Stenograma şantajului aplicat de cuplul Bogdan Chirieac-Sorin Roşca Stănescu şefului ANI , Cătălin Macovei

Reproduc, mai jos, stenograma şantajului  practicat de derbedeii de presă Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac asupra şefului ANI, document plasat într-unul dintre ziarele de partid ale PD-L, care „a relatat că Macovei a fost supus unui şantaj legat de faptul că ar fi contractat un împrumut de 100.000 de euro şi că „ţinta încercării de şantaj” ar fi miniştrii PDL Adriean Videanu, Vasile Blaga şi Radu Berceanu, care ar avea conturi nedeclarate în străinătate. Nici Macovei, nici Roşca Stănescu nu au contestat stenogramele” – (Mediafax).
sorin-rosca-stanescu-bogdan-chirieac-mediafax
Cele două tonomate, Roşca şi Chirieac, îl presează pe şeful ANI să dea relaţii despre ţinte vizate de mafia PSD-PNL. Cum se poate constata, Chirieac şi Roşca vor să afle numerele de cont ale lui Vasile Blaga, dar şi date despre Videanu şi Berceanu. Ţinta finală este, evident, Traian Băsescu.  Cei care se mai îndoiesc de faptul că Băsescu este ţinta unor derbedei fără scrupule, să urmăreascu atent stilul, dar şi limbajul folosit de haimanalele Roşca şi Chirieac.

Transcrierea discuţiei dintre Bogdan Chirieac, Sorin Roşca Stănescu şi Vlad Macovei

(…)

Bogdan Chirieac (BC): Sfatul meu e să fii cât mai oficial.
Cătălin Macovei, şeful ANI (CM): Da, da, da.
BC: Să-ţi exprimi nemulţumirea, că au fost nişte articole nedrepte, dar tu respecţi presa şi de asta nici n-ai dat în judecată.
CM: Exact, şi de aia am şi acceptat să ne vedem.
Se aude Sorin Roşca Stănescu (SRS) pe fundal intrând, vorbind la telefon.
SRS: Deci cum i-am spus şi lui Bogdan eu nu am nicio simpatie pentru tine…
CM: Mă bucur să aud. Mie-mi plac discuţiile astea bărbăteşti.
SRS: N-am nicio antipatie personală.
CM: Sunt convins şi de asta, vă cred.
SRS: Să dea Dumnezeu să aibă Bogdan dreptate şi-ntr-o bună zi să am o simpatie. Pot să-ţi spun de ce nu azi. Pentru că ştiu că ai mers de la unul la altul încercând să-ţi păstrezi, să-ţi consolidezi poziţia.
CM: De la unul la altul, în ce sens?
SRS: Ăştia pe care-i controlezi i-ai mai iertat, i-ai mai nu ştiu ce. Ai făcut un fel de negustorie cu această instituţie publică în detrimentul…
CM: Nu, ăsta ar fi un lucru foarte grav. Haideţi să discutăm. Mie-mi place că discutăm bărbăteşte că de-aia am şi venit. Să ne vedem. Nu, negustorie nu am făcut, că dacă făceam negustorie să ştiţi că nu ajungeam să dau cu subsemnatul cât am dat. Că nu mă apăra nimeni, să ştiţi. Mâine, ăştia cu care ziceţi că am făcut eu comerţ, negustorie mă scuipă ca pe o măsea stricată.
SRS: Ştii cum să te aperi singur. Cum ai încercat să blochezi raportul Curţii de Conturi că ai găsit doi consilieri că sunt incompatibili.
CM: Vreţi să vă spun adevărul? Deci acolo-s mai mulţi incompatibili. Sunt vreo 7. Discutăm deschis, da? Vreau să vă spun că eu puteam să le fac rău. Nici în momentul de faţă nu are nimeni de la Curtea de Conturi dosar şi cu toate astea.
SRS: Şi ce dacă sunt incompatibili? Nu despre asta vorbim.
CM: Păi staţi puţin, lăsaţi-mă să vă spun. Pentru că nu am vrut să se spună că-i o răzbunare. Pentru că ei au constatat nişte rahaturi până la urmă acolo. Că eu n-am furat, spre deosebire de alţii, şi puteam să le fac dosar, că una e să le zici pe gură că eşti incompatibil cu… Doamne iartă-mă! Ei, eu întâi rezolv această problemă pe cale legală, că am văzut că şi dvs. vă place justiţia. Vă rezolv în justiţie şi după aia ne ocupăm. Pentru că mie nu-mi place să fac răzbunări pentru că e foarte simplu. Le faci dosar şi te duci: ia, hai prietene să negociem. Asta ca să vă răspund la subiectul cu Curtea de Conturi.
SRS: Deci pot să public raportul Curţii de Conturi? Chiar dacă ei n-au dat drumul oficial?
CM: Puteţi să-l publicaţi bineînţeles. Dar eu…
SRS: Eu nu ştiu cât de prieten eşti tu cu el. (n.r. cu BC)
CM: Asta să v-o spună Bogdan, că eu nu-mi permit să…
SRS: Nu, dar e vorba de o chestie foarte gravă. Dacă poate, s-o vadă şi el sau nu. E vorba de tine, nu de altcineva.
CM: Să vă răspundă Bogdan.
Roşca ameninţă cu „nişte acte“
SRS: Am nişte acte. Voi vă hotărâţi dacă uită discuţia. Poţi s-o uiţi?
CM: Eu zic că nu, n-o uita. Nu mizaţi pe asta că nu ştiu.
BC: Deci pot să uit dacă am venit cu el la tine.
SRS: Păi ştii că ai luat 100.000 de la un domn?
CM: Nu, arătaţi-mi hârtia!
SRS: Nu ştiu… (scoate documentul)
CM: Nu, domnu’ ăsta a luat împrumut.
SRS: E semnătura ta?
CM: Da!
SRS: Şi ce scrie aici?
CM: „În prezenţa martorului“. „Contractul a fost încheiat în prezenţa martorului Macovei“. Da, aşa e, şi e valabil şi în ziua de azi că ăla n-a dat banii. Adevărat tot ce scrie de la un cap la altul şi adevărat că-i semnătura mea. Dar n-am luat eu, din păcate. Acum îmi pare rău, fie vorba între noi, că n-am luat nimic de acolo.
SRS: Păi da. Acum informaţia care-o am e că aţi împărţit banii: tu, martorul, cu ăsta care a luat.
CM: Domnul Roşca, ar fi fost bine. Mă credeţi, acum asta n-am cum să dovedesc, dar n-am luat nici măcar un cent şi n-am făcut rău.
SRS: Şi dacă n-ai făcut chestia asta, atunci de ce i-ai dat avocatului cu pixul, semnătura?
CM: Că s-a încheiat în prezenţa mea.
SRS: Nu asta, ce n-am adus…
CM: La ce vă referiţi?
SRS: Că te-ai angajat că-i dai banii înapoi tu şi te-ai pârât singur; ai dat o declaraţie olografă în faţa acestui avocat.
CM: Nu, asta aicia nu.
SRS: Nu?
CM: Nu. Arătaţi-mi declaraţia! Ce Dumnezeu! Deci dacă am recunoscut că astea-s? Cum să-i dau? Am înnebunit în somn? Când să-i dau? Eu ştiu că avocatul ar vrea să ia banii de la mine acuma. Dar dacă luam eu banii? Să ştiţi că eu nu am o problemă cu datoriile. Eu când iau un ban îl dau până la ultimul înapoi.
BC: Dar domnul ăla cine-i?
CM: Domnul ăla era un cămătar.

De la acte la amante

BC: Nu e de la amantă?
CM: Nu-i de la amantă, nu, dar totul este absolut real. N-are rost să…
BC: Nu, că-mi dau şi eu seama. Ştii bine că avem şi noi de astea…
CM: Nu!
SRS: Dom’le, cu amantele întotdeauna trebuie să ţii seama.
CM: Nevastă-mea nu divorţează de mine.
BC: Şi dacă n-ai grijă de amantă, odată te varsă!
SRS: Dom’le, Patriciu a cumpărat acu câtva timp o colecţie extraordinară la o sumă infimă, de la un nenorocit de baron din Franţa care era în proces de divorţ, ştii? Nu se înţelegeau la preţ cu nevasta şi l-a reclamat la fisc şi au venit ăia să-i ia gâtul, că a trişat… Şi el la fisc, cu câteva sute de mii, acu’ nu ştiu câţi ani, că nu mai avea bani, că era criză…
CM: Asta-n România?
SRS: Nu, în Franţa! Şi le-a luat pe nimic. Era în pragul sinuciderii. S-a dus Dinu şi a luat pe nimic şi ăla îi pupa şi mâinile.
BC: Deci asta e.
CM: Oricum maestrul şi Cancan-ul au făcut un lucru bun din toată… mie-mi place să văd partea plină a paharului. Sunt cel mai fidel, nu mă mai prindeţi cu gagici şi cu…
SRS: Asta nu e bine.
CM: Asta mi-a zis şi el, că e cea mai mare greşeală, înspre bătrâneţe.

