Ruski carnaval (Vasile Dancu)

blog dancu

Vasile Dâncu a publicat ieri, pe blogul său, o analiză care mi-a atras atât de tare atenţia încât mi-am permis s-o preiau fără să cer voie. E primul PSD-ist din ţara asta care, chiar şi numai prin acest text, a câştigat respectul meu. 
Felicitări domnule Dâncu!

Pentru revoluţii trebuie bărbaţi; cu pensionarii se fac serate

Unul dintre cele mai triste bancuri pe care le ştiu de dinainte de 1989 este o urmare, probabil, a Primăverii de la Praga. Se zice că un praghez se uita uimit cum, pe un bulevard al capitalei Cehiei, înainta, într-o duminică, la amiază, un tanc american, cu steaguri şi steguleţe ale SUA. Se freacă omul la ochi, dar imaginea ramâne, mai mult, apare un alt tanc cu steaguri americane şi soldaţi gălăgioşi, care strigau „Freedom, Freedom!”. Omul se apropie temător de tancuri, apoi prinde curaj si strigă cu vocea gâtuită: „Americans?”, „Freedom?” Dar unul dintre soldaţi îi răspunde râzând şi suflând dintr-o trompetă de hârtie: „Niet, ruski carnaval!”
Un banc despre cum îşi bate istoria joc de noi câteodată, despre cum rânduieşte Dumnezeu modul în care ne cheltuim sparanţele sau visele. Îmi aduc aminte acest banc în situaţii de deznădejde sau atunci când văd oameni care nu au simţul istoriei si visează la cai verzi pe pereţi.

După ce Preşedintele Băsescu a făcut anuţurile cele născătoare de isterie naţională, i-am văzut pe unii politicieni din opoziţie sclipindu-le ochii la ideea că poate o mişcare de masă ar putea să-i ajute să realizeze ceea ce n-au reuşit prin alegeri. Nu ştiu, însă, dacă cineva a trimis înadins manifestanţi, în afara sindicatelor, care chiar acest rol îl au. Jurnaliştii de pe platforma Vox publica erau cât pe ce să devină disidenţi pentru că au pus în lumină o piesă BUG Mafia. E drept, nu cea mai bună piesă a lor, dar a fost de ajuns ca jurnaliştii să fie înjuraţi pe ”o parte” a forumurilor, pentru versurile din „Amintire cu haiduci”, luate ca motto de cei de la BUG Mafia.

Am auzit de mai multe ori cuvântul Revoluţie, spus zilele astea, pronunţat cu speranţă sau teamă de viitor, dar am înţeles că unii sperau de fapt la o răscoală.
Preşedintele a ieşit şi a făcut un apel la responsabilitate, i-a avertizat pe unii să nu se joace cu focul, să nu deschidă spirala violenţei. Probabil, Preşedintele României asta ar trebui să facă, iar în logica (era să scriu ilogica) politică de la noi, opoziţia se simte îndreptăţită să dorească puterea, indiferent de consecinţe; dar haideţi să fim realişti!

Cine să facă revoluţie, cu ce resurse, de unde curajul ieşirii şi înfruntării ordinii constituţionale?

Pentru o revoluţie (cât o fi ea de ipotetică) este nevoie de bărbaţi şi de asociere în scop … revoluţionar, ca să parodiez un termen juridic. Nu mai vorbim de program, asta este doar o chestiune de politologie.

Sunt atent, în ultimii ani, la contribuţia barbaţilor şi a femeilor. Bărbaţii nu mai aduc în sport medalii semnificative României, au rămas doar femeile să urce tricolorul pe catargele campionatelor mondiale sau olimpiadelor. Barbaţii nostri nu au fost în stare de disidenţă (cu mici excepţii), cel mai reprezentativ disident fiind Doina Cornea. În 1989, copiii şi adolescenţii au umplut morga şi cimitirele, nu bărbaţii noştri falnici. Anonimatul tinerilor a creat entuziasmul celor care au strigat “Vom muri şi vom fi liberi!”, nu voinţa unor bărbaţi urcaţi pe baricade. Tinerii au fost şi în Piaţa Universităţii, iar marii bărbaţi politici i-au chemat pe mineri să-i bată pe cei care vroiau democraţie. Mulţi politicieni s-au ascuns în braţele lui Ion Iliescu care avea voturile amărâţilor sau ale săracilor. În 1990, bărbaţii conducători ai României nu au schiţat niciun gest de unire faţă de Basarabia şi Bucovina, de frica ruşilor.

Îmi aduc aminte momente penibile (pe care încerc să le uit) din cariera mea politică: când aveam vreun dialog contradictoriu cu Ion Iliescu (pe care mulţi îl injurau doar pe la colţuri), telefonul nu îmi mai suna două zile; cu excepţia lui Ioan Rus, greii partidului mă încurajau doar discret să vorbesc despre o modernizare de care vroiau să beneficieze, dar fără costuri. ”Fără muncă şi fără jertfă”, cum spune Mihai Eminescu.

Zeci de mii de bărbaţi români au rămas acasă cu copii, iar soţiile lor sunt menajere în Italia sau în Spania; bărbaţii mahalalelor noastre îşi trimit femeile la ”produs”. Fără supărare, cine să facă o revoluţie?
Cine să se asocieze în scop revoluţionar? Al nostru general Voicu, care s-a opus ordinii (prin şmecherii de culise, ce-i drept) plânge şi invocă familia şi parinţii bătrâni, atunci când i se arată cătuşele, marele capitalist Dinu Patriciu a plâns şi el la ieşirea de la arest. În campanii electorale, cei care-l critică la televizor pe cel care ocupă scaunul de dictator, dau repede telefon să se scuze şi întreabă pe la consilieri dacă nu s-a supărat.

Cine i-a făcut opoziţie lui Adrian Năstase, în afara lui Traian Băsescu? Nimeni, plângerea penală pentru casa din Zambaccian a semnat-o Mona Muscă, nu de vreunul din bărbaţii liberali sau pedişti. Apoi, ca să fie totul curat, Mona Muscă a fost scoasă din politică, drept marele informator al vechiului regim.

Cine i-a făcut opoziţie serioasă lui Tăriceanu, care conducea cu 19% şi arunca cu bani în toate părţile? Opoziţie doar din gură, fără date, fără fapte, fără cifre.
Dar opoziţia la Guvernul Boc sau la Băsescu? Este centrată pe comentariu de televizor şi înjurături la Boc. Nu vezi analize, nici dezvăluiri despre reţelele de corupţie. Marii bărbaţi se multumesc să le spună pe la colţuri, la Select, printre microfoane, sau la Casa di David, printre paparazzi.

Haideţi să luăm cazul de faţă, cu revoluţia bieţilor noştri pensionari. Au fost trimişi în stradă, iar unuia dintre ei, cineva, vreun bărbat politic, i-a pus în plasa goală cu care mergea la cumpărături o sticlă de benzină. Bărbaţii români se ascund după bieţii pensionari, trimişi să leşine în stradă şi să impresioneze prin asta.
La modul în care se guvernează în ultimii ani, ar fi trebuit să trecem prin cîteva răscoale, insurecţii, revoluţii sau războaie, dacă am urma logica asta revoluţionară care a înmugurit în mintea unora . Dar la noi a fost bine, au crescut salariile şi pensile, numărul funcţionarilor de la stat, iar naţiunea română s-a angrenat în proiectul căutării Elodiei.

În România, bărbaţii au fost înjunghiaţi pe la spate sau declaraţi nebuni. Politicienii români folosesc deja de câteva decenii copiii, tinerii sau pensionarii pe post de scuturi umane. O asemenea ţară se pregăteşte pentru revoluţie, credeţi dvs., Domnule Preşedinte?

Vasile Dâncu

(Text preluat de pe http://vasiledancu.blogspot.com)

GARDIANUL devine oficial, din cauza lui Vanghelie, tribuna dejecţiilor DGIPI

patriciu

Cotidianul „Gardianul„, controlat de Sorin Ovidiu Vîntu prin intermediul lui Liviu Luca, publică în ediţia sa de astăzi, 23 octombrie, o aşa-zisă dezvăluire care ar sugera implicarea lui Traian Băsescu în fuga lui Omar Hayssam (foto sus, în bluză verde, alături de Dinu Patriciu – centru – şi Dorin Marian – dreapta).

Conform „documentului” (cel mai probabil „o făcătură”) publicat de gazeta amintită, Hayssam ar fi  afirmat, înainte de a intra în arest, că Traian Băsescu i-ar fi spus să plece din România. În realitate însă, „Gardianul” nu face decât să joace pe melodia lui Vanghelie şi să confirme astfel previziunile făcute în urmă cu aproape două luni de acest lider al PSD, aflat în cârdăşie cu Hrebenciuc, Cătălin Voicu şi generalul Mitică Iliescu.

Asta înseamnă, dacă i-am da crezare lui Vanghelie (şi nu văd de ce nu am face-o, câtă vreme se dovedeşte că a avut dreptate) că „Gardianul” a devenit tribuna DGIPI, sau că execută ordinele venite de la ofiţeri ai acestui serviciu secret. Iată ce spunea Vanghelie (foto stânga, alături de şeful Cătălin Voicu) pe 7 septembrie 2009:

„Se discută, şi am discutat şi cu dumneavostră (jurnaliştii – n.r.), şi cu domnişoara, şi cu domnişoara (jurnalişti – n.r.) se discută despre faptul că există o bucăţică cu Omar Hayssam în care preşedintele poate să aibă o problemă. Asta nu ştiu, vedem în următoarea perioadă cum va apărea pe piaţă şi nu e calitatea mea să verific eu cum se transmit acele date pe piaţă şi către mass-media„, a afirmat el.

mafiotul cu grade, Remus Span
mafiotul cu grade, Remus Span

Cu regret faţă de foştii mei colegi de la această publicaţie, trebuie să mărturisesc faptul că am văzut cel puţin un ofiţer de la DGIPI venit în redacţia „Gardianul” şi mă refer aici doar la celebrul comisar şef Remus Şpan (foto dreapta, publicată, evident, de Gardianul). Am aflat, pe surse, că individul este mason (şorţar, adică mascul dubios cu şorţuleţ sau rochiţă) şi că acesta ar fi motivul pentru care ar fi poposit, din când în când, prin redacţia amintită. E posibil însă ca nu masoneria să-l fi trimis printre negrişorii lui Vîntu, deşi dacă ai lua la analizat lista masonilor implicaţi ai fi de altă părere…

Şpan nu a fost însă singurul ofiţer DGIPI (transferat de ceva vreme la IGPF) care a venit în vizită la anumite persoane din redacţie, dar deocamdată doar el pare a corespunde profilului conturat de Vanghelie, adică de turnător. Conform informaţiilor apărute în presă, Şpan este un individ lipsit de scrupule, un personaj implicat atât în scurgeri de informaţii din DGIPI, cât şi în complicitate cu infractori şi membri ai crimei organizate din ţara asta. Cineva m-a informat,  chiar pe acest blog, că Şpan oferea informaţii secrete chiar şi celor implicaţi în afacerea Buldozerul:

„Danut vezi ca prietenul prietenului tau de la Gardianul, comisarul sef Remus Span nu a fost demis degeaba. Are doua dosare penale, unul la DIICOT pentru divulgare de secrete si unul pentru coruptie la DNA. Fratele Remus este cel care le oferea protectie si informatii din interior infractorilor din afacerea Buldozerul.
I-au retras certificatul ORNISS si i-au perchezitionat biroul si casa. Span a fost citat cu mandat de aducere, dar s-a internat si si-a tras certificat medical ca nu poate suporta regimul penitenciar” – mi-a transmis un „Anonim” de bine.

Prin urmare există persoane care cunosc traseul lui Şpan prin redacţiile bucureştene, dar şi traseul gazdelor acestuia (din Bucureşti sau Satu Mare), ceea ce îi face pe unii să aibă coşmaruri atunci când ajung în dormitor şi sting lumina. Unii deja se gândesc, probabil, sau ar trebui să se gândească, dacă vor fi săltaţi în această noapte sau în următoarea. Nu vor afla decât atunci când vor auzi bătăile în uşă. Până atunci vor executa, ca şi până acum, ordinele superiorilor…

hayssam

Revenind la diversiunea lansată de „Gardianul” cu sprijinul DGIPI (evident, dacă ne luăm după Vanghelie şi nu văd de ce nu ne-am lua câtă vreme a previzionat corect!) ea a fost făcută respectând standardele impuse de tonomatele consacrate ale lui Sorin Ovidiu Vîntu. Iată ce se spune că ar fi declarat Hayssam:  

„A plecat el (dr Yassin- nn.DB) in Irak asa cum v-am spus. De acolo am tinut legatura cu el tot timpul. I-am raspuns la tot ce-a solicitat, ce-a vrut. Intre timp, asa cum stiti, au fost cateva intalniri cu Presedintele. Si atunci, eu chiar am inceput sa intreb de presiunile care se faceau asupra mea si domnul Presedinte chiar mi-a spus: “Iti iei copiii si du-te in America! Eu sunt Presedintele Romaniei si ai toate garantiile!” I-am spus: “Domnule Presedinte, uitati, speculatiile de care a aflat presa, sunt monitorizat…”. “Nu, te rog frumos sa stai linistit, eu iti garantez ca nu se atinge nimeni de un fir de par de al tau!” “Bine, domnule Presedinte, cum spuneti, mergem la orice, la orice posibil”. Si Presedintele a cerut sa mai mearga cineva sa-l ajute pe doctorul Yassin. Si intre timp eu am fost arestat”.

 

realitatea ventilator

Cine crede ce spune Hayssam, poate crede orice. Interlopii lui Vanghelie asta vor să se înţeleagă. Şi dacă vor ei, atunci e musai. Numai că nu toţi îi susţinem pe interlopi. Iată de ce unii dintre noi ne putem permite să-i corectăm pe slujbaşii lui Sorin Vîntu.

Picture 042

Dealtfel, cum se ştie deja, materialele manipulatorii lansate prin „Gardianul” sunt preluate imediat de Realitatea TV şi împrăştiate asemenea rahatului aruncat în ventilator. Nu mai vorbim aici de tonomatele care aleargă disperate pe ruta Vîntu (RTV)-Voiculescu (Antena3)-Vîntu (RTV), doar pentru că aşa îşi pot servi stăpânul care le dă „ovăzul”.

Revenind la parabola „ventilatorului”, cam aşa s-a întâmplat şi aseară cu diversiunea Hayssam. Astfel, la emisiunea de pe Realitatea TV a tonomatului Adrian Ursu (un individ cunoscut deja pentru lipsa oricărei urme de profesionalism jurnalistic), generalul Degeratu a afirmat că după ştiinţa sa, oficial, nimeni nu a înregistrat discuţia cu Hayssam care a avut loc, în septembrie 2005, la Parchetul General.

Prin urmare, dacă ea ar fi reală,  atunci cel care ar fi înregistrat-o ilegal nu putea fi decât un membru al mafiei anti Băsescu. Ar putea fi vorba, evident, şi de o „făcătură”, ceea ce nu m-ar mira. Oricum, „documentul” nu confirmă decât că, înainte de a fi arestat, Hayssam a afirmat că Băsescu i-ar fi spus că poate parăsi ţara şi ar putea chiar să-l sprijine. Adică afirmaţii fără altă valoare decât cea percepută de manipulatorii lui Sorin Vîntu.

Presupunând prin absurd că aşa ar fi stat lucrurile, care ar fi problema? Dacă Băsescu a afirmat că îl ajută să plece din ţară, acelaşi Băsescu a mai afirmat, conform presupusului document, că nimeni nu i se va atinge de un fir de păr. Ori Hayssam a fost apoi rapid arestat, ceea ce contrazice ultima afirmaţie, adică Băsescu nu i-a spus sirianului adevărul. Prin urmare lucrurile nu stau aşa cum sugerează fiţuica folosită de mafia anti-Băsescu.

Evident, întrebându-i pe „jurnaliştii” de la „Gardianul” dacă Băsescu ar fi fost în stare să-i promită lui Hayssam scoaterea discretă din ţară, răspunsul e afirmativ, ăsta e visul vieţii lor de câţiva ani încoace! Acolo până şi caricaturistul e înţepenit, de câţiva ani, pe comanda anti-Băsescu!…Cine-i bagă, însă, în seamă, în afara celor doi moguli care le asigură salariile şi dispensele?

Revenind la combinaţia cu Realitatea TV, ventilatorul care împrăştie rahatul „Gardianul”, ea a fost împlinită prin desemnarea lui Adrian Ursu şi a fostei angajate a lui Dan Voiculescu (mereu îi uit numele, probabil că e unul care nu contează) ca gazde ale dezbaterii publice a acestei manipulări.

Picture 043

 

Picture 026

Ursu şi-a făcut datoria de slugă aşa încât printre invitaţii săi la emisiunea de execuţie publică a lui Traian Băsescu au fost persoane precum Ovidiu Ohanesian, Mugur Ciuvică, Bogdan Chirieac, Mitică Iliescu, Dan Nica şi Sorin Roşca Stănescu, adică duşmani declaraţi ai lui Traian Băsescu.

Dintre ei, Ovidiu Ohanesian este singurul pe care îl înţeleg deoarece un om care a stat cu pistolul la tâmplă poate să spună orice, indiferent dacă valoarea de adevăr a spuselor sale este zero, aceasta fiind mai puţin importantă faţă de experienţa trăită, pe propria-i piele, în Irak. Ceilalţi indivizi amintiţi, însă, nu sunt decât nişte papagali de serviciu aflaţi în subordinea mafioţilor anti-Băsescu.

Generalul rezervist Mitică Iliescu, spre exemplu, adică şeful şefului (Voicu) lui Vanghelie, a intervenit ca să lanseze ipoteza că nu DGIPI ar fi făcut interceptarea publicată de Gardianul ci altcineva.

cununia civila de la Mogosoaia

Astfel, Iliescu a afirmat că a aflat anul trecut de această discuţie dintre Hayssam şi Degeratu, şi că ea nu ar fi fost înregistrată de DGIPI, ci de către un alt serviciu de informaţii cu atribuţii în Siguranţa Naţională. Ghici care?!

Iliescu s-a referit, evident la SRI, fie pentru că omul are un fix, fie că bănuieşte că SRI este singurul serviciu de informaţii care-i poate proba implicarea în mafia anti-Băsescu.

Rolul lui Dumitru Iliescu este însă priceput de oricine, anume acela de a înlătura suspiciunea că tocmai serviciul de informaţii pe care l-a controlat vreme de aproape nouă luni (DGIPI) a scos pe piaţă făcătura cu Hayssam. Păi dacă el nu se disculpă, atunci cine s-o facă?!

Dumitru Iliescu a comis însă o greşeală fundamentală intervenind la RTV: el a confirmat că şi-a păstrat vechea reţea de poliţie politică, aflată în slujba lui Ion Iliescu, reţea care l-a alimentat continuu cu informaţii chiar şi după ce a trecut în rezervă.

Dacă s-a făcut o asemenea stenogramă, sau s-a contrafăcut, atunci e de înţeles cum e posibil să fi aflat de ea tocmai cel care îl controlează pe Vanghelie, beneficiarul primar şi de facto al informaţiilor de la DGIPI!

©Dan Badea

Autodenunţ. Barter între şeful SIE şi şeful EvZ, la ordinul Cotrocenilor: ţi-l dau pe Dan Voiculescu, mi-l dai pe generalul Constantin Rotaru!

Nistorescu Razboivoiculescu costumCampania anti-Băsescu a reuşit să adune, sub acelaşi steag,  indivizi care s-au războit ani mulţi, pe viaţă şi pe moarte, şi care, poate tocmai pentru că s-au săpat cu atâta ură unii pe alţii, au ajuns în aceeaşi groapă. O groapă acoperită cu un ecran de sticlă prin care n-ai cum să nu-i vezi pe foştii combatanţi înotând voioşi în rahatul vărsat la comun.

În urmă cu nouă ani n-aş fi crezut că este posibil ca Emil Constantinescu, Cătălin Harnagea şi Cornel Nistorescu să stea la o masă plătită de Dan Voiculescu. La acea vreme, mogulul era duşmanul public nr.1 al administraţiei Constantinescu, aflat însă pe acelaşi eşafod cu mogulul de mai târziu, Sorin Ovidiu Vîntu.

 Tot atunci, eu eram unul dintre ziariştii din subordinea lui Cornel Nistorescu şi aveam „sarcini” pe ambele „fronturi”. Eram, într-un fel, ca un proiectil bun de pus pe ţeava pistolului şi trimis la ţintă. Nistorescu, marele şef, folosea des expresia „om pe ţeavă”. Uneori, o punea chiar pe colţul unor materiale primite la redacţie, iar asta însemna că e ordin să-l execuţi pe cel vizat. „Turturică, pune un om pe ţeavă!” – transmitea el comanda către dispecer (vezi facsimil, unde comanda viza niste mafioti obraznici de la PNL; comanda a rămas neexecutată pentru că m-am „fofilat”, nedorind sa ma implic într-un conflict PNL-PNŢcd ).

ORDIN semnat de Nistorescu: "TURTURICA PUNE UN OM PE TEAVA!". Cine era omul cel mai potrivit decat Dan Badea? Nimeni, desigur! Derbedeii nu stiau sa faca investigatii, cum s-a dovedit in cei 25 de ani de presa, ci doar sa comenteze ca papagalii prin toate ziarele/televiziunile pe unde au fost. Comentarii care i-au facut milionari pe amandoi! Si pe Nistorescu si pe slugoiul lui de casă cu nume de păsărică!
ORDIN semnat de Nistorescu: „TURTURICA PUNE UN OM PE TEAVA!”. Cine era omul cel mai potrivit decat Dan Badea? Nimeni, desigur! Derbedeii nu stiau sa faca investigatii, cum s-a dovedit in cei 25 de ani de presa, ci doar sa comenteze ca papagalii prin toate ziarele/televiziunile pe unde au fost. Comentarii care i-au facut milionari pe amandoi! Si pe Nistorescu si pe slugoiul lui de casă cu nume de păsărică!

Făceam parte din plutonul de execuţie al „mafiei politico-financiare” aşa cum o percepea, sau cum avea ordin s-o perceapă, atunci, directorul editorial al cotidianului Evenimentul Zilei. Ziarul era, cum se ştie, un oficios al administraţiei Constantinescu şi a fost folosit din plin pentru jocurile politice ale şmecherilor de la Cotroceni.

Se ajunsese până într-acolo încât venea la redacţie dosarul de la Cotroceni, adus de un ofiţer de la protecţie care stătea la uşa încăperii până ce ziariştii copiau cât puteau de mult din documentele conţinute. Nu se admiteau copii xerox, ci doar notiţe…Era dosarul Jimbolia. Pentru un ziarist, a fi servit cu dosare reprezintă un mare privilegiu. Pentru sforarul din spatele lui însă, e o ocazie de a câştiga imagine, bani şi putere.

L-am auzit zilele astea pe Nistorescu afirmând, dintr-o groapă acoperită cu sticlă, că el nu este atât anti-Băsescu, cât, mai degrabă, un ziarist care a „hămăit” întotdeuna la putere, oricare ar fi fost ea. Mai mult, a spus el, asta e obligaţia ziaristului, să critice puterea. Minţea, evident, cu o nesimţire debordantă şi nu mă refer aici la perioada Ceauşescu. Trec peste faptul că misiunile lui externe, ante-decembriste, nu i-au lăsat nici măcar o secundă liberă pentru a critica puterea de atunci.

