Ziua Limbii Române, semn al victoriei în fața totalitarismului roșu (ziare.com)

– interviu cu istoricul Constantin Corneanu, președintele Asociației Europene de Studii geopolitice și strategice „Gh. I. Bratianu”

31-august-ziua-limbii-romane

 strada-31-august-1989-din-chic899inauZiua Limbii Române este un eveniment ce trebuie sărbătorit cu atât mai mult cu cât rusofonii încearcă prin toate mijloacele să separe, la Chișinău, limba română de așa-zisa ”limbă moldoveneasca” – o invenție a comuniștilor. Urmasii lui Stalin si contemporanii lui Putin ar face orice ca LIMBA ROMÂNĂ sa dispară din zona situată între Prut si Nistru, adică din Basarabia românească. Este însă o operațiune imposibilă câtă vreme în Basarabia vor trăi români. Și vor trăi pentru că a trecut vremea deportărilor în Siberia și vine vremea deportărilor în ….Uniunea Europeană.

lb romana

Ceea ce îi neliniștește tot mai mult pe rusofonii lui Voronin, gândacul roșu de la Chișinău. Anexez legile prin care, pe 31 august 1989, s-a trecut la grafia latină, anulându-se Legea din 10 februarie 1941 prin care bolșevicii au introdus alfabetul rus în locul celui latin, după ce ocupaseră teritoriul românesc dintre Prut și Nistru, eliberat, pentru scurtă vreme de armata română aliată cu singura armată care avea interese anti-sovietice la acea dată, armata germană, aliații francezi și englezi fiind atunci cuprinși de lașitate uitând de alianțele cu România, trădând încrederea milioanelor de români lăsați pradă hoardelor bolșevice de la Moskova, Budapesta și Sofia, care au sfârtecat trupul României în perioada iunie-septembrie 1940. Singurul aliat natural al românilor devenea, atunci, Germania nazistă, cu sprijinul căreia aveam să redobândim, pentru 4 ani, Basarabia, dar aveam s-o pierdem ulterior, din cauza lașității politicienilor vremii (Maniu și Brătianu), dar și a regelui Mihai, care au refuzat să se implice în conducerea și deciziile politice ale vremii. România a fost trădată atunci nu numai de foștii ”aliați naturali”, dar și de cei care se aflaseră la conducereea ei până la aducerea în fruntea țării a curvarului corupt Carol al II-lea, ce avea să introducă ulterior dictatura carlistă.

Dan Badea

 

Ziare.com publică astăzi un interviu cu istoricul Constantin Corneanu, despre semnificația acestei sărbători în Basarabia.

Limba romana trebuie sarbatorita in spatiul dintre Prut si Nistru pentru ca ea este simbolul renasterii

Istoricul Constantin Corneanu
Istoricul Constantin Corneanu

nationale dupa anii de teroare stalinista, cand s-a incercat ca tot ce e romanesc in acest spatiu sa fie distrus, declara istoricul Constantin Corneanu intr-un interviu acordat Ziare.com.

Ziua Limbii Romane este sarbatorita in Republica Moldova in fiecare an la data de 31 august, inca din anul 1989. In 2011, mai multe organizatii romanesti din Serbia, Bulgaria, Ungaria si Ucraina au ales aceeasi data, de 31 august, si au cerut autoritatilor romane decretarea ei ca Zi a Limbii Romane pentru romanii de pretutindeni.

Pe teritoriul Romaniei este pentru prima oara cand aceasta sarbatoare este marcata oficial, ca urmare a unui proiect de lege aprobat de Parlament in luna februarie si promulgat de presedintele Traian Basescu la 13 martie.

Pe parcursul acestei zile va fi arborat drapelul romanesc si vor avea loc numeroase evenimente culturale, atat pe teritoriul Romaniei, in Bucuresti, Cluj, Arad, Covasna sau Harghita, cat si in numeroase capitale din intreaga lume, inclusiv Praga, Budapesta, Paris, New York si Tel Aviv.

Despre originea si importanta acestei sarbatori pentru toti vorbitorii de limba romana, dar in mod deosebit pentru cei din Republica Moldova, am discutat cu istoricul Constantin Corneanu, presedintele Asociatiei Europene de Studii geopolitice si strategice „Gh. I. Bratianu”.

Care este originea acestei sarbatori? Cum a fost posibil sa se ia o asemenea decizie in anul 1989?

Originea acestei sarbatori, Ziua Limbii Romane, se afla in conexiune directa cu evenimentele petrecute in spatiul fostei Uniuni Sovietice dupa 1985, respectiv procesele de perestroika si glasnost pe care Mihail Gorbaciov si anturajul sau le-au initiat.

31 august 1989 a fost posibil odata cu aparitia Fronturilor Populare ca forme de opozitie fata de birocratia sovietica si mai apoi ca forme de coagulare a elementelor nationaliste din republicile sovietice, care se vor lupta apoi pentru independenta.

Si la Chisinau Frontul Popular din Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca va reusi sa coaguleze energiile si se va naste ceea ce putem defini ca Miscarea de renastere Nationala din perioada anilor 1988-1989.

Pe acest fond, al destramarii imperiului sovietic, Miscarea de Renastere Nationala reuseste la 31 august 1989, dupa imense dezbateri in parlament, dupa o activizare a opiniei publice, sa impuna ca limba moldoveneasca (romana cu scriere in grafie latina) sa fie recunoscuta oficial de catre autoritati.

La 31 august 1989, cu 100.000 de manifestanti aflati in Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau, precum si datorita apelului Frontului Popular din Republica Moldova pentru sustinerea introducerii limbii moldovenesti (romana cu scriere in grafie latina), Sovietul Suprem al RSS Moldovenesti accepta acest lucru.

Putem spune ca 31 august 1989 marcheaza o prima victorie importanta in procesul de renastere nationala.

Toate lucrurile care s-au petrecut la 31 august 1989 s-au petrecut in contextul destramarii imperiului sovietic, al activizarii fortelor nationaliste in republicile socialiste sovietice, al inceperii lungului drum spre independenta pentru tarile baltice si pentru RSS Moldoveneasca.

Din pacate, independenta nu a fost urmata de un proces asemanator celui din 1918, adica nu a fost obtinuta unirea cu Romania.

Acesta este contextul istoric in care 31 august 1989 devine Ziua Limbii Romane.

 

Cum se face ca in Constitutia R.Moldova este inscrisa acum limba moldoveneasca, nu limba romana?

In Constitutia Republicii Moldova apare limba moldoveneasca ca limba de stat in contextul in care, dupa evenimentele din august 1991, dupa razboiul transnistrean, in conditiile aparitiei conceptului „Casa noastra-Republica Moldova” si al activizarii unor forte nu neaparat anti-romanesti, dar in mod sigur anti-reunificare cu Romania, se instaleaza acest concept al constructiei unei statalitati moldovenesti.

Plecand de la acest concept – Republica Moldova, limba noastra moldoveneasca, trecutul nostru istoric – s-a incercat si se incearca in permanenta constituirea unei identitati etnice alta decat cea fireasca si decat cea care a fost recunoscuta la 27 august 1991 in Declaratia de Independenta a Republicii Moldova, atunci cand Parlamentul Republicii Moldova a acceptat formal, in scris, ca spatiul dintre Prut si Nistru este parte componenta a spatiului etnic romanesc.

Se creeaza, astfel, al doilea stat romanesc pe pamant romanesc rapit in urma pactului Ribbentrop-Molotov.

In perioada presedintelui Vladimir Voronin, cand comunistii au condus destinele R.Moldova, limba moldoveneasca si-a capatat locul in paginile Constitutiei Republicii Moldova in acest efort de constructie a unei statalitati, a ‘altceva’ decat ceea ce istoria ne invata, ne arata si ne indeamna sa vedem.

A fost vreodata limba romana limba oficiala dincolo de Prut?

Da, a fost o perioada foarte scurta, dupa Declaratia de Independenta din 27 august 1991 in care limba moldoveneasca (romana cu scriere in grafie latina) a fost impusa ca limba de stat, iar tricolorul romanesc si imnul ‘Desteapta-te, romane!’ au fost simbolurile noului stat Republica Moldova.

Dar a fost o perioada scurta. Miscarea de Renastere Nationala a inceput sa sucombeze sub loviturile revansarde ale celor care nu doreau unirea cu Romania si care, temandu-se ca R Moldova se va deplasa catre un pol geopolitic numit Bucuresti si vom asista la reunificarea Romaniei la fel ca in 1918, au inceput ofensiva impotriva istoriei nationale si a tot ceea ce insemna romanesc la Chisinau ca simbol si ca element de continuitate si de dainuire.

Cum a evoluat in ultimii 23 de ani raportul intre cei care sustin ca vorbesc limba romana si cei care sustin ca vorbesc limba moldoveneasca?

Din pacate, raportul a evoluat destul de ciudat si de cele mai multe ori negativ pentru cei care se declara vorbitori de limba 450-limba_romana_patriamea3romana si care se declara romani ca origine etnica. Indiferent de recensamintele mai mult sau mai putin falsificate, in special in perioada regimului comunist, cand foarte multi s-au declarat ca origine etnica moldoveni si mai putini romani, acest raport roman/moldovean nu a fost favorabil primului deoarece, dupa cum am spus, a fost o ofensiva impresionanta a unor forte care au lansat atacuri furibunde, ‘la baioneta’, impotriva a tot ceea ce era romanesc.

Astfel, in ciuda faptului ca Romania a oferit burse tinerilor din R.Moldova, ca Romania ofera sprijin moral, material, sprijin pentru integrarea in Uniunea Europeana si ca foarte multi cetateni ai R.Moldova doresc pasaport romanesc, in ciuda acestor lucruri, in mintea multora dintre cei care traiesc intre Prut si Nistru rezista ideea ca ei sunt mai mult moldoveni decat romani.

Este un aspect negativ al raporturilor noastre cu acest spatiu si un esec care arata ca Romania nu a reusit sa isi spuna un punct de vedere, desi nu trebuia sa aiba un punct de vedere acolo unde Romania e prezenta in sufletul si in mintea multora.

Citeste si Presedintele FAB Romania: R. Moldova trebuie sa ofere mai mult bursierilor care se intorc acasa

Cat de importanta este limba vorbita de un popor, ce reprezinta ea si de ce trebuie sa ne sarbatorim limba?

Trebuie sa o sarbatorim pentru ca limba este simbolul identitatii noastre nationale, e simbolul care ne confera o particularitate, ne identifica si ne confera originalitate.

In ce priveste sarbatorirea limbii romane in spatiul dintre Prut si Nistru, aceasta este extrem de importanta pentru ca limba este simbolul renasterii nationale dupa anii de teroare stalinista, dupa perioada crunta dintre anii 1940 -1989, cand acest spatiu s-a aflat in componenta URSS, cand s-a incercat ca tot ce e romanesc sa fie distrus.

Sarbatorirea permanenta a acelei zile de 31 august 1989 – alfabetul, grafia in limba latina – este un semn al victoriei noastre in relatia cu fortele totalitarismului rosu, in relatia cu toti cei care au vrut sa stearga din istorie acest spatiu romanesc, sa il transforme intr-un spatiu slav, in orice altceva decat in ceea ce a fost.

Ce reprezinta limba romana pentru basarabeni?

Reprezinta o legatura cu tara si un simbol al identitatii lor, o dovada a faptului ca originea lor etnica nu a fost uitata in ciuda faptului ca sovieticii au incercat sa stearga orice urma.

Citeste si Inlocuirea limbii moldovenesti cu romana: Dupa umilinte, vom avea un moment de demnitate – Interviu

Deputatul Ana Gutu a depus o sesizare la Curtea Constitutionala de la Chisinau in care cere ca limba moldoveneasca sa fie inlocuita cu limba romana in legea fundamentala, sesizare care va fi dezbatuta pe 12 septembrie. Ce sanse de reusita credeti ca are?

Personal, nu cred ca sunt prea multe sanse. Ii doresc din tot sufletul mult succes, dar spatiul politic este extrem de complex si extrem de volatil in aceste momente la Chisinau. Problemele privind integrarea, europeana sau euroasiatica, au nascut foarte multe controverse.

De aceea este important sa sarbatorim limba romana, sa ne aducem aminte de 31 august 1989 si sa luptam ca lucrurile acestea sa nu dispara, dimpotriva, treptat, treptat, sa facem in asa fel ca ele sa fie tot mai cunoscute.

La multi ani, limbii romane si tuturor vorbitorilor ei aflati in spatiul dintre Prut si Nistru, precum si intreaga mea gratitudine pentru cei care au facut posibila ziua de 31 august 1989!

Camelia Badea – ziare.com (Sambata, 31 August 2013, ora 12:05)

 

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 3462  din  31.08.1989

 cu privirea la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină

Publicat : 31.08.1989 în B.Of. Nr. 009     Promulgat : 31.08.1989     Data intrarii in vigoare : 31.08.1989

Trecerea limbii moldoveneşti, idiom de origine şi structură romanică la  grafia  latină se bazează pe caracterul mai adecvat, recunoscut  de ştiinţă al alfabetului latin pentru fonetica şi gramatica acestui idiom, pe propunerile cetăţenilor republicii şi are menirea de a contribui  la lichidarea deformărilor ce s-au produs în limbă în virtutea unui şir de cauze  obiective  şi  subiective, la  ridicarea nivelului de cultură lingvistică al poporului moldovenesc, a rolului factorilor  de ordin ştiinţific, etico-moral,  cultural,  psihologo-didactic  şi  social  în dezvoltarea limbii moldoveneşti.

Articolul 1.  A trece scrisul limbii moldoveneşti la grafia  latină.

Articolul 2. A aproba alfabetul limbii moldoveneşti:
A a „a”, Ă ă „ă”, B b „be”, C c „ce”, D d „de”, E e „e”, F f „fe”, G g  „ge”,  H h „ha”, I i „i”, Î î „î”, J j „je”, L l „le”, M m „me”, N  n „ne”, O o „o”, P p „pe”, R r „re”, S s „se”, T t „te”, Ţ ţ „ţe”, U u „u” V v „ve”, X x „ics”, Z z „ze”.
Literele K k,  Q  q,  W  w, Y y se folosesc în nume  proprii  şi  în neologizme cu caracter internaţional.

