PSD e dator vândut unui offshore cipriot, controlat prin orfanul-miliardar Petrică Paraschiv

Traiti-Bine-Biserica

Vă mai amintiţi celebrele sloganuri electorale (interogative) ale lui Mircea Geoană, precum „TRĂIŢI BINE?” sau „UNDE-I FLOTA?„, lansate cu scandal în ultima campanie electorală şi lipite pe toate gardurile? Sau de uriaşul banner, anti-Băsescu, desfăşurat la sfârşitul lui noiembrie trecut pe faţada blocului de lângă sediul de campanie al preşedintelui Traian Băsescu? Ei bine, acel experiment anti-Băsescu i-a costat destul de mult pe susţinătorii lui Geoană.

Nu vorbim aici de putere. Despre asta vorbesc ei, prin tonomate, clipă de clipă, în mass media controlate de Vîntu, Voiculescu sau Patriciu, adică de sabotorii României zilelor noastre.

A câştigat pierderea
A câştigat pierderea

Acum vorbim de banii pierduţi de ei în campanie şi de modul în care trezorierii partidului încearcă să-şi acopere găurile oficiale din buzunare.

Am descoperit, recent, o mişcare extrem de interesantă făcută în culisele unui grup de firme ale PSD. Este vorba despre grupul care s-a ocupat exact de chestiunea cu care am început acest material: publicitatea electorală. Una dintre firmele grupului, Tipart Media & Advertising SRL (parte a grupului Tipart) este cea care a realizat „fluturaşii” electorali amintiţi.

Iată şi descoperirea: o datorie (creanţă) de 1,8 milioane lei, pe care Partidul Social Democrat o avea la societatea Tipart Group SRL, a fost cesionată, pe 25 februarie anul acesta, unui offshore cipriotnumit Ocean Zone Energy Ltd.  Trei luni mai încolo, pe 5 mai 2010, actul a fost înscris în Arhiva Electronică a Garanţiilor reale Mobiliare, deci a devenit public. Din document rezultă că PSD a fost păsuit până în 2015.

cesiune creanta psd

De ce ar împrumuta (operaţiunea este echivalentul unui împrumut mascat) cineva partidul lui Geoană cu peste 430.000 de euro pentru cinci ani? În cazul în care firma nu este a PSD, atunci fie se speră că partidul va ajunge la putere şi o va restitui multiplicată de n ori, fie se acoperă folosirea de bani negri în campanie prin invocarea unei datorii reale.

Pentru a răspunde întrebării am făcut o scurtă investigaţie şi am constatat că, de fapt, banii folosiţi de PSD erau negri, iar datoria a fost mutată dintr-un buzunar în altul. Altfel spus, atât firma Tipart Group, cât şi offshorul cipriot sunt vehicule folosite de partidul lui Năstase-Geoană-Ponta pentru nevoile interne.

PARASCHIV
PARASCHIV

Astfel, omul aflat în spatele Tipart Group SRL este nimeni altul decât Petrică Paraschiv (foto stânga), un cunoscut paravan al PSD care a beneficiat de o intensă campanie făcută de Realitatea TV şi site-ul aferent, în încercarea lui Vîntu de a cere respect pentru mafioţi. El a inaugurat, în 2008, restaurantul Casa Latină, fiind patronul srl-ului cu acelaşi nume.

tipart1

Petrică Paraschiv, de care, spre ruşinea mea, abia acum am aflat, este cel care a înfiinţat firma Tipart Group cu anexele sale şi are profilul clasic al paravanului folosit pentru ascunderea proprietarulu real al unei afaceri.

În aprilie 2009, el a fost numit director general adjunct (pe probleme de credit ipotecar) al Agenţiei Naţionale a Locuinţelor (ANL) din partea PSD. Înainte de a prelua funcţia el a fost scos din Tipart Group unde deţinea 93% din acţiuni, alături de o anume Mihaela Drăgan (7%). Paraschiv şi-a cedat pachetul de acţiuni către un offshore cipriot numit Katopolis Holding Ltd şi cu sediul la aceeaşi adresă (str. Krinon nr.16, PC 3110, Limassol, Cipru) unde a fost înregistrat celălalt offshore (Ocean Zone Energy Ltd) care, un an mai încolo, avea să preia creanţa PSD de la Tipart.