Coperta cartii mele, Averea Presedintelui
Coperta cartii mele, Averea Presedintelui

Cazul pe care îl prezint astăzi este mai mult decât edificator pentru că evidenţiază mizeria morală a unui şef de publicaţie intrat în cârdăşie cu alţi doi şefi, unul de stat şi unul de serviciu de spionaj.

Cum am promis, voi prezenta câteva elemente privind „execuţia” mediatică lui Dan Voiculescu, declanşată la jumătatea anului 2000.  O execuţie la care am participat din plin, fără a avea însă timp să pricep că, în spatele operaţiunii în care fusesem atras, se aflau păpuşarii de la Cotroceni. De altfel, s-a exploatat atunci buna mea credinţă în a desluşi adevărul despre fondurile fostei Securităţi, deturnate de afaceriştii lui Ceauşescu. Scrisesem chiar o carte despre acele fonduri, „Averea Preşedintelui. Conturile Ceauşescu” (foto stânga), în 1998, şi una dintre pistele de cercetare era Crescentul condus de Voiculescu.

În aceste condiţii, în iunie 2000 s-a declanşat prin intermediul Evenimentului Zilei operaţiunea „civică” numită ad-hoc „Deschideţi dosarul Dunărea!”. Fiind în preajma campaniei electorale, atacul coordonat de la Cotroceni împotriva lui Dan Voiculescu avea caracteristicile clare ale unui şantaj. Pe mine, ca ziarist de investigaţie, nu mă preocupa însă politica ziarului, nu participam la şedinţe şi eram, alături de ceilaţi colegi ziarişti, negrişori pe plantaţia lui Nistorescu.

Operaţiunea amintită, ale cărei culise le-am aflat când era prea târziu, a presupus ca printr-o campanie de presă să se justifice o decizie a CSAT de desecretizare a arhivei ICE Dunărea, adică a uneia dintre firmele Securităţii cu care Dan Voiculescu, în calitatea lui de director al Crescent, derulase afaceri de sute de milioane de dolari. Campania, dusă de Evenimentul Zilei, avea să fie un succes pentru Cotroceni, dar un dezastru pentru mine.

A fost un succes pentru Cotroceni deoarece, la puţin timp de la declanşarea atacului de presă, CSAT a decis desecretizarea arhivei comerciale a ICE Dunărea aflate în custodia SIE şi doi procurori au fost trimişi, rapid, s-o cerceteze. S-a făcut apoi un raport din care rezulta, printre altele, că Dan Voiculescu a avut relaţii de afaceri, prin intermediul Crescent, cu firma Securităţii, ICE Dunărea.

"ziarist independent" tinut intre dinti
„ziarist independent” tinut intre dinti

A fost un dezastru pentru mine deoarece unul dintre materialele de „campanie” intitulat „Dan Voiculescu, nabab în Epoca de Aur” (articol bazat pe un dosar pus la dispoziţie de Nistorescu), alături de un editorial al aceluiaşi Nistorescu şi intitulat „Ţuguiaţii” (bazat pe injurii şi atacuri la persoană adresate lui Voliculescu) au făcut, la comun, obiectul unui proces intentat de mogul şi câştigat de el cu succes. Aproape 300 de milioane de lei daune….Atât de mare succes a avut Dan Voiculescu la judecătoarea Diana Pasăre, încât aceasta a considerat jignitoare inclusiv expresia…”afacerist„, folosită de mine în sintagma Dan Voiculescu a fost „un afacerist creat şi sprijinit de Securitate la începutul anilor ’80”.

Ei bine, în acest context, al campaniei anti-Voiculescu, s-a petrecut „barterul” de care aminteam într-o postare anterioară.

Trocul: Capul lui Rotaru pentru capul lui Voiculescu

foto_rotaruTocmai terminasem o scurtă investigaţie cu privire  la trecutul controversat al generalului Constantin Rotaru (stânga), prim-adjunctul directorului SIE la acea dată. Din material rezulta că, după ce fusese director adjunct al ICE Dunărea (firmă acoperită a fostei Securităţi), ofiţerul intrase în SIE pentru ca, în perioada 1994-1998, să facă o pauză şi să conducă trustul de presă al lui Dan Voiculescu (Compania Intact SA). Ulterior, el a revenit în SIE cu acelaşi grad şi a fost rapid avansat, devenind prim adjunct al directorului Cătălin Harnagea.

Pentru că nu găsisem nicăieri o urmă a trecerii în rezervă a ofiţerului am bănuit că el a lucrat în interes de serviciu pentru Dan Voiculescu. Mai mult, de aici se puteau naşte interpretări cu privire la paternitatea reală a firmei Crescent. Materialul era, la acea dată, destul de „periculos”.

Astăzi el nu mai are decât valoare „istorică”, generalul de patru stele Constantin Rotaru fiind trecut în rezervă, în 2005, şi devenind apoi un prosper om de afaceri. Iată despre ce text era vorba.

„Averea Diavolului” – a avere INTACTĂ

Constantin Rotaru, omul numărul doi din Serviciul de Informaţii Externe al României a condus vreme de patru ani imperiul mediatic al Nababului Epocii de Aur.
Sub bagheta lui Dan Voiculescu s-a încercat refacerea ICE DUNĂREA

O „greşeală” a unui funcţionar din aparatul tehnic al Serviciului român de Informaţii Externe (SIE) aruncă în aer toate zăvoarele trase de Dan Voiculescu peste secretul unui imperiu creat cu migală în ultimii zece ani. Imperiul Crescent devine astfel mai uşor de înţeles pentru cei care se întreabă cine e Voiculescu şi al cui e el. „Greşeala” invocată constă în prezentarea cu tîlc, pe site-ul de pe Internet al SIE, a biografiei colonelului Constantin Rotaru, adjunctul cu rang de secretar de stat al Directorului SIE. Biografia lui Rotaru, cosmetizată după canoanele muncii secrete de informaţii, are un periculos punct de inflexiune localizat în perioada 1994-1998, ani de clacă ai colonelului-secretar de stat pe moşia arendată de Voiculescu.

De la „Dunărea”, via SIE, în solda lui Dan Voiculescu

Biografia oficială a colonelului SIE, Constantin Rotaru, conţine neadevăruri şi omisiuni ce ridică mari semne de întrebare atît asupra misiunii avute în ultimii ani de către ofiţer, cît şi a relaţiei dintre SIE şi Dan Voiculescu. Astfel, în biografia oficială a lui Rotaru scrie (vezi facsimil 1)

rotaru12

că în perioada 1986 – 1993 ar fi fost „Director adjunct al Direcţiei de Prognoză şi Evaluare Economică” din SIE. În realitate, în perioada 1986-1990 n-a existat o direcţie cu acest nume în serviciul de informaţii externe (CIE) de atunci al României. Constantin Rotaru a fost însă Director adjunct al unei celebre unităţi acoperite din cadrul fostului DSS, unitatea UM 0107, cunoscută sub numele de Întreprinderea de Comerţ Exterior „DUNĂREA”.

Document oficial de infiintare al Crescent - Cypru
Document oficial de infiintare al Crescent – Cypru
Semnătura oficiala a lui Constantin Rotaru de la ICE Dunarea
Semnătura oficiala a lui Constantin Rotaru de la ICE Dunarea

Pentru cei care au uitat reamintim că „ICE Dunărea” a fost o super structură gigantică de comerţ exterior, coordonată direct de Nicolae Ceauşescu si Tudor Postelnicu (ca şef al DSS), prin care s-au realizat operaţiuni de comerţ exterior de miliarde de dolari SUA in cei peste şapte ani de existenţă. A fost port- drapelul întreprinderilor de comerţ exterior şi, în semn de recunoaştere, i-a fost acordat de către fostul dictator de mai multe ori succesiv „Ordinul Muncii clasa I”. Pentru anul 1989 ICE Dunarea primise drept plan de execuţie sarcina de a finaliza operaţiuni de comerţ exterior în valoare de 1 miliard de dolari, cifră care vorbeşte de la sine atît despre dimensiunile implicării DSS cît şi a serviciului său de informaţii externe (CIE) în activităţile de aducere a valutei forte în „visteria” ţării. Să mai amintim in treacăt ca firma Crescent, condusa atunci de Dan Voiculescu, derula masiv operaţiuni comerciale cu şi prin ICE Dunărea sau mai exact U.M.0107. Întrebarea care se pune este cine a preluat majoritatea operaţiunilor comerciale şi partenerii străini ai lui U.M. 0107, alias ICE Dunarea? Reidentificarea acestora în peisajul „noilor firme născute în economia de piaţă” de după 1989 ar putea fi nu numai interesanta dar şi benefică sub multe aspecte. Colonelul Rotaru a lucrat deci acoperit, ca funcţionar în comerţul exterior, fapt omis din biografia cifrată de pe Internet.

Oficial, Direcţia condusă de Rotaru nu există 

O a doua ciudăţenie este însăşi presupusa „Direcţie de prognoză şi evaluare economică” în fruntea căreia Rotaru ar fi activat, în perioada 1993-1994 (respectiv 1998-1999) ca Director adjunct (respectiv Director). Conform organigramei SIE prezentate pe acelaşi site de pe Internet, în Serviciul de Informaţii Externe nu există o Direcţie cu acest nume.

Colonelul SIE acoperit de Presa lui Voiculescu

În al treilea rînd, colonelul Rotaru a îndeplinit oficial, în perioada 1994 – 1998, funcţia de „Director General al Companiei INTACT SA”, firmă a lui Dan Voiculescu (!). Numele complet al firmei este „Corporaţia pentru Cultură şi Artă INTACT SA„, firmă înfiinţată în 1991 cu un capital social de aproximativ 10 milioane dolari, iar asociaţii sînt : „Crescent Commercial and Maritime Cyprus Ltd” (46, 5993 %), „Grivco SRL” (49, 1213 % ), „Fundaţia Umanistă Dan Voiculescu” (2, 3304 % ), „Grivco Internaţional SA” (1,1652 %), „Intact Advertising SA” (0, 7838%). Trustul de presă al lui Dan Voiculescu s-a aflat deci, vreme de 4 (patru) ani, exact în perioada de maturizare, sub controlul direct al ofiţerului SIE Constantin Rotaru. Evident, Rotaru nu este singurul ofiţer provenit de la „Dunărea” şi recuperat în schema lui Voiculescu. Dacă Rotaru şi-ar fi continuat activitatea şi după 1998 în compania controversatului om de afaceri, n-ar fi fost nimic ieşit din comun; Dan Voiculescu are în subordine, cum spuneam, destui ofiţeri (fie ei în rezervă) din serviciile secrete române (cu experienţă şi ştate vechi ca ofiţeri acoperiţi), şi unul în plus n-ar fi modificat cu nimic coloratura personalului său. Ceea ce surprinde este însă altceva. În biografia oficială a lui Rotaru nu se precizează dacă a activat ca ofiţer acoperit, sau în rezervă, în solda lui Dan Voiculescu.

După cei patru ani de directorat în fruntea trustului ce avea în parohie postul de televiziune „Antena 1”, cotidianul „Jurnalul Naţional” etc., colonelul Constantin Rotaru reapare ca ofiţer activ în Serviciul de Informaţii Externe, cu acelaşi grad şi pe aceiaşi funcţie: Director al misterioasei „Direcţii de Prognoză şi Evaluare Economică”. „Sincopa” de patru ani în activitatea ofiţerului, altfel ascendentă pe linie profesională, fără precizarea trecerii în rezervă (1994) şi reactivării (1998), urmată de numirea (1999) ca adjunct cu rang de secretar de stat al Directorului SIE, este de natură să adîncească şi mai mult enigma asupra rolului jucat de ofiţer în imperiul Crescent. Trebuie spus că nu stă în practica serviciilor secrete să scoată un om din centrală, să-l trimită în civilie pentru cîţiva ani şi să-l reangajeze apoi cu aceiaşi funcţie în sistem. Astfel de cazuri pot fi posibile doar în măsura în care ofiţerul respectiv „a lipsit” cu misiune de la locul de muncă, lucrînd acoperit în altă parte, în cazul nostru, la „Intact”-ul lui Voiculescu.

Faptul că la puţin timp de la „reactivare”, după staţionarea benefică în fruntea trustului de presă INTACT, colonelul C. Rotaru devine al doilea om din Serviciul de Informaţii Externe, nu poate avea decît două explicaţii: ori firma INTACT este, ca pe vremuri, una de acoperire pentru SIE, cam cum era la altă scară Institutul de Economie Mondială pînă în decembrie 1989 (fief-ul ofiţerilor acoperiţi cu diplome de mari invăţaţi şi care avea să ‘producă’ după 1989 un prim-ministru, miniştri şi o intreagă pleiadă de consilieri şi experţi ai preşedinţiei şi şefului guvernului), ori Constantin Rotaru este un geniu al „secret-service” – ului de pe Dîmboviţa.Cum ultima variantă este greu de acceptat (altfel n-ar mai fi părăsit centrala SIE), rămîne de analizat „mariajul” dintre SIE şi Imperiul Crescent, o continuitate de fapt a tipului de relaţii antedecembriste. Iată cum, urmărind traseul unui singur om aflat pe statele de plată ale lui Dan Voiculescu şi Cătălin Harnagea, şeful SIE, constatăm o periculoasă simbioză dintre zona mass-media şi serviciul român de informaţii externe. Dacă reamintim că Dan Voiculescu mai conduce şi un partid politic, lucrurile se complică. Patronul colonelului Constantin Rotaru tocmai a făcut oalianţă cu principalul partid de opoziţie, dovadă că nimic nu se pierde ci doar se rearanjează „întocmai şi la timp”, cum cere sfînta necesitate. Şi ar mai fi o nedumerire: dacă totul este „intact”, atunci de ce nu s-a sesizat nimeni pînă acum? Cît priveşte necesarele explicaţii din partea conducerii SIE, ele nu pot fi obţinute deoarece Cătălin Harnagea refuză, e drept, politicos, o discuţie pe această temă. Cel puţin aşa ni s-a dat de înţeles prin numeroasele amînări şi contramandări ale unei discuţii explicative.

DAN BADEA

Casetă: Un BMW pentru grupa operativă a CIE de la Crescent Austria

Filiala Crescent-Austria era condusă de W. Redl (omul de faţadă al lui Dan Voiculescu la Eisenstadt). Daca Voiculescu spune, minţind cu atîta naturaleţe, ca nu avea legaturi deosebite cu Marin Ceauşescu şi nici cu CIE, atunci cum se face ca cel puţin unul (in realitate mai multe) dintre autoturismele filialei Crescent-Austria (BMW 525) a fost dat spre folosinţă Agentiei Comerciale a Ambasadei române din Viena, Crescent Austria plătind in continuare, oficial, inregistrarea, benzina şi asigurarile? Mai exact, autoturismul BMW 525 a fost dat în folosinţa grupei operative ce acţiona în cadrul agenţiei conduse de Marin Ceauşescu, grupă ce era compusa din ofiţerii acoperiţi trimisi la post de catre CIE, azi SIE. Acest lucru poate fi dovedit de autorităţile austriece însărcinate cu supravegherea şi protecţia Ambasadei Române la Viena.

Referitor la traseul textului prezentat mai sus, după ce l-am propus spre a fi publicat…a intrat în „amânări”. Pentru că începusem să mârâi prin redacţie, neînţelegând de ce e blocat materialul, într-o zi am fost chemat în cabinetul lui Nistorescu. Bănuind despre ce e vorba, nu l-am lăsat să aştepte.

Tot maior aţi rămas?„, l-am întrebat, făcând aluzie la un carton aflat pe biroul lui şi pe care scria „Mr. Cornel Nistorescu”. „Ei, pe dracu, dacă tu găseşti vreo hârtie pe care să scrie că am fost securist, atunci ies din presă!„- mi-a răspuns.

M-a atacat apoi frontal: „Uite, am vorbit cu Harnagea şi el zice că nu e bine să dăm materialul cu Rotaru. În schimb, ne-a dat un document de la ei din care rezulta o chestie tare. E o legătură între Voiculescu, Dunărea şi nişte generali egipteni. Deci tranzacţie de armament! Tare, nu? Ce zici?„…

Ce era să zic? Un document de la SIE în schimbul unei speculaţii era un schimb demn de luat în seamă…”Şi eu ce fac cu materialul pe care l-am scris?„- am încercat un simulacru de cârteală, convins fiind că, de vreme ce primise deja documentul (vezi facsimil, jos) de la Harnagea, se bătuse palma cu Rotaru. „Uită-l şi ocupă-te de ăsta!„, mi-a mai zis. Documentul provenea din arhiva comercială, deci nu operativă, a ICE Dunărea.

document sie_dunarea

M-am ocupat, evident, de document, dar numai după ce mi-a  cerut să fac o radiografie a ceea ce a însemnat ICE Dunărea precum şi o prezentare a relaţiilor avute cu Crescent. „Băgăm documentul, mai bagi şi nişte facsimile de la tine, punem titlul „Deschideţi arhiva Dunărea” şi gata!„. Atacul meu speculativ asupra lui Rotaru, adjunctul lui Harnagea, urma să fie înlocuit cu un atac sprijinit de şeful SIE, deci oarecum documentat, asupra lui Dan Voiculescu.

Aşa a şi fost. Pe 7 iulie 2000 am publicat materialul „Deschideţi arhiva ICE Dunărea„, iar 10 zile mai târziu a fost trimis la SIE, să cerceteze arhiva, şeful de la Anticorupţie, procurorul Buduşan. CSAT-ul şi-a făcut şi el treaba, arhiva fiind desecretizată, deci Nistorescu avea motive clare de mândrie patriotică: misiunea fusese îndeplinită cu succes, întocmai şi la timp!

deschideti dosarul dunarea

Din punctul meu de vedere, ca ziarist, eram câştigat pentru că obţinusem un document important care mă ajuta să creionez o stare de fapt ascunsă atâţia ani. Cât priveşte materialul blocat, am avut grijă ca informaţia centrală să apară, sub altă formă, într-un alt cotidian. Astfel, toată lumea a fost mulţumită.

image-2007-12-3-2048540-41-emil-constantinescu-dezlantuie-impotriva-societatii-civile

harnagea ant 3

harnagea ant 3

Întâmplarea face ca, nouă ani mai încolo, personajele direct implicate în răsunătorul atac mediatic asupra lui Dan Voiculescu să fie promovate pe televiziunea acestuia, într-o sforţare comună de demonizare a lui Traian Băsescu, preşedintele în funcţie al României.

S-au îngrămădit în spatele sticlei care ne desparte de groapa cu dejecţii Emil Constantinescu, Cătălin Harnagea, Cornel Nistorescu şi, obişnuitul casei, Mugur Ciuvică. Adică exact aceia care, pe vremuri, voiau capul duşmanului public nr.1, de atunci, Dan Voiculescu. Acesta este şi motivul pentru care, în faţa mea, complotiştii descrişi mai sus nu sunt decât nişte derbedei.

© Dan Badea

Cătălin Harnagea şi învăţăturile unor foşti directori CIA către Traian Băsescu (Update)

Tema „izolării totale, în plan extern” a preşedintelui Traian Băsescu a fost reluată azi, la televiziunea lui Voiculescu, printr-o nouă „mărturie”. Rolul papagalului de serviciu a fost preluat, de la Guşă, de către Harnagea. Cătălin Harnagea.

Mesajul anti-Băsescu, adus de rusofilul Guşă pe „cotorul” de la Moscova este, astfel, întărit prin ultimele „învăţături” sosite tocmai de la Washington printr-un cetăţean din preajma lui Patriciu.

Deşi atât Guşă cât şi Harnagea pretind a fi fost, în acelaşi scop, la Washington, cei doi nu s-au „călcat pe picioare” şi au avut grijă să susţină amândoi aceeaşi predică. De asemenea, deşi vizita lui Harnagea în SUA a fost făcută înaintea vizitei lui Guşă la Moscova, cel dintâi a aşteptat, politicos, cu bonul de ordine la brăcinar, să-i vină rândul să sufle în ventilatorul Antena 3.

Două vorbe despre cetăţeanul Harnagea…

Înainte de a-i prezenta „învăţăturile”, să spunem câteva cuvinte despre personaj (foto dreapta, deghizat). Fost ziarist, fost subordonat al lui PM Băcanu, iar apoi al lui Ciorbea, Harnagea devine consilier prezidenţial al lui Emil Constantinescu iar în 1997 este numit şef al SIE, post în care rămâne până la începutul anului 2001. Participă intens la campania anti-PSD din 2000, inclusiv cu documente scoase – nu se ştie de cine – din SIE şi plasate pe „piaţă”.

(Autodenunţ: Un astfel de document a ajuns şi la mine prin 2000, pe când eram la Evenimentul Zilei, documentul fiind oferit „în barter”, adică în schimbul…nepublicării unei dezvăluiri despre generalul Constantin Rotaru, prim-adjunctul SIE. Samsarul care a coordonat afacerea a fost, evident, Cornel Nistorescu, cel care era atunci extrem de interesat să-l protejeze pe prim-adjunctul amicului său Harnagea. Documentul primit la schimb îl viza pe…Dan Voiculescu şi relaţia Crescent-Dunărea. El a fost, dealtfel, publicat de mine ulterior. Harnagea i-a mai servit, însă, şi pe alţii, cum aveam să aflu ulterior, cu aceeaşi mărinimie...)

Este, de aceea, extrem de credibilă afirmaţia lansată de Ioan Talpeş, conform căreia dosarul lăsat de el la SIE, în 1997, referitor la Petromidia şi „creanţa Libia”, avea să rămână ascuns. Ulterior, după ieşirea din SIE, în Rompetrolul lui Patriciu avea să apară însă chiar Harnagea, la braţ cu Dorin Marian.

Intrarea în afaceri a celor doi sforari ai administraţiei Constantinescu s-a făcut în tandem, ei înfiinţând împreună câteva societăţi care aveau să-i procopsească. Au ieşit, ulterior, din relaţia văzută cu Patriciu, dar au ţinut mereu aproape de miliardar.

Harnagea s-a evidenţiat însă prin celebra snoavă lansată de Băcanu, fostul  lui şef, conform căreia Sorin Ovidiu Vîntu ar fi pus la cale asasinarea acestuia. Fostul şef al SIE urma să fie asasinat, chipurile, cu un scuter, de un individ pe nume Mailat, căruia i s-ar fi oferit pentru operaţiune 70.000 de dolari. Din motive necunoscute însă, atentatul nu a mai avut loc. S-a râs mult la vremea respectivă pe această temă, dar Harnagea a căpătat astfel notorietate.

Acesta poate fi motivul pentru care, cu câteva săptămâni în urmă Cătălin Harnagea a făcut o vizită privată, în calitatea lui de cetăţean român, în SUA şi, în aceeaşi calitate, dublată de nostalgiile din SIE, s-a întâlnit cu doi dintre foştii directori ai CIA, Porter Goss (2004-2006, foto stânga) şi Geoge Tenet (1997-2004, foto dreapta).

