Atacat din nou de Dorin Tudoran, Liviu Turcu ripostează (Ultima parte)

Domnule Dorin Tudoran,

Ca sa nu ramin la nivelul aprecierilor generale haideti sa revedem impreuna fie si sumar ce ati postat recent pe blogul dvs. sub titlul „Tismaneanu vs. Basescu – dirlogii umilintei”. E zic eu, un exercitiu cu utilitate multipla.

Mai intii imi permit sa observ ca titlul creaza de la bun inceput anumite confuzii semnalate chiar si de unii dintre comentatorii blogului dvs. Da, marturisesc ca am avut rabdarea, cam greu pusa la incercare, dar am citit cele peste 200 de comentarii la adresa textului si am constatat din nou ceea ce remarcasem din parcurgerea comentariilor specifice mass mediei romanesti: exista si la specia blog categoria cititorilor pro X si anti X care isi dau cu presupusul indiferent de gradul de cunoastere a subiectului si carora indiferent ce argumente logice le-ai aduce e un efort inutil intrucit ramin pe pozitiile inculcate de „centrul ideologic coordonator” precum stinca Gibraltarului. O alta categorie este a celor care nu intra in celelalte doua dar se impart in subcategoria oamenilor de buna credinta informati si neinformati si care simt nevoia sa-si exprime opiniile in spiritul libertatii de exprimare dobindite dupa atita amar de vreme. E un fel de terapeutica recuperatorie. In sfirsit, mai exista o categorie total aparte si anume a celor care folosesc spatiul comentariilor pentru a se pronunta pe subiecte ce-i intereseaza dar care nu au absolut nici o legatura cu subiectul postarii. Batalia cea mai apriga se duce evident intre taberele pro si contra iar nivelul argumentatiei ma face inca o data sa conchid ca implementarea democratiei reale in societatea romaneasca va fi un proces extrem de dureros si indelungat. Vorbeam asadar de confuzia creata de insusi titlul ales: el lasa sa se inteleaga prin particula vs. (versus) ca ar fi vorba de o contrapunere de pozititii intre V. Tismaneanu si presedintele T. Basescu. Ca nu e vorba de asa ceva cititorul educat stie deja sau intelege din parcurgerea textului. Ziceti dvs. in deschiderea materialului
precum la o partida de sah simultan cu aprinderea luminii verzi pentru pornirea roller-coaster-lui intelectual mentionat mai sus, pe un ton imperativ: „NU Vladimir Tismaneanu este marea problema a Romaniei„. Dixit. Chiar asa dle Dorin Tudoran? Aveti chiar sentimentul, ca observator obiectiv al evolutiei politice din Romania ca tara a intrat la ananghie datorita unei imaginare perceptii privindu-i pe cei doi? Sau e doar o „deschidere” manipulativa menita sa-l aseze pe V. Tismaneanu ab-initio pe piedestalul cel mai inalt in ierarhia ordinii valorice romanesti spre multumirea/anestezierea insatiabilei sale sete de a fi oriunde si oricind adulat ? Eu daca as fi un simplu cetatean si as fi citit materialul v-as fi scris imediat: dle Tudoran nu fiti ingrijorat de loc la acest capitol, noi romanii avem alte necazuri si inca mari de tot fie si daca amintesc criza economica. Dupa aceasta introducere declansati sarja intii de cavalerie: „…marea problema a Romaniei este Traian Basescu”.

Tudoran ofera varianta de exit pentru Tismaneanu

Apoi aplicati un aparent impecabil silogism. Prima premiza, citez: „Dl Tismaneanu se bucura in acest moment de increderea Presedintelui…”; a doua premisa:oamenii sint deceptionati de prestatia din primul mandat” si deci il urasc mai mult sau mai putin pe presedinte; concluzia irefutabila: V. Tismaneanu e urit si atacat in prezent pe nedrept pentru ca este identificat cu persoana presedintelui T. Basescu. Actul intii de serviciu manipulativ indeplinit! V. Tismaneanu este asadar victima involuntara a relatiei sale apropiate cu presedintele T.Basescu. Iar pentru cei care banuiti ca s-ar putea sa nu va accepte prea usor silogismul simtiti nevoia unei augmentatii laudatorii gratuite suplimentare dar cu tinta precisa dupa cum urmeaza: „Pentru unii imaginea analistului obiectiv (sic) s-a topit si a fost uzurpata de imaginea agentului electoral”. Si mai adaugati filozofic spre luminarea celor care fiind mai grei de cap nu au inteles cum e cu „obiectivitatea marelui analist” perceput pentru moment pe post de agent electoral: „Analiza obiectiva (sic) poate parea plicticoasa unora; propaganda electorala este iritanta mai pentru toti”. Adinc. Chiar pentru toti? Inclusiv sustinatorii presedintelui T.Basescu? Sau poate pentru majoritea intelectualilor mai putin cei din grupul de interese politice din care face parte V.T? In plus, in acest context cele doua asocieri pe care intr-un fel le contrapuneti au tot atita legatura cit cele din celebra conversatie purtata intre faimosul matematician Grigore Moisil cu un june hitru ce a vrut sa-l puna in incurcatura intrebindu-l public: ‘domnule profesor care este legatura intre metru si parametru?’ La care profesorul a raspuns zimbind: ‘tinere intre metru si parametru este cam tot atita legatura cit este intre stass si parastas……..’.

„Buletin de Cotroceni”

Intrucit parcurgerea per paragraf desi este foarte interesanta si relevanta depaseste spatiul blogosferic prezent voi selecta pentru logica discursului momentele mai importante in care observatorii imaginarului roller-coaster intelectual traiesc momentele cheie ale pasagerilor la schimbarea brusca de directie asociate firesc cu binecunoscutele exclamatii de rigoare. Ziceti deci in continuare:

– si dusmanii dlui T. Basescu si ai dlui V.Tismaneanu (observati in continuare elementul cheie al asocierii) „savirsesc” erori ce le auto submineaza propriile interese; la primul caz tragind in V.T. ii dau ragaz lui T.B; la al doilea caz „sporesc sansele agresatului de a deveni o victima inocenta”. Ce oroare Doamne si cum vor mai sari cu mic si mare romanii de la opinca la vladica sa corecteze aceasta nedreptate…si ca sa fie si mai limpede acest lucru afirmati imperativ: „Nici un om de buna credinta nu poate saluta asemenea executii josnice”. Ca sa fie clar pentru toata lumea: nu numai ca cei care l-au atacat pe V.T. (unde cind si cum nu stim din simpla parcurgere a textului) sint niste netrebnici dar daca cei 21 de milioane romani nu iau atitudinea specificata mai sus atunci conform unui simplu rationament cei ce nu vor lua atitudine numai ca nu sint oameni de buna credinta dar si complici la „executia josnica” a lui V.T. Tare. Dur. Asta nu va impiedica in acelasi pasaj – ca de pe virful maxim al loialitatii de grup atins de roller costerul nostru intelectual sa porniti senin la vale dindu-i o „copita zdravana” (expresie folosita cu predilectie in cercurile literare) afirmind sententios „si sunt putini cei atita iute de picior ca dl. Tismaneanu cind este vorba de a se declara victime”. Ca sa fie si mai limpede le mai reamintiti, citez din nou „celor ce-l urasc visceral pe V.T” ca in afara faptului ca isi bat singuri cuie in talpa subminindu-si atingerea propriilor obiective strategice (si atunci la ce bun tot recursul, dle Tudoran?), „Cei ce practica aceasta gherila anti-Basescu via anti-Tismaneanu nu pot cistiga partida”. De ce? Pentru ca cei doi, citez din nou: „sint oameni cu un talent extraordinar la a folosi oameni. Pina cind unul din cei doi (din nou a se remarca sensul matematic al egalitatii) nu se va satura de cit l-a folost pe celalalt, un Basescu vs. Tismaneanu este exclus. Mai mult, la ce-ar fi bun, daca respectul si colaborarea intre cei doi pot determina pasi de care societatea romaneasca are nevoie ca de aer?”

Grupul piramidal de interese nocive al noilor comisari ideologici

Acesta este pasajul care, dle Tudoran, a declansat cel de al treilea motiv de a va trimite aceasta scrisoare. El pune in discutie una dintre cele mai dureroase probleme ale societatii romanesti: responsabilitatea intelectualitatii romanesti pentru esecul reconcilierii nationale ca urmare a unei pasivitati incredibile fata de confiscarea de catre un grupuscul de interese pur private, prin monopolizare, a centrului decizional in problematica ideologica din sistemul politic romanesc. Cu consecinte nefaste in primul rind pentru procesul de modernizare al tarii. Nu vreau sa fiu gresit inteles. Sunt constient ca ar fi o eroare sa blamez in corpore pe tot cei angajati, foarte multi, cu cele mai bune intentii in activitatile ce intra sub umbrela mai larga a societatii civile. Absenta insa a unui curent de opinie care sa reactioneze ferm la monopolul abuziv al grupului de interese din care facteti parte este deprimanta.

Un grup de intelectuali si pseudo-intelectuali reuniti de un oportunism rarisim si un trecut ideologic si cultural extrem de similar s-a insinuat in cel mai pur stil machiavelic in structurile institutionale romanesti ce au un rol educational profund pentru generatiile care nu au cunoscut la nivelul propriei experiente fostul regim comunist. Organizati piramidal dupa reguli intilnite doar in cadrul regimurilor totalitare noii comisari ideologici incearca sa rescrie zi de zi si ceas de ceas istoria politica a Romaniei in deplina complicitate cu factorii politici corupti care ii finanteaza din bani publici (CNSAS, Institutul Cultural Roman, Centrele culturale din strainatate, ministerul culturii dar si alte institutii sponsorizate de stat) sau surse private (politrucii infiltrati in mass media). Factorii politici mentionati ii folosesc la rindul lor ca vitrina ideologica in raporturile cu societatile democratice occidentale si grilele evaluative utilizate de acestea. Un quid-pro-quo dupa modelul o mina spala pe alta in cel cel pur stil mafiot. Daca totul s-ar fi redus doar satisfacerea setei de vizibilitate publica si parazitarea desantata temporara a bugetului public ar fi fost cum ar fi fost, ca de, traim in Romania,nu? Dar grupul acesta care s-a erijat fraudulos in postura de Gini pentru noua constiinta politica si morala a Romaniei a desacralizat in realitate rind pe rind si sistematic procese moral politice esentiale pentru iesirea tarii din marasmul ideologic mostenit.

Masluirea prezentului, trecutului si viitorului

Tocmiti ca la tirgul de vite de samsari cu resurse financiare obtinute prin mijloace ilegale pe care pina si un copil de pe strada le cunoaste, noii comisari si mandarini ideologici au masluit rind pe rind finalizarea unor obiective cu adinca semnificatie in constiinta ceteanului de rind precum epurarea clasei politice de fostii colaborationisti (a se citi din nou monopolul triajului selectiv la CNSAS) si condamnarea la rece in termeni credibili si obiectivi a comunismului ca specie de regim politic. Sint doua teme care m-au preocupat in mod deosebit luind de altfel si pozitie publica. Restul oamenilor de bine, adica a intelectualilor seriosi au preferat sa se retraga de pe scena confruntarii unii fiind intimidati la scena deschisa altii de sila si lehamite.

Pe acest „teren” m-am intersectat si confruntat de pe pozitii de idei cu grupul vostru de interese si mai ales cu prietenul tau „Volo”. Oportunismul, veleitarismul, duplicitatea, labilitatea morala si obsesia megalomanica de a deveni noul Jdanov al Romaniei sau macar un Leonte Rautu al ingineriei socio-psihologice romanesti simultan cu pozitia de impiegat de miscare al relatiilor romano-americane le cunosc de mult.