Articolul 3. A abroga Legea RSS Moldoveneşti din 10 februarie 1941 „Cu privire la trecerea scrisului moldovenesc de la alfabetul latin  la alfabetul rus”.

 

Preşedintele Prezidiului
Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti                   M. Snegur

Membru  al Prezidiului
Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti                   D. Nidelcu

or. Chişinău, 31 august 1989
N 3462-XI
Republica Moldova
PARLAMENTUL
HOTĂRÎRE Nr. 3463  din  31.08.1989
despre modul de punere în aplicare a Legii RSS Moldoveneşti „Cu privire la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină

 

Publicat : 31.08.1989 în B.Of. Nr. 000     Promulgat : 31.08.1989     Data intrarii in vigoare : 31.08.1989

 

În legătură cu  adoptarea  Legii  RSS Moldoveneşti  „Cu  privire  la revenirea  limbii  moldoveneşti  la grafia latină”  Sovietul  Suprem  al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti

h o t ă r ă ş t e :

1. A pune în   aplicare  Legea  RSS  Moldoveneşti  „Cu  privire   la revenirea  limbii moldoveneşti la grafia latină” din momentul publicării ei, pe etape:

Etapa întîi –  anii 1989-1993 – trecerea la grafia latină în sferele vieţii politice, economice, sociale şi culturale a republicii. Începutul creării  bazei tehnico-materiale a poligrafiei, a complexelor de  calcul şi  întărirea  ei,  dotarea lor cu mijloace de imprimat,  reutilarea  şi adaptarea  mijloacelor de imprimat existente pentru tipărirea  ziarelor, revistelor  şi  a  altor materiale în limba moldovenească  cu  caractere latine;   precizarea  şi  revizuirea  comenzilor  pentru  utilagele   şi materialelor corespunzătoare pe anii următori; trecerea la scrisul latin a  tuturor verigilor din sistemului învăţămîntului public; pregătirea şi reciclarea învăţătorilor şi lectorilor, a cadrelor de la întreprinderile poligrafice, din ramurile de deservire în scopul însuşirii scrisului latin;  editarea  documentelor oficiale, a literaturii de  referinţă  şi metodice  privitoare  la ortografia limbii moldoveneşti,  a  literaturii prevăzute în plan, a manualelor, a materialelor didactice şi ilustrative pentru   şcolile   moldoveneşti   de  cultură  generală,   pentru   cele tehnico-profesionale,   pentru  instituţiile  de  învăţămînt  mediu   de specialitate  şi  superior,  a manualelor şi materialelor  intuitive  la limba  moldovenească  pentru şcolile cu predare în limba rusă şi  pentru alte  şcoli  şi  instituţii de învăţămînt; folosirea grafiei  latine  în mijloacele de informare vizuală.

Etapa a doua – anii 1994-1995 – încheierea trecerii la grafia latină în   sferele  vieţii  politice,  economice,  sociale  şi  culturale  ale republicii,  inclusiv  în  activitatea  organelor  puterii  de  stat  şi administraţiei   de  stat,  efectuarea  procedurii  judiciare,   ţinerea lucrărilor  interne de secretariat, a documentaţiei de evidenţă, de dare de  seamă şi financiare de la întreprinderi, instituţii şi  organizaţii, realizarea  legăturii  poştale şi telegrafice pe  teritoriul  republicii Moldoveneşti pe baza grafiei latine, eliberarea către populaţie a noilor buletine de identitate.

2. Ziarele şi  revistele republicane, ziarele orăşeneşti , raionale, de  întreprinderi  şi  instituţii, alte publicaţii, care  se  distribuie numai  abonaţilor, literatura artistică, ştiinţifică, de popularizare  a ştiinţei,  scrise în limba moldovenească, pot fi editate în perioada  de tranziţie, la solicitarea autorilor, abonaţilor şi cu caractere slave.

3. Lucrările  ştiinţifice, operele artistice, materialele  oficiale, cele   metodico-informative   şi  alte  materiale,  editate   în   limba moldovenească  cu  caractere  slave,  rămîn  în  tezaurul  spiritual  al poporului moldovenesc.

4. A da ca însărcinare   Prezidiului   Sovietului  Suprem   al   RSS Moldoveneşti  să  pună  legislaţia  în vigoare  a  RSS  Moldoveneşti  în corespundere  cu Legea RSS Moldoveneşti „Cu privire la revenirea  limbii moldoveneşti la grafia latină„.

5. Consiliul de Miniştri al RSS Moldoveneşti urmează să înfăptuiască măsuri  pentru  trecerea  pe etape a scrisului  limbii  moldoveneşti  la grafia latină.

    Preşedinte al Prezidiului
Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti                   M. Snegur

    Membru al Prezidiului
Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti                  D. Nidelcu

    or. Chişinău, 31 august 1989
N 3463-XI

 

 

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 3464   din  31.08.1989
cu privire la statutul limbii de stat a RSS Moldoveneşti

 

Publicat : 31.08.1989 în B.Of. Nr. 009     Promulgat : 31.08.1989

În scopul lichidării deformărilor survenite în construcţia lingvistică  din  RSS Moldovenească, al luării sub protecţia statului a limbii  moldoveneşti – una dintre premizele fundamentale ale  existenţei naţiunii moldoveneşti în cadrul formaţiei sale naţional-statale suverane al asigurării funcţionării ei în toate sferele pe teritoriul RSS Moldoveneşti şi al reglementării relaţiilor  lingvo-naţionale în republică Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti

h o t ă r ă ş t e :

A completa Constituţia  (Legea  Fundamentală) a RSS Moldoveneşti  cu articolul 701, avînd următorul conţinut:

Articolul 701. Limba de stat a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti  este limba moldovenească. Limba de stat este folosită în viaţa  politică, economică, socială şi culturală şi funcţionează pe baza grafiei latine.

RSS Moldovenească asigură ocrotirea şi dezvoltarea limbii poporaţiei găgăuze, cea mai mare parte a cărea locuieşte pe teritoriul republicii.

RSS Moldovenească asigură pe teritoriul său condiţiile necesare pentru dezvoltarea şi folosirea limbii ruse ca limbă de comunicare între naţiunile  din  Uniunea RSS, precum şi a limbilor populaţiilor de alte naţionalităţi.

Modul de întrebuinţare  a limbilor şi corelaţia lor cu limba de stat a RSS  Moldoveneşti  se stabileşte prin legislaţia în vigoare şi prin Legea  RSS Moldoveneşti „Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti„.

    Preşedinte al Prezidiului
Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti                   M. Snegur

    Membru al Prezidiului
Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti                   D. Nidelcu

    or. Chişinău, 31 august 1989
N 3464-X

Lilian Zamfiroiu, fostul Redactor Șef al revistei UNIVERSITATEA COMUNISTĂ, amicul lui Țîrlea și Ani Matei – foști șei ai UASCR – va fi propus ca președinte al ICR

Rotirea Cadrelor și Restaurația – necesitatea înțeleasă și impusă de șmecherașii de Dâmbovița, Moscova și Budapesta

O stire AGERPRES m-a bulversat, practic, obligându-mă să reacționez imediat cum am citit-o.

Georgică Severin, fost ziarist prahovean și traseist politic, o panaramă ajunsă în Parlamentul României la fel ca majoritatea USL, a anunțat că propunerea USL, o încrucișare între partidul kgb-istului Ion Ilici Iliescu (PSD), al turnătorului dovedit al Securității, Dan Voiculescu (PC) și al subordonatului său, repetentul Crin Antonescu (PNL), este Lilian Zamfiroiu, ”diplomat de carieră” și, de șapte ani, adjunctul ambasadorului român la UNESCO!

Știind cine-i Lilian Zamfiroiu, am încremenit.

Dovada că Lilian Zamfiroiu era redactor șef al revistei Universitatea Comuinistă în 1985. Cei care vor merge la Biblioteca Academiei vor găsi exemplarele revistei si vor vedea și cu ce se ocupa marele diplomat de astăzi, un politruc trecut mai întâi pe la Armată, apoi antrenat la Externe de comuniștii  care ne-au sufocat! Omolșogul său, de la Convingeri Comuniste era unul Dan Deliu, securist.
Dovada că Lilian Zamfiroiu era redactor șef al revistei UNIVERSITATEA COMUNISTĂ în 1985. Cei care vor merge la Biblioteca Academiei vor găsi exemplarele revistei si vor vedea și cu ce se ocupa ”marele diplomat” de astăzi, un politruc trecut mai întâi pe la Armată, apoi antrenat la Externe de comuniștii care ne-au sufocat! Omologul său, de la Convingeri Comuniste, era unul Paul Nancă – convertit ulterior la muzica și secondat de un securist, Dan Deliu.
Lilian Zamfiroiu, propus de USL pentru functia de presedinte al Institutului Cultural Român
Lilian Zamfiroiu, propus de USL pentru functia de presedinte al Institutului Cultural Român

La jumătatea anilor 80 (84-87), Lilian Zamfiroiu a fost REDACTOR ȘEF al revistei UNIVERSITATEA COMUNISTĂ. Era cel care aplica politica UASCR în presa universitară a Capitalei. Avea, adică, linie directă cu Marius Eduard Țîrlea (ginerele unuia dintre frații Ceaușescu, divortat apoi, după revoluție, cel care, ulterior, avea să devină partenerul lui Virgil Măgureanu în afacerea Columna Bank – marea țeapă de milioane de dolari a anilor 90) și cu celebra CLĂTICI, cenzorul-șef al revistelor studențești.

Revistele studențești (Universitatea Comunistă, Convingeri Comuniste și Viața Studențească) urmau linia politică a UTC, prin intermediul prelungirii sale din lumea studențească, UASCR (Uniunea Studenților Comuniști din România), adică rezerva de cadre a UTC care, la rândul său era rezerva de cadre a PCR.

Ce a anunțat, așadar, traseistul Georgică Severin?

„Propunerea pe care o voi supune audierii mâine în comisiile reunite, evident după ce va trece prin Biroul Permanent ca propunere a USL, este domnul Lilian Zamfiroiu, diplomat de carieră, de şapte ani este adjunctul ambasadorului nostru la UNESCO, deci are o vastă experienţă în zona cultural-internaţional-diplomatică, motive pentru care ni s-a părut nouă că este cel mai apropiat de criteriile pe care trebuie să le îndeplinească în momentul de faţă preşedintele ICR. Este propunerea USL ce va fi înaintată marţi Biroului Permanent al Senatului după care vom audia candidatul şi îl vom supune aprobării plenului Senatului probabil miercuri, bineînţeles dacă va trece de audieri” – a spus Georgică Severin

iar apoi

„De data aceasta, având în vedere şi ce s-a întâmplat în legătură cu ultimii doi preşedinţi, ne-am gândit să o luăm invers. Nu am căutat în primul rând un om, ci ne-am gândit la fişa postului, la ceea ce aşteaptă ţara de la ICR, la rolul acestei instituţii şi la îmbunătăţirea cadrului de colaborare cu toţi reprezentanţii semnificativi ai culturii române şi, totodată, îmbunătăţirea colaborării cu Ministerul Afacerilor Externe. Pornind de la aceste idei, am încercat să gândim un portret robot de preşedinte şi primul rând ceea ce ni s-a părut necesar a fost ca el să nu fie implicat direct în această zonă culturală, în sensul de a putea fi acuzat de vreun partizanat. Ne-a interesat să fie un om cu foarte bune contacte externe, în special pe zona culturală, un om care cunoaşte această zonă. În al treilea rând, ne-a interesat foarte mult să fie un om care colaborează, lucrează cu MAE tocmai pentru a putea elimina asperităţile care s-au demonstrat clar în timpul ultimei conduceri a ICR„, a explicat preşedintele Comisiei pentru cultură şi media de la Senat – se afirmă în știrea AGERPRES

Se pare că un ”colaborator” pe Externe mai bun decât Lilian al nostru, nu e altul! Așa rezultă din ce spune Severin!

Așadar, Lilian, a devenit mare diplomat! Măi să fie!

Iată și ce parcurs (oficial) interesant a avut el:

șef de ziar  comunist

cadru didactic

inspector scolar

Ministerul Apărării Naționale (Relații Publice, 4 animăi să fie!) –

MAE (secretar 1 – cum o fi ajuns direct secretar 1, doar ministrul afacerilor externe din anul 2001, adică Mircea Geoană, știe!) –

coordonator al Arhivelor Diplomatice ale MAE (HOPA!!!!) – motiv suficient de bun pentru a pune cap la cap niște documente secrete până atunci, ce vizau relația România-Italia și de a-și da doctoratul pe acest subiect (”Relații diplomatice româno-italiene, 1919-1940!” – ca să vezi cultură!)-

și, în fine, este numit adjunctul ambasadorului român la UNESCO!!!

Prezentarea colectiei de texte a lui Lilian Zamfiroiu, degrabă făcătoare de doctorat pentru autor!
Prezentarea colectiei de texte a lui Lilian Zamfiroiu, degrabă făuritoare de doctorat pentru autor!

Iată-l acum pe Lilian, cu mari găuri în CV-ul oficial, pentru că el a fost și ziarist mai multă vreme la un ziar din Râmnicu Vâlcea (Curierul de Vîlcea), MARE DIPLOMAT de carieră, chipurile (care carieră Lilian?), gata să preia ICR-ul.