S-a mai întâlnit el şi cu alţii, pe drum, dar asta ţine de o altă postare. Întâlnirea a stat, de fapt, sub semnul Stratfor, o agenţie de intelligence…ca oricare alta.

Învăţăturile Stratfor şi ale foştilor directori CIA către Băsescu, transmise prin medium-ul Cătălin

Ce a fost mandatat să afle Harnagea? Că Traian Băsescu, secondat, pe alocuri, de Mircea Geoană, i-a sâcâit atât de tare pe americani cu dorinţa lui de a vizita SUA că a fost nevoie de intervenţia hotărâtă a ambasadorului Gitenstein pentru a tranşa chestiunea: nici o vizită în anul electoral! Intervenţiile lui Băsescu s-ar fi făcut pe anumite canale speciale, altele decât cele diplomatice, folosite de obicei pentru probleme de siguranţă naţională.

Bucureştiul a primit din primăvară un răspuns foarte clar, că anul acesta nici unul dintre candidaţi nu că nu este primit, dar nu este indicat să se întâlnească cu primii trei oameni din statul american, cu preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul de stat şi asta nu fiindcă America sau Statele Unite nu priveşte România ca un partener extrem de apropiat şi un partener strategic şi important.

Semnalele au fost date, dar se pare că aici n-au fost înţelese cum trebuiau şi s-au făcut presiuni şi pe alte canale, nu pe cele normale, diplomatice. Canale speciale, intrând pe canale care ţin de conlucrarea unor instituţii româneşti cu instituţii din Statele Unite, pe partea de siguranţă naţională. Nu e vorba de SIE, sau de un alt serviciu, e vorba de canale care sunt deschise, în general şi pentru asemenea mesaje, nu este obligatoriu să le foloseşti doar pentru mesaje care ţin de partea operativă comună… Vorbim de canale care sunt în cadrul unor instituţii ale statului din România, care au fost folosite pentru a cere şi a încerca să rezolve o problemă care era deja rezolvată de la început…

N-au fost presiuni într-un sens… nenormal, au fost nişte întrebări dar care au venit foarte des. Şi anume: poate preşedintele să viziteze Statele Unite? am putea să rezolvăm anumite întâlniri? şamd. Lucruri care se fac, v-am spus, pe canalele respective speciale se fac, se pun asemenea întrebări. Ceea ce a deranjat foarte tare este că aceste semnale au fost după ce s-au dat răspunsurile extrem de tranşante, au existat în continuare.

Tranşarea de către ambasadorul american a acestei probleme, aici, la Bucureşti, a fost exact rezultatul acestor intervenţii, să le spun, dese şi destul de vehemente.

Din trei candidaţi, doi au făcut presiuni, dar se pare că al doilea a înţeles şi probabil că va avea întâlniri dar la un nivel care se permite în acest moment. E vorba de Mircea Geoană. Domnul Antonescu, după câte ştiu, nu are de gând să facă vizite foarte lungi. Nu cred că se va duce în Statele Unite fiindcă în primul rând şi probabil, rezultatul alegerilor va ţine de impresia creată în ţară”.

Nu ştiu cât de reală este povestea spusă de Harnagea, dar îmi amintesc faptul că în campania electorală din 2000 Dorin Marian a folosit o întreagă reţea de astfel de „canale” pentru a răspândi, în interes electoral, în SUA, dosarul de căpitan de securitate al unui politician român apropiat atunci de Ion Iliescu şi aflat, azi, culmea!, în aceeaşi vecinătate mărinimoasă a lui Patriciu.

Patriciu și Hayssam într-o țară arabă, negociind la tarabă cumpărarea unui kil de gaz lampant.
Patriciu și Hayssam într-o țară arabă, negociind la tarabă cumpărarea unui kil de gaz lampant.

S-a încercat atunci compromiterea politicianului, dar „canalele” au ripostat mai vehement decât Gitenstein, iar Dorin Marian (foto dreapta– în spatele blondei-alături de Patriciu – centru- şi Omar Hayssam – cu bluza verde; instantaneul a fost surprins într-un bazar din…Sudan) s-a întors apoi la Bucureşti cu coada între picioare. Politicianul vizat a aflat, atunci, ce i se pregătise şi mare mi-a fost mirarea când, peste ani, l-am văzut în aceeaşi barcă alături de şmecheraşul detractor.

Ca să fie în ton cu „fratele” său Guşă, Harnagea a mai dat un semnal: Guşă are dreptate cu Moscova lui!

Contează foarte mult (o relaţie foarte bună cu Moscova), mai ales că în acest moment Washingtonul este extrem de interesat ca să aibă o relaţie bună şi de lungă durată cu Moscova, iar ceea ce ar putea crea şi ar putea face România, ar putea să fie un suport pentru noua operă pe care o creează cei de la Washington, în privinţa relaţiei cu Moscova şi în privinţa unor ţări din Orientul Apropiat.

Semnalul nu este însă pentru Traian Băsescu, scos din cărţi dacă ne-am lua după tonomatele lui Patriciu, Voiculescu sau Vîntu, ci pentru Crin, Mircea, sau Sorin.

„Tot ce se întâmplă în jurul nostru în aceste zile, inclusiv renunţarea scutului antirachetă în Polonia şi Cehia şi întreaga politică pe care americanii o fac acum cu Moscova ţine foarte mult şi de viitorul începând din noiembrie sau decembrie care se va schimba sau nu în Bucureşti„.

De ce fapte mai este acuzat Băsescu, de către detectivii lui Harnagea de la Stratfor? Ei bine, este acuzat că nu ştie să comunice şi că, atunci când totuşi o face, te sperie. Un exemplu în acest sens este „comunicarea” din zilele ultimului conflict sângeros de la Chişinău: Băsescu ar fi cerut intervenţia militară străină împotriva comuniştilor lui Voronin.

„Şeful statului nu întotdeauna a ştiut să comunice ceea ce ar fi trebuit, ceea ce se aştepta de la el. Un singur exemplu mi-au dat cei de la Stratfor, care pentru mine a fost extrem de interesant, şi anume ştiau, şi aici au făcut comparaţie, ştiau declaraţia preşedintelui, dacă o mai ţineţi minte în momentul conflictului de la Chişinău. Şi a fost o declaraţie care cred că s-a comentat de dl Stan la Antena 3, care a trecut puţin neobservată, că declarativ preşedintele, practic, a susţinut o intervenţie armată în Moldova. Asemenea intervenţii, ca mesaj, nu sunt normale”.

UPDATE: Cristian Diaconescu e inteligent, deci Harnagea minte
Cătălin Harnagea, din graba de a executa întocmai şi la timp ordinul patronului său, îl contrazice chiar şi pe Cristian Diaconescu, ministrul român de externe. Când spune că „partea română” a fost avertizată încă „din primăvară”, de către americani, cu privire la interdicţia aplicată „candidaţilor” români la preşedinţie de a vizita Washingtonul, la vârf, el intra în contradicţie cu ministrul Diaconescu. Asta pentru că, pe 15 iunie a.c., la emisiunea Zig-Zag, Cristian Diaconescu s-a arătat optimist cu privire la posibila vizită a preşedintelui Traian Băsescu la Washington.

Iată cum a fost consemnată, atunci, de Ziare.com, acestă declaraţie:

„In privinta unei eventuale vizite a presedintelui Traian Basescu la Washington, Diaconescu s-a aratat optimist. „Speranta noastra este ca va avea loc. Vreau sa va spun ca la trei zile dupa ce m-am intors de la Washington, SUA, Departamentul de Stat ne-a anuntat in legatura cu noul ambasador. Sigur am tinut discret acest lucru, pana cand se face comunicarea din partea Departamentului de Stat, dar vreau sa va spun ca noi, inaintea altor state cu traditie in spatiul euro-atlantic, am primit acest semnal”,a mai spus Diaconescu.

Acesta a mai explicat ca intentia pentru vizita presedintelui Basescu fusese anuntata de mai multa vreme iar ministrul roman de Externe a avut la Washington o misiune mult mai complexa.

„Am dorit sa vedem nivelul de acceptabilitate in acest moment, nu numai in legatura cu vizita presedintelui, in legatura cu proiectele americane la Marea Neagra, in legatura cu coridoarele energetice, in legatura cu parteneriatul strategic intre Romania si SUA. A fost o chestiune de tatonare. Era o noua administratie si doream sa stim cum stam in relatia cu aceasta noua administratie”, a declarat Diaconescu.

Declaraţia lui Diaconescu a fost făcută după întâlnirea pe care a avut-o cu Hilary Clinton, şeful Departamentului de Stat (foto).

Dacă „semnalul” primit de ministru a fost dătător de „speranţă”, atunci la ce se referă Harnagea? Să ştie mai bine băieţii lui Friedman, din Stratfor, ce a discutat H. Clinton cu Diaconescu? Mă îndoiesc. Opinia mea e că papagalul de serviciu pe ventilatorul A3, Cătălin, bate câmpii. Diaconescu este suficient de inteligent ca să interpreteze corect un semnal, atunci când îl primeşte.

Concluzia, provizorie, evident, este că Patriciu joacă tare. La fel ca şi Voiculescu. Ei nici nu prea mai au alternative. Dacă iese Băsescu, ei…intră. Fiecare cu gaşca lui, dar în celule separate.

PS: Intr-o viitoare postare voi prezenta pe larg culisele şi elementele „barter”-ului încheiat între Nistorescu (directorul EvZ) şi Harnagea (directorul SIE), în prima jumătate a lui 2000.

Voi prezenta atât textul despre generalul SIE Constantin Rotaru, blocat prin intervenţia directă din partea lui Harnagea, cât şi documentul primit la schimb de la SIE, via Nistorescu,  şi care muta accentul de pe Costantin Rotaru pe Dan Voiculescu. „Evenimentul Zilei”, la acea dată era angajat politic de partea Convenţiei Democrate şi a lui Emil Constantinescu, la ordinele căruia declanşase, de fapt, operaţiunea „Deschideţi Dosarul ICE DUNĂREA”

©Dan Badea

Atacat din nou de Dorin Tudoran, Liviu Turcu ripostează (Ultima parte)

Domnule Dorin Tudoran,

Ca sa nu ramin la nivelul aprecierilor generale haideti sa revedem impreuna fie si sumar ce ati postat recent pe blogul dvs. sub titlul „Tismaneanu vs. Basescu – dirlogii umilintei”. E zic eu, un exercitiu cu utilitate multipla.

Mai intii imi permit sa observ ca titlul creaza de la bun inceput anumite confuzii semnalate chiar si de unii dintre comentatorii blogului dvs. Da, marturisesc ca am avut rabdarea, cam greu pusa la incercare, dar am citit cele peste 200 de comentarii la adresa textului si am constatat din nou ceea ce remarcasem din parcurgerea comentariilor specifice mass mediei romanesti: exista si la specia blog categoria cititorilor pro X si anti X care isi dau cu presupusul indiferent de gradul de cunoastere a subiectului si carora indiferent ce argumente logice le-ai aduce e un efort inutil intrucit ramin pe pozitiile inculcate de „centrul ideologic coordonator” precum stinca Gibraltarului. O alta categorie este a celor care nu intra in celelalte doua dar se impart in subcategoria oamenilor de buna credinta informati si neinformati si care simt nevoia sa-si exprime opiniile in spiritul libertatii de exprimare dobindite dupa atita amar de vreme. E un fel de terapeutica recuperatorie. In sfirsit, mai exista o categorie total aparte si anume a celor care folosesc spatiul comentariilor pentru a se pronunta pe subiecte ce-i intereseaza dar care nu au absolut nici o legatura cu subiectul postarii. Batalia cea mai apriga se duce evident intre taberele pro si contra iar nivelul argumentatiei ma face inca o data sa conchid ca implementarea democratiei reale in societatea romaneasca va fi un proces extrem de dureros si indelungat. Vorbeam asadar de confuzia creata de insusi titlul ales: el lasa sa se inteleaga prin particula vs. (versus) ca ar fi vorba de o contrapunere de pozititii intre V. Tismaneanu si presedintele T. Basescu. Ca nu e vorba de asa ceva cititorul educat stie deja sau intelege din parcurgerea textului. Ziceti dvs. in deschiderea materialului
precum la o partida de sah simultan cu aprinderea luminii verzi pentru pornirea roller-coaster-lui intelectual mentionat mai sus, pe un ton imperativ: „NU Vladimir Tismaneanu este marea problema a Romaniei„. Dixit. Chiar asa dle Dorin Tudoran? Aveti chiar sentimentul, ca observator obiectiv al evolutiei politice din Romania ca tara a intrat la ananghie datorita unei imaginare perceptii privindu-i pe cei doi? Sau e doar o „deschidere” manipulativa menita sa-l aseze pe V. Tismaneanu ab-initio pe piedestalul cel mai inalt in ierarhia ordinii valorice romanesti spre multumirea/anestezierea insatiabilei sale sete de a fi oriunde si oricind adulat ? Eu daca as fi un simplu cetatean si as fi citit materialul v-as fi scris imediat: dle Tudoran nu fiti ingrijorat de loc la acest capitol, noi romanii avem alte necazuri si inca mari de tot fie si daca amintesc criza economica. Dupa aceasta introducere declansati sarja intii de cavalerie: „…marea problema a Romaniei este Traian Basescu”.

Tudoran ofera varianta de exit pentru Tismaneanu

Apoi aplicati un aparent impecabil silogism. Prima premiza, citez: „Dl Tismaneanu se bucura in acest moment de increderea Presedintelui…”; a doua premisa:oamenii sint deceptionati de prestatia din primul mandat” si deci il urasc mai mult sau mai putin pe presedinte; concluzia irefutabila: V. Tismaneanu e urit si atacat in prezent pe nedrept pentru ca este identificat cu persoana presedintelui T. Basescu. Actul intii de serviciu manipulativ indeplinit! V. Tismaneanu este asadar victima involuntara a relatiei sale apropiate cu presedintele T.Basescu. Iar pentru cei care banuiti ca s-ar putea sa nu va accepte prea usor silogismul simtiti nevoia unei augmentatii laudatorii gratuite suplimentare dar cu tinta precisa dupa cum urmeaza: „Pentru unii imaginea analistului obiectiv (sic) s-a topit si a fost uzurpata de imaginea agentului electoral”. Si mai adaugati filozofic spre luminarea celor care fiind mai grei de cap nu au inteles cum e cu „obiectivitatea marelui analist” perceput pentru moment pe post de agent electoral: „Analiza obiectiva (sic) poate parea plicticoasa unora; propaganda electorala este iritanta mai pentru toti”. Adinc. Chiar pentru toti? Inclusiv sustinatorii presedintelui T.Basescu? Sau poate pentru majoritea intelectualilor mai putin cei din grupul de interese politice din care face parte V.T? In plus, in acest context cele doua asocieri pe care intr-un fel le contrapuneti au tot atita legatura cit cele din celebra conversatie purtata intre faimosul matematician Grigore Moisil cu un june hitru ce a vrut sa-l puna in incurcatura intrebindu-l public: ‘domnule profesor care este legatura intre metru si parametru?’ La care profesorul a raspuns zimbind: ‘tinere intre metru si parametru este cam tot atita legatura cit este intre stass si parastas……..’.

„Buletin de Cotroceni”

Intrucit parcurgerea per paragraf desi este foarte interesanta si relevanta depaseste spatiul blogosferic prezent voi selecta pentru logica discursului momentele mai importante in care observatorii imaginarului roller-coaster intelectual traiesc momentele cheie ale pasagerilor la schimbarea brusca de directie asociate firesc cu binecunoscutele exclamatii de rigoare. Ziceti deci in continuare:

– si dusmanii dlui T. Basescu si ai dlui V.Tismaneanu (observati in continuare elementul cheie al asocierii) „savirsesc” erori ce le auto submineaza propriile interese; la primul caz tragind in V.T. ii dau ragaz lui T.B; la al doilea caz „sporesc sansele agresatului de a deveni o victima inocenta”. Ce oroare Doamne si cum vor mai sari cu mic si mare romanii de la opinca la vladica sa corecteze aceasta nedreptate…si ca sa fie si mai limpede acest lucru afirmati imperativ: „Nici un om de buna credinta nu poate saluta asemenea executii josnice”. Ca sa fie clar pentru toata lumea: nu numai ca cei care l-au atacat pe V.T. (unde cind si cum nu stim din simpla parcurgere a textului) sint niste netrebnici dar daca cei 21 de milioane romani nu iau atitudinea specificata mai sus atunci conform unui simplu rationament cei ce nu vor lua atitudine numai ca nu sint oameni de buna credinta dar si complici la „executia josnica” a lui V.T. Tare. Dur. Asta nu va impiedica in acelasi pasaj – ca de pe virful maxim al loialitatii de grup atins de roller costerul nostru intelectual sa porniti senin la vale dindu-i o „copita zdravana” (expresie folosita cu predilectie in cercurile literare) afirmind sententios „si sunt putini cei atita iute de picior ca dl. Tismaneanu cind este vorba de a se declara victime”. Ca sa fie si mai limpede le mai reamintiti, citez din nou „celor ce-l urasc visceral pe V.T” ca in afara faptului ca isi bat singuri cuie in talpa subminindu-si atingerea propriilor obiective strategice (si atunci la ce bun tot recursul, dle Tudoran?), „Cei ce practica aceasta gherila anti-Basescu via anti-Tismaneanu nu pot cistiga partida”. De ce? Pentru ca cei doi, citez din nou: „sint oameni cu un talent extraordinar la a folosi oameni. Pina cind unul din cei doi (din nou a se remarca sensul matematic al egalitatii) nu se va satura de cit l-a folost pe celalalt, un Basescu vs. Tismaneanu este exclus. Mai mult, la ce-ar fi bun, daca respectul si colaborarea intre cei doi pot determina pasi de care societatea romaneasca are nevoie ca de aer?”

Grupul piramidal de interese nocive al noilor comisari ideologici

Acesta este pasajul care, dle Tudoran, a declansat cel de al treilea motiv de a va trimite aceasta scrisoare. El pune in discutie una dintre cele mai dureroase probleme ale societatii romanesti: responsabilitatea intelectualitatii romanesti pentru esecul reconcilierii nationale ca urmare a unei pasivitati incredibile fata de confiscarea de catre un grupuscul de interese pur private, prin monopolizare, a centrului decizional in problematica ideologica din sistemul politic romanesc. Cu consecinte nefaste in primul rind pentru procesul de modernizare al tarii. Nu vreau sa fiu gresit inteles. Sunt constient ca ar fi o eroare sa blamez in corpore pe tot cei angajati, foarte multi, cu cele mai bune intentii in activitatile ce intra sub umbrela mai larga a societatii civile. Absenta insa a unui curent de opinie care sa reactioneze ferm la monopolul abuziv al grupului de interese din care facteti parte este deprimanta.

Un grup de intelectuali si pseudo-intelectuali reuniti de un oportunism rarisim si un trecut ideologic si cultural extrem de similar s-a insinuat in cel mai pur stil machiavelic in structurile institutionale romanesti ce au un rol educational profund pentru generatiile care nu au cunoscut la nivelul propriei experiente fostul regim comunist. Organizati piramidal dupa reguli intilnite doar in cadrul regimurilor totalitare noii comisari ideologici incearca sa rescrie zi de zi si ceas de ceas istoria politica a Romaniei in deplina complicitate cu factorii politici corupti care ii finanteaza din bani publici (CNSAS, Institutul Cultural Roman, Centrele culturale din strainatate, ministerul culturii dar si alte institutii sponsorizate de stat) sau surse private (politrucii infiltrati in mass media). Factorii politici mentionati ii folosesc la rindul lor ca vitrina ideologica in raporturile cu societatile democratice occidentale si grilele evaluative utilizate de acestea. Un quid-pro-quo dupa modelul o mina spala pe alta in cel cel pur stil mafiot. Daca totul s-ar fi redus doar satisfacerea setei de vizibilitate publica si parazitarea desantata temporara a bugetului public ar fi fost cum ar fi fost, ca de, traim in Romania,nu? Dar grupul acesta care s-a erijat fraudulos in postura de Gini pentru noua constiinta politica si morala a Romaniei a desacralizat in realitate rind pe rind si sistematic procese moral politice esentiale pentru iesirea tarii din marasmul ideologic mostenit.

Masluirea prezentului, trecutului si viitorului

Tocmiti ca la tirgul de vite de samsari cu resurse financiare obtinute prin mijloace ilegale pe care pina si un copil de pe strada le cunoaste, noii comisari si mandarini ideologici au masluit rind pe rind finalizarea unor obiective cu adinca semnificatie in constiinta ceteanului de rind precum epurarea clasei politice de fostii colaborationisti (a se citi din nou monopolul triajului selectiv la CNSAS) si condamnarea la rece in termeni credibili si obiectivi a comunismului ca specie de regim politic. Sint doua teme care m-au preocupat in mod deosebit luind de altfel si pozitie publica. Restul oamenilor de bine, adica a intelectualilor seriosi au preferat sa se retraga de pe scena confruntarii unii fiind intimidati la scena deschisa altii de sila si lehamite.

Pe acest „teren” m-am intersectat si confruntat de pe pozitii de idei cu grupul vostru de interese si mai ales cu prietenul tau „Volo”. Oportunismul, veleitarismul, duplicitatea, labilitatea morala si obsesia megalomanica de a deveni noul Jdanov al Romaniei sau macar un Leonte Rautu al ingineriei socio-psihologice romanesti simultan cu pozitia de impiegat de miscare al relatiilor romano-americane le cunosc de mult.

Scrisoarea catre Ion Ratiu

Cu toate acestea, poate paradoxal pentru unii eu nu am abordat subiectul in mass media decit de doua ori in 20 de ani. Nu s-ar spune ca am facut-o prea des. Prima interventie am facut-o printr-o scrisoare adresata public dlui Ratiu care recent finantase instituirea unei catedre de istorie si civilizatie romaneasca la prestigioasa Georgetown University. Atunci mi-am exprimat opinia ca dl. V. Tismaneanu nu indeplineste nici pe departe conditiile impuse de specialitatatea de profil pentru a ocupa o pozitie demna de eruditia unui Nicolae Iorga sau Vasile Pirvan. Mi se pare si azi aberant ca o atare pozitie cheie in perceptia culturii si civilizatiei romanesti pe un spatiu geografic atit de important precum Statele Unite sa fie incredintata altcuiva decit unei personalitati cu recunoastere internationala in domeniul respectiv. Am atras de asemenea atentia la momentul respectiv despre aranjamentele de culise incorecte ce se faceau de catre candidat pentru a-si vedea scopul dus la bun sfirsit. Nu am fost singurul care si-a exprima opozitia in mod public si am si azi credinta ca nu am fost factorul decisiv in decizia colectiva luata la Georgetown University de a oferi postul unui alt candidat universitar. Azi, imi zic, mai in gluma sau mai in serios bine ca V. Tismaneanu nu l-a plasat in acea pozitie pe prietenul sau apropiat Sorin Antohi sau pe Mihnea Berindei. „Popularitea” de care se bucura in mass media romaneasca cei doi prieteni apropiati ai dlui V. Tismaneanu ma scuteste de a intra in detalii.

