iată ce înseamnă să ai o relaţie de afaceri la vârful Executivului, dacă ştii să pierzi – în bilanţuri – când trebuie. Pentru că, nu-i aşa?, pierzi şi câştigi!

Dan Badea, Interesul Public, 28 octombrie 2007

AGENTUL VICTORIA (III): Primul-ministru Tăriceanu este asociat în afaceri cu un spion ungar

 
Rudas Erno
Rudas Erno

Rudas Erno, fostul şef al rezidenţei de spionaj a Ungariei în România, este partener de afaceri cu primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu, în firma H-D Clasic Motorcycles SRL. Deşi trecutul lui Rudas Erno, fost consilier politic, ministru consilier şi, după 1990, ambasador al Ungariei la Bucureşti, a fost dezvăluit într-o lucrare apărută anul trecut pe piaţa româ- nească, premierul României şi-a continuat afacerea. Specialiştii în contraspionaj afirmă că Rudas Erno, sub acoperirea afacerilor derulate în România, şi-a păstrat profesia de spion.Calin-PopescuTariceanu09

Un alt partener de afaceri al lui Rudas este Verestoy Attila, vicepreş edintele Comisiei parlamentare comune de control al SRI. Cei doi au interese comune în societatea care editează cotidianul de limbă maghiară „Kronika“. Ungurul Rudas Erno a derulat afaceri şi cu partenerii lui Sorin Schmuel Beraru, cercetat în mai multe dosare penale, unul dintre acestea fiind „afacerea CICO“.

Dezvăluirile noastre privind existenţa unor agenţi de influenţă în Guvernul României, sau în imediata apropiere a primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu n-au fost însoţite, până azi, de vreo reacţie oficială din partea celor vizaţi. Tăcerea suspectă de la Palatul Victoria, dublată de convingerea că slujim exclusiv interesul public şi naţional, ne determină să continuăm. Aceasta deoarece ne interesează tot ceea ce poate influenţa negativ, condiţiona sau deturna decizia premierului României. Ca urmare a demersului iniţiat de noi, una dintre întrebările rămase fără răspuns a vizat motivele care l-au determinat pe primul-ministru Tăriceanu să-l promoveze pe Marius Oprea în funcţia de consilier de stat pe probleme de securitate naţională, şi să-l menţină ulterior în funcţia de consilier de stat, în pofida informaţiilor furnizate de serviciile de informaţii.

UDMR,1995: Gyula Vida, Laszlo Borbely,, Francisc Barany, Marko Bela Laszlo Kovacs si ofiţerul ungar de informaţii, Rudas Erno (primul din dreapta) - foto: ziaristionline.ro
UDMR,1995: Gyula Vida, Laszlo Borbely,, Francisc Barany, Marko Bela Laszlo Kovacs si ofiţerul ungar de informaţii, Rudas Erno (primul din dreapta) – foto: ziaristionline.ro

 

Cum am arătat deja, acelaşi premier l-a numit în Consiliul „Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România“, printr-o decizie de guvern, pe Dennis Deletant, istoric englez suspectat a fi agent al MI6, recrutat în urmă cu mai mulţi ani de către colonelul profesor Eric Ditmar Tappe de la Intelligence Service. Deşi iniţial l-am suspectat de inocenţă pe primulministru, investigaţiile ulterioare ne-au condus la ideea că este vorba de cu totul altceva: de complicitate. Pentru Călin Popescu Tăriceanu, interesele naţionale sunt pe un plan îndepărtat al preferinţelor sale. Este ceea ce vom demonstra mai jos.

01tariceanu-reuters
(foto: Reuters)

 

Pasiunea lui Călin Popescu Tăriceanu pentru motocicletele Harley Davidson a fost abil exploatată, în urmă cu exact patru ani, de către serviciile ungare de spionaj. La acea dată, în septembrie 2003, a fost înregistrată, la Registrul Comerţului din România, firma „H-D Clasic Motorcycles“ SRL, cu obiectul de activitate „comerţ cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor“.

Firma a devenit importatorul oficial al motocicletelor Harley Davidson în Româ- nia. Acţionarii societăţii sunt cetăţeanul ungar Rudas Erno (50% din capitalul social) şi Automotive Trading Services SRL – ATS (50%), firmă care aparţine lui Călin Popescu Tăriceanu (85%) şi care este importatorul oficial în România al autoturismelor Citroen. Ambele firme, H-D Clasic Motorcycles şi ATS, sunt administrate de aceeaş i persoană, Bogdan Valeriu Bucurescu. Asocierea dintre românul Tăriceanu şi ungurul Rudas a fost firească până în momentul în care unul dintre cei doi a devenit prim-ministru al României.

Din acel moment, asocierea a devenit şi a rămas, până azi, otrăvită. Motivul este cât se poate de simplu: Rudas Erno a fost documentat de serviciile de contraspionaj din România, înainte de 1990, ca fiind spion ungar. Mai mult, sursele documentare susţin că Rudas Erno a fost chiar şeful rezidenţei de informaţii ungare din România.

După 1990, pentru meritele sale „deosebite“, Rudas Erno a fost, pentru câţiva ani (1991-1995), ambasadorul Ungariei în România, iar ulterior şi-a „pierdut urma“ în afaceri, o foarte bună acoperire pentru activităţile de spionaj. Este de presupus că asocierea cu cel care avea să devină premierul României a fost percepută ca un mare succes de către şefii din centrala de la Budapesta. De altfel, cum ştim, prima vizită externă în calitate de premier a lui Călin Popescu Tăriceanu a fost făcută la… Budapesta.

Rudas Erno a fost şeful rezidenţei de spionaj a Ungariei în România
Până în 1990, Rudas Erno a fost „consilier politic“, iar apoi ministru consilier în Ministerul de Externe al Ungariei. Într-o lucrare apărută anul trecut la editura Elion, „Spionajul ungar în România“, autorii Traian-Valentin Poncea şi Aurel Rogojan (foşti ofiţeri de informaţii) dezvăluie preocupă rile trecute sau prezente ale aşa-zişilor „consilieri politici“ din Ministerul ungar de Externe, cu referire directă la Rudas Erno.

Începând cu anii ‘20, în toate domeniile activităţilor informative secrete, Ministerul de Externe al Ungariei a avut un rol preponderent. Aparent, ministerul arăta o desăvârşită detaşare mascând cu scrupulozitate amestecul său direct în materie de informaţii şi contrainformaţii, propagandă şi contrapropagandă, dar mai ales în chestiuni de spionaj. Cu toate acestea, realitatea este că Ministerul de Externe reprezintă şi astăzi unul dintre organele cele mai active ale spionajului maghiar. Pentru conducerea eficientă a activităţilor de spionaj, Ministerul de Externe al Ungariei a avut în compunerea sa un compartiment secret, al „consilierilor speciali“. Acest compartiment exista atât în centrala ministerului, cât şi la ambasadele şi consulatele Ungariei de pe teritoriile ţărilor străine. „Consilierii“ care încadrează aparatul secret al Ministerului de Externe erau special pregătiţi la un (n.n. – domnul Rudas Erno a fost iniţial consilier politic, apoi ministru consilier) „institut diplomatic superior“, o şcoală de spionaj. Acest institut fiinţează din perioada interbelică şi asigură pregătire, în principal, pentru câteva categorii de misiuni de spionaj“ (pag. 226-227, op.cit).

Într-una din notele de subsol care însoţeşte expunerea, autorii precizează faptul că, înainte de 1990, şeful „compartimentului secret“ din cadrul Ambasadei Ungariei de la Bucureşti era Rudas Erno. „Fostul ambasador în România, Rudas Erno, a îndeplinit, înainte de 1990, în cadrul Ambasadei de la Bucureş ti, funcţia de şef al compartimentului respectiv, fiind conducătorul rezidenţei de informaţii din România“ (pag.226 – op.cit.).

De asemenea, se mai spune: „compartimentele speciale din ambasade şi consulate aveau aceeaşi compunere, adică un număr de consilieri absolvenţi ai institutului superior de spionaj diplomatic, cărora li se alătura, cu un rol major, ataşatul militar acreditat în ţara respectivă“ (pag. 227).

Referitor la misiunile pe care le-au avut de dus la îndeplinire, Rudas Erno, împreună cu subordonaţii săi, autorii volumului „Spionajul ungar în România“ afirmă următoarele: „(…) Misiunile cele mai importante ale rezidenţei de informaţii din ambasadă erau cele de control şi legătură cu agenţii de spionaj şi de iniţiere, şi derularea de acţiuni secrete de propagandă favorabilă Ungariei. Centrala Ministerului de Externe dispunea, de asemenea, de aşa-zişi consilieri de contact pentru legături cu fruntaşii organizaţiilor minoritare maghiare. Derivat dintr-o tradiţie, Ungaria mai dispunea, tot sub acoperirea Ministerului de Externe, de un centru special de spionaj pentru Româ nia care îşi desfăşura activitatea sub „firma“ Ambasadei Ungariei la Viena. Ambasada Ungariei de la Bucureşti a manifestat o grijă specială pentru acoperirea legăturilor cu agenţii de spionaj care „lucrau“ în România, îndeosebi în ceea ce priveşte sistemul de legătură. În unele momente, ambasada a făcut spionaj şi provocare pe faţă, desconsiderând cu aroganţă prevederile Convenţiei de la Viena privind statutul reprezentanţelor diplomatice. În ceea ce priveşte consulatul de la Cluj, el a fost dovedit, în mai multe rânduri, ca fiind o oficină specială, sub auspiciile căreia s-au desfăşurat activităţi extremiste, fundamentate pe planuri teroriste, spionaj şi provocări diversioniste“ (pag. 226-228, op.cit).

Afirmaţiile de mai sus sunt publice, asumate şi, deci, la îndemâna oricui. Chiar şi a premierului României dacă, în timpul liber, şi-ar mai arunca ochii pe o carte sau şi-ar alege un consilier cu abilităţi şi cunoştinţe cel puţin egale cu ale unui ziarist de investigaţii.

Hop şi Attila Verestoy de la Comisia SRI!

Verestoy Attila
Verestoy Attila

Prezenţa lui Rudas Erno în anturajul primului-ministru Tăriceanu este doar una dintre filierele prin care spionajul ungar are acces, cât o avea, la vârful puterii din România.

O altă filieră, identificată de noi, duce până la „Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciul Român de Informaţii“, iar veriga de legătură este chiar vicepreşedintele acesteia, Attila Verestoy.

Folosind aceeaşi stratagemă a asocierii în afaceri, Rudas Erno „se întâlneşte“ cu senatorul UDMR şi multimiliardarul Attila Verestoy, în societatea mixtă româno-ungară „Casa de Editură Kronika“ SA (vezi schema relaţională).

Firma, înfiinţată în 1999, cu sediul în Oradea-Bihor, are ca obiect de activitate „editarea ziarelor“ şi deţine cunoscutul cotidian de limbă maghiară, „Kronika“. Acţionarul majoritar al societăţii mixte este firma ungurească „Hungarom Media KFT“ (85%), iar printre acţionari se mai află Varkonyi Csaba şi societăţ ile „Hellas Primex“ SRL şi „Trinvest“ SRL, firme din imperiul lui Verestoy Attila.

Schema-Rudas-Erno-Verestoy-Attila-Tariceanu-Patriciu 3

Despre ungurul Varkony Csaba, presa centrală a dezvăluit deja că este partenerul lui Verestoy „în afacerile înfiinţate de acesta în străinătate care se derulează prin firmele „Kohare GmbH“, din Elveţia, şi „Sajo Hor“, din Ungaria“. Rudas Erno figurează în această afacere ca administrator al „Casei de Editură Kronika“, alături, printre alţii, de partenerii de afaceri ai lui Verestoy, Varkonyi Csaba şi Lanyi Szabolcs- Ştefan. Cel din urmă este, deloc întâmplă- tor, fostul consilier personal al lui Ştefan Kiraly, primul român acuzat şi condamnat, la începutul anilor ‘90, pentru spionaj economic. Acelaşi Szabolcs figurează, azi, ca administrator şi în alte trei societăţi ale lui Verestoy: „Trinvest“, „Editura Scripta“ şi „Eastern Securities SA“.

Interesant este şi faptul că într-una dintre firmele intermediare ale reţelei, „Trinvest“ SRL, figurează ca administrator Szatmari Tibor, cel care, la jumătatea anului 2005, a făcut subiectul unor dezvăluiri în presa maghiară, preluate apoi şi de cotidianul „Kronika“, conform cărora ar fi făcut spionaj pentru serviciile de informaţii din România. Soţia sa, Ildiko, era suspectată de spionajul ungar, că obţinea informaţii de la trei demnitari unguri pentru a le preda apoi spionajului româ nesc. Numele celor doi „spioni români“ au fost făcute publice, ce coincidenţă!, chiar de cotidianul „Kronika“, administrat de spionul Rudas Erno.

Relaţia Rudas- Verestoy este continuată, la vârf, de relaţia Verestoy-Tăriceanu-Patriciu, graţie afacerii penale cu acţiunile Rompetrol (RRC) din aprilie 2004. Dosarul în care Dinu Patriciu este acuzat de manipularea pieţei de capital, delapidare, spălare de bani etc. îi are ca protagonişti, chiar dacă în postura de martori, şi pe Călin Popescu Tăriceanu, şi Attila Verestoy. Aceştia au achiziţionat acţiuni la firma lui Patriciu: primul, la două zile după celebra operaţiune penală din 7 aprilie 2004, printr-un cont deschis la SSIF TVM SA, controlată de Verestoy Attila, iar celălalt imediat după deschiderea şedinţei de tranzacţionare, după ce a beneficiat de informaţii privilegiate din interiorul Rompetrol. Verestoy a cumpărat atunci 63,4 milioane de acţiuni RRC cu 300 de lei şi a avut apoi profituri uriaşe, inclusiv ca urmare a vânzării recente a pachetului majoritar al Rompetrol (TRG) către KazMunaiGaz, senatorul UDMR fiind un foarte important jucător pe piaţa de capital.

 

Rudas, ofiţer activ?

IH

Dacă până în 1990 Rudas Erno a fost documentat ca spion, de către serviciile de informaţii din România, după această dată nu mai există informaţii publice cu privire la activitatea secretă derulată de el. Tot ce se ştie este că, după 1990, a revenit, pentru câţiva ani, ca ambasador al Ungariei la Bucureşti, iar apoi a apucat calea afacerilor.

La fel ca şi în cazul lui Dennis Deletant întâlnim şi la Rudas Erno aceeaşi schemă: România – a doua patrie, soţie româncă, vizite regulate în ţară, reşedinţă la Bucureşti etc. Rudas Erno este căsătorit cu o româncă, Rodica, şi are reşedinţă în Bucureşti, pe o stradă din sectorul 1.

Până în 1988, când Ceauşescu a cerut evacuarea Consulatului ungar de la Cluj, în urma documentării operaţiunilor de spionaj desfăşurate sub acoperirea diplomaţilor de acolo, Rudas Erno a locuit într-un bloc al activiştilor PCR.

Are doi fii, Arpad Norbert şi Richard Victor. Cel de-al doilea a absolvit şcoala primară la Cluj, iar, ulterior, ASE-ul din Bucureşti. După absolvirea facultăţii, a intrat în afaceri. A trecut astfel pe la firmele „Outdoor Media“, „Green Energy & Green Certificates“ şi „OTP BANK România“.
Richard figurează ca acţionar în firmele „Oudoor Media Pro“ SRL (10%) şi „European Consulting & Development“ SRL (25%). A ieşit în evidenţă în 2002, când a fost reţinut de poliţie la Mamaia pentru că, împreună cu ruda apropiată a unui politician liberal, au fost depistaţi cu stupefiante. Conform surselor noastre, tânărul rebel a fost eliberat în urma intervenţiilor tatălui său, Rudas Erno. Dar să revenim la preocupările tatălui…

Se poate îndrăgosti un spion de România? Posibil. Dacă e ordin, cu plă- cere. Să-l fi abandonat, totuşi, spionajul ungar, după ce a fost şeful rezidenţei din România? Greu de crezut, deoarece interesele Ungariei în România au rămas neschimbate după 1990. Prin urmare, tipul de servicii prestate de Rudas Erno, odinioară, a rămas de actualitate.

Autonomia teritorială pe criterii etnice în Covasna- Harghita este încă o prioritate. Conform unui specialist în materie, consultat de noi, Rudas Erno şi-a păstrat profesia de bază, sub acoperirea afacerilor. Meseria de spion, odată deprinsă, implică o permanentă dedublare a personalităţii. Devine „alter ego“-ul care te domină şi ajungi să te întrebi, de fapt, care eşti cel real.

Afacerile sunt acoperirea ideală pentru culegerea secretă de informaţii. Interesul informativ al oamenilor de afaceri, care nu-şi pot permite riscul eşecului, se suprapune, uneori până la contopire, cu domeniile aflate sub protecţia contraspionajului. Unii dintre ei, spre exemplu, şi-au ales reşedinţe sau sedii pentru firmele nou-înfiinţate chiar în imediata vecinătate a obiectivelor vizate.

În anii ‘90-’92, a fost flancat ,cu o reşedinţă a unui diplomat, chiar sediul SRI din Povernei, cu vedere spre cabinetul directorului, iar după mutarea în Bulevardul Libertăţ ii a apărut şi acolo, chiar vizavi de latura cabinetelor, o firmă de naţionalitatea respectivă. De regulă, şi-au ales sedii în locuri şi zone care să le facilitize observări, supravegheri, fotografieri şi filmări nonstop, captări de emisii electromagnetice ale aparatelor şi instalaţiilor de comunicaţii, calculatoarelor etc. asupra unor obiective ţintă ale culegerii de informaţii“.

Referitor la asocierea în afaceri cu Călin Popescu Tăriceanu, actualul prim- ministru al României, sursa noastră a precizat doar atât: „Parteneriatul în afaceri al spionilor cu oamenii politici străini s-a dovedit, fără excepţie, a fi o cale fară întoarcere pentru aceştia din urmă“.

Să însemne asta că premierul Tăriceanu are deja o problemă? Posibil, deoarece au existat mai multe semnale, unele trase chiar de către parlamentari, cu privire la asocierile suspecte în afaceri dintre oamenii politici români şi agenţii unguri, sau persoane suspectate doar a fi agenţi.


Deputatul Ion Stan, secretarul Comisiei SRI,
pune punctul pe i

Anul trecut, spre exemplu, ca urmare a declaraţiilor anticonstituţionale ale liderului UDMR Marko Bela, favorabile înfiinţării „Ţinutului Secuiesc“, deputatul PSD Ion Stan, secretar al Comisiei SRI, a citit în Parlamentul României declaraţia politică intitulată „Un viceprim-ministru al Guvernului României recunoaşte public că UDMR este o conspiraţie împotriva Constituţ iei României“.

Ion Stan
Ion Stan

Deputatul Stan (foto) a cerut, printre altele, implicarea urgentă a institu- ţiilor statului pentru a împiedica actul secesionist pus la cale de maghiari. El i-a cerut, evident fără scucces, prim-ministrului Tăriceanu să-i demită pe vicepremierul Marko Bela, dar şi pe ceilalţi demnitari implicaţi. În plus, a cerut serviciilor de informaţii „să investigheze posibilele legături de afaceri stabilite între actuali şi foşti membri ai Guvernului, începând din 1990 până în prezent, cu persoane din Ungaria a căror apartenenţă la securitatea maghiară – inclusiv sub acoperirea serviciului diplomatic îndeplinit în România – este fapt de notorietate, pentru a fi înlăturate sau, dimpotrivă, confirmate suspiciunile conform că- rora în numele unui astfel de interes comun, importante centre de decizie politicostatală au devenit vectori de influenţă şi acţiune împotriva Constituţiei României“.

Chestionat asupra persoanelor „de notorietate“ implicate în afaceri cu politicieni români, deputatul Ion Stan ne-a declarat că nu poate face alte precizări şi că până astăzi nu a primit vreun răspuns de la cei vizaţi. Suntem curioşi dacă, după apariţia acestui material, deputatul Ion Stan îi va recunoaşte, în schema ataşată, pe unii dintre cei la care a făcut referire.

În afaceri cu partenerii lui Sorin Beraru-CICO
Firmele înfiinţate de Rudas Erno în România sunt „Outdoor Media“ SRL (1988), „Outdoor Media Pro“ SRL şi „H-D Clasic Motorcycles“ SRL. Prima dintre ele este o importantă firmă de publicitate care şi-a făcut loc pe piaţa de profil din România. Iniţial, acţionarii firmei erau Rudas Erno şi cei doi fii ai săi, iar, ulterior, întregul capital social al firmei a fost preluat de un off-shore din Seychelles, „Sequoia International Ltd“, Rudas Erno rămânând însă administratorul unic al firmei. De la înfiinţare până azi, firma a avut profituri doar în 2003 (3,9 mld. lei), 2004 (1,7 mld. lei) şi 2006 (0,17 mld. lei vechi). Este posibil ca profiturile realizate să fie şi ca urmare a implicării în campania electorală din 2004. În rest însă, firma a mers în pierdere, cea mai importantă fiind în 2002, de aproximativ 5 miliarde lei.