Sigur, după opinia mea (mutarea lui pentru 4 ani la MApN și apoi plasarea strategică ca secretar 1 și, HOP în arhivele MAE) el este mult mai dubios chiar și decât domnul acela din Cluj, i-am uitat numele, care a distrus învățământul românesc, care a tras tunuri după tunuri la Cluj, rectorul lui pește, politruc de prima mână în jocul de poker al lui Crin Antonescu și Dan Voiculescu. Marga. Andrei Marga, fost ministru la Educație, Externe, fost președinte la ICR, fost turnător la Securitate. Un om de o calitate morală execrabilă, care și-a pus nepoata secretar general la ICR, după ce o avusese consilieră la MAE. Nu mai vorbim aici de nevastă-sa și funcțiile ei la Universitatea Babeș- Bolyai pe care a tot condus-o ca rector vreme de 15 ani! Aaa, să nu uit: Marga a fost și el, în perioada studenției, omologul din Cluj a lui Țîrlea de la UASCR, adică șeful Uniunii Studenților Comuniști din Cluj. Asta ca să nu mai existe îndoieli cu privire la cine conduce azi România: comuniști și foști securiști care, încurajați de șarpele cu ochelari, Virgil Măgureanu, au preluat puterea economică a țării.

Că e vorba despre RESTAURAȚIE se poate observa și plecând, vorba lui Georgică Severin, pe vrej în sus. Dacă Lilian Zamfiroiu a fost adjunctul ambasadorului UNESCO vreme de 7 ani, cine credeți că a fost Secretarul General???

Un alt comunist de soi din linia a II-a, bine ascuns de ochii presei românești, celebrul activist UASCR, ANI MATEI, ultimul dintre șefii UASCR, politruc comunist veritabil, demn urmaș al lui Țîrlea cel preluat de Măgureanu pentru afacerile private. Culmea, politrucul Ani MATEI, un bun prieten al lui Lilian Zamfiroiu, a fost numit la UNESCO de către guvernul PSD-PD-L, pe 1 aprilie 2009.

ani Matei
Politrucul comunist ANI MATEI
Nicolae Manolescu e șef, iar politrucul comunist Ani Matei - secretar general. Mai răsfirați de-atât chiar nu se putea! Remus Pricopie a fost readus, pentru necesitățile Androneascăi, în țară, și pus ministru la Educație. Rezerva de cadre e limitată!
Nicolae Manolescu e șef, iar politrucul comunist Ani Matei – secretar general. Mai răsfirați de-atât chiar nu se putea! Remus Pricopie a fost readus, pentru necesitățile Androneascăi, în țară, și pus ministru la Educație. Rezerva de cadre e limitată!

Cine este, de fapt, Ani Matei, ajuns la UNESCO, alături de Lilian Zamfiroiu, primul, șef, al doilea, subaltern pe vremuri!

Ani Matei a fost titularizat pe postul de director general al Directiei de invatamint superior din Ministerul Educatiei. Cine este Ani Matei? Ultima pozitie ocupata este aceea de prorector al Scolii Nationale de Stiinte Politice si Administrative (SNSPA). A candidat la inceputul anului 2005 pentru functia de rector, ca reprezentant al „vechii garzi” din SNSPA, apropiata de Vasile Secares („eternul” rector de pina atunci, cu mai multe mandate). A pierdut in favoarea Mihaelei Vlasceanu, multumindu-se cu pozitia de prorector. Inainte a predat la Facultatea de Administratie Publica, al carei actual decan este sotia sa, Lucica Matei, si a fost director adjunct al Institutului National de Administratie, pe vremea guvernului Adrian Nastase, perioada in care INA a trecut printr-un mare scandal financiar. Vorbim, asadar, despre un personal bine conectat si cu o cariera publica de succes.Cei cu memorie mai lunga stiu insa si alte lucruri despre Ani Matei. Acesta a fost membru al secretariatului CC al Uniunii Tineretului Comunist si presedinte al Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania in perioada neagra a ceausismului 1985-1989. I-a prins ca prim-secretari ai UTC pe Nicu Ceausescu (1983-1987) si Ioan Toma (1987-1989)” scria în urmă cu cinci ani Adrian Cioflâncă, actual membru al Colegiul CNSAS

și tot el, mai încolo,

”Dupa ce a activat in comitetul municipal PCR din Bucuresti, Ani Matei a fost propulsat la mijlocul anilor ’80 in fruntea UASCR si in Secretariatul UTC, condus pe atunci de „delfinul” Nicu Ceausescu, virtualul mostenitor al conducerii PCR. Pentru a accede in grupul restrins de la virful UTC, in Politburo-ul Uniunii, era nevoie de relatii bune cu Nicu Ceausescu si de conformism politic fara rest, „calitati” pe care, de buna seama, Ani Matei le-a demonstrat. Stau dovada stenogramele sedintelor Secretariatului UTC, aflate in fondul UTC de la ANIC. Din pacate, documentele Uniunii de dupa 1982 nu sint prelucrate arhivistic si nu pot fi inca studiate sistematic. Dar cele pe care le-am consultat sint suficiente pentru a-l arata pe Ani Matei implicat sistematic si activ in cultul personalitatii lui Ceausescu. In sedinte, Ani Matei furnizeaza mii de studenti pentru manifestatii dedicate lui Ceausescu si recomanda sa fie urmarite „orientarile si indicatiile transmite de tovarasul Nicolae Ceausescu”. In acea vreme, rolul UTC si UASCR fusese redus la functia ancilara de pirghii organizatorice in angrenajul monstruos al cultului personalitatii si de instrumente de control social. Organizatiile de tineret erau parte din complicatul aparat conceput de PCR pentru indoctrinarea si controlarea intregii populatii, precum si pentru umilirea acesteia prin implicarea in cultul personalitatii. Ani Matei s-a numarat printre cei care s-au aflat la virful acestui sistem si ar trebui sa poarte responsabilitatea pentru aceasta.Or, din ceea ce vedem dupa 1989, Ani Matei a facut fata fara probleme schimbarii de regim, convertindu-se cu succes si urmind nestingherit o cariera publica. Asemeni foarte multor fosti activisti, a trecut printr-un proces de „academizare” – despre care vorbeste Mihai Dinu Gheorghiu in cartea sa recenta, „Intelectualii in cimpul puterii” – si reconversie profesionala si politica, raminind in prim planul vietii publice si ocupind pozitii importante in noul aranjament post-decembrist. Faptul ca Ani Matei si sotia sa au activat in SNSPA este cit se poate de semnificativ, aceasta universitate fiind, asa cum se stie, mostenitoare a Academiei „Stefan Gheorghiu”.” – mai scria isoricul și actualul membru al CNSAS, Adrian Cioflâncă.

Așadar, iată unde sunt băieții: RĂSFIRAȚI PRIN LUME, la comanda ”Mai Răsfirați, Băieți, Mai Răsfirați!” – de care-mi amintesc de pe vremea în care eram ziarist la EXPRES și aveam chiar o rubrică purtând acest titlu.

Iată-i că s-au răsfirat!

Din păcate însă, răspund din nou la comenzi și revin, unul câte unul, LA UNITATE, de prin cotloanele în care ”s-au răsfirat” atâta amar de vreme!

Biată Românie, amărât popor care votezi ca prostul satului în proporție de peste 70%, meriți să fii condus de de cei mai mari hoți de pe Dâmbovița!

 

Așa s-a ajuns ca, la vârf, să fie promovată non-valoarea, hoția, impostura, plagiatul, corupția și prostia.

Milioane de români adevărați au murit pentru țara asta, mulți mor în continuare pe fronturi deschise sau nevăzute, în timp ce o mână de șmecheri, mereu aceeași, se rotește la putere, în aceleași cercuri concentrice, PRECUM PĂSĂRILE DE PRADĂ, în deșert, deasupra unui rătăcit ce va fi curând doborât de sete!

Este ROTIREA CADRELOR.

Iată de ce Institutul Cultural Român nu poate fi condus de un intelectual recunoscut pentru valoarea sa intrinsecă. Un intelectual care să impună respect doar prin simpla rostire a numelui său. Să impună respect și valoare, promovând România adevărată, cea care refuză, din neștiință, să-și scoată grumazul de sub cizma șmecherașilor de Dîmbovița, încurajați și sprijiniți de șmecherașii de Budapesta și de șmecherașii de Moscova…

Succes Lilian Zamfiroiu! ”Patria”, ce-0i fi înțelegând tu prin asta!?, îți va fi recunoscătoare!…

Dan Badea

GOLGOTA CERCETĂRII ROMÂNEȘTI: Cercetatorii români nu cedează și cer sprijin Uniunii Europene

de Camelia Badea – ziare.com

Interviu ziare.com cu Prof univ dr. Corina Ionescu de la la Departamentul de Geologie al Facultatii de Biologie si Geologie din Universitatea Babes-Bolyai –

prof univ. dr. Corina Ionescu
prof univ. dr. Corina Ionescu

Sute de cercetatori romani afectati de taierea finantarilor pentru proiecte vor cere ajutorul oficialilor europeni. Mai multe memorii vor fi adresate Consiliului Uniunii Europene in fata caruia guvernantii romani s-au angajat ca vor respecta niste cerinte foarte clare, ceea ce nu s-a intamplat.

Astfel, prin decizia Consiliului Uniunii Europene nr. 288/12.05.2011 acordarea ajutorului european pentru Romania a fost conditionata de realizarea Programului National de Reforma 2011-2013, care prevede explicit cresterea fondurilor destinate cercetarii, or, ele au fost reduse cu o treime.

Tot Decizia Consiliului prevede in mod special folosirea evaluatorilor internationali pentru proiectele de cercetare, iar guvernantii lanseaza anul acesta o noua competitie de proiecte cu evaluatori „nationali si internationali”, si, mai grav, renunta la criteriul stiintific de eligibilitate pentru directori, ceea ce contravine Deciziei Consiliului.

„Din pacate, in timp vom plati mult mai scump evaluarile facute intern, ‘intre prieteni'”, a comentat intr-un interviu acordat pentru Ziare.com de catre prof.dr. Corina Ionescu, initiatoarea scrisorii deschise prin care sute de cercetatori romani de prim rang ii semnalau, in urma cu doua saptamani, premierului Victor Ponta criza instalata in cercetarea romaneasca. (Sute de cercetatori acuza taierea bugetelor si cer Guvernului sa respecte contractele)

Cadru didactic la Departamentul de Geologie al Facultatii de Biologie si Geologie din Universitatea Babes-Bolyai, Corina Ionescu se ocupa in prezent de aplicarea metodelor geologice de investigatie in domeniul patrimoniului cultural, mai precis in cel al ceramicii arheologice, activitatea sa fiind puternic afectata de recentele decizii luate de guvernanti.

„Am prevazut anumite activitati (de exemplu analize, deplasari pe teren, conferinte) la care va trebui sa renuntam. Cum sa reesalonez o conferinta internationala? Sa le scriu organizatorilor ca ar fi bine sa mute conferinta anul viitor? Este ridicol”, a explicat prof.dr. Corina Ionescu in interviul acordat Ziare.com, in care a subliniat, printre altele, cat de mare este riscul ca, in aceste conditii, universitatile din Romania sa coboare si mai jos in clasamentele internationale.

Cat de grava este situatia granturilor finantate prin programele Resurse Umane, Idei si Parteneriate? Pe dvs personal va afecteaza?

Situatia acestor granturi, dar si a cercetarii in general in Romania este mult mai grava decat s-a lasat sa se creada de catre cei care ne guverneaza. In fond este o rusine, suntem o tara din Uniunea Europeana. Pana si Iranul sau Turcia, sa nu vorbim de China, se dovedesc mult mai constiente de ceea ce inseamna cercetare.

La noi in tara – ca la nimeni. Cercetarea, chiar daca o luase pe un fagas normal dupa 2010, incepe din nou sa deraieze. Masurile luate acum doua saptamani sunt arbitrare, irationale, si se mai se doreste sa tinem pasul cu celelalte tari din Uniunea Europeana?

Credeti ca dincolo de granite isi permite vreun guvern sau agentie de finantare sa lanseze competitii de proiecte pe anumite sume ca dupa un an sa le taie la jumatate cu promisiuni desarte, in care nu mai crede nimeni, de ‘revenire’ si ‘reesalonare’?

La fel a fost si in 2010-2011. Pana la urma s-a primit mai putin de jumatate din suma specificata la lansarea competitiei. De ce ar fi altfel acum? Cum sa-i mai credem pe distinsii conducatori?

Pe toti ii afecteaza diminuarea fondurilor, nu numai pe mine. Am prevazut anumite activitati (de exemplu analize, deplasari pe teren, conferinte) la care va trebui sa renuntam. Cum sa reesalonez o conferinta internationala? Sa le scriu organizatorilor ca ar fi bine sa mute conferinta anul viitor? Este ridicol.

Eu am avut noroc ca anul trecut am dat jumatate din suma necesara pentru un sistem optic foarte performant. Dar am redus salariile…In anul acesta nu as mai fi putut cumpara nimic.

Citeste si Comunitatea cercetatorilor din Romania a invatat sa plece capul-Interviu)

Ovidiu Sirbu: Nu cercetam pentru ca nu avem bani si nu avem bani pentru ca nu cercetam (I)- Interviu

Ati initiat o scrisoare deschisa adresata premierului si celor doi ministri de resort. Care a fost reactia colegilor cercetatori? Care a fost reactia destinatarilor?

Pana in acest moment scrisoarea a fost semnata de circa 900 de persoane (cateva au semnat si scrisoarea propriu-zisa si petitia online).

Reactia destinatarilor? Niciuna! Tacere, ignorare. Era de asteptat. Ce importanta au 900 de cercetatori? Romania mai are nevoie de cercetatori?

Tin sa le amintesc decidentilor ca in Planul National de Reforma 2011-2013 se specifica urmatoarele: ponderea cercetatorilor raportat la totalul populatiei active este de 3,64% in Romania, comparat cu 9,2% in Europa. Fara comentarii.

Care este situatia in acest moment? Ati aflat ce contine acel misterios ordin MEN nr. 3449MD/26.03.2013 in baza caruia vi se cere sa semnati ca sunteti de acord cu taierea finantarii?