Scrisoarea catre Ion Ratiu

Cu toate acestea, poate paradoxal pentru unii eu nu am abordat subiectul in mass media decit de doua ori in 20 de ani. Nu s-ar spune ca am facut-o prea des. Prima interventie am facut-o printr-o scrisoare adresata public dlui Ratiu care recent finantase instituirea unei catedre de istorie si civilizatie romaneasca la prestigioasa Georgetown University. Atunci mi-am exprimat opinia ca dl. V. Tismaneanu nu indeplineste nici pe departe conditiile impuse de specialitatatea de profil pentru a ocupa o pozitie demna de eruditia unui Nicolae Iorga sau Vasile Pirvan. Mi se pare si azi aberant ca o atare pozitie cheie in perceptia culturii si civilizatiei romanesti pe un spatiu geografic atit de important precum Statele Unite sa fie incredintata altcuiva decit unei personalitati cu recunoastere internationala in domeniul respectiv. Am atras de asemenea atentia la momentul respectiv despre aranjamentele de culise incorecte ce se faceau de catre candidat pentru a-si vedea scopul dus la bun sfirsit. Nu am fost singurul care si-a exprima opozitia in mod public si am si azi credinta ca nu am fost factorul decisiv in decizia colectiva luata la Georgetown University de a oferi postul unui alt candidat universitar. Azi, imi zic, mai in gluma sau mai in serios bine ca V. Tismaneanu nu l-a plasat in acea pozitie pe prietenul sau apropiat Sorin Antohi sau pe Mihnea Berindei. „Popularitea” de care se bucura in mass media romaneasca cei doi prieteni apropiati ai dlui V. Tismaneanu ma scuteste de a intra in detalii.

Fata in fata cu Traian Basescu

A doua oara, interventia mea s-a produs mult mai tirziu cind se discuta deja public numirea sa ca sef al Comisiei prezidentiale pentru studierea comunismului. Nu trebuie sa fii mare expert ca sa intelegi ca abordarea in maniera credibila a unei teme atit de importante pentru trecutul dar si viitorul Romaniei trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii minimale:

– sa aiba sprijinul neconditionat al clasei politice si a ocupantilor principalelor ramuri ale puterii de stat; deci sa existe vointa politica pentru succesul unui asemenea proiect;
– elaborarea Raportului sa fie incredintata unei structuri (in cazul discutat unei Comisii) din care sa faca parte doua categorii de oameni: personalitati cu o reputatie profesionala si morala impecabila care se bucura de respectul marii majoritati a populatiei; cetateni, care prin experienta nemijlocita in raport cu fostul regim politic reprezinta in mod echilibrat dincolo de orice dubiu la nivelul perceptiei publice un punct evaluativ de referinta obiectiv; evident ca in orice alta structura similara, comisiei urmind a-i fi augmentata un aparat tehnic de prelucrare a informatiilor;
– evaluarile si recomandarile Comisiei sa fie elaborate intr-o maniera care sa aiba efecte practice nemijlocite in viata publica, inclusiv de ordin legislativ;
Nici una dintre aceste conditii nu aveau cum sa fie indeplinite din start numindu-l pe V. Tismaneanu la sefia acesteia indiferent cit de prezidentiala s-a dorit a fi aceasta decizie.

Basescu incoltit de grupurile de interese politico-economice

Si acum e momentul sa lamurim citeva lucruri cu privire la geneza deciziei presedintelui T. Basescu. O decizie luat in circumstante speciale dictata de raportul de forte pe scena politica romaneasca. In acel moment presedintele T. Basescu intrase deja in conflict acut cu principalele grupuri de interese politice, economice si financiare ce dominau copios Romania post-decembrie 1989. Baza sa de sustinere la categoria acestor grupuri desi semnificativa nu puteau egala puterea si influenta celor dintii. Principala baza de sprijin raminea o parte insemnata a opiniei publice care a si facut posibila alegerea sa in fruntea tarii. Ca in orice sistem politic factorii politici au nevoie si de sprijinul intelectualitatii sau ma rog a partii celei mai vizibile in spatiul public. Tributar ca mai toti politicenii romani ideii ca vectorul extern occidental este una din cheile asigurarii succesului si sprijinului regimului respectiv presedintele T. Basescu a acceptat o alianta ad-hoc cu gruparea zgomotoasa a celor ce s-au erijat in promotorii de virf a valorilor democratice liberale, recte grupul de interese ce face obiectul prezentei discutii. In schimbul activismului deschis pro-TB (ca profesionisti ai propagandei politice) presedintele le-a dat la schimb pozitiile de conducere solicitate in institutiile mentionate anterior. Grupul respectiv avea sa puna mina pe pirghiile institutionale la care au rivnit de ani de zile prilej de a-si instala si largi sub aspect organizatoric reteaua. Un obiectiv strategic neatins nici macar in perioada administratiei Constantinescu, primul presedinte adus la putere avind ca forta motrice organizatiile societatii civile.
Cind am citit afirmatia ca V. Tismaneanu se bucura de increderea presedintelui T. Basescu m-a bufnit instantaneu un ris homeric.

Nefastul Plesu

Personajul a fost introdus pe usa din spate a scenei politice de catre dl.Plesu si alti intelectuali cu staif ai regimurilor post-decembrie 1989. Ideea dlui. presedinte de a institui Comisia prezidentiala si a o da pe mina prietenului dvs. a avut un singur scop: de a capitaliza politic masiv pe plan intern si mai ales extern pe un subiect atit de delicat. Un subiect care atirna greu in traista politicii externe romanesti si nu putea fi scos cu nici un chip de pe agenda internationala. Nu voi merge pina acolo incit sa afirm ca in mod intentionat cunoscind foarte bine situatia raporturilor de forte din Romania presedintele T. Basescu prin nominalizare a compromis intentionat intregul proiect la capitolul credibilitate. Ce insa a devenit extrem de vizibil dupa prezentarea de catre el insusi a unei extrem de sumare formule a Raportului final in parlament este totala lipsa de apetit pentru a forta aplicarea in practica a recomandarilor menite sa aiba forta legislativa.

Presedintele T. Basescu avea sa fie supus pe drept ulterior si unui tir mass media nu numai din partea celor interesati la modul personal (membrii fostei nomenclaturi) sa boicoteze Raportul dar si a celor care prin definitie ar fi trebuit sa fie in tabara sustinatorilor acestui Proiect (militantii anti-comunisti, victimele fostului regim, conducerea Bisericii Ortodoxe, etc.). Inclin sa cred ca presedintele a tras invataturile din greseala savirsita si unde cum se spune planul de acasa nu s-a potrivit cu cel din tirg. Cit despre anti-comunismul feroce in plan ideologic al presedintelui, invit pe toata lumea sa-i reciteasca declaratiile publice. Nu este un sustinator al comunismului dar nici un militant al anti-comunismului. E un om cu orientari politice absolut pragmatice. Ultima greseala ar fi sa-l considerati dle Tudoran pe presedintele T. Basescu un naiv in evaluarea lui V. Tismaneanu. Chestia cu increderea reciproca e o gluma si inca nu una de buna calitate.

Presedintele T. Basescu stia foarte bine caracterul traseist politico-ideologic al prietenului dvs. care ca sa va folosesc expresia „crosetase” deja in cel mai pur stil mercenar pe rind „loialitati’ succesive fata de Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu si acum venise rindul lui. Si era sa uit, V. Tismaneanu a mai fost la inceputul anilor 90, e drept putin mai discret din cauza circumstantelor politice si …monarhist!, participind ca balon de incercare la lansarea campaniei cunoscute de reintoarcere in tara a fostului monarh.

Hopa-marxisto-comunisto-leninisto-ceausisto-social-iliescian-liberalo-tapo-popularo-neoconservator de stramba-dreapta

In plus, acceptarea tezei atit de vehiculata cu aplomb de cercul prietenilor dvs. ca orice intelectual are dreptul sa-si corecteze la un moment dat in viata optiunile politico-ideologice intimpina in cazul prietenului dvs. o mare problema: mai intii a fost marxist si comunist infocat; apoi a trecut la social democratie cind l-a cultivat de dl. Ion Iliescu; apoi s-a reciclat la un fel de liberalism cind s-a aciuat pe linga presedintele Emil Constantinescu (si pe care acum il critica in termeni foarte aspri ca sa nu folosesc un alt termen); in sfirsit acum de cind este in colegiul Institutului infiintat de PD-L, adica partidul presedintelui T. Basescu care a sarit scurt de la Internationala Socialista la Miscarea populista (PPE in parlamentul european) este evident un …adept al dreptei doctrinare conservator populiste! Prietenul dvs. pare a fi un perfect Hopa Mitica in breasla convertitilor ideologic care schimba atasamentul doctrinar mai ceva decit copii cuminti batistele…
Ce mai urmeaza? Raspunsul este foarte simplu: depinde de culoarea politica a celui ce va veni in viitor la cirma puterii.

Profesorii de minciuni

Revenind la oile noastre cum se spune, drept urmare, intreagul proiect antamat sub umbrela Cotroceniului s-a transformat de la bun inceput intr-o susanea din care seful Comisiei, adica prietenul dvs., sub privirile ingaduitoare ale presedintelui T. Basescu si-a construit o platforma de vis pentru lansarea unei campanii publice fara precedent in favoarea cultivarii sistematice a propriei imagini publice. Tinta: V.Tismaneanu pe post de salvator al constiintei politice a neamului romanesc. In orgoliul sau nemasurat dar si de teama unor competitori profesionali autentici V. Tismaneanu a numit in Comisie oameni care nu ar fi indeplinit in cazul unei selectii corecte nici macar baremul de a lucra in aparatul tehnic al acesteia. Oameni cu o experienta profesionala insuficienta in raport cu obiectivul Comisiei dar care in calitate de prieteni si dependenti ai sefului Comisiei reprezentau garantia ca nu-i vor da dureri de cap la actul final al impartirii „meritelor” publice. Nimeni nu a protestat fie si din orgoliu profesional minimal de ce Comisia prezidentiala s-a transformat peste noapte exclusiv in Comisia Tismaneanu. (Si nu.. Ierunca- Lovinescu, din respect pentru „marii inaintasi”- nota mea, VR :). In aceste conditii esecul politic al actiunii a fost garantat de la bun inceput spre satisfactia „fostilor” care pentru moment chiar isi vazusera amenintate sinecurele izvorite din apartenenta la „noua clasa politica” in fapt in majoritatea ei componenta de baza a vechii nomenclaturi care si-a lipit singura, prin reciclare, peste noapte, noua eticheta ideologica.

Metoda „suveica-retur”

Analiza ar fi insa incompleta daca nu as aduce la masa discutiei si citeva lucruri despre tehnica „originala” folosita de V. Tismaneanu pentru a crea precum in studiourile hollywoodiene imaginea morganatica a unui om cheie in evolutia relatiilor romano-americane de dupa 1989. Morisca creata a lucrat citva ani buni pe ambele maluri ale Atlanticului dar a ramas lucrativa dupa 1996-1997 doar pe malurile Dimbovitei. Totul a inceput cu ideea ingenioasa de a intra in contact cu conducerea FSN, respectiv dl. Ion Iliescu sub pretextul unui interviu pentru o revista cu profil politic americana. Drept urmare a solicitat redactiei o delegatie scrisa care sa-i permita intrarea la cabinetul dlui Ion Iliescu. Cum evenimentele din Romania se aflau din plin in atentia mass mediei dar si a cancelariilor occidentale conducerea redactiei i-a dat delegatia. Evident ca atunci cind V. Tismaneanu a anunat partea romana ca a venit sa ia un interviu sefului FSN pentru mass media americana usile i s-au deschis automat. Prietenul dvs. nu a scapat desigur ocazia de a vorbi despre relatiile si intrarile sale speciale in culisele politice americane, respectiv Departamentul de Stat si Congresul SUA. Reflexele pavloviene ale factorilor politici din Romania au functionat perfect. Pasul intii al moristi deci a fost un succes.

CIA a oprit morisca: deces profesional si academic definitiv

La reintoarcere, dupa inminarea interviului sau ma rog a ceea ce a reprezentat discutia de rigoare V. Tismaneanu a oferit celor din Departmanetul de Stat, respectiv celui ce raspundea de desk-ul Romania dar si celui din sectorul de resort din cadrul directiei de cercetare si intelligence, informatii evaluative obtinute cum se spune la prima mina despre situatia din tara. Suveica retur. Situatia apoi avea sa devina un mecanism repetitiv: in Romania prietenul dvs. juca precum in cazul cacialmalei la jocul de poker, cartea unui vector american important ce nu poate fi minimalizat sau neluat in seama; in Statele Unite juca rolul marelui expert in probleme romanesti si sursa de informatii credibile prin contactele directe avute la nivelul liderilor politici romani. In Statele Unite morisca s-a oprit insa curind, la data mentionata mai sus, in momentul in care „expertul” V.Tismaneanu s-a discreditat definitiv la Departamentul de Stat prin furnizarea de informatii si evaluari total eronate despre situatia politica din Romania. Deces profesional si academic definitiv. Factorii politici seriosi din Romania aveau sa constate cit de curind la rindul lor ca pretentia lui V. Tismaneanu de a fi un factotum al relatiilor romano-americane este absolut imaginara. Si ca de fapt, numai doi americani de origine romana au jucat in limitele rationale de functionare ale aparatului guvernamental american un asemenea rol important.