Sorin Beraru (foto: Thomas Dinca/Mediafax)
Sorin Beraru (foto: Thomas Dinca/Mediafax)

A doua societate, „Management Solutions Agency“ (MSA) SA, a fost înfiinţată în 2001 şi are ca obiect de activitate cunoscuta consultanţă pentru afaceri şi management, o preocupare sub care se poate ascunde orice. Acţionarul majoritar este „Madison International LLC“ (96%), o firmă înregistrată în Washington DC. Deşi a cotizat cu doar 1% la înfiinţarea firmei, Rudas Erno îi are aici ca parteneri pe celebrii Cosmin Bălcăcean şi Ionel Sufer, ambii tovarăşi de-ai şi mai celebrului Sorin Schmuel Beraru (foto sus).

dan-fisher 2

Primul dintre ei, Cosmin Bălcăcean (foto stanga, alaturi de sotie si de Dan Fischer – centru), fiul unei judecătoare de la Curtea Supremă de Justiţie, fost director al „Phoenix Med SA“, dar şi reprezentant al „SC Multisistem Industry“ SRL, a fost cercetat pentru „evaziune fiscală, fals intelectual, înşelăciune şi intermediere neautorizată de valori mobiliare“, în „afacerea RECO“, alături de isralianul Pesach Moshe, dar şi de fostul şef al FPS, Alin Giurgiu. În spatele afacerii s-ar fi aflat atunci Sorin Beraru.

De asemenea, acelaşi personaj s-a aflat în atenţia anchetatorilor, alături de Sorin Schmuel Beraru, şi într-un alt caz, legat de firma „SC Roland SA“. Sorin Beraru a fost cercetat în mai multe dosare penale, cele mai importante fiind dosarul „CICO“ şi cel privind mituirea cu 1,5 milioane de dolari a unor magistraţi şi poliţişti români.

Ionel Sufer, celălalt asociat al lui Rudas Erno, a fost şi el partener de afaceri al aceluiaşi Sorin Beraru, dar şi al celebrului şef al APAPS, Ovidiu Muşetescu, în societatea „Alstom Transport SA“. Astăzi, societatea MSA este în lichidare. A treia dintre firme, „Outdoor Media Pro“ SRL, a fost înfiinţată în 2005, de către Rudas Erno, împreună cu fiul său Richard. Firma are acelaşi sediu (Calea Floreasca nr. 91-111) şi acelaşi obiect de activitate (publicitate) cu al societăţii „Outdoor Media“, anul trecut înregistrând pierderi.

Doar în afaceri Rudas pierde, iar Tăriceanu câştigă
În privinţa celei de-a patra firme, „HD Clasic Motorcycles“, înfiinţată în 2003, împreună cu liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, ea are sediul în B-dul Nicolae Titulescu nr. 95-103 şi a avut rezultate financiare sub limita supravieţuirii. Singurul an profitabil a fost 2004, când a înregistrat un profit de 341 milioane lei vechi, restul anilor încheind bilanţurile pe minus. Administratorul de la H-D, Bucurescu, este acelaşi cu cel de la „Automotive Trading Services“ (ATS), firmă care a avut însă profituri uriaşe. Astfel, după ce patronul a devenit prim-ministru, profiturile firmei ATS au crescut, în doi ani, de 27,4 ori. Dacă în 2004 profitul net al ATS era de 3,7 miliarde lei vechi, în 2006 el a ajuns la 103,49 miliarde lei vechi. Cum se poate constata, în vreme ce afacerile lui Rudas Erno au fost neprofitabile, chiar şi în asocierea cu Tăriceanu, afacerile acestuia din urmă au cunoscut un uriaş profit. O bucurie asemănătoare i s-a întâmplat şi lui Marko Bela, liderul UDMR, care, după cum se ştie, a înregistrat drepturi de autor în valoare de aproape un miliard de lei vechi pentru opera încă nescrisă. Să scoţi bani, din nimic, asta da „politică“!

Dan Badea

Text apărut în Interesul Public din 24 septembrie 2007

Agentul VICTORIA (II): Păpuşarii Guvernului


Colonelul Eric Ditmar Tappe, din Intelligence Service, a fost recrutorul şi mentorul lui Dennis Deletant

Dennis Deletant
Dennis Deletant

Dennis Deletant (foto), ofiţer sub acoperire al Intelligence Service, a supervizat mai multe activităţi ilicite ale lui Marius Oprea, consilier personal al primului ministru.
„Interesul Public“ dezvăluie natura muncii operative a lui Dennis Deletant în conformitate cu schimbarea actorilor pe scena politică românească. Contraspionajul român a avertizat decidenţii politici din România, dar procesul de extragere a spionilor a fost blocat. „Interesul Public“ scoate la iveală modul în care grupul lui Marius Oprea a compromis, prin poziţionarea în puncte-cheie ale statului, înalte feţe bisericeşti, cu scopul ulterior de a impune în numele unor forţe oculte anumite identităţi în fruntea Bisericii Ortodoxe Române.

Din proximitatea preşedintelui Emil Constantinescu, Marius Oprea a încercat să compromită imaginea României prin livrarea unui document secret către presă. „Interesul Public“ prezintă modul în care Oprea a falsificat un adevăr pentru a propulsa imaginea PNL.

După suspendarea miniştrilor Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy, ca urmare a acuzaţiilor de spionaj-trădare, „Interesul Public“ este pe cale să demanteleze o altă reţea. Este vorba despre reţeaua agenţilor de influenţă. Deşi omniprezentă, acoperirea operaţiunilor o face aproape imposibil de dovedit. Cu toate acestea, prezentăm, mai jos, elemente ale unei astfel de grupări.

Echipa Dennis Deletant – Marius Oprea lucrează de mai mulţi ani pe aceleaşi coordonate şi obiective, având o comandă unică. Foşti ofiţeri ai contraspionajului românesc, care cunosc, ori au contribuit la întocmirea dosarelor ce-l privesc pe Dennis Deletant dezvăluie în exclusivitate numele ofiţerului care l-a recrutat pe Dennis Deletant: colonelul (MI6) Eric Ditmar Tappe. „Dennis Deletant a fost recrutat ca agent al MI6 şi introdus la „acoperire şi documentare“ la Institutul de Studii Slavonice şi Est-Europene (ISSEE) de către prof. dr. colonel Eric Ditmar Tappe“, ne-au declarat foşti ofiţeri ai contraspionajului românesc. Colonelul profesor Tappe (1910-1992) îşi desfăşura activitatea de spionaj sub acoperirea funcţiei de şef al Secţiei România a institutului amintit, fiind specializat în istoria literaturii, în special a celei române, precum şi în limba română.

El a făcut parte şi din personalul militar al Comisiei Militare Britanice la Bucureşti în perioada 1944- 1946. În buna şi respectabila tradiţie a şcolii britanice a informaţiilor secrete, colonelul Tappe îşi onora prestigios şi sarcinile de acoperire, fiind, între altele, autorul unui remarcabil studiu despre opera lui Caragiale. Cu astfel de preocupări ştiinţifice, el continuă şi intră în galeria agenţilor de elită ai Intelligence Service-ului, precum Marlowe, R.Kippling, John Galsworthy, Thomas Hardy, Graham Greene, Ian Fleming s.a., precedaţi de nu mai puţin celebrul Daniel Defoe, cel care a adus reginei Ana Stuart (1702-1714) „mai multe servicii onorabile, dar secrete“.

Deşi a coordonat activităţile secrete de informaţii pe mai multe spaţii, Eric Tappe s-a dedicat în mod special problemelor româneşti, nutrind chiar simpatii faţă de opera unora dintre scriitorii şi istoricii româ ni, pe care şi i-a apropiat şi, bineînţeles, valorificat. Unii au avut şi o evoluţie aparte, impunându-se ca personalităţi academice de primă marime. De altfel, reputaţia sa de profesionist al spionajului se datorează carierei îndelungate şi succeselor informative obţinute pe spaţiul România.

În cadrul colectivului de cercetători pentru România, colonelul Eric Ditmar Tappe l-a remarcat şi s-a ocupat, în mod special, pe tânărul Dennis Deletant, care i s-a părut, pe bună dreptate, o persoană cu perspective promiţătoare. L-a îndrumat şi sprijinit îndeaproape, facilitându-i succesele profesionale. Deletant îi datorează colonelului Tappe atât formarea profesională ştiinţifică-oficială, cât şi pe cea de agent acoperit al MI-6. – spun sursele. Colonelul Tappe l-a introdus în mediile academice din România, i-a consolidat acoperirea şi l-a girat cu autoritatea numelui şi activităţii sale.

Aproape toate relaţiile operative ale lui Dennis Deletant în România, exceptându-le pe cele din generaţiile tinere, i-au fost „predate“ de către Tappe (intelectuali de vârf, istorici de valoare, scriitori reprezentativi – n.n.). De altfel, în „ Cuvântul de mulţumire“ din deschiderea lucrării „Ceauşescu şi Securitatea“, autorul Dennis Deletant a prezentat, într-o formulă cât se poate de clară, preluarea ştafetei pe spaţiul România, de la colonelul Tappe: „Interesul faţă de România mi l-a trezit Eric Tappe, profesor emerit, specialist în problemele româneşti la School of Slavonic East European Studies, University of London; îi datorez cunoştinţele în materie de limbă şi literatură română, precum şi faptul că mi-a făcut legătura cu prieteni de-ai săi bucureşteni din timpul războiului“.

Recunoaşterea publică a rolului jucat de Tappe, la reconversia sa profesională, nu trebuie să ne mire, deoarece, spune unul dintre foştii ofiţeri din contraspionajul românesc, „să nu negi evidenţele, este o chestiune de abecedar în munca de informaţii“.

Deletant l-a înlocuit pe Tappe la conducerea Secţiei România a ISSEE

Este mai mult ca sigur că locul colonelului Tappe nu putea fi luat de sârguinciosul Dennis Deletant numai pe baza meritelor sale strict profesionale. O asemenea poziţie în cadrul ISSEE, ca şi la BBC, era, prin tradiţie, rezervată Inteligence Service-ului, iar acesta numea în astfel de funcţii numai persoane cu pregătire superioară de informaţii. „Dennis Deletant are, dacă i se va aproba, întreaga libertate de a combate aceste informaţii“ – plusează unul dintre foştii ofiţeri români din fosta Securitate.

De asemenea, ni se mai spune că, pe lista persoanelor pe care colonelul Tappe i le-a recomandat lui Dennis Deletant, pentru a fi contactate în România, s-au aflat, fără excepţ ie, suspecţi ai contraspionajului pentru „legături nepotrivite“ cu Intelligence Service. Mai mult, aflăm, „unora dintre ei li s-au identificat şi conturi, în lire sterline, deschise la BRCE şi alimentate, lunar, conturi în care nu intrau sume prea mari. Între 30-60 de lire sterline/lunar, funcţie de criteriile ştiute de MI-6. Cel mai adesea provenien- ţa sumelor avea ca specificaţie „drepturi de autor“ pentru diverse colaborări“.

După 1990, când Dennis Deletant a devenit o persoană publică în România, interesul său a fost să convingă că nu a avut nicio legătură cu serviciile secrete ale Majestăţii Sale Regina Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. În acest sens sunt interesante de analizat şi evaluat toate afirmaţiile sale referitoare la activităţile pe care le-a avut în România, începând cu participarea la cursurile de vară şi continuând cu teza de doctorat şi preocupările ulterioare. Este, de fapt, ceea ce am încercat să facem, sumar, în articolul nostru Agentul „Victoria“, apărut în primul număr al cotidianului „Interesul Public“.

„Marius Oprea (foto) - o achiziţie nedemnă de profesionalismul Intelligence Service“
„Marius Oprea (foto) – o posibilă achiziţie nedemnă de profesionalismul Intelligence Service“

„În această străduinţă de a combate ceea ce ştia că Securitatea documentase, fără putinţă de tăgadă, Dennis Deletant a căzut, din nefericire pentru el, într-un diletantism ce nu a putut trece nesesizat de către profesioniştii informaţiilor, motiv pentru care nu este exclus să fi fost şi admonestat“, spun sursele.

Referindu-se la episodul din 1988, când Deletant ar fi fost avertizat, printr-un funcţionar din Ministerul britanic de Externe, să nu mai vină în România, unde este indezirabil, aceleaşi surse spun că „povestea are cel puţin două puncte slabe: odată declarat indezirabil, nu i se mai putea permite intrarea în România, pe toată durata interdicţiei, care atunci pentru o asemenea activitate era, practic, nelimitată, şi, în al doilea rând, folosirea tertipului că a aflat prin cineva de la Foreign Office că este dovada obstinantei preocupări de a demonstra că nu avea o legătură cu serviciile secrete“.

În plus, „nu este doar singura greşeală a lui Dennis Deletant. Alte greşeli, minuţios evaluate de profesioniştii contraspionajului, chiar din poziţia noastră de foşti ofiţeri de Securitate puşi pe liber, unii chiar pe baza listelor furnizate de serviciile care aveau de încasat poliţe, au permis evaluarea acţiunilor şi scopurilor comune urmărite împreună cu Marius Oprea, o achiziţie, în opinia noastră, nedemnă de tradiţiile şi profesionalismul agenţilor de mare clasă ai Intelligence Service, care ne-au făcut onoarea de a ne lua în seamă şi pe care i-am respectat dintotdeauna, având grijă ca fair play-ul şi simţul onoarei să nu lipsească din confruntă rile noastre pe frontul nevăzut, dar întotdeauna foarte fierbinte, al informaţiilor secrete“, au afirmat, pentru „Interesul Public“, surse din contraspionajul românesc.

Cine controlează arhivele, ne scrie istoria, dar ne poate schimba şi viitorul

Cum am arătat deja, în cazul atacului asupra pilonului numărul unu al credibilităţ ii din societatea românească, Biserica Ortodoxă Română, arhivele pot fi folosite în jocuri bine coordonate de păpuşari ce rămân deocamdată în umbră. Tot din umbră acţionează şi serviciile de spionaj. În articolul nostru anterior am afirmat că există un interes destul de ridicat al unor astfel de servicii secrete pentru arhivele fostei Securităţi. Dacă atunci am prezentat un exemplu banal privind posibilul interes al spionajului german (BND), astăzi prezentăm un nou exemplu, de această dată din panoplia Intelligence Service.

Astfel, în anii celui de al Doilea Război Mondial, soţul Marthei Bibescu, ofiţer de aviaţie, a acceptat să furnizeze ataşatului aero al Marii Britanii la Bucureşti informaţii care să ajute la identificarea şi bombardarea instalaţiilor şi depozitelor petrolifere din Valea Prahovei. Ataşatul aero a devenit apoi şi amantul Marthei, ceea ce pentru Eugen Cristescu a reprezentat o mană cerească, deoarece i-a documentat în flagrant şi i-a recrutat pe amândoi. Ulterior, ataşatul a ajuns şeful contraspionajului militar britanic şi, dupa aceea, înalt demnitar al Coroanei. MI-5, din raţiuni de securitate, a trebuit să stabilească însă dacă acţiunea SSI-ului nu a fost preluată de Securitate, cu tot apanajul consecinţelor pentru securitatea Regatului. Cum nu putea ajunge la documentele operative ale Securităţii, a trimis un reputat istoric pentru cercetări arhivistice în vederea elaborării biografiei celebrului aviator-spion, care a ajutat Puterile Aliate la înfrângerea Germaniei naziste. Trimisului i s-a deschis, la Arhivele Naţionale, fondul special „Familia Bibescu“. Evident, acesta a fotocopiat până şi biletele de tramvai (reconstituind traseele şi staţiile acestora!), sau listele de cumpărături ale menajerei.

Pe de altă parte, de la datele din arhivă a trecut la contactarea tuturor persoanelor identificate, aflate în viaţă, pe care le-a abordat cu atuurile câştigate din studiul documentelor, câştigându-le imediat încrederea. Aşadar, nu trebuie ca autorităţilor statului român şi structurilor sale de securitate să le fie indiferent cine şi în ce condiţii primeşte pe mână administrarea şi gestiunea patrimoniului arhivistic naţional, în oricare dintre componentele sale. Asta pentru că, se ştie deja, cine ne controlează arhivele, ne scrie şi istoria. Mai mult, ne poate schimba si viitorul.

Biserica Ortodoxă, sub asediul trepăduşilor

Atacul asupra Bisericii Ortodoxe Române, relansat după moartea Patriarhului Teoctist, a atins dimensiuni greu de cuantificat în termeni laici. Acuzaţiile de colaboraţ ionism aduse înalţilor ierarhi ai Bisericii sunt justificate, conform celor care le-au lansat, de nevoia de curăţire morală a unei instituţii care, deloc întâmplător, se află pe locul întâi la capitolul credibilitate în societatea românească. Contextul alegerii noului patriarh a scos la iveală preocupările unor grupuri de interese de a prelua controlul Bisericii Ortodoxe, pentru a putea apoi manipula mai uşor majoritatea populaţiei.

Un exemplu concret al rolului imens pe care poate să-l joace Biserica, inclusiv în plan politic, a fost relevat recent, cu ocazia celei de-a treia Adunări Ecumenice care a avut loc la Sibiu, pentru prima oară într-o ţară majoritar ortodoxă. Am aflat astfel că prima Adunare Ecumenică, din 1989, la care au participat 700 de delegaţi din Europa, a avut un rol esenţial în dărâmarea regimurilor totalitare din Europa. „Guvernul Ungariei şi-a deschis – în acelaşi an – graniţele spre Austria, iar Bisericile din estul Germaniei au avut un rol important în transformările care au culminat cu căderea zidului Berlinului“, a afirmat teologul român Viorel Ioniţă.

Este de înţeles, aşadar, interesul pentru această instituţie. În bătălia pentru scaunul de la Patriarhie, un rol fundamental l-au jucat trepăduşii din arhive, fie că e vorba de Arhivele Naţionale, fie de cele de la CNSAS.

Marius Oprea şi „oamenii de bine“

Începută în 2001, când istoricul Dorin Dobrincu a lansat pe piaţă, pentru prima oară, într-un cotidian ieşean, un document mârşav cu privire la trecutul Patriarhului Teoctist, bătălia a fost reluată recent după ce acelaşi individ a devenit şeful Arhivelor Naţionale. Numirea sa în fruntea arhivelor s-a făcut la intervenţia consilierului personal al lui Tăriceanu, Marius Oprea. De asemenea, cel care a publicat atunci dela- ţiunile despre Teoctist, un anume Adrian Cioflâncă, a primit şi el un loc de expert, alături de „membrul“ Marius Oprea, dar şi de „sursa“ Dobrincu, în Comisia preziden- ţială pentru analiza dictaturii comuniste din România.

Documentul sustras pe vremuri din Arhiva SRI a fost completat apoi, oficial, cu extrase din fişa de cadre a lui Teoctist. După urcarea în tronul de la Arhivele Naţionale, istoricul Dobrincu a lăsat să se scurgă din nou către presă, contrar legislaţiei în vigoare, vechile delaţiuni cu privire la trecutul Patriarhului Teoctist. Acuzaţiile, greu de reprodus, au fost publicate din nou de un cotidian central, la câteva săptămâni de la moartea patriarhului. Acţiunea a fost, deloc întâmplă tor, în acord cu preocupările CNSAS pentru trecutul înalţilor ierarhi ortodocşi care urmau să participe la alegerile pentru scaunul patriarhal. Scandalul care a urmat este cunoscut. Luptele de culise l-au propulsat apoi, ca Patriarh, pe ÎPS Daniel, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Manipularea pe relaţia Dinescu- CNSAS

Ca o dovadă a dispreţului faţă de Biserica Ortodoxă, Mircea Dinescu a declarat, o zi mai încolo, că „astăzi s-ar putea să pârlim nişte berbecuţi în sutane aurite!“. Nu ştim câţi au gustat licenţa poetică a membrului CNSAS, dar declaraţ ia a fost însoţită rapid, tot prin încălcarea legii, de scurgerea către presă a unor informaţii confidenţiale din dosarele înalţilor ierarhi ortodocşi aflate pe masa de lucru a CNSAS.

Este vorba despre cele opt nume conspirative cu care Securitatea i-ar fi „botezat“ pe unii dintre presupuşii colaboratori din fruntea Bisericii. Nu se ştie însă dacă lucrarea amicilor lui Marius Oprea, pe relaţia Tismăneanu, Dobrincu sau Dinescu, şi-a atins scopul, adică dacă a ştirbit cu ceva credibilitatea Bisericii Ortodoxe Române. Este de presupus că principiul „divide et impera“ aplicat aici, nu a avut efectul scontat. Interesul public, călcat în picioare de detractorii bisericii, ne-a obligat totuşi la precizările de mai sus. Şi, deci, la o nouă radiografie a grupului Oprea.

mircea_dinescu_kgb_ceausescu_vizita_de_lucru2

De altfel, spun surse din contraspionajul românesc, „că şi Marius Oprea, mai recent, Mircea Dinescu, după un stagiu de specializare în Anglia, efectuat pe vremea studiilor la Facultatea de Ziaristică a Academiei Ştefan Gheorghiu, a avut o relaţie specială cu un membru al ataşatului militar britanic la Bucureşti. Soacra sa, Elena Loghinovskaia-Kovacs, era agent de legătură rezident cu o reţea a KGB din câteva universităţi din statele est-europene. De unde se vede că bunele tradiţii ale spionajului pot fi şi o afacere de familie“

Implicare neortodoxă în justificarea pecuniară a Holocaustului
Aşa cum am arătat în articolul „Agentul Victoria“, apărut în primul număr al cotidianului nostru, mai mulţi ofiţeri din fosta Securitate au dezvăluit preocupările nertodoxe ale lui Marius Oprea, „vânătorul de securişti“, şi ale unora dintre „contactele“ sale din lumea bună a „intelighenţiei“ de la Bucureşti sau de aiurea.