Nu, nu am aflat. Au fost facute mai multe solicitari in scris de unii din semnatarii scrisorii deschise, dar deocamdata nimeni nu a primit raspuns. Poate ca acest ordin nici nu exista.

Cercetatorii ies in strada si pregatesc plangeri penale – Interviu

Mai puteti face ceva? De exemplu sa va adresati Justitiei sau Comisiei Europene?

Da, luni va fi trimis un memoriu (de fapt mai multe) la Consiliul UE si la Departamentul de Cercetare.

Se uita ca acordarea ajutorului Uniunii Europene pentru Romania (Decizia Consiliului EU nr. 288/12.05.2011) a fost conditionata de realizarea Programului National de Reforma 2011-2013. Acesta prevede, la cap. 6.2, „Cercetare, Dezvoltare, Inovatie”, cresterea fondurilor destinate cercetarii. Ceea ce nu s-a intamplat. Dimpotriva, au scazut cu circa 30% fata de anul trecut.

Decizia Consiliului Uniunii Europene nr.288 din 2011

 

Decizia Consiliului UE din 12 mai 2011, de acordare a unei asistențe financiare preventive pe termen mediu din partea UE României (pag1)
Decizia Consiliului UE din 12 mai 2011, de acordare a unei asistențe financiare preventive pe termen mediu din partea UE României (pag1)

Programul National de Reforma 2011-2013

Tot Decizia Consiliului prevede in mod special folosirea evaluatorilor internationali pentru proiectele de cercetare, cresterea calitatii stiintifice a proiectelor, a ponderii calitatii stiintifice a directorului de proiect si a echipelor in general in evaluare si finantare.

Competitiile din 2011 si 2012 au tinut cont de aceste recomandari. Anuntul de lansare in 2013 a unei competitii noi cu evaluatori „nationali si internationali”, precum si renuntarea la criteriul stiintific de eligibilitate pentru directori (adica lucrari stiintifice in reviste de prestigiu), contravin Deciziei Consiliului.

Nu revin asupra corectitudinii unor cifre vehiculate privind costurile „enorme” ale evaluatorilor externi. Din pacate, in timp, vom plati mult mai scump evaluarile facute intern, „intre prieteni”.

Motivul cheie pentru care au demisionat in bloc cercetatorii din CNCS – Interviu

In opinia dvs, are vreo relevanta pentru acest caz faptul ca ministrul Cercetarii nu are doctorat si nu a facut niciodata cercetare?

Cred ca un ministru al cercetarii trebuie sa fie in primul rand un bun manager. In al doilea rand, trebuie sa cunoasca perfect ce inseamna cercetarea fundamentala si teoretica, ca si cercetarea aplicativa sau cea din domeniul stiintelor socio-umane. Sa stie cum se face si ce necesitati are cercetarea, precum si care este parcursul ei normal pentru diferite domenii.

Iar daca nu stie, sa foloseasca experti care stiu. Si sa se bata ca ministerul pe care-l conduce sa primeasca bugetul prevazut in Planul National de Reforma.

Aveti o experienta bogata. Credeti ca in celelalte state europene ar fi fost posibil sa se intample ce s-a intamplat la noi?

Am avut ocazia sa lucrez cu multi cercetatori din strainatate (Europa de Vest). Cand, acum trei ani, le-am povestit ca in mijlocul unui proiect in Romania ti se comunica reducerea fondurilor cu circa 50%, au ramas stupefiati.

La ei, daca este o anumita suma prevazuta pentru un proiect castigat prin competitie, acea suma ramane valabila pana la sfarsit.

Invitatii Ziare.com George Epurescu: Mineriada impotriva cercetarii stiintifice

De ce nu are Romania o universitate in top 500? Ce ar trebui sa se schimbe?

De ce nu are o universitate in top 500? Cred ca nici nu va avea curand. In primul rand, pentru ca in top 500 se accede nu pe baza numarului de studenti, ci pe baza realizarilor cadrelor didactice si cercetatorilor, respectiv a numarului de articole publicate in reviste internationale de prestigiu.

Astfel de rezultate se obtin prin finantare in ritm normal, nu prin finantare in salturi sau prin jocuri de genul „uite finantarea, nu e finantarea!”

Cum se vor motiva in viitor cercetatorii tineri sa ramana in Romania? Ca sa faca ce? Sa conceapa proiecte, sa participe la competitii, sa le castige, iar daca au norocul sa fie finantati in primul an la timp, sa se trezeasca in al doilea ca nu mai primesc fonduri? Credeti ca perspectiva nesigurantei este tentanta?

Ce ar mai trebui sa se schimbe? Va propun sa deschideti o lista si fiecare cercetator sa adauge ce crede ca ar trebui schimbat. Va asigur ca lista va fi atat de lunga…

Ce mesaj doriti sa le transmiteti liceenilor romani care castiga olimpiade internationale si studentilor care exceleaza in domeniile lor si viseaza ca, intr-o buna zi, sa fie cercetatori?

Initial, am vrut sa le transmit ceva mai optimist. Dar, in fond, de ce sa-i mintim? Singura lor salvare este plecarea in tari din Europa (Germania, Franta, Elvetia s.a.) sau in SUA, care trateaza serios si nu in bataie de joc cercetarea.

Aici in Romania nu au ce face. Chiar daca la inceput li se deschide o mica fereastra (ceva granturi pentru tineri), mai tarziu tot vor ajunge la proiecte de tip Idei sau Parteneriate, care sunt finantate asa cum stiti.

Pe de alta parte, proiectele nu pregatesc doar tineri cercetatori, ci si pe cei care vor urma ca profesori in universitati. Deci, cine ne va urma?

In aceste conditii, e foarte posibil ca in 10 ani nu numai sa nu intram in randul primelor 500 de universitati ale lumii, ci, mai rau, sa ne situam si mai jos decat suntem acum, la coada clasamentului …

Camelia Badea,

Luni, 22 Aprilie 2013, ora 12:03,  Ziare.com

 

Vezi și

SCRISOARE DESCHISA DOMNULUI PRIM-MINISTRU AL ROMANIEI VICTOR PONTA, DOMNULUI MINISTRU AL EDUCATIEI NATIONALE REMUS PRICOPIE SI DOMNULUI MINISTRU AL CERCETARII MIHNEA COSTOIU

Referitor: Finantarea proiectelor de cercetare de tip IDEI si PARTENERIATE

Stimate Domnule Prim Ministru,

Stimati Domni Ministri,

Subsemnata Dr. Corina Ionescu, profesor universitar la Facultatea de Biologie si Geologie, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca, Director al Grantului PN II-ID-PCE-2011-3-0881, in numele celor inclusi in lista din Anexa 1, va aduc la cunostinta situatia creata in cercetarea romaneasca prin subfinantarea proiectelor de tip PN II de tip Parteneriate, IDEI PCE si IDEI PCCE si va solicitam respectuos revenirea la bugetul consemnat in contractele semnate in 2011.

Au trecut trei ani de la situatia de criza generata de managementul defectuos al fondurilor destinate cercetarii (2010). Anuntul de ieri al UEFISCDI prin care se comunica reducerea cu 40-55% a bugetului Proiectelor Parteneriate, a Proiectelor de Cercetare Exploratorie si a Proiectelor Complexe de Cercetare Exploratorie ne plaseaza de data aceasta intr-o situatie si mai grava, mai ales ca respectivul comunicat apare aproape la jumatatea anului.

In plus, nu se ofera nicio justificare pentru diminuarea in general a fondurilor si nici pentru diminuarea diferentiata intre tipurile de proiecte. Pe ce baze s-a decis ca diminuarea la proiecte IDEI sa fie de pana la 55%, la Parteneriate pana la 40%, la Resurse Umane TE 0% si la Resurse Umane PD 0%?

Pe de alta parte, daca nu sunt bani pentru finantarea proiectelor in derulare, de ce se lanseaza noi competitii de proiecte? Nici proiectele din competitia 2012 inca nu au primit finantare.

Dorim sa va reamintim urmatoarele:

1. Cercetarea nu se poate face prin reducerea bugetelor, dupa primul an, cu pana la 55%. Cercetarea este un process continuu, nu unul improvizat, in salturi, in functie de o finantare imprevizibila. Cercetarea se deruleaza potrivit unui plan prestabilit, care include trei mari categorii de cheltuieli: salarii, logistica si deplasari. Fiecare capitol al bugetului proiectului a fost gandit in functie de specificul proiectului, cu relatie clara intre numarul membrilor, necesitatile logistice si etapa de timp, tocmai pentru atingerea obiectivelor.

2. Cercetarea masteranzilor si doctoranzilor implicati in aceste proiecte nu mai poate fi sustinuta. Este periclitat nu numai procesul de instruire al acestora ci si finalitatea studiilor postuniversitare.

3. Programul unui proiect include de cele mai multe ori, angajamente internationale.

Aceste masuri vor avea repercursiuni in viitor:

1. Destramarea colectivelor de cercetare inchegate prin proiecte. Cei cu baza in aceste proiecte au doua optiuni: a) acceptarea unui salariu diminuat unilateral de catre autoritatea contractanta in timpul desfasurarii proiectului sau b) parasirea universitatii /institutului;

2. Pentru personalul de executie a proiectelor desfasurate in reteaua institutelor nationale de cercetare-dezvoltare sumele amputate nu ajung nici macar pentru plata salariilor contractate, in conditiile in care angajarea cu norma intreaga la institutia gazda era o conditie obligatorie pentru finantarea proiectelor

3. Bulversarea cercetarii in Romania prin continuarea subfinantarii. Nu mai credem in promisiunea ca vom primi sumele restante in 2014. La fel s-a intamplat si in perioada 2010-2011, cand in final bugetele au fost reduse la 45% din valoarea initiala, cu promisiuni de remediere. Ceea ce nu s-a intamplat vreodata.

4. Regresia cercetarii romanesti si situarea in continuare a Romaniei pe ultimele locuri in lumea stiintifica internationala. Iranul si Turcia, sa nu amintim China, se dovedesc mult mai constiente ca viitorul tarii lor sta in educatie si cercetare.

5. Neonorarea unor angajamente internationale deja asumate pentru 2013 (colaborari, participari la manifestari stiintifice).

Avand in vedere cele de mai sus, in calitatea Dumneavoastra de Prim-Ministru al Guvernului Romaniei, va rugam sa analizati de urgenta situatia existenta si sa dispuneti masurile care se impun pentru o finantare corespunzatoare a cercetarii stiintifice in Romania, respectiv finantarea proiectelor mai sus-mentionate la nivelul prevazut in momentul lansarii competitiei si al contractarii.

Prof. Dr. Corina Ionescu

9.04.2013

 

Scrisoare deschisă către D-nii Victor Ponta, Prim-ministru și Mihnea Costoiu, Ministrul Cercetării

– Reacția cercetătorului român Cezar Giosan, profesor de psihologie la Berkeley College – New York, revenit în țară și țepuit de babuinii guvernamentali –

Cezar Giosan, Professor of Psychology, Berkeley College, New York
Cezar Giosan, Professor of Psychology, Berkeley College, New York

Ecaterina Andronescu împreună cu politrucii Remus Pricopie, ministrul Educației, și Mihnea Costoiu, ministrul Cercetării – un individ care nu are nici măcar doctoratul! – au decis tăierea finanțării unor proiecte de cercetare, acordate în urma evaluării lor de către experți internationali, cu până la 55%, contractele fiind în derulare de doi ani de zile.

Ecaterina Andronescu alături de protejatul ei, Mihnea Costoiu (foto: Răzvan Chiriță, Mediafax)
Ecaterina Andronescu alături de protejatul ei, Mihnea Costoiu (foto: Răzvan Chiriță, Mediafax)

Lansate în timpul guvernării anterioare, decizia de finanțare a granturilor cu evaluatori străini a permis revenirea în țară a multor tineri cercetători români de mare valoare. Androneasca împreună cu politrucii ei din guvernul Ponta au distrus așadar, printr-o singură decizie, idei, proiecte, speranțe, relații interpersonale la cel mai înalt nivel din mediul academic al unor tineri români care sperau că revenirea lor în România va avea un efect benefic pentru țară.

Motivul invocat de protejații Ecaterinei Andronescu a fost austeritatea, deci lipsa de fonduri. Numai că există informații publice conform cărora politrucii Pricopie și Costoiu se pregatesc sa lanseze alte proiecte de cercetare fără a mai folosi însă evaluatori străini, deci se va face o ”salată” evaluatoare autohtonă bazată pe pile, relații și spagă, elemete definitorii ale sentimentului românesc al babuinilor care au venit la putere în 1946 și au uitat să mai plece.

Culmea, Ecaterina Andronescu a avut un proiect de cercetare depus în 2011,

Remus Pricopie, Mihnea Costoiu, Dan Berindei si Ioan Aurel Pop (foto: Florin Eşanu / Epoch Times).
Remus Pricopie, Mihnea Costoiu, Dan Berindei si Ioan Aurel Pop (foto: Florin Eşanu / Epoch Times).

proiect care i-a fost respins la finanțare încă din stadiul incipient. deci are motive personale serioase să aranjeze pe plan intern cine și pentru ce proiect va fi finanțat.

Probabil că teama de revenirea acasă a intelectualilor români care fac cinste țării în cadrul universităților de prestigiu ale lumii, este un pericol major pentru cei care încearcă să mențină România sub controlul mediocrității la cel mai înalt nivel.

Iată, mai jos, ce înseamnă pentru un tânăr cercetător român, Cezar Giosan, revenit în țară cu speranța că România a ieșit din epoca babuinilor care au controlat-o decenii de-a rândul, decizia politrucilor conduși de niște plagiatori.

Eu, cel puțin, sunt sigur că fiul meu, student în penultimul an la una dintre cele mai prestigioase universități ale lumii (Imperial College London) nu va reveni acasă câtă vreme babuini de teapa unor Pricopie, Costoiu sau Andronescu vor controla cercetarea românească. Prefer să sfîrșesc singur, dar cu babuinii de gât, decât vegheat de fiul meu care ar fi obligat să se lase condus de impostori aleși, democratic, de o majoritate cu un IQ situat la nivelul genunchiului de broască.