Nici in plan academic, ca expert in problematica comunismului romanesc prietenul dvs. nu a obtinut in mod real recunoasterea cercurilor academice americane traditional implicate in studierea problemelor romanesti. Pentru ultima sa carte caracterizarea a venit in mod necrutator: „abordarea nu intruneste conditiile de rigurozitate documentara pe baza studiului materialelor de arhiva pentru a fi calificata ca stiintifica”. Ma refer desigur la istoria politica a PCR. O opinie neinstituionala dar venita nu din gura oricui. Declaratiile favorabile ale altor academici pe care V.Tismaneanu ii citeaza ad nauseam se va observa ca sint de serviciu, cei in cauza facind parte din cercul sau de prieteni sau aliati ocazionali.

Atacul pe sub birou

In sfirsit, dar nu in cele din urma, sa va mai reamintesc un incident extrem de semnificativ nu numai pentru caracterul prietenului dvs. dar si a modului de operare cind se izbeste de ceea ce nu-i convine. Intre cei care in mod public s-au exprimat critic la adresa persoanei sale ca sef al Comisiei precum si a continutului Raportului final s-a numarat la un moment dat si specialistul care a ocupat un timp si postul de sef al biroului Romania din cadrul CIA. Cercetator stiintific de meserie si bun cunoscator al realitatilor romanesti si-a permis sa faca o analiza serioasa a limitelor si neajunsurilor Raportului final in nume propriu, de pe pozitii intelectuale, citind deopotriva si alte observatii critice facute de cercetatori cu reputatie ca Michael Shafir sau analisti ca Ciprian Siulea si altii. Ca represalii, prietenul dvs. a organizat o ambuscada ce nu poate trezi decit dezgustul si dispretul oricarui om de buna credinta. Prin intermediul unei conectii politice personale (ticalosia ca si prostia sint universale deci nu se opreste la granitele Romaniei) a plasat in mod mascat sub o forma diabolica la institutia amintita ideea ca unul din functionarii acesteia atacind Raportul Tismaneanu, ca raport insusit de insusi presedintele Romaniei creeaza impresia ca Statele Unite dezavueaza cvasi-oficial insasi ideea „revolutionara” de condamnare a comunismului in aceasta tara. Ce mai incolo – incoace, eveniment grav, ce poate crea confuzii nedorite in intelegerea politicii americane fata de Romania. Sa mai precizez ca asa cum bine stiti, functionarilor publici americani nu li se permite sa exprime pozitii in probleme ce ar putea crea confuzii la adresa intelegerii pozitiei oficiale a Washington-lui. Iar cind o fac trebuie sa obtina aprobare prealabila. Dar analistul desk-lui pe Romania din cadrul CIA isi exprimase pozitia in chestiune ca intelectual – si nu ca functionar al serviciului de informatii – pe blogul sau personal, de unde dl. Roncea l-a preluat, cu acordul acestuia, in cotidianul „Ziua”. Nimeni nu poate controla astfel de preluari in ziua de azi. Cert este ca prietenul „Volo” a cerut nici mai mult nici mai putin decit capul analistului CIA publicat de Roncea in „Ziua”, in virtutea „crimei” comise, deci sa fie dat afara. Ceea ce desigur nu s-a intimplat citusi de putin, luind doar o sapuneala pentru a fi avut proasta inspiratie de a-si exercita dreptul unui demers critic intelectual la adresa a ceea ce a considerat ca este o productie chioara si schioapa. De retinut insa pentru toata lumea cam cum isi regleaza V. Tismaneanu conturile cu colegii sai din mediul academic fie aici in Statele Unite fie in Romania unde are la dispozitie o haita intreaga de gonasi. Si evident nu numai din mediul academic…

Noua meserie din nomenclatorul Cotrocenilor: analist sinecurist pe viata

Cum proiectul cu Raportul a cam intrat in uitare in absenta obiectului muncii ce il poate mentine in atentia agorei, dl.Tismaneanu in prezent desfasoara intens o noua susanea via prietenul sau Iliesiu. Acesta din urma trimbiteaza pe toate canalele publice posibile alaturi de alte „voci independente” evident (a se citi acoliti si aliati ai lui V.T.) despre necesitatea infiintarii unei Comisii prezidentiale care sa se ocupe de anchetarea evenimentelor din decembrie 1989 si apoi a celebrelor mineriade. Prietenul dvs. „Volo” ar fi stat el ca si altii ceva mai prudent pe bara spectatorilor la conflictul pro si anti T. Basescu daca nu ar fi socotit ca intrind in arena, asa cum spuneti pe post de agent electoral, nu ar fi mizat prin aceasta miscare sa faca o investitie care dupa potentiala victorie a candidatului sustinut ii va aduce sefia mult doritei noii Comisii prezidentiale.

Pamfletarul de serviciu al unei galerii in picaj

Ar mai fi inca multe, multe lucruri de spus la acest capitol dar deja cred ca am pus greu la incercare puterea de lecturare a cititorilor.
Am sa inchei dle Tudoran cu un citat cu care am fost si sint si azi absolut de acord: „Cum stau prost cu timpul,” zice autorul, „mi-ar fi fost mai usor sa va raspund dvs. si colaboratorilor dvs. cu un pamflet. Dar pamfletele nu rezolva mai niciodata nimic. Ele fac doar deliciul galeriei si cam atit…”
Cine este autorul? Dvs., adica Dorin Tudoran si este un extras din „scrisoarea deschisa” adresata parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa (sa-i fie tarina usoara!) prin intermediul revistei „Lumea Libera” nr. 156 din 28 septembrie 1991 (click foto dreapta jos). Subiectul? O polemica aprinsa despre cine are dreptul sa preia conducerea sectiei canadiano-americane a Aliantei Civice.
Si atunci cum ramine cu practicarea continua de catre dvs. a stilului pamfletar la adresa cercului dvs. de prieteni din nucleul „civic” si inclusiv la adresa lui V. Tismaneanu precum ultimul postat pe blogul dvs.? Doar pentru deliciul galeriei ?

Numai bine,
Liviu Turcu

P.S. : Dupa publicarea primei parti a interventiei mele desi ati declarat ca veti astepta mai intii sa cititi intregul text nu v-ati putut abtine facind urmatorul comentariu: ” Nu stiu la ce Institut si neintelegeri financiare te referi. In anii aceia existau multe initiative „pro-Romania”. Existau si cereri de finantare, evident.
Unele proiecte au parut finantatorilor mai convingatoare, altele au parut mai putin convingatoare. Ca se pot insela si finantatorii – adevarat. Cererea de finantare la care am participat (sub egida FPRI) a fost aprobata de National Endowment for Democracy. Asa a aparut revista Agora intre 1987 si 1993. Gandindu-ma la aceasta realitate – pe care cred ca e greu sa o „demantelezi” – ma intreb ce vrei sa spui cu „dispretul autoritatilor autohtone”?”

Mazilirea si umilirea „d-lui” Parinte Gheorghe Calciu, dupa 21 ani de temnita comunista

Dle Tudoran,

Referinta mea in partea I-a nu are nici o legatura cu cele mentionate de dvs., adica proiectul Agora s.a.m.d.
Eu am facut trimitere la „Institutul pentru Credinta si Libertate” (Faith and Liberty Institute) fondat de parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa si Victor Gaetan. In calitate de co-presedinti primul miza pe calitatea publica recunoscuta de dizident politic iar cel de al doilea pe cea de expert, bun cunoscator al culiselor politice americane in calitatea de fost asistent al speaker-lui Camerei Reprezentantilor, Tip O’Neil.
Institutul a fost creat exact in contextul descris mai sus cind administratia Reagan a creat National Endowment for Democracy ca centru coordnator si de finantare a activitatilor menite sa incurajeze fortele capabile sa determine democratizarea in societatilor comuniste. Din Colegiul de conducere al Institutului au facut parte importante personalitati americane de orientare politica conservatoare care erau familiarizate cu tematica romaneasca. Potrivit declaratiei lui Victor Gaetan (dar confirmata mie si de parintele Calciu mai tirziu) in vara anului 1986 Carl Gershman, presedintele N.E.D, l-a invitat pe Victor Gaetan sa se intilneasca la Philadelphia cu Michael Radu si V. Tismaneanu pentru a discuta o posibila aliniere de forte sub egida Institutului. Cu ocazia discutiei V. Tismaneanu a propus ca cei doi co-presedinti sa accepte includerea in Colegiul de conducere al Institutului a propriei persoane, a lui Radu Michael, plus a dvs. dle Tudoran urmind sa fie apoi „imbunatatita” componenta acestuia si cu alte participari ce vor fi precizate ulterior. Dl.Victor Gaetan afirma ca V.Tismaneanu ar fi adus drept argument suprem in favoare schimbarilor solicitate citez ” ar fi mult mai relevanta participarea mea (V.T.), a lui Radu (Michael) si Dorin Tudoran, ca elemente cunoscute in Romania si cu audienta in bordul N.E.D.,(referinta la distribuirea de fonduri de sustinere) decit a unui preot, cu multe bube in cap si a unui „extremist” fost ambasador fie el si american la Bucuresti (referinta este la ambasadorul David Funderburk), etc.”.
Ca totul a ramas o vreme in coada de peste cum se spune dupa care a urmat ruptura datorita refuzului ferm al celor doi co-presedinti de a da curs propunerilor este o alta poveste. Cert ramine faptul ca in urma incriminarilor reciproce pe culoarele mecanismului politic american rezultatul a fost discreditarea pe ansamblu a ambelor parti. De aici formularea mea cu „dispretul” si dezamagirea autoritatilor mentionate de arbitra la infinit acest conflict. Pierdere clara pentru Romania. 

PS: Polemica dintre Liviu Turcu şi Dorin Tudoran are un singur, mare, defect: s-a declanşat în plină campanie electorală, ceea ce nu poate genera decât suspiciuni cui privire la sinceritatea luărilor de poziţie. Nenorocirea face ca Vladimir Tismăneanu, subiectul central al harţei, să fie un susţinător al preşedintelui Traian Băsescu şi, tocmai de aceea, victima unor atacuri suburbane din partea lui Cornel Nistorescu, unul dintre tonomatele aruncate în joc de mafia politico-financiară care doreşte capul lui Băsescu. Deşi argumentaţia logică, rece, tăioasă şi aproape chirurgicală a lui Liviu Turcu pare credibilă, ea nu justifică decât un punct de vedere exprimat de un grupuscul de interese aflat în conflict deschis cu grupul Tismăneanu (Dan Badea)

Răspunsul lui Dorin Tudoran la scrisoarea lui Liviu Turcu: CEAŢA CE VINE DIN SPION (Dorin Tudoran)

Dorin Tudoran i-a răspuns astăzi punctual, pe blogul său, lui Liviu Turcu, după ce acesta din urmă i-a adresat o lungă scrisoare deschisă, postată pe blogul lui Victor Roncea şi preluată de mine (aici şi aici). Deranjat de reluarea unor afirmaţii mai vechi făcute de Dorin Tudoran, fostul ofiţer CIE Liviu Turcu a încercat să radiografieze „grupul politico-ideologic” la care ar fi fost anexat fostul disident român, grup controlat de Vladimir Tismăneanu. Mai mult, identificându-l pe Tismăneanu drept nucleul acestei polemici, Liviu Turcu a oferit informaţii extrem de interesante despre ascensiunea sa ante şi post revoluţionară, precum şi despre modul în care Tismăneanu s-ar fi folosit, în acest scop, printre altele, şi de imaginea şi prestigiul lui Tudoran.
Răspunsul lui Dorin Tudoran, scris pe acelaşi ton academic, nu este mai putin interesant, cu atât mai mult cu cât el se termină cu o propunere împăciuitoare. „În final, vă propun un târg, spune Dorin Tudoran. Acceptați-l. E foarte avantajos pentru dumneavoastră: Eu continuu să vă tratez drept sociologul Liviu Turcu, uitând de ofiţerul de Securitate cu acelaşi nume care v-a uzurpat existenţa timp de paispezece ani (1975-1989). Estimp, dvs. continuaţi să mă trataţi drept ce am fost, sunt şi rămân, Dorin Tudoran„. De ce ar fi târgul propus de Tudoran „foarte avantajos” pentru sociologul Liviu Turcu, nu ştim încă. El vine, însă, înainte ca Liviu Turcu să fi terminat ceea ce avea de spus.Iată mai jos răspunsul lui Dorin Tudoran, preluat de pe blogul acestuia. (Dan Badea)