Fata in fata cu Traian Basescu

A doua oara, interventia mea s-a produs mult mai tirziu cind se discuta deja public numirea sa ca sef al Comisiei prezidentiale pentru studierea comunismului. Nu trebuie sa fii mare expert ca sa intelegi ca abordarea in maniera credibila a unei teme atit de importante pentru trecutul dar si viitorul Romaniei trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii minimale:

– sa aiba sprijinul neconditionat al clasei politice si a ocupantilor principalelor ramuri ale puterii de stat; deci sa existe vointa politica pentru succesul unui asemenea proiect;
– elaborarea Raportului sa fie incredintata unei structuri (in cazul discutat unei Comisii) din care sa faca parte doua categorii de oameni: personalitati cu o reputatie profesionala si morala impecabila care se bucura de respectul marii majoritati a populatiei; cetateni, care prin experienta nemijlocita in raport cu fostul regim politic reprezinta in mod echilibrat dincolo de orice dubiu la nivelul perceptiei publice un punct evaluativ de referinta obiectiv; evident ca in orice alta structura similara, comisiei urmind a-i fi augmentata un aparat tehnic de prelucrare a informatiilor;
– evaluarile si recomandarile Comisiei sa fie elaborate intr-o maniera care sa aiba efecte practice nemijlocite in viata publica, inclusiv de ordin legislativ;
Nici una dintre aceste conditii nu aveau cum sa fie indeplinite din start numindu-l pe V. Tismaneanu la sefia acesteia indiferent cit de prezidentiala s-a dorit a fi aceasta decizie.

Basescu incoltit de grupurile de interese politico-economice

Si acum e momentul sa lamurim citeva lucruri cu privire la geneza deciziei presedintelui T. Basescu. O decizie luat in circumstante speciale dictata de raportul de forte pe scena politica romaneasca. In acel moment presedintele T. Basescu intrase deja in conflict acut cu principalele grupuri de interese politice, economice si financiare ce dominau copios Romania post-decembrie 1989. Baza sa de sustinere la categoria acestor grupuri desi semnificativa nu puteau egala puterea si influenta celor dintii. Principala baza de sprijin raminea o parte insemnata a opiniei publice care a si facut posibila alegerea sa in fruntea tarii. Ca in orice sistem politic factorii politici au nevoie si de sprijinul intelectualitatii sau ma rog a partii celei mai vizibile in spatiul public. Tributar ca mai toti politicenii romani ideii ca vectorul extern occidental este una din cheile asigurarii succesului si sprijinului regimului respectiv presedintele T. Basescu a acceptat o alianta ad-hoc cu gruparea zgomotoasa a celor ce s-au erijat in promotorii de virf a valorilor democratice liberale, recte grupul de interese ce face obiectul prezentei discutii. In schimbul activismului deschis pro-TB (ca profesionisti ai propagandei politice) presedintele le-a dat la schimb pozitiile de conducere solicitate in institutiile mentionate anterior. Grupul respectiv avea sa puna mina pe pirghiile institutionale la care au rivnit de ani de zile prilej de a-si instala si largi sub aspect organizatoric reteaua. Un obiectiv strategic neatins nici macar in perioada administratiei Constantinescu, primul presedinte adus la putere avind ca forta motrice organizatiile societatii civile.
Cind am citit afirmatia ca V. Tismaneanu se bucura de increderea presedintelui T. Basescu m-a bufnit instantaneu un ris homeric.

Nefastul Plesu

Personajul a fost introdus pe usa din spate a scenei politice de catre dl.Plesu si alti intelectuali cu staif ai regimurilor post-decembrie 1989. Ideea dlui. presedinte de a institui Comisia prezidentiala si a o da pe mina prietenului dvs. a avut un singur scop: de a capitaliza politic masiv pe plan intern si mai ales extern pe un subiect atit de delicat. Un subiect care atirna greu in traista politicii externe romanesti si nu putea fi scos cu nici un chip de pe agenda internationala. Nu voi merge pina acolo incit sa afirm ca in mod intentionat cunoscind foarte bine situatia raporturilor de forte din Romania presedintele T. Basescu prin nominalizare a compromis intentionat intregul proiect la capitolul credibilitate. Ce insa a devenit extrem de vizibil dupa prezentarea de catre el insusi a unei extrem de sumare formule a Raportului final in parlament este totala lipsa de apetit pentru a forta aplicarea in practica a recomandarilor menite sa aiba forta legislativa.

Presedintele T. Basescu avea sa fie supus pe drept ulterior si unui tir mass media nu numai din partea celor interesati la modul personal (membrii fostei nomenclaturi) sa boicoteze Raportul dar si a celor care prin definitie ar fi trebuit sa fie in tabara sustinatorilor acestui Proiect (militantii anti-comunisti, victimele fostului regim, conducerea Bisericii Ortodoxe, etc.). Inclin sa cred ca presedintele a tras invataturile din greseala savirsita si unde cum se spune planul de acasa nu s-a potrivit cu cel din tirg. Cit despre anti-comunismul feroce in plan ideologic al presedintelui, invit pe toata lumea sa-i reciteasca declaratiile publice. Nu este un sustinator al comunismului dar nici un militant al anti-comunismului. E un om cu orientari politice absolut pragmatice. Ultima greseala ar fi sa-l considerati dle Tudoran pe presedintele T. Basescu un naiv in evaluarea lui V. Tismaneanu. Chestia cu increderea reciproca e o gluma si inca nu una de buna calitate.

Presedintele T. Basescu stia foarte bine caracterul traseist politico-ideologic al prietenului dvs. care ca sa va folosesc expresia „crosetase” deja in cel mai pur stil mercenar pe rind „loialitati’ succesive fata de Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu si acum venise rindul lui. Si era sa uit, V. Tismaneanu a mai fost la inceputul anilor 90, e drept putin mai discret din cauza circumstantelor politice si …monarhist!, participind ca balon de incercare la lansarea campaniei cunoscute de reintoarcere in tara a fostului monarh.

Hopa-marxisto-comunisto-leninisto-ceausisto-social-iliescian-liberalo-tapo-popularo-neoconservator de stramba-dreapta

In plus, acceptarea tezei atit de vehiculata cu aplomb de cercul prietenilor dvs. ca orice intelectual are dreptul sa-si corecteze la un moment dat in viata optiunile politico-ideologice intimpina in cazul prietenului dvs. o mare problema: mai intii a fost marxist si comunist infocat; apoi a trecut la social democratie cind l-a cultivat de dl. Ion Iliescu; apoi s-a reciclat la un fel de liberalism cind s-a aciuat pe linga presedintele Emil Constantinescu (si pe care acum il critica in termeni foarte aspri ca sa nu folosesc un alt termen); in sfirsit acum de cind este in colegiul Institutului infiintat de PD-L, adica partidul presedintelui T. Basescu care a sarit scurt de la Internationala Socialista la Miscarea populista (PPE in parlamentul european) este evident un …adept al dreptei doctrinare conservator populiste! Prietenul dvs. pare a fi un perfect Hopa Mitica in breasla convertitilor ideologic care schimba atasamentul doctrinar mai ceva decit copii cuminti batistele…
Ce mai urmeaza? Raspunsul este foarte simplu: depinde de culoarea politica a celui ce va veni in viitor la cirma puterii.

Profesorii de minciuni

Revenind la oile noastre cum se spune, drept urmare, intreagul proiect antamat sub umbrela Cotroceniului s-a transformat de la bun inceput intr-o susanea din care seful Comisiei, adica prietenul dvs., sub privirile ingaduitoare ale presedintelui T. Basescu si-a construit o platforma de vis pentru lansarea unei campanii publice fara precedent in favoarea cultivarii sistematice a propriei imagini publice. Tinta: V.Tismaneanu pe post de salvator al constiintei politice a neamului romanesc. In orgoliul sau nemasurat dar si de teama unor competitori profesionali autentici V. Tismaneanu a numit in Comisie oameni care nu ar fi indeplinit in cazul unei selectii corecte nici macar baremul de a lucra in aparatul tehnic al acesteia. Oameni cu o experienta profesionala insuficienta in raport cu obiectivul Comisiei dar care in calitate de prieteni si dependenti ai sefului Comisiei reprezentau garantia ca nu-i vor da dureri de cap la actul final al impartirii „meritelor” publice. Nimeni nu a protestat fie si din orgoliu profesional minimal de ce Comisia prezidentiala s-a transformat peste noapte exclusiv in Comisia Tismaneanu. (Si nu.. Ierunca- Lovinescu, din respect pentru „marii inaintasi”- nota mea, VR :). In aceste conditii esecul politic al actiunii a fost garantat de la bun inceput spre satisfactia „fostilor” care pentru moment chiar isi vazusera amenintate sinecurele izvorite din apartenenta la „noua clasa politica” in fapt in majoritatea ei componenta de baza a vechii nomenclaturi care si-a lipit singura, prin reciclare, peste noapte, noua eticheta ideologica.

Metoda „suveica-retur”

Analiza ar fi insa incompleta daca nu as aduce la masa discutiei si citeva lucruri despre tehnica „originala” folosita de V. Tismaneanu pentru a crea precum in studiourile hollywoodiene imaginea morganatica a unui om cheie in evolutia relatiilor romano-americane de dupa 1989. Morisca creata a lucrat citva ani buni pe ambele maluri ale Atlanticului dar a ramas lucrativa dupa 1996-1997 doar pe malurile Dimbovitei. Totul a inceput cu ideea ingenioasa de a intra in contact cu conducerea FSN, respectiv dl. Ion Iliescu sub pretextul unui interviu pentru o revista cu profil politic americana. Drept urmare a solicitat redactiei o delegatie scrisa care sa-i permita intrarea la cabinetul dlui Ion Iliescu. Cum evenimentele din Romania se aflau din plin in atentia mass mediei dar si a cancelariilor occidentale conducerea redactiei i-a dat delegatia. Evident ca atunci cind V. Tismaneanu a anunat partea romana ca a venit sa ia un interviu sefului FSN pentru mass media americana usile i s-au deschis automat. Prietenul dvs. nu a scapat desigur ocazia de a vorbi despre relatiile si intrarile sale speciale in culisele politice americane, respectiv Departamentul de Stat si Congresul SUA. Reflexele pavloviene ale factorilor politici din Romania au functionat perfect. Pasul intii al moristi deci a fost un succes.

CIA a oprit morisca: deces profesional si academic definitiv

La reintoarcere, dupa inminarea interviului sau ma rog a ceea ce a reprezentat discutia de rigoare V. Tismaneanu a oferit celor din Departmanetul de Stat, respectiv celui ce raspundea de desk-ul Romania dar si celui din sectorul de resort din cadrul directiei de cercetare si intelligence, informatii evaluative obtinute cum se spune la prima mina despre situatia din tara. Suveica retur. Situatia apoi avea sa devina un mecanism repetitiv: in Romania prietenul dvs. juca precum in cazul cacialmalei la jocul de poker, cartea unui vector american important ce nu poate fi minimalizat sau neluat in seama; in Statele Unite juca rolul marelui expert in probleme romanesti si sursa de informatii credibile prin contactele directe avute la nivelul liderilor politici romani. In Statele Unite morisca s-a oprit insa curind, la data mentionata mai sus, in momentul in care „expertul” V.Tismaneanu s-a discreditat definitiv la Departamentul de Stat prin furnizarea de informatii si evaluari total eronate despre situatia politica din Romania. Deces profesional si academic definitiv. Factorii politici seriosi din Romania aveau sa constate cit de curind la rindul lor ca pretentia lui V. Tismaneanu de a fi un factotum al relatiilor romano-americane este absolut imaginara. Si ca de fapt, numai doi americani de origine romana au jucat in limitele rationale de functionare ale aparatului guvernamental american un asemenea rol important.

Nici in plan academic, ca expert in problematica comunismului romanesc prietenul dvs. nu a obtinut in mod real recunoasterea cercurilor academice americane traditional implicate in studierea problemelor romanesti. Pentru ultima sa carte caracterizarea a venit in mod necrutator: „abordarea nu intruneste conditiile de rigurozitate documentara pe baza studiului materialelor de arhiva pentru a fi calificata ca stiintifica”. Ma refer desigur la istoria politica a PCR. O opinie neinstituionala dar venita nu din gura oricui. Declaratiile favorabile ale altor academici pe care V.Tismaneanu ii citeaza ad nauseam se va observa ca sint de serviciu, cei in cauza facind parte din cercul sau de prieteni sau aliati ocazionali.

Atacul pe sub birou

In sfirsit, dar nu in cele din urma, sa va mai reamintesc un incident extrem de semnificativ nu numai pentru caracterul prietenului dvs. dar si a modului de operare cind se izbeste de ceea ce nu-i convine. Intre cei care in mod public s-au exprimat critic la adresa persoanei sale ca sef al Comisiei precum si a continutului Raportului final s-a numarat la un moment dat si specialistul care a ocupat un timp si postul de sef al biroului Romania din cadrul CIA. Cercetator stiintific de meserie si bun cunoscator al realitatilor romanesti si-a permis sa faca o analiza serioasa a limitelor si neajunsurilor Raportului final in nume propriu, de pe pozitii intelectuale, citind deopotriva si alte observatii critice facute de cercetatori cu reputatie ca Michael Shafir sau analisti ca Ciprian Siulea si altii. Ca represalii, prietenul dvs. a organizat o ambuscada ce nu poate trezi decit dezgustul si dispretul oricarui om de buna credinta. Prin intermediul unei conectii politice personale (ticalosia ca si prostia sint universale deci nu se opreste la granitele Romaniei) a plasat in mod mascat sub o forma diabolica la institutia amintita ideea ca unul din functionarii acesteia atacind Raportul Tismaneanu, ca raport insusit de insusi presedintele Romaniei creeaza impresia ca Statele Unite dezavueaza cvasi-oficial insasi ideea „revolutionara” de condamnare a comunismului in aceasta tara. Ce mai incolo – incoace, eveniment grav, ce poate crea confuzii nedorite in intelegerea politicii americane fata de Romania. Sa mai precizez ca asa cum bine stiti, functionarilor publici americani nu li se permite sa exprime pozitii in probleme ce ar putea crea confuzii la adresa intelegerii pozitiei oficiale a Washington-lui. Iar cind o fac trebuie sa obtina aprobare prealabila. Dar analistul desk-lui pe Romania din cadrul CIA isi exprimase pozitia in chestiune ca intelectual – si nu ca functionar al serviciului de informatii – pe blogul sau personal, de unde dl. Roncea l-a preluat, cu acordul acestuia, in cotidianul „Ziua”. Nimeni nu poate controla astfel de preluari in ziua de azi. Cert este ca prietenul „Volo” a cerut nici mai mult nici mai putin decit capul analistului CIA publicat de Roncea in „Ziua”, in virtutea „crimei” comise, deci sa fie dat afara. Ceea ce desigur nu s-a intimplat citusi de putin, luind doar o sapuneala pentru a fi avut proasta inspiratie de a-si exercita dreptul unui demers critic intelectual la adresa a ceea ce a considerat ca este o productie chioara si schioapa. De retinut insa pentru toata lumea cam cum isi regleaza V. Tismaneanu conturile cu colegii sai din mediul academic fie aici in Statele Unite fie in Romania unde are la dispozitie o haita intreaga de gonasi. Si evident nu numai din mediul academic…

Noua meserie din nomenclatorul Cotrocenilor: analist sinecurist pe viata

Cum proiectul cu Raportul a cam intrat in uitare in absenta obiectului muncii ce il poate mentine in atentia agorei, dl.Tismaneanu in prezent desfasoara intens o noua susanea via prietenul sau Iliesiu. Acesta din urma trimbiteaza pe toate canalele publice posibile alaturi de alte „voci independente” evident (a se citi acoliti si aliati ai lui V.T.) despre necesitatea infiintarii unei Comisii prezidentiale care sa se ocupe de anchetarea evenimentelor din decembrie 1989 si apoi a celebrelor mineriade. Prietenul dvs. „Volo” ar fi stat el ca si altii ceva mai prudent pe bara spectatorilor la conflictul pro si anti T. Basescu daca nu ar fi socotit ca intrind in arena, asa cum spuneti pe post de agent electoral, nu ar fi mizat prin aceasta miscare sa faca o investitie care dupa potentiala victorie a candidatului sustinut ii va aduce sefia mult doritei noii Comisii prezidentiale.

Pamfletarul de serviciu al unei galerii in picaj

Ar mai fi inca multe, multe lucruri de spus la acest capitol dar deja cred ca am pus greu la incercare puterea de lecturare a cititorilor.
Am sa inchei dle Tudoran cu un citat cu care am fost si sint si azi absolut de acord: „Cum stau prost cu timpul,” zice autorul, „mi-ar fi fost mai usor sa va raspund dvs. si colaboratorilor dvs. cu un pamflet. Dar pamfletele nu rezolva mai niciodata nimic. Ele fac doar deliciul galeriei si cam atit…”
Cine este autorul? Dvs., adica Dorin Tudoran si este un extras din „scrisoarea deschisa” adresata parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa (sa-i fie tarina usoara!) prin intermediul revistei „Lumea Libera” nr. 156 din 28 septembrie 1991 (click foto dreapta jos). Subiectul? O polemica aprinsa despre cine are dreptul sa preia conducerea sectiei canadiano-americane a Aliantei Civice.
Si atunci cum ramine cu practicarea continua de catre dvs. a stilului pamfletar la adresa cercului dvs. de prieteni din nucleul „civic” si inclusiv la adresa lui V. Tismaneanu precum ultimul postat pe blogul dvs.? Doar pentru deliciul galeriei ?

Numai bine,
Liviu Turcu

P.S. : Dupa publicarea primei parti a interventiei mele desi ati declarat ca veti astepta mai intii sa cititi intregul text nu v-ati putut abtine facind urmatorul comentariu: ” Nu stiu la ce Institut si neintelegeri financiare te referi. In anii aceia existau multe initiative „pro-Romania”. Existau si cereri de finantare, evident.
Unele proiecte au parut finantatorilor mai convingatoare, altele au parut mai putin convingatoare. Ca se pot insela si finantatorii — adevarat. Cererea de finantare la care am participat (sub egida FPRI) a fost aprobata de National Endowment for Democracy. Asa a aparut revista Agora intre 1987 si 1993. Gandindu-ma la aceasta realitate – pe care cred ca e greu sa o „demantelezi” – ma intreb ce vrei sa spui cu „dispretul autoritatilor autohtone”?”

Mazilirea si umilirea „d-lui” Parinte Gheorghe Calciu, dupa 21 ani de temnita comunista

Dle Tudoran,

Referinta mea in partea I-a nu are nici o legatura cu cele mentionate de dvs., adica proiectul Agora s.a.m.d.
Eu am facut trimitere la „Institutul pentru Credinta si Libertate” (Faith and Liberty Institute) fondat de parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa si Victor Gaetan. In calitate de co-presedinti primul miza pe calitatea publica recunoscuta de dizident politic iar cel de al doilea pe cea de expert, bun cunoscator al culiselor politice americane in calitatea de fost asistent al speaker-lui Camerei Reprezentantilor, Tip O’Neil.
Institutul a fost creat exact in contextul descris mai sus cind administratia Reagan a creat National Endowment for Democracy ca centru coordnator si de finantare a activitatilor menite sa incurajeze fortele capabile sa determine democratizarea in societatilor comuniste. Din Colegiul de conducere al Institutului au facut parte importante personalitati americane de orientare politica conservatoare care erau familiarizate cu tematica romaneasca. Potrivit declaratiei lui Victor Gaetan (dar confirmata mie si de parintele Calciu mai tirziu) in vara anului 1986 Carl Gershman, presedintele N.E.D, l-a invitat pe Victor Gaetan sa se intilneasca la Philadelphia cu Michael Radu si V. Tismaneanu pentru a discuta o posibila aliniere de forte sub egida Institutului. Cu ocazia discutiei V. Tismaneanu a propus ca cei doi co-presedinti sa accepte includerea in Colegiul de conducere al Institutului a propriei persoane, a lui Radu Michael, plus a dvs. dle Tudoran urmind sa fie apoi „imbunatatita” componenta acestuia si cu alte participari ce vor fi precizate ulterior. Dl.Victor Gaetan afirma ca V.Tismaneanu ar fi adus drept argument suprem in favoare schimbarilor solicitate citez ” ar fi mult mai relevanta participarea mea (V.T.), a lui Radu (Michael) si Dorin Tudoran, ca elemente cunoscute in Romania si cu audienta in bordul N.E.D.,(referinta la distribuirea de fonduri de sustinere) decit a unui preot, cu multe bube in cap si a unui „extremist” fost ambasador fie el si american la Bucuresti (referinta este la ambasadorul David Funderburk), etc.”.
Ca totul a ramas o vreme in coada de peste cum se spune dupa care a urmat ruptura datorita refuzului ferm al celor doi co-presedinti de a da curs propunerilor este o alta poveste. Cert ramine faptul ca in urma incriminarilor reciproce pe culoarele mecanismului politic american rezultatul a fost discreditarea pe ansamblu a ambelor parti. De aici formularea mea cu „dispretul” si dezamagirea autoritatilor mentionate de arbitra la infinit acest conflict. Pierdere clara pentru Romania. 

PS: Polemica dintre Liviu Turcu şi Dorin Tudoran are un singur, mare, defect: s-a declanşat în plină campanie electorală, ceea ce nu poate genera decât suspiciuni cui privire la sinceritatea luărilor de poziţie. Nenorocirea face ca Vladimir Tismăneanu, subiectul central al harţei, să fie un susţinător al preşedintelui Traian Băsescu şi, tocmai de aceea, victima unor atacuri suburbane din partea lui Cornel Nistorescu, unul dintre tonomatele aruncate în joc de mafia politico-financiară care doreşte capul lui Băsescu. Deşi argumentaţia logică, rece, tăioasă şi aproape chirurgicală a lui Liviu Turcu pare credibilă, ea nu justifică decât un punct de vedere exprimat de un grupuscul de interese aflat în conflict deschis cu grupul Tismăneanu (Dan Badea)

Maria Băsescu din G.ral Dona, „şopârla” bătrână a lui Andrei Bădin

Andrei Bădin a lansat pe blogul sau o noua “şopârlă” specifică tipului de manipulare kgb.ista cu care ne-a obişnuit marea familie Voiculescu. “O anumită Maria Băsescu este vecină în sectorul 1 al Capitalei cu Viorel Hrebenciuc” – zice Bădin. “Nu avem însă confirmarea că este soţia preşedintelui”, continuă el. “Până una alta, preşedintele ar trebui să ne facă o scurtă precizare: are legatură sau nu cu vila din str. General Dona nr.9 familia sa? Este sau nu o coincidenţă de nume?” – încheie interogativ angajatul trustului motănesc. În loc să verifice “informaţia” cu „vecina” lui Hrebe, cum îi stă bine unui ziarist care primeşte un pont, el o lansează pe net spre sfânta manipulare a bizonului care s-a dovedit că înghite pe nemestecate orice-i îndeşi în guşă.

Dacă ar fi verificat (la faţa locului sau în baza de date a poliţiei de pe net), ar fi observat că Maria Băsescu din str.General Nicolae Dona nr.9, sector 1 este născută în 24.04.1936, deci NU E.