Mai mult, reprezentantul Katopolis, una nume Valentin Lungu, este chiar cel care l-a înlocuit pe Paraschiv în funcţia de administrator al unei alte firme din grupul Tipart (filiala Budeşti), atunci când acesta a fost nimit la ANL. Asta înseamnă fie că aceste societăţi au acelaşi patron, fie acelaşi avocat care le-a înscris. Fiind implicate însă, în aceeaşi afacere, e puţin probabil să aibă proprietari diferiţi. Are şi probabilitatea mândria ei!

Firmele în care Petrică Paraschiv figurează ca administrator
Firmele în care Petrică Paraschiv figurează ca administrator

La scurt timp după preluarea funcţiei de la vârful ANL, Petrică Paraschiv a cedat două dintre firme. Astfel, pe 4 mai 2009, a transferat, discret, acţiunile deţinute (75%) la Casa Latină SRL către partenera sa de afacere, Mihaela Drăgan. În aceeaşi zi el transferat şi pachetul de acţiuni (50%) deţinut la societatea Boutique Hostel, tot către Mihaela Drăgan.

Ulterior a urmat campania electorală, în care firmele grupului au prestat la greu pentru Mircea Geoană, iar pe 23 octombrie Paraschiv a fost scos din ANL. Era prea implicat în campanie, iar PSD-ul ieşise de multişor din alianţa guvernamentală cu PDL.

În decembrie 2009, Tipart Group este transferat cuplului Iuliana şi Laurenţiu Claudiu Barbu, exact cei care aveau să cesioneze creanţa PSD către offshorul cipriot. Ultima mişcare făcută de aceştia, pentru a-i ameţi definitiv pe cei care, ca şi mine, încercă să ia urma operaţiunilor dubioase, a fost plasarea a trei societăţi cu nume înrudite în acţionariatul Tipart Group.

Este vorba despre Reinvent Strategic Business Solutions SRL, Reinvent Business Strategies SRL şi Reinvent Solutions SRL. Oricine îşi dă seama că aceste firme sunt făcute cu scopul de a induce în eroare. Ele sunt dubioase pentru că, spre exemplu, în martie 2010, două dintre acestea au preluat o altă societate, Vietcon Group SRL, căreia, după ce i-au schimbat sediul şi numele, i-au suspendat activitatea pentru trei ani. Să preiei o firmă doar s-o conservi, până o să ajungă partidul-tată la putere, e o soluţie înţeleaptă.

multumiri Geoana

Petrică Paraschiv revine însă, în grupul Tipart, pe 15 martie a.c, prin preluarea funcţiei de administrator al firmelor Tipart Media & Advertising SRL (deţinută acum de Adrian Drăgan) şi Tipart Logistic Group SRL (deţinută de offshorul Katopolis Golding Ltd). Astăzi, firmele nu mai figurează cu acest nume, la Registrul Comerţului.

În dulcele stil mafiot al PSD, ele se numesc acum One Solutions Media & Advertising SRL, respectiv One Solutions Production Logistic SRL.

Pe site-ul celei dintâi a figurat până zilele trecute mulţumirile primite de la  fundaţia Renaşterea, condusă de Mihaela Geoană, pentru sprijinul acordat.

Aşadar, în vreme ce toate tunurile sunt puse pe Traian Băsescu, Elena Udrea sau Emil Boc, mafioţii care au distrus România îşi refac forţele şi se regrupează pentru ofensiva pe care o pregătesc.

(Foto Baricada)
(Foto Baricada)

Iată cum o simplă cesiune de creanţă poate să ascundă elemente ale unui adevărat mecanism de tip mafiot, aplicat, pe scară largă, de zecile de mii de indivizi constituiţi în clientela politică a PSD.

În exemplul de mai sus, răsplata primită de orfanul Paraschiv, prin numirea sa în fruntea ANL, este regula respectată cu sfinţenie de PSD, hoţul care strigă hoţii din ianuarie 2005 încoace. Şi o face continuu, printr-o campanie anti-românească fără sfârşit, beneficiind de sprijinul mediatic total al altor hoţi. Felix şi Nuş.

Dan Badea