CEAŢA CE VINE DIN SPION 
    – Răspuns dlui Liviu Turcu
Domnule Liviu Turcu,
Răspund aici primei părţi a scrisorii deschise pe care mi-aţi adresat-o pe blogul dlui Victor Roncea, duminica, 30 august (http://victor-roncea.blogspot.com/2009/08/dr-liviu-turcu-vs-dorin-tudoran-fostul.html). Din lipsă de timp, voi folosi textul dvs., aşa cum a fost postat – fără semne diacritice româneşti.
Comentez tot aici, în capitolul Acum şi peste 200 de ani, doar două afirmații ale dvs. din partea a doua a scrisorii pe care mi-o adresați la 2 septembrie (http://victor-roncea.blogspot.com/2009/09/dr-liviu-turcu-vs-dorin-tudoran-si.html).
Îmi este  greu să ghicesc dacă şi când voi avea răgazul să vă răspund la afirmații din părțile următoare ale scrisorii dvs. Dacă vă răspund, veţi afla. Dacă nu, nu o luaţi ca pe un semn de timiditate. Ar putea fi doar hotărârea de a nu prelungi o discuţie care, cel puţin pentru mine, pare a nu duce decât la stimularea unui apetit, și așa mare, pentru senzațional, speculații, fabulații și confabulații, propensiune pe care acest blog nu își propune să o încurajeze.
Intenţionam să răspund o singură dată, după ce veţi spune tot ce aveţi de spus. Se întâmplă, însă, că mă aflu între două călătorii și angajat în finalizarea unor proiecte semnificative, în vreme ce dvs., deși la fel de ocupat, îmi păreți angajat într-un demers de lungă durată. Este un efort epopeic pe care nu ştiu dacă voi putea să-l urmăresc în întregime.Scuzele

Citaţi următoarele din textul meu Bobinocarul şi energumenii, publicat în urmă cu trei ani în Jurnalul Naţional şi postat în acest an pe blgul de faţă.:
“Un sfat: Volo, inapoi la carti.
O rugaminte: data viitoare cind mai defecteaza dl. Turcu, nu ma ruga sa-l intilnesc. Recunosc, e ‘un tip eminent’, care poate deschide toate usile, chiar si buncarul in care zac sutele de mii de dolari pe care ti le-ar fi pasat dl. Patapievici, dar nu sunt ‘precis’ ce fel de om este prietenul tau. Mai inchide din usi. Nu de alta, dar e curent si, dupa cum simti, te trage.”

Şi comentaţi:
Mai intii retin tonul peiorativ absolut minimalizator in termeni valorici morali referitor la decizia mea de a ramine in occident si care a fost urmata de condamnarea mea la moarte in contumacie.”

Aveţi dreptate. Faptul că textul respectiv era scris pe un ton ironic iar paragraful incriminat se adresa altcuiva şi nu dvs. nu pot constitui o scuză. Scuzele, vă rog să le primiţi acum, aici, împreună cu asigurarea că nu am minimalizat niciodată hotărârea dvs. de a rămâne în Occident.

Croşetarea adevărului
Reamintiţi ce îi scriam dlui Roncea:
“La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraf; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.”

Şi comentaţi:
“Deci, cu alte cuvinte m-am inselat cind am gindit ce am gindit acum trei ani. Mea culpa.
Continuati sa afirmati sus si tare cum se spune ca ceea ce ati afirmat in doua rinduri este un ‘adevar’ ce nu poate fi ‘crosetat’.
O adevarata ofranda depusa pe altarul deontologic jurnalistic.
Dupa precizarile ce urmeaza sper ca atit personal cit si eventualii cititori de buna credinta vor avea in sfirsit o perceptie corecta a situatiei reale.”

Adevărul a cărui croşetare nu am dorit să o fac era păstrarea paragrafului incriminat de dvs. Dacă îl eliminam, cum m-am gândit o clipă să procedez, puteam fi pus pe două coloane şi acuzat de… croşetare. Din două opţiuni — niciuna ideală – am ales păstrarea citatului.  Un motiv de confuzie este şi acela că, atunci când îi transmiteam dlui Roncea un mesaj privat, nu mi-am făcut prea multe griji cu editarea lui. Nu am bănuit că dl Roncea îl va face public — nimic de ascuns, doar că, pentru mine, graniţa între public şi privat rămâne în picioare.

Despre ”materiale de serviciu”
Afirmaţi:
Atunci, din motive pe care le voi explica mai tirziu am preferat sa nu va dau o replica corectiva cu speranta ca eroarea comisa a fost un simplu derapaj impus de circumstantele scrierii unui “material de serviciu” si dictat de obligatiile apartenentei la grupul de interese ce-l sprijineau neconditionat pe Vladimir Tismaneanu.”/…/”Mai apoi, intelepciunea cea din urma mi-a impus teza mentionata mai sus adica cea cu ‘Treaca de la mine…ce nu face omul pentru o piine alba sau poate chiar o felie de cozonac…”.
Apoi precizaţi, pentru generaţiile mai tinere:
“Pentru cei mai tineri precizez ca un ‘material de serviciu’ reprezinta in gazetarie elaborarea constienta a unui comentariu in care sub aparentele maxime ale unei asa zise obiectivitati se plaseaza prin manipularea abila a unui amestec de informatii corecte cu informatii false idei si teze menite sa trimita opinia publica intr-o directie aflata in grav conflict cu realitatea. Cu alte cuvinte este un instrument ‘clasic’ utlizat in tehnica dezinformarii de tip ‘gri’. “

Sunteţi o excepţie. Cine a citit  cu atenţie textul meu — şi în 2006 şi acum — a înţeles că numai de sprijin necondiţionat nu era vorba. Credeam că era foarte clar pentru toată lumea că am postat un articol publicat acum trei ani, tocmai spre a dovedi că respectul şi dragostea mea pentru un om nu implică un sprijin necondiţionat, în orice fel de situaţie.
Nu trebuie să vă uitaţi  mai departe de textul discuţiei noastre, difuzată de Vocea Americii, text pe care l-aţi publicat în Jurnalul Naţional, în ziua de 6 noiembrie 2006, spre a descoperi, în propriile dvs. cuvinte, ce a trebuit să faceţi sau doar să vă faceţi că nu vedeţi  pentru a mânca pâinea albă şi cozonacul Securităţii. E înţelept ca, înainte de a se uita la masa altuia, fiecare din noi să se uite la farfuria de sub nasul propriu. Altfel, riscăm să avem tot felul de vedenii.

Acum şi peste 200 de ani
În legătură cu acuzaţiile pe care le-aţi adus şi înţeleg că le aduceţi în continuare dlui Tismăneanu şi Institutului Cultural Român, îmi comunicaţi:
“Eu cind scriu ceva ma raportez in primul rind la verificarea in timpi istorici, adica afirmatiile facute sa reziste verificarilor si de acum si peste 200 de ani. Susaneaua mentionata de mine in comentariul meu de atunci a fost planuita in mod real si chiar si dupa ce a fost demantelata public a continuat in alte forme diluate. O simpla revizie financiara corecta la Institutul Cultural Roman ma va confirma.”
Foarte bine, dle Turcu!  Cum nu am vreo legătură nici cu ce numiţi “şuşanea menţionată”, nici cu ceea ce alţii ar putea numi, bănuiesc, “o iniţiativă a ICR”, aştept în deplină linişte prezentarea probelor.
Printre informațiile pe care le oferiți opiniei publice despre trecutul dlui Vladimir Tismăneanu prin intermediul …(vezi continuarea aici)

Atacat din nou de Dorin Tudoran, Liviu Turcu ripostează (Partea a II-a)

Liviu Turcu revine cu partea a doua a „mustrării scrise” aplicată, academic, lui Dorin Tudoran

Domnule Dorin Tudoran,

La inceputul interventiei mele postate pe blogul d-lui V. Roncea ca PARTEA I am mentionat: „Decizia de a interveni public de asta data are la baza trei motive pe care le consider demne de acest efort. Primul, are drept scop clarificarea sub aspectul acuratetei (…) a afirmatiilor incorecte in raport cu realitatea, pe care le-ati facut initial in articolul „Bobinacarul si energumenii” publicat in Jurnalul National in urma cu trei ani, dar pe care iata ca le repostati acum in 21 August 2009 ca pe un adevar indubitabil”.

Acum, dat fiind ca am lamurit din punctul meu de vedere aceste aspecte, iata cel de al doilea motiv: oportunitatea de a arunca o privire ceva mai atenta asupra grupului de interese politico-ideologice caruia v-ati atasat si indeosebi asupra celui pe care, in nenumarate rinduri il ultimii 25 de ani, l-ati numit prietenul dvs. apropiat, recte V. Tismaneanu.

Declar inca de la inceput ca fiecare om are dreptul sa-si aleaga prietenii pe care si-i doreste, indiferent de criteriul folosit in selectarea acestora, fiind in fond un drept uman elementar. Ca atare doresc sa elimin de la bun inceput orice confuzie, fie ea si involuntara, referitoare la aceasta chestiune. In egala masura insa, este la fel de adevarat ca, o data alegerea fiind facuta, cel in cauza isi asuma si consecintele morale ce decurg din aceasta optiune. De aceea mi se pare interesant sa zabovim o clipa asupra naturii relatiei pe care ati dezvoltat-o pentru un timp indelungat.

In ce ma priveste se intimpla sa va cunosc pe amindoi bine, poate chiar foarte bine si asta inca de la inceputul anilor 70. O perioada de aproape 4 decenii pe care fie si cei mai neincrezatori dintre cititori cred ca nu o pot ignora atunci cind voi face anumite judecati de valoare. Cind nu ai o baza de referinta documentara solida asupra subiectului supus discutiei, cel ce se aventureaza in a le face risca mult si inutil. Este drept ca, mai ales dupa 1989, asistam in mass media din Romania, din motive dintre cele mai meschine si nu de putine ori din lene si superficialitate, la raspindirea periculoasa in raport cu normele deontologice a practicii calificarilor servind preponderent unor scopuri manipulatorii si ca mijloc favorit de reglare a conturilor cu cei intrati in arena publica. Este inutil sa reafirm ca nu doresc sa fac parte din aceasta categorie.

Despre dvs., pentru care am nutrit de-a lungul anilor o reala simpatie, atunci cind am considerat ca ati
aparatvalori politice si morale importante pentru binele general, nu am scris, din cite imi amintesc, nimic.

Idem si pentru situatiile in care m-am disociat, tot la modul singular, atunci cind nu l-am mai recunoscut pe acel Dorin Tudoran pe care il cunoscusem cindva. Nu avem deci o istorie a “rafuielilor” care sa greveze actuala discutie. Rezumind, avem asadar unele lucruri in comun, dar si foarte multe lucruri, mai ales dupa 1990, care ne despart la distanta de ani lumina. Iata, spre exemplificare, citeva dintre cele apartinind primei categorii: noi doi, adica dvs. si cu mine, apartinem aceleiasi generatii universitare; intimplarea face sa-mi fi fost destul de familiar (vedeti ca folosesc termenul ‘destul’ in mod intentionat) fie si la modul indirect, avind cunostinte comune in lumea literara si a publicisticii vremii. Stiu ca ati fost unul din cei mai promitatori poeti ai
generatiei noastre, ati si luat un premiu national al Uniunii Scriitorilor si din aceasta postura cariera dvs. parea a avea un viitor stralucitor. Sansa de a calatori in occident, la virsta potrivita, v-a oferit ocazia de a lua un prim contact cu o lume pe care, ca si mine, nu aveati cum s-o cunoasteti, datorita virstei, decit din carti sau din relatarile celor mai virstnici. Pe amindoi ne-au prins evenimentele din anul 1968 (invadarea Cehoslovaciei de catre pactul de la Varsovia care, place sau nu, a produs la noi un reviriment important in constiinta nationala) in plin proces de formare intelectuala si de aliniere cultural ideologica in sensul pozitiv al expresiei.