O aprofundare a investigaţiei ar fi dus la concluzia că locatara din G.ral Dona nu are nici relaţii de rudenie cu familia preşedintelui Băsescu. Prin urmare, “şopârla” n-ar mai fi fost avortată în urechea bizonului. Numai că nu aceasta era intenţia autorului, ci dezinformarea prin manipulare.

În urmă cu un an el a lansat pe “blogul” familiei Voiculescu (Jurnalul Naţional) o “şopârlă” de acelaşi tip. Atunci era vorba însă de o anume “Elena Băsescu, singură”. Iată ce scria Bădin pe 19.03.2008: “Primarul Traian Băsescu a semnat în 2001 o repartiţie pentru o anume “Elena Băsescu, singură”. Jurnalul Naţional solicită Primăriei Capitalei să clarifice dacă persoana în cauză face parte sau nu din familia preşedintelui”. Recunoaşteţi stilul şopârlesc? Atunci, culmea, autorul dezinformării avea, în aceeaşi troacă, chiar şi răspunsul la întrebare, oferit de primarul Videanu, dar a preferat să publice textul din acelaşi motiv pentru care îşi justifica salariul: ciocolata la hectar, servită prin ventilator.

Şi când te gândeşti că numai în Bucureşti sunt peste 200 de ziarişti fără slujbă, unii dintre ei tocmai pentru ca au refuzat să mănânce acest fel de mancare…

basescu politie

Oricum, pentru că tot e deschis (de cinci ani) sezonul la vânătoarea lui Băsescu, îi ofer angajatului fiicei lui Felix, gratis, informaţia următoare: numai în Bucureşti erau înregistrate, în 2000 (anul e ales ca sa aiba patina vremii), 72 de persoane cu numele BĂSESCU, toate cazate în apartamente şi vile, deci nu socotim şi copiii străzii; dintre acestea, patru aveau prenumele MARIA, patru ELENA, două IOANA, una JENICA (orice om are o mamă) şi una prenumele de TRAIAN . Prin urmare, va putea sa lanseze 67 de şopârle grosolane (varani), dar identice, pe canalele greţoase ale familiei Voiculescu. Astea (şopârlele, desigur) numai din Bucureşti, că la nivel naţional e prăpăd. Îi urez succesuri.

Armatele din spatele razboiului dintre palate

armatele razboiului dintre palate1
Aversiunea dintre cei doi inalti functionari de stat din Romania, presedintele Traian Basescu, pe de o parte, si premierul Calin Popescu Tariceanu, pe de alta parte, a declansat in ultimele luni un imens scandal mediatic, din care n-au lipsit nici atacurile indreptate impotriva presei, nici cele orientate impotriva diverselor grupuri de afaceri. In plan social, opozitia dintre cei doi oficiali romani a impartit, practic, tara in doua tabere.

Disputele publice pe marginea neintelegerilor dintre reprezentantii celor doua palate, Cotroceni si Victoria, ajung invariabil la aceeasi concluzie, adesea pripita: combatantii sunt etichetati fie ca sustinatori ai presedintelui Basescu, fie ca adepti ai premierului Tariceanu.

Dar acestea sunt doar sarea si piperul care condimenteaza viata romanului obisnuit. Acuzatiile capata insa o alta importanta atunci cand sunt privite dintr-o anume perspectiva: pe cine protejeaza presedintele si pe cine sustine premierul?

Conflictul deschis dintre palatele Cotroceni si Victoria, fara precedent in istoria recenta a Romaniei, a inceput la doar cateva luni dupa ce Alianta D.A. PNL-PD a castigat alegerile. Startul a fost dat de retinerea si arestarea, pe 27 mai 2005, pentru aproape 24 de ore, a omului de afaceri Dinu Patriciu. Esuarea negocierilor care au insotit apoi declansarea alegerilor anticipate a compromis definitiv relatia dintre presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu.

Presedintele a iesit rapid la atac dezvaluind, fie direct, fie prin intermediul consilierei Elena Udrea-Cocos, existenta unor grupuri „de tip mafiot“, concentrate in jurul premierului. „In acest moment, avem clar un sistem economic partial mafiotizat, care detine controlul pe importante mijloace mass-media si influenteaza populatia, dar si institutii“, declara Basescu in iunie 2005. El lansa, o luna mai tarziu, sintagma „baietii destepti“ din afacerile cu energie pentru ca, in februarie 2006, sa anunte oficial ca „mafia a ajuns pe masa guvernului“.

Cea mai importanta dintre temele lansate de Cotroceni a fost insa aceea a grupurilor „de interese nelegitime“, care influenteaza si decid politica guvernului fie direct, prin intermediul unor ministri, fie indirect, prin intermediul asa-zisilor „moguli media“. Cei trei „moguli media“ identificati selectiv de Basescu, sunt Dinu Patriciu, Dan Voiculescu si Sorin Ovidiu Vintu.

Desi cei trei oameni de afaceri sunt tinte mai vechi ale lui Basescu, el i-a gratulat cu apelativul „moguli“ folosindu-se de un material de presa, vechi de cativa ani. „Mi-a placut ca am gasit-o într-o analiza (sintagma „moguli media“ – n.r.), chiar astazi, într-un ziar, cu cei trei moguli, Vintu, Patriciu si Voiculescu, dar ce n-a dus pana la capat analiza respectivului ziar: legatura lor cu politicul. Le-a recunoscut capacitatea de a distruge imaginea cuiva, de a crea imagini virtuale despre cineva, dar nu au facut pasul urmator: sa vada, prin investigatie jurnalistica, ce influenta politica au acesti oameni“, a declarat, in februarie 2007, Traian Basescu.

Evident, „mogulii“ amintiti nu erau singurii din analiza citata, numai ca doar ei corespundeau intereselor pedagogice ale presedintelui Basescu. Mogulii media Ringier, Sarbu, Micula, Adamescu sau Paunescu au fost in mod deliberat ocoliti de ocara prezidentiala, deoarece nu corespundeau portretului-robot al mogulului scapat de sub control. Acelasi mod de operare in preocuparile discursive ale presedintelui Basescu s-a produs si in cazul „grupurilor de interese nelegitime“. Si aici au fost identificate subiectiv doar gruparile percepute drept ostile presedintelui, trecandu-se sub tacere relatiile de afaceri dezvoltate sub umbrela unora dintre apropiatii sai.

Gruparea de la Palatul Victoria

gruparea victoria

Dinu Patriciu

Principalul adversar al lui Traian Basescu este Dinu Patriciu. Desi nu are forta mediatica a lui Dan Voiculescu, un alt adversar autentic al presedintelui, Patriciu are atat mijloacele financiare, cat si hotararea de a i se opune lui Basescu. Om de afaceri controversat, ca urmare a dosarelor penale aflate pe rolul instantelor de judecata, dar si din cauza relatiei cu importanti lideri ai PSD, Dinu Patriciu are un motiv suficient de puternic pentru a-l sustine pe Calin Popescu Tariceanu in conflictul cu Basescu. Dosarul penal in care omul de afaceri a fost acuzat de comiterea mai multor infractiuni a fost finalizat de justitia condusa de Monica Macovei, persoana impusa si sustinuta de Traian Basescu. Cazul Petromidia (Rompetrol) a fost, de fapt, invocat de presedintele Romaniei si in campania electorala din 2004, ocazie cu care l-a amenintat pe Patriciu cu inchisoarea.

Pe de alta parte, Patriciu n-a stat nici el cu mainile in san si a pus umarul la sponsorizarea masiva a lui Mircea Geoana in campania pentru Primaria Capitalei, chiar daca liderul PSD era un outsider. Conflictul este, asadar, vechi si nu putea sa evite urmarile spectaculoase in pozitionarea noului guvern fata de presedinte, in conditiile in care majoritatea liderilor PNL, in frunte cu Tariceanu, se aflasera pe statele de plata ale Rompetrol.

De altfel, dupa cum se stie deja, decizia premierului Tariceanu de a nu mai organiza alegeri anticipate in 2005, asa cum se stabilise la nivelul Aliantei D.A., a fost luata dupa o intalnire, dezvaluita ulterior, dintre acesta si Dinu Patriciu. Acesta este unul dintre motivele pentru care Traian Basescu a insistat ulterior in atacurile sale, directe sau voalate, la adresa lui Patriciu.

Ca acuzatiile au fost pe alocuri fortate se poate deduce si din plasarea lui Dinu Patriciu printre „mogulii media“, in conditiile in care omul de afaceri a devenit patron de presa abia spre sfarsitul anului trecut si nu detinea, in realitate, la acea data, forta mediatica a lui Adrian Sarbu, Ringier, Dan Voiculescu, sau Sorin Ovidiu Vintu.

Afacerile lui Patriciu

Dinu Patriciu s-a implicat direct, ca actionar, in doar cateva firme inregistrate in Romania: Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Agrochim Impex SRL, Praxis SRL, Rompetrol Distributie SA, Trustul de presa Ziua (Ziua SRL, Editura Ziua SRL, Ana Maria Press SRL) si, mai recent, Adevarul SA.

El a figurat insa, ca administrator, in mai multe societati: Grupul Rompetrol (Rompetrol Quality Control SRL, Rompetrol Logistics SA, Rompetrol Well Services SA, Rompetrol Rafinare SA si Rompetrol Downstream SA), Administrator SA, Sanex SA, Praxis SRL si Alpha Constructii Imobiliare SA. De asemenea, prin societatea Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Patriciu este implicat in firmele SGD Services SRL, Artis Design SA, Fitofarma SA, SG International SA si Alpha Construct SA.

De-a lungul anilor, a participat direct si la infiintarea altor societati: Compania de Constructii Phoenix Alpha SA (1992, impreuna cu societatea franceza Phoenix SA), Alpha International Construct SA (1993, alaturi de germanul Robert Perlitz), Hein Romania SA (1997, alaturi de Hein GmbH din Germania) si Baneasa Investitii Imobiliare SA (1997, impreuna cu firma Hein GmbH).

Pe de alta parte, fratele sau, Valeriu Romulus Serban Patriciu, este actionar in sapte societati din Romania: Deutsch-Rumanische Immobilien SA, Tele Distribution SRL, Expres Cargo SRL, Industrial Park SRL, Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Alpha Construct SA si Agrochim Impex SRL. Cea mai importanta dintre afacerile lui Dinu Patriciu, dar si cea mai controversata, este preluarea rafinariei Petromidia din Constanta.

Pentru a intra in posesia rafinariei, Patriciu a facut eforturi deosebite atat pe plan politic, cat si financiar, infiintand mai multe societati in strainatate, indeosebi in paradisuri fiscale sau in state cu o fiscalitate destul de permisiva. El a cumparat, de asemenea, de pe Rasdaq, mai multe actiuni la Rompetrol SA, societatea ce detinea rafinaria, si n-a renuntat sa spere nici-cand, intr-o prima faza, Petromidia a fost preluata de societatea turca Akmaya.

O datorie de stat rezolvata de guvernul Nastase

La sfarsitul anului 2000, dupa ce firma Akmaya a fost obligata sa renunte la pachetul majoritar de la Rompetrol (69,9%), acesta este preluat de grupul reprezentat de Dinu Patriciu, The Rompetrol Grup BV Olanda. Pentru a ascunde numele investitorilor implicati, dar si pentru a beneficia de inlesniri fiscale, societatea amintita era controlata printr-un off-shore, Romanian Oil and Gas Investments SARL din Luxemburg.

Numele unuia dintre investitori a iesit la iveala mult mai tarziu, abia cand acesta si-a vandut actiunile detinute. Este vorba despre Sorin Marin (foto) care a participat, alaturi de Dinu Patriciu, la operatiunea de preluare de pe piata bursiera a unui pachet important de actiuni Rompetrol, indeosebi prin firma comuna SG International.

Pachetul majoritar de actiuni de la Rompetrol a trecut, de fapt, prin mai multe societati, inainte de a fi concentrat la Rompetrol Group BV Olanda. In 2001, Sorin Marin si-a vandut actiunile detinute la Rompetrol si au fost introduse in joc alte entitati, precum Romånia and Moldova Direct Fund si East Capital Investments BV. In aprilie 2005, Grupul Rompetrol a rascumparat pachetul de actiuni de 25,1% din capitalul social detinut pana atunci de catre OMV.

Tot atunci, grupul Rompetrol era controlat de The Rompetrol Group NV – Olanda, detinut, la randul sau, de Rompetrol Holding SA Elvetia, ai carui actionari erau Dinu Patriciu (80%) si americanul Phil Stephenson (20%). Stephenson era vicepresedintele firmei olandeze si raspundea de tranzactiile internationale si de relatiile cu investitorii, iar Dinu Patriciu a fost presedintele Consiliului de administratie. Grupul Rompetrol este compus din 12 societati: Rompetrol SA, Rompetrol Rafinare SA, Rompetrol Petrochemicals SRL, Rompetrol Downstream SA, Rompetrol Logistics SA, Rompetrol Well Services SA, Romoil SA, Rominserv SA, Ecomaster-Servicii Ecologice SA, Palplast SA, Rompetrol Moldova si Rompetrol Bulgaria.

Prin Rompetrol, Dinu Patriciu a preluat Rafinaria Vega din Ploiesti si, pentru o perioada, cu sprijinul lui Radu Sarbu, administrarea societatii Conpet SA, care asigura intreaga infrastructura a sistemului national de transport prin conducte al titeiului. Dupa ce, in 2003, Rompetrol acumulase o datorie la bugetul de stat de aproximativ 603 milioane de dolari, spre sfarsitul acelui an, guvernul Adrian Nastase a hotarat transformarea acelei datorii in obligatiuni de stat, cu posibilitatea rascumpararii in sapte ani.

In septembrie 2006, dupa un an de tatonari din partea procurorilor, s-a finalizat rechizitoriul in dosarul privind delapidarea sumei de 85 milioane de dolari (creanta Libia) si manipularea pietei de capital, prin scoaterea la vanzare, in 7 aprilie 2004, a actiunilor Rompetrol Rafinare Constanta. In acest dosar, omul de afaceri Dinu Patriciu este acuzat de mai multe infractiuni: delapidare, spalare de bani, manipularea pietei prin tranzactii sau ordine de tranzactionare, initierea sau constituirea unui grup infractional organizat etc.

Mici secrete027

Liviu Luca, spionii si afacerea 8%

Numele lui Liviu Luca (foto) a fost des invocat de presa in conflictul dintre Basescu si Tariceanu, ca urmare a intentiei lui Luca de a prelua, in numele salariatilor Petrom, a pachetului de 8% din actiunile societatii. Posibilitatea achizitionarii, de catre salariatii Petrom, a unui pachet de 8% din actiuni a fost prevazuta in contractul de privatizare a societatii, incheiat intre MEC si OMV in iunie 2004.

Deoarece numarul salariatilor Petrom era, la inceputul lui 2005, de peste 55.000, s-a hotarat ca in numele acestora sa actioneze o singura persoana, Liviu Luca, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere (FSLI) Petrom. Pentru aceasta, trebuia ca legea prin care fusese aprobat contractul de privatizare a Petrom (Legea nr. 555/2004) sa fie completata cu un act normativ cu putere de lege, care sa permita unei singure persoane sa actioneze in numele celorlalte, legea initiala prevazand doar posibilitatea achizitionarii de actiuni pentru fiecare dintre salariati, in nume propriu.

Actiunile salariatilor, o buna afacere

Liviu Luca a inteles rapid miza afacerii, si anume diferenta uriasa intre pretul de achizitie al pachetului de actiuni (2.158 lei/actiune) si valoarea lor de piata din perioada incheierii tranzactiei (3.700 lei actiune in 8 iunie 2005). Pentru a perfecta afacerea, Luca a obtinut, mai intai in aprilie 2005, imputernicirea din partea PAS Petrom pentru a actiona in numele salariatilor, iar ulterior a gasit si sursa de finantare pentru aceasta importanta achizitie.

Cum se stie deja, liderul FSLI a intrat in contact cu gruparea condusa de bulgarul Stamen Stantchev si, pe 24 mai 2005, a incheiat o intelegere prin care PAS Petrom a acordat exclusivitate pentru activitatea de consultanta si finantare (imprumut de 235 milioane de euro garantat cu pachetul de actiuni), in vederea preluarii pachetului de 8% din actiunile Petrom, consortiului format din Credit Suisse First Boston Europe Ltd. Londra (CFSB) si firma J&T Private Equity N.V. Olanda (in fapt, o companie prin intermediul careia urma sa se transmita comisionul de „consultanta“ pentru gruparea Stantchev).

Afacerea a intrat, asadar, in sfera de preocupare a lui Stantchev, bulgarul urmand sa se ocupe de toate demersurile elaborarii si promovarii actului normativ in Guvernul Romaniei. Beneficiind de relatia apropiata cu ministrul Ioan Codrut Seres, precum si cu alti inalti demnitari din MEC, Stamen Stantchev a reusit sa-l convinga pe ministru de importanta afacerii si sa-l determine sa introduca „pe masa guvernului“ proiectul de act normativ favorabil PAS Petrom.

Parchetul a monitorizat activitatea lui Seres

Deloc intamplator insa, toata operatiunea a fost atent monitorizata de Parchet, cu sprijinul serviciilor secrete. Au aparut astfel detalii semnificative despre „lobby-ul“ practicat de bulgarul Stantchev pe langa Codrut Seres, dar si despre greutatile intampinate de acesta in obtinerea semnaturilor, pe proiectul de act normativ, din partea anumitor colegi de cabinet.

Intr-o convorbire telefonica din 5 iunie 2005, Stamen Stantchev il informa pe colegul sau de la Credit Suisse First Boston, Michal Susak, ca i-a inmanat lui Codrut Seres proiectul si ca mai are nevoie de patru semnaturi pentru a fi dus la guvern. „Miercuri (Ioan Codrut Seres – n.r.), se va intalni cu L (Liviu Luca – n.r.) si ii va solicita sprijinul, deoarece are nevoie de patru semnaturi pentru a o duce (proiectul de ordonanta -n.r.) in guvern. (…) O sa ma intalnesc marti cu L si voi vorbi cu el despre intalnirea pe care o va avea el. (…) Joi, documentele vor fi puse in miscare pentru colectarea de semnaturi… A spus ca va face tot posibilul pentru ca saptamana viitoare sa treaca de guvern“ – se mentioneaza in stenograma acestei convorbiri, document aflat la dosarul „spionilor“.

Proiectul de act normativ a fost pus in discutie prima data pe 29 iunie 2005, numai ca s-a lasat cu scandal. Iata ce ii marturisea telefonic, in seara de 29 iunie, ora 22:11, Ioan Codrut Seres lui Stamen Stantchev: „A fost un scandal. Unii ministri au spus ca aceasta ordonanta este imorala si murdara si nu vor sa fie partasi la asa ceva. Asa ca am fost un pic rusinat. Prin urmare, ar trebui ca (Liviu Luca – n.r.) sa-si rezolve problema mai intai (aceea de a obtine semnaturile de la ministrii justitiei si finantelor publice, precum si pe cea de la ministrul de stat Gheorghe Seculici- n.r.). Pentru ca pana azi nu m-am simtit prost in nicio sedinta de guvern. Si azi, nu stiu pentru cine si pentru ce am fost… Am avut doua intalniri cu el (Liviu Luca – n.r.) si i-am spus sa-si rezolve problema. Nu a reusit sa faca asta. Asa ca nu voi fi eu cel care sa mai puna aceeasi problema in guvern. Nici nu se mai discuta“.

Stantchev a reusit sa-l convinga insa pe ministrul Seres sa sustina in continuare cauza, spunandu-i ca „de fapt, nu trebuie sa-l sustii, trebuie sa-l prezinti. Treaba ta nu este sa sustii, ci sa prezinti“.

Seres a acceptat sa revina asupra hotararii, nu inainte de a-i repeta lui Stantchev sentimentul resimtit al neputintei de la Palatul Victoria: „M-am facut de c…t azi in guvern. Din, stai ca-ti spun, din patru, sase, sapte, din opt acte normative, asta a fost singurul care nu mi-a trecut“.

Desi ulterior s-a implicat in afacere si Nagy Zsolt, care a promis ca va face si el lobby pe langa ministrii incapatanati, proiectul de act normativ a fost respins si in Sedinta de Guvern din 12 iulie 2006. Odiseea ordonantei a fost astfel blocata, iar cei implicati se afla sub lupa procurorilor sau a instantelor de judecata.

p30

Dan Voiculescu

Controversatul Dan Voiculescu este unul dintre criticii cei mai inversunati ai lui Traian Basescu si are motive destul de puternice sa doreasca inlaturarea presedintelui din fruntea statului. Presedinte al Partidului Conservator, Dan Voiculescu a fost cooptat la guvernare dupa ce presedintele Basescu l-a convins sa faca acest lucru.

La cateva zile insa dupa castigarea alegerilor si reconfigurarea politica, pe 6 ianuarie 2005, acelasi Basescu a numit partidul condus de Voiculescu „solutia imorala“ a guvernului Tariceanu si l-a determinat, astfel, pe acesta sa-si radicalizeze pozitia fata de Cotroceni. Pe de alta parte, Voiculescu a devenit rapid si partizanul schimbarii din functie a ministrului Monica Macovei, ca urmare a gravelor probleme cu care se confrunta in justitie, alaturi de fiica sa, Camelia, dar si de cei doi fosti ministri conservatori propulsati in guvernul Tariceanu, George Copos si Ioan Codrut Seres.

Desi a folosit toate mijloacele care i-au stat la dispozitie pentru schimbarea din functie a ministrului Macovei, inclusiv initierea motiunii de cenzura in cadrul Senatului Romaniei, Voiculescu nu si-a atins scopul imediat, dar a contribuit la escaladarea conflictului atat cu Partidul Democrat, cat si cu presedintele Traian Basescu.

Unul dintre mijloacele folosite in batalia politica a fost si este puternicul trust de presa controlat de familia Voiculescu, trust care include posturile de televiziune Antena si cotidianul „Jurnalul National“. In cazul sau, notiunea de mogul media este perfect justificata, unul dintre posturile sale de televiziune gazduind constant cele mai dure atacuri mediatice la adresa presedintelui.

Problemele din justitie ale lui Dan Voiculescu au debutat prin implicarea fiicei sale, Camelia Voiculescu (foto), in dosarul penal al lui Dinu Patriciu privind manipularea pietei de capital prin tranzactionaea la bursa, pe 7 aprilie 2004, a actiunilor Rompetrol Rafinare Constanta.

Camelia-Voiculescu-si-Dan-Voiculescu

La 17 minute de la deschiderea sedintei de tranzactionare, prin consilierul Sorin Pantis (pe atunci, director general executiv al grupului Grivco SA), Camelia Rodica Voiculescu a achizitionat 480 milioane de actiuni RRC la pretul de 250 lei/actiune.

Societatea de la care a cumparat actiunile a fost Saltville Limited, firma reprezentata de americanul Colin Richard Hart. Ulterior, actiunile au fost vandute cu un profit considerabil. Deoarece Sorin Pantis si-a asumat paternitatea operatiunii, el a devenit invinuit in dosarul cauzei, iar Camelia Voiculescu a fost citata doar in calitate de martor.