Investigaţiile noastre au continuat şi au apărut noi informaţ ii destul de interesante. Preocupările lui Oprea pentru studierea arhivelor SRI şi, mai nou, pentru controlul Arhivelor Naţionale, au avut şi au, conform unora dintre surse, scopuri cât mai neortodoxe. Probabil că de aici provine şi atacurile împotriva Bisericii. Spre exemplu, spun aceleaşi surse, Marius Oprea s-ar fi implicat, alături de alţi cercetători români, în justificarea pe baza unor date şi/sau documente scoase din arhivele româneşti a revendicărilor pecuniare ale Israelului cu privire la Holocaust.

„Consecinţele aşa-ziselor dovezi ale Holocaustului în România, la fabricarea cărora a contribuit şi Marius Oprea – ca urmare şi a incapacităţii notorii de a evalua gradul de adevăr şi valoarea izvoarelor cercetate, dar mai cu seamă a predispoziţ iei de a căuta numai dovezile care să-i confirme propriile obsesii, în cazul dat, comanda primită – a determinat din partea comunităţilor evreieşti din întreaga lume, dar şi a statului Israel, pretenţii faţă de statul român de 6 – 6,5 miliarde dolari, înainte de 2000. În materie de finanţe, statul român este buzunarul contribuabilului de azi, total neimplicat în evenimentele petrecute înainte ca el să se fi născut. Istorici, de talia lui Oprea confundă şi atribuie lui Antonescu, ceea ce a făcut Horty în Ardealul ocupat. Foarte puţină lume mai ştie ori este dispusă să-şi amintească de Aleea Mareşal Ion Antonescu din Memorialul martirilor din Tel Aviv, care a fost rebotezată la începutul anilor ‘90. Respectiva cinstire a memoriei Conducă- torului-dictator nu au impus-o, în niciun caz, regimul comunist de la Bucureşti şi nici multele duzini de foşti ofiţeri superiori, cu funcţii înalte în Securitate, care au emigrat Israel. Aşa au considerat cei salvaţi cu acceptul lui Antonescu, care nu au fost puţini. Acolo era şi o plachetă care spunea adevărul pentru posteritate“ – ne-a declarat unul dintre ofiţerii de informaţii care a documentat informativ acest caz.

Traficul cu documente secrete

O altă preocupare neortodoxă a unor personaje din sfera de influenţă a lui Marius Oprea se referă la scoaterea din arhive şi plasarea către cei interesaţi a mai multor documente secrete. Spre exemplu, spun sursele, „a existat o preocupare pentru obţinerea de documente din arhive care să confirme dreptul de proprietate al evreilor asupra unor terenuri din Moldova şi Bucovina“.

Există, de asemenea, informaţii, neconfirmate însă de serviciile secrete româneşti, conform cărora ar exista o probă video privind plasarea unor documente din arhivele SRI, de către trei persoane din grup (una dintre ele, fost membru CNSAS), către o anumită ambasadă din Bucureşti.

În ceea ce-l priveşte pe Marius Oprea, el este deja cunoscut pentru scoaterea de documente din arhive sau cancelarii şi plasarea lor, fără a ţine cont de interesul public, în diverse medii de interes. Cel mai cunoscut caz este cel privind dezvăluirea presupusei implicări a României în livrarea de armament („rachete sol-aer în valoare de 9 milioane de dolari“) către Iran, în 1995, operaţiune care ar fi încălcat flagrant embargoul impus Iranului de comunitatea internaţională. Documentul care ar fi probat această afacere, şi care avea caracter confidenţial, a ajuns în presă, dar şi la Parchetul Militar, printr-o strategie bine pusă la punct de avocaţii săi din PNL.

Totul pentru onoarea pătată a PNL şi a lui Vosganian (foto)

vosganian_doarme_9a974eb478

Aruncarea României într-un nou scandal internaţional, cu două luni înainte de intrarea în Uniunea Europeană, prin lansarea pe piaţă a unui document obţinut de Oprea în calitatea lui oficială de consilier al preşedintelui Emil Constantinescu, a fost primul efect al dezvăluirii.

Iată cum a descris oficialul Oprea, pentru un cotidian central, justificarea acestei acţiuni: „Eu am primit documentele de la un ofiţer de informaţ ii de la MApN. El mi-a spus că urma să li se piardă urma. Ulterior, am verificat la Romtehnica şi conducerea fabricii mi-a spus că nu are în arhiva sa niciun document referitor la această tranzacţie. Atunci m-am decis să fac o copie, pentru că mi-a fost frică să nu dispară după încetarea mandatului preşedintelui Constantinescu“.

Aşadar, i-a fost frică de faptul că România s-ar putea să scape de condamnarea comunităţii internaţionale pentru o presupusă faptă comisă în 1995! Ulterior însă s-a dovedit că operaţiunea a fost pusă la cale de capii PNL, aflaţi în criză acută de imagine ca urmare a scandalului generat de dezvăluirile lui Liviu Turcu cu privire la trecutul de informator al lui Varujan Vosganian.

Însuşi Oprea a recunoscut apoi într-un cotidian central, cu emoţie infantilă, legătura cu „scandalul Vosganian“: „M-a enervat situaţia în care e Varujan Vosganian. Am ieşit acum pentru că ieri el m-a rugat să vorbesc cu fiica lui şi să-i spun că tatăl său nu a fost informator“. No comment.

Dan Badea
şi Constantin Corneanu

Interesul Public (înainte de a fi preluat de generali rezervişti din SIE), 17 septembrie 2007

Agentul VICTORIA (I): Alchimia metamorfozei lui Marius Oprea

Marius OPREA
Marius OPREA
UPDATE (sept. 2013):
La aproape un an de la apariția acestui articol, lui Marius Oprea – Consilier de stat al premierului Tăriceanu – i se eliberează o adeverință din care rezultă că n-a fost colaborator al fostei Securități ca Poliție politică. Sigur, decizia a fost luată conform algoritmului politic, deci subiectivă, ceea ce face ca ea să fie pusă sub semnul întrebării. Mai mult, a existat o opinie separată a unuia dintre membrii CNSAS, prof univ dr. Corneliu Turianu, în care se dezvăluie faptul că Marius Oprea este suspectat, pe baza unei declarații date cu mânuța lui, pe 12 august 1988, că a fost turnător/informator/sifon. Că și-a turnat colegii pentru că ”ascultau Europa Liberă” sau ”făceau comentarii denigratoare la adresa politicii interne și externe de stat și partid” sau ”comentarii denigratoare la adresa situației d ela noi din țară (criza de alimente, energia electrică, nerespectarea drepturilor omului)”. Dl Turianu a cerut, prin formularea unei  opinii separate, ca situația lui Marius Oprea, suspect și pentru faptul că deși era Consilier de stat pe probleme de securitate națională i se refuzase accesul la documente clasificate, neeliberându-i-se certificatul ORNISS solicitat, să fie sesizat Tribunalul Municipiului București, Secția de Contencios Administrativ, pentru ”a aprecia asupra posibilei calități de colaborator al Securității al domnului OPREA MARIUS GHEORGHE”.
get_img (1) get_img (2)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra "vânătorului de securişti" (p.1)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra „vânătorului de securişti” (p.1)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra "vânătorului de securişti" (pag2)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra „vânătorului de securişti” (pag2)
Așadar, celebrul ”vânător de securiști” era, conform documentului depus la dosarul său, un posibil turnător ordinar al Securității, fapt trecut cu vederea de membrii interesați ai CNSAS. Documentul descoperit în arhiva CNSAS nu face decât să confirme parte din afirmațiile făcute de mine în textul de mai jos despre un personaj extrem de dubios al tranziției…
Marius-Oprea-cautat-si-deconspirat-Securitate-IICCMER-CNSAS-Civic-Media-Voci-Curate
Un personaj cu trecut întunecat ocupă, de mai multă vreme, spaţiul public şi, în numele aşa-zisei societăţi civile, intenţionează să controleze discreţionar Securitatea Naţională a României. Se numeşte Marius Oprea şi este consilierul personal al Primului Ministru Călin Popescu Tăriceanu. Bine plasat în stânga premierului, personajul, coborât parcă din dosarele Securităţii, beneficiază azi de o mare putere de influenţă decizională în stat, motiv pentru care suntem obligaţi să supunem atenţiei opiniei publice toate suspiciunile care planează asupra adevăratelor intenţii ale acestuia. Interesul public ne obligă la un asemenea demers jurnalistic, cu atât mai mult cu cât personajul vizat se bucură de o oarecare credibilitate în ochii unor intelectuali naivi, dar oneşti.Trecutul lui Marius Oprea este, cum spuneam, unul întunecat. Conform propriilor declaraţii, dosarul său de urmărire de la Securitate a dispărut din arhivele SRI. Rămâne, ca un mare semn de întrebare, motivul dispariţiei acestui dosar din arhivele SRI, dar şi data evaporării acestuia: înainte sau după intrarea în arhive a lui Marius Oprea. Date şi documente disparate au fost descoperite însă în dosarele unor prieteni de-ai acestuia. O declaraţie dată la Securitate şi semnată de Marius Oprea, în august 1988, a fost descoperită în dosarul lui Caius Dobrescu, un prieten de-al lui Oprea şi a fost publicată recent de presa centrală. Din document rezultă că Marius Oprea a oferit cu generozitate date şi informaţii despre colegii săi cu care asculta posturile de radio ale capitaliştilor. Declaraţia a fost luată în timpul anchetei, posibil sub ameninţ are, deci, teoretic, Oprea nu poate fi numit turnător sau, cum îi place să se exprime public, „securist împuţit“. Chiar dacă ofiţerul de la contraspionajul din Braşov care l-a avut în legătură pe Marius Oprea, colonelul Nicolae Sălăjan, a ales să tacă, poate şi datorită unor relaţii de afaceri derulate ulterior, alţi foşti ofiţeri de Securitate care au avut acces la acest caz preferă să vorbească. Aşa s-a ajuns ca, de pildă, în mai 2006 liderul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, să-i trimită o scrisoare lui Marius Oprea în care să-l acuze că ar fi „informator de securitate acoperit“ şi „agent străin“. Acuzat el însuşi că a fost informator al Securităţii sub pseudonimul „Felix“, şi deranjat de dezvăluirile lui Oprea, Dan Voiculescu poate părea însă subiectiv.
Relaţia cu Securitatea
Numai că, din discuţiile purtate de noi cu persoane din fosta Securitate, altele decât cele care l-au informat pe Dan Voiculescu, am aflat că Marius Oprea şi-a început colaborarea cu Securitatea din Braşov încă de pe băncile liceului. Conform unui ofiţer de informaţii a cărui identitate o vom dezvălui la timpul potrivit, „un profesor de ştiinţe sociale de la liceul la care învăţa Marius Oprea era în atenţia noastră pentru legături cu anumiţi cetăţeni străini. Elevul Oprea, care era mai apropiat de acel profesor, a fost contactat de noi pentru a da informaţii despre profesor. În timpul colaborării însă, ne-am dat seama că nu e cinstit, dar a fost totuşi menţinut în contact pentru dezinformare. S-a stabilit totuşi că profesorul respectiv era în legătură cu spionajul german. De asemenea, s-au obţinut informaţii că şi Marius Oprea are contacte suspecte cu ofiţeri de informaţii ai spionajului german“.Recrutat de germani?
Conform unei alte surse, Marius Oprea ar fi fost în atenţia contraspionajului din Braşov deoarece ar fi fost recrutat de un serviciu de spionaj al statului în care a fost bursier. „Ulterior recrutării a cerut protecţie şi consultanţă din partea serviciului de contraspionaj de la Braşov unde a fost luat în legătură ca agent dublu. El a spus când, cum şi de cine a fost contactat, precum şi ce i s-a propus. Spusele sale au fost evaluate, la acea dată, pe două planuri: pe de o parte ca o tentativă a serviciului advers de a iniţia un joc operativ şi, pe de altă parte, ca un gest sincer, motivat şi de o oarecare teamă. Evoluţiile ulterioare ale lui Oprea au confirmat însă prima ipoteză, aceea a jocului operativ. Totuşi, partea română fie nu a dorit, fie nu a putut prelua iniţitiva în jocul iniţiat de adversar, care a fost permanent cu o mutare înainte. Dealtfel, în aceste cazuri, practica a demonstrat că dacă agentul este nesigur dispare interesul de a prelua şi menţine iniţiativa. Se ţine doar agentul sub control si se crează doar nişte aparenţe care să permită descifrarea scopului vizat de partea adversă şi protecţia ţintelor vulnerabile. Totul ţine însă, azi, de istorie, deoarece serviciul de informaţii în cauză precum şi altele care „cochetează“ cu Marius Oprea, cu o singură excepţie, sunt ale unor state aliate“, afirmă un alt ofiţer superior din fostul DSS.

SIGLA BND
SIGLA BND

După 1990, Marius Oprea a continuat să întreţină relaţii în spaţiul german, soţia sa fiind stabilită, în clipa de faţă, în Germania unde lucrează ca medic. De altfel, el a beneficiat de o bursă Soros pentru studierea istoriei Securităţii şi de un stagiu de pregătire la Autoritatea Federală germană pentru studierea arhivei fostei Securităţi est-germane, STASI. Posibilul interes al serviciilor de informaţii germane faţă de subiectul preocupărilor „istorico- ştiinţifice“ ale lui Oprea poate fi justificat, printre altele, şi de nevoia identificării eventualelor surse informative ale fostei Securităţi din rândul minoritarilor germani repatriaţi în perioada comunistă. Revenind la posibila colaborare a lui Marius Oprea „cu agenţi sub acoperire, inclusiv sub steag străin, ai unui serviciu de spionaj deosebit de activ în Transilvania şi cu o bună pentrare şi acoperire în mediile tineretului şi intelectualilor din Braşov“, am constatat că această suspiciune revine cu obstinaţie pe buzele unora dintre sursele noastre. Mai mult chiar, suntem informaţi şi „respectivul serviciu s-a ocupat şi de perspectivele „academice“ ale lui Marius Oprea“. Dacă ultima dintre aceste afirmaţii ar fi adevărată, ar însemna că toată cariera lui Marius Oprea a fost migălos construită în scopul obţinerii unor beneficii informative de către posibilii păpuşari din spatele acestuia. Poate prezenta însă Marius Oprea interes pentru un serviciu străin de informaţii? Privind cu mai multă atenţie în jurul lui Oprea, vom constata că răspunsul la această întrebare este afirmativ.

Valoarea informativă a „sursei“ Oprea

Marius Oprea
Marius Oprea

Primul dintre argumentele care confirmă valoarea „sursei“ Oprea este accesul acestuia la arhivele SRI. Cum se ştie deja, Marius Oprea a declarat că el a fost „primul civil“ care a pătruns în arhivele SRI încă din 1994, dată la care alţi istorici cu experienţă n-au avut norocul să beneficieze de sprijinul lui Virgil Măgureanu pentru consultarea arhivei fostei Securităţi. Conform propriilor declaraţii, intrarea în arhive i-ar fi fost aprobată de Virgil Măgureanu după ce, în calitate de corespondent al postului de radio Europa Liberă, i-a prezentat acestuia o temă de cercetare pe subiectul Securitate în vederea elaborării unei teze de doctorat. Şi Măgureanu a semnat. Posibil. Cert este că, la acea dată, cei mai cunoscuţi cercetători ai arhivelor SRI erau Cristian Troncotă, Mihai Pelin şi cetăţeanul britanic Dennis Deletant. Dacă Oprea are dreptate şi el a fost „primul civil“ intrat în arhive, atunci ar însemna că ceilalţi trei erau militari. Profesorul Cristian Troncotă era într-adevăr ofiţer SRI, Mihai Pelin nu ştim să fi fost ofiţer, el având totuşi o legătură recunoscută deja cu fosta Securitate, iar Dennis Deletant fusese şi el în atenţia Securităţii, ca spion englez. Ce informaţii existente în arhivele SRI puteau interesa serviciile străine de spionaj, având în vedere că fondul documentar pus la dispoziţia lui Oprea viza perioada 1948-1964? Surse, agenţi, reţele, conexiuni. Ca o menţiune de culoare, sursele noastre ne-au dezvăluit şi faptul că, „după documentarea în arhivele Securităţii, Marius Oprea a conferenţiat la Academia Diplomatică a MAE, cursul fiind destinat învăţării viitorilor diplomaţi cum să se ferească să nu fie racolaţi de noile servicii de informaţii naţionale“. Al doilea dintre argumente îl reprezintă poziţiile importante ocupate de acesta de-a lungul timpului: consilier personal al senatorului Constantin Ticu Dumitrescu (1995-1997), consilier de stat al preşedintelui Emil Constantinescu (1999-2000), director al IRIR (2002), consilier de stat pe probleme de securitate naţională la cabinetul Primului Ministru Tăriceanu (2005-2006), preşedinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului. Oricare dintre aceste funcţii reprezintă, din punct de vedere informativ, o mină de aur pentru orice serviciu de informaţii cu interes în partea asta de lume.

 

Dennis Deletant, agent MI6?

DENNIS DELETANT
DENNIS DELETANT

Un personaj interesant aflat în legătura directă (sau invers) a lui Marius Oprea este cercetătorul britanic Dennis Deletant. Pasionat de filologie, la fel ca şi Marius Oprea în tinereţe, englezul Deletant a ajuns să-şi descopere, după 1990, chemarea către secretele arhivei SRI şi să-şi schimbe meseria. Evident, şi el a fost în atenţia fostei Securităţi, ca agent al serviciului de informaţii britanic SIS sau MI6. În urmă cu câteva luni, el chiar a ţinut să aducă la cunoştinţa publicului românesc de la Sighetul Marmaţiei, cu ocazia unei conferinţe ţinute în cadrul şcolii de vară din localitate, „surprizele“ descoperite în dosarul său de securitate. Astfel, Deletant a afirmat că în timp ce-şi făcea doctoratul în istorie în România, Securitatea îl bănuia că ar fi fost spion englez, aceeaşi bănuială planând şi asupra soţiei sale, Andreea, originară din România. Într-adevăr, Securitatea l-a bănuit (şi anumiţi ofiţeri superiori din fosta Securitate îl bănuiesc încă) de această îndeletnicire. Iată, spre exemplu, ce ne declară o sursă bănuitoare din fostul DSS: „Dennis Deletant este cadru al MI6 specializat pentru operaţiuni în România, sub acoperirea Institutului britanic de Studii Slavonice şi Est Europene (School of Slavonic and East European Studies).În buna şi respectabila tradiţie a spionajului britanic, pentru a avea o pătrundere în mediile de interes din România, a perfectat o casătorie cu fata profesorului Caracostea, Andreea“. Nu ştim pe ce se bazează sursa noastră, deoarece n-am avut acces la dosarul lui Deletant, de la Securitatea britanică, dar trecutul lui este extrem de interesant din perspectiva derulării unei astfel de meserii păcătoase. Până în 1990, Dennis Deletant a vizitat destul de des România, prima sa vizită făcută aici datând din 1965. Student la o facultate de filologie din Marea Britanie, Deletant s-a arătat interesat de limba şi literatura română. Conform propriilor declaraţii, după un curs de limba română de şase luni, pe care l-a urmat la London University, el a participat apoi, „sub auspiciile“ British Council (Consiliul Britanic), la cursurile de vară de la Sinaia, din iulie 1965. El a revenit în România în 1967, la aceleaşi cursuri de vară, dar „securiştii“, abil deghizaţi în „şefi de grupă“, l-ar fi împiedicat să stabilească „relaţii fireşti“ cu locuitorii şi n-a putut asfel să-şi exerseze cunoştinţele dobândite. Doi ani mai târziu însă, British Council i-a acordat o bursă postuniversitară de nouă luni şi Deletant a putut călători în voie prin România, fără „ghid“, cu toate că „filatorii erau permanent pe urmele sale. La acea dată, el stăpânea bine limba română şi, în august 1969, a fost solicitat de o echipă a postului american de televiziune ABC să fie interpret pe toată durata vizitei preşedintelui Nixon în România. Ulterior, a cunoscut-o pe fiica unui profesor universitar (fost deţinut politic, ca şi tatăl acestuia), Andreea Caracostea, pe care a cerut-o în căsătorie şi, în 1972, a solicitat aprobarea din partea autorităţilor române. Căsătoria cu un cetăţean străin era, la acea vreme, o operaţiune extrem de sofisticată, atât datorită verificărilor la care erai supus, dar şi a semnăturii finale care trebuia dată personal de Nicolae Ceauşescu. Logodnica lui Dennis Deletant a obţinut însă aprobarea cu două luni mai devreme decât termenul obişnuit, datorită unei „pile“ care ar fi intervenit la secretarul Consiliului de Stat, Constantin Stătescu. „Pila“ era istoricul Virgil Cândea, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene. După căsătoria cu Andreea Caracostea, Dennis Deletant şi-a continuat vizitele în România. A avut însă anumite probleme, în 1975, 1979 sau 1983, cu obţinerea paşapoartelor şi a vizelor pentru socrii săi, invitaţi în Marea Britanie. Deoarece iniţial cererea le-a fost refuzată, Deletant a intervenit la vârf, fie scriindu-i lui Ceauşescu, fie solicitând intervenţia pe cale diplomatică şi a obţinut aprobările solicitate. Curios din fire, fostul „filolog“ Deletant l-a vizitat în 1986 pe Corneliu Coposu, cu care a avut un schimb interesant de informaţii. Pentru cei care nu ştiu, vizita unui cetăţean străin la domiciliul lui Corneliu Coposu era un eveniment extrem de important pentru lucrătorii de la Securitatea Municipiului Bucureşti. Deletant, interesat, spune el, „de documentarea pe tema contactelor pe care le-a avut Iuliu Maniu, fostul lider al PNŢ, cu personalităţi politice britanice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial“, a obţinut de la Corneliu Coposu lămuririle necesare. După 1987, datorită unui sentiment de revoltă, el s-ar fi decis să spună Occidentului, cu voce tare, adevărul despre politica lui Ceauşescu. În cartea sa, „Ceauşescu şi Securitatea“, apărută în 1998 la editura Humanitas, Deletant mărturiseşte următoarele: „La prima solicitare, în 1987, a serviciului Mondial al BBC, cu privire la opiniile mele despre politica lui Ceauşescu, nu am mai avut nici o ezitare: am spus exact ce aveam de spus, mi-am repetat afirmaţiile şi în alte interviuri, convins fiind că nu voi mai avea nicio şansă de a mai căpăta viza de intrare în ţara. Mare mi-a fost surpriza când Ambasada României de la Londra mi-a acordat-o pe loc, în septembrie 1988; mam folosit de prilej pentru întrevederi cu Pippidi, Mircea Dinescu, Andrei Pleşu, Ştefan Augustin Doinaş. A fost ultima mea vizită înainte de Revoluţie“. A fost ultima vizită deoarece la scurt timp după aceasta el ar fi fost declarat „persona non grata“ şi a fost informat de un funcţionar din Ministerul Britanic de Externe, prin intermediul unui „amic“, să nu mai revină în România deoarece s-ar afla „pe poziţia şapte“ a unei liste întocmite de Securitate. A revenit însă în 29 decembrie 1989, în calitate de consultant al unei echipe de televiziune a BBC.