Amintesc fie si pe scurt toate aceste lucruri pentru ca cititorii sa inteleaga ca decizia dvs. de a intra in dizidenta politica in raport cu fostul regim nu s-a nascut, asa cum a fost cazul cu multi altii, din frustrarea mostenirilor de ordin biografic, sau ca urmare a izolarii si prigonirii din acest motiv de către autoritatile comuniste. Una era sa fi provenit dintr-o familie cu un trecut istoric politic sau socio-ideologic incriminat de regim si cu totul altceva sa ai sansa sa-ti urmezi procesul educational si cariera profesionala fara nici un fel de obstacole de aceasta natura. Despre segmentul privilegiatilor apartinind elitei partidului comunist, categorie din care fac parte si V. Tismaneanu si restul cercului sau de prieteni care formeaza azi “nucleul” propagator al valorilor democrat liberale, nu este “politically correct” sa discutam, intrucit, nu-i asa?, copiii nu pot fi raspunzatori pentru activitatile parintilor. De acord, pina la punctul in care punem in discutie conditiile exceptionale, in raport cu restul populatiei, recte accesul acestora la resurse speciale de informare si formare educationala. Caci, fiul unui taran din Baragan sau fiul unui muncitor din Braila a avut, amintind aceste diferente de “environment”, un serios handicap in formarea intelectuala in raport cu cei mentionati, oricit de dotati de la natura ar fi fost la capitolul IQ. Mediul in care un copil sau un tinar se formeaza este, si o stiti foarte bine dle Tudoran, de o importanta capitala, mai ales la capitolul vectorilor inclusi azi in ceea ce se numeste inteligenta sociala. Adica, mai simplu spus, dezvoltarea deprinderilor de a intelege si a folosi eficient mecanismul relatiilor inter-umane pentru promovarea propriilor interese personale sau de grup.

Iar cind discutam despre relatiile, sau cum se zice azi, despre capacitatea de ‘networking’ in domeniile politic, economic si social, marimea handicapului amintit creste in progresie geometrica. Rezultatul unei asemenea situatii poate fi in final extrem de socant intre cele doua categorii. Folosind o comparatie cam vulgara dar extrem de simbolica pentru analiza de fata se poate afirma ca diferenta marcheaza deosebirea intre a intra in viata, la un IQ egal, ca o fatuca virgina si una deja cu diploma de onoare la unul din stabilimentele de la Crucea de piatra.

Am facut aceasta paranteza pentru luarea la cunostinta de catre generatia de azi dar si spre reimprospatarea memoriei ‘noilor politruci’ ai regimului care au decis sa ignore mai mult ca oricind in mod intentionat aceste circumstante. Primii o fac din necunoastere, iar cei din urma, asa cum am mentionat deja, in scop pur manipulativ defensiv.

Cind, inspirat de Carta 77 dar si de pozitia altor intelectuali progresisti est-europeni, dvs. ati decis sa deveniti ‘dizident’ (un termen care avea sa fie ulterior masluit in raport cu sensul semantic initial), pentru mine este limpede ca ati facut-o la modul sincer, nobil si profund idealist. In acel moment ati fost si sper sa fi ramas macar in subconstient, in pofida realitatii din ziua de azi, in adincul constiintei dvs. un om profund cinstit. Pentru mine, este esenta ce a stat la baza judecatii facute anterior cind am explicat motivatia de a fi fost pentru mine, in 1989, “un aliat politic si ideologic natural”! Imi permit sa va atrag atentia ca exact in aceeasi perioada tinarul absolvent al facultatii de sociologie V. Tismaneanu intra in audienta, via relatiilor personale ale tatalui sau, la Leonte Rautu, marele pontif ideologic al Romaniei comuniste, pentru a fi primit cadru didactic la academia partidului „Stefan Gheorghiu”. Adica prin trafic de influenta. A fost refuzat in cele din urma, pe un motiv cit se poate de trivial pe care prefer sa nu mi-l amintesc in acest moment. Cum avea sa procedeze mai tirziu in viata de mai multe ori, dupa o noua incercare de a intra la „Stefan Gheorghiu”, via curtind-o pe fiica acestuia (a fost respins brutal), Leonte Rautu a cazut, pentru V. Tismaneanu, din postura de idol in postura de inamic pe viata. Cine va avea rabdarea sa citeasca sau reciteasca atacurile constante ale lui V. Tismaneanu, devenit peste noapte un anti-comunist feroce, va remarca cu usurinta cvasi permanenta acestei tinte ideologice.

In paralel, tot in aceeasi perioada cind dvs. va ocupati doar de activitatile literare, viitorul dvs. prieten scria pe rupte, as zice in disperare, pentru a-si folosi ‘inteligenta sociala’ si reteaua politica mostenita de la parinti, scuze, dar n-am incotro trebuie s-o numesc asa cum a fost, adica ‘cominternista’ , pentru a intra pe culoarele puterii ideologice a partidului comunist roman, acum autohtonizat in mare masura. De aici fundatura in care a intrat si avea senzatia ca nu va mai putea iesi niciodata. Despre productiile propagandistice de serviciu ale “prietenului Volo” s-a scris si se scrie si azi in mass media, asa ca nu trebuie sa mai intru in amanunte.

Sa mai amintim, din respect pentru realitatea istorica, ca dupa esecul de a deveni cadru didactic la academia „Stefan Gheorghiu” (mare pacat, pentru ca azi am fi avut mai putine probleme in societatea romaneasca) V. Tismaneanu a incercat sa intre ‘in sistem’ via Nicu Ceausescu (urmasera acelasi liceu si erau apropiati ca virsta), folosind inclusiv asocierea unei relatii prietenesti cu un alt fiu de activist de partid. Prieten care, asa e viata, avea sa-l prinda anul 1989 in postura de sef desemnat al Centrului cultural romanesc de la Roma.

Cu acesta, V. Tismaneanu pastrase, evident, de-a lungul timpului, legatura, in limita posibilitatilor si cu sprijinul mentorului comun si conducator al tezei de doctorat, profesorul Ovidiu Trasnea. Ca prietenul sau de ani de zile era desemnat in acea pozitie ca ofiter deplin acoperit al serviciului de informatii externe conteaza mai putin. Nu cred ca V. Tismaneanu stia asta si deci nu poate fi acuzat de nimic.

Cind V. Tismaneanu si-a ales tema studiului ‘Scolii de la Frankfurt’ a facut o alegere de ordin tactic incercind sa exploateze o tema ce tinea pagina intii in acel moment a dezbaterilor ideologice europene. Era ocazia, ca sa folosesc o expresie atunci des uzitata, “de a intra pe val” si deci de a iesi din anonimat. Tot la aceasta categorie se inscrie si participarea lui V. Tismaneanu la alcatuirea “Dictionarului politic” despre a carui valoare stiintifica cred ca nu e cazul sa mai vorbesc.

Si acum, dle Tudoran, ne apropiem de intersectia destinului dvs. cu cel ale lui V. Tismaneanu. Numai ca in loc sa va urmeze exemplul de a intra in conflict direct cu regimul (si aici, la nivel de caracter, distanta este stelara) a decis sa plece din tara cu sprijinul relatiei mamei sale, respectiv interventia Ghizelei Vass (foto stanga), sefa sectiei internationale a CC al PCR. El a obtinut astfel o viza turistica pentru a merge in vizita particulara la vechi prieteni ai parintilor sai apartinind cercurilor comuniste spaniole ( este vorba de perioada interbelica). Acolo, nu gaseste solutia de obtinere a unei vize de intrare in Statele Unite si, tot pe filiera relatiilor partidelor comuniste, se stabileste temporar in Venezuela. In explicatiile publice de tip c.v. prietenul dvs. afirma ca acolo a obtinut un fel de bursa culturala. Informatiile noastre, ale celorlalti, dar neverificate 100%, sint ca de fapt, in afara incercarii de a folosi Venezuela drept o trambulina mai favorabila pentru a intra in sfirsit in SUA, V. Tismaneanu si-a folosit timpul pentru a ajuta un membru marcant al partidului comunist local sa scrie o carte, ceva asemanator unor memorii. Nimic grav in sine, pentru simplul motiv ca V. Tismaneanu se sprijinea firesc pe cercul relatiilor parintilor sai, doar nu era sa foloseasca cercurile partidului falangist sau altor formatiuni ale dreptei politice.

Rocada ideologica a prietenului dvs. inca nu se produsese si trebuia sa se produca intr-un loc adecvat de mai mare vizibilitate: Statele Unite. In aceasta tara a intrat folosind din nou resursele parintilor (asta ca tot se vorbeste la infinit despre disjunctia ideologica intre parinti si noii activisti ai democratiei pur liberale) adica o casatorie cu o cetateanca americana de origine romana (fiica unei cunostinte a mamei sale). Despre efemeritatea si natura relatiei de conjunctura ii las pe altii sa se ocupe la revistele de can-can.

michael radu

Urmatorul moment cheie in cariera lui V.Tismaneanu a fost facilitarea de catre dl. Michael Radu (foto SUS), cercetator la Foreign Policy Research Institute in Philadelphia, de a lua, in sfirsit, un contact cu lumea cercetarii politice americane. Dl. Michael S. Radu a emigrat in Statele Unite in anul 1976 la scurt timp dupa ce a absolvit Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. S-a specializat dupa venirea in SUA pe problematica Americii Latine si ulterior pe subiectul terorismului international. De mortuis nis nili bonum. Daca afirmatia conform careia tatal lui Michael S. Radu a fost colonel, a activat in divizia sovietica Tudor Vladimirescu, a fost prieten cu tatal lui V. Tismaneanu si, ulterior, a participat direct ca activist la epurarile cadrelor militare din armata romana la Brasov, este corecta sau nu, asta o las pe seama cercetatorilor istorici din tara. Oricum, mai important pentru discutia de fata este relevarea continuitatii ideologice a lumii in care V. Tismaneanu s-a plasat inclusiv in faza preliminara a carierei sale din Statele Unite.

Instalarea la Casa Alba a noii administratii republicane prin presedintele Ronald Reagan avea sa creeze marea oportunitate a efectuarii rocadei ideologice a prietenului dvs. Noua administratie a decis atunci sa intensifice razboiul ideologic impotriva tarilor comuniste alocind pentru aceste activitati sume de bani foarte mari. Sub aspect organizatoric, a fost creat National Endowment for Democracy (NID) si, ulterior, pentru a imparti frateste fondurile, s-au creat cite un Institut de resort sub egida partidului republican si a partidului democrat. S-au scos noi publicatii destinate zonei respective, s-a sprijinit cu fonduri activitatile dizidente, acolo unde a fost cu putinta, s-a incurajat aducerea prin burse a intelectualilor progresisti ce puteau contribui la schimbarea regimurilor totalitare si s-au finantat lucrari, studii si carti pe profil. O poarta uriasa pe care avea sa intre, printre alti multi intelectuali, si V. Tismaneanu. Care a fost una dintre principalele tinte ale productiilor critice ale prietenului dvs., pe care deja aveati sa-l cunoasteti personal? Ati ghicit, probabil: Leonte Rautu, ca unul dintre principalii piloni ai stalinismului romanesc, chit ca acesta inca ocupa functii importante in “noul regim nationalist” al lui Nicolae Ceausescu.

V. Tismaneanu are un obicei: nu uita si nu-i iarta pe cei care nu au jucat cum a dorit el. Iar Leonte Rautu, in mod direct, si N. Ceausescu, la modul indirect (mai ales prin epurarea activului sosit din URSS), intrau perfect in aceasta categorie pentru ca nu au contribuit la lansarea carierei sale. Si inca de la ce tribuna si de pe ce platforma spectaculara! Intrat pe fagasul propagandei cultural-ideologice anti-comuniste, abordate indeosebi din perspectiva istorica, V. Tismaneanu era in acea perioada, practic, un necunoscut pentru cercurile academice americane specializate pe problematica romaneasca. Dar, despre asta, ceva mai tirziu.