Dan BADEA

Urmează textul tânărului cercetător român țepuit de politrucii lui Ponta, după ce a revenit, cu naivitate, într-o țară asediată de corupție, hoție și prostie:

 

 

UN VIS NĂRUIT

Cezar Giosan

27 Aprilie, 2013

 

Scrisoare deschisa catre D-nii Victor Ponta, Prim-ministru si Mihnea Costoiu, Ministrul Cercetarii

 

Cezar Giosan, Professor of Psychology, Berkeley College, New York
Cezar Giosan, Professor of Psychology, Berkeley College, New York

La inceput a fost Daniel David, una din cele mai importante figuri in psihologia romaneasca actuala. Auzisem de el cu cativa ani in urma, pe cand lucram la Cornell University, dar, locuind in America de un deceniu si jumatate, eram atat de indepartat de ce se intampla in tara in acest domeniu incat nu am dat mare atentie numelui. Apoi l-am intalnit in persoana la New York, si, incetul cu incetul, am inteles ca, in cativa ani mutase, practic, muntii din loc la Cluj. “Uite ce curaj!” mi-am zis atunci. “Avea posibilitatea sa ramana in mediul universitar in America dupa postdoctoratul de la Mount Sinai Hospital de la New York si, totusi, s-a intors in tara.”

In momentul acela inca nu ma gandeam serios sa ma intorc si eu – viata academica in America este confortabila si nu aveam de gand s-o schimb repede.

Apoi a fost Dragos Ciuparu. L-am intalnit la o masa rotunda cu cercetatori romani de pe coasta de est a Americii, organizata de Consulatul Romaniei la New York. Se intorsese in Romania si servea functia de presedinte ANCS, dupa ani de zile de lucrat la Yale University.

Atunci a fost momentul in care am inceput sa ma gandesc mai atent la o revenire in Romania. Acesti oameni, de o verticalitate morala absoluta si de un calibru intelectual de exceptie, facusera deja ceea ce eu doar contemplasem ani de zile, dar nu avusesem niciodata curajul sa fac: sa renunte la confortul de a lucra in academia in cea mai dezvoltata tara din lume pentru a se intoarce la obarsie, sa se lupte cu sistemul, sa schimbe status-quo-ul si sa faca lucrurile sa mearga mai bine. Ei erau exemplele vii de care aveam nevoie.

Apoi am aflat de granturi. Pot sa spun ca prima data cand am citit conditiile de evaluare si de aplicare pentru granturi de cercetare am ramas nauc. “Evaluatori externi ai aplicatiilor?! Adica fara pile, fara favoruri, fara mita?! Conditii de eligibilitate atat de bine puse la punct, incat elimina nepotismul?! Asta nu e posibil in Romania!” imi tot ziceam. Imi amintesc ca citisem instructiunile de cateva ori, fara sa cred in totalitate in transparenta si obiectivitatea procesului de selectie.

Asta pentru ca stiam cum era Romania cand am lasat-o, cu ani in urma, pentru a pleca in America sa-mi urmez un doctorat.

Aveam o idee de proiect la care ma gandisem de mult timp. Veneam cu o experienta lunga de profesor si cercetator la o universitate Ivy League – Cornell -, ani petrecuti intr-un department de psihiatrie care era cotat in primele cinci din America. Si gasisem un mecanism solid de finantare a ideii in cel mai improbabil loc din lume pentru a gasi asa ceva: Romania, tara mea de bastina! Iar acest mecanism parea batut in cuie.

Era ca un mariaj facut in rai.

Mi-am luat inima in dinti, am aplicat si am castigat, cu unul din cele mai mari punctaje.

Momentul cand am aflat ca am castigat grantul a fost pivotal. Atunci mi-am spus ca, in tara, daca esti competent si depui efortul cuvenit, poti sa traiesti in mediul academic fara sacrificii materiale severe. Poti sa faci cercetare de nivel inalt si esti compensat pentru asta. Lucrurile sunt obiective si transparente si nu mai trebuie sa fii ca un fel de “artist infometat” ca sa faci acum stiinta.

Romania, cu alte cuvinte, se schimbase in bine.

Deja imi faceam planuri ca in cativa ani sa aplic la alte granturi si astfel sa ma reintorc definitiv in tara. Ma si vedeam lucrand intr-un centru universitar major, ca Bucuresti sau Cluj, continuand sa fac cercetarile pe care le fac acum in America. Vedeam o posibilitate reala ca sa-mi realizez dorinta de a reveni in Romania, dorinta pe care o descrisesem mai demult pe multe pagini in romanul meu autobiografic “Sapte ani de America” care, in esenta, este un strigat de dor de matca.

La grantul pe care il obtinusem incepusem sa lucrez cu echipa in ritm alert si realizam ca productivitatea grupului pe care il angajasem – doctoranzi sau cadre didactice la Babes-Bolyai, pe care i-as recomanda oricand pentru pozitii universitare oriunde in lume – este mai mare decat media cu care eram obisnuit la Cornell University! Outputul stiintific si efervescenta erau extraordinare: in primul an terminaseram de scris un manual de interventie noua pentru depresie, publicasem deja un articol intr-o revista internationala de psihologie (AJP), lucram la inca trei publicatii, si fuseseram acceptati la numeroase conferinte stiintifice internationale. Toate astea pe langa munca de rutina de a evalua si a trata pacienti care ocupa majoritatea timpului.

Incepusem sa vorbesc cu prieteni si colegi de-ai mei, si romani si americani, de la universitati din America, explicandu-le mecanismele granturilor in Romania si convingandu-i sa aplice si ei.

In naivitatea mea, ma gandeam ca, in cativa ani, efortul cumulat al studiilor mele si ale altora cu care as fi lucrat prin aceste mecanisme ar putea genera poate chiar o publicatie in revista Nature.

Da, in naivitatea mea.

Spun “naivitate”, pentru ca am crezut poate prea mult in asta. “Wishful thinking” se cheama in engleza. In America exista o zicala de genul “Daca e prea frumos ca sa fie adevarat, atunci probabil ca nu e adevarat”.

Si, intr-adevar, zicala s-a confirmat, prin primirea recenta a acelui comunicat, pe care l-au primit toti directorii de proiecte similare, prin care se anunta taierea bugetului cu 55%.

La inceput am crezut ca e o gluma, sau ca e ceva temporar, care se va rectifica in curand. Eram obisnuit cu intarzieri si le luam ca atare. Apoi, dupa ce am citit presa, am inteles ca, deodata, nu mai aveam bani sa platesc nici macar salariile membrilor echipei.

Reacția cercetătorilor români la decizia aberantă a politrucilor din guvernul Ponta (ziare.com)
Reacția cercetătorilor români la decizia aberantă a politrucilor din guvernul Ponta (ziare.com)

Subit, proiectul la care lucrasem cu atata pasiune pana atunci era aruncat in aer. M-am panicat, intrucat nu aveam cum sa ma incadrez in noua suma, ridicol de mica fata de cea initiala, sub nicio forma. Simteam ca studiul fusese condamnat la moarte in cel mai arbitrar mod posibil.

Am incercat solutii sa ma reincadrez in noul buget. Am umblat la salarii. Prima data la al meu. L-am redus la zero, apoi, pentru ca am aflat ca asta era ilegal, mi l-am ridicat la minimul pe economie. Mi-am zis ca sunt gata sa depun munca voluntara, dar studiul, fiind la mijloc, trebuie sa il termin cumva. Din fericire, America in genere recompenseaza bine doctoratele, astfel incat voluntariatul auto-impus in acest proiect nu ma afecteaza. Altii, insa, poate nu sunt in situatia mea.

Apoi a trebuit sa umblu la salariile membrilor echipei. Dupa ce am tras linia finala, reducerea a fost drastica: 40% sau 100%. Cu alte cuvinte, in termeni practici, cer catorva membri sa lucreze absolut pe gratis iar celorlalti sa lucreze pentru jumatate din banii promisi initial. Ca si cum nu ar fi fost destul, unii membri carora le cer sa lucreze acum pe gratis sunt experti in domeniu, somitati in materie, profesori la universitati americane care nu au idee despre cum merg lucrurile in Romania, carora le cer din cand in cand sfatul sau opinia. Nu am sa mai am curajul in viitor sa apelez la ei, in conditiile in care nu pot sa imi tin promisiunile. Imi va fi rusine sa le cer consultanta in alte granturi. Din punctul acesta de vedere, decizia de micsorare a bugetului o iau si la modul personal, intrucat imi afecteaza in mod direct relatiile profesionale.

Nu stiu daca voi fi in stare sa termin proiectul in aceste conditii. Imi dau silinta la modul cel mai cinstit, dar nu am cum sa anticipez viitorul in directia asta. Nu stiu cat de motivati vor mai fi oamenii mei sa depuna efortul substantial cerut de asa un studiu. Nu stiu daca nu vor accepta prima oferta de job sau prima oferta de plecare in strainatate. Si nu-i condamn. Si eu as face la fel, pentru ca e in natura umana sa ne protejam pe noi insine prima data si doar apoi sa depunem pentru altii eforturi necompensate corespunzator.

Pot sa anticipez, insa, altceva. Acest eveniment, numit eufemistic „redimensionare de buget”, mi-a spulberat orice dorinta de a ma reintoarce permanent in Romania. N-as putea trai intr-un mediu academic imprevizibil oricat de tare ar mocni in mine dorul de tara, si-i admir cu atat mai mult pe cei care reusesc asta.

Nu inteleg dedesubturile politice sau interesele care au dus la aceasta decizie, si nici nu ma intereseaza.

Ce pot sa spun este ca, printr-o miscare de condei, cineva, undeva, mi-a naruit definitiv un vis pe care il aveam de mai bine de un deceniu si care se apropiase foarte mult de infaptuire.

Cezar Giosan, Ph.D.

Professor of Psychology, Berkeley College, New York

Researcher, Babes-Bolyai University, Cluj-Napoca

 

Cezar Giosan a plecat in America in 1998 pentru a-si urma doctoratul in psihologie. A lucrat in cadrul departamentului de psihiatrie la Weill-Medical College of Cornell University intre 2003-2010, iar actualmente este profesor de psihologie la School of Liberal Arts, Berkeley College, New York si profesor adjunct de psihologie la City University of New York. Este de asemenea cercetator la Babes-Bolyai University. Profilul lui complet se gaseste la www.giosan.com.

Site-ul care a publicat Scrisoarea deschisă a profesorului Cezar Giosan
Site-ul care a publicat Scrisoarea deschisă a profesorului Cezar Giosan

(Text preluat de pe site-ul http://conectii.ro al Comunității Românești din New York).

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! La mulți ani, români, oriunde v-ați afla!

 
noroc foto 1
ATUNCI, pe 1 Decembrie 1918:
stema f2
Întâi decembrie 1918 la Alba Iulia.(foto: Samoilă Mârza)
Întâi decembrie 1918 la Alba Iulia.(foto: Samoilă Mârza)

Adunarea de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918,  s-a ținut într-o atmosferă sărbătorească. Au venit 1228 de delegați oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate românești, apoi episcopii, delegații consilierilor, ai societăților culturale românești, ai școlilor medii și institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriași, ai Partidului Social-Democrat Român, ai organizațiilor militare și ai tinerimii universitare. Toate păturile sociale, toate interesele și toate ramurile de activitate românească erau reprezentate.

Dar pe lângă delegații oficiali, ceea ce dădea Adunării înfățișarea unui mare plebiscit popular, era afluența poporului. Din toate unghiurile țărilor române de peste Carpați, sosea poporul cu trenul, cu căruțele, călări, pe jos, îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ținuturilor, în cântări și plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de față la actul cel mai măreț al istoriei românilor. Spectacol simbolic și instructiv: cortegiile entuziaste ale românilor ce umpleau drumurile spre Alba Iulia se încrucișau cu coloanele armatei Mackensen care, umilite și descurajate, se scurgeau pe căile înfrângerii spre Germania.
Mulțimea imensă urcă drumul spre Cetățuie printre șirurile de țărani români înveșmântați în sumanele de pătură albă și cu căciulile oștenilor lui Mihai Viteazul. Pe porțile cetățuii, despuiate de pajurile nemțești, fâlfâie Tricolorul român. Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul și se adună pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune, cuvântătorii explică poporului măreția vremurilor pe care le trăiesc.
În acest timp, în sala Cazinei militare, delegații țin adunarea. Pe podium, între steagurile tuturor națiunilor aliate, care au contribuit cu sacrificiile lor de sânge la desăvârșirea acestui act măreț, iau loc fruntașii vieții politice și intelectuale a românilor și delegații Bucovinei și Basarabiei, care au ținut să aducă salutul țărilor surori, întrate mai dinainte în marea familie a statului român.
Într-o atmosferă înălțătoare, în mijlocul aprobărilor unanime și a unui entuziasm fără margini, Ștefan Cicio Pop arată împrejurările care au adus ziua de astăzi, Vasile Goldiș expune trecutul plin de suferințe și de glorie al națiunii române de pretutindeni și necesitate Unirii, Iuliu Maniu explică împrejurările în care se înfăptuiește Unirea, iar socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a muncitorimii române, care se simte una cu întreg neamul românesc.
Rezoluția Unirii e citită de Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu: „Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.”
Rezolutia de la Alba Iulia
Rezolutia de la Alba Iulia
Restul rezoluției cuprinde programul de aplicație: autonomia provizorie a teritoriilor până la întrunirea Constituantei, deplină libertate națională pentru popoarele conlocuitoare, deplina libertate confesională, înfăptuirea unui regim curat democratic pe toate terenurile vieții publice, reforma agrară radicală, legislație de ocrotire a muncitorimii industriale. Adunarea națională dorește ca Congresul de pace să asigure dreptatea și libertatea atât pentru națiunile mari cât și pentru cele mici și să elimine războiul ca mijloc pentru reglementare a raporturilor internaționale. Ea salută pe frații lor din Bucovina, scăpați din jugul monarhiei austro-ungare, pe națiunile eliberate cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă și ruteană, se închină cu smerenie înaintea acelor bravi români care și-au vărsat sângele în acest război pentru libertatea și unitatea națiunii române, și în sfârșit exprimă mulțumirea și admirația sa tuturor puterilor aliate care, prin luptele purtate împotriva dușmanului au scăpat civilizația din ghearele barbariei.
La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluției, Unirea Transilvaniei cu România era săvârșită

st1:*{behavior:url(#ieooui) }

/* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:”Table Normal”; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-parent:””; mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt; mso-para-margin:0in; mso-para-margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:10.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-ansi-language:#0400; mso-fareast-language:#0400; mso-bidi-language:#0400;}