Ţintele lui SRS: Blaga, Videanu, Berceanu şi „şeful lor“

SRS: Începusem o discuţie şi a rămas aşa, în coadă de peşte, cu Videanu!
CM: Aşa e.
SRS: N-am amestecat la vremea aceea şi numele de Blaga.
CM: Da.
SRS: La data aceea. Pentru ca „poporul“ să afle adevărul, pentru a se face puţină dreptate, m-ar interesa unde v-aţi dus cu investigaţiile. Până unde au ajuns aceste investigaţii.
CM: Păi la Blaga s-a terminat. Asta ştiţi!
SRS: Nu ştiu! Şi l-aţi găsit curat?
CM: Păi am dat-o public asta. Ce-am terminat. Blaga a justificat tot.
SRS: Nu i-aţi găsit conturile de afară?
CM: Suntem în procedură… Lui Blaga?
SRS: Da.
CM: Sincer, nu le-am căutat.
SRS: Urât.
CM: Urât, dar nu am ştiut.
SRS: Dar ceilalţi doi?
CM: La ceilalţi doi sunt procedurile în curs. Durează. Ştiţi cum v-am zis şi la televiziune. Elveţia nu mai e ce-a fost. Elveţia dă tot acuma, dar e o procedură mai complicată.
SRS: Păi şi dacă le dă după alegeri?
CM: Am înţeles. Poate dă înainte de alegeri. Aici aveţi dreptate că, dacă afli prea târziu, degeaba afli.
SRS: Ar trebui să se ştie.
CM: Am înţeles ideea. Dar ziceţi-mi cu Blaga. Are conturi în străinătate? Dar chiar habar n-am avut. În ce ţară?
SRS: Franţa!
CM: Franţa? Păi cu francezii avem o relaţie bună.
BC: Franţa e ca-n România.
CM: Păi da. Da-s pe numele lui, că dacă-s pe-a lui văru’ n-am competenţa. Pentru că în Franţa nu-i complicat, cum zice şi Bogdan. Ce mi-e Franţa, ce mi-e România. Dar dacă nu-s pe numele lui sau pe-a lui nevastă-sa, pa şi la revedere. Copiii sunt majori din câte ştiu eu.
SRS: Păi şi cât mai durează procedura asta?
CM: Dacă v-aş zice că durează o saptămână… Nu vă pot garanta cât mai durează. Nu ştiu, uite o să mă interesez şi vă transmit mâine prin Bogdan. Că eu acuma sunt ocupat să dau cu subsemnatul pe la diverse autorităţi, că tot ziceţi dvs. Că mă şantajează, că mă are Băsescu la mână cu nu ştiu ce. Şi chiar nu prea m-am mai preocupat în ultima vreme ce s-a mai întâmplat, dar mâine vă transmit prin maestru’.
SRS: Da, Bogdane?
CM: Că eu cred că nu mai e. Teoretic n-ar trebui să mai dureze mult.
SRS: Oricum, şi nişte detalii ar fi utile. Unde sunt, cum sunt, numere. Mmm?
CM: Am înţeles.

Dărnicia lui Roşca

SRS: Dacă, de pildă, tu-mi dai numerele de cont eu le trimit câte 5 Euro.
BC râde cu poftă
CM: De ce?
SRS: Ca să le verific. (n.r. – râde cu poftă. De fapt, el le trimite bani ca să vadă demnitarii că el le ştie conturile. Incomod, nu? Şi apoi „să-i poată strânge de coaie“ după cum mărturiseşte ulterior).
CM: Asta putem să facem şi noi.
SRS: Poate voi n-aveţi. Eu am. I-am strâns.
BC şi SRS râd cu poftă.
CM: Noi n-avem, e-adevărat.
BC: Naşule, pregăteşte şi tu 1000. Nu intră 5 Euro.
SRS: Ba da, intră.
CM: Cum să nu, intră şi 2 euro jumate.
SRS: Nu merită, băi.
BC: La Videanu, sub un milion nici nu se uită. Las-o-n pula mea!
SRS râde.
SRS: Au intrat mulţi acuma de la Urdăreanu (patronul UTI) la Videanu.
CM: Poftiţi?
BC: Au intrat foarte mulţi bani în vara asta de la Urdăreanu. Foarte mulţi.
CM: La Videanu?
SRS: Şi la Berceanu, şi la Videanu.
CM: Foarte interesantă treaba cu nea Punguţă, ăla.
SRS: Da.
CM: Soţia poate să fie subiectul nostru pentru că…
SRS: Dar nu, e foarte interesant. Nu ştiu dacă ai apucat să vezi, c-am postat aseară târziu, dar am avut o problemă cu serverul. Ei chiar sunt acţionari cu Sulfina Barbu.
CM: Am citit.
BC: Ce-a făcut?
CM: KVB. L-am avut şi noi, dar l-am scăpat, ăsta, cum îl chema, ăla de la Garda de Mediu.
SRS: Cum v-a scăpat că a dat declaraţii aiurea să se apere. Silvian, care-a fost ofiţer.
BC: Ştim cu toţii. Păi a fost şeful lui Băsescu!
SRS: Am enorm de multe detalii şi date. E un dosar aşa gros, că l-am postat eu seara.
CM: Cu Sulfina n-am prea priceput la sfârşit, dar îl mai iau o dată. Nu că eu citesc în fiecare zi blogul dvs. ca să văd dacă mai apar şi eu pe-acolo şi de aia…

Chirieac, trist că l-a părăsit amanta

SRS
: Dacă-l cunoaştem împreună pe Bogdan, n-apari nicăieri.
CM: E, n-am ştiut asta…
SRS: Dacă tot am făcut cunoştinţă, eu sunt foarte corect.
CM: La fel şi eu.
SRS: Iar atunci, degeaba spui c-am dat tot ce-am avut. La televizor, cu aia era călare pe mine. Câştigase procesul cu tine.
CM: Păi da, l-a câştigat, dar mai e recursul.
SRS: Eu puteam să mă duc la două televiziuni – Realitatea TV şi Antena 3, n.red -, tu-ţi dai seama ce emisiuni făceam. Ce audienţă!
BC: Ce emisiune?
CM: Nu e Bogdane, n-ai pierdut nimic. Trebuie să fim cinstiţi.
BC: Sunt disperat. Iară m-a abandonat amanta… Sunt pielea pulii.
CM: Uite, pe tine nu te prinde Cancan-ul, numai pe mine mă prinde.
CB: Ce, bă, sunt demnitar?
SRS: Suntem oameni obişnuiţi. Cum zice el: cetăţean.
BC: Standard mediu suntem!
SRS râde cu poftă
BC: Standard mediu suntem, în pula mea!
SRS: Şomer, mă!
BC: Eu sunt şef de ONG, director de ONG.
CM: OK, vedem ce este, şi mâine mă văd cu maestrul (BC).