Revenind la destinul dvs., dle Tudoran, trebuie mentionat ca dupa toate suferintele si avatarurile de ordin personal si familial, ca urmare a conflictului deschis cu regimul, ati fost practic expulzat din Romania comunista spre Statele Unite. Prima intrebare pe care ar trebui sa o puneti cercului dvs. actual de “prieteni” din nucleul societatii civile de azi, pe care ii serviti exemplar si care erau in acel moment in tara, este „unde erati dragi amici cind am ramas de unul singur in fata regimului?” Stiu ce vor spune, ca opresiunea regimului nu le-a permis, bla, bla…” Poate da, poate nu, nu toata lumea are stofa de a se lua la trinta cu un intreg sistem politic, dar amintindu-le asta (desarta speranta!) poate vor avea bunul simt de a se bate mai putin zgomotos cu caramida’n piept despre meritele si dreptul de a trage acum foloase camataresti pe seama acestui statut. Eu care cunosc, asa cum bine am spus anterior, ce vi s-a intimplat si inainte dar si dupa plecarea din Romania, inteleg probabil mai bine ca oricine (exceptindu-va desigur persoana ca si pe membrii familiei) SOCUL pshihologic avut la venire, ca urmare a tratamentului la care ati fost supus, inclusiv aici, in noua dvs. patrie adoptiva. Nu intru in detalii pentru ca nu este necesar.

Am amintit acest fapt doar pentru a-i determina pe cei mai tineri sa asimileze mai bine dictonul conform caruia “statele, ca si grupurile de putere, au in primul rind interese si nu prieteni” sau pe cel care spune ca “aparentele pot insela” daca se ramine doar la nivelul judecatii superficiale. Stiti bine ca nu sinteti singurul opozant al regimului care a trait o astfel de experienta,( cel putin la nivelul experientei preliminare). Si ajunşi aici, propun introducerea in discutia noastra a insusi conceptului central vehiculat in doctrinele liberal-democratice: cel al libertatii, inclusiv la nivelul existentei individuale. De la definitia de sorginte hegeliana si pina la cea de tip propagandistic, golita de orice continut in timpul razboiului rece, e o distanta uriasa. In Romania ea avea sa fie inlocuita dupa 1989, de către unii dintre activistii societatii civile, cu o matrice ideologica sufocanta, de un dogmatism si o disciplina de fier, care, prin comparatie, face ca perioada stalinista sa pare o gluma prosta.

Daca la partea cu idealismul/potentialul de sacrificiu etc. cred ca am avut intotdeauna un numitor valoric comun, viata ne-a despartit, asa cum am mentionat deja, dupa 1989, eu fiind in mod paradoxal la capitolul libertatii un pic mai norocos decit dvs. in ceea ce priveste aspectul pragmatic al conceptului de ‘libertate’. Adica la capitolul libertatea gindirii dar si a modului de actiune si de exprimare.

De ce a fost necesara aceasta acolada avind in vedere subiectul acestei interventii? Pentru simplul fapt ca spre deosebire de propria-mi experienta, sint tot mai convins ca viata (mai ales la inceputul existentei “americane”) si ambitiile personale v-au obligat sa faceti compromis dupa compromis pina cind ati alunecat ireversibil pe panta ametitoare a toboganului istoriei.

Un cercetator atent al activitatilor desfasurate de dvs. dupa 1984, dar mai ales a ceea ce ati publicat si declarat public dupa 1990, va constata lucruri foarte interesante si demne de o reflectie retrospectiva. Unul dintre cele mai importante ar fi identifcarea unui gigantic roller-coaster intelectual cu suisuri si coborisuri ametitoare la capitolul schimbarilor optiunilor si judecatilor de valoare. Toate, evident, raportate la o grila consistenta a sistemului valorilor de ordin etic. Intre aceste salturi spectaculare la “zidul mortii”, ca la bilciurile de pe timpuri, in limita spatiului blogosferic, as aminti alternanta puseurilor critice cu cele siropos laudative, “de serviciu”, la adresa unor membri ai cercului dvs. de prieteni din aripa activista a societatii civile. Pe acestea din urma, desi plasate cu arta simularii recunoasterii obiective a valorii indisputabile a celor in cauza, ca sa le poti parcurge pina la capat iti trebuie, daca esti cit de cit normal, o damigeana de limonada. E o opinie strict personala. Si aici nu e vorba numai de “draga Volo” care, intra-devar, s-a bucurat de o atentie mai mare, ci si de altii.

Pentru V. Tismaneanu, dle Dorin Tudoran, ati gasit si folosit insa, in mod ingenios, o metoda hibrida in care adularea se impleteste in acelasi text, prin talentul pamfletarului, cu suturile dorsale destul de neacademice. O formula prin care sub aspect moral ati incercat sa impacati, cum se spune, si capra si varza. Un fel de a va asigura in acelasi timp ca nu ramineti doar un membru anonim al turmei pastorite cu grija, dar cu o mina de fier, de prietenul dvs.

Pentru “nucleul noilor comisari ideologici”, in pofida nemultumirii abia mascate fata de astfel de iesiri neconformiste, “dizidentul Tudoran” e un exemplar pretios in colectia de fluturi politici asezata la vedere, in agora. O colectie ce le asigura unul dintre pilonii istorici de credibilitate politica. Daca nu ar fi fost asa, omul Dorin Tudoran ar fi fost de mult trimis, cum le place amicilor dvs. sa tot repete in particular, “la lada de gunoi a istoriei”. Desigur, ISTORIA asa cum o concep si o manipuleaza fara jena cei mentionati in folosul propriilor interese egoiste, ce nu au nici o legatura cu interesele generale ale romanilor.

Si pentru ca, parafrazindu-l pe marele Nichita Stanescu, pentru uzul “prostilor”, pardon!, a masei de manevra reprezentata de sustinatorii neconditionati ai noilor comisari ideologici, era totusi nevoie de o explicatie, ati fost catalogat pentru uz intern in raport cu abaterile de la linia “oficiala” cu formula „aaaa, pai nu stiti, Dorin e baiat bun, e de-al nostru, dar…e un apucat, e poet si nu trebuie prea mult luat in seama in astfel de momente”. Ma intreb, dle Tudoran, de cite ori v-a ajuns la urechi aceasta catalogare si cam ce ati simtit… Caci, daca ati fi cu adevarat “un apucat” banuiesc ca lucrurile nu s-ar fi incheiat prea simplu.

Asa ca situatia raporturilor dvs. cu nucleul societatii civile, ce si-a arondat singur sarcina re-educarii politico-ideologice a natiei, s-ar putea rezuma cam in felul urmator: sinteti precum in povestea cu osul de peste in git: “nucleul” nici nu va poate inghiti (de aici formula salvatoare cu “Dorin e un apucat ce nu trebuie luat prea mult in seama” si care, de fapt, imi aminteste de statutul bufonului regelui) dar nici nu poate fi scuipat (pierdere prea mare la nivelul imaginii publice a nucleului activist, slabirea fortei centripete ideologice sub aspect organizatoric, dureri de cap neprevazute si riscante, etc.).

Daca atitudinea acestui grup de interese in frunte cu “prietenul Volo” o inteleg foarte bine, mai greu imi este sa inteleg pina la un punct tactica aceasta pe care o folositi de ani de zile. Adica, ce va determina, ca un excelent minuitor al limbii romane, sa va folositi talentul de pamfletar pentru materiale de serviciu ce amintesc mai degraba de pactul faustian? Cu tot regretul constat ca metoda, cam unsuroasa, imi aminteste de descrierea sedintelor de partid din conducerea fostului partid bolsevic la inceputurile existentei acestuia. Adica manifestarea opozitiei interne fata de o teza sau alta folosind ca vehicul-ingredient o doza serioasa de linguseala personala la adresa sefilor partidului.

Cind sefii amintiti discutau la nivel intim de “nucleu de conducere” situatia acestor interventionisti, de regula, se delimitau doua pozitii: una era, ca sa folosesc o formula mai putin academica, dintr-un celebru banc al vremii „bou, bou dar e pe linie, e de-al nostru deci trebuie recuperat’; cealalta, cind deja simteau ca se ingrosa gluma, aducea verdictul „e un fractionist, un deviationist si trebuie pedepsit exemplar”. Nu vreau sa fac trimitere la biografia niciunuia dintre noii comisari ideologici ai Romaniei de azi, dar parca, parca, in subconstient mi se strecoara insidios intrebarea daca nu cumva in cazul comisarilor nostri nu e o chestie de ordin genetic. Si, ca sa nu ramin la nivelul aprecierilor generale, haideti sa revedem impreuna, fie si sumar, ce ati postat recent pe blogul dvs. sub titlul „Tismaneanu vs. Basescu – dirlogii umilintei”. E, zic eu, un exercitiu cu utilitate multipla.

Dr. Liviu TURCU
VA URMA

Atacat din nou de Dorin Tudoran, Liviu Turcu ripostează

Ofensiva anti-Băsescu începe să devină palpitantă. Intelighenţia, stârnită de înjurăturile gripate ale unui tonomat uns director la un Cotidian central, a început să se manifeste zgomotos. 

Vladimir Tismăneanu l-a jignit, chipurile, dintr-un exces de blogger-eală, pe “mai-finul”său confrate, Dorin Tudoran (foto dreapta).

Acesta din urmă l-a executat la rându-i, rapid, pe blogul personal. Numai că, dintr-un exces de zel greu de priceput, poetul Tudoran i-a administrat şi “două sau chiar trei perechi de palme” lui Turcu. Liviu Turcu. Adică fostului ofiţer român de informaţii externe care, în ianuarie 1989, a trecut la americani şi a contribuit astfel, după puteri, la sfârşitul experimentului comunist.

Considerându-l pe Liviu Turcu o victimă colaterală în polemica sa cu Tismăneanu, Dorin Tudoran a mers apoi să se culce fericit. Numai că roncul a scăpat pe blog nişte scrisorele “intime” de la Tudoran în care se face vorbire de “victima colaterală” şi asta l-a scos oarecum din sărite pe profesorul Liviu Turcu.

Ce-a ieşit, a publicat astăzi pe blogul său, Victor Roncea. E vorba despre „o mustrare scrisă” pe care Liviu Turcu i-o dă, în văzul tuturor, via Victor Roncea, lui Dorin Tudoran. O scrisoare a cărei primă parte o prezint mai jos.

Domnule Dorin Tudoran,

Incep cu esentialul. Cele ce urmeaza nu au drept scop declansarea unei polemici in sensul semantic denaturat dar comun azi din pacate in societatea romaneasca, adica a unei ‘incaierari’ care sa faca deliciul amatorilor unor asemenea ‘spectacole’. Pentru mine ‘polemica’ pastreaza prin educatie sensul dialogului antic. Decizia de a interveni public de asta data are la baza trei motive pe care le consider demne de acest efort. Primul are drept scop clarificarea sub aspectul acuratetei de ordin faptic la modul definitiv a afirmatiilor incorecte in raport cu realitatea pe care le-ati facut initial in articolul ‘Bobinacarul si energumenii’ publicat in Jurnalul National in urma cu trei ani dar pe care iata ca le repostati acum in 21 August 2009 ca pe un adevar indubitabil. Atunci, din motive pe care le voi explica mai tirziu am preferat sa nu va dau o replica corectiva cu speranta ca eroarea comisa a fost un simplu derapaj impus de circumstantele scrierii unui “material de serviciu” si dictat de obligatiile apartenentei la grupul de interese ce-l sprijineau neconditionat pe Vladimir Tismaneanu.

Pentru cei mai tineri precizez ca un ‘material de serviciu’ reprezinta in gazetarie elaborarea constienta a unui comentariu in care sub aparentele maxime ale unei asa zise obiectivitati se plaseaza prin manipularea abila a unui amestec de informatii corecte cu informatii false idei si teze menite sa trimita opinia publica intr-o directie aflata in grav conflict cu realitatea. Cu alte cuvinte este un instrument ‘clasic’ utlizat in tehnica dezinformarii de tip ‘gri’.