Un al doilea dosar penal, in care, de aceasta data, Dan Voiculescu este implicat alaturi de fiica sa, a fost anuntat recent de seful DNA, Daniel Morar. Este vorba despre un dosar disjuns din dosarul in care George Copos, fost vicepremier in guvernul Tariceanu pana in iunie 2006, a fost acuzat de evaziune fiscala. De aceasta data, Dan si Camelia Voiculescu sunt cercetati pentru spalare de bani, procurorii afirmand ca prin conturile personale ale acestora, precum si prin conturile firmei Grivco SA, a fost spalata o suma de aproximativ un milion de dolari, bani proveniti din vanzarea catre Loteria Nationala a celor 38 de spatii comerciale detinute de una dintre societatile lui George Copos. Oficial, solutia de incepere a urmaririi penale pentru Dan si Camelia Voiculescu a fost anuntata pe 30 martie 2007 si a fost insotita de reactii dure din partea presedintelui Partidului Conservator, care l-a acuzat pe seful DNA ca face politie politica la comanda lui Traian Basescu. El s-a declarat, de asemenea, nevinovat in fata noilor acuzatii. „Familia Voiculescu nu va face niciodata nimic ilegal, iar domnul procuror }ulus vrea sa o implice pe Camelia mea in lupta politica. Ea este la fel de curata ca si mine. (…) Ii somez sa-mi lase familia in pace! Daca nu o vor face, va fi scandalul secolului!“, a afirmat Voiculescu in cadrul unei conferinte de presa din 6 aprilie 2007. Dosarul de informator ajuns la justitie

Odiseea lui Voiculescu in justitie nu se opreste aici. Astfel, tot justitia este cea care trebuie sa decida daca Voiculescu, alias „Felix“, a facut sau nu politie politica asa cum a hotarat, in urma cu mai multe luni, Colegiul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (CNSAS).

p32

Sub umbrela de la Cotroceni

gruparea cotroceni

Grupul Golden Blitz si asfaltul

Primul dintre grupurile de interese nelegitime asociat Cotroceniului este reprezentat de patronii restaurantului Golden Blitz, Dan Besciu si Sorin Vulpescu. Atentia asupra acestora a fost atrasa de vizitele dese pe care presedintele Basescu le-a facut, in calitate de client, la restaurantul mentionat. Presa a descoperit ca patronii de la Golden Blitz, actionari si la societatea „Euro Construct Trading 98“, au fost si sunt clientii unor contracte importante cu Primaria Capitalei inca din timpul mandatului de primar general detinut de Traian Basescu, valoarea acestora crescand insa dupa ce fostul primar a devenit presedintele Romaniei. Pe de alta parte, a fost descoperita si legatura dintre Elena Udrea, sefa de cabinet a lui Traian Basescu, si aceasta grupare. Sotul Elenei Udrea, Dorin Cocos, fusese asociat cu cei doi in societatea West Tour 98 SRL, firma care, chiar daca nu a functionat, reprezinta proba legaturii de afaceri si de interese dintre acestia.
Omul de afaceri Dorin Cocos a intrat in atentia presei din cauza sotiei sale, Elena Udrea, fosta sefa de cabinet a lui Traian Basescu. Considerat de unii drept veriga de legatura dintre patronii de la Golden Blitz si Traian Basescu, Dorin Cocos pare a fi, in realitate, o victima a actiunilor politice ale sotiei sale. Radiografia afacerilor sale, prezentate pe larg in numarul 30 al revistei „Bilant“, arata ca Dorin Cocos este, mai degraba, un apropiat al cercurilor de interese din PSD, aripa Bittner-Petrache, persoane alaturi de care a infiintat numeroase societati.

In ceea ce priveste firma grupului Besciu-Vulpescu, Euro Construct Trading, specializata in asfaltarea si reabilitarea drumurilor, ea a fost destul de vitregita in vremea guvernarii PSD, obtinand pe relatia cu Ministerul Transporturilor, in perioada 2002-2004, doar cate un contract anual, in valoare de, cel mult, doua miliarde de lei. „Regii asfaltului“ la acea data erau bacauanii Dorinel Umbrarescu si Costel Casuneanu. Printre lucrarile preluate totusi de catre Euro Construct Trading 98, pot fi amintite contractele primite de la Consiliul Judetean Vrancea, pentru refacerea unor drumuri judetene, dar si proiectul pentru refacerea in regim de urgenta a podului de peste raul Arges, ce leaga Giurgiu de Oltenita. De asemenea, in 2004, firma patronilor de la Golden Blitz a beneficiat de 22 de contracte incheiate cu Primaria Capitalei pentru reabilitarea mai multor bulevarde sau strazi importante (Calea Dorobantilor, bd. Unirii, bd. Dimitrie Pompei, bd. Ferdinand I, bd. Octavian Goga, bd. Nicolae Grigorescu etc.). Dupa preluarea mandatului prezidential de catre Traian Basescu, cifra de afaceri a firmei grupului Besciu-Vulpescu a cunoscut un salt spectaculos, primind, in primul an al guvernarii Tariceanu, numai de la Ministerul Transporturilor, noua contracte in valoare de peste 510 de miliarde de lei vechi.

Incurajarea firmelor apropiate de Cotroceni

Dintre contractele primite in 2005, sase au fost obtinute in urma unor licitatii, iar trei ca urmare a negocierii cu o singura sursa. Tot in 2005, firma Euro Construct Trading 98 a castigat licitatia pentru repararea Autostrazii Bucuresti-Pitesti, un contract in valoare de 4,2 milioane de euro. Anul urmator, in 2006, aceeasi firma a castigat, in consortiu cu UMB Spedition si Com-Axa (firme ale lui Dorinel Umbrarescu – foto stanga) si Pa&Co (firma lui Costel Casuneanu), licitatia pentru un tronson din autostrada Bucuresti-Brasov, portiunea Moara Vlasiei-Ploiesti. Suma licitata de consortiul mentionat a fost de 200 milioane de euro, foarte apropiata de cea pe care isi putea permite sa o plateasca Ministerul Transporturilor (210 milioane de euro) pentru aceasta lucrare, dar cu mult mai mica decat a celorlalti competitori. Afacerea a fost insa demascata recent de premierul Tariceanu, care a sugerat ca licitatia a fost castigata in urma interventiei presedintelui Traian Basescu, pentru sustinerea firmelor autohtone in proiectele de infrastructura. „Vreau sa va citez din discursul presedintelui la investirea ministrului transporturilor: «Va trebui sa gasiti formula prin care sa consolidati agentii economici romani, constructorii in mod deosebit, sa-i invitati sa se asocieze in asa fel incat, prin cifra de afaceri pe care au realizat-o anul trecut, anul acesta sa poata intra in competitii pe care pana acum s-au obisnuit sa le castige firmele straine». Va readuc aminte ca dupa aceasta interventie s-a modificat caietul de sarcini la asfaltarea sau reparatia autostrazii Bucuresti-Pitesti si, surpriza, poate va aduceti aminte cine a castigat: firma cu restaurantul!“, a afirmat Tariceanu la inceputul acestui an. Contractelor mentionate li s-au adaugat si cele privind deszapezirea unor drumuri nationale. Astfel, numai pentru iarna trecuta valoarea contractului incheiat intre Euro Construct si Compania Nationala a Drumurilor (CNADNR), in 4 decembrie 2006, a fost de 8,9 milioane de euro.

Regii asfaltului: Umbrarescu si Casuneanu

Cunoscut mai degraba sub titulatura de „rege al asfaltului“, Dorinel Umbrarescu a fost si el semnalat, in cateva randuri, drept unul dintre protejatii lui Traian Basescu. Insusi Basescu a declarat recent ca a intervenit, in 2005, pe langa ministrul transporturilor, Gheorghe Dobre, ca sa deblocheze sumele restante fata de firmele lui Dorinel Umbrarescu. „Am insistat pana a iesit hotararea de guvern (HG 726/2005 – n.r.) care a autorizat un mod de plata, cu bilete la ordin, platibile in timp, dar oamenii au putut sa-si plateasca datoria la stat, sa-si reia ciclul de functionare normal. (…) Era firma lui Umbrarescu, celebrul „rege al asfaltului“. Avea neincasati 1.600 de miliarde lei la 1 ianuarie 2005. Ar fi fost o nebunie sa distrugi o asemenea firma neplatind-o. Alaturi de firma aceasta, mai sunt inca multe alte firme de constructii care aveau lucrari facute, receptionate, recunoscute a fi facute si neplatite“, a declarat Basescu recent, intr-un interviu. Declaratia a fost facuta dupa aparitia rezolutiei prin care presedintele cerea ministrului transporturilor „analiza si rezolvare legala“, pe un memoriu al omului de afaceri Dumitru Bucsaru, persoana ce avea de recuperat de la minister peste 100 de miliarde de lei. Pe de alta parte, premierul Tariceanu a afirmat ca Dorinel Umbrarescu i-ar fi fost impus ministrului Gheorghe Dobre chiar de catre presedintele Basescu. Tariceanu a reprodus chiar dialogul pe care l-ar fi avut, in 2005, Dobre cu Umbrarescu: „Sa traiti, m-am prezentat la dumneavoastra!“ – ar fi zis Umbrarescu. „Da, mi-a spus presedintele Basescu sa am grija de tine!“- i-ar fi raspuns ministrul Gheorghe Dobre. Evident, dialogul a fost citat de premier, „pe surse“, el nepunand la dispozitia presei stenograma acestei discutii. Conform lui Dorinel Umbrarescu, el nu ar fi avut contacte cu presedintia decat in timpul inundatiilor. „Singurul contact cu presedintia a fost cel legat de digul de la Timisoara, pe care m-am oferit sa-l fac, situatie consumata in perioada inundatiilor din Banat“, a spus Umbrarescu. Este, prin urmare, posibil ca atunci sa fi avut loc dialogul amintit de Tariceanu. O alta asociere care se face intre Umbrarescu si Traian Basescu se refera la participarea firmelor Spedition UMB si Com Axa, in consortiu cu firmele lui Besciu si Casuneanu, la constructia tronsonului Moara Vlasiei-Ploiesti din cadrul autostrazii Bucuresti-Brasov. Convins ca lucrarea a fost abuziv acordata acestui consortiu, Tariceanu l-a desemnat pe seful Corpului de Control al Guvernului, Cristian David (actualul ministru al administratiei si internelor), sa verifice conditiile in care s-a perfectat afacerea. Evident, prima concluzie a fost ca pentru favorizarea firmei patronilor de la Golden Blitz, ministrul Berceanu ar fi schimbat in mod „ilegal“ conditiile din caietul de sarcini, ceea ce pune sub semnul intrebarii castigarea licitatiei de catre cei mentionati.

p29

O afacere de pe vremea primarului Basescu

Alaturi de Umbrarescu, presa a semnalat si prezenta, in tabara Cotroceni, a omului de afaceri originar din Oituz-Bacau, Costel Casuneanu. Motivul a fost prezenta acestuia pe lista castigatorilor licitatiei pentru o portiune din autostrada Bucuresti-Brasov, precum si mai vechile sale legaturi de afaceri cu Traian Basescu, din vremea in care acesta din urma era primarul general al Capitalei. In august 2000, Traian Basescu a cumparat, de la un oarecare Nicolae Peticila, un teren de 3.700 mp, in str. Aleea Privighetorilor din Baneasa, cu 1,48 miliarde lei, adica 13 dolari/mp, in conditiile in care pretul zonei se apropia de 100 dolari/mp. In acelasi timp cu Basescu, si in prelungirea terenului achizitionat de acesta, omul de afaceri Costel Casuneanu a cumparat si el un teren de aceleasi dimensiuni, dar la un pret de trei ori mai mare, adica aproximativ 5 miliarde lei vechi. O luna mai tarziu, pe 10 septembrie 2000, Traian Basescu cumpara de la Costel Casuneanu un autoturism Mercedes-Benz S500 din 1997, cu 13.000 dolari. Limuzina fusese inmatriculata in Romania cu cateva zile inainte de tranzactie si valora cu mult mai mult decat a platit Basescu. Conform dezvaluirilor de presa, omul de afaceri din Oituz, posesor al unui parc auto de aproape 100 de TIR-uri, beneficiase, pe vremea cand Basescu era ministru al transporturilor, de mai multe licente de transport. Cercul afacerii terenului din Baneasa se inchide in octombrie 2002, cand Traian Basescu vinde terenul din Aleea Privighetorilor la un pret de opt ori mai mare decat cel cu care il achizitionase, adica 12 miliarde lei vechi. In mod ciudat, generosul cumparator al terenului din Baneasa este o doamna (Gabriela Blaj) din Oituz, locul de nastere al lui Costel Casuneanu. Suspiciunile legate de aceasta afacere au alimentat ipoteza unei relatii speciale dintre Traian Basescu si omul de afaceri Casuneanu.

p31

Dumitru Bucsaru si pretul umflat al succesului

Interventia presedintelui Traian Basescu pe langa ministrul Gheorghe Dobre, in favozarea restituirii sumelor restante pe care le avea Ministerul Transporturilor fata de omul de afaceri Dumitru Bucsaru, a fost adusa in atentia opiniei publice la inceputul acestui an. Concret, prin memoriul adresat presedintiei, Bucsaru reclama nerecuperarea sumei de 110 miliarde lei vechi in urma contractelor derulate in anii anteriori cu Ministerul Transporturilor. Ceea ce n-a stiut presedintele Basescu este faptul ca majoritatea contractelor incheiate cu Bucsaru au fost insotite de mari tepe trase institutiilor partenere si indeosebi CFR-ului condus de celebrul Mihai Neculaiciuc. Mai multe astfel de contracte s-au aflat, si inca se mai afla, in atentia procurorilor. Originar din Urziceni-Ialomita, Dumitru Bucsaru este exemplul clasic al omului de afaceri care s-a dezvoltat pe baza creditelor in cascada, obtinute de la banci cu capital de stat, si a contractelor incheiate, tot cu statul, si finalizate prin umflarea la maximum a devizelor.

p33

Dan Badea

Revista BILANŢ nr. 32, aprilie 2007

Al patrulea bilet

Inculpatul Dinu Patriciu, prim-ministrul din umbra al Romaniei, a şutat puternic de trei ori, saptamana trecuta, in gardul de la Cotroceni. Mai intai a iesit pe un post de televiziune si l-a atacat direct pe Traian Basescu, apoi a lansat, prin doua ziare controlate, documentul ce purta „infama” rezolutie de respectare a legii, semnata de presedintele Basescu, iar in cea de-a treia zi, ca lovitura de gratie data cu bocancul valid al lui Tariceanu, si-a plantat un fost consilier in functia de sef peste toate departamentele din subordinea premierului.

Fost consilier al lui Patriciu, dar si al cuplului Emil Constantinescu – Mugur Ciuvica, noul prim-consilier Dorin Marian (foto, centru) este un adversar vechi al lui Traian Basescu si va incerca sa echilibreze balanta de forte de pe frontul Victoria-Cotroceni. Deocamdata insa, prin chiar simpla sa numire in dreapta lui Tariceanu, Dorin Marian a echilibrat scorul in razboiul biletelor dintre cele doua palate. Si el s-a dovedit a fi, cum vom vedea, un sforar la fel de priceput ca si Tariceanu in protejarea unor interese de gasca, prin interventii flagrante si abuzive pe langa autoritatile statului.

Desi nu este o noutate, „biletul” lui Dorin Marian reprezinta o mostra evidenta de trafic de influenta sau de amestec flagrant al politicului in justitie, documentul fiind descoperit intr-un dosar penal, alaturi de un alt „bilet” semnat de tristul presedinte (pe atunci) Emil Constantinescu.

Dorin Marian: Draga Vulpe, asculta comanda la mine!

8293_poza

Cel de-al patrulea bilet (foto sus), intrat in scena prin numirea recenta a lui Dorin Marian in functia de prim-consilier al premierului, cu rang de secretar de stat, a fost emis chiar de catre acesta pe 20 august 1997. La acea vreme, Dorin Marian era consilier al presedintelui Emil Constantinescu pe probleme de aparare si siguranta nationala.

Sensibilizat de o doamna de la o firma cu probleme, consilierul prezidential de atunci a redactat un „bilet” oficial, cu antet si semnatura, prin care i-a ordonat sefului Politiei Capitalei, colonelul Virgil Ardelean (zis Vulpea), sa rezolve „urgent, corect si eficient” cazul doamnei si sa fie tinut la curent cu derularea cercetarilor.

Inainte de a prezenta continutul exact al biletului, mentionam ca doamna care l-a impresionat pe Dorin Marian se numeste Anca Mihaela Dumitrescu si era, alaturi de celebrul Stefan Riza, unul dintre actionarii societatii „Liberty” SRL, suspectata ca ar fi adus imense prejudicii statului.

Iata biletoiul adresat „domnului colonel Virgil Ardelean – seful Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti”: „Va trimit, spre competenta cercetare urgenta si luarea masurilor (indesc.) legale, memoriul numitei Dumitrescu Anca Mihaela. Avand in vedere imensitatea prejudiciului reclamat, cat si posibilitatea sustragerii valorilor si bunurilor pe timpul cercetarilor, va rog sa implicati in acest caz cadre foarte bine pregatite si in care aveti incredere ca vor solutiona corect si eficient cazul. De asemenea, va rog sa ma informati periodic asupra avansarii cercetarilor. Cu stima, Dorin Marian, consilier prezidential”. Urmeaza stampila si semnatura.

Virgil Ardelean executa intocmai si la timp

Inregistrat, o saptamana mai incolo, la serviciul economic al Politiei Capitalei, biletul sefuletului de la Cotroceni, purtator de putere prezidentiala, a fost ulterior trecut pe ordinea de zi a unui anume colonel Mihai, prin rezolutia pusa de Virgil Ardelean, pe data de 5 septembrie 1997: „Col. Mihai – sub coordonarea dvs. nemijlocita, o echipa de specialisti ai serviciului organizeaza si desfasoara cercetarea acestei urgente; rog multa operativitate si profesionalism (…)”.

Urmarea acestei interventii de la varf a fost cea fireasca. „Specialistii” lui Ardelean au instrumentat cazul si l-au trimis mai departe procurorilor, incepand astfel odiseea celebrului caz de coruptie „Riza-Liberty”, devenit mandria Cotroceniului de atunci. Evident, Stefan Riza, colegul si asociatul doamnei Dumitrescu, avea sa fie arestat (1998), apoi eliberat, apoi din nou arestat (2000), apoi iar eliberat, dupa care a urmat jocul cu dosarul la toate capetele posibile, pana in zilele noastre, in functie probabil de taria biletelelor aruncate in joc.

Intre timp insa, in acelasi caz, au intrat in vizorul conducerii Parchetului General si magistratii, si politistii care au intarziat solutionarea lucrarii, patru dintre ei fiind cercetati de un coleg si, evident, gasiti nevinovati de musamalizarea afacerii. In iunie 2000, cand a fost trimis in judecata pentru inselaciune si evaziune fiscala, Stefan Riza era acuzat de prejudicierea statului cu suma de 8 milioane de dolari, pe baza unei expertize contestate. Ce se stie cu certitudine este ca totul s-a musamalizat, iar presa, care a dezvaluit itele acestui caz, si-a racit tusul de pomana.

Conform „Jurnalului National“, care a prezentat pe larg acest caz, cei care au intocmit si aprobat rechizitoriul din dosarul penal nr. 532/P/1999 (procurorul Lucian Papici, procurorul-sef Flavius Craznic si procurorul general adjunct Mircea Zarie) au scos-o de sub urmarire penala pe doamna Dumitrescu, pila lui Dorin Marian, si l-au aruncat in groapa cu lei doar pe Stefan Riza. Acesta insa, ca sa iasa basma curata, ar fi aruncat in joc, conform altui cotidian, aproximativ 500.000 de dolari si 22 de avocati, unul dintre acestia fiind insusi celebrul Antonie Iorgovan.

Biletul lui Dorin Marian e mai ingalbenit ca al lui Tariceanu

Disputa din cazul Riza paleste insa in fata biletelului de la care a pornit tot circul penal, intins pe trei mandate prezidentiale. Descoperit in martie anul trecut de colegii de la „Jurnalul National“, in dosarul penal nr.532/P/1999 (volumul 1, fila 132), unde era depus, culmea!, ca proba, biletul lui Dorin Marian n-a impresionat la acea data pe nimeni. Asta, deoarece Traian Basescu nu prezentase inca biletelul galben de la Tariceanu, prin care era intrebat daca nu se intereseaza la justitie de soarta inculpatului Dinu Patriciu, iar Dorin Marian isi vedea linistit de „apararea si siguranta” personala a afacerilor, alaturi de Catalin Harnagea.

Acum insa, dupa ce Dan Voiculescu si Dinu Patriciu au iesit la razboi cu gloante oarbe, transformate de presa in adevarate ghiulele, manaria lui Dorin Marian, proaspat consilier al lui Tariceanu, seamana aproape perfect cu interventia premierului pentru majoritarul de la Rompetrol. Chiar daca nu incepe cu „Draga Vulpe”, traficul de influenta transpira prin toti porii hartiei ingalbenite de ani. Grija deosebita manifestata in 1997 de Dorin Marian pentru alegerea „cadrelor” („foarte bine pregatite si in care aveti incredere”) si supravegherea atenta a desfasurarii de forte politienesti („sa ma informati periodic asupra avansarii cercetarilor”) spune totul despre demersul consilierului Dorin Marian pentru cauza unei doamne care nu se numeste „armata”, „justitie” sau „politie”, ci Anca Mihaela Dumitrescu.

Pila consilierului Dorin, felicitata si incurajata de presedintele Emil Constantinescu

Pentru ca demersul sa capete un sens, aceiasi jurnalisti curiosi, de la „Jurnalul National“, au mai descoperit in dosarul penal al lui Stefan Riza un al doilea biletel, semnat insa nu de Dorin Marian, ci de insusi presedintele Emil Constantinescu. Este vorba de o felicitare transmisa aceleiasi Anca Mihaela Dumitrescu pe 8 martie 2000, data la care doamna respectiva avea statutul de invinuit in acelasi dosar penal cu Stefan Riza.

Iata continutul felicitarii semnate de Emil Constantinescu: „Inceputul primaverii este in mod traditional momentul in care gandurile noastre se indreapta cu recunostinta catre cele carora le datoram totul, incepand cu viata. Stiu ca traiul unei femei in Romania zilelor noastre nu este intotdeauna usor si, cu siguranta, a fi manager in aceste vremuri de pionierat economic este la fel de dificil. Daca sensibilitatea si devotamentul sunt atribute dintotdeauna ale femeii, dumneavoastra, Doamna, le intregiti acum cu competenta si capacitate de decizie si faceti din aceasta dubla performanta un act de curaj, pentru care aveti intreaga mea admiratie. Fie ca este vorba de eforturile prea adesea ignorate ale mamei, sotiei si fiicei sau raspunderea de a-i conduce pe altii spre bunastarea unei economii cu adevarat europene, vreau sa stiti ca puteti oricand conta pe respectul si intregul meu sprijin. Doresc mult ca aceasta primavara sa aduca roadele in care ne-am pus cu totii speranta”.