Textul Rezoluției de la Alba Iulia
Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918
I. Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre.
II. Adunarea Națională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.
III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Națională proclamă următoarele:
    Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
    Egală îndreptățire și deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.
    Înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieții publice. Votul obștesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporțional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, județe ori parlament.
    Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omenești.
Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăților, în special a proprietăților mari. În baza acestei conscrieri, desființând fidei-comisele și în temeiul dreptului de a micșora după trebuință latifundiile, i se va face posibil țăranului să-și creeze o proprietate (arător, pășune, pădure) cel puțin atât cât o să poată munci el și familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potențarea producțiunii.
    Muncitorimei industriale i se asigură aceleași drepturi și avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.
IV. Adunarea Națională dă expresie dorinței sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea națiunilor libere în așa chip, ca dreptatea și libertatea să fie asigurate pentru toate națiunile mari și mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaționale.
V. Românii adunați în această Adunare Națională salută pe frații lor din Bucovina, scăpați din jugul Monarhiei austro-ungare și uniți cu țara mamă România.
VI. Adunarea Națională salută cu iubire și entuziasm liberarea națiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume națiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă și ruteană și hotărăște ca acest salut al său să se aducă la cunoștința tuturor acelor națiuni.
VII. Adunarea Națională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea și unitatea națiunii române.
VIII. Adunarea Națională dă expresiune mulțumirei și admirațiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui dușman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizațiunea de ghiarele barbariei.
IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor națiunei române din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, Adunarea Națională hotărăște instituirea unui Mare Sfat Național Român, care va avea toată îndreptățirea să reprezinte națiunea română oricând și pretutindeni față de toate națiunile lumii și să ia toate dispozițiunile pe care le va afla necesare în interesul națiunii.
 
IERI (in comunism)
gen unirii 3 f5
generatia unirii 1 f6
generatia unirii 2 foto 7
ASTĂZI:
Mesajul președintelui Traian Băsescu:
st1:*{behavior:url(#ieooui) }

/* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:”Table Normal”; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-parent:””; mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt; mso-para-margin:0in; mso-para-margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:10.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-ansi-language:#0400; mso-fareast-language:#0400; mso-bidi-language:#0400;}

Dragi români,
În decembrie 1918 România şi-a începutul drumul spre statul unitar naţional. 1 Decembrie 1918 rămâne ziua de referinţă în istoria neamului românesc, momentul în care s-a realizat România Mare ca stat recunoscut, la mai bine de 300 de ani de la prima fondare a statului român reîntregit pe pământurile acestea, de către Mihai Viteazul. Şi poate nu întâmplător eforturile reunificării, modernizării şi recunoaşterii statului român reîntregit au avut la bază o generaţie de politicieni responsabili şi patrioţi, care au ştiut să treacă ţara prin vicisitudinile Primului Război Mondial şi să realizeze România întreagă.
basescu1 foto 8
Figuri ilustre precum Ferdinand I Întregitorul, Ion I. C. Brătianu, Regina Maria, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Alexandru Vaida-Voevod, Iancu Flondor, Ion Inculeţ, Patriarhul Miron Cristea, Mareşalul Alexandru Averescu au ştiut să aşeze deasupra rivalităţilor şi disputelor politice idealurile naţiunii române. Ei au reuşit, după crearea României Mari, să îşi concentreze toate eforturile pentru fondarea statului naţional român modern şi reîntregit şi afirmarea identităţii româneşti în această poartă a Europei.
Încă de la construirea României Mari, românii au realizat că importanţa construcţiei statului român stă în edificarea instituţiilor puternice şi profesioniste cele care devin pilonii de forţă ai oricărei organizări statale. Tot astfel realizăm şi noi astăzi, în contextul construcţiei europene, necesitatea edificării instituţiilor statului de drept, garanţia democraţiei în România, a orientării strategice a statului român, a integrării noastre depline în NATO şi în Uniunea Europeană.
Instituţiile statului român, construite pe regulile europene ale democraţiei şi statului de drept, asigură permanenţă, continuitate, forţă statului român şi-i dau şansa să realizeze idealurile de securitate şi prosperitate a naţiunii române. Iar românii au înţeles acest lucru şi au văzut cum după perioada de tranziţie, independenţa, reforma şi organizarea instituţiilor statului au devenit garanţii ale accesului egal la oportunităţi, la justiţie, la competiţii corecte şi unei economii de piaţă competitivă.
Reforma şi modernizarea statului român nu s-au încheiat. Criza economică şi financiară globală ne obligă să luptăm pentru competitivitate, pentru locuri de muncă, pentru creştere economică. Integrarea noastră în Uniunea Europeană vine cu beneficiile pe care partenerii europeni le acordă pe baza principiului solidarităţii şi aspiraţiilor spre coeziunea continentului nostru. E un alt proces pentru care generaţia actuală şi viitoare de politicieni va trebui să lupte, pentru ca aceste avantaje ale integrării noastre în familia statelor civilizate să fie benefice pentru toţi românii.
Societatea românească a ştiut întotdeauna să redescopere coeziunea în faţa marilor încercări. Suntem înaintea unei campanii electorale, iar Ziua Naţională ne surprinde dezbinaţi la nivelul clasei politice, dar societatea românească nu trebuie să urmeze rupturile din politică. Naţiunea este una, statul este unul, iar românii nu vor permite să le fie distruse instituţiile naţionale de dragul unei competiţii politice care se încheie oricum săptămâna viitoare. Şi după 9 decembrie, România merge mai departe şi poate 1 decembrie este ziua în care ne putem reaminti cu toţii ceea ce ne uneşte, ceea ce este important şi trebuie să dăinuie.
Acelaşi gând îl am faţă de români, de toţi românii, de românii de pretutindeni, oriunde s-ar afla şi ar trăi ei, dar simţind româneşte şi bucurându-se de Ziua Naţională a ţării lor de baştină. Coeziunea naţiunii române la 1 decembrie nu se poate face fără contribuţia diasporei româneşti, care ar rolul ei major în prezentul și viitorul statului român şi în unitatea sufletească a poporului român. Gândurile mele sunt alături de fiecare român, oriunde s-ar afla el şi le mulţumesc pentru tot ceea ce au făcut pentru România, pentru că ei au împins întotdeauna România înainte, ei au dat forţă şi suflet fiecărui proiect şi truda lor, eforturile, necazurile lor au adus România aici unde este astăzi, cu perspective bune de stat european cu perspective de prosperitate pentru toţi cetăţenii săi.
Nu pot să închei fără a rosti cuvinte de mulțumire militarilor români aflați în teatrele de operații din afara frontierelor României. Şi înainte de a spune La mulţi ani, aş ruga, dacă se poate, ca de 1 Decembrie fiecare român să-şi pună în curte, în balcon, la fereastră, unde se poate, un tricolor cât de mic.
La mulţi ani, români! La mulţi ani, România!”
Flash-uri consemnate de agenția de știri ziare.com:

st1:*{behavior:url(#ieooui) }

/* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:”Table Normal”; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-parent:””; mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt; mso-para-margin:0in; mso-para-margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:10.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-ansi-language:#0400; mso-fareast-language:#0400; mso-bidi-language:#0400;}

Ziua Nationala, marcata de austeritate – Basescu, huiduit la Bucuresti
Ziua Nationala a Romaniei este sarbatorita, sambata, prin manifestari in Bucuresti, in tara, dar si in strainatate.
In acest an, insa, evenimentele organizate cu prilejul Zilei Nationale sunt marcate de austeritate. In Bucuresti, avioanele de vanatoare si elicoptere militare nu vor mai survola cerul, iar la Alba Iulia festivitatile vor dura numai doua zile, si nu doua saptamani, ca anii trecuti.
Parada de Ziua Nationala a inceput la ora 11:00, imediat dupa sosirea presedintelui Basescu. Cateva zeci de oameni l-au huiduit pe seful statului salutului.
12:40 – Presedintele Traian Basescu a plecat, sambata, de la parada militara de Ziua Nationala, dupa ce a declarat ca aceasta manifestare a fost „frumoasa” si dupa ce din multimea adunata la Arcul de Trimuf s-au auzit din nou strigate de protest ca „Jos Basescu! Huo!” si fluieraturi.
12:10 – Aproximativ 2.000 de persoane participa, sambata, la Alba Iulia, la manifestarile de Ziua Nationala, intre care si sute de tineri, unii care au scandat pentru unirea Basarabiei cu Romania, iar altii impotriva proiectului de la Rosia Montana si pentru salvarea mineritului din Apuseni, conform Realitatea Tv.
11:59 – Un barbat care asista la parada din Capitala a fost dus la spital dupa ce i s-a facut rau, relateaza Mediafax.
11:56 – Parada militara dedicata Zilei Nationale a Romaniei s-a incheiat cu onorul Garzii de Onoare a Regimentului 30 Garda „Mihai Viteazul”, insotit de muzica reprezentativa a Ministerului Apararii Nationale si Muzica Militara a Diviziei 1 „Dacica”.
11:54 – In Piata Arcului de Triumf prezinta onorul Garda de Onoare a Regimentului 30 Garda „Mihai Viteazul”, unitate etalon a Armatei Romaniei.
2 foto 9
11:52 – Defileaza acum Asociatia Traditia Militara, grupul de reconstituire istorico-militara care reprezinta Romania la Uniunea Europeana a Asociatiilor Istorico-Militare. Detasamentul poarta uniformele si echipamentul de campanie ale Armatei Romane din timpul Primului Razboi Mondial, cu decoratii militare originale.
11:50 – Parada continua cu defilarea drapelelor de epoca, pe care sunt montate elemente ale unor drapele purtate in luptele din toamna anului 1916 si vara lui 1917. Este vorba de acvilele si hampele mai multor regimente si divizioane.
11:48 – Defilarea Detasamentului de Cavalerie al Jandarmeriei este deja o obisnuinta a manifestarilor prilejuite de Ziua Nationala.
3 foto 10
11:46 – Parada tehnicii auto a Jandarmeriei Romane este deschisa de motociclete, mijloace de transport rapide si fiabile, cu o mare mobilitate in trafic, necesare indeplinirii misiunilor in timp operativ.
11:40 – Au defilat, pe sub Arc, locul de parada al tehnicii militare, urmat de tehnica din dotarea Fortelor Terestre.
11:36 – Elicopterele militare, IAR 330, au survolat deasupra Arcului de Triumf. Prima formatie este compusa din trei elicoptere IAR-330 Puma, condusa de comandantul Flotilei 90 Transport Aerian, generalul de flotila aeriana Ion Cristinel, a doua formatie este alcatuita din trei aeronave de transport din dotarea Flotilei 90 Transport Aerian – o aeronava C-130 Hercules si doua aeronave C-27J Spartan, condusa de capitan-comandorul Marian Dinescu.
4 foto 11
11:31 – Pana acum au trecut pe sub Arcul de Triumf detasamentele de Politie Militara care au deschis misiunea de la Kabul in 2002 si au participat la toate misiunile din Afganistan, detasamentele navale, jandarmii, pompierii dar si studentii Academiei de Politie, conform Adevarul.
5 foro 12
11:20 – Se realizeaza dispozitivul de defilare. Dispozitivul de defilare este constituit din blocuri de parada, organizate pe detasamente, cu trupe si tehnica ale Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor, precum si ale Serviciului Roman de Informatii si Serviciului de Protectie si Paza. De asemenea, participa si Asociatia Traditia Militara, membra a Uniunii Europene a Asociatiilor istorico-militare.
11:16 – Se da citire Decretelor de decorare ale Drapelelor de Lupta ale Batalioanelor 2 Infanterie „Calugareni” si 495 Infanterie „Capitan Stefan Soverth”.
11:15 – Vadim Tudor a venit sa-l salute pe seful statului, Traian Basescu. Acesta ii spune ceva sefului statului care starneste amuzamentul acestuia.
6 foto 13
11:12 – Are loc ceremonia de decorare a Drapelelor de Lupta ale Batalioanelor 2 Infanterie „Calugareni” si 495 Infanterie „Capitan Stefan Soverth”.
11:10 – Un grup de protestatari scandeaza, la Arcul de Triumf, lozinci impotriva lui Traian Basescu.
7 foto 14
11:08 – Are loc depunerea unei coroane de flori de catre presedintele Romaniei. Se intoneaza Imnul Eroilor.
11:06 – In memora eroilor din cele doua razboaie mondiale si din teatrele de operatii, se pastreaza un moment de reculegere la Arcul de Triumf din Bucuresti.
11:05 – Pe timpul intonarii Imnului National al Romaniei, in semn de salut, se executa 21 de salve de tun de catre bateria de artilerie a Regimentului 30 Garda „Mihai Viteazul”.
11:00 – Traian Basescu a ajuns la Arcul de Triumf. Se canta imnul.
8 fto 15
10:51 – In scurt timp va incepe parada militara. Potrivit estimarilor Jandarmeriei, la Arcul de Triumf se afla in jur de 8.000 de persoane.
10:50 – Crin Antonescu, Victor Ponta, Daciana Sarbu, Corneliu Dobritoiu, Victor Ciorbea si Daniel Constantin se numara printre politicienii care au ajuns la Arcul de Triumf.
10:23 – Victor Ponta a participat la dezvelirea Drapelului National, instalat pe frontispiciul Palatului Victoria. Ceremonialul a fost de intonarea Imnului National de catre Fanfara Jandarmeriei Romane.
La final, prim-ministrul a vorbit cu participantii si a dat autografe.
9 foto 16
10:16 – Tricolorul flutura la inaltime, de Ziua Nationala. Jandarmii hunedoreni au arborat drapelul Romaniei pe varful Parangul Mare, conform Realitatea Tv.
10 foto 17
09:50 – Principele Radu transmite, de asemenea, un mesaj de Ziua Nationala, la 94 de ani de la Marea Unire.
„Daca institutiile ar fi puternice, respectate de cei care le servesc si coerente, atunci coruptia ar scadea. Institutia nu are cum sa mearga daca cel care o serveste este talentat si inconsecvent, erudit si iresponsabil sau clarvazator si imoral. Aceste pete de culoare sunt posibile la nivel individual, nu insa si la nivel institutional”, este un fragment din mesajul principelui Radu.
09:31 – Prim-ministrul Victor Ponta a transmis, pe contul sau de Facebook, „La multi ani” romanilor si Romaniei.
„Nu este zi mai potrivita decat Ziua Nationala pentru a afirma cum ne dorim sa fie Romania: un stat mai puternic, cu institutii mai conectate la valorile si practicile europene si, inainte de orice, cu oameni multumiti si mandri de tara lor – cu oameni uniti, nu dezbinati; cu oameni respectati, nu umiliti; cu oameni protejati, nu abandonati”, se arata in mesajul premierului.
09:20 – Presedintele american Barack Obama le-a transmis romanilor, cu ocazia Zilei Nationale, „toate urarile de bine”, potrivit unui mesaj publicat pe site-ul Departamentului de Stat.
09:10 – Premierul Victor Ponta va fi gazda la Palatul Victoria, sambata, 1 decembrie, intre orele 9:00-10:00, pentru romanii care doresc sa viziteze sediul Executivului.
Guvernul organizeaza „Ziua Portilor Deschise” si va fi deschis publicului intre orele 9:00 si 13:00. Accesul in Palatul Victoria se va face pe la intrarea principala, urmand ca in intervalul amintit sa poata fi vizitate salile de la etajul 1.
08:50 – Au loc ceremonii militare de depuneri de coroane si jerbe de flori la Monumentul eroilor militari romani cazuti la datorie din fata Palatului National al Copiilor (Parcul Tineretului) si la Mormantul Ostasului Necunoscut din Parcul Carol I.
La festivitate participa mai multi politicieni, prin care Crin Antonescu, presedintele Senatului, dar si fostul sef de stat, Ion Iliescu.
Programul manifestarilor
Sub Arcul de Triumf din Capitala vor defila, de la ora 11:00, 1.500 de angajati ai ministerului de Interne, organizati in patru subunitati de jandarmi, pompieri, studenti ai Academiei de Politie si cate un detasament de tehnica apartinand Politiei, Politiei de Frontiera, Jandarmeriei si de la Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, precum si o formatiune de cavalerie a Jandarmeriei. La ceromonie vor participa presedintele Traian Basescu, premierul Victor Ponta, presedintele Senatului Crin Antonescu, precum si ministrul Apararii, Corneliu Dobritoiu.