Ce a declansat atunci atacul dvs. la adresa mea a fost furia lui V.Tismaneanu si a grupului sau de acoliti pentru pozitia publica avuta cu privire la incompatibilitatea ocuparii pozitiei de sef al comisiei prezidentiale pentru incriminarea comunismului din Romania, atentie, in raport cu eficienta si credibilitatea morala si politica a Raportului final in fata societatii romanesti! Mi-am zis atunci, ‘treaca de la mine, D.T. a facut-o de nevoie, ca un compromis impus de vicisitudinile existentei cotidiene’.

Dupa aceasta mica paranteza, ca om ce sint inca sclavul rigurozitatii factuale ii invit pe cititori sa puna fata’n fata ce spuneati acum trei ani si apoi repetati cu convingere pe blogul dvs. la 21 august 2009 versus precizarile facute in dialogul ulterior cu domnul Victor Roncea pe 26 august 2009.

bobinacar

Textul din “Bobinacarul si energumenii’ publicat in Jurnalul National si apoi reluat la 21 august 2009 in “Tismaneanu vs. Basescu”:

Un sfat: Volo, inapoi la carti.
O rugaminte: data viitoare cind mai defecteaza dl. Turcu, nu ma ruga sa-l intilnesc. Recunosc, e ‘un tip eminent’, care poate deschide toate usile, chiar si buncarul in care zac sutele de mii de dolari pe care ti le-ar fi pasat dl. Patapievici, dar nu sunt ‘precis’ ce fel de om este prietenul tau. Mai inchide din usi. Nu de alta, dar e curent si, dupa cum simti, te trage.”

Mai intii retin tonul peiorativ absolut minimalizator in termeni valorici morali referitor la decizia mea de a ramine in occident si care a fost urmata de condamnarea mea la moarte in contumacie. Asta, cu atit mai mult cu cit ati primit la redactia postului de radio ‘Vocea Americii’ si mi-ati si inminat una din multele scrisori de amenintare si discreditare menite sa-mi distruga credibilitatea in Statele Unite. O pastrez si acum in arhiva mea. Daca as fi procedat in acelasi mod stilistic acum trei ani ar fi trebuit sa spun si eu ‘d-le Tudoran cind o sa mai fiti arestat si luat la interogatoriu de securitate iar familia va va fi amenintata brutal …” Si in cazul dvs., din fericire, nu era vorba ca in cazul meu de tribunalul militar si nici de echipe trimise spre pedepsire prin occident. Va spun ca n-as fi facut-o in veci caci tine de bunul simt si de cei sapte ani de acasa. Cit despre afirmatia mistocar-dimboviteana cu privire la buncarul cu sute de mii de dolari ce prin exagerare la absurd as fi afirmat (ceea ce evident nu am facut-o in articolul incriminat de dvs ) ca ar urma sa fie puse la dispozitia lui V. Tismaneanu am o singura observatie: eu cind scriu ceva ma raportez in primul rind la verificarea in timpi istorici, adica afirmatiile facute sa reziste verificarilor si de acum si peste 200 de ani. Susaneaua mentionata de mine in comentariul meu de atunci a fost planuita in mod real si chiar si dupa ce a fost demantelata public a continuat in alte forme diluate. O simpla revizie financiara corecta la Institutul Cultural Roman ma va confirma. Asta daca nu vor folosi metoda trierii de tip tuns si frezat dupa modelul arhivelor securitatii. Cit despre neajunsurile confruntarii publice a textelor ‘stiintifice’ contradictorii elaborate tinind doar seama de avantajele poticio-ideologice ale momentului va recomand sa-l consultati pe ‘Draga Volo” intrucit se bucura la acest capitol de o cvasi-permanenta atentie atit a mass mediei cit si a opiniei publice romanesti.
blog tudoran

Textul continua dupa cum urmeaza:

In sfirsit, Volo, da-te jos de pe ‘caii aia mari; si ai in mina darlogii umilintei. Dupa numai un kilometru, vei intelege ca tot ce lasi in urma e doar o biata martoaga cu ifose de unicorn. Desi vinataile de azi sunt mai dureroase ca altele, capul sus! Nu mor caii, cind vor ciinii. Caii adevarati, se intelege.

Emotionant. Cred ca am inteles cu totii cine sint caii si cine sint ciinii cei netrebnici.
Acum iata textul additional in partea referitoare la mine, de altfel deja postat de domnul Victor Roncea pe blog, pe care l-ati transmis in dialogul purtat dupa 21 august 2009:

Domnule Roncea,
…citatul este dintr-un text de acum trei ani (asa cum mentionam in postarea mea), publicat in Jurnalul National, cred ca dl. Liviu Turcu l-a vazut la timpul respectiv. Evident, asta nu inseamna ca ma amestec in invitatia pe care i-o faceti (in momentul respectiv eu, Liviu Turcu habar nu aveam nici de postare si nici de invitatia domnului V. Roncea) –era vorba de o precizare. Cum dl. Turcu se bucura de respectful dvs. (nici pe mine nu ma ocoleste acel respect fata de multe din meritele dlui Turcu)s-ar putea sa-l convinga, mai bine decit o pot face eu, pe colegul dvs. de blog de enormitatile de care m-a acuzat in nota postfata pe blogul dvs. Am postat un mesaj similar pe blogul dvs.
Cele bune,
Dorin Tudoran

Zice domnul Roncea in continuarea aceluiasi dialog: “Cum mi-am exprimat mirarea ca dl Turcu nu a avut nici o replica dl.Tudoran mi-a mai precizat:
Il pretuiesc pe Liviu (sic LT)cred ca este cu adevarat, o minte stralucita. Atunci insa, m-a pus intr-o situatie f.f.neplacuta: Volodea m-a rugat sa ma intilnesc cu el si tot Volodea m-a rugat sa-l ajut pe Liviu cit pot. Ca ziarist, l-am ajutat facind cu Liviu un interviu epopee si in conditii foarte…dificile; pentru amindoi. Cind am auzit-din multiple surse – ca-l injura pe Volodea si cind am avut si confirmarea, chiar mi-a displacut. Cred ca Liviu s-ar fi asteptat ca Volodea sa-l ajute mai mult din punct de vedere professional –ca intre sociologi. Asta era mai greu de realizat, nu neaparat pentru ca Volodea este f. competitiv (sic) (este, dar a facut mult bine-multora) ci pentru ca lumea era interesata de ce are de spus fostul inalt ofiter de securitate LT, nu sociologul. O drama, o nedreptate, dar lumea este cum este, si Liviu trebuia sa stie la ce se poate si la ce nu se poate astepta. Inteleg ca e bine, acumsi s-a pus pe picioare, ceea ce ma bucura. Daca-l vedeti salutati-l din parte-mi!

Multumesc domnule V. Roncea. Certific primirea salutarilor.

O scurta paranteza cu privire la potentiala ranchiuna fata de V. Tismaneanu care, ziceti dvs. domnule Tudoran, nu a dat curs apelurilor mele disperate de ajutor academic: la data respectiva eu deja aveam invitatia pentru anul 1990 de a veni pentru un an la Boston University ca John M. Olin Fellow. Cu norma de cercetare dar si part-time de guest lecturer. Cu ce m-ar fi putut ajuta V. Tismaneanu in acel moment cind el insusi incerca in disperare conform propriei confesiuni sa vina la Washington si sa intre in rindul cadrelor didactice de la Maryland University?
Ziceti in continuare:

Sigur ca Liviu a vazut articolul inca de la aparitie (are chiar prieteni la J.N.) dar, probabil si-a zis ca nu are rost sa intinda peltea; si bine a facut. La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraf; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.”(subl. LT)

Inainte de a repune realitatea istorica in drepturile ei adinc abuzate in aceasta secventa marturisesc in premiera publica ca am un handicap educational major: nu am obiceiul sa injur, ca regula, iar daca am facut-o vreodata in public astept in premiera mondiala dovada. Cit despre natura injuraturilor proferate la adresa ‘mimozei mimensis’, recte V. Tismaneanu atunci, in anul de gratie 1989, chiar ca am ramas perplex. Caci la acel an este referinta. Ca atare chiar va rog fie si pe cale particulara sa ma scoateti din ceata asta rational impenetrabila. Daca veti invoca utilizarea semantica a termenului la modul figurativ chiar si asa fondul problemei ramine.
Ca profesionist al muncii de informatii am ramas de asemenea impresionat de afirmatia verificarii de catre dvs personal ‘prin multiple surse’ a actului josnic de a-l fi injurat pe V. Tismaneanu. Deja dvs., V. Tismaneanu si restul grupului aveati retea informativa pe teritoriul Statelor Unite?

Mai ramine, de asemenea, de clarificat in fata cui as fi facut acest lucru si in ce scop. Logic ar fi fost sa o fac in fata unor factori politici sau de influenta politica de sorginte americana altfel nu ar fi avut nici un sens. Eu sint omul actiunilor eficiente. In plus, date fiind contactele mele extrem de limitate cu societatea americana in acea perioada, impuse de grila de securitate personala, mai ramine ipoteza ca vorbeam de unul singur sau foloseam contacte telepatice. Sa fim seriosi. La data respectiva aveam cu totul alte griji, preocupari, iar birfa mi-a repugnat intotdeauna. Intrebati-i pe fostii mei subordonati, colaboratori sau cunoscuti de buna credinta. In rest, trebuie sa recunosc ca plasarea explicatiei in materialul de serviciu publicat de dvs. in Jurnalul National si repostat acum ‘suna bine si convingator’; se vrea a se spune, “domnule, e informatie verificata prin multiple surse, ce mai vreti…” Vorba lui nenea Iancu prin parafraza:‘curat meserie’…
Nu pot sa nu remarc, de asemenea, cita rabdare ati manifestat, mai exact diferenta dintre noiembrie 1989 si 2006 adica 17 ani pentru a ma pedepsi public pentru culpa, citez, ca l-as fi ‘injurat’ pe amicul drag ‘Volo’, cum il numiti scrisoarea cu pricina. Ma intreb daca cel ce a folosit expresia ‘Draga Stolo” nu va plagiat… Memorie de cafru, demna de invidiat, plus setea justitiara manifestata demna de un personaj precum Edmond Dantes alias contele de Monte Cristo. In plus, ce nu inteleg in pofida unor serioase eforturi intelectuale este semnificatia urmatoarei afirmatii facute in continuare:

Atunci insa, m-a pus intr-o situatie f. f.neplacuta: Volodea m-a rugat sa ma intilnesc cu el si tot Volodea m-a rugat sa-l ajut pe Liviu cit pot. Ca ziarist, l-am ajutat facind cu Liviu un interviu epopee si in conditii foarte…dificile; pentru amindoi…

Fidelitatea fata de regulile logicii aristotelice ma obliga sa constat conform textului ca atunci cind ati scris “Bobinacarul si energumenii” in 2006 ca ‘material de serviciu’ ati fost pus intr-o ‘situatie f.f. neplacuta’ din cauza celor intimplate in noiembrie 1989 (?!) Sau poate, mai exact, asocierea a avut drept scop de a induce in mintea cititorilor in mod clar ideea, pentru care ar trebui sa rositi si azi dupa aproape doua decenii, ca opozitia mea, strict opinie personala, altfel bine argumentata, fata de ocuparea pozitiei de sef al Comisiei prezidentiale de catre V.Tismaneanu ar fi de fapt justificata de ranchiuna personala nascuta din refuzul acestuia in calitate de Sfintu Petru de a-mi deschide larg portile ‘paradisului american’?

Atacul la persoana, domnule Tudoran, este descalificant in plan intelectual intr-o polemica rationala. Asta se invata in anul intii de facultate la cursul de logica elementara. Nu convingi publicul ca X sau Y nu trebuie luat in seama, introducind pe usa din spate o falsa premiza, precum cea invocata de dvs. adica prin trimiterea la o situatie incorecta si imaginara petrecuta in urma cu 17 ani. Marturisesc ca atunci cind am citit diatriba in 2006, mai intii, ca reactie la nivelul bunului simt am fost suparat, de, imperfectiuni umane, intre altele si pentru faptul ca la Jurnalul National aveam deja o serioasa audienta publica. Mai apoi, intelepciunea cea din urma mi-a impus teza mentionata mai sus adica cea cu ‘Treaca de la mine…ce nu face omul pentru o piine alba sau poate chiar o felie de cozonac…”.