Roşca vrea să-l strângă pe Berceanu de coaie

SRS: Absolut! Sincer, preocupările mele nu sunt să fac rău unor oameni; nici lui Berceanu. Problema mea e că ăsta distruge un sistem… democratic. Am o problemă.
CM: Berceanu e un tip.
SRS: Nu Berceanu distruge, şeful lor.
CM: Da’ să ştiţi, după părerea mea, Berceanu e un tip care nu ştiu de cât răspunde acolo. El e cam independent.
SRS: El joacă. E unul dintre marii actori ai ţării, îi merge capul, are experienţă. Jos pălăria.
BC: Are coaie.
SRS: Dar cineva trebuie să i le strângă şi lui. Da’ şi decât să i le strângă pe jos când nu mai are rost, i le strâng eu între picioare.
Bogdan Chirieac râde cu poftă.
CM: Maestre, cu părere de rău, trebuie să vă zic că n-am beneficiat de niciun cent.
SRS: Deci omul n-a vrut să-mi dea ce i-ai dat tu în scris.
CM: Păi n-are.
SRS: Şi a spus că nu-mi dă, că nu vrea să te bage în puşcărie. Îţi dau cuvântul meu.
CM: Da, eu vă cred.
SRS: C-a spus că nu vrea să se-ajungă la un dosar penal.
CM: Vă cred, dar ideea este: la ce dosar penal? C-aş fi luat nişte bani?
SRS: I-ai dat nişte declaraţii. Poate că băuseşi…
CM: Nu, stau prost cu băutura.
SRS: Ai dat nişte declaraţii în care ai recunoscut nişte lucruri grave. Ca o garanţie că-i vei da banii.
CM: Nu. Vă rog să verificaţi. Nu vi se pare nefiresc? V-a dat începutul şi de ce nu v-a dat şi… Că aia era…
SRS: Probabil ca să te atenţioneze prin mine. Dar pe mine nu mă interesează cei 50.000.
CM: Dar să ştiţi că eu discut cu băiatul ăla; mai discut şi acum, deci nu…

Pentru Roşca şi Chirieac, 50.000 de euro nu mai reprezintă o sumă

SRS: Deci pe mine nu mă interesează banii în afacerea asta: ai tăi, ai lui, ai cui or fi, pe mine mă interesează…
CM: Pe mine m-ar fi interesat, că e o sumă, care pentru mine, cel puţin, e o sumă mare asta.
Bogdan Chirieac râde.
SRS: Pentru mine nu mai e (râde şi el)
CM: Sunteţi în altă ligă.
SRS: Recunosc deschis.
CM: Sunteţi în altă ligă, dar vă spun: acea hârtie nu există, sincer, că dacă discutăm atât de deschis încât n-avea rost ca să vă ascund. Nu i-am dat ăluia în scris. N-aveam cum să-i dau în scris aşa ceva.
SRS: Bun! Ajută opinia publică, te rog frumos. Niciodată nu se va şti că-i ceva de la tine. Niciodată. Deci eu niciodată nu am divulgat vreo sursă. La mine nu există aşa ceva. În definitiv, şi tu ai nevoie să-ţi faci ceva la un moment dat, să se vadă că voi munciţi acolo, şi atunci lumea ştie că nu mă am bine cu tine, nu? Aşa ştie toată lumea.
CM: Da!
SRS: Şi-atunci, perfect. Dacă eu scot ceva, am pe cineva acolo. Şi când scot ceva, nu scot împotriva activităţii voastre, mă refer la partea pozitivă a activităţii voastre, ci scot împotriva unor cetăţeni care n-au fost corecţi. Gândeşte-te că avem cel mai bun prilej şi cele mai bune condiţii de a colabora. Nimeni nu poate să bănuiască.
CM: Să ne suspecteze de prietenii.
SRS: Corect ce spun?
CM: Da!

Urmează discuţia a lui Roşca Stănescu cu Bogdan Chirieac despre o conferinţă.
Îi sună telefonul, vorbeşte.

SRS: Iar am băgat nişte nenorociri pe site…
BC: Ce?
CM: Citeşte şi-o să vezi.
SRS: Citeşte!
Vorbesc despre postările de pe blogul lui din data de 25.09. Audierile în cazul Băbeni, generalul Olaru, că merg la comisia de apărare Nica şi Diaconescu şi apoi despre o damă de consumaţie ieftină şi sigură, de 100 de euro partida.

Chirieac, artizanul pre-şantajului

Cătălin Macovei: Cum eşti, Bogdane?
Bogdan Chirieac: Am avut şi perioade mai bune…
CM: Aşa e, na… Cu balamucul de rigoare… Tu ce faci?
BC: Bani.
CM: E bine dacă faci şi nişte bani. Înseamnă că faci şi lucruri bune…
BC: Ai văzut tu vreodată presa să facă lucruri bune în ţara asta?
CM: Dac-o spui tu, înseamnă că e chiar nasol.
BC: Am vorbit aseară cu el (Sorin Roşca Stănescu – n. red.) despre ce ar fi vorba şi a zis că sunt două înscrisuri.
CM: Aşa.
BC: Că pizda aceea s-a dus la el, da (e vorba de o dră secretară de la ANI – n. red.), deci două chestii olografe în pula mea.
CM: Da…

Dovada şantajului de presă

BC: Şi că de data asta nu le-ar da, dar vrea şi el ceva la schimb, şi anume să avansezi cu dosarele lui Berceanu şi Videanu.
CM: Aha. Dar despre ce înscrisuri e vorba?
BC: Acum o să aflăm că dac-aş şti… Că el aseară…
CM: Înţeleg că-s chestii oficiale, nu-s amoroase.
BC: Habar nu am!
CM: Dacă-s amoroase n-are decåt să le dea.
BC: Nici n-am vrut să insist, că era Ciuvică cu ochii pe noi.
CM: Aa, v-aţi văzut „face to face“.
BC: Face to face, de ce? C-am fost aseară la emisiune cu el.
CM: De, frate, eu vreau să spună că nu mă mai uit la emisiuni, nu mai…
BC: Foarte bine faci.
CM: Îmi bag pula, m-am săturat.
BC: Foarte bine faci.
CM: Videanu şi Berceanu… Are lumea boală pe Videanu şi pe Berceanu.
BC: Aşa e…
BC: Dar ştii de ce are boală: că nu-mpart!
CM: Mănåncă singuri?
BC: Da.
CM: Nici asta nu e corect.
BC: Deci nu că fură, că de furat fură de rup.
CM: Băi, dar nu e corect.
BC: Dar nu-mpart nimic! Videanu i-a mai dat, Berceanu chiar mai puţin. I-au mai dat la campanie lui Băsescu, dar în rest nimic. Numai ei. Şi au perfectă dreptate ăştia: „Băi, du-te în pula mea“. Povestea ăsta, Victoraş Ponta, în guvern, nici la DIP-ul nu era aşa (Dan Ioan Popescu – n. red.), cåte chestii din alea nediscutate bagă Videanu. Ştii că e şedinţă de guvern marţea asta…

După şantaj, se ling rănile

BC: Şi ăştia-s prietenii tăi?
CM: Da.
BC: Mă rog.
CM: Da mă, dar asta e subţire. Mă gândesc.
BC: Trebuie mai multă grijă.
CM: Nu, ăla, creditorul e problema. Păi zicea că ce: să-i scriu eu! Doar n-am înnebunit? Asta e bluf! Îi dădea ăla… Păi îţi dai seama că dacă îi dădea astea şi-aş fi scris eu ceva, eraaaa…
(…)
CM: Să mă gåndesc pånă luni să văd care-i problema… Deci eu credeam că-i altceva, cine ştie ce. Băi, dar mă crezi că acolo eu am fost pur şi simplu martor; eu n-am avut, şi ţi-am zis după, ce circ, că ăla a făcut uråt. Bă, că să-mi dea ăla bani. Da mă, să-ţi dea banii, dar nu veni la mine, că eu am fost martor la încheiere şi mă duc oriunde şi spun că i-ai dat bani că el zicea că „ce, dom’le, nu mai recunoşti?“. Ba da, dom’le, recunosc că i-ai dat banii, dar eu n-am nicio treabă.
BC: Şi ăsta de ce nu i-a dat banii.
CM: Că dracu să-l ia. Că n-a avut de unde.
BC: Dar pentru ce, ca să cumpere un pămånt, ceva?
CM: Bogdane, sincer să fiu, nu ştiu ce e. Ăştia aveau nişte combinaţii cu terenuri între ei. Nu ştiu şi mai bine că nu ştiu.