Penetrarea arhivei SRI
După 1990, Deletant şi-a continuat, nestingherit, activitatea din România şi a găsit soluţii eficiente pentru înlăturarea dificultăţilor birocratice. El a fost, de altfel, primul cetăţean străin care a primit aprobarea lui Virgil Măgureanu (foto) pentru a studia documente din arhiva fostei Securităţi. Într-un interviu apărut în săptămânalul „Prezent“, Dennis Deletant descrie contextul în care a pătruns în arhivele respective. „La o parte a arhivei Securităţii am ajuns datorită d-lui Virgil Măgureanu. Eram membru al unei comisii pentru transfer de know-how în Ministerul britanic de Externe şi am fost numit în acel Consiliu în ‘90, pentru a mă ocupa de România. În ‘93, dl Măgureanu a făcut o cerere către ministerul nostru, să ajutăm cu materiale privind situaţia tinerilor infractori din România. Era o problemă cu pedepsele, tratamentul aplicat lor şi toată concepţia instrumentării cazurilor. Ministerul nostru nu avea legătură cu această problemă dar, pentru că eu eram membru al Comisiei, ministrul nostru adjunct m-a rugat, personal, să duc d-lui Măgureanu un material de la Ministerul nostru de Interne, care se ocupa de problema tinerilor infractori, evident cu aprobarea Guvernului britanic. Iar dl Măgureanu, că să-mi mulţumească, m-a întrebat: «Ştiu că vă interesează istoria Securităţii. Cu ce vă pot ajuta?». Nici nu concepeam ca voi avea acces la arhive, dar la sugestia lui Virgil Măgureanu am solicitat în scris şase teme, din care cinci mi s-au aprobat“. În opinia lui Dennis Deletant marile mistere, care continuă să învăluiască istoria Securităţii, şi care trebuie să fie developate opiniei publice, şi nu numai, se referă la: 1) stabilirea influenţei pe care a avut-o KGB la începuturile Securităţii, în 1948; 2) care a fost politica de cadre a Securităţii înainte de 1965 şi după; 3) care au fost ţintele UM 0110; 4) unde sunt banii din conturile fostului DSS şi 5) care sunt politicienii din Occident şi din partidele socialiste vesteuropene care au primit bani de la regimul Ceauşescu sau au întreţinut relaţii cu Securitatea română. Revenind la pătrunderea în arhiva istorico-operativă a SRI, la acea dată, în 1993, existau informaţii suficiente privind activitatea derulată de istoricul britanic în perioada 1965-1988 pe teritoriul României, concluzia fostei Securităţi fiind că el este agent britanic. În aceste condiţii, accesul unui presupus agent străin în arhivele Serviciului Român de Informaţii pare un act de trădare din partea directorului SRI, Virgil Măgureanu. Numai că, în contextul postrevoluţionar, era un titlu de glorie să serveşti un serviciu secret străin, chiar şi dacă te chema Virgil Măgureanu, sau poate cu atât mai mult. Un an mai târziu, în aceleaşi arhive avea să intre şi Marius Oprea, în numele aceleiaşi curiozităţi istorico-ştiinţifice. Între cei doi avea să se stabilească ulterior o lungă şi fructuoasă relaţie de colaborare. Numai că, afirmă sursele noastre „relaţia Deletant-Oprea este numai aparent de „interes istorico-ştiinţific“. Această aparenţă acoperă interesul MI6 pentru investigarea unor fonduri arhivistice în legătură cu care statul român nu trebuie să ştie că le-au accesat britanicii, deoarece folosesc datele obţinute în scopuri operaţionale secrete. Prin urmare, relaţia dintre cei doi este una specială şi este puţin probabil ca Marius Oprea să nu-şi dea seama de tipul activităţii pe care o desfăşoară“.Interesul pentru baza de date a IRIR poate fi şi unul dintre motivele pentru care, în 2002, în contextul apariţiei unor informaţii cu privire la verificările demarate de CNSAS cu privire la posibila colaborare cu Securitatea a lui Andrei Pippidi, directorul Institutului Român de Istorie Recentă (IRIR), Dennis Deletant, aflat în Consiliul de conducere al institutului, a intervenit pentru înlocuirea acestuia cu „amicul“ Marius Oprea. Institutul Român de Istorie Recentă (IRIR) a fost înfiinţat în septembrie 2000, la iniţiativa fostului ambasador al Olandei la Bucureşti, Coen Stork. Oficial, fondurile iniţiale pentru acest proiect, de aproximativ 400.000 de dolari, au fost avansate de Ministerul de Externe al Olandei. Neoficial însă, există informaţia că IRIR este creaţia mai multor servicii secrete străine. În acest sens, afirmă sursele nostre, „o explicaţie a rocadei Pippidi-Oprea poate fi aceea că MI6 a ţinut să-şi asigure primatul în faţa mai puţin importantului serviciu de spionaj olandez, dar care a avut totuşi, prin intermediul lui Coen Stork (legatura superioară, printre alţii, şi a lui M. Dinescu) o mai mare contribuţie la infiinţarea şi finanţarea institutului. De menţionat că fostul ambasador Stork îl prefera pentru acest post pe Stejărel Olaru“. Prezenţa britanicului Deletant alături de Marius Oprea, în diferite formule, a devenit apoi una obişnuită. El a apărut astfel în Consiliul ştiinţific al Memorialului de la Sighet, a fost pentru doi ani chiar şi rectorul şcolii de vară din acea localitate, iar în decembrie 2005 a devenit, prin decizie a premierului Tăriceanu, membru în Consiliul de Onoare al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCR). Înfiinţată de Guvern, noua instituţie este găzduită, deloc întâmplă tor, chiar în fostul sediu al IRIR, locul de muncă al grupului compus din Oprea, Olaru şi Deletant.

Relaţia Bukovski

oprea Bukovski1

În 2001, la cursurile de vară de la Sighet, Marius Oprea îl cunoaşte pe disidentul rus Vladimir Bukovski, un vechi adversar al KGB şI protejat al Intelligence Service datorită informaţiilor extrem de valoroase aflate în posesia lui, date şi informaţii sustrase din arhivele PCUS şi KGB după 1991. Ulterior, legătura Oprea-Bukovski devine extrem de apropiată, mai întâi printr-o corespondenţă electronică, iar apoi prin vizitele reciproce pe relaţia Londra-Bucureşti. Încrederea de care s-a bucurat Marius Oprea din partea lui Bukovski, dar şi a Intelligence Service-ului, a făcut ca acesta să-l cunoscă personal pe Alexander Litvinenko, un fost ofiţer FSB refugiat în Marea Britanie şi aflat, până în momentul asasinării sale, sub protecţia SIS. Relaţia lui Oprea cu Bukovski este atât de importantă încât, atunci când presa a dezvăluit informaţii privind colaborarea lui cu Securitatea, Oprea a cerut reprezentanţilor ONG-ului intitulat Centrul Rezistenţei Anticomuniste să intervină pe lângă Bukovski, unul dintre susţinătorii acestui ONG, pentru a-l asigura de faptul că prietenul de la Bucureş ti nu a fost colaborator al fostei Securităţi.

Misterul vulnerabilităţii consilierului guvernamental
Confruntat pentru prima dată cu accesul oficial la secrete de importanţă deosebită, Marius Oprea, consilierul de stat pe probleme de securitate naţională, n-a trecut testul ORNISS. Asta a fost o mare lovitură pentru cel care a avut pe mână la discreţie, ani de-a rândul, documente şI informaţii cu caracter secret. Motivul refuzului SRI de a-i permite lui Oprea accesul la documente clasificate a rămas învăluit în mister. Deşi refuzul n-a fost motivat oficial, Marius Oprea a declarat că la mijloc ar fi vorba de „o răzbunare din partea SRI“, instituţie care ar fi invocat articolul 160, litera F din Legea 582/2002. Conform paragrafului de lege invocat, Oprea ar fi „demonstrat lipsă de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscreţie“. Mai mult, consilierul Oprea a legat refuzul şi de anumite acuzaţii aduse de preşedintele Traian Băsescu conform cărora istoricul ar fi dat informaţii despre Securitate, contra cost, unor fundaţii din Israel şi Germania. Conform surselor noastre, lui Marius Oprea i-ar fi fost refuzat certificatul ORNISS „pentru nesinceritate în completarea chestionarului de securitate. A ascuns relaţiile sale de notorietate cu servicii străine, precum şi ca urmare a valorificării abuzive, dacă nu ilicite, a unor documente accesate în arhivele Securităţii, chiar cu mult înainte de înfiinţarea C.N.S.A.S. Astfel, împreună cu nişte foşti (unii şi actuali) membri ai C.N.S.A.S. ar fi fost implicat în trafic cu documente, contra unor sume destul de mari. În plus, are foarte serioase probleme cu alcoolul, ceea ce constituie vulnerabilitate pentru deţinătorii de secrete“. Lipsa certificatului de securitate a dus la trecerea lui Marius Oprea pe postul de consilier personal al premierului Tăriceanu, funcţia ocupată de el până atunci fiind dată amicului său de la IRIR, Stejărel Olaru. Astfel, consilierea pe probleme de securitate a şefului Guvernului a rămas în grupul Oprea.

Bulversarea serviciilor de informaţii
Implicarea lui Marius Oprea în elaborarea legislaţiei privind securitatea naţională a României, a avut scopul de a crea o stare de haos legislativ cu efecte imediate asupra activităţii serviciilor secrete, dar şi a imaginii acestuia în percepţia opiniei publice interne şi internaţionale. O analiză a proiectelor de legi propuse de grupul lui Oprea relevă amatorismul într-o chestiune de o extremă importanţă pentru intereseul naţional. Fără a consulta specialişti în domeniu, Marius Oprea a încercat şi încearcă să impună legi care pot bloca pentru totdeauna munca ofiţerilor de informaţii din România, invocând sprijinul unei societăţi civile care este ca şi inexistentă. În plus, figuri marcante ale aşa-zisei societăţi civile s-au dovedit a fi fost într-o relaţie mai mult decât dubioasă cu fosta Securitate, ceea ce contribuie la scăderea credibilităţii şi la mascarea adevăratelor intenţii ale lui Marius Oprea. Numirea şi menţinerea lui Marius Oprea în cadrul cancelariei Primului Ministru, în pofida informaţiilor furnizate de SRI, precum şi a suspiciunilor care îi însoţesc activitatea, ridică mari semne de întrebare cu privire la adevăratele intenţii ale lui Călin Popescu Tăriceanu. Se permite astfel menţinerea unei influenţe la cel mai înalt nivel decizional al grupului reprezentat de Marius Oprea, în chestiuni sensibile ce privesc Securitatea Naţională. Mai mult, nesocotirea informărilor serviciilor secrete pune sub semnul întrebării rolul şi locul lor în raport cu beneficiarii de informaţii, dar şi fidelitatea acestor beneficiari faţă de interesele de securitate naţională. Mai nou, sloganul atât de drag lui Marius Oprea, „moarte securiştilor“ s-a transformat astfel într-unul înfricoşător: „Moarte Securităţii Naţionale“. Răspunsul la întrebarea „Cum şi de ce s-a produs această schimbare în preocupă rile lui Marius Oprea?“ este de fapt ceea ce ne interesează. Pentru aceasta însă era nevoie de o privire atentă asupra trecutului şi relaţiilor speciale create de acesta începând de pe băncile liceului până la fotoliul din cancelaria primului ministru.

Dan Badea şi
Constantin Corneanu

Text aparut in Interesul Public (înainte ca ziarul sa fie preluat de generali rezervişti din SIE), 10 septembrie 2007

Armatele din spatele razboiului dintre palate

armatele razboiului dintre palate1
Aversiunea dintre cei doi inalti functionari de stat din Romania, presedintele Traian Basescu, pe de o parte, si premierul Calin Popescu Tariceanu, pe de alta parte, a declansat in ultimele luni un imens scandal mediatic, din care n-au lipsit nici atacurile indreptate impotriva presei, nici cele orientate impotriva diverselor grupuri de afaceri. In plan social, opozitia dintre cei doi oficiali romani a impartit, practic, tara in doua tabere.

Disputele publice pe marginea neintelegerilor dintre reprezentantii celor doua palate, Cotroceni si Victoria, ajung invariabil la aceeasi concluzie, adesea pripita: combatantii sunt etichetati fie ca sustinatori ai presedintelui Basescu, fie ca adepti ai premierului Tariceanu.

Dar acestea sunt doar sarea si piperul care condimenteaza viata romanului obisnuit. Acuzatiile capata insa o alta importanta atunci cand sunt privite dintr-o anume perspectiva: pe cine protejeaza presedintele si pe cine sustine premierul?

Conflictul deschis dintre palatele Cotroceni si Victoria, fara precedent in istoria recenta a Romaniei, a inceput la doar cateva luni dupa ce Alianta D.A. PNL-PD a castigat alegerile. Startul a fost dat de retinerea si arestarea, pe 27 mai 2005, pentru aproape 24 de ore, a omului de afaceri Dinu Patriciu. Esuarea negocierilor care au insotit apoi declansarea alegerilor anticipate a compromis definitiv relatia dintre presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu.

Presedintele a iesit rapid la atac dezvaluind, fie direct, fie prin intermediul consilierei Elena Udrea-Cocos, existenta unor grupuri „de tip mafiot“, concentrate in jurul premierului. „In acest moment, avem clar un sistem economic partial mafiotizat, care detine controlul pe importante mijloace mass-media si influenteaza populatia, dar si institutii“, declara Basescu in iunie 2005. El lansa, o luna mai tarziu, sintagma „baietii destepti“ din afacerile cu energie pentru ca, in februarie 2006, sa anunte oficial ca „mafia a ajuns pe masa guvernului“.

Cea mai importanta dintre temele lansate de Cotroceni a fost insa aceea a grupurilor „de interese nelegitime“, care influenteaza si decid politica guvernului fie direct, prin intermediul unor ministri, fie indirect, prin intermediul asa-zisilor „moguli media“. Cei trei „moguli media“ identificati selectiv de Basescu, sunt Dinu Patriciu, Dan Voiculescu si Sorin Ovidiu Vintu.

Desi cei trei oameni de afaceri sunt tinte mai vechi ale lui Basescu, el i-a gratulat cu apelativul „moguli“ folosindu-se de un material de presa, vechi de cativa ani. „Mi-a placut ca am gasit-o într-o analiza (sintagma „moguli media“ – n.r.), chiar astazi, într-un ziar, cu cei trei moguli, Vintu, Patriciu si Voiculescu, dar ce n-a dus pana la capat analiza respectivului ziar: legatura lor cu politicul. Le-a recunoscut capacitatea de a distruge imaginea cuiva, de a crea imagini virtuale despre cineva, dar nu au facut pasul urmator: sa vada, prin investigatie jurnalistica, ce influenta politica au acesti oameni“, a declarat, in februarie 2007, Traian Basescu.

Evident, „mogulii“ amintiti nu erau singurii din analiza citata, numai ca doar ei corespundeau intereselor pedagogice ale presedintelui Basescu. Mogulii media Ringier, Sarbu, Micula, Adamescu sau Paunescu au fost in mod deliberat ocoliti de ocara prezidentiala, deoarece nu corespundeau portretului-robot al mogulului scapat de sub control. Acelasi mod de operare in preocuparile discursive ale presedintelui Basescu s-a produs si in cazul „grupurilor de interese nelegitime“. Si aici au fost identificate subiectiv doar gruparile percepute drept ostile presedintelui, trecandu-se sub tacere relatiile de afaceri dezvoltate sub umbrela unora dintre apropiatii sai.

Gruparea de la Palatul Victoria

gruparea victoria

Dinu Patriciu

Principalul adversar al lui Traian Basescu este Dinu Patriciu. Desi nu are forta mediatica a lui Dan Voiculescu, un alt adversar autentic al presedintelui, Patriciu are atat mijloacele financiare, cat si hotararea de a i se opune lui Basescu. Om de afaceri controversat, ca urmare a dosarelor penale aflate pe rolul instantelor de judecata, dar si din cauza relatiei cu importanti lideri ai PSD, Dinu Patriciu are un motiv suficient de puternic pentru a-l sustine pe Calin Popescu Tariceanu in conflictul cu Basescu. Dosarul penal in care omul de afaceri a fost acuzat de comiterea mai multor infractiuni a fost finalizat de justitia condusa de Monica Macovei, persoana impusa si sustinuta de Traian Basescu. Cazul Petromidia (Rompetrol) a fost, de fapt, invocat de presedintele Romaniei si in campania electorala din 2004, ocazie cu care l-a amenintat pe Patriciu cu inchisoarea.

Pe de alta parte, Patriciu n-a stat nici el cu mainile in san si a pus umarul la sponsorizarea masiva a lui Mircea Geoana in campania pentru Primaria Capitalei, chiar daca liderul PSD era un outsider. Conflictul este, asadar, vechi si nu putea sa evite urmarile spectaculoase in pozitionarea noului guvern fata de presedinte, in conditiile in care majoritatea liderilor PNL, in frunte cu Tariceanu, se aflasera pe statele de plata ale Rompetrol.

De altfel, dupa cum se stie deja, decizia premierului Tariceanu de a nu mai organiza alegeri anticipate in 2005, asa cum se stabilise la nivelul Aliantei D.A., a fost luata dupa o intalnire, dezvaluita ulterior, dintre acesta si Dinu Patriciu. Acesta este unul dintre motivele pentru care Traian Basescu a insistat ulterior in atacurile sale, directe sau voalate, la adresa lui Patriciu.

Ca acuzatiile au fost pe alocuri fortate se poate deduce si din plasarea lui Dinu Patriciu printre „mogulii media“, in conditiile in care omul de afaceri a devenit patron de presa abia spre sfarsitul anului trecut si nu detinea, in realitate, la acea data, forta mediatica a lui Adrian Sarbu, Ringier, Dan Voiculescu, sau Sorin Ovidiu Vintu.

Afacerile lui Patriciu

Dinu Patriciu s-a implicat direct, ca actionar, in doar cateva firme inregistrate in Romania: Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Agrochim Impex SRL, Praxis SRL, Rompetrol Distributie SA, Trustul de presa Ziua (Ziua SRL, Editura Ziua SRL, Ana Maria Press SRL) si, mai recent, Adevarul SA.

El a figurat insa, ca administrator, in mai multe societati: Grupul Rompetrol (Rompetrol Quality Control SRL, Rompetrol Logistics SA, Rompetrol Well Services SA, Rompetrol Rafinare SA si Rompetrol Downstream SA), Administrator SA, Sanex SA, Praxis SRL si Alpha Constructii Imobiliare SA. De asemenea, prin societatea Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Patriciu este implicat in firmele SGD Services SRL, Artis Design SA, Fitofarma SA, SG International SA si Alpha Construct SA.