Repostarea textului la 21 august 2009 schimba insa datele problemei la modul serios chiar daca in cadrul dialogului purtat cu dl. Victor Roncea v-ati contrazis singur referitor la persoana mea in citeva zile sarind de la o extrema la alta. Ceea ce m-a scos, vorba dlui Roncea, din preocuparile mele actuale a fost insa afirmatia facuta dupa cum urmeaza, si citez: “La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraph; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.”

Deci, cu alte cuvinte m-am inselat cind am gindit ce am gindit acum trei ani. Mea culpa.
Continuati sa afirmati sus si tare cum se spune ca ceea ce ati afirmat in doua rinduri este un ‘adevar’ ce nu poate fi ‘crosetat’.O adevarata ofranda depusa pe altarul deontologic jurnalistic.

Dupa precizarile ce urmeaza sper ca atit personal cit si eventualii cititori de buna credinta vor avea in sfirsit o perceptie corecta a situatiei reale.

Iata deci, informatiile factuale indubitabile referitoare la situatia descrisa incorect de dvs:

– nu v-am intilnit personal niciodata pina in momentul acordarii interviului postului de radio ‘Vocea Americii’ unde va desfasurati activitatea ca redactor;

– decizia de a lua o pozitie publica cu impact maxim la opinia publica romaneasca dar si a oficialilor fostului regim a fost convenita de mine in accord cu autoritatile americane sub a carei protectie de securitate ma aflam 24 de ore din 24 de ore;

– alegerea postului de radio ‘Vocea Americii’ si nu a postului ‘Europa Libera’ are o explicatie eminamente politica. Desi stiam ca postul de radio ‘Europa Libera’ are prin numarul de ore de difuzare o pondere net superioara ‘Vocii Americii’ acesta din urma avea un atu politic superior: era explicit un post de radio oficial al guvernului american si aducea cu el plusul de credibilitate de care era nevoie;

– fiind convenit cu autoritatile americane, acestea au asigurat si cadrul in care s-a desfasurat interviul; fara a intra in detalii va asigur ca in afara garzii de corp care m-a insotit la locul interviului au fost efectuate in mod firesc pentru astfel de situatii si alte verificari inclusiv de personal;

– exact ca in bancurile cu radio Erevan (nu exemplific ca sunt de notorietate) deci, nu V.Tismaneanu si nici dvs. nu mi-ati deschis ‘usa’ la “Vocea Americii” (unde de altfel am continuat ulterior sa particip la diferite emisiuni pe care le-am considerat importante pentru obiectivele mele politice in compania altor redactori) ci ati fost lasati sa credeti asta pentru asigurarea ‘normalitatii situatiei’; mai mult, va asigur punindu-mi in joc intreaga credibilitate, cum se spune, ca eu v-am ales ca interlocutor al interviului si nu vice-versa si asta din doua motive: primul a fost acela ca stiindu-va biografia, dar si ce vi s-a intimplat in tara in confruntarea cu autoritatile fostului regim, ati reprezentat pentru mine in pofida faptului de a nu ne fi cunoscut personal ‘un aliat politic natural’; al doilea motiv a fost unul de ordin tactic: fiind scriitor si cunoscut deja in urma confruntarii cu autoritatile romane drept dizident aveati deja audienta la segmentul opiniei publice care ma interesa foarte mult: cel al intelectualitatii literare considerat de altfel de occidentali ca potential detonator al unor schimbari socio-politice de substanta in Romania;

– in acest context ideea, asa cum afirmati in textul cu pricina, ca m-as fi rugat de V.Tismaneanu sa te roage pe dumneata sa ai bunavointa de a-mi lua un interviu ca favoare personala este nu numai ridicola dar si de un umor nebun ; si cind afirm asta o fac cu blindetea celui care intelege incapacitatea naturala a unui outsider al muncii de informatii de a cunoaste si intelege modul de operare profesionala pentru astfel de operatiuni;

– cum bine stiti interviul epopee difuzat zilnic in fragmente in timpul desfasurarii ultimului Congres al PCR in noiembrie 1989 a facut istorie nu numai pentru postul de radio dar si la nivelul audientei romanesti oficiale si neoficiale; daca Jurnalul National il va republica in noiembrie a.c. in suplimentul ‘Scinteia’ va fi o excelenta ocazie pentru toata lumea sa compare analiza si previziunele mele de atunci cu desfasurarile istorice reale. Cea mai importanta sub aspect tactic dar cu impact strategic a fost predictia ca in momentul atingerii masei critice in sistemul politic prima institutie care-l va abandona pe Nicolae Ceausescu si camarila sa va fi Securitatea, adica DSS. A doua previziune facuta de mine inca din luna iunie 1989 in conversatiile cu analistii specializati pe tema Romaniei a fost ca Nicolae Ceausescu pentru a supravietui va incerca in extremis modelul izolarii albaneze, si deci ca orice asteptare in directia unei inlocuiri a acestuia de un nucleu din virful conducerii PCR (idée altfel puternic propagata pe la Departamentul de Stat inclusiv de V. Tismaneanu cu care sefului biroului Romania se mai consulta din cind in cind, pariindu-se ba pe Stefan Andrei, ba Gogu Radulescu ba pe altii) este inutila, singura alternativa viabila fiind miscarea de strada indifferent de natura detonatorului. Afirmatia avea sa apara si in scris la inceputul lunii noiembrie in unul din cotidienele capitalei americane.

– acum sa lamurim si povestea relatiilor noastre personale; precum spuneam, facind trimitere la comparatia cu bancurile cu radio Erevan, este absolut adevarat (cred ca era spre sfirsitul verii nu-mi amintesc perfect) ca din nou, cu sprijinul autoritatilor, am identificat locatia si organizat o intilnire cu V.Tismaneanu la Philadelphia (folosesc scrierea engleza). Era la vremea respectiva cercetator la Foreign Policy Research Institute si colabora via unor conectii la una din publicatiile de analiza si propaganda ale Departamentului de Stat pe tematica comunismului romanesc. Unele au fost reluate, in nota deja cunoscuta ulterior, la microfonul postului de radio ‘Europa Libera’.

Il stiam pe V. Tismaneanu din perioada cind datorita diferentei de virsta el era inca student iar eu tinar
cercetator si asistent universitar. Ii stiam bine preocuparile pentru ca ne mai intersectasem indirect in lumea publicatiilor dar si a unor cunostinte comune. Scopul intilnirii de atunci a fost din punctul meu de vedere unul pur evaluativ in ideea de a explora si crea cit de cit o posibila platforma comuna de actiune a tuturor celor implicati direct sau indirect in criticarea fostului regim comunist. Intilnirea a fost cordiala si atunci V.Tismaneanu (din nou paradigma bancurilor cu radio Erevan) mi-a vorbit mai pe larg despre ‘prietenul sau apropiat Dorin Tudoran’ care este printre putinii ce are conectii operative cu unii dizidenti din tara dar si in Europa occidentala. I-am confirmat aprecierile mele pozitive despre dvs. si intentia de a folosi unul din posturile de radio ce difuzau in spatiul romanesc. Nu ne vazusem de peste16 ani dar se parea ca am putea face cite ceva impreuna alaturi de altii in folosul Romaniei. Ii cunoasteam destul de bine inca de atunci felul de a fi dar mi-am zis ca la ‘razboi’ aliantele imping la periferie aspecte precum tarele de caracter. Nu avea sa fie, pentru ca la scurt timp, s-a produs precum stiti RUPTURA definitiva in care dvs. aveati sa jucati rolul principal de procuror, executor si curier explicativ.

Viata este plina de coincidente stranii si chiar daca acestea au fost sau sint realmente aleatorii oamenii au tendinta de a le asocia altora pentru ca le servesc ca baza explicativa convenabila pentru anumite concluzii. La un moment dat am fost invitat la o masa rotunda organizata la redactia cotidianului “Washington Times” pe tema situatiei din tarile comuniste est-europene. Au participat numerosi experti si jurnalisti inclusiv din cadrul aparatului tehnico-politic al unor institutii guvernamentale. Pe unii ii cunosteam dupa nume, altii imi erauGaetan

complet necunoscuti. La un moment dat am tresarit cind i s-a dat cuvintul unui participant al carui nume romanesc il stiam, la fel ca si biografia si unele din activitatile desfasurate. Pe parcursul interventiei Victor Gaetan, caci de el este vorba, a adus in discutie incompatibilitatea accesului la unele canale de informare si influenta guvernamentale, precum Departamentul de Stat a unor oameni care prin biografie si activitatile politico-ideologice duse pe durata sederii in tara de origine, recte Romania nu ar trebui sa prezinte incredere. Si l-a mentionat pe V. Tismaneanu. Nimeni nu l-a oprit, nimeni dintre participanti nu l-a criticat deschis si totul a continuat ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. Reactie nu tocmai surprinzatoare luind in considerare ca cel in cauza, altfel bine educat, cu un doctorat la Sorbona, era ginerele uneia dintre cele mai influente membre a Camerei Reprezentantilor si a establishmentului american reprezentind Partidul Democrat.

Ulterior, aveam sa primesc un telefon de la dumneata, Dorin Tudoran, in care m-ai luat la refec ca desi am fost prezent nu m-am ridicat pe loc si nu l-am ‘contracarat’ ferm pe domnul V. Gaetan. Prin aceasta atitudine am fost acuzat ca la curtea martiala comunista ca l-am tradat de V. Tismaneanu si cu asta relatiile noastre (adica cu V.T. si D.T) s-au rupt definitiv. Dupa socul initial impus de surpriza tonului dar si a fondului acuzatiei imi amintesc perfect ce v-am replicat: mai intii, v-am intrebat de ce nu m-a sunat V. Tismaneanu insusi daca de el era vorba; doi, v-am spus clar ca tonul imi repugna si ca va inselati amindoi ca am parasit Romania venind in SUA cerind azil politic ca sa intru in incaierarile voastre personale ce nu au nimic in comun cu dorinta mea de a contribui la schimbarea spre mai bine a vietii romanilor; trei, cum se face ca, relativ nu cu mult timp inainte amindoi (V.T. si D.T) ati facut alianta cu V. Gaetan si parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa pentru a obtine sprijinul guvernamental si al Congresului pentru activitatile noului Institutului Crestin (nu-mi amintesc acum titlul exact)… adica chestie de fonduri financiare iar dupa ce nu v-ati mai inteles ati intrat intr-un razboi de gherila totala spre dispretul autoritatilor autohtone. Cunosteam povestea inca din perioada in care eram in tara iar serviciul de informatii se ocupa direct de caz.

Cu asta s-au incheiat definitive relatiile noastre care incepusera sub auspicii promitatoare si in care, scuzati-mi formularea, ati actionat ca un simplu valet de serviciu ‘la casa V. Tismaneanu’. O ultima completare clarificatoare: ulterior incidentului aveam sa aflu prin alte mijloace ce anume fusese de fapt detonatorul real al intregii ‘tragedii’: in aceeasi perioada un foarte cunoscut journalist investigator de la “Washington Times” cu care eram in relatii apropiate comisese involuntar o eroare la care declar cu mina pe inima ca nu am fost partas. Omul afirmase in articolul sau in plin ‘elan revolutionar jurnalistic’ ca odata venit in SUA intentia mea era sa mobilizez toate fortele posibile pentru a crea un front unit impotriva regimului de la Bucuresti. I-am reprosat prieteneste eroarea comisa si i-am spus ca romanii nu-s ca americanii si ca prin traditie ‘unde sint trei romani sint cinci organizatii” fapt altfel abil speculat de regimul comunist in manipularea emigratiei romanesti. I-am spus: ‘acu sa te tii, ‘ce mai dragoste’ adica ‘antipatie’ imi vor arata compatriotii mei ‘competitori’ intr-ale schimbarii Romaniei, de a-mi aroga impertinent o atare pozitie tocmai eu care vin din interiorul serviciului de informatii externe’.

Evident ca nu am gresit in predictia mea, mai ales in rindul intelectualilor dizidenti sau pseudo-dizidenti fapt remarcat si in textul dvs., citez: ‘Volodea e un tip foarte competitiv’. Aveti dreptate, asa a fost si asa a ramas pina astazi. Dar nu numai el. Cit despre ‘competitivitatea’ dlui V.Tismaneanu si a grupului sau de interese de dupa decembrie 1989 un pic mai la vale….

VA URMA