Dr. Liviu Turcu: DESPRE APARENŢE ŞI REALITATE

dr. Liviu Turcu
dr. Liviu Turcu

La data de 9 decembrie 2009 HotNews.ro a postat un comentariu/analiza intitulat ‘Campania Geoana: Culisele internationale‘ sub semnatura lui Dragos-Paul Aligica, material care apoi a fost preluat si postat de Dan Badea pe acest blog.  Nu este un secret pentru nimeni ca Dan Badea s-a afirmat inca de la inceputul campaniei electorale ca un sprijinitor activ al presedintelui-candidat Traian Basescu folosind acest blog pentru a demantela cu talent si ingeniozitate mai toate manevrele cartelului politico-financiar aflat in spatele candidatului Mircea Geoana.

In acest context decizia de a posta comentariul/analiza (de acum inainte voi folosi pentru simplificarea exprimarii termenul ‘analiza’) pare la prima vedere absolut fireasca intrucit are darul de a-i convinge pe cititori si, mai ales, pe sustinatorii activi ai presedintelui Traian Basescu ca victoria electorala, desi la un scor foarte strins, trebuie sa fie apreciata cu atit mai mult cu cit include infringerea unei aliante de forte politice internationale cu sediul la Washington si Moscova. Nici mai mult nici mai putin! O victorie deci a la David versus Goliat. Privita prin simpla prizma a confruntarii de tip propagandistico-electoral analiza nu ridica nici o obiectie intrucit asa cum se stie propaganda este in sine un mijloc de manipulare a opiniei publice si deci intotdeauna intr-un conflict acut cu realitatea.

Blogul lui Dan Badea nu a fost pina acum nici o clipa o platforma de propaganda politico-ideologica si din acest motiv s-a bucurat si se bucura de audienta cunoscuta. Acesta este motivul pentru care din respect pentru el si pentru cititorii seriosi ai acestui blog sint nevoit sa fac corectiile necesare pentru a mentine echilibrul firesc al intelegerii situatiei abordate de Dragos Paul Aligica. Adica o abordare a realitatii plivita de excesele manipulationiste de tip propagandistic.

Iata de ce, propun cititorilor parcurgerea comentariului meu intr-o paralela cronologica cu analiza autorului mentionat mai sus ca un exercitiu analitic fundamentat pe doi vectori: informatia de ordin faptic si mecanismul logic al prelucrarii acestora.

„Ce se afla in spatele demersului manipulativ” ?

Exista minimum doua modalitati de a citi analiza lui Dragos Paul Aligica: prima este de a o parcurge facind abstractie totala de pregatirea intelectuala si afilierea politico-ideologica a semnatarului; a doua, este de a o face prin raportarea continutului analizei la sorgintea cultural ideologica a acestuia. Pentru cineva, ca mine, cu o experienta de peste 35 de ani in politica internationala si mai ales a culiselor acesteia (imi cer scuze prin aducerea acestui argument personal dar este un punct de referinta absolut necesar pentru cititorul de buna credinta) aplicarea primei metode conduce la concluzia ca autorul face dovada unei regretabile ignorante in tratarea stiintifica a subiectului abordat. Nu ar fi nici primul si nici ultimul ‘analist’ post-decembrist care foloseste mass media ca mijloc de capitalizare politico-intelectuala in detrimentul acuratetei tratarii temelor abordate. Aplicarea celei de a doua metode pastreaza intact calificativul de ‘interpretare eronata’ a realitatii dar fiind facuta de un om educat in tara si strainatate (respectiv S.U.A, unde de altfel autorul analizei se afla si in prezent intr-o structura universitara) impune o serioasa amendare calificativa. Cu specializari atestate in domeniile cercetarii politice, economice si sociologice situatia de fata ridica la modul serios intrebarea „daca nu e ignoranta pura, ce se afla in spatele demersului manipulativ?”.  Acesta din urma este evident cazul domnului Dragos Paul Aligica si asupra acestui aspect voi reveni mai tirziu.

Si acum sa trecem la analiza propriu-zisa. Autorul isi incepe demersul prin invocarea unui argument de autoritate ce se vrea infailibil pentru cititorul de rind prin afirmatia calificativa facuta de cunoscutul cotidian al oamenilor de afaceri americani „Wall Street Journal”: „Liberalismul economic pare sa fi castigat la diferenta mica in fata urmasilor comunistilor lui Ceausescu in alegerile prezidentiale de duminica, din Romania, prin victoria lui Traian Basescu in fata lui Mircea Geoana”, comenteaza Wall Street Journal. Potrivit unor surse citate de „WSJ”, scriu agentiile romane de stiri, liderul social-democrat a fost candidatul preferat atat de Moscova, cat si de Washington.

Mai intii sint obligat sa remarc ca afirmatia citata, prin finalitatea urmarita, este pe fond incorecta intrucit batalia dusa intre cei doi candidati nu a avut drept obiect esential opunerea „liberalismului economic” versus ce? termenul de comparatie lipsind ilogic si fiind inlocuit cu categoria „urmasii comunistilor lui Ceausescu”. In mod firesc autorul afirmatiei ar fi trebuit sa opuna „liberalismului economic” ceva de genul „adeptii planificarii economice de tip comunist” dar evident ca nu au putut-o face pentru simplul motiv ca grupurile de interese care l-au sustinut pe Mircea Geoana nu sint nici pe departe sustinatorii unei asemenea conceptii, administratia PSD fiind cea care a executat si negociat reformarea economico-financiara ce a permis intrarea in Uniunea Europeana. Apoi, autorul introduce printr-o intentionat alambicata formula stilistico-logica afirmatia ca din parcurgerea stirilor difuzate de agentiile romane de stiri ( a se observa absenta unei informatii precise la adresa identitatii acestora) „potrivit unor surse citate de WSJ” (si acelea neprecizate) „liderul social-democrat a fost candidatul preferat atit de Moscova cit si de Washington”. Aceasta ultima afirmatie extrem de vaga va deveni cu toate acestea pilonul fundamental pe care autorul isi va desfasura ulterior intreaga analiza, adaugind generos inca doi vectori, respectiv Bruxelles si „spatiul german” definindu-le ca „cele patru teatre majore de operatiuni pro-Mircea Geoana”. Nefericita inspiratie, exceptind desigur precum am spus incadrarea de la bun inceput a analizei in categoria materialelor de serviciu de tip manipulationist-propagandistic.

Rolul Moscovei a fost expediat mult prea rapid

De referintele ‘analitice’ cu privire la rolul Moscovei autorul scapa foarte repede intrucit, citez, „desi neclare in amanunt, dovezile sint evidente” cu recomandarea ca istoricii sa clarifice ulterior daca este vorba sau nu de „tradarea intereselor nationale”. Mai adauga si un citat din avertismentul dat de catre presedintele Traian Basescu ambasadorului rus si cu asta autorul expediaza ‘stiintific’ primul si de fapt cel mai important, din punct de vedere al realitatii, ‘teatru major de operatiuni’ externe. Formularea este, cu tot respectul pentru educatia autorului, demna de Giga. Noroc cu Dan Badea care timp de luni de zile i-a ajutat la modul informatiilor factuale pe cititori sa inteleaga cam cum stau lucrurile la acest capitol. Nu ar fi stricat ca si autorul sa fi parcurs aceste informatii inainte de a elabora analiza publicata la HotNews.ro. In ce priveste relatiile romano-ruse as sugera analistilor apropiati presedintelui Traian Basescu sa ia in dezbatere cit mai curind problema decalajului conflictual intre prezenta si ponderea capitalului rus in ramurile strategice ale economiei romanesti si substanta actuala a relatiilor politice bilaterale. Este o tema ce merita o abordare si solutionare de sine statatoare intrucit mai degraba decit mai tirziu, asa cum deja s-a putut constata cu ocazia alegerilor prezidentiale, se cere intelept solutionata in deplina concordanta cu interesele fundamentale ale statului roman..

Revenind, trebuie mentionat ca analiza termina la modul super-expeditiv si cel de al doilea ‘teatru major al actiunilor de sustinere a lui M.G.’, respectiv cel de la Bruxelles intr-un singur paragraf. Un esec total pentru M.Geoana intrucit s-ar fi lovit, potrivit autorului, scurt si necrutator de trei obstacole/bariere: sustinerea politica din partea ‘popularilor europeni’, asimetria credibilitatii celor doi candidati (banuiesc ca autorul vrea sa se refere la Comisia Europeana dar nu o face lasindu-l pe cititor intr-o totala ceata) si trei, faptul ca cei de acolo inteleg cel mai bine in raport cu restul cancelariilor europene (sic) cam cum e cu democratia in Romania si cine se lupta pentru ce. Si cu asta gata s-a terminat si cu analiza teatrului major numarul doi.

Contra-manipulare operativă, specifică SIE, pentru o delegaţie de jurnalişti  germani

Trecerea in revista a  operatiunilor de sustinere a candidatului social democrat pe ‘spatiul german’ are loc pe lungimea a sase paragrafe din care patru prezinta de fapt desfasurarea unei  singure operatiuni PR initiate printr-un agent PNL plasat in Ministerul de Externe…’ care ‘a organizat un tur al unor ziaristi de la prestigioase publicatii de limba germana, tur menit sa-i puna pe acestia in tema cu „realitatile politice romanesti”.

Descrierea operatiunii m-a facut sa zimbesc involuntar intrucit mi-a amintit ca la acest capitol lupul isi schimba parul dar nu si naravul intrucit acest gen de operatiuni au continuat fara pauza in perioada post-decembrie 1989 fiind de fapt in cel mai bun caz ‘copy-cats’ al celor organizate de serviciul de informatii externe in timpul regimului comunist. Deci cu alte cuvinte nimic nou sub soarele ‘democratiei originale romanesti’. Fapt este ca masurile informativ operative de contracare ale actiunii organizate de cartelul din spatele lui Mircea Geoana via Ministerul de Externe au constat din plasarea contra-manipulativa a delegatiei de ziaristi germani spre tabara sustinatorilor presedintelui Traian Basescu, respectiv o discutie ‘lamuritoare’ atentie, in afara programului oficial, intre altii cu liderul Valeriu Stoica si un numar de ziaristi ‘independenti’ care au ‘echilibrat perceptia nemtilor despre realitatea romaneasca’. Sint convins ca la momentul respectiv cel putin o parte din jurnalistii oaspeti, oameni cu experienta profesionala, au avut instantaneu perceptia unui deja vu ante dar si post-1989. Isi vor fi zis, ‘obiceiurile proaste mor greu’ (‘bad habits die hard’). Ce nu spune autorul in analiza sa este faptul ca mentionarea lui Valeriu Stoica nu este tocmai intimplatoare, acesta din urma fiind co-autor cu Dragos Paul Aligica la lucrarea intitulata „Reconstructia dreptei.Intre experimentul capitalist occidental si proiectul national romanesc”.