Fezandeala: „Ce caută preşedintele ANI cu traficanţii de terenuri, în mafia imobiliară“

CM: Nu ştiu, e foarte delicată. Pånă la urmă, dacă e să scrie… Mă, omule, tu nu-nţelegi că acuma chiar n-am niciun interes să te mint pe tine: chiar nu am avut nicio treabă.
BC: Nu asta-i problema.
CM: Ştiu că nu asta-i problema, legal vorbind.
BC: Nu ai niciun fel de problemă în planul legalităţii. Problema este strict în planul imaginii în ceea ce te priveşte.
CM: Da
BC: Aia, în pula mea.
CM: Păi da, poa’ să scrie, e escroc. A escrocat, pă pula mea.
BC: A escrocat, n-a escrocat…
CM: Bogdane, dar asta vreau să spun că e o chestie de când lucram în domeniul privat. Deci nu-i acuma. E din 2007. N-aveam nicio funcţie publică.
BC: Mă gandesc că…
CM: Nici măcar garant, că dacă e s-o luăm pe… sunt martor mă, martor că s-a încheiat contractul.
BC: Deci dac-o spargem o spargem. S-o spargem măine.
CM: Păi cum s-o spargem måine?
BC: S-o dăm noi în presă. Necentrată pe tine.
CM: Mda, băi şi m-am întålnit acum vreo două luni cu el. Ăla: „ce faci?“. „Bine, ăla nu mi-a dat banii“. „Şi eu ce vrei să-ţi fac?“. S-au auzit, s-au pula mea..
BC: Deci asta-i ticăloşie groasă, månca-ţi-aş, să-i lase înscrisurile lui NAŞU’.
CM: Eu cred că nu i le-a dat lui. Cred că le-a dat prin cineva, printr-un intermediar.
BC: De unde ştii tu. Cred că NAŞU’ cånd a dat în tine, s-a dus! Că aşa se întåmplă. Dai într-unul, vine lumea singură. Nu că n-avea de unde să-l ştie pe ăsta.
CM: Păi n-avea. E un avocat de doi lei. Corect! Şi lumea atunci: uite, dom’le, că mai ştiu şi eu. Ştiu cum e, se rostogoleşte treaba.
BC: Fiindcă să-ţi spun o chestie. Dacă treaba cu gagica în planul opiniei publice n-a avut absolut nicio relevanţă, ai şi remarcat. Băi ce ticăloşi. De asta-ţi spun. Eu le gestionez în planul imaginii. Chestiunea cu banu’. Lumea-i mult mai atentă la bani.
CM: Ştiu decåt la gagici şi la…
BC: Deci asta cu gagica îţi garantez că nu ţi-a scăzut cu nimic, ba dimpotrivă. Dar asta cu banii, ce caută preşedintele ANI, cu traficanţii de terenuri, în mafia imobiliară.
CM: Bine, îţi dai seama că poate ăştia nu-s nici mafioţi, nu-s nimic. Ăla care a dat banii e avocat şi celălalt e om obişnuit. Nu sunt. Dar poate s-o bage, s-o umfle, ştii?
BC: Adică ce, tu îi bănuieşti pe ăştia de bună-credinţă. Dacă era bună-credinţă nu puneau måna pe documentele astea. Despre ce vorbim.

„PSD o să iasă să spună că cerem schimbarea preşedintelui ANI“

BC: Aia, că ai pe cineva. Chiar dacă nu te acuză pe tine direct, te acuză că nu poţi stăpåni instituţia. Eu ţi-o analizez exact aşa cum e şi chiar vreau să găsesc o soluţie să te scot din căcatul ăsta. Pe de altă parte, dacă o dă el cum vrea el, e o chestie ultra-nasoală, din cauza asta mă gåndesc să o spargem noi. Fiindcă ăştia care e, pula mea, deci PSD, o să iasă să spună că cerem schimbarea preşedintelui ANI care e amestecat în mafia imobiliară.

Prelucrarea psihologică a şefului ANI

CM: Spune-i că vreau să mă gåndesc pånă luni. Vreau să-mi analizez şi eu…
BC: Nu trebuie să-i spun nimic deocamdată.
CM: … şansele, să pun în balanţă.
BC: Deci, dacă mă sună…
CM: Eu sunt un tip calculat. Îmi place să analizez.
BC: Pulică ăsta! Ticălosul care a dat, nu poţi să-l contactezi?
CM: Ba da, o să vorbesc cu el. Îţi dai seama că o să mă duc peste el!
BC: Dar ai o singură problemă. Tot ce-i spui îi spune lui Roşca.
CM: Cu cine, cu ăla care a dat banii.
BC: Da. Ăla te-a dat în gåt.
CM: Păi da, ăla m-a dat în gåt.
BC: Deci tot ce-i spui îi spune.
CM: Da. Şi cred că nu o să-i convină lu’ ăsta, după aia, că el ştie.
BC: Deci, opinia mea e că ăla e un ticălos sinistru cu care nu mai ai…
CM: Nici nu ar fi bine să-l contactez.
BC: Mai ales că orice-i spui o să spună „dom’le, a încercat să mă ameninţe“.
CM: Şi dăm în altele.
BC: Dăm în alte chestii, da.
CM: Pe de altă parte, să vorbesc cu ăla care a luat banii.
BC: Nu, tu nu mai ai ce să faci în cazul ăsta.
Vorbeşte la telefon.
BC: Opinia mea e că în niciun caz să-i contactezi pe cei doi. Deci singura ta chestie este că erai în domeniul privat şi în cazul unui proces vei depune ca martor.
CM: Exact.
BC: Pentru că în acest moment orice vorbire cu aceştia…
CM: Nu poate decåt să înrăutăţească situaţia.
BC: Deci dacă ăla care a dat banul… Bătråne, e asemenea calitate umană încåt a dat aceste hårtii cu tine lui Roşca. Despre ce vorbim?
CM: Îţi dai seama că…
BC: Despre ce pula mea vorbim? Îţi dai seama cu ce te confrunţi acolo? Deci absolut e ceva înspăimîntător. Şi asta-i la tine, bătråne: atacul.
CM: Pai da. Îţi dai seama că îl doare în pulă pe ăla de la care a luat bani. Că ăla e un nimeni. Bun, şi care să fie interesul lui ăla? O fi luat ceva bani?
BC: N-ai văzut ce i-o fi spus lui ăsta. Şi alte chestii, şi nu ştiu ce. S-o fi dus la Roşca că tu ai luat jumate din bani.
CM: Şi i-am dat şi scris.
BC: Aia cu scrisul a încercat el marea cu degetul să te sperie un pic, dar…
CM: Păi unde să le scriu. N-ai auzit: „te-oi fi îmbătat“. Stau prost cu băutura.
BC: A, mai poa’ să fie altceva. Mai poate fi o făcătură.
CM: E, asta ar fi nasol dacă e, dar…
BC: Dragul meu, se descoperă. Se descoperă că e o făcătură şi pe cine mai interesează.
CM: Corect. Că vorba aia, scrie la calculator textul şi semnătura mea, mare şmecherie, se scanează.
BC: Deci despre ce vorbim? Adică poate fi un set-up (înscenare, n.r.) complet. Iar în partea asta, pula mea. Asta-ţi spun, că faptul că există semnătura ta pe aia de martor şi de nu ştiu ce este suficient de…, şi-i autentică. Este suficient pentru a cauţiona şi o eventuală declaraţie a ta, falsă.
Chirieac: „Are dreptate şi Băsescu cu ticăloşia din presă“
CM: Prin care să fie grozăvii.
BC: Da, falsă!
CM: Păi ăsta-i adevărul. Ce vroiai să zic, că nu-i a mea?
BC: Bă, ce ticălos, să-mi bag pula în mă-sa, ce ticălos. Îţi spun că are dreptate şi Băsescu cu ticăloşia din presă. (Era o referire a lui Băsescu chiar la el, într-o emisiune de la TVR –
n. red.)

„Dracu’ Roşca şi fra-su Vîntu“: „O să le publice sau o să-i şantajeze pe Videanu, Berceanu…“

BC: Ştii cine îl poate bloca pe Roşca?
CM: Mm?
BC: Dar scapi de dracu, dai de fra-su: Vîntu!
CM: Şi Vîntu o să vrea acelaşi lucru.
BC: Vezi? Pula mea! Ei nici de şantaj nu poţi să-i acuzi. Nu ţi-au cerut nimic. Ţi-au cerut să-ţi faci datoria.
CM: (Råde) Păi da, dar mi-a cerut să-i dau lui cum ar veni.
BC: Ca ziarist, să-i dai lui ca să publice, că neavånd raportul ăsta ţi-a cerut să-i dai informaţii ca să le publice. Acum, ca să le publice sau să-i şantajeze pe Videanu, Berceanu…
CM: Asta nu mai ştiu.
BC: Dar oficial (oficial însemnånd la EL CAPITANO – n. red.) ţi-a cerut ca să dai acte să le publice. Pentru „interesul public“, pentru „a salva ţara“.
CM pufneşte.
(Curentul)

Răspunsul lui Dorin Tudoran la scrisoarea lui Liviu Turcu: CEAŢA CE VINE DIN SPION (Dorin Tudoran)