De-a lungul anilor, a participat direct si la infiintarea altor societati: Compania de Constructii Phoenix Alpha SA (1992, impreuna cu societatea franceza Phoenix SA), Alpha International Construct SA (1993, alaturi de germanul Robert Perlitz), Hein Romania SA (1997, alaturi de Hein GmbH din Germania) si Baneasa Investitii Imobiliare SA (1997, impreuna cu firma Hein GmbH).

Pe de alta parte, fratele sau, Valeriu Romulus Serban Patriciu, este actionar in sapte societati din Romania: Deutsch-Rumanische Immobilien SA, Tele Distribution SRL, Expres Cargo SRL, Industrial Park SRL, Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Alpha Construct SA si Agrochim Impex SRL. Cea mai importanta dintre afacerile lui Dinu Patriciu, dar si cea mai controversata, este preluarea rafinariei Petromidia din Constanta.

Pentru a intra in posesia rafinariei, Patriciu a facut eforturi deosebite atat pe plan politic, cat si financiar, infiintand mai multe societati in strainatate, indeosebi in paradisuri fiscale sau in state cu o fiscalitate destul de permisiva. El a cumparat, de asemenea, de pe Rasdaq, mai multe actiuni la Rompetrol SA, societatea ce detinea rafinaria, si n-a renuntat sa spere nici-cand, intr-o prima faza, Petromidia a fost preluata de societatea turca Akmaya.

O datorie de stat rezolvata de guvernul Nastase

La sfarsitul anului 2000, dupa ce firma Akmaya a fost obligata sa renunte la pachetul majoritar de la Rompetrol (69,9%), acesta este preluat de grupul reprezentat de Dinu Patriciu, The Rompetrol Grup BV Olanda. Pentru a ascunde numele investitorilor implicati, dar si pentru a beneficia de inlesniri fiscale, societatea amintita era controlata printr-un off-shore, Romanian Oil and Gas Investments SARL din Luxemburg.

Numele unuia dintre investitori a iesit la iveala mult mai tarziu, abia cand acesta si-a vandut actiunile detinute. Este vorba despre Sorin Marin (foto) care a participat, alaturi de Dinu Patriciu, la operatiunea de preluare de pe piata bursiera a unui pachet important de actiuni Rompetrol, indeosebi prin firma comuna SG International.

Pachetul majoritar de actiuni de la Rompetrol a trecut, de fapt, prin mai multe societati, inainte de a fi concentrat la Rompetrol Group BV Olanda. In 2001, Sorin Marin si-a vandut actiunile detinute la Rompetrol si au fost introduse in joc alte entitati, precum Romånia and Moldova Direct Fund si East Capital Investments BV. In aprilie 2005, Grupul Rompetrol a rascumparat pachetul de actiuni de 25,1% din capitalul social detinut pana atunci de catre OMV.

Tot atunci, grupul Rompetrol era controlat de The Rompetrol Group NV – Olanda, detinut, la randul sau, de Rompetrol Holding SA Elvetia, ai carui actionari erau Dinu Patriciu (80%) si americanul Phil Stephenson (20%). Stephenson era vicepresedintele firmei olandeze si raspundea de tranzactiile internationale si de relatiile cu investitorii, iar Dinu Patriciu a fost presedintele Consiliului de administratie. Grupul Rompetrol este compus din 12 societati: Rompetrol SA, Rompetrol Rafinare SA, Rompetrol Petrochemicals SRL, Rompetrol Downstream SA, Rompetrol Logistics SA, Rompetrol Well Services SA, Romoil SA, Rominserv SA, Ecomaster-Servicii Ecologice SA, Palplast SA, Rompetrol Moldova si Rompetrol Bulgaria.

Prin Rompetrol, Dinu Patriciu a preluat Rafinaria Vega din Ploiesti si, pentru o perioada, cu sprijinul lui Radu Sarbu, administrarea societatii Conpet SA, care asigura intreaga infrastructura a sistemului national de transport prin conducte al titeiului. Dupa ce, in 2003, Rompetrol acumulase o datorie la bugetul de stat de aproximativ 603 milioane de dolari, spre sfarsitul acelui an, guvernul Adrian Nastase a hotarat transformarea acelei datorii in obligatiuni de stat, cu posibilitatea rascumpararii in sapte ani.

In septembrie 2006, dupa un an de tatonari din partea procurorilor, s-a finalizat rechizitoriul in dosarul privind delapidarea sumei de 85 milioane de dolari (creanta Libia) si manipularea pietei de capital, prin scoaterea la vanzare, in 7 aprilie 2004, a actiunilor Rompetrol Rafinare Constanta. In acest dosar, omul de afaceri Dinu Patriciu este acuzat de mai multe infractiuni: delapidare, spalare de bani, manipularea pietei prin tranzactii sau ordine de tranzactionare, initierea sau constituirea unui grup infractional organizat etc.

Mici secrete027

Liviu Luca, spionii si afacerea 8%

Numele lui Liviu Luca (foto) a fost des invocat de presa in conflictul dintre Basescu si Tariceanu, ca urmare a intentiei lui Luca de a prelua, in numele salariatilor Petrom, a pachetului de 8% din actiunile societatii. Posibilitatea achizitionarii, de catre salariatii Petrom, a unui pachet de 8% din actiuni a fost prevazuta in contractul de privatizare a societatii, incheiat intre MEC si OMV in iunie 2004.

Deoarece numarul salariatilor Petrom era, la inceputul lui 2005, de peste 55.000, s-a hotarat ca in numele acestora sa actioneze o singura persoana, Liviu Luca, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere (FSLI) Petrom. Pentru aceasta, trebuia ca legea prin care fusese aprobat contractul de privatizare a Petrom (Legea nr. 555/2004) sa fie completata cu un act normativ cu putere de lege, care sa permita unei singure persoane sa actioneze in numele celorlalte, legea initiala prevazand doar posibilitatea achizitionarii de actiuni pentru fiecare dintre salariati, in nume propriu.

Actiunile salariatilor, o buna afacere

Liviu Luca a inteles rapid miza afacerii, si anume diferenta uriasa intre pretul de achizitie al pachetului de actiuni (2.158 lei/actiune) si valoarea lor de piata din perioada incheierii tranzactiei (3.700 lei actiune in 8 iunie 2005). Pentru a perfecta afacerea, Luca a obtinut, mai intai in aprilie 2005, imputernicirea din partea PAS Petrom pentru a actiona in numele salariatilor, iar ulterior a gasit si sursa de finantare pentru aceasta importanta achizitie.

Cum se stie deja, liderul FSLI a intrat in contact cu gruparea condusa de bulgarul Stamen Stantchev si, pe 24 mai 2005, a incheiat o intelegere prin care PAS Petrom a acordat exclusivitate pentru activitatea de consultanta si finantare (imprumut de 235 milioane de euro garantat cu pachetul de actiuni), in vederea preluarii pachetului de 8% din actiunile Petrom, consortiului format din Credit Suisse First Boston Europe Ltd. Londra (CFSB) si firma J&T Private Equity N.V. Olanda (in fapt, o companie prin intermediul careia urma sa se transmita comisionul de „consultanta“ pentru gruparea Stantchev).

Afacerea a intrat, asadar, in sfera de preocupare a lui Stantchev, bulgarul urmand sa se ocupe de toate demersurile elaborarii si promovarii actului normativ in Guvernul Romaniei. Beneficiind de relatia apropiata cu ministrul Ioan Codrut Seres, precum si cu alti inalti demnitari din MEC, Stamen Stantchev a reusit sa-l convinga pe ministru de importanta afacerii si sa-l determine sa introduca „pe masa guvernului“ proiectul de act normativ favorabil PAS Petrom.

Parchetul a monitorizat activitatea lui Seres

Deloc intamplator insa, toata operatiunea a fost atent monitorizata de Parchet, cu sprijinul serviciilor secrete. Au aparut astfel detalii semnificative despre „lobby-ul“ practicat de bulgarul Stantchev pe langa Codrut Seres, dar si despre greutatile intampinate de acesta in obtinerea semnaturilor, pe proiectul de act normativ, din partea anumitor colegi de cabinet.

Intr-o convorbire telefonica din 5 iunie 2005, Stamen Stantchev il informa pe colegul sau de la Credit Suisse First Boston, Michal Susak, ca i-a inmanat lui Codrut Seres proiectul si ca mai are nevoie de patru semnaturi pentru a fi dus la guvern. „Miercuri (Ioan Codrut Seres – n.r.), se va intalni cu L (Liviu Luca – n.r.) si ii va solicita sprijinul, deoarece are nevoie de patru semnaturi pentru a o duce (proiectul de ordonanta -n.r.) in guvern. (…) O sa ma intalnesc marti cu L si voi vorbi cu el despre intalnirea pe care o va avea el. (…) Joi, documentele vor fi puse in miscare pentru colectarea de semnaturi… A spus ca va face tot posibilul pentru ca saptamana viitoare sa treaca de guvern“ – se mentioneaza in stenograma acestei convorbiri, document aflat la dosarul „spionilor“.

Proiectul de act normativ a fost pus in discutie prima data pe 29 iunie 2005, numai ca s-a lasat cu scandal. Iata ce ii marturisea telefonic, in seara de 29 iunie, ora 22:11, Ioan Codrut Seres lui Stamen Stantchev: „A fost un scandal. Unii ministri au spus ca aceasta ordonanta este imorala si murdara si nu vor sa fie partasi la asa ceva. Asa ca am fost un pic rusinat. Prin urmare, ar trebui ca (Liviu Luca – n.r.) sa-si rezolve problema mai intai (aceea de a obtine semnaturile de la ministrii justitiei si finantelor publice, precum si pe cea de la ministrul de stat Gheorghe Seculici- n.r.). Pentru ca pana azi nu m-am simtit prost in nicio sedinta de guvern. Si azi, nu stiu pentru cine si pentru ce am fost… Am avut doua intalniri cu el (Liviu Luca – n.r.) si i-am spus sa-si rezolve problema. Nu a reusit sa faca asta. Asa ca nu voi fi eu cel care sa mai puna aceeasi problema in guvern. Nici nu se mai discuta“.

Stantchev a reusit sa-l convinga insa pe ministrul Seres sa sustina in continuare cauza, spunandu-i ca „de fapt, nu trebuie sa-l sustii, trebuie sa-l prezinti. Treaba ta nu este sa sustii, ci sa prezinti“.

Seres a acceptat sa revina asupra hotararii, nu inainte de a-i repeta lui Stantchev sentimentul resimtit al neputintei de la Palatul Victoria: „M-am facut de c…t azi in guvern. Din, stai ca-ti spun, din patru, sase, sapte, din opt acte normative, asta a fost singurul care nu mi-a trecut“.

Desi ulterior s-a implicat in afacere si Nagy Zsolt, care a promis ca va face si el lobby pe langa ministrii incapatanati, proiectul de act normativ a fost respins si in Sedinta de Guvern din 12 iulie 2006. Odiseea ordonantei a fost astfel blocata, iar cei implicati se afla sub lupa procurorilor sau a instantelor de judecata.

p30

Dan Voiculescu

Controversatul Dan Voiculescu este unul dintre criticii cei mai inversunati ai lui Traian Basescu si are motive destul de puternice sa doreasca inlaturarea presedintelui din fruntea statului. Presedinte al Partidului Conservator, Dan Voiculescu a fost cooptat la guvernare dupa ce presedintele Basescu l-a convins sa faca acest lucru.

La cateva zile insa dupa castigarea alegerilor si reconfigurarea politica, pe 6 ianuarie 2005, acelasi Basescu a numit partidul condus de Voiculescu „solutia imorala“ a guvernului Tariceanu si l-a determinat, astfel, pe acesta sa-si radicalizeze pozitia fata de Cotroceni. Pe de alta parte, Voiculescu a devenit rapid si partizanul schimbarii din functie a ministrului Monica Macovei, ca urmare a gravelor probleme cu care se confrunta in justitie, alaturi de fiica sa, Camelia, dar si de cei doi fosti ministri conservatori propulsati in guvernul Tariceanu, George Copos si Ioan Codrut Seres.

Desi a folosit toate mijloacele care i-au stat la dispozitie pentru schimbarea din functie a ministrului Macovei, inclusiv initierea motiunii de cenzura in cadrul Senatului Romaniei, Voiculescu nu si-a atins scopul imediat, dar a contribuit la escaladarea conflictului atat cu Partidul Democrat, cat si cu presedintele Traian Basescu.

Unul dintre mijloacele folosite in batalia politica a fost si este puternicul trust de presa controlat de familia Voiculescu, trust care include posturile de televiziune Antena si cotidianul „Jurnalul National“. In cazul sau, notiunea de mogul media este perfect justificata, unul dintre posturile sale de televiziune gazduind constant cele mai dure atacuri mediatice la adresa presedintelui.

Problemele din justitie ale lui Dan Voiculescu au debutat prin implicarea fiicei sale, Camelia Voiculescu (foto), in dosarul penal al lui Dinu Patriciu privind manipularea pietei de capital prin tranzactionaea la bursa, pe 7 aprilie 2004, a actiunilor Rompetrol Rafinare Constanta.

Camelia-Voiculescu-si-Dan-Voiculescu

La 17 minute de la deschiderea sedintei de tranzactionare, prin consilierul Sorin Pantis (pe atunci, director general executiv al grupului Grivco SA), Camelia Rodica Voiculescu a achizitionat 480 milioane de actiuni RRC la pretul de 250 lei/actiune.

Societatea de la care a cumparat actiunile a fost Saltville Limited, firma reprezentata de americanul Colin Richard Hart. Ulterior, actiunile au fost vandute cu un profit considerabil. Deoarece Sorin Pantis si-a asumat paternitatea operatiunii, el a devenit invinuit in dosarul cauzei, iar Camelia Voiculescu a fost citata doar in calitate de martor.

Un al doilea dosar penal, in care, de aceasta data, Dan Voiculescu este implicat alaturi de fiica sa, a fost anuntat recent de seful DNA, Daniel Morar. Este vorba despre un dosar disjuns din dosarul in care George Copos, fost vicepremier in guvernul Tariceanu pana in iunie 2006, a fost acuzat de evaziune fiscala. De aceasta data, Dan si Camelia Voiculescu sunt cercetati pentru spalare de bani, procurorii afirmand ca prin conturile personale ale acestora, precum si prin conturile firmei Grivco SA, a fost spalata o suma de aproximativ un milion de dolari, bani proveniti din vanzarea catre Loteria Nationala a celor 38 de spatii comerciale detinute de una dintre societatile lui George Copos. Oficial, solutia de incepere a urmaririi penale pentru Dan si Camelia Voiculescu a fost anuntata pe 30 martie 2007 si a fost insotita de reactii dure din partea presedintelui Partidului Conservator, care l-a acuzat pe seful DNA ca face politie politica la comanda lui Traian Basescu. El s-a declarat, de asemenea, nevinovat in fata noilor acuzatii. „Familia Voiculescu nu va face niciodata nimic ilegal, iar domnul procuror }ulus vrea sa o implice pe Camelia mea in lupta politica. Ea este la fel de curata ca si mine. (…) Ii somez sa-mi lase familia in pace! Daca nu o vor face, va fi scandalul secolului!“, a afirmat Voiculescu in cadrul unei conferinte de presa din 6 aprilie 2007. Dosarul de informator ajuns la justitie

Odiseea lui Voiculescu in justitie nu se opreste aici. Astfel, tot justitia este cea care trebuie sa decida daca Voiculescu, alias „Felix“, a facut sau nu politie politica asa cum a hotarat, in urma cu mai multe luni, Colegiul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (CNSAS).

p32

Sub umbrela de la Cotroceni

gruparea cotroceni

Grupul Golden Blitz si asfaltul

Primul dintre grupurile de interese nelegitime asociat Cotroceniului este reprezentat de patronii restaurantului Golden Blitz, Dan Besciu si Sorin Vulpescu. Atentia asupra acestora a fost atrasa de vizitele dese pe care presedintele Basescu le-a facut, in calitate de client, la restaurantul mentionat. Presa a descoperit ca patronii de la Golden Blitz, actionari si la societatea „Euro Construct Trading 98“, au fost si sunt clientii unor contracte importante cu Primaria Capitalei inca din timpul mandatului de primar general detinut de Traian Basescu, valoarea acestora crescand insa dupa ce fostul primar a devenit presedintele Romaniei. Pe de alta parte, a fost descoperita si legatura dintre Elena Udrea, sefa de cabinet a lui Traian Basescu, si aceasta grupare. Sotul Elenei Udrea, Dorin Cocos, fusese asociat cu cei doi in societatea West Tour 98 SRL, firma care, chiar daca nu a functionat, reprezinta proba legaturii de afaceri si de interese dintre acestia.
Omul de afaceri Dorin Cocos a intrat in atentia presei din cauza sotiei sale, Elena Udrea, fosta sefa de cabinet a lui Traian Basescu. Considerat de unii drept veriga de legatura dintre patronii de la Golden Blitz si Traian Basescu, Dorin Cocos pare a fi, in realitate, o victima a actiunilor politice ale sotiei sale. Radiografia afacerilor sale, prezentate pe larg in numarul 30 al revistei „Bilant“, arata ca Dorin Cocos este, mai degraba, un apropiat al cercurilor de interese din PSD, aripa Bittner-Petrache, persoane alaturi de care a infiintat numeroase societati.

In ceea ce priveste firma grupului Besciu-Vulpescu, Euro Construct Trading, specializata in asfaltarea si reabilitarea drumurilor, ea a fost destul de vitregita in vremea guvernarii PSD, obtinand pe relatia cu Ministerul Transporturilor, in perioada 2002-2004, doar cate un contract anual, in valoare de, cel mult, doua miliarde de lei. „Regii asfaltului“ la acea data erau bacauanii Dorinel Umbrarescu si Costel Casuneanu. Printre lucrarile preluate totusi de catre Euro Construct Trading 98, pot fi amintite contractele primite de la Consiliul Judetean Vrancea, pentru refacerea unor drumuri judetene, dar si proiectul pentru refacerea in regim de urgenta a podului de peste raul Arges, ce leaga Giurgiu de Oltenita. De asemenea, in 2004, firma patronilor de la Golden Blitz a beneficiat de 22 de contracte incheiate cu Primaria Capitalei pentru reabilitarea mai multor bulevarde sau strazi importante (Calea Dorobantilor, bd. Unirii, bd. Dimitrie Pompei, bd. Ferdinand I, bd. Octavian Goga, bd. Nicolae Grigorescu etc.). Dupa preluarea mandatului prezidential de catre Traian Basescu, cifra de afaceri a firmei grupului Besciu-Vulpescu a cunoscut un salt spectaculos, primind, in primul an al guvernarii Tariceanu, numai de la Ministerul Transporturilor, noua contracte in valoare de peste 510 de miliarde de lei vechi.

Incurajarea firmelor apropiate de Cotroceni

Dintre contractele primite in 2005, sase au fost obtinute in urma unor licitatii, iar trei ca urmare a negocierii cu o singura sursa. Tot in 2005, firma Euro Construct Trading 98 a castigat licitatia pentru repararea Autostrazii Bucuresti-Pitesti, un contract in valoare de 4,2 milioane de euro. Anul urmator, in 2006, aceeasi firma a castigat, in consortiu cu UMB Spedition si Com-Axa (firme ale lui Dorinel Umbrarescu – foto stanga) si Pa&Co (firma lui Costel Casuneanu), licitatia pentru un tronson din autostrada Bucuresti-Brasov, portiunea Moara Vlasiei-Ploiesti. Suma licitata de consortiul mentionat a fost de 200 milioane de euro, foarte apropiata de cea pe care isi putea permite sa o plateasca Ministerul Transporturilor (210 milioane de euro) pentru aceasta lucrare, dar cu mult mai mica decat a celorlalti competitori. Afacerea a fost insa demascata recent de premierul Tariceanu, care a sugerat ca licitatia a fost castigata in urma interventiei presedintelui Traian Basescu, pentru sustinerea firmelor autohtone in proiectele de infrastructura. „Vreau sa va citez din discursul presedintelui la investirea ministrului transporturilor: «Va trebui sa gasiti formula prin care sa consolidati agentii economici romani, constructorii in mod deosebit, sa-i invitati sa se asocieze in asa fel incat, prin cifra de afaceri pe care au realizat-o anul trecut, anul acesta sa poata intra in competitii pe care pana acum s-au obisnuit sa le castige firmele straine». Va readuc aminte ca dupa aceasta interventie s-a modificat caietul de sarcini la asfaltarea sau reparatia autostrazii Bucuresti-Pitesti si, surpriza, poate va aduceti aminte cine a castigat: firma cu restaurantul!“, a afirmat Tariceanu la inceputul acestui an. Contractelor mentionate li s-au adaugat si cele privind deszapezirea unor drumuri nationale. Astfel, numai pentru iarna trecuta valoarea contractului incheiat intre Euro Construct si Compania Nationala a Drumurilor (CNADNR), in 4 decembrie 2006, a fost de 8,9 milioane de euro.