Cit despre ‘momeala proiectului Johannes’ menita sa induioseze defintiv factorii politici de la Berlin autorul o expediaza rapid printr-o lovitura de biliard cu doua trimiteri simultane: prima este lansarea formulei insinuante dar nesustinuta in vreun fel ca promotorii lui Geoana/Johannes au folosit filiera Schroeder pentru a crea o alianta de sustinere electorala ad-hoc ruso-germana datorita pozitiei ocupate de acesta din urma in structurile Gazprom; a doua, ca legaturile PDL cu partidele de dreapta din Germania au fost si sint atit de puternice incit au contrabalansat presupusa alianta germano-rusa prevalind in final. Ametitor, cind te gindesti chipurile ce potential de influenta europeana au partidele politice din democratia romaneasca dar cit de putin au fost in stare sa faca pentru omul de rind din tara…

Washington-ul în rol de „bomboană pe coliva operaţională”

In sfirsit, cum zice autorul, ‘mai ramine operatiunea americana’, un teatru major caruia ii atribuie in cadrul analizei partea leului. Aceasta parte are darul de a juca rolul de efect final al ‘fristii pe tort’ sau daca tinem seama de esecul suferit  de cartelul pro-Mircea Geoana ‘bomboana pe coliva operationala’.  Aici, autorul se doreste a fi nu numai convingator in fata cititorului, dar si sa-si si etaleze in sfirsit capacitatea de a face judecati logice si politice infailibile. Teza de baza este ca Micea Geoana fiind ambasador in timpul fostei administratii democrate si-a creat relatii speciale cu establishmentul (banuiesc ca asta a vrut sa spuna D.P.A.) ce reprezinta coloana vertebrala politica a acestui partid. A doua premisa ar fi ca perioada in calitate de candidat prezidential pentru Mircea Geoana a coincis cu instalarea la Casa Alba a unei noi administratii americane Democrate, respectiv a presedintelui Barak Obama. Concluzia ‘naturala’ ce urmeaza celor doua premize este ca noul presedinte si administratia sa il sprijina neconditionat pe Mircea Geoana intrind astfel prin masuri active in procesul sustinerii candidaturii acestuia in cursa electorala. Pentru un om cu educatia formala a lui Dragos Paul Aligica expunerea unui atare rationament il descalifica in plan intelectual, exceptind din nou postura constient asumata de agent manipulator al opiniei publice romanesti. Dar asta nu este inca nimic avind in vedere ca facind acest lucru, lasind de o parte pozitia partizana teoretica pro sau anti un candidat sau altul Dragos Paul Aligica contribuie la perpetuarea istoric exasperanta a unei perceptii fundamental eronate a modului in care functioneaza de facto sistemul politic american. O intelegere falsa a mecanismului intim al centrului decizional politic american care paraziteaza din pacate discretionar cultura politica a clasei politice, a factorilor birocratici si evident prin intermediul primelor doua si a opiniei publice romanesti. Cind afirm acest lucru am in vedere nu doar infirmitati de ordin intelectual ci mai ales efectele negative si uneori catastrofale ale acesteia in formularea pozitiilor oficiale si plasarea Romaniei ca stat pe tabla de sah a politicii internationale.

Amendamentele aduse pe parcursul analizei precum relevarea politicii mercantile a power-brokerilor politici de la Washington care, exploateaza, spun eu, fara scrupule naivitatea interlocutorilor straini sint palide corectii ale unei abordari de fond complet eronate. Autorul atinge si limitele superioare ale ridicolului in raport cu realitatea cind plaseaza versiunea cu ‘Mircea Geoana, un Barak Obama al Romaniei’.  Mai mult, autorul foloseste tema sprijinului politic international pentru candidatul social democrat pentru a divaga spre o platforma de pe care executa un atac direct la baioneta la adresa politicii oficiale a actualei administratii.

Nu mai putin paradoxal este, de asemenea,  sa constati ca desi aliniat pro-forma doctrinei liberale, Dragos Paul Aligica, nu se sfieste sa devina concomitent un exponent activ al propagarii doctrinei si liniei politice factiunii ‘neo-conservatoare’ reprezentata de fosta administratie republicana. Prin antiteza el nu se sfieste sa atace deschis noua administratie democrata pentru linia politica externa promovata dupa venirea la putere.  Actualul presedinte este atacat la nivel personal atunci cind autorul ii imputa ‘tavalugul erorilor’ facute in raporturile geopolitice cu tarile Europei de Est si unde in mod ‘eroic’ ambasadorii acestor tari au facut front comun. Autorul califica, depasind cadrul unei abordari intelectuale, actuala administratie ca fiind una ‘ recunoscuta pentru fragilitatea judecatilor si pentru reactiile ce eludeaza logica real-politik-ului traditional la Washington’.  Ca prin ‘fragilitate’ autorul intelege clar la modul peiorativ decizii la limita iresponsabilitatii este limpede. Ceea ce ridica semne de intrebare este intelegerea de catre autor a definitiei ‘logicii real-politik-lui traditional american’ si care in contextul folosit ii submineaza propria-i judecata. Real-politik-ul traditional american exprima tocmai capacitatea de a face compromisuri in negocieri intr-un context ce limiteaza iar uneori in situatii limita chiar exclude vectorii de ordin ideologic dindu-se prioritate vectorilor de tip geopolitici.  Atunci cum se impaca afirmatia incriminatoare ca Statele Unite au luat o decizie iresponsabila cu privire la ‘scutul anti-racheta’ din Europa de Rasarit dar ‘eludeaza logica real-politik-lui traditional???” Pai decizia luata, si care analizata altfel la rece reflecta o superficiala interpretare de catre estici, confirma tocmai acest tip de politica si nu eludarea ei.

Suferind de o ciudata amnezie doctrinar ideologica autorul uita de asemenea ca Partidul Democrat este prin traditie depozitarul valorilor liberal-democrate progresiste iar grupul ‘neo-conservator’ a reprezentat un grupuscul doctrinar efemer aflat la extrema dreapta a Partidului Republican si respins in cele din urma la urne de majoritatea publicului.

Rolul lui Guşă a fost o simplă chestiune de lobby

Cititorul ar trebui sa mai stie ceva atunci cind citeste analiza si ia in considerare argumentele aduse de autor privind contactele lui Gusa ca emisar al lui Mircea Geoana la Washington. Organizarea programului vizitei de catre o firma de lobby, este in sine pentru cine cunoaste mecanismul politic de la Washington argumentul suprem al absentei unor reale contacte preferentiale la virful piramidei politice. Via lobby aproape oricine platind sume considerabile poate avea contacte protocolare de un anumit nivel. Adevaratele contacte de substanta au loc in cu totul si cu totul alt mod decit cel descris de autor. Altfel, Paul Dragos Aligica nu scapa ocazia in virtutea ‘respectului’ pentru valorile liberale de a-l califica pe Gusa ca pe un exponent al ideologiei pan-ortodoxiste ceea ce ar trebui sa creeze cititorului nedumeriri de tip anxios avind in vedere asocierea absolut inedita a cartelului ‘comunist’ cu ‘ortodoxismul militant’. Atacul pe aceasta directie nu este insa intimplator si tine de afinitatile ideologice ale autorului ca membru al unui grup de interese care se lupta din greu sa inlocuiasca ponderea vectorului religios ortodox in viata socio-politica a Romaniei cu aspiratia de a-l inlocui cu o noua religie civica.

„Geoana nu numai ca nu a beneficiat de un sprijin oficial, dar a pierdut si sprijinul unui important grup de influenta politica”


Nici analizarea pozitiei luate de ambasadorul american la Bucuresti nu reflecta o corecta interpretare a situatiei reale. Daca liderii Partidului Democrat ar fi fost cu adevarat sustinatorii activi ai candidaturii lui Mircea Geoana ambasadorul dar si alti membri ai aparatului diplomatico-birocratic ar fi fost instruiti sa actioneze fie si acoperit in aceasta directie. Ambasadorul este potrivit propriilor afirmatii ale vice-presedintelui Joe Biden unul din prietenii sai apropiati si deci ar fi avut acoperirea politica necesara. Cert este ca nu a facut-o si asta nu a fost intimplator. Administratia americana a avut la aceste alegeri mai mult ca niciodata o pozitie politica absolut neutra nici unul dintre candidati neafectind in cazul victoriei la modul serios interesele Statelor Unite in zona. Mai mult, exact ca in bancurile cu radio-Erevan, candidatul Mircea Geoana nu numai ca nu a beneficiat de un sprijin oficial fie el si acoperit dar a pierdut in ultimul an si sprijinul unui important grup de influenta politica care investise in el mai bine de un deceniu. Despre cauzele acestei situatii voi vorbi cu un alt prilej, dar el demonstreaza cit de departe este autorul analizei de ceea ce se intimpla cu adevarat in culisele politicii americane.  Mircea Geoana calca rapid chiar daca din motive relativ diferite la acest capitol pe urmele lui Adrian Nastase. O situatie pe care la timpul respectiv am si facut-o cunoscuta in mod public.

Din oportunism, Algică a produs post factum un „material de serviciu”

In sfirsit, din parcurgerea analizei nu rezulta in nici un chip o singura informatie factuala care sa demonstreze utilizarea de catre presupusele forte politice externe din spatele candidatului Mircea Geoana de pe cele ‘patru teatre majore’ internationale a panopliei de mijloace specifice informativ operative unor atari operatiuni. Acesta este adevaratul calcii al lui Ahile pentru credibilitatea demersului analitic intreprins de Dragos Paul Aligica. Si atunci qui prodest?  Fiind un apropiat al unuia din comisarii politici apartinind al asa-zisului grup oportunist al ‘intelectualilor lui Traian Basescu’ autorul pare a fi plasat post-factum (adica atunci cind victoria presedintelui candidat a devenit realitate) la HotNews.ro un material de serviciu. Desi destul de neglijent elaborata, aparitia analizei are rolul de a servi drept punct de sprijin pentru demonstrarea aportului public la campania de sustinere a presedintelui. Un prilej totodata pentru argumentarea justificativa a consolidarii pozitiilor deja ocupate si plasarii noilor pretentii egoiste si oportuniste ale membrilor grupului de interese mentionat. O actiune altfel mult mai usor de identificat si de argumentat decit ‘actiunile de tip conspirationist’ ale cancelariilor occidentale aflate  pe cele trei din cele ‘patru mari teatre operationale’. Dar despre asta cu alta ocazie.

In concluzie, personal nu cred ca sustinatorii cinstiti ai presedintelui Traian Basescu  au nevoie, mai ales acum dupa victorie, de mistificari de acest gen. Nu de alta, dar simpla monitorizare de catre occidentalii incriminati a unor astfel de acuzatii pot aduce mai degraba suspiciune si neincredere in relatiile bilaterale cu daune evidente la nivelul apararii si promovarii intereselor nationale.

Dr. Liviu Turcu

Campania Geoana: Culisele internationale (Dragos-Paul Aligica)

 – material aparut pe site-ul HotNews.ro-

OBAMA-MEDVEDEV
OBAMA-MEDVEDEV

Supun atentiei o analiza interesanta aparuta astazi pe Hotnews si care ofera raspunsuri la anumite intrebari, dar si motive de reflectie asupra reactiilor ciudate, din ultima vreme, ale unor oficiali rusi sau americani. Citita in cheia oferita de autorul acestei analize, victoria lui Traian Basescu pare a fi victoria flintei impotriva celui mai mare tun din istorie, „tunul Ţarului” (foto sus)  (Dan Badea)

„Liberalismul economic pare sa fi castigat la diferenta mica in fata urmasilor comunistilor lui Ceausescu in alegerile prezidentiale de duminica, din Romania, prin victoria lui Traian Basescu in fata lui Mircea Geoana, comenteaza Wall Street Journal. Potrivit unor surse citate de WSJ liderul social-democrat a fost candidatul preferat atat de Moscova, cat si de Washington. Autorul randurilor de mai jos este unul dintre cei care au tinut ca prietenii de la WSJ sa marcheze explicit si public acest ultim fapt, printr-o observatie care, daca am inteles corect de la ei, probabil va fi reluata curand intr-o forma mai elaborata si in Wall Street Journal Europe.
Sa explicam. Neavand nici timpul, nici mijloacele sa le analizam in detaliu, sa ne multumim cu o schita. Strategia internationala a lui Mircea Geoana si a cartelului politico-financiar din spatele sau a avut patru teatre majore de operatiuni: Moscova, Washington DC, Bruxelles si spatiul german.

Desi neclare in amanunt, lucrurile sunt evidente in privinta filierei moscovite. Ramane ca istoricii sa decida daca ceea ce s-a intamplat acolo a fost sau nu un act ce a frizat tradarea interesului national. Ramane de asemenea antologica interventia lui Traian Basescu la final de campanie relativ la o declaratie a ambasadorului Rusiei la Bucuresti, Aleksandr Ciurilin: „Ma vad nevoit, si o voi face si oficial, sa il atentionez ca intr-adevar a trecut vremea Razboiului Rece si ca nu isi mai pot face centre de influenta in politica romaneasca sau, daca si le vor face, le vom reteza”.

In ceea ce priveste Bruxelles, operatiunile nu au avansat foarte mult pentru ca s-au lovit de trei bariere: sustinerea ferma a „popularilor” europeni pentru Traian Basescu, asimetria majora de calibru si credibilitate intre reprezentantii cartelului Geoana, pe de o parte, si cei ai PDL-Basescu, pe de alta si cel mai important, faptul ca din tot Occidentul, Bruxelles este locul unde situatia reala a democratiei in Romania si a luptei ei cu „sistemul” cartelului este cel mai bine inteleasa. Pana aici totul clar. Evolutiile pe teatrele german si american sunt insa mai complicate.

Proiectul german

In spatiul german, strategia a fost, evident, bazata