Dorin Tudoran i-a răspuns astăzi punctual, pe blogul său, lui Liviu Turcu, după ce acesta din urmă i-a adresat o lungă scrisoare deschisă, postată pe blogul lui Victor Roncea şi preluată de mine (aici şi aici). Deranjat de reluarea unor afirmaţii mai vechi făcute de Dorin Tudoran, fostul ofiţer CIE Liviu Turcu a încercat să radiografieze „grupul politico-ideologic” la care ar fi fost anexat fostul disident român, grup controlat de Vladimir Tismăneanu. Mai mult, identificându-l pe Tismăneanu drept nucleul acestei polemici, Liviu Turcu a oferit informaţii extrem de interesante despre ascensiunea sa ante şi post revoluţionară, precum şi despre modul în care Tismăneanu s-ar fi folosit, în acest scop, printre altele, şi de imaginea şi prestigiul lui Tudoran.
Răspunsul lui Dorin Tudoran, scris pe acelaşi ton academic, nu este mai putin interesant, cu atât mai mult cu cât el se termină cu o propunere împăciuitoare. „În final, vă propun un târg, spune Dorin Tudoran. Acceptați-l. E foarte avantajos pentru dumneavoastră: Eu continuu să vă tratez drept sociologul Liviu Turcu, uitând de ofiţerul de Securitate cu acelaşi nume care v-a uzurpat existenţa timp de paispezece ani (1975-1989). Estimp, dvs. continuaţi să mă trataţi drept ce am fost, sunt şi rămân, Dorin Tudoran„. De ce ar fi târgul propus de Tudoran „foarte avantajos” pentru sociologul Liviu Turcu, nu ştim încă. El vine, însă, înainte ca Liviu Turcu să fi terminat ceea ce avea de spus.Iată mai jos răspunsul lui Dorin Tudoran, preluat de pe blogul acestuia. (Dan Badea)

CEAŢA CE VINE DIN SPION 
    – Răspuns dlui Liviu Turcu
Domnule Liviu Turcu,
Răspund aici primei părţi a scrisorii deschise pe care mi-aţi adresat-o pe blogul dlui Victor Roncea, duminica, 30 august (http://victor-roncea.blogspot.com/2009/08/dr-liviu-turcu-vs-dorin-tudoran-fostul.html). Din lipsă de timp, voi folosi textul dvs., aşa cum a fost postat – fără semne diacritice româneşti.
Comentez tot aici, în capitolul Acum şi peste 200 de ani, doar două afirmații ale dvs. din partea a doua a scrisorii pe care mi-o adresați la 2 septembrie (http://victor-roncea.blogspot.com/2009/09/dr-liviu-turcu-vs-dorin-tudoran-si.html).
Îmi este  greu să ghicesc dacă şi când voi avea răgazul să vă răspund la afirmații din părțile următoare ale scrisorii dvs. Dacă vă răspund, veţi afla. Dacă nu, nu o luaţi ca pe un semn de timiditate. Ar putea fi doar hotărârea de a nu prelungi o discuţie care, cel puţin pentru mine, pare a nu duce decât la stimularea unui apetit, și așa mare, pentru senzațional, speculații, fabulații și confabulații, propensiune pe care acest blog nu își propune să o încurajeze.
Intenţionam să răspund o singură dată, după ce veţi spune tot ce aveţi de spus. Se întâmplă, însă, că mă aflu între două călătorii și angajat în finalizarea unor proiecte semnificative, în vreme ce dvs., deși la fel de ocupat, îmi păreți angajat într-un demers de lungă durată. Este un efort epopeic pe care nu ştiu dacă voi putea să-l urmăresc în întregime.Scuzele

Citaţi următoarele din textul meu Bobinocarul şi energumenii, publicat în urmă cu trei ani în Jurnalul Naţional şi postat în acest an pe blgul de faţă.:
“Un sfat: Volo, inapoi la carti.
O rugaminte: data viitoare cind mai defecteaza dl. Turcu, nu ma ruga sa-l intilnesc. Recunosc, e ‘un tip eminent’, care poate deschide toate usile, chiar si buncarul in care zac sutele de mii de dolari pe care ti le-ar fi pasat dl. Patapievici, dar nu sunt ‘precis’ ce fel de om este prietenul tau. Mai inchide din usi. Nu de alta, dar e curent si, dupa cum simti, te trage.”

Şi comentaţi:
Mai intii retin tonul peiorativ absolut minimalizator in termeni valorici morali referitor la decizia mea de a ramine in occident si care a fost urmata de condamnarea mea la moarte in contumacie.”

Aveţi dreptate. Faptul că textul respectiv era scris pe un ton ironic iar paragraful incriminat se adresa altcuiva şi nu dvs. nu pot constitui o scuză. Scuzele, vă rog să le primiţi acum, aici, împreună cu asigurarea că nu am minimalizat niciodată hotărârea dvs. de a rămâne în Occident.

Croşetarea adevărului
Reamintiţi ce îi scriam dlui Roncea:
“La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraf; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.”

Şi comentaţi:
“Deci, cu alte cuvinte m-am inselat cind am gindit ce am gindit acum trei ani. Mea culpa.
Continuati sa afirmati sus si tare cum se spune ca ceea ce ati afirmat in doua rinduri este un ‘adevar’ ce nu poate fi ‘crosetat’.
O adevarata ofranda depusa pe altarul deontologic jurnalistic.
Dupa precizarile ce urmeaza sper ca atit personal cit si eventualii cititori de buna credinta vor avea in sfirsit o perceptie corecta a situatiei reale.”

Adevărul a cărui croşetare nu am dorit să o fac era păstrarea paragrafului incriminat de dvs. Dacă îl eliminam, cum m-am gândit o clipă să procedez, puteam fi pus pe două coloane şi acuzat de… croşetare. Din două opţiuni — niciuna ideală – am ales păstrarea citatului.  Un motiv de confuzie este şi acela că, atunci când îi transmiteam dlui Roncea un mesaj privat, nu mi-am făcut prea multe griji cu editarea lui. Nu am bănuit că dl Roncea îl va face public — nimic de ascuns, doar că, pentru mine, graniţa între public şi privat rămâne în picioare.

Despre ”materiale de serviciu”
Afirmaţi:
Atunci, din motive pe care le voi explica mai tirziu am preferat sa nu va dau o replica corectiva cu speranta ca eroarea comisa a fost un simplu derapaj impus de circumstantele scrierii unui “material de serviciu” si dictat de obligatiile apartenentei la grupul de interese ce-l sprijineau neconditionat pe Vladimir Tismaneanu.”/…/”Mai apoi, intelepciunea cea din urma mi-a impus teza mentionata mai sus adica cea cu ‘Treaca de la mine…ce nu face omul pentru o piine alba sau poate chiar o felie de cozonac…”.
Apoi precizaţi, pentru generaţiile mai tinere:
“Pentru cei mai tineri precizez ca un ‘material de serviciu’ reprezinta in gazetarie elaborarea constienta a unui comentariu in care sub aparentele maxime ale unei asa zise obiectivitati se plaseaza prin manipularea abila a unui amestec de informatii corecte cu informatii false idei si teze menite sa trimita opinia publica intr-o directie aflata in grav conflict cu realitatea. Cu alte cuvinte este un instrument ‘clasic’ utlizat in tehnica dezinformarii de tip ‘gri’. “

Sunteţi o excepţie. Cine a citit  cu atenţie textul meu — şi în 2006 şi acum — a înţeles că numai de sprijin necondiţionat nu era vorba. Credeam că era foarte clar pentru toată lumea că am postat un articol publicat acum trei ani, tocmai spre a dovedi că respectul şi dragostea mea pentru un om nu implică un sprijin necondiţionat, în orice fel de situaţie.
Nu trebuie să vă uitaţi  mai departe de textul discuţiei noastre, difuzată de Vocea Americii, text pe care l-aţi publicat în Jurnalul Naţional, în ziua de 6 noiembrie 2006, spre a descoperi, în propriile dvs. cuvinte, ce a trebuit să faceţi sau doar să vă faceţi că nu vedeţi  pentru a mânca pâinea albă şi cozonacul Securităţii. E înţelept ca, înainte de a se uita la masa altuia, fiecare din noi să se uite la farfuria de sub nasul propriu. Altfel, riscăm să avem tot felul de vedenii.