Regii asfaltului: Umbrarescu si Casuneanu

Cunoscut mai degraba sub titulatura de „rege al asfaltului“, Dorinel Umbrarescu a fost si el semnalat, in cateva randuri, drept unul dintre protejatii lui Traian Basescu. Insusi Basescu a declarat recent ca a intervenit, in 2005, pe langa ministrul transporturilor, Gheorghe Dobre, ca sa deblocheze sumele restante fata de firmele lui Dorinel Umbrarescu. „Am insistat pana a iesit hotararea de guvern (HG 726/2005 – n.r.) care a autorizat un mod de plata, cu bilete la ordin, platibile in timp, dar oamenii au putut sa-si plateasca datoria la stat, sa-si reia ciclul de functionare normal. (…) Era firma lui Umbrarescu, celebrul „rege al asfaltului“. Avea neincasati 1.600 de miliarde lei la 1 ianuarie 2005. Ar fi fost o nebunie sa distrugi o asemenea firma neplatind-o. Alaturi de firma aceasta, mai sunt inca multe alte firme de constructii care aveau lucrari facute, receptionate, recunoscute a fi facute si neplatite“, a declarat Basescu recent, intr-un interviu. Declaratia a fost facuta dupa aparitia rezolutiei prin care presedintele cerea ministrului transporturilor „analiza si rezolvare legala“, pe un memoriu al omului de afaceri Dumitru Bucsaru, persoana ce avea de recuperat de la minister peste 100 de miliarde de lei. Pe de alta parte, premierul Tariceanu a afirmat ca Dorinel Umbrarescu i-ar fi fost impus ministrului Gheorghe Dobre chiar de catre presedintele Basescu. Tariceanu a reprodus chiar dialogul pe care l-ar fi avut, in 2005, Dobre cu Umbrarescu: „Sa traiti, m-am prezentat la dumneavoastra!“ – ar fi zis Umbrarescu. „Da, mi-a spus presedintele Basescu sa am grija de tine!“- i-ar fi raspuns ministrul Gheorghe Dobre. Evident, dialogul a fost citat de premier, „pe surse“, el nepunand la dispozitia presei stenograma acestei discutii. Conform lui Dorinel Umbrarescu, el nu ar fi avut contacte cu presedintia decat in timpul inundatiilor. „Singurul contact cu presedintia a fost cel legat de digul de la Timisoara, pe care m-am oferit sa-l fac, situatie consumata in perioada inundatiilor din Banat“, a spus Umbrarescu. Este, prin urmare, posibil ca atunci sa fi avut loc dialogul amintit de Tariceanu. O alta asociere care se face intre Umbrarescu si Traian Basescu se refera la participarea firmelor Spedition UMB si Com Axa, in consortiu cu firmele lui Besciu si Casuneanu, la constructia tronsonului Moara Vlasiei-Ploiesti din cadrul autostrazii Bucuresti-Brasov. Convins ca lucrarea a fost abuziv acordata acestui consortiu, Tariceanu l-a desemnat pe seful Corpului de Control al Guvernului, Cristian David (actualul ministru al administratiei si internelor), sa verifice conditiile in care s-a perfectat afacerea. Evident, prima concluzie a fost ca pentru favorizarea firmei patronilor de la Golden Blitz, ministrul Berceanu ar fi schimbat in mod „ilegal“ conditiile din caietul de sarcini, ceea ce pune sub semnul intrebarii castigarea licitatiei de catre cei mentionati.

p29

O afacere de pe vremea primarului Basescu

Alaturi de Umbrarescu, presa a semnalat si prezenta, in tabara Cotroceni, a omului de afaceri originar din Oituz-Bacau, Costel Casuneanu. Motivul a fost prezenta acestuia pe lista castigatorilor licitatiei pentru o portiune din autostrada Bucuresti-Brasov, precum si mai vechile sale legaturi de afaceri cu Traian Basescu, din vremea in care acesta din urma era primarul general al Capitalei. In august 2000, Traian Basescu a cumparat, de la un oarecare Nicolae Peticila, un teren de 3.700 mp, in str. Aleea Privighetorilor din Baneasa, cu 1,48 miliarde lei, adica 13 dolari/mp, in conditiile in care pretul zonei se apropia de 100 dolari/mp. In acelasi timp cu Basescu, si in prelungirea terenului achizitionat de acesta, omul de afaceri Costel Casuneanu a cumparat si el un teren de aceleasi dimensiuni, dar la un pret de trei ori mai mare, adica aproximativ 5 miliarde lei vechi. O luna mai tarziu, pe 10 septembrie 2000, Traian Basescu cumpara de la Costel Casuneanu un autoturism Mercedes-Benz S500 din 1997, cu 13.000 dolari. Limuzina fusese inmatriculata in Romania cu cateva zile inainte de tranzactie si valora cu mult mai mult decat a platit Basescu. Conform dezvaluirilor de presa, omul de afaceri din Oituz, posesor al unui parc auto de aproape 100 de TIR-uri, beneficiase, pe vremea cand Basescu era ministru al transporturilor, de mai multe licente de transport. Cercul afacerii terenului din Baneasa se inchide in octombrie 2002, cand Traian Basescu vinde terenul din Aleea Privighetorilor la un pret de opt ori mai mare decat cel cu care il achizitionase, adica 12 miliarde lei vechi. In mod ciudat, generosul cumparator al terenului din Baneasa este o doamna (Gabriela Blaj) din Oituz, locul de nastere al lui Costel Casuneanu. Suspiciunile legate de aceasta afacere au alimentat ipoteza unei relatii speciale dintre Traian Basescu si omul de afaceri Casuneanu.

p31

Dumitru Bucsaru si pretul umflat al succesului

Interventia presedintelui Traian Basescu pe langa ministrul Gheorghe Dobre, in favozarea restituirii sumelor restante pe care le avea Ministerul Transporturilor fata de omul de afaceri Dumitru Bucsaru, a fost adusa in atentia opiniei publice la inceputul acestui an. Concret, prin memoriul adresat presedintiei, Bucsaru reclama nerecuperarea sumei de 110 miliarde lei vechi in urma contractelor derulate in anii anteriori cu Ministerul Transporturilor. Ceea ce n-a stiut presedintele Basescu este faptul ca majoritatea contractelor incheiate cu Bucsaru au fost insotite de mari tepe trase institutiilor partenere si indeosebi CFR-ului condus de celebrul Mihai Neculaiciuc. Mai multe astfel de contracte s-au aflat, si inca se mai afla, in atentia procurorilor. Originar din Urziceni-Ialomita, Dumitru Bucsaru este exemplul clasic al omului de afaceri care s-a dezvoltat pe baza creditelor in cascada, obtinute de la banci cu capital de stat, si a contractelor incheiate, tot cu statul, si finalizate prin umflarea la maximum a devizelor.

p33

Dan Badea

Revista BILANŢ nr. 32, aprilie 2007

Ofensiva impotriva serviciilor de informatii

Razboiul anti-Basescu, declansat de grupurile de interese din jurul premierului Calin Popescu-Tariceanu, are o componenta tot mai agresiv indreptata impotriva serviciilor de informatii si, in consecinta, a securitatii nationale. Dupa ce au esuat, deocamdata, in incercarea de a prelua controlul asupra serviciilor secrete, liberalii lui Tariceanu s-au coalizat pentru a decredibiliza conducerile sau activitatea acestor structuri.Scopul acestor actiuni este, in gandirea strategilor liberali, anihilarea puterii presedintelui si transformarea acestuia intr-un actor docil pe scena politica romaneasca. Totul pleaca de la teza liberalo-patricista conform careia puterea lui Traian Basescu sta in serviciile secrete, pe care le controleaza si prin intermediul carora obtine informatii despre structurile mafiote ce graviteaza in jurul premierului.Succesele obtinute de SRI, spre exemplu, in cazurile Patriciu si Stantchev sunt revoltatoare pentru patrulaterul Tariceanu-Patriciu-Voiculescu-Luca, in conditiile in care “nasul” Tariceanu n-a fost capabil sa musamalizeze, cum ar fi fost firesc, fluxul de informatii penale ajuns la procurorii anticoruptie. Deoarece serviciile i-au pus “piedica” lui Patriciu, sau lui Seres, atunci serviciile nu sunt bune, afirma baietii lui Tariceanu. Daca serviciile secrete ar fi fost controlate de premier, securitatea si protectia structurilor mafiote ar fi fost asigurata, cred ei. Pedepsirea serviciilor pentru ca si-au facut datoria, dublata de eforturile agresive pentru preluarea controlului acestora, este, de fapt, explicatia atacurilor indreptate de mai multa vreme impotriva lor.

SEMINAR - ZIARUL FINANCIAR

In analiza aparuta sub titlul “Mafia si Securitatea Nationala” am aratat deja unul dintre fronturile pe care se poarta aceasta batalie antiservicii, prin destructurarea legislativa si anularea competentelor ce tin de marea coruptie si crima organizata.

Teza fostilor securisti si politia politica

Un al doilea front pe care se duce batalia este cel al hartuielii continue a serviciilor, pentru decredibilizare, scopul urmarit fiind justificarea ingradirii ulterioare a competentelor deja amintite. Campania este coordonata de aceiasi strategi ai premierului, fie ei “parlamentari de serviciu”, politicieni fideli sau consilieri exaltati. Toti au in comun o impardonabila necunoastere a rolului si functiilor reale ale serviciilor de informatii, precum si dorinta de a satisface interesele stapanului.

Pentru a avea succes “de public” in campania lor, strategii lui Tariceanu au folosit si continua sa aplice teza “fostilor securisti” din servicii, vinovati prin definitie de toate relele sistemului; prezenta “fostilor securisti” este o conditie necesara si suficienta pentru a demonstra ca serviciile de informatii continua practicile de politie politica ale fostei Securitati. Teza aceasta este lucrarea de capatai a lui Marius Oprea, consilier personal al lui Calin Popescu-Tariceanu si strateg al pachetului legislativ privind securitatea nationala incropit de echipa lui Tariceanu.

Ea a fost folosita in aparare atat de Patriciu – care a pretins ca, desi a existat un mandat din partea procurorului, i-au fost interceptate ilegal convorbirile telefonice -, cat si de Seres – care a fost interceptat indirect, pe mandatele celor aflati in atentia procurorilor. Amandoi au invocat, in mod fals, actiuni de politie politica si au raspandit aceasta idee prin intermediul mass-media controlate. Vinovatul pentru aceste actiuni a fost identificat, evident, in persoana lui Traian Basescu, “seful” serviciilor.

Un alt atac gratuit, inregistrat recent la adresa presedintelui, via SRI, a pornit de la interviul dat postului de televiziune TVR1 de Traian Basescu. Dupa ce a afirmat ca in 2005, intr-o sedinta de guvern, a atras atentia ministrilor sa aiba grija cu cine vorbesc la telefon, deoarece unii dintre interlocutorii acestora se afla sub mandat de interceptare, aliatii lui Tariceanu au sarit, cu o intarziere de doi ani, la gatul presedintelui, intrebandu-l de unde stia despre aceste interceptari si de ce premierul nu fusese informat despre legaturile ministrilor cu suspectii aflati la index.

Mai mult, premierul Tariceanu a declarat oficial ca el nu fusese informat de faptul ca anumiti membri ai Guvernului “fac obiectul unor ascultari”: “Eu vad ca presedintele foloseste informatii de la serviciile secrete despre membri ai Guvernului, iar eu nu sunt informat despre acest lucru. Este foarte grav ca presedintele stie ca anumiti membri ai Guvernului fac obiectul unor ascultari, iar eu nu sunt informat” – a declarat Tariceanu. Evident, afirmatia lui Tariceanu era, in parte, falsa, deoarece nu ministrii faceau “obiectul unor ascultari”, ci prietenii lor.

Ulterior insa, SRI a declarat, printr-un comunicat oficial, ca premierul fusese totusi informat, la fel ca si presedintele, despre aceasta situatie: “Informarile elaborate de catre Serviciu referitoare la unele riscuri si vulnerabilitati identificate in sistemul energetic national au fost transmise, conform legii, atat presedintelui Romaniei, in calitate de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a tarii, cat si prim-ministrului Guvernului Romaniei”. Atragerea SRI in aceasta disputa, ca tap ispasitor, nu si-a produs insa efectul, cele “21 de note” primite de premier fiind o dovada clara in acest sens.

Atac cu oratanii la SPP

Teza strategica a lui Marius Oprea (“securistii” sunt peste tot) a fost din nou folosita, la sfarsitul lunii trecute, in cazul Serviciului de Protectie si Paza. Cum am aratat deja, baietii lui Tariceanu doresc scoaterea SPP de sub controlul presedintelui CSAT si transformarea lui intr-o directie din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor. Un serviciu in minus pentru presedinte inseamna o victorie in plus pentru Tariceanu.

Numai ca acest demers are prea putine sorti de izbanda, atat datorita caracteristicilor functionale ale acestei structuri, a supradimensionarii ulterioare a MAI, dar si a impotrivirilor din interiorul SPP. Prin urmare, s-a imaginat un scenariu de compromitere a serviciului prin exploatarea unui conflict artificial de munca.

Mircea Gainusa

Astfel, pe 25 ianuarie 2007, un ofiter activ al SPP, colonelul Mircea Gainusa (foto), iese la rampa si, printr-o scrisoare deschisa adresata presedintelui Traian Basescu, informeaza opinia publica de pretutindeni ca SPP “se afla intr-un proces de destructurare cu repercusiuni negative in planul starii de spirit a cadrelor, cat si al indeplinirii atributiilor functionale stabilite” de lege.

mircea gainusa
mircea gainusa

Motivul acestei stari de fapt, spune ofiterul rebel, este prezenta otravita in cadrul SPP a inamicului public numarul unu, intruchipat de fostii ofiteri de Securitate: “Cu deosebit respect, stimate domnule presedinte, va supun atentiei faptul ca, in prezent, Serviciul de Protectie si Paza a devenit structura in care sunt ascunse cadre militare care au apartinut fostelor institutii represive comuniste sau au activat ca inalti demnitari, salarizati, in fostul CC al UTC ori participanti la actiunile represive din timpul evenimentelor din Decembrie 1989” – spune colonelul cu nume de pasarica.

Gainusa expune apoi lista celor 13 securisti ascunsi in SPP si acuzati, de protestatar, ca au distrus serviciul. Primul dintre inamici este chiar seful SPP, generalul maior Lucian Pahontu, “fost ofiter activ in defunctul Departament al Securitatii Statului”, deci vinovat. Al doilea acuzat este generalul maior Alexandru Burian, “absolvent al Academiei Politice din cadrul Academiei Militare Generale, iar inainte de anul 1989 a fost inalt activist platit al CC al UTC, unde alaturi de «generalul heroina» a activat in subordinea «martirului» George Copos”.

Urmeaza colonelul Dorel Nutu, acuzat ca “a participat activ pe timpul evenimentelor din Decembrie 1989 la actiunea de incinerare a cadavrelor eroilor revolutiei timisorene (…) si la aruncarea cenusei rezultate”. La fel, colonelul Ailoaie Vasile care ar fi fost, inaintea angajarii in SPP, “cercetat, apoi pus la dispozitie si apoi dat afara din Ministerul Administratiei si Internelor, pentru abateri deosebit de grave”.

Al cincilea inamic este colonelul Costin Nedelea (supranumit “Hitlerica” – n.n.: C.B.), “fost ofiter de Securitate” incadrat in SPP pentru a scapa de consecintele legii privind deconspirarea Securitatii ca politie politica. Pomelnicul continua cu coloneii Ion Costea, Adrian Balan, Florin Popescu, Gheorghe Alexandru si Ovidiu Lazar, care ar fi fost “judecati in consiliile de onoare ale MAI, pentru abateri deosebit de grave, incompatibile cu calitatea de ofiter”. Lista se incheie cu colonelul Petru Caba si maiorii Andrei Nistor si Ioan Sarlea.

Cu oistea’n gardul de la Cotroceni

Dezvaluirile lui Gainusa, extinse si repetate prin canalele media ale aliatilor lui Tariceanu, au fost apoi rapid preluate de grupul de lucru liberal si, prin vocea parlamentarilor de serviciu Norica Nicolai si George Scutaru, au fost exploatate in sensul prevazut de scenariu. Iata ce declarau parlamentarii flasneta: “Situatia din Serviciul de Paza si Protectie este foarte grava daca sunt adevarate cele semnalate de un colonel SPP in scrisoarea deschisa adresata presedintelui Traian Basescu. Iar faptul ca un militar, un cadru activ, a facut publice neregulile si ilegalitatile din cadrul SPP demonstreaza ca s-a ajuns la o situatie fara iesire in interiorul acestui serviciu. (…) Nu putem permite ca banii publici sa fie cheltuiti pentru recompensarea unor oameni care nu au nimic de a face cu democratia”.

Teza cu “securistii rai”, a lui Oprea (foto), parea sa functioneze, liberalii fiind siguri ca au mai batut astfel un cui in cosciugul SPP. Numai ca adevarul avea sa-i pocneasca rapid peste gura dupa ce oficialii SPP au prezentat culisele revoltei colonelului Gainusa. Individul construise intreaga poveste pentru a scapa de pensionare. Desi ii venise sorocul, nu voia cu nici un chip sa treaca in civilie si a fost probabil sfatuit sa-si santajeze superiorii ca poate reuseste sa se mentina in sistem. Pe de alta parte, povestea tesuta de el, parca rupta din operele lui Marius Oprea, era falsa.

Printr-un comunicat oficial, SPP a demontat aceasta diversiune. Dupa ce a explicat trista situatie profesionala a colonelului rebel Gainusa, SPP a corectat cu precizie aberatiile debitate de acesta cu privire la “militienii si securistii” identificati anterior. Astfel, generalul Pahontu fusese in 1989 comandant de pluton transmisiuni – militar in termen, si nu “ofiter DSS”; generalul Burian nu absolvise “Academia Politica”, ci Facultatea de Arme intrunite si nu fusese “inalt activist al CC al UTC”, ci detasat, o perioada, ca ofiter MApN, la Sectia de Pregatire a Tineretului pentru Apararea Patriei; colonelul Dorel Nutu nu a participat la incinerarea cadavrelor, dovada ca nu a fost inculpat, ci a fost audiat in calitate de martor datorita functiei pe care o ocupa atunci in cadrul serviciului judiciar al Militiei SAI; colonelul Victor Ailoaie nu a fost anchetat, cercetat sau judecat vreodata, ci a fost declarat inapt medical pentru o scurta perioada, iar ulterior, dupa insanatosire, a fost rechemat in activitate; colonelul Costin Nedelea a fost ofiter de Securitate, pentru doi ani, iar dupa 1990 a fost incadrat in SRI, unde a ramas pana in 2006, deoarece “nu a desfasurat actiuni de politie politica”; la fel, ceilalti ofiteri vizati “nu au fost judecati vreodata de consiliile de onoare sau pusi la dispozitie in vederea cercetarii”, cum afirmase Gainusa. in aceste conditii, ofensiva liberala asupra SPP, cu “gainusa” pe post de berbec, s-a dovedit a fi o noua oiste in gardul Cotrocenilor. O diversiune esuata.

Atac la SIE cu muncitori acoperiti

Zilele trecute a fost politizat si mediatizat excesiv cazul celor doi romani retinuti in Irak, in octombrie 2006, pentru nerespectarea unor norme interne dintr-o unitate militara. Mass-media au transformat un caz banal de indisciplina comis de doi cetateni romani intr-o chestiune de securitate nationala.

Politicienii au iesit pe posturile de televiziune pentru a-si da cu parerea despre chestiune si era cat pe ce sa fie convocat Consiliul Suprem de Aparare a tarii si sa intoarcem armele impotriva Statelor Unite daca nu se intampla ca romanasii nostri, oameni din popor, sa fie trimisi la mamele sau nevestele lor. Isteria nationala, lansata de bizoni cu minte ingusta din mass-media sau din lumea politica, a fost o noua ocazie pentru acumularea de puncte in razboiul Cotroceni-Victoria. De aceasta data, in conflict a fost agatat, cu aceeasi parsivenie politicianista, SIE, alaturi de Ministerul Afacerilor Externe.

Dupa dezvaluirea intarziata a situatiei celor doi muncitori retinuti in Irak, presedintele Basescu a declarat mai intai ca nu fusese informat despre acest caz, pentru ca ulterior sa revina si sa afirme ca aflase totusi despre aceasta retinere, in calitate de presedinte al CSAT, inca din noiembrie 2006.

Pe de alta parte, premierul Tariceanu a declarat ca nici el n-a fost informat despre muncitorii romani si, subit, a descoperit ca era o obligatie a ministrului de externe sa-i aduca si lui la cunostinta aceasta tarasenie. Numai ca, printr-o declaratie oficiala a MAE, se afirma ca ministrul Ungureanu nu era obligat sa-l informeze pe premier deoarece cazul tinea mai degraba de o activitate consulara de rutina, intr-o astfel de situatie aflandu-se cateva mii de romani. “MAE nu are obligatia sa informeze structurile de conducere ale Executivului in legatura cu evolutia tuturor cazurilor de asistenta consulara acordata celor aproximativ 7.200 de cetateni romani arestati sau condamnati in afara teritoriului national” – a declarat Corina Vintan, purtator de cuvant al MAE.

Cu toate acestea, orgoliul premierului a fost atat de afectat, incat a cerut demisia ministrului Ungureanu. Fiind vorba insa si de suspiciunea initiala de spionaj, in scandal a fost atras si Serviciul de Informatii Externe. Vocile liberalilor s-au facut rapid auzite, mai intai prin Bogdan Olteanu: “Trebuie sa vedem daca Serviciul de Informatii Externe si-a facut sau nu si-a facut datoria in aceasta situatie, daca a informat si pe cine a informat.