Fie ca a fost o simpla felicitare multiplicata pentru toate doamnele „manager” ale patriei, fie ca a fost o adresa personala, scrisorica presedintelui Emil Constantinescu, dublata de munca procurorilor sarguinciosi, i-a adus destinatarei, trei luni mai incolo, „roadele in care ne-am pus speranta”: scoaterea de sub urmarire penala si trimiterea in judecata a evazionistului Riza, lucrat de „specialistii” “foarte bine pregatiti” si „de incredere” ai supusului Virgil Ardelean, aflat sub comanda vigilenta a „sefului” Dorin de la Cotroceni. Documentul de mai sus a fost descoperit, spun ziaristii de la „Jurnalul National“, tot in dosarul penal al lui Stefan Riza, volumul 3, fila 33.

Care scor?

Contra-biletelele aruncate in lupta de adversarii lui Traian Basescu contin rezolutii prin care presedintele solicita „analiza” si „rezolvare legala”, conform fisei postului. Aceasta constatare o poti face insa doar daca nu ti-ai conectat axonii neuronilor la vreunul dintre grupurile de interese deranjate de Traian Basescu. „Rog analizati aceasta scrisoare si dispuneti masuri in conformitate cu interesele guvernului (deci nu ale lui Dinu Patriciu sau ale doamnei Anca! – n.n. CB) si, daca este posibil, cu interesele economiei nationale” (deci nu ale Rompetrol sau Liberty SRL – n.n. CB) – ii transmitea Traian Basescu ministrului Codrut Seres pe un memoriu al ALRO.

Cea de-a doua rezolutie, mai scurta decat prima, „rog analizati si rezolvare legala”, nici nu mai trebuie comentata. Asta daca, fireste, axonii sunt corect pozitionati, iar dendritele n-au luat-o razna.

In schimb insa, biletelul galben al lui Tariceanu, prin care-si indemna presedintele sa vorbeasca anchetatorilor despre Patriciu cu semn de intrebare („Daca ai ocazia sa vorbesti la Parchet despre subiect?”), nu poate fi altfel interpretat decat ca o rugaminte de a face dracului ceva „sa-l salvam pe patron”. Si cu un singur neuron se poate constata acest lucru.

Tot la fel se observa, cum am aratat, si in cazul biletului redactat de Dorin Marian acum un secol, pe vremea in care Vulpea era seful Politiei Capitalei, iar Emil Constantinescu era presedinte de tara. In aceste conditii, acceptand ca doi este egal cu doi, despre care scor o fi vorba?

Consiglierul Dorin Marian

Geologul Marius Dorin Marian din Gherla a devenit cunoscut dupa ce a fost numit, la sfarsitul lui 1996, consilier prezidential pe probleme de aparare si siguranta nationala. In 2000, pentru sase luni, Dorin Marian a fost seful Administratiei Prezidentiale, iar ulterior a condus campania electorala a CDR 2000 cu rezultatele cunoscute. In timpul mandatului lui Emil Constantinescu, personajul n-a iesit in evidenta decat prin aroganta cu care trata problemele importante si, evident, prin imixtiuni de genul celei de mai sus, ca sa nu mai vorbim de tigareta II, o afacere in care numele i-a fost pomenit cam de prea multe ori.

In tot acest timp, el a avut o foarte buna colaborare cu seful SIE, Catalin Harnagea. In 1999, datorita atributiunilor de serviciu, el a inregistrat o convorbire telefonica purtata cu Traian Basescu pe care l-a provocat la o discutie despre arestarea prefectului de Brasov, Ioan Opris. Cativa ani mai incolo, inregistrarea a ajuns la Ciuvica, care a dat-o la gazeta.

In februarie 2000, surse de peste Ocean informau ca acelasi Dorin Marian i-ar fi pregatit lui Teodor Melescanu o surpriza de proportii cu ocazia vizitei acestuia in SUA. Surpriza ar fi constat intr-un dosar, real sau contrafacut, plasat diasporei, din care rezulta ca Teodor Melescanu ar fi fost ofiter de securitate. Din anumite motive insa, dosarul n-a mai fost valorificat, iar Melescanu a aflat totusi de actiunea care i se pregatise.

Imediat dupa alegerile din 2000, Dorin Marian a devenit anonim, dar a fost recuperat rapid, impreuna cu Catalin Harnagea, de omul de afaceri Dinu Patriciu, generos de altfel cu detinatorii de informatii. Oficial, nu se stie ce a facut el pentru magnatul petrolului, dar se stie cu certitudine ca si-a incasat banii pentru serviciile aduse. La fel si Harnagea. Tot oficial, in 2001, el a fost consilier pentru dezvoltarea afacerilor Rompetrol Group in Sudan.

Patriciu și Hayssam într-o țară arabă, negociind la tarabă cumpărarea unui kil de gaz lampant.
Patriciu și Hayssam într-o țară arabă, negociind la tarabă cumpărarea unui kil de gaz lampant.

Presa a publicat deja o ilustrata in care Dorin Marian aparea alaturi de Dinu Patriciu si de viitorul terorist Omar Hayssam. De asemenea, scandalul Patriciu a scos la iveala si alte modalitati prin care Dinu Patriciu a alimentat conturile cuplului Dorin Marian-Catalin Harnagea, cum a fost cazul Fundatiei Institutul pentru Libera Initiativa (ILI) in contul careia au intrat peste 100 de miliarde de lei, bani suspectati a proveni din infractiuni comise de catre grupul de crima organizata condus, conform procurorilor, de Dinu Patriciu.

Culmea, printre cei arondati grupului Patriciu, avea sa se numere, alaturi de Dorin Marian, si Teodor Melescanu – membru in Consiliul Director al Fundatiei ILI. Cand e vorba de bani, nu prea mai conteaza dosarul.

Dorin Marian si Harnagea, afaceristi de succes pe piata informatiilor

In paralel cu activitatea depusa in slujba lui Dinu Patriciu, Dorin Marian (foto stanga) s-a dezvoltat si pe orizontala, printr-o interesanta retea de firme in care si-a luat ca principal asociat pe fostul sef al SIE, Catalin Harnagea (foto dreapta).

Cuplul „specialistilor” in informatii a infiintat firmele „Instant Consulting” SRL (infiintata in 2005), „ICAR Energy” SRL (2005), „Oltenia Motors” SRL (2003), „ICAR Business Research” SRL (1992) si „International Trust Consulting” SRL (2002).

Activitatea de baza a ramas consiglierea sau consultanta pentru „afaceri si management”. Separat, Dorin Marian figureaza doar in firmele „Technic Glass” SRL (2001) si „Mara Automobile” SRL (2005). Prin societatea ICAR Consulting SRL, cei doi controleaza si firma pentru realizarea si furnizarea de programe, RCD Solutions SRL, infiintata in 2001. De asemenea, el a mai avut o firma, „Nicolas Home Agency Top” SRL, infiintata in 2002, al carei obiect de activitate era publicitatea, societate care a fost lichidata.

O asociere interesanta a celor doi „specialisti” ai informatiilor se regaseste in firma „International Trust Consulting” SRL, ai carei actionari sunt nume grele din fostul FPS. Este posibil ca, prin aceasta societate, cei 18 actionari sa fi intentionat sa dea consigliere la tot poporul. Printre ceilalti actionari ai firmei se afla Radu Sarbu, fostul sef al FPS, insotit de o armata de fosti directori din FPS: Adrian Mavrochefalos (fostul fps-ist sef de la Braila), Ovidiu Furnica (seful de la Constanta), Mihai Stolojanu (Bucuresti), George Vodislav (Sibiu), Nicolae Cirica (fost director de vanzari), Radoslav Iovanovici (seful de la Caras Severin) etc. etc.

„Suntem o firma care exploatam informatiile economice pe care le detin asociatii. Atat Harnagea, cat si Dorin Marian au avut acces la acest tip de informatii, care pot fi exploatate, evident, daca nu lezeaza securitatea statului. Ma refer la informatile comerciale”, declara Radu Sarbu, in urma cu cativa ani, despre motivele asocierii cu cei doi consiglieri.

Revenirea unuia dintre ei la treburile tarii, dupa ce si-a golit probabil sacul cu informatii, este de aceea extrem de dubioasa. Sa vrea Dorin Marian doar sa-si incarce bateriile informative, sa aiba patria nevoie de priceperea sa sau sa fie doar o miscare a unui pion pe tabla de operatiuni a celuilalt cuplu, Tariceanu-Patriciu? Ramane de vazut in zilele imediat urmatoare.

Dan Badea (alias Cosmin Bădescu)

Revista PREZENT, 20 februarie 2007

Averea preşedintelui Traian Băsescu ©

Mici secrete065

avere base 1
Traian Băsescu, actualul Preşedinte al României, a fost, de-a lungul ultimilor ani, protagonistul unor tranzacţii care au ridicat mari semne de întrebare asupra provenienţei sumelor necesare perfectării acestora. Suspiciunile în cazul său se fundamentează pe cel puţin două argumente scurte dar esenţiale : a câştigat puţin şi a cheltuit mult.
Pe de o parte, toate câştigurile lui Băsescu de după 1990, au provenit, oficial, din salariul primit ca funcţionar sau înalt demnitar al statului, precum şi din dividendele primite de la firmele în care el şi soţia sa au fost, sau sunt, acţionari. Prin urmare, toate achiziţiile făcute de el trebuie să fie acoperite din aceste surse de venit.Pe de altă parte, cum se ştie, Băsescu a fost implicat în scandaloasa afacere a vânzării flotei care a adus statului român pagube de peste trei sute de milioane de dolari. Deşi gradul său de vinovăţie în această afacere n-a fost încă pe deplin cuantificat, participarea lui la înstrăinarea navelor româneşti, chiar şi numai prin semnăturile rămase pe diversele documente ale tranzacţiilor cu nave, este mai presus de orice îndoialăDeşi până în prezent nimeni nu a demonstrat că din afacerile cu nave care au păgubit statul român, Băsescu ar fi fost recompensat financiar sau în alt mod, suspiciunile asupra lui au rămas să alimenteze imaginaţia multora dintre adversarii săi politici. Dacă Traian Băsescu a fost sau nu interesat în afacerea privind vânzarea flotei româneşti şi, ca urmare, dacă a fost sau nu recompensat pentru asta, este o problemă a cărei rezolvare se află în curtea justiţiei. În ceea ce ne priveşte, pe baza principiului prezumţiei de nevinovăţie, vom exclude afacerea “flota” din calculele privind provenienţa veniturilor familiei Băsescu.Tot ceea ce ne interesează în acest demers jurnalistic este de a pune în balanţă veniturile şi cheltuielile lui Traian Băsescu şi de a constata dacă există sau nu vreo diferenţă între acestea. Dacă acul balanţei va trage periculos de mult într-o parte, indiferent care va fi aceasta, înseamnă că Traian Băsescu are o problemă şi, odată cu el, şi noi.
Averea până în 19892 BASE
Traian Băsescu declara, în urmă cu câţiva ani, că până în 1990 el adunase deja, în conturi la CEC, un milion de lei. “Pe mine m-a găsit Revoluţia cu bani. După 12 ani de serviciu pe mare, după trei ani de serviciu în Belgia, eram un om care câştigase bani mulţi. (…)Dacă mă căutaţi la CEC în vremurile acelea, vedeaţi că aveam un milion de lei.(…) Deci nu m-a găsit revoluţia sărac! Eu înainte de a-mi cumpăra Mercedesul, am avut trei maşini Audi” – declara Băsescu, în iulie 2002, pentru “Jurnalul Naţional”.Menţionăm că declaraţia lui Băsescu a fost făcută după ce s-a descoperit că acesta investise brusc, aproape două miliarde de lei, intr-un teren şi un autoturism de lux. Revenind la milionul declarat de Băsescu, acesta reprezenta, la valoarea din 1989, aproximativ 67.000 de dolari, având în vedere că valoarea medie a dolarului a fost atunci de 14,92 lei. Dacă am lua de bună această declaraţie privind existenţa milionului în conturi la CEC, singura observaţie care se poate face este că el a fost un privilegiat al sistemului.Puţini erau cei care, în 1989, aveau asemenea economii la CEC. Spre exemplu, Elena Ceauşescu avea în depozite pe librete CEC, la aceeaşi dată, aproximativ 270.000 lei, sumă confiscată în aprilie 1990. Revenind la Băsescu, dacă banii economisiţi proveneau din activitatea “pe mare” a acestuia, aşa cum a afirmat, atunci ei nu pot fi justificaţi altfel decât prin activităţi ilegale câtă vreme, cum vom vedea, ei nu pot fi acoperiţi din salariile sau diurna încasate de marinar.1 base

“Am fost comandant pe navă de un milion de barili, care oriunde acosta în lumea asta primea ceea ce se numeşte capa pentru comandant (…) Am făcut şi buf. Am fost marinar şi nimic din ceea ce fac marinarii nu îmi este străin” – recunoştea Băsescu în acelaşi interviu. Buf-ul, adică bişniţa sau contrabanda cu diverse produse (ţigări, cafea, blugi etc.), era tolerat de autorităţi în mediile marinăreşti cu condiţia ca acesta să nu depăşească anumite limite şi, evident, să fie însoţit de “cadoul” sau comisionul pentru responsabilii din ţară.

Venituri legale de 1,3 mil.lei în perioada 1976-1989

Sursele legale de venit pentru Traian Băsescu au fost, în perioada 1976-1990, salariul corespunzător funcţiilor deţinute. Astfel, între 1976-1981 el a fost ofiţer maritim gradele III, II şi I pe nave de mare tonaj la Navrom Constanţa. Salariul mediu lunar în această perioadă a fost de aproximativ 3.500 lei, ceea ce înseamnă că veniturile totale s-au ridicat, în această primă etapă, la 210.000 lei.

În perioada 1981-1987, Traian Băsescu a deţinut funcţia de căpitan de cursă lungă şi comandant de navă (“Argeş“, “Crişana” şi “Biruinţa”). Salariul unui comadant de navă era de aproximativ 6000 lei, prin urmare câştigurile sale în cei şase ani au fost de aproximativ 432.000 lei.

Diurna care se adaugă aici, presupunând că în fiecare an Băsescu a stat nouă luni pe mare, este de 3240 dolari, calculată la doi dolari pe zi. Asta înseamnă încă aproximativ 48.000 lei, la o medie de 15 lei/dolar. Cea mai bănoasă funcţie, deţinută în acele vremuri de către Băsescu, a fost aceea de şef al Agenţiei Navrom la Anvers-Belgia, post ocupat în perioada 1987-1989.

Nu cunoaştem cu exactitate cum a fost retribuit el, în acea perioadă, dar presupunem că salariul, comparabil cu al unui director general, nu a depăşit 10.000 de lei. Asta înseamnă încă 240.000 lei în aceşti ultimi doi ani. Deorece este posibil ca Traian Băsescu să mai fi primit, la Anvers, o indemnizaţie lunară în dolari, care se adăuga celei din ţară, să presupunem că ea a fost de aproximativ 1000 dolari lunar, adică 24.000 dolari în cei doi ani, deci încă 348.000 lei, sumă calculată la paritatea de 14,5 lei/dolar.
În concluzie, veniturile legale ale lui Traian Băsescu în perioada 1976-1989 au fost de maximum 1,278 milioane lei.

Cheltuieli

Cheltuielile lunare ale unei familii de condiţie modestă, compusă din trei persoane, se ridicau atunci la aproximativ 2.500 de lei. Asta înseamnă că, în cei 18 ani antedecembrişti, familia Băsescu a cheltuit cu menajul zilnic o sumă totală de aproximativ 540.000 de lei. Dacă la aceşti bani adăugăm, să zicem, 500 de lei lunar pentru alte cheltuieli, se pot adăuga încă aproximativ 100.000 lei la acest capitol. Nu am inclus aici şi mobilarea apartamentului de patru camere din Constanţa, şi cheltuielile cu şcolarizarea copilului (Ioana), şi chermezele familiei etc etc. Asta înseamnă că în cei 18 ani familia Băsescu ar fi trăit la limita sărăciei şi ar fi cheltuit 3000 de lei lunar, adică o sumă totală de 640.000 lei.

Pe de altă parte, în ultima declaraţie de avere, Traian Băsescu a recunoscut şi alte valori dobândite în perioada 1975-1989. Astfel, el a declarat bijuterii (cercei, brăţări, lănţişoare etc.) în valoare de 20.000 de euro precum şi ceasuri şi brichete în valoare de 35.000 de euro. De asemenea, el a mai declarat tablouri în valoare de 17.000 de euro dobândite în perioada 1985-2000. Prin urmare, la sfârşitul lui 1989, Băsescu deţinea valori de aproximativ 60.000 de dolari. Asta înseamnă încă aproximativ 895.000 de lei. Totalul cheltuielilor familiei Băsescu, în perioada 1976-1989 ajunge astfel la 1,535 milioane lei.

Concluzie
Făcând diferenţa dintre venituri şi cheltuieli rezultă că la sfârşitul lui 1989, Băsescu ar fi trebuit să aibă o gaură la bugetul familiei de 257.000 lei. În realitate însă, aşa cum el însuşi a declarat, « revoluţia » l-a prins cu un milion de lei la teşcherea. Dacă i-am da crezare, asta înseamnă că valoarea minimă a “buf”-ului marinarului Băsescu a depăşit 1,25 milioane lei (83.800 dolari), bani obţinuţi din bişniţă şi contrabandă marinărească
.

Averea după 1990

După 1990 TraianBăsescu şi-a câştigat existenţa, oficial, din salariul de bugetar la Ministerul Transporturilor, Parlament, Primăria Capitalei şi Preşedinţie precum şi din dividendele încasate de la firmele în care el sau soţia sa au fost acţionari. În ianuarie 1990, Băsescu era director general al Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile din Ministerul Transporturilor şi a fost numit apoi subsecretar de stat şi şef al Departamentului Transporturi Navale. În mai 1991 a devenit ministru al Transporturilor, post ocupat până la alegerile din 1992.

A fost apoi, până la demisia din aprilie 1996, deputat în Parlamentul României. După o pauză bugetară de o jumătate de an, Băsescu a devenit din nou, la sfârşitul lui 1996, ministru al Transporturilor, funcţie în care s-a menţinut până la jumătatea anului 2000 când a fost ales primar general al Capitalei. Din decembrie 2004 este Preşedintele României.

Venituri legale: 161.563 dolari

Pentru a stabili veniturile aproximative din salarii ale lui Traian Băsescu, obţinute după 1990, să presupunem că demnitarul ar fi încasat un salariu lunar comparabil cu cel din 2000 când a ocupat succesiv funcţiile de ministru şi primar general al Capitalei. În anul 2000 Băsescu a declarat, ca venituri din salarii, 183 milioane lei (8436 dolari), adică 15,2 milioane de lei, sau 703 dolari lunar (la valoarea medie a dolarului pe anul 2000, de 21.692,7 lei) .Presupunem aşadar că, anual, Băsescu ar fi câştigat 8.500 dolari. Asta înseamnă că, până în ianuarie 2005, veniturile din salarii ale lui Traian Băsescu au totalizat aproximativ 120.000 dolari sau 3,9 miliarde lei la valoarea medie din 2004. De menţionat că soţia acestuia, Maria Băsescu, a fost casnică, deci nu a contribuit la aceste venituri.
avere 2_3
Fabrica de îngheţată, firmele preşedintelui şi partenerii de afaceri

Familia Traian şi Elena Băsescu a înfiinţat, începând cu 1994, firmele Triton Company SA (1994), Prod Cros SRL (1994), A.M.C. Cros SRL (1994) şi M.T. Vega Transport SRL (1996). Prima dintre acestea, Triton Company, este o societate cu sediul în str. Justiţiei din Constanţa şi are ca obiect principal de activitate întreţinerea, repararea şi dezmembrarea navelor. Firma s-a mai ocupat şi cu plasarea de marinari români pe navele maritime internaţionale, precum şi cu afaceri cu fier vechi.

Traian Băsescu deţine aici 20% din capitalul social, alături de Paul Brânză, Dorel Popa, Dumitru Ionescu şi Lidia Alexandra Ionescu. O vreme, până la ocuparea funcţiei de ministru al transporturilor, Băsescu a fost şi administrator (director) al acestei firme. Ulterior, pe 11 octombrie 1999, s-a retras din această funcţie, dar, în timp ce era ministru, firma Triton a avut contracte de mai multe miliarde de lei chiar cu ministerul condus de Băsescu.

Astfel, Triton Company a executat lucrări de reparaţii pentru regiile « Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) – RA Galaţi şi « Grup-ul Intervenţii Salvare Navală » (GISN). În 1999, spre exemplu, din contractele cu AFDJ Galaţi Triton a încasat pentru repararea navei « Rovinari 21 », 833,7 milioane lei, iar din contractul cu GISN (pentru R/S « Viteazul ») peste un miliard de lei.
Profiturile firmei Triton au fost, începând cu 1998, destul de mari. Dacă în 1998, profitul net al societăţii era de 414 milioane lei, în 2000 el ajunsese la 1,3 miliarde lei, sumă care avea să mai fie atinsă în 2003, după o scădere la 100 de milioane în 2001. Totalul profiturilor nete în perioada 1998-2004 s-a ridicat, în cazul lui Triton Company, la 5,124 miliarde lei.

Cu toate acestea, profitul a fost în mare parte reinvestit. « Cea mai mare parte a profitului a fost reinvestită, dar am ridicat exact cât îmi trebuie ca să trăiesc bine » a declarat Băsescu într-un interviu. Aşadar, el a primit de la Triton Company doar o parte din dividendele care i se cuveneau şi care s-ar ridica la peste un miliard de lei. Presupunem, prin urmare, că a ridicat totuşi jumătate din această sumă în ultimii şase ani, adică 500 de milioane lei.

7 base

O a doua firmă care a generat venituri din dividende pentru familia Băsescu este Prod Cros SRL, celebra fabrică de îngheţată de la Constanţa.
Înfiinţată în 1994 de soţia şi fratele lui Traian Băsescu, societatea Prod Cros SRL îi are ca acţionari pe Maria Băsescu (20%), Mircea Băsescu (39%), Anca Luciana Ivaşcu (39%) şi Dumitru Scăiceanu (2%). De-a lungul anilor, această societate a fost în atenţia opiniei publice deorece Băsescu a afirmat în mai multe rânduri că aceasta ar fi afacerea care îi asigură o parte din venituri.

Conform datelor de bilanţ ale societăţii însă, Prod Cros SRL a avut cel mai mare profit în 2002 când, la o cifră de afaceri de 7 miliarde lei, profitul net a fost de 173 de milioane lei. Trebuie menţionat că, în 2003, Prod Cros a înregistrat pierderi de aproximativ 700 de milioane lei, iar în perioada 1998-2001 profitul a fost reinvestit. Referitor la dividendele ridicate de Maria Băsescu de la aceast firmă, ele au fost de 4 milioane lei în 1996, 20 de milioane în 1997, 34 de milioane în 2002 (în caz că a ridicat dividendele) şi 24 de milioane în 2004 (conform declaraţiei de avere a lui Traian Băsescu). Aşadar, un total al veniturilor de 82 de milioane lei în zece ani.

O a treia firmă a familiei Băsescu este A.M.C. Cros SRL al cărei obiect de activitate este fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor. Acţionarii sunt aceiaşi ca în Prod Cros SRL : Maria Băsescu (20%), Mircea Băsescu (39%), Anca Luciana Ivaşcu (39%) şi Dumitru Scăiceanu (2%). Firma a fost, în iunie a.c., la un pas de a fi executată silit de fisc datorită datoriilor de peste 537 de milioane lei la bugetul de stat. Datoriile AMC Cros erau constituite din 371,6 milioane lei impozit pe profit şi 165,9 milioane penalităţi de întârziere.