Acum şi peste 200 de ani
În legătură cu acuzaţiile pe care le-aţi adus şi înţeleg că le aduceţi în continuare dlui Tismăneanu şi Institutului Cultural Român, îmi comunicaţi:
“Eu cind scriu ceva ma raportez in primul rind la verificarea in timpi istorici, adica afirmatiile facute sa reziste verificarilor si de acum si peste 200 de ani. Susaneaua mentionata de mine in comentariul meu de atunci a fost planuita in mod real si chiar si dupa ce a fost demantelata public a continuat in alte forme diluate. O simpla revizie financiara corecta la Institutul Cultural Roman ma va confirma.”
Foarte bine, dle Turcu!  Cum nu am vreo legătură nici cu ce numiţi “şuşanea menţionată”, nici cu ceea ce alţii ar putea numi, bănuiesc, “o iniţiativă a ICR”, aştept în deplină linişte prezentarea probelor.
Printre informațiile pe care le oferiți opiniei publice despre trecutul dlui Vladimir Tismăneanu prin intermediul …(vezi continuarea aici)

Atacat din nou de Dorin Tudoran, Liviu Turcu ripostează (Partea a II-a)

Liviu Turcu revine cu partea a doua a „mustrării scrise” aplicată, academic, lui Dorin Tudoran

Domnule Dorin Tudoran,

La inceputul interventiei mele postate pe blogul d-lui V. Roncea ca PARTEA I am mentionat: „Decizia de a interveni public de asta data are la baza trei motive pe care le consider demne de acest efort. Primul, are drept scop clarificarea sub aspectul acuratetei (…) a afirmatiilor incorecte in raport cu realitatea, pe care le-ati facut initial in articolul „Bobinacarul si energumenii” publicat in Jurnalul National in urma cu trei ani, dar pe care iata ca le repostati acum in 21 August 2009 ca pe un adevar indubitabil”.

Acum, dat fiind ca am lamurit din punctul meu de vedere aceste aspecte, iata cel de al doilea motiv: oportunitatea de a arunca o privire ceva mai atenta asupra grupului de interese politico-ideologice caruia v-ati atasat si indeosebi asupra celui pe care, in nenumarate rinduri il ultimii 25 de ani, l-ati numit prietenul dvs. apropiat, recte V. Tismaneanu.

Declar inca de la inceput ca fiecare om are dreptul sa-si aleaga prietenii pe care si-i doreste, indiferent de criteriul folosit in selectarea acestora, fiind in fond un drept uman elementar. Ca atare doresc sa elimin de la bun inceput orice confuzie, fie ea si involuntara, referitoare la aceasta chestiune. In egala masura insa, este la fel de adevarat ca, o data alegerea fiind facuta, cel in cauza isi asuma si consecintele morale ce decurg din aceasta optiune. De aceea mi se pare interesant sa zabovim o clipa asupra naturii relatiei pe care ati dezvoltat-o pentru un timp indelungat.

In ce ma priveste se intimpla sa va cunosc pe amindoi bine, poate chiar foarte bine si asta inca de la inceputul anilor 70. O perioada de aproape 4 decenii pe care fie si cei mai neincrezatori dintre cititori cred ca nu o pot ignora atunci cind voi face anumite judecati de valoare. Cind nu ai o baza de referinta documentara solida asupra subiectului supus discutiei, cel ce se aventureaza in a le face risca mult si inutil. Este drept ca, mai ales dupa 1989, asistam in mass media din Romania, din motive dintre cele mai meschine si nu de putine ori din lene si superficialitate, la raspindirea periculoasa in raport cu normele deontologice a practicii calificarilor servind preponderent unor scopuri manipulatorii si ca mijloc favorit de reglare a conturilor cu cei intrati in arena publica. Este inutil sa reafirm ca nu doresc sa fac parte din aceasta categorie.

Despre dvs., pentru care am nutrit de-a lungul anilor o reala simpatie, atunci cind am considerat ca ati
aparatvalori politice si morale importante pentru binele general, nu am scris, din cite imi amintesc, nimic.

Idem si pentru situatiile in care m-am disociat, tot la modul singular, atunci cind nu l-am mai recunoscut pe acel Dorin Tudoran pe care il cunoscusem cindva. Nu avem deci o istorie a “rafuielilor” care sa greveze actuala discutie. Rezumind, avem asadar unele lucruri in comun, dar si foarte multe lucruri, mai ales dupa 1990, care ne despart la distanta de ani lumina. Iata, spre exemplificare, citeva dintre cele apartinind primei categorii: noi doi, adica dvs. si cu mine, apartinem aceleiasi generatii universitare; intimplarea face sa-mi fi fost destul de familiar (vedeti ca folosesc termenul ‘destul’ in mod intentionat) fie si la modul indirect, avind cunostinte comune in lumea literara si a publicisticii vremii. Stiu ca ati fost unul din cei mai promitatori poeti ai
generatiei noastre, ati si luat un premiu national al Uniunii Scriitorilor si din aceasta postura cariera dvs. parea a avea un viitor stralucitor. Sansa de a calatori in occident, la virsta potrivita, v-a oferit ocazia de a lua un prim contact cu o lume pe care, ca si mine, nu aveati cum s-o cunoasteti, datorita virstei, decit din carti sau din relatarile celor mai virstnici. Pe amindoi ne-au prins evenimentele din anul 1968 (invadarea Cehoslovaciei de catre pactul de la Varsovia care, place sau nu, a produs la noi un reviriment important in constiinta nationala) in plin proces de formare intelectuala si de aliniere cultural ideologica in sensul pozitiv al expresiei.

Amintesc fie si pe scurt toate aceste lucruri pentru ca cititorii sa inteleaga ca decizia dvs. de a intra in dizidenta politica in raport cu fostul regim nu s-a nascut, asa cum a fost cazul cu multi altii, din frustrarea mostenirilor de ordin biografic, sau ca urmare a izolarii si prigonirii din acest motiv de către autoritatile comuniste. Una era sa fi provenit dintr-o familie cu un trecut istoric politic sau socio-ideologic incriminat de regim si cu totul altceva sa ai sansa sa-ti urmezi procesul educational si cariera profesionala fara nici un fel de obstacole de aceasta natura. Despre segmentul privilegiatilor apartinind elitei partidului comunist, categorie din care fac parte si V. Tismaneanu si restul cercului sau de prieteni care formeaza azi “nucleul” propagator al valorilor democrat liberale, nu este “politically correct” sa discutam, intrucit, nu-i asa?, copiii nu pot fi raspunzatori pentru activitatile parintilor. De acord, pina la punctul in care punem in discutie conditiile exceptionale, in raport cu restul populatiei, recte accesul acestora la resurse speciale de informare si formare educationala. Caci, fiul unui taran din Baragan sau fiul unui muncitor din Braila a avut, amintind aceste diferente de “environment”, un serios handicap in formarea intelectuala in raport cu cei mentionati, oricit de dotati de la natura ar fi fost la capitolul IQ. Mediul in care un copil sau un tinar se formeaza este, si o stiti foarte bine dle Tudoran, de o importanta capitala, mai ales la capitolul vectorilor inclusi azi in ceea ce se numeste inteligenta sociala. Adica, mai simplu spus, dezvoltarea deprinderilor de a intelege si a folosi eficient mecanismul relatiilor inter-umane pentru promovarea propriilor interese personale sau de grup.

Iar cind discutam despre relatiile, sau cum se zice azi, despre capacitatea de ‘networking’ in domeniile politic, economic si social, marimea handicapului amintit creste in progresie geometrica. Rezultatul unei asemenea situatii poate fi in final extrem de socant intre cele doua categorii. Folosind o comparatie cam vulgara dar extrem de simbolica pentru analiza de fata se poate afirma ca diferenta marcheaza deosebirea intre a intra in viata, la un IQ egal, ca o fatuca virgina si una deja cu diploma de onoare la unul din stabilimentele de la Crucea de piatra.

Am facut aceasta paranteza pentru luarea la cunostinta de catre generatia de azi dar si spre reimprospatarea memoriei ‘noilor politruci’ ai regimului care au decis sa ignore mai mult ca oricind in mod intentionat aceste circumstante. Primii o fac din necunoastere, iar cei din urma, asa cum am mentionat deja, in scop pur manipulativ defensiv.

Cind, inspirat de Carta 77 dar si de pozitia altor intelectuali progresisti est-europeni, dvs. ati decis sa deveniti ‘dizident’ (un termen care avea sa fie ulterior masluit in raport cu sensul semantic initial), pentru mine este limpede ca ati facut-o la modul sincer, nobil si profund idealist. In acel moment ati fost si sper sa fi ramas macar in subconstient, in pofida realitatii din ziua de azi, in adincul constiintei dvs. un om profund cinstit. Pentru mine, este esenta ce a stat la baza judecatii facute anterior cind am explicat motivatia de a fi fost pentru mine, in 1989, “un aliat politic si ideologic natural”! Imi permit sa va atrag atentia ca exact in aceeasi perioada tinarul absolvent al facultatii de sociologie V. Tismaneanu intra in audienta, via relatiilor personale ale tatalui sau, la Leonte Rautu, marele pontif ideologic al Romaniei comuniste, pentru a fi primit cadru didactic la academia partidului „Stefan Gheorghiu”. Adica prin trafic de influenta. A fost refuzat in cele din urma, pe un motiv cit se poate de trivial pe care prefer sa nu mi-l amintesc in acest moment. Cum avea sa procedeze mai tirziu in viata de mai multe ori, dupa o noua incercare de a intra la „Stefan Gheorghiu”, via curtind-o pe fiica acestuia (a fost respins brutal), Leonte Rautu a cazut, pentru V. Tismaneanu, din postura de idol in postura de inamic pe viata. Cine va avea rabdarea sa citeasca sau reciteasca atacurile constante ale lui V. Tismaneanu, devenit peste noapte un anti-comunist feroce, va remarca cu usurinta cvasi permanenta acestei tinte ideologice.