Din declaratiile pe care Traian Basescu le-a facut astazi (1 februarie a.c. – n.n.) intelegem ca a primit informatii din partea Ministerului Afacerilor Externe, dar continua sa nu existe nici un fel de mentiune referitoare la implicarea Serviciului de Informatii Externe in acest caz“, a declarat Bogdan Olteanu pe 1 februarie. Ulterior, acelasi Olteanu a declarat ca asteapta ca seful SIE, Claudiu Saftoiu, sa-si dea demisia. Pe 3 februarie, un alt PNL-ist, Adrian Iorgulescu, a cerut demiterea sefului SIE, fara sa poata argumenta, coerent, motivele pentru care a cerut acest lucru. “Si directorul SIE trebuie sa raspunda pentru faptul ca nu l-a informat pe premierul Tariceanu despre cei doi romani retinuti in Irak” – a declarat Iorgulescu.

Numai ca SIE nu prea avea de ce sa-l informeze pe Tariceanu despre cazul celor doi romani care se dovedisera a fi nu spioni, ci contravenienti, pentru ca incalcasera regulamentele interne din cadrul unitatii militare in care se aflau. Daca miile de cetateni romani de peste hotare, surprinsi ca fura sau ca nu respecta legile tarilor in care se afla, sunt retinuti de autoritatile statelor respective, trebuie sa fie informat primul-ministru? Trebuie ca SIE sa-si piarda vremea cu asa ceva? in caz afirmativ ar trebui ca primul-ministru sa nu mai citeasca altceva decat rapoarte despre infractorii romani de peste hotare, iar SIE sa se transforme in politie comunitara externa.

Dan Badea (alias Cosmin Bădescu)

PREZENT, 06 februarie 2007

Mafia si Securitatea Nationala

Conflictul dintre palatele Cotroceni si Victoria a capatat dimensiuni extrem de ingrijoratoare pentru securitatea nationala a Romaniei. Institutii fundamentale ale statului, precum Presedintia si Guvernul, se afla intr-un permanent razboi ale carui consecinte sunt devastatoare pentru intreaga societate, ca sa nu mai vorbim de implicatiile externe, mai ales dupa admiterea Romaniei ca membru cu drepturi depline in Uniunea Europeana. Exista tot mai multe indicii ca in Romania structurile de tip mafiot au capatat suficienta putere pentru a trece la schimbarea raportului de forte cu institutiile de aparare ale statului.

Declansat de presedintele Traian Basescu, ca reactie la ofensiva “grupurilor nelegitime de interese”, in fapt a structurilor mafiote deja coagulate, conflictul dintre palate nu este altceva decat rezultatul razboiului antimafia declansat de Presedintie cu sprijinul serviciilor secrete si al unui corp redus de procurori si politisti.

De cealalta parte a baricadei se afla prim-ministrul Calin Popescu-Tariceanu, un reprezentant al grupului de tip mafiot, incolacit in jurul lui Dan (Dinu – nume de scena) Costache Patriciu si
compus din politicieni corupti sau manipulabili, grup cu care s-au aliat strategic si alte structuri “nelegitime” aflate in atentia procurorilor. Bine reprezentate politic si mediatic, grupurile mafiote au reusit sa castige cateva batalii importante cu Presedintia si viseaza chiar sa obtina suspendarea, pentru 30 de zile, a presedintelui Basescu, o actiune cam greu de pus in practica.

Totusi, in aceste conditii, cand autoritatea presedintelui si a premierului se anuleaza reciproc, se poate spune pe buna dreptate ca Romania este, dincolo de aparente, o tara neguvernata. Din pacate, in acest conflict au fost atrase si serviciile secrete, implicarea lor, de o parte sau de alta, fiind de fapt una dintre marile mize ale conflictului. Asta deoarece, in razboiul anti-mafia, serviciile de informatii au o importanta esentiala.

Teama de forta serviciilor secrete i-a determinat pe aliatii lui Tariceanu sa faca tot posibilul pentru a le scoate de sub influenta presedintelui Basescu sau, in caz de nereusita, sa le reduca din atributii si putere.

Astfel, una dintre cele mai importante batalii castigate de mafie a fost amanarea cu cel putin un an a adoptarii pachetului legislativ privind securitatea nationala. In paralel, grupul Tariceanu si-a pregatit propriile legi ale securitatii, beneficiind de sprijinul unor ageamii parasutati intr-ale legislatiei in domeniu, precum Marius Oprea sau Stejarel Olaru, si spera ca va putea sa opreasca astfel, la portile mafiei, actiunile serviciilor de informatii.

Preocuparea pentru servicii a trezit insa si atentia “moderatilor” din PSD care, in dezacord cu varianta legislativa elaborata de CSAT, dar speriati de aberatiile comise de cuplul Marius Oprea-Stejarel Olaru, au pregatit propria versiune legislativa. Pe de alta parte, dar tot pentru a stopa influenta presedintelui asupra serviciilor secrete, insurgentii au lansat ipoteza desfiintarii Consiliului Suprem de Aparare a tarii, fara a observa ca pentru asta ar trebui schimbata mai intai Constitutia.

In aceste conditii, noua sesiune parlamentara se anunta deja a fi plina de evenimente spectaculoase, pe fondul confruntarii dintre presedinte si acolitii premierului. Pentru a intelege mai bine miza confruntarii, prezentam mai jos culisele bataliei pentru controlul serviciilor secrete.

Varianta PSD a securitatii nationale – pusa pe lista de asteptare

Primul conflict pe tema legilor securitatii nationale a Romaniei a avut loc, in actuala legislatura, intre grupul parlamentar al PSD si grupul de asa-zisi “experti” ai premierului Calin Popescu-Tariceanu, pe de o parte, si a CSAT, pe de alta parte. Astfel, la jumatatea lui 2005, un grup, format din senatorul George Cristian Maior si deputatii Ion Stan, Gabriel Oprea si Eugen Bejenariu, a initiat propuneri legislative concrete cu privire la infiintarea Comunitatii Nationale de Informatii, organizarea si functionarea SRI, SIE si CSAT, autorizarea interceptarii comunicatiilor, statutul ofiterului de informatii, precum si proiectul de lege privind controlul parlamentar asupra SRI.

Toate aceste proiecte au fost insa trecute pe linie moarta. Concret, la nivelul celor doua camere ale Parlamentului s-a luat hotararea ca acest pachet legislativ, al PSD, sa ramana in asteptare pana ce Guvernul va introduce in Parlament, spre dezbatere, propriile proiecte de legi ce vizeaza securitatea nationala. Totusi, blocarea proiectelor legislative ale reprezentantilor PSD a avut, evident, un substrat politic, deoarece viziunea PNL asupra securitatii nationale, ca si viziunea presedintelui, excludea din start directiile propuse de specialistii PSD. Mai mult, atat presedintele Basescu, in calitate de presedinte al CSAT, cat si premierul Tariceanu, in calitate de presedinte al PNL si prieten supus al lui Dan Costache Patriciu, aveau propriile viziuni asupra legislatiei privind securitatea nationala.

Opozitia manifestata de Guvern la proiectele inaintate de PSD a fost extrem de dura. Spre exemplu, in cazul proiectului de lege privind Comunitatea de informatii pentru securitatea nationala a Romaniei, inaintat la Guvern, “expertii” lui Tariceanu au formulat, in 11 pagini, argumente pentru respingerea proiectului de lege. Fara a intra pe fondul acestor “maraieli” guvernamentale, semnate de Tariceanu, trebuie spus ca, in fapt, aceasta a fost o forma oficiala de refuz in cazul unei initiative parlamentare a opozitiei. “Guvernul nu sustine adoptarea propunerii in forma prezentata” – a fost concluzia finala pusa atunci de Tariceanu.

In replica, parlamentarii PSD au conchis urmatoarele: “Guvernul, sub semnatura primului-ministru, nu a transmis un punct de vedere, ci s-a lansat intr-o critica a proiectului, fara just temei, cu intentia nedisimulata de a obstructiona adoptarea legii; este greu de inteles si e de neacceptat ca din partea primului-ministru sa fie transmise Camerei Deputatilor observatii care au ca premise necunoasterea legii si lipsa unei consilieri competente de specialitate in ceea ce priveste domeniul securitatii nationale; superficialitatea cu care a fost examinat proiectul denota o grava lipsa de raspundere fata de problemele securitatii nationale; in absenta pertinentei punctului de vedere al guvernului, proiectul trebuie sa urmeze, in continuare, procedurile de adoptare”.

De atunci, pachetul legislativ al PSD a ramas la index si se va mai putea vorbi despre el dupa ce compilatia legislativa a lui Marius Oprea va ajunge, pentru a fi refacuta de specialisti, in Parlament.

Buna guvernare – atentat la siguranta lui Tariceanu

La sfarsitul anului trecut, echipa de specialisti din Consiliul Suprem de Aparare a tarii, coordonata de consilierul Claudiu Saftoiu, a finalizat pachetul legislativ privind securitatea nationala. Proiectele au ajuns astfel in atentia presei si s-a declansat o dezbatere publica pe tema continutului lor. Din start, ceea ce a atras in primul rand atentia, dar si furia lui Calin Popescu-Tariceanu a fost conceptul de buna guvernare inclus in Strategia de Securitate Nationala a Romaniei.

“Buna guvernare constituie, in prezent, o conditie esentiala a securitatii si prosperitatii, instrumentul prin care democratia trece din planul conceptelor si al teoriilor in planul vietii reale. (…) Buna guvernare evalueaza succesul masurilor ce vizeaza combaterea insecuritatii, inechitatii si saraciei si stabileste corectiile necesare. (…) Experienta trecutului arata ca buna guvernare s-a aflat uneori in pericol, ca urmare a activitatii unor grupuri de interese nelegitime sau forte nedemocratice care – folosind vulnerabilitatile sistemului – au incercat sa influenteze exercitarea puterii in folos propriu ori sa schimbe puterea democratica prin actiuni violente sau anarhice” – se precizeaza in Strategia de Securitate Nationala a Romaniei.

Conceptul nou introdus de echipa supervizata de Traian Basescu a fost perceput de catre Tariceanu si acolitii sai ca o lovitura sub centura, mai ales ca in capitolul alocat acestuia se face vorbire si de grupurile de interese nelegitime, structuri pentru care Guvernul a capatat valente magnetice. Conform documentului, reperele bunei guvernari sunt “administratie publica profesionista si eficienta, justitie democratica si combaterea coruptiei”.
Cum toate acestea, sunt un deziderat greu de atins pentru Guvernul Tariceanu, este de inteles de ce reactia sa publica a fost prompta si vehementa in sensul scoaterii acestui concept din Strategia de Securitate. Inteleasa ca gestionare eficienta a treburilor publice, buna guvernare are, ca opus, guvernarea ineficienta (“efect al deficitului economic si al coruptiei institutionale ce se reflecta in manifestari de clientelism politic, ineficienta a administratiei publice, lipsa de transparenta si de responsabilitate publica, de birocratie excesiva si tendinte autoritariste”), iar aceasta a fost inclusa, in documentul amintit, printre amenintarile la securitatea nationala.

Cu o zi inainte de aprobarea in CSAT a Strategiei de Securitate Nationala, Calin Popescu-Tariceanu a afirmat ca buna guvernare “nu este un concept european, este vorba de asa-numitul concept al bunei guvernari, care se adreseaza in general statelor din lumea a treia. Consider ca nu este aplicabil Romaniei, care, daca ar avea probleme de buna guvernare, nu s-ar afla in situatia ca peste opt luni sa fie primita in UE”. Prin urmare, Tariceanu a cerut scoaterea din randul amenintarilor la securitatea nationala a conceptului de guvernare ineficienta. Evident, presedintele CSAT a refuzat sa-i indeplineasca dorinta.

Pe 17 aprilie 2006, imediat dupa incheierea sedintei CSAT, Traian Basescu a declarat, privitor la solicitarea premierului, urmatoarele: “Sigur, am convingerea ca domnul prim-ministru a avut toata bunavointa, doar consilierii care i-au pregatit materialul n-au stiut ca buna guvernare este un concept al Tratatului Constitutional; se gaseste la articolul 1-50, paragraful 1 din Tratat si este un concept de baza al Constitutiei Europene”.

Varianta cazona a legislatiei de securitate

Publicate pe site-ul Presedintiei, in aprilie 2006, patru dintre legile privind securitatea nationala au creat dispute la scena deschisa intre palatele Cotroceni si Victoria. Pachetul legislativ contine sase proiecte de lege dupa cum urmeaza: Legea privind activitatea de informatii, contrainformatii si securitate, Legea privind statutul profesional si de cariera al ofiterilor de informatii, Legea de organizare si functionare a SRI, Legea de organizare si functionare a SIE, Legea privind apararea nationala si Legea privind sistemul national de management al crizelor. Inainte de a fi aduse la cunostinta opiniei publice, primele patru dintre proiectele de legi amintite au fost secretizate si trimise la comisiile de specialitate din cadrul Parlamentului.

S-a creat atunci un adevarat iures cu privire la oportunitatea secretizarii lor, liberalii cerand desecretizarea si dezbaterea lor in mod public. Tot ei au afirmat ca nu vor vota niciodata aceste legi, ci vor initia altele. Ulterior, dupa desecretizarea acestora, liberalii l-au acuzat pe Basescu tocmai pentru ca le-a desecretizat.

Pe de alta parte, au fost descoperite mai multe prevederi de natura a incalca drepturile constitutionale ale cetateanului sau de a conferi puteri sporite ofiterilor de informatii. Astfel, printre punctele nevralgice supuse dezbaterii se numara dreptul ofiterilor de informatii de a efectua acte premergatoare cu caracter probatoriu pentru inceperea urmaririi penale.

“In conformitate cu dispozitiile Codului de procedura penala, art. 224, ofiterii de informatii anume desemnati pot efectua acte premergatoare cu privire la fapte infractionale ce au legatura cu amenintarile la adresa securitatii nationale” – se arata in art. 62.1 din proiectul de lege privind activitatea de informatii, contrainformatii si securitate. De asemenea, in paragraful 2 al aceluiasi articol este prevazut ca “In situatii iminente, cand nu exista posibilitatea instiintarii organului judiciar competent, ofiterii de informatii pot constata infractiuni flagrante referitoare la acte de pregatire, tentative sau acte de savarsire a atentatelor de terorism”.

La fel, intr-un alt articol, se legifereaza ca “la solicitarea scrisa a procurorului si sub supravegherea acestuia, ofiterii de informatii desemnati potrivit prevederilor art. 62 pot acorda sprijin si asistenta de specialitate organelor de urmarire penala” (art. 63). O alta prevedere, de aceasta data inclusa in Legea SIE, statueaza ca, “In vederea atributiilor ce-i revin, Serviciul de Informatii Externe este autorizat sa foloseasca persoane juridice sub acoperire, sa utilizeze metode specifice, sa creeze, sa achizitioneze, sa detina si sa foloseasca mijloace adecvate, in conditiile legii, pentru obtinerea, verificarea, prelucrarea, protectia, evaluarea, valorificarea si stocarea informatiilor privind securitatea nationala a Romaniei” – (art.11.(1).a). Aceste prevederi, dar si altele, au fost considerate abuzive si au devenit motive suficiente pentru schimbarea intregii legislatii elaborate de CSAT.

Marius Oprea si securitatea premierului

Un element pe cat de pitoresc, pe atat de naucitor este numirea lui Marius Oprea in functia de consilier pe probleme de securitate al primului-ministru. Fost consilier al tristului Emil Constantinescu, Marius Oprea s-a remarcat prin lupta asidua impotriva Securitatii si a fostilor securisti si a crezut ca a devenit specialist in probleme de securitate. I-a convins si pe altii de acest lucru si a fost adus la Palatul Victoria.

Numai ca aici a fost pus in fata unor probleme ce necesita o pregatire pe care el nu a dobandit-o. Mai mult, datorita trecutului sau controversat, Marius Oprea n-a capatat certificatul ORNISS, care i-ar fi dat accesul la documente secrete. Motivul interzicerii accesului lui Oprea la secretele de stat are legatura cu zvonurile privind sustragerea de catre acesta a unor documente secrete sau confidentiale (vezi cazul penal privind sustragerea de documente ce ar proba presupusa implicare a Romaniei, in 1995, in vanzarea de rachete catre Iran sau cel privind asa-zisa implicare a Romaniei in sustinerea financiara a retelei teroristului Ben Laden, sau cel privind reteaua Gelsor si cei patruzeci de securisti) cu care a intrat in contact pe vremea in care slujea la Emil Constantinescu, documente pe care ulterior le-a folosit in scopuri personale, politice sau de gasca. Oficial, i s-a spus ca i s-a refuzat accesul la informatii clasificate pe motive de “lipsa de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscretie”.

Culmea, institutia care l-a caracterizat astfel pe Marius Oprea este tot “in subordinea Guvernului si in coordonarea directa a primului-ministru”. Avand in vedere ca problemele ce privesc securitatea nationala sunt in marea lor majoritate secrete, este greu de inteles care este expertiza pe care o ofera acest personaj premierului. Totusi, confundand Securitatea (fostul DSS) cu Securitatea Nationala, Oprea s-a apucat de refacerea legislatiei in materie, alaturi de Radu Stroe. Ce-a iesit se poate citi pe site-ul Guvernului.

Conform deputatului Ion Stan, secretarul Comisiei SRI din Camera Deputatilor, pachetul legislativ elaborat de Marius Oprea, secondat de Stejarel Olaru, “este, din punct de vedere al continutului, un balast legislativ, elaborat de ageamii si de oameni nestiutori de carte in problema securitatii nationale”.

Securitatea nationala in varianta „balast legislativ” à la Oprea

Dupa ce a primit de la CSAT pachetul legislativ privind securitatea nationala, echipa de “specialisti” Marius Oprea-Radu Stroe-Stejarel Olaru a trecut la elaborarea propriilor fixatii in domeniu. Perla coroanei in materie o constituie asa-zisa “lege a securitatii nationale”.

Conform deputatului Ion Stan (foto), aceasta lege este un exemplu clar de aberatie legislativa.

deputatul-ion-stan

Marius Oprea si Stejarel Olaru, cei doi corifei de la Guvern, au injghebat o lege a securitatii nationale, care este o bazaconie, luand doua capitole dintr-un act normativ facut de Cotroceni. Unul dintre aceste capitole este cel privind amenintarile la securitatea nationala. Din punct de vedere conceptual, al definirii unor termeni, amenintarile la adresa securitatii nationale cuprind, in viziunea celor doi, inclusiv fenomenele astea aleatorii, trasnetele, fulgerele etc.

Daca o sa cititi definitia securitatii nationale, o sa vedeti ca oamenii astia habar nu au despre ce vorbesc. si avem o definitie a securitatii nationale consacrata in legislatia specifica tarilor UE sau in NATO, cum, la fel, avem o definitie in doctrina nationala de informatii care a fost aprobata de CSAT, cu avizul biroului de securitate NATO. De ce n-or fi folosit-o, nu stiu. Apoi, avem in legea asta a lor circa 40 de amenintari care vizeaza securitatea nationala. In legea construita la Cotroceni erau intr-adevar 15 amenintari care vizau lucruri importante.

stejarel-olaru-496408lCuplul Oprea (foto dreapta)Olaru (foto – stanga) n-a inteles ca una este amenintarea si alta este forma de manifestare a amenintarii. Spre exemplu, la amenintarea terorista: aici intra si rapirea de persoane, si prevenirea atacului cu bomba, si bioterorismul etc., iar acestea sunt forme de manifestare ale amenintarii teroriste. La fel, amenintarea la ordinea constitutionala inseamna atentat la valorile supreme prevazute de Constitutie, inseamna sabotaj, etc; una este amenintarea care vizeaza ordinea constitutionala si altele sunt formele de manifestare. Asta n-au inteles cei doi si au enumerat acolo 40 de amenintari.

De asemenea, baietii n-au clar in minte ce trebuie sa contina o lege a securitatii nationale. In primul rand, trebuie sa dea o definitie a termenilor cu care opereaza aceasta lege. N-avem acele definitii sau macar preluarea lor din doctrina nationala de informatii. La unele s-au dat definitii care n-au nimic comun cu literatura de specialitate, cu practica in materie sau cu alinierea noastra din punct de vedere al legii la normele internationale.

Neavand stiinta de carte, ageamii in ale profesiei, baietii au pus astfel pe hartie toate aberatiile” – ne-a declarat deputatul Ion Stan, secretarul Comisiei SRI din Camera Deputatilor.

Modificarile aduse de Marius Oprea & Co la securitatea nationala sunt inedite. Astfel, conform aceleiasi surse, “baietii lui Oprea vor sa preia amenintarile transfrontaliere de la SRI si sa le transfere la Ministerul de Interne; la fel, amenintarile care privesc inalta coruptie nu mai trebuie sa intre in competenta SRI (vezi cazul nefericitului amic al premierului, Dan Costache Patriciu: n.n. C.B.) si, se pare, vor s-o duca la Ministerul Justitiei, desi acesta nu are dezvoltata componenta operativ informativa care sa faca asta; vor sa preia de la SRI Centrul tehnic de siguranta nationala pentru interceptarea comunicatiilor si sa-l transforme intr-o agentie de sine statatoare aflata nu se stie sub controlul carei institutii; vor sa preia Brigada Antiterorista si s-o transfere la MAI; voiau sa preia SPP, sa-l transforme intr-o directie si sa-l duca tot la Interne, dar se pare ca au renuntat la aceasta pretentie dupa ce presedintele a spus ca o sa faca un serviciu de paza si protectie la Cotroceni; in fine, vor sa preia STS si sa-l puna in organigrama Ministerului Comunicatiilor”.