Banii au fots achitaţi de Mircea Băsescu pe 29 iunie 2005, după un scandal de presă şi la intervenţia preşedintelui Traian Băsescu, cu o zi înainte de împlinirea termenului limită acordat de Ministerul Finanţelor. Firma de lactate a familiei Băsescu nu a adus, de-a lungul anilor, mari profituri familiei Băsescu. Conform bilanţurilor societăţii aceasta a înregistrat profituri nete de 303 milioane (1999), 151 milioane (2000), 252,8 milioane (2001), 642 milioane (2002) şi 141 milioane în 2003. În 2004 AMC Cros avea datorii de 429,7 milioane lei. Nu ştim ca Maria Băsescu să fi ridicat dividende de la această societate dar, conform unor informaţii, profitul a fost reinvestit.

Ultima dintre firmele lui Băsescu este M.T. Vega Transport SRL, o societate înfiinţată în 1996, cu sediul la domiciliul din b-dul Aviatorilor al lui Traian Băsescu şi cu obiectul de activitate « transporturi maritime şi de coastă ». Firma, controlată în totalitate de Traian Băsescu, n-a avut activitate şi, deci, n-a înregistrat profituri.
În concluzie, veniturile din dividende ale familiei Băsescu au totalizat până la sfârşitul anului trecut aproximativ 582 milioane lei.

Consultanţă şi expertiză judiciară

Traian Băsescu a mai declarat, oficial, câştiguri şi din activităţi de consultanţă şi expertiză judiciară de aproximativ 5000 de dolari anual, numai că după anul 2000 (inclusiv) el nu a obţinut venituri din această sursă. De asemenea, este de presupus că el nu şi-a exercitat abilităţile de expert judiciar nici câtă vreme a ocupat funcţia de ministru al transporturilor, altfel am fi aflat cu siguranţă la vremea respectivă, prin urmare singura perioadă în care putea practica această meserie ar fi 1993-1996. Presupunem aşadar că a câştigat din consultanţă aproximativ 15.000 dolari.Afacerile imobiliare ale lui Traian BăsescuPrima achiziţie importantă a lui Traian Băsescu, în domeniul imobiliar, a fost făcută pe 26 mai 1992 când a cumpărat apartamentul din Constanţa contra sumei de 140.000 de lei (456 dolari, la valoarea medie de 307 lei/dolar). Apartamentul de patru camere fusese repartizat, în 1980, din fondul locativ de stat, familiei Băsescu şi cumpărarea lui a reprezentat un adevărat chilipir.Odiseea locativă a lui Băsescu a început însă în ianuarie 1991 când a ocupat un apartament din strada Argentina nr.2 (zona Piaţa Victoriei), locuinţă pusă la dispoziţia Ministerului Transporturilor de către Primăria Capitalei. În august acelaşi an însă, Traian Băsescu a renunţat la apartamentul din Piaţa Victoriei şi a primit în aceeaşi zi (22 august), cu aprobarea prim-ministrului Petre Roman, repartiţie pentru vila din bulevardul Aviatorilor nr.57. Contractul de închiriere pentru acest imobil a fost semnat de Traian Băsescu, cu ICRAL Herăstrău, în 28 august 1991.

În 1997, deoarece locuinţa din Aviatorilor a fost retrocedată foştilor proprietari, ministrul Băsescu a solicitat RAAPPS o nouă locuinţă de protocol şi i-a fost atribuit un apartament în imobilul din B-dul Mareşal Prezan nr.4, unde era vecin cu Adrian Năstase şi Nicolae Văcăroiu. El a rămas în acest imobil până la începutul lui 2003 deşi, pe 14 august 2002, Primăria Capitalei îi repartizează un nou apartament de 369 mp într-o casă naţionalizată din strada Stefan Mihăileanu nr.2.

Pe 9 august 2000 Traian Băsescu a cumpărat, dela un oarecare Nicolae Peticilă, un teren de 3.700 mp în Băneasa (str. Aleea Privighetorilor) cu 1,483 miliarde lei, adică 13 dolari/mp în condiţiile în care preţul zonei se apropia de 100 dolari/mp. De menţionat că, în acelaşi timp cu Băsescu şi în prelungirea terenului achiziţionat de acesta, omul de afaceri Costel Căşuneanu a cumpărat şi el un teren de aceleaşi dimensiuni dar la un preţ de trei ori mai mare, adică aproximativ 5 miliarde lei.

O lună mai târziu, pe 10 septembrie 2000, Traian Băsescu cumpără de la Costel Căşuneanu un autoturism Mercedes-Benz S500 din 1997, cu 390 de milioane lei (13.000 dolari). Limuzina fusese înmatriculată în România cu câteva zile înainte de tranzacţie şi valora cu mult mai mult decât a plătit Băsescu, numai că preţul a fost redus datorită relaţiei de prietenie dintre acesta şi Căşuneanu.

Omul de afaceri din Oituz, posesor al unui parc auto de aproape 100 de TIR-uri, a beneficiat în mai multe rânduri, pe vreme când Băsescu era ministru al Transporturilor, de licenţe de transport. În 14 octombrie 2002 Traian Băsescu vinde terenul din Aleea Privighetorilor, la un preţ de opt ori mai mare decât cel cu care îl achiziţionase, adică 12 miliarde lei. Deloc întâmplător, generosul cumpărător al terenului din Băneasa este o doamnă (Gabriela Blaj) din Oituz, locul de unde provine şi Căşuneanu.

Cu banii obţinuţi, Băsescu achiziţionează, o săptămână mai târziu, o vilă situată în Băneasa şi pe care plăteşte 9,3 miliarde lei (280.000 dolari). Pe 12 noiembrie 2002 Băsescu donează fiicei sale, Ioana, vila din Băneasa. În februarie 2003, cu o lună înainte de a părăsi locuinţa din str. Mareşal Prezan, el cumpără apartamentul din Mihăileanu cu 640 milioane lei (19.300 dolari). Ulterior, în urma unui scandal de presă generat de ilegalităţile locative comise de Băsescu, el a anunţat public faptul că renunţă la apartamentul din strada Mihăileanu, numai că, de vreme ce el n-a fost scos din declaraţia de avere de pe site-ul preşedinţiei, înseamnă că aparţine în continuare lui Traian Băsescu.

Mai trebuie adăugat aici şi faptul că, la majoratul fiicei sale, aceasta a primit, conform declaraţiilor de presă, un autoturism.
Aşadar, afacerile imobiliare consemnate mai sus, au presupus venituri de 12 miliarde lei din care s-au cheltuit 11,813 miliarde lei. Asta înseamnă un profit net de 187 milioane lei (6230 dolari), sumă care se adaugă celorlalte venituri ale familiei.

Declaraţia de avere

4 base

Conform declaraţiei de avere, Traian Băsescu deţine din 2002 un apartament de 370 mp în Bucureşti (str. Stefan Mihăileanu), cu o valoare impozabilă de 2,48 miliarde lei, un garaj de 30 mp cu o valoare impozabilă de 42,3 milioane lei, două terenuri intravilane de 174 mp, respectiv 46 mp, ce reprezintă cota indiviză ce-i revine din suprafaţa alocată apartamentului, respectiv garajului.

El mai are un Matiz cumpărat în 2003 şi un Peugeot din 2005. Are bijuterii în valoare de 20.000 de euro, achiziţionate în perioada 1975-1979, ceasuri şi brichete în valoare de 35.000 de euro achiziţionate în aceeaşi perioadă şi tablouri de 17.000 de euro cumpărate în perioada 1985-2000. El mai deţine trei depozite în valută : 40.800 dolari la ABN AMRO (2001), 33.032 dolari la ING Bucureşti (2002), 26.597 euro la ING Bucureşti.

A mai declarat, de asemenea, pe 11 mai 2005, 5.569 dolari. A declarat acţiuni la trei societăţi comerciale : SC Prod Cros SRL (28%), SC Triton SA (20%) şi MT Vega Company (100%, fără activitate). A mai depus cupoane de privatizare la şase societăţi comerciale, dar nu a încasat de aici dividende. Veniturile salariale declarate pe 2004, de la Primărie şi Preşedinţie, au fost de 401,9 milioane lei, iar veniturile soţiei, din dividende, au fost de 24,2 milioane lei. De asemenea el a mai declarat 2.500 de euro obţinuţi cu titlul de diurnă în 2004.

Raportul dintre avere şi venituri

Un calcul sumar al valorilor deţinute de Băsescu, altele decât cele deja socotite, arată o valoare aproximativă de 140.000 de dolari. Am inclus aici sumele în valută, maşinile şi o parte din tablouri. Cum veniturile totale calculate în perioada 1990-2005 au fost de aproximativ 161.563 dolari, iar economiile declarate se ridică la 140.000 de dolari, înseamnă că în 15 ani familia Băsescu a cheltuit pentru “a trăi bine” 21.500 de dolari. Adică 127 dolari lunar. Asta înseamnă, la o familie de patru persoane, mai puţin de un milion de lei lunar. Absurd. Prin urmare, undeva s-a produs o greşeală. Să presupunem aşadar că, într-adevăr, Traian Băsescu a avut, la sfârşitul lui 1989, un milion de lei la CEC. Asta înseamnă că la cei 21.000 dolari îi adăugăm şi pe cei 83.800 de dolari obţinuţi înainte de 1989 din acţiuni de contrabandă şi bişniţă marinărească. Ar însemna că în 14 ani familia Băsescu a cheltuit 104.800 de dolari.

Cheltuielile lunare ar fi fost astfel de 623 de dolari, adică 155 de dolari de persoană. Pare credibilă această sumă pentru nevoile unui membru al familiei Băsescu? Cu siguranţă nu. Aceasta deoarece n-am socotit aici campaniile electorale, nici îmbrăcămintea de lux, nici cele trei maşini Audi schimbate de Băsescu, nici autoturismul cumpărat fiicei sale la majorat, nici călătoriile în străinătate, nici ieşirile la restaurant cu Elena Udrea, nici etc. etc. De aceea, e posibil ca undeva să se fi strecurat o eroare.

Povestea fabricii de îngheţată a lui Băsescu

Fabrica de îngheţată a familiei Băsescu a stat, implicit, la baza unui proces pe care Traian Băsescu l-a intentat lui Valerian Stan, fostul şef al corpului de control al premierului Victor Ciorbea. Stan afirmase, în 2000, că Traian Băsescu a beneficiat, pentru afacerile sale şi ale familiei, de «circa un million de dolari din credite externe destinate sectorului privat românesc”. În replică, Traian Băsescu l-a acţionat în instanţă pe Valerian Stan şi i-a cerut daune morale, pentru calomnie, de un milion de dolari.

Exemplul ales de Valerian Stan, pentru a-şi justifica afirmaţiile, a fost un credit de aproape 200.000 de dolari obţinut de la Banca Agricolă, în condiţii preferenţiale, de către una dintre firmele familiei Băsescu. Banii erau solicitaţi pentru achiziţionarea unor utilaje necesare fabricării industriale a îngheţatei de la firma italiană Tehnogel SPA şi plata taxelor vamale şi a TVA. Din suma totală, 158.000 de dolari proveneau din credite BERD/BIRD.

Deşi, într-o primă fază, după dispariţia unui document esenţial din dosar, Băsescu a obţinut condamnarea lui Stan, ulterior, la Secţia a II-a penală a Tribunalului Bucureşti, Valerian Stan a fost absolvit de orice a vină. Aceasta deoarece, într-adevăr, fabrica de îngheţată a familiei Băsescu fusese obţinută printr-un credit de la Banca Agricolă, contractat pe 18 mai 1994. Creditul, care consta în 158.000 de dolari şi 41.375.000 lei, a fost luat pe numele societăţii Star Marine SRL (firma fratelui lui Traian Băsescu) iar contractul a fost semnat de Mircea Băsescu şi Anca Luciana Ivaşcu. Dobânda la creditul în valută a fost de 9% pe an, iar la creditul în lei de 34,5%.

La acea dată, spre exemplu, dobânda practicată de Banca Dacia Felix la creditele în valută era de peste 20% pe an. Dincolo de dobânda preferenţială obţinută de firma familiei, când Traian Băsescu ocupa funcţia de vicepreşedinte al Comisiei de Industrie din Camera Deputaţilor, trei ani mai încolo, pe 10 iulie 1997, când Traian Băsescu era ministru al Transporturilor, firma Prod Cros SRL apare printre cele care au beneficiat, în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.43, de “regularizarea unor credite şi dobânzi clasificate la categoria pierdere la Banca Agricolă” şi trecute la datoria publică. Cu toate acestea, conform unei adrese de la Direcţia Juridică a Băncii Agricole – Raiffeisen SA, din 2001, creditul contractat pe numele Star Marine SRL a fost rambursat în totalitate, în 1999.

Dacă familia Băsescu a achitat totuşi creditul de la Banca Agricolă, ea a “uitat” în schimb să achite drepturile cuvenite unui consilier comercial însărcinat de Mircea Băsescu cu perfectarea documentaţiei, a contractului şi a tratativelor cu firma italiană Technogel Spa. Suma pe care familia Băsescu s-a eschivat s-o mai plătească era de 5200 de dolari. Toate demersurile făcute de consilierul Ioan M. Oprea, la mai mulţi ani de la perfectarea în bune condiţii a afacerii, au rămas fără ecou, familia Băsescu refuzând să-şi onoreze obligaţiile.

Iată ce declara consilierul Oprea, în 2000, despre modul în care a fost escrocat de familia Băsescu, după ce fusese angajat să se ocupe de tratativele cu partenerul italian, : “Subsemnatul am fost recomandat lui Mircea Băsescu de către cunoscutul meu, dl. Hustiu Nicolae, care era şi el antrenat în acel proiect. După întocmirea proiectului de contract şi depunerea cererilor pentru obţinerea vizelor de intrare-ieşire în Italia, după convenirea cu dl. Mircea Băsescu a comisionului ce mi se cuvenea, am efectuat o deplasare la Constanţa unde am avut o întrevedere cu dl. Mircea Băsescu, dna. Anca Ivaşcu şi dl. Traian Băsescu.

În cadrul întrevederii le-am prezentat proiectul de contract redactat în limba engleză şi argumentre tehnico-comerciale privind viitoarele negocieri. Peste puţin timp au sosit vizele, am trimis ex. nr.1 al Convenţiei asupra comisionului pentru a fi semnat de dl. Mircea Băsescu. La data de 1 februarie 1994 am luat avionul pentru Milano-Italia. Dl. Băsescu a spus că a uitat exemplarul nr.1 al Convenţiei pentru comision, dar mi-a dat asigurări că totul va fi plătit după perfectarea contractului de import. Negocierile cu fabricantul italian au fost dificile mai ales cele referitoare la garantarea service-ului după punerea în fiuncţiune a fabricii şi asistenţa post garanţie. După 2 zile de negocieri contractul a fost semnat iar a doua zi am revenit în ţară.

Imediat după semnarea contractului am constatat vizibil o schimbare de atitudine din partea cuplului Ivaşcu-Băsescu, ceea ce pentru mine a fost un sentiment prevestitor de rele. Pe aeroport, dl. M.Băsescu, căruia i-am înmânat şi exemplarul nr.2 al Convenţiei de comision, mi-a dat din nou asigurări privind plata sumei de cca. 5200 dolari SUA ce mi se cuvenea de drept. A trecut o lună, au trect două şi nimic nu semişca din partea d-lui M. Băsescu. Atunci, cunoscând faptul că şi dl. Raian Băsescu face parte din grupul de proprietari, am făcut o vizită la sediul central al PD din Bucureşti unde era şi pe atunci tot vicepreşedinte.

Ascultând despre ce este vorba, mi-a spus vădit încurcat că va căuta să vorbească cu fratele său şi va rezolva problema. Săptămânile şi lunile treceau, fabrica a fost adusă în ţară, iar la toatre scrisorile trimise d-lui Băsescu nu primeam răspuns. La una din convorbirile mele telefonice, dl. Mircea Băsescu mi-a spus: “Ce comision vreţi de la mine? V-am plimbat prin Italia, aţi făcut o excursie la Milano, ce mai vreţi?”. Când i-am spus că am avut o convenţie, că am făcut un contract şi că i-am cumpărat o fabrică de îngheţată cu care face şi el şi asociaţii lui bani grei, mi-a închis cu neruşinare şi nesimţire telefonul în nas.”

Cel care l-a recomandat pe pe Ioan M. Oprea familiei Băsescu, Nicolae Hustiu, confirmă şi el, printr-o declaraţie semnată în mai 1995, afirmaţiile consilierului comercial şi s-a oferit chiar să apară ca martor într-un proces pe care Oprea l-ar fi intentat familiei Băsescu.

Pentru dl. I.M.Oprea a devenit foarte clar că a fost escrocat în mod incalificabil de dl. M.Băsescu şi mi-a cerut explicaţii privind procesura de urmat. I-am răspuns că întrucât am ieşit din preconizata asociere la fabrica de îngheţată, nu-mi pot asuma răspunderea pentru nerespectarea convenţiei de către dl. M.Băsescu, dar pot oricând confirma existenţa ei şi asistenţa acordată de I. Oprea în pregătirea, tratarea şi semnarea contractului de import al fabricii de îngheţată aparţinând celor doi asociaţi menţionaţi mai sus (Mircea Băsescu şi Anca Ivaşcu – n.red.), precum şi nivelul comisionului (2,5% din valoarea contractului) convenit şi acceptat de M.Băsescu şi subsemnatul.

Având în vedere justeţea reclamaţiei d-lui I. Oprea am consimţit să-i dau prezenta declaraţie spre a-i servi în procesul pe care îl va deschide împotriva celor doi asociaţi de la SC Star Marine, respectiv ai fabricii de îngheţată adusă din Italia. Această declaraţie a mea este irevocabilă în text şi conţinut şi o voi susţine în faţa instanţelor de justiţie până când Dl. I Oprea îşi va primi comisionul pentru serviciile acordate firmei şi proprietarilor ei”.

De menţionat că, în 2000, consilierul Oprea încă mai trimitea scrisori pe la autorităţile competente, pentru a-şi recupera banii.

avere 3_4

Băsescu a incendiat Rouen-ul

Într-o declaraţie televizată, făcută cu mai mulţi ani în urmă, Traian Băsescu a recunoscut că a înşelat autorităţile franceze pentru a scăpa de o condamnare penală într-un proces declanşat de organele de justiţie din Franţa. Declaraţia lui Băsescu a trecut aparent neobservată de către cei interesaţi, deoarece ea venea la 17 ani de la comiterea faptei şi nu mai putea avea urmări în plan juridic.

Numai că, astăzi, Traian Băsescu este preşedintele României şi, în acest context, orice faptă reprobabilă din trecutul lui poate ajuta la conturarea cât mai corectă a profilului moral al acestuia şi poate da semnificaţii noi unora dintre acţiunile sale prezente şi viitoare. Prezentăm aşadar modul în care actualul preşedinte al României a înţeles să depăşească un grav incident diplomatic şi penal la puţin timp după ce a devenit comandant de navă în flota maritimă românească.

Pe 23 iunie 1998, în cadrul emisiunii «Starea de veghe- În spatele uşilor închise», moderată de Sorin Roşca Stănescu la postul de televiziune «Prima TV», a fost invitat ministrul de atunci al Transporturilor Traian Băsescu. Printre problemele dezbătute în cadrul emisiunii a fost şi aceea a colaborării lui Băsescu cu fosta Securitate şi, în acel context, invitatul a dezvăluit în premieră un incident mai vechi în care a fost implicat şi a cărui responsabilitate nnu şi-a asumat-o în faţa autorităţilor interesate, el mulţumindu-se doar cu o notă-raport înaintată Securităţii. Conform declaraţiei lui Băsescu, în 1981, la puţin timp după ce a preluat comanda navei «Argeş» cu care se afla în misiune în portul francez Rouen, a fost protagonistul unui incendiu devastator produs la bordul acestei nave, incident care a dus la deversarea încărcăturii petroliere de pe navă şi la incendierea altor 38 de nave aflate în rada portului francez.

Din mărturia fostului comandant Băsescu a rezultat că incendiul a fost declanşat din cauza unei instalaţii de pe nava « Argeş« şi că, pentru a scăpa de răspunderea penală presupusă de urmările acestuia, a modificat probele care i-ar fi putut conduce pe anchetatorii francezi la cauzele reale ale incendiului. Prin această manevră Băsescu a scăpat basma curată după ce dăduse cu subsemnatul câteva săptămâni în faţa organelor de justiţie franceze. Paguba produsă şi evaluată la 12 milioane de dolari a rămas totuşi în litigiu şi nu se ştie cum a fost ulterior acoperită.

Prezentăm, pentru conformitate, transcrierea declaraţiei făcute de Traian Băsescu în cadrul emisiunii de la Prima TV :

Traian Băsescu : Sunt câteva episoade foarte interesante aş spune eu, (…) care au făcut obiectul de interes al organelor de securitate din România în mod cert. Spre exemplu, când eram comandant pe nava « Argeş«, la trei luni de când îmi obţinusem brevetul de comandant. Am luat foc în portul Rouen, nu numai eu, 38 de nave au fost în incendiul din Rouen, în Franţa.

Nava suspectată că a generat poluarea, care a făcut ca tot bazinul portului Rouen şi Sena să fie tot o flacără pe o întindere de 3 km, a fost nava mea pentru că era cea mai mare din zonă şi eram, descărcam NAFTA în dana rafinăriei « Sholfrancaise ». Am stat acolo 28 de zile în anchetă. Legislaţia franceză funcţiona corect. Adică nu trebuia să dovedesc eu că nu s-a produs poluarea de la mine, ci autorităţile franceze trebuia să dovedească faptul că s-a produs poluarea de la mine. În cele 28 de zile m-am prezentat şi la Tribunal, am fost în ancheta organelor de justiţie franceze şi, după 28 de zile, instanţa s-a pronunţat că nu poate fi vina navei « Argeş« . Am plecat, dar a rămas un litigiu, o acuzaţie comercială asupra navei de circa 12 milioane de dolari, o cerere de daune.

Sorin Roşca Stănescu : Probabil să dai cu subsemnatu’, foarte mult !

Traian Băsescu: A fost un litigiu, am explicat organelor de securitate ce s-a întâmplat cu noi acolo şi, acum pot să o spun public, nu mai e nici un secret, am schimbat ceva în instalaţie înainte să permitem accesul autorităţilor franceze la bord, ceea ce a făcut imposibilă demonstraţia, demonstrarea vinei noastre…

Sorin Roşca Stănescu: S-a prescris? Să nu audă cumva…

Traian Băsescu: Da, dar nu puteam să nu spun care a fost realitatea, măcar armatorului, armatorul nu puteam să mi-l mint, iar în echipaj erau destui care ştiau ce s-a întâmplat. Ar fi fost un risc pentru un comandant să nu spună cauza acelei poluări şi…a dramei produse acolo. A făcut obiect de interes pentru organele de securitate acest incident, dar, din punct de vedere tehnic”.

avere 5_6
Revista BILANŢ nr.14, noiembrie 2005, pag. 25-33