In paralel, tot in aceeasi perioada cind dvs. va ocupati doar de activitatile literare, viitorul dvs. prieten scria pe rupte, as zice in disperare, pentru a-si folosi ‘inteligenta sociala’ si reteaua politica mostenita de la parinti, scuze, dar n-am incotro trebuie s-o numesc asa cum a fost, adica ‘cominternista’ , pentru a intra pe culoarele puterii ideologice a partidului comunist roman, acum autohtonizat in mare masura. De aici fundatura in care a intrat si avea senzatia ca nu va mai putea iesi niciodata. Despre productiile propagandistice de serviciu ale “prietenului Volo” s-a scris si se scrie si azi in mass media, asa ca nu trebuie sa mai intru in amanunte.

Sa mai amintim, din respect pentru realitatea istorica, ca dupa esecul de a deveni cadru didactic la academia „Stefan Gheorghiu” (mare pacat, pentru ca azi am fi avut mai putine probleme in societatea romaneasca) V. Tismaneanu a incercat sa intre ‘in sistem’ via Nicu Ceausescu (urmasera acelasi liceu si erau apropiati ca virsta), folosind inclusiv asocierea unei relatii prietenesti cu un alt fiu de activist de partid. Prieten care, asa e viata, avea sa-l prinda anul 1989 in postura de sef desemnat al Centrului cultural romanesc de la Roma.

Cu acesta, V. Tismaneanu pastrase, evident, de-a lungul timpului, legatura, in limita posibilitatilor si cu sprijinul mentorului comun si conducator al tezei de doctorat, profesorul Ovidiu Trasnea. Ca prietenul sau de ani de zile era desemnat in acea pozitie ca ofiter deplin acoperit al serviciului de informatii externe conteaza mai putin. Nu cred ca V. Tismaneanu stia asta si deci nu poate fi acuzat de nimic.

Cind V. Tismaneanu si-a ales tema studiului ‘Scolii de la Frankfurt’ a facut o alegere de ordin tactic incercind sa exploateze o tema ce tinea pagina intii in acel moment a dezbaterilor ideologice europene. Era ocazia, ca sa folosesc o expresie atunci des uzitata, “de a intra pe val” si deci de a iesi din anonimat. Tot la aceasta categorie se inscrie si participarea lui V. Tismaneanu la alcatuirea “Dictionarului politic” despre a carui valoare stiintifica cred ca nu e cazul sa mai vorbesc.

Si acum, dle Tudoran, ne apropiem de intersectia destinului dvs. cu cel ale lui V. Tismaneanu. Numai ca in loc sa va urmeze exemplul de a intra in conflict direct cu regimul (si aici, la nivel de caracter, distanta este stelara) a decis sa plece din tara cu sprijinul relatiei mamei sale, respectiv interventia Ghizelei Vass (foto stanga), sefa sectiei internationale a CC al PCR. El a obtinut astfel o viza turistica pentru a merge in vizita particulara la vechi prieteni ai parintilor sai apartinind cercurilor comuniste spaniole ( este vorba de perioada interbelica). Acolo, nu gaseste solutia de obtinere a unei vize de intrare in Statele Unite si, tot pe filiera relatiilor partidelor comuniste, se stabileste temporar in Venezuela. In explicatiile publice de tip c.v. prietenul dvs. afirma ca acolo a obtinut un fel de bursa culturala. Informatiile noastre, ale celorlalti, dar neverificate 100%, sint ca de fapt, in afara incercarii de a folosi Venezuela drept o trambulina mai favorabila pentru a intra in sfirsit in SUA, V. Tismaneanu si-a folosit timpul pentru a ajuta un membru marcant al partidului comunist local sa scrie o carte, ceva asemanator unor memorii. Nimic grav in sine, pentru simplul motiv ca V. Tismaneanu se sprijinea firesc pe cercul relatiilor parintilor sai, doar nu era sa foloseasca cercurile partidului falangist sau altor formatiuni ale dreptei politice.

Rocada ideologica a prietenului dvs. inca nu se produsese si trebuia sa se produca intr-un loc adecvat de mai mare vizibilitate: Statele Unite. In aceasta tara a intrat folosind din nou resursele parintilor (asta ca tot se vorbeste la infinit despre disjunctia ideologica intre parinti si noii activisti ai democratiei pur liberale) adica o casatorie cu o cetateanca americana de origine romana (fiica unei cunostinte a mamei sale). Despre efemeritatea si natura relatiei de conjunctura ii las pe altii sa se ocupe la revistele de can-can.

michael radu

Urmatorul moment cheie in cariera lui V.Tismaneanu a fost facilitarea de catre dl. Michael Radu (foto SUS), cercetator la Foreign Policy Research Institute in Philadelphia, de a lua, in sfirsit, un contact cu lumea cercetarii politice americane. Dl. Michael S. Radu a emigrat in Statele Unite in anul 1976 la scurt timp dupa ce a absolvit Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. S-a specializat dupa venirea in SUA pe problematica Americii Latine si ulterior pe subiectul terorismului international. De mortuis nis nili bonum. Daca afirmatia conform careia tatal lui Michael S. Radu a fost colonel, a activat in divizia sovietica Tudor Vladimirescu, a fost prieten cu tatal lui V. Tismaneanu si, ulterior, a participat direct ca activist la epurarile cadrelor militare din armata romana la Brasov, este corecta sau nu, asta o las pe seama cercetatorilor istorici din tara. Oricum, mai important pentru discutia de fata este relevarea continuitatii ideologice a lumii in care V. Tismaneanu s-a plasat inclusiv in faza preliminara a carierei sale din Statele Unite.

Instalarea la Casa Alba a noii administratii republicane prin presedintele Ronald Reagan avea sa creeze marea oportunitate a efectuarii rocadei ideologice a prietenului dvs. Noua administratie a decis atunci sa intensifice razboiul ideologic impotriva tarilor comuniste alocind pentru aceste activitati sume de bani foarte mari. Sub aspect organizatoric, a fost creat National Endowment for Democracy (NID) si, ulterior, pentru a imparti frateste fondurile, s-au creat cite un Institut de resort sub egida partidului republican si a partidului democrat. S-au scos noi publicatii destinate zonei respective, s-a sprijinit cu fonduri activitatile dizidente, acolo unde a fost cu putinta, s-a incurajat aducerea prin burse a intelectualilor progresisti ce puteau contribui la schimbarea regimurilor totalitare si s-au finantat lucrari, studii si carti pe profil. O poarta uriasa pe care avea sa intre, printre alti multi intelectuali, si V. Tismaneanu. Care a fost una dintre principalele tinte ale productiilor critice ale prietenului dvs., pe care deja aveati sa-l cunoasteti personal? Ati ghicit, probabil: Leonte Rautu, ca unul dintre principalii piloni ai stalinismului romanesc, chit ca acesta inca ocupa functii importante in “noul regim nationalist” al lui Nicolae Ceausescu.

V. Tismaneanu are un obicei: nu uita si nu-i iarta pe cei care nu au jucat cum a dorit el. Iar Leonte Rautu, in mod direct, si N. Ceausescu, la modul indirect (mai ales prin epurarea activului sosit din URSS), intrau perfect in aceasta categorie pentru ca nu au contribuit la lansarea carierei sale. Si inca de la ce tribuna si de pe ce platforma spectaculara! Intrat pe fagasul propagandei cultural-ideologice anti-comuniste, abordate indeosebi din perspectiva istorica, V. Tismaneanu era in acea perioada, practic, un necunoscut pentru cercurile academice americane specializate pe problematica romaneasca. Dar, despre asta, ceva mai tirziu.