De asemenea, sunt cunoscute si interdictiile operate de cei doi cu privire la posibilitatea SIE sau 0962 de a detine firme sub acoperire (“finantarea activitatilor de informatii, contrainformatii si de protectie din alte surse decat cele de la bugetul de stat este interzisa” – art.13.3, Legea informatiilor, contrainformatiilor si de securitate) sau cu privire la dreptul serviciilor secrete de a recruta sau folosi ofiteri sub acoperire in diverse medii (“este interzisa folosirea ca acoperire a reprezentantilor si personalului puterii legislative, executive si judecatoresti, precum si a organizatiilor mass-media, sindicale, politice sau religioase legal constituite” – art.64.(2)).

Legile astfel elaborate au fost trimise apoi pentru avizare tuturor institutiilor abilitate. Ministrul justitiei, ultimul care a avizat aceste legi, a facut, la randul sau, mai multe observatii cu privire la structurile care realizeaza si permit interceptarile telefonice sau la durata mandatelor de urmarire pentru terorism. La sfarsitul lui octombrie 2006, presedintele Traian Basescu a declarat ca legile comise de tandemul Oprea-Stroe (foto) sunt mai proaste decat cele finalizate de CSAT. “Din cate stiu (legile iesite de la Guvern: n.n.), sunt destul de proaste, vor trebui amendate consistent si probabil vor mai ajunge, o data, la Guvern dupa ce trec prin CSAT, daca nu cumva, aici nu stiu procedura… pleaca in Parlament cu propunerile CSAT. In orice caz, ele trebuie aduse in standardele unei legislatii moderne. Proiectele initiale erau criticabile, trebuiau corectate, trebuia lucrat pe ele. Eu insumi am spus ca as avea 500 de observatii de facut pe ele. E greu de acceptat sa ai legi mai proaste decat cele dinainte” – a declarat Traian Basescu.


Stadiul actual al legislatiei comise de Guvern: la mila presedintelui

Dupa aprobarea in sedinta de Guvern din 25 octombrie 2006, cele cinci proiecte de lege privind securitatea nationala, comise de echipa Marius Oprea-Radu Stroe, au fost trimise de catre Tariceanu presedintelui CSAT, Traian Basescu, pentru avizare. Presedintele le-a inmanat generalului maior Ion Oprisor, secretarul CSAT. Acesta, dupa o atenta analiza, le-a retrimis Guvernului, insotite de o adresa explicativa si o anexa doldora de propuneri din partea CSAT. Astfel, pe 11 ianuarie 2007, prin adresa DSN1/128, Ion Oprisor ii comunica lui Radu Stroe, ministrul-delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului si presedinte (in rezerva) al Comisiei SRI, urmatoarele vesti cu privire la legile securitatii: “Din analiza acestora a rezultat ca cele cinci proiecte de legi sunt marcate de deficiente in ceea ce priveste conceptia de elaborare, aspectele de continut si respectarea normelor de tehnica legislativa.

Proiectele de legi nu sunt avizate de catre toate institutiile sistemului national de securitate a caror activitate o reglementeaza (SRI, SIE, STS, SPP, Ministerul Public etc.). Unele institutii au avizat proiectele de legi cu observatii, dar acestea nu au fost trimise catre Consiliul Suprem de Aparare. De asemenea, observatiile si propunerile Consiliului legislativ nu se regasesc in totalitate in continutul proiectelor de legi. In acest context, nefiind indeplinite toate procedurile necesare supunerii lor spre avizare CSAT, va remitem proiectele de legi si va adresam rugamintea de a dispune grupurilor de lucru care le-au elaborat inserarea observatiilor si propunerilor formulate de membrii Consiliului, avandu-se in vedere, totodata, si cele formulate de Consiliul Legislativ”.

La randul sau, Radu Stroe a replicat, intr-o adresa din 17 ianuarie 2007, in numele colectivului de autori de la Guvern, in felul urmator: “Ne exprimam uimirea in legatura cu faptul ca aceste proiecte de legi, care au fost transmise oficial de catre Guvern, sub semnatura primului-ministru, catre CSAT, in atentia presedintelui Romaniei, sunt restituite Secretariatului General al Guvernului de catre secretarul CSAT fara ca acesta sa le supuna, in prealabil, avizarii CSAT. (…) Este pentru prima data cand proiecte de acte normative transmise de Guvern in vederea avizarii sunt restituite, fara a fi dezbatute in sedinta CSAT, printr-o adresa semnata de secretarul Consiliului”.

Dupa aceasta adresa, dar si ca urmare a acuzatiilor aduse lui Radu Stroe de catre Elena Udrea, pe tema “securitatii” activelor RA-APPS (terenurile de 300 milioane de euro din Moara Vlasiei si din Complexul Expozitional), secretarul general al Guvernului s-a decis sa-si dea demisia din functia guvernamentala si sa se intoarca la privilegiile functiei de sef al Comisiei SRI din Camera Deputatilor.

In ceea ce priveste legislatia privind securitatea nationala, urmatoarea mutare se afla in curtea CSAT, care va trebui sa le introduca pe ordinea de zi si sa le dea un aviz favorabil sau nefavorabil, urmand ca Guvernul sa le trimita la Parlament, daca nu va avea nimic impotriva amendamentelor pe care le va formula Consiliul Suprem de Aparare a tarii.

Dan Badea (alias Cosmin Bădescu)

Text publicat in săptămânalul PREZENT, 30 ianuarie 2007

Micile secrete ale lui Sebastian Vlădescu


Sebastian Vladescu s-a nascut pe 3 aprilie 1958 in Bucuresti. Este unul dintre oamenii de incredere ai primului-ministru Tariceanu. Absolvent, in 1983, al Facultatii de Comert din cadrul ASE Bucuresti, el a lucrat pana in 1990 ca economist la IRVMR Bucuresti, o companie pentru reciclarea si revalorificarea materialelor refolosibile.

Dupa absolvirea facultatii, Vladescu a avut o experienta de cateva luni ca economist la COS Targoviste, “accident” rezolvat prin transferul la intreprinderea bucuresteana. Dupa 1990, Sebastian Vladescu s-a lansat in afaceri si, pana in 1997, a fost actionar si administrator al Gas Prod Com SRL (1990-1992), Comp Banc SRL (1992-1994) si Medist SA (1994-1997).

In ianuarie 1997, Sebastian Vladescu este cooptat printre “specialistii” Conventiei Democrate si este numit secretar de stat la Ministerul Industriei si Comertului, condus de Calin Popescu Tariceanu, care il desemneaza ca reprezentant al acestui minister in negocierile cu FMI si Banca Mondiala. Dupa sase luni insa, ca urmare a scandalului de presa izbucnit in urma includerii pe lista celor 17 societati falimentare, propuse spre lichidare, a unei societati profitabile (Romvag SA Caracal), Vladescu este destituit din functie si numit pe postul de consilier al ministrului Tariceanu.

De asemenea, el mai primeste si un post la Eximbank (februarie – august 1997), in Comisia interministeriala de garantii pentru credite. In ianuarie 1998, el migreaza la Ministerul Finantelor unde ocupa, pentru patru luni, functia de consilier al ministrului. In octombrie 1999, dupa o pauza de un an si jumatate, timp in care s-a ingrijit constiincios de afacerile sale, Vladescu revine in ministerul condus de Remes, pe postul de consilier al ministrului. In ianuarie 2000, Vladescu devine secretar de stat la Finante, in guvernul Isarescu, functie in care se mentine pana la schimbarea guvernului.

Revenirea lui ca secretar de stat la Finante ii aduce noi pozitii importante in cateva institutii-cheie precum Eximbank (Comisia de garantii pentru credite externe), AVAB (presedinte al Consiliului de incredere), Camera Auditorilor (presedinte), BCR (membru in Comisia de privatizare) si CEC (membru in Consiliul de administratie). Intr-un raport parlamentar cu privire la falimentarea Bancii Internationale a Religiilor, Sebastian Vladescu este acuzat ca a contribuit, alaturi de alti demnitari, la prabusirea bancii. Lui Vladescu i se reproseaza ca, in aprilie 2000, a cerut societatilor cu capital de stat sa-si retraga depozitele de la BIR si a grabit astfel intrarea in faliment a bancii.

Relatii si interese

Cea mai mare realizare a lui Sebastian Vladescu, in timpul incursiunilor sale sincopate la guvernare, a fost faptul ca l-a cunoscut pe Calin Popescu Tariceanu si a intrat in grupul de interese al acestuia si al lui Dinu Patriciu. De asemenea, el a castigat si increderea lui Mugur Isarescu, precum si a lui Mircea Geoana, prin intermediul lui Ionut Costea, cumnatul acestuia din urma. O pozitie speciala rezervata lui Vladescu a fost in sfera afacerilor petroliere. Astfel, dupa ce a tatonat terenul in septembrie 1997, ca membru in Consiliul de administratie al SNP Petrom, condus de Ion Gh. Popa, Sebastian Vladescu revine dupa cinci ani in acest domeniu.

El este numit, in 2002, membru in consiliile de administratie ale companiilor Petrom Service SA (societatea sindicatului FSLI Petrom condus de Liviu Luca) si Upetrom 1 Mai SA Ploiesti. Daca la Petrom Service a ramas pana in februarie 2003, Vladescu si-a mentinut pozitia in Consiliul de Administratie de la Upetrom pana in 2005, cand a fost numit ministru de finante si a fost obligat sa renunte la aceasta afacere. Interesele petroliere reprezentate de Vladescu in Ploiesti l-au obligat pe primul-ministru Calin Popescu Tariceanu sa-l numeasca pe acesta, in ianuarie 2005, reprezentant al guvernului in Consiliul de administratie al Petrom SA. De asemenea, in aprilie 2005, acelasi Vladescu este numit presedinte al Consiliului de Supraveghere al BCR. Obisnuit sa execute ordinele intocmai si la timp, Sebastian Vladescu este numit astfel, pe 22 august a.c., ministru al finantelor publice, in locul rebelului Ionut Popescu. Numirea in fruntea finantelor publice a lui Vladescu nu poate sa aiba alta justificare in afara puternicelor interese de grup bine reprezentate de Tariceanu.

Atat ca profesionist in finante, cat si ca om de afaceri sau simplu cetatean, Sebastian Vladescu nu era, cum vom vedea, cel mai nimerit pentru o asemenea functie, fapt care confirma ipoteza marionetei ce raspunde exact comenzilor unui grup de interese. De asemenea, din motive politice, el ar fi fost ultimul recomandat pentru o astfel de functie, daca luam in seama dezvaluirile unui lider PNL, consemnate de presa, conform carora Vladescu ar fi spus, cu ceva vreme in urma, ca “PNL este un partid de onanisti”, iar Tariceanu “incapabil sa ia decizii”.

Firmele lui Vladescu, pline de datorii

Ca om de afaceri, Sebastian Vladescu a reusit “performanta” ca toate firmele in care a fost actionar sau/si administrator sa acumuleze datorii imense, unele dintre ele chiar la bugetul de stat. Din 1990 incoace, omul de afaceri Vladescu s-a implicat ca actionar sau administrator in aproximativ 20 de societati comerciale. Conform propriei declaratii de avere, el a recunoscut participatii in doar noua firme: Hemat Rom SRL (26%), Centrul Medical Polimed SRL (29%), Romanian Soft Company SRL (26%), Rapid Credit SRL (1%), P.V.B. Euroconsulting SRL (85%), Boss Constructii si Consultanta SRL (50%), Boss Exim Trading Group SRL (33%), Leader High-Tech SA (18,5%), Clean Up SA (33%) si Climat Change SRL (50%).

Conform verificarilor la Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC), ultima dintre aceste firme nu apare pe site-ul acestei institutii, dar Sebastian Vladescu mai apare ca actionar la societatile Antrepriza de Lucrari Publice si Industriale – ALPI SA (25%) si Tipo Trading SRL. De asemenea, o verificare la serviciul Roleg al Registrului Comertului, a evidentiat implicarea trecuta a lui Vladescu, ca actionar, in alte sapte societati: Medist SA, Medist ZL SRL, Topanel SRL, Altipo Construct SA, CVS Constructii si Investitii Imobiliare SRL si Event 4 You SRL. In absenta unei explicatii din partea lui Sebastian Vladescu, care a refuzat orice dialog, precum si in lipsa, din declaratia sa de avere, a consemnarii oricaror informatii privind vanzarea de actiuni in ultimul an, se poate presupune fie ca aceste firme sunt desfiintate, fie in curs de dizolvare, fie ca ministrul a uitat de ele.

Referitor la societatile recunoscute de Vladescu, acestea au acumulat anul trecut datorii totale de 29,9 miliarde lei vechi (2,99 milioane RON), o suma deloc neglijabila chiar si pentru un “specialist” in finante. Cu toate acestea, firmele au avut si profituri care i-au adus lui Vladescu, numai din dividendele pe anul trecut, peste 868 de milioane lei vechi (86.800 RON). Si pentru ca tot suntem aici, trebuie semnalat faptul ca proaspatul ministru de finante nu stie cum se scrie corect acest cuvant care, pentru el, a valorat sute de milioane de lei. Asta, deoarece in declaratia de avere el scrie “divident”, si nu “dividend” (de la frantuzescul “dividende” si latinescul “dividendus”), cum este corect.

Faptul ca nu cunoaste acest termen, cata vreme nu stie sa-l scrie corect, spune destul de multe despre “profesionistul” in finante Vladescu. Mai grav este ca trei dintre firmele lui Vladescu au inregistrat anul acesta datorii la bugetul de stat si au fost consemnate chiar pe site-ul oficial al ministerului condus de datornic. Desi de ordinul milioanelor de lei, existenta acestor datorii spune multe despre modul in care omul de afaceri Vladescu intelege relatia cu fiscul. Daca in cazul societatii Medist SA obligatiile restante la bugetul asigurarilor sociale de stat au fost achitate pe 2 septembrie a.c., deci la doua saptamani dupa ce Vladescu a fost numit ministru de finante, nu acelasi lucru s-a intamplat cu restantele inregistrate de alte doua dintre firmele acestuia, Romanian Soft Company SRL si Altipo Construct SA. In cazul primeia dintre firme, pentru achitarea datoriilor la buget sunt in curs de solutionare cererile de compensare, iar in cazul Altipo s-a transmis instiintarea de plata a restantelor.

Averea ministrului

Oficial, Sebastian Vladescu a declarat ca detine doua terenuri intravilane in Bucuresti, trei apartamente, dintre care doua in Bucuresti (159, 56 mp, respectiv 77,64 mp) si unul in Sinaia (70,78 mp). El a mai declarat, de asemenea, o colectie de ceasuri (IWC, Breitling, Cartier, Longines, Brequet etc.) dobandite dupa 1995 si estimate la circa un miliard de lei, precum si o colectie de tablouri (Ilfoveanu, Sava Hentia, Piliuta) in valoare de 500 de milioane lei. Are in banci 212 milioane lei si peste 13.000 de euro, un credit de 23.000 de euro, pentru apartamentul din Sinaia, si a creditat societatile PVB Euroconsulting, Boss Exim Trading si Boss Constructii si Consultanta SRL cu 1,4 miliarde lei.

Anul trecut, el a obtinut venituri din salarii de 1,49 miliarde lei si din dividende de 868, 2 milioane lei. Sumele respective sunt exprimate in lei vechi, presupunem noi, considerand ca ministrul finantelor, la data de 4.09.2005, cand a semnat declaratia de avere, a uitat ca de la 1 iulie a.c. s-a trecut la leii noi, prin taierea a patru zerouri din cei vechi.

Programe piratate in firma lui Vladescu

O acuzatie extrem de grava, documentata riguros si aflata in atentia organelor de cercetare penala, este aceea de furt intelectual. Astfel, conform documentelor puse la dispozitie de societatea Omnis Group, una dintre firmele lui Sebastian Vladescu ar fi preluat si utilizat ilegal codurile unor programe software, ISIS si ISIS Net. Este vorba despre Romanian Soft Company, firma care, ulterior, prin utilizarea codurilor-sursa, a realizat pachete de programe pe care le-a vandut prin intermediul unei alte societati a lui Vladescu, Medist SA.

O expertiza a Oficiului Roman al Drepturilor de Autor (ORDA) a constatat deja pirateria software pusa in seama firmei lui Vladescu: “Programele pentru calculator ARES.net, CARE.net si Ambulance, realizate de catre SC Romanian Soft Company SRL (RSC), contin parti semnificative copiate din programul ISIS.net, realizat de catre SC Omnis Group SRL”.
Politia a declansat deja cercetari in acest caz, firma Omnis Group acuzand un prejudiciu de aproximativ 7,2 milioane de euro.

De altfel, preluarea soft-urilor este cat se poate de credibila – daca adaugam faptul ca doi dintre fostii angajati ai Omnis Group, care avusesera acces nelimitat la codurile – sursa invocate, au fost angajati la Romanian Soft Company si au realizat programele comercializate ulterior. Culmea, pentru realizarea acestor soft-uri, societatea RSC a beneficiat de 50.000 de euro din fonduri Phare, la putin timp dupa ce Sebastian Vladescu a parasit functia de secretar de stat in Ministerul Finantelor. Firma lui Sebastian Vladescu n-a recunoscut frauda.

Trebuie adaugat ca toate demersurile oficiale ale reprezentantilor firmei Omnis Group pe langa primul-ministru Tariceanu, pentru a li se face dreptate, au ramas fara rezultat, cata vreme acesta l-a numit ministru chiar pe unul dintre actionarii de la RSC cu care, deloc intamplator, Tariceanu avea afaceri comune. Astfel, Calin Popescu Tariceanu si Sebastian Vladescu au detinut, impreuna, actiuni in firmele Antrepriza de Lucrari Publice si Industriale – ALPI SA (cu sediul la domiciliul lui Tariceanu) si Leader High-Tech SA.

Vladescu i-a sustras nevasta finului Boureanu

vladescu si irina boureanu
vladescu si irina boureanu

Anul trecut, Sebastian Vladescu a fost surprins de paparazzi de la revista “Star” in timp ce o conducea pe Irina Boureanu, sotia actualului deputat PNL Cristian Boureanu, la hotelul Hilton. Idila dintre cei doi amanti se consuma in vreme ce sotul Irinei era plecat la o bursa in SUA, iar sotia lui Vladescu nu era prin preajma. Relatia dintre familiile Vladescu si Boureanu se cimentase in 2000, cand sotii Vladescu ii cununasera pe Cristian si Irina Boureanu, iar, un an mai tarziu, fusesera si nasii de botez ai fiicei acestora, Ioana. In aceste conditii, este de inteles de ce Cristian Boureanu, cand s-a intors din SUA si a aflat grozavia, anume ca sotia il insela cu nasul Vladescu, a obtinut divortul, iar custodia copilului i-a fost data sotiei, Irina. Intr-o declaratie publica a lui Boureanu, acesta a spus ca singura interdictie pe care i-a pus-o sotiei “a fost aceea de a nu duce copilul in prezenta lui Sebastian Vladescu”.

Fara a intra in amanuntele acestui caz, putem consemna doar ca divortul dintre finii Boureanu a atras si divortul nasilor, asa incat, la sfarsitul anului trecut, Irina (fosta Boureanu) s-a casatorit cu Sebastian Vladescu. Ulterior insa, dupa cateva luni, cei doi s-au despartit. Este de inteles de ce, singurul care s-a opus, in august 2005, nominalizarii lui Sebastian Vladescu ca ministru al finantelor publice a fost Cristian Boureanu (foto) care, cel putin la capitolul moralitate, stia cate parale face protejatul primului-ministru.

Fosta sotie a lui Vladescu si accidentul mortal din Tulcea

Carmen Vladescu, prima sotie a lui Sebastian Vladescu, a fost implicata, in urma cu trei luni, pe 29 mai 2005, intr-un grav accident de circulatie care s-a produs intre localitatile Cataloi si Nalbant din judetul Tulcea. Aflata la volanul unui jeep Volkswagen Touareg, cu numarul B-16629, proprietatea firmei Medist SA, Carmen Vladescu, conform declaratiilor date ulterior la politie, a incercat sa evite un pieton care i-ar fi aparut brusc in fata masinii si a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit cu o Dacie, a acrosat apoi un alt autoturism si s-a oprit intr-un copac. In urma coliziunii cu primul autoturism, au rezultat un mort si trei raniti, dintre care doi, grav. Conform unor surse din politia tulceana, Carmen Vladescu nu se afla sub influenta bauturilor alcoolice. Dosarul privind acest accident se afla pe masa politistilor de la biroul de cercetari penale de la IPJ Tulcea, care au declansat urmarirea penala impotriva fostei sotii a actualului ministru de finante, pentru ucidere din culpa si vatamare grava din culpa. Deocamdata, anchetatorii asteapta expertiza tehnica a autoturismelor implicate in accident.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr. 13, octombrie 2005