Revenind la destinul dvs., dle Tudoran, trebuie mentionat ca dupa toate suferintele si avatarurile de ordin personal si familial, ca urmare a conflictului deschis cu regimul, ati fost practic expulzat din Romania comunista spre Statele Unite. Prima intrebare pe care ar trebui sa o puneti cercului dvs. actual de “prieteni” din nucleul societatii civile de azi, pe care ii serviti exemplar si care erau in acel moment in tara, este „unde erati dragi amici cind am ramas de unul singur in fata regimului?” Stiu ce vor spune, ca opresiunea regimului nu le-a permis, bla, bla…” Poate da, poate nu, nu toata lumea are stofa de a se lua la trinta cu un intreg sistem politic, dar amintindu-le asta (desarta speranta!) poate vor avea bunul simt de a se bate mai putin zgomotos cu caramida’n piept despre meritele si dreptul de a trage acum foloase camataresti pe seama acestui statut. Eu care cunosc, asa cum bine am spus anterior, ce vi s-a intimplat si inainte dar si dupa plecarea din Romania, inteleg probabil mai bine ca oricine (exceptindu-va desigur persoana ca si pe membrii familiei) SOCUL pshihologic avut la venire, ca urmare a tratamentului la care ati fost supus, inclusiv aici, in noua dvs. patrie adoptiva. Nu intru in detalii pentru ca nu este necesar.

Am amintit acest fapt doar pentru a-i determina pe cei mai tineri sa asimileze mai bine dictonul conform caruia “statele, ca si grupurile de putere, au in primul rind interese si nu prieteni” sau pe cel care spune ca “aparentele pot insela” daca se ramine doar la nivelul judecatii superficiale. Stiti bine ca nu sinteti singurul opozant al regimului care a trait o astfel de experienta,( cel putin la nivelul experientei preliminare). Si ajunşi aici, propun introducerea in discutia noastra a insusi conceptului central vehiculat in doctrinele liberal-democratice: cel al libertatii, inclusiv la nivelul existentei individuale. De la definitia de sorginte hegeliana si pina la cea de tip propagandistic, golita de orice continut in timpul razboiului rece, e o distanta uriasa. In Romania ea avea sa fie inlocuita dupa 1989, de către unii dintre activistii societatii civile, cu o matrice ideologica sufocanta, de un dogmatism si o disciplina de fier, care, prin comparatie, face ca perioada stalinista sa pare o gluma prosta.

Daca la partea cu idealismul/potentialul de sacrificiu etc. cred ca am avut intotdeauna un numitor valoric comun, viata ne-a despartit, asa cum am mentionat deja, dupa 1989, eu fiind in mod paradoxal la capitolul libertatii un pic mai norocos decit dvs. in ceea ce priveste aspectul pragmatic al conceptului de ‘libertate’. Adica la capitolul libertatea gindirii dar si a modului de actiune si de exprimare.

De ce a fost necesara aceasta acolada avind in vedere subiectul acestei interventii? Pentru simplul fapt ca spre deosebire de propria-mi experienta, sint tot mai convins ca viata (mai ales la inceputul existentei “americane”) si ambitiile personale v-au obligat sa faceti compromis dupa compromis pina cind ati alunecat ireversibil pe panta ametitoare a toboganului istoriei.

Un cercetator atent al activitatilor desfasurate de dvs. dupa 1984, dar mai ales a ceea ce ati publicat si declarat public dupa 1990, va constata lucruri foarte interesante si demne de o reflectie retrospectiva. Unul dintre cele mai importante ar fi identifcarea unui gigantic roller-coaster intelectual cu suisuri si coborisuri ametitoare la capitolul schimbarilor optiunilor si judecatilor de valoare. Toate, evident, raportate la o grila consistenta a sistemului valorilor de ordin etic. Intre aceste salturi spectaculare la “zidul mortii”, ca la bilciurile de pe timpuri, in limita spatiului blogosferic, as aminti alternanta puseurilor critice cu cele siropos laudative, “de serviciu”, la adresa unor membri ai cercului dvs. de prieteni din aripa activista a societatii civile. Pe acestea din urma, desi plasate cu arta simularii recunoasterii obiective a valorii indisputabile a celor in cauza, ca sa le poti parcurge pina la capat iti trebuie, daca esti cit de cit normal, o damigeana de limonada. E o opinie strict personala. Si aici nu e vorba numai de “draga Volo” care, intra-devar, s-a bucurat de o atentie mai mare, ci si de altii.

Pentru V. Tismaneanu, dle Dorin Tudoran, ati gasit si folosit insa, in mod ingenios, o metoda hibrida in care adularea se impleteste in acelasi text, prin talentul pamfletarului, cu suturile dorsale destul de neacademice. O formula prin care sub aspect moral ati incercat sa impacati, cum se spune, si capra si varza. Un fel de a va asigura in acelasi timp ca nu ramineti doar un membru anonim al turmei pastorite cu grija, dar cu o mina de fier, de prietenul dvs.

Pentru “nucleul noilor comisari ideologici”, in pofida nemultumirii abia mascate fata de astfel de iesiri neconformiste, “dizidentul Tudoran” e un exemplar pretios in colectia de fluturi politici asezata la vedere, in agora. O colectie ce le asigura unul dintre pilonii istorici de credibilitate politica. Daca nu ar fi fost asa, omul Dorin Tudoran ar fi fost de mult trimis, cum le place amicilor dvs. sa tot repete in particular, “la lada de gunoi a istoriei”. Desigur, ISTORIA asa cum o concep si o manipuleaza fara jena cei mentionati in folosul propriilor interese egoiste, ce nu au nici o legatura cu interesele generale ale romanilor.

Si pentru ca, parafrazindu-l pe marele Nichita Stanescu, pentru uzul “prostilor”, pardon!, a masei de manevra reprezentata de sustinatorii neconditionati ai noilor comisari ideologici, era totusi nevoie de o explicatie, ati fost catalogat pentru uz intern in raport cu abaterile de la linia “oficiala” cu formula „aaaa, pai nu stiti, Dorin e baiat bun, e de-al nostru, dar…e un apucat, e poet si nu trebuie prea mult luat in seama in astfel de momente”. Ma intreb, dle Tudoran, de cite ori v-a ajuns la urechi aceasta catalogare si cam ce ati simtit… Caci, daca ati fi cu adevarat “un apucat” banuiesc ca lucrurile nu s-ar fi incheiat prea simplu.

Asa ca situatia raporturilor dvs. cu nucleul societatii civile, ce si-a arondat singur sarcina re-educarii politico-ideologice a natiei, s-ar putea rezuma cam in felul urmator: sinteti precum in povestea cu osul de peste in git: “nucleul” nici nu va poate inghiti (de aici formula salvatoare cu “Dorin e un apucat ce nu trebuie luat prea mult in seama” si care, de fapt, imi aminteste de statutul bufonului regelui) dar nici nu poate fi scuipat (pierdere prea mare la nivelul imaginii publice a nucleului activist, slabirea fortei centripete ideologice sub aspect organizatoric, dureri de cap neprevazute si riscante, etc.).

Daca atitudinea acestui grup de interese in frunte cu “prietenul Volo” o inteleg foarte bine, mai greu imi este sa inteleg pina la un punct tactica aceasta pe care o folositi de ani de zile. Adica, ce va determina, ca un excelent minuitor al limbii romane, sa va folositi talentul de pamfletar pentru materiale de serviciu ce amintesc mai degraba de pactul faustian? Cu tot regretul constat ca metoda, cam unsuroasa, imi aminteste de descrierea sedintelor de partid din conducerea fostului partid bolsevic la inceputurile existentei acestuia. Adica manifestarea opozitiei interne fata de o teza sau alta folosind ca vehicul-ingredient o doza serioasa de linguseala personala la adresa sefilor partidului.

Cind sefii amintiti discutau la nivel intim de “nucleu de conducere” situatia acestor interventionisti, de regula, se delimitau doua pozitii: una era, ca sa folosesc o formula mai putin academica, dintr-un celebru banc al vremii „bou, bou dar e pe linie, e de-al nostru deci trebuie recuperat’; cealalta, cind deja simteau ca se ingrosa gluma, aducea verdictul „e un fractionist, un deviationist si trebuie pedepsit exemplar”. Nu vreau sa fac trimitere la biografia niciunuia dintre noii comisari ideologici ai Romaniei de azi, dar parca, parca, in subconstient mi se strecoara insidios intrebarea daca nu cumva in cazul comisarilor nostri nu e o chestie de ordin genetic. Si, ca sa nu ramin la nivelul aprecierilor generale, haideti sa revedem impreuna, fie si sumar, ce ati postat recent pe blogul dvs. sub titlul „Tismaneanu vs. Basescu – dirlogii umilintei”. E, zic eu, un exercitiu cu utilitate multipla.

Dr. Liviu TURCU
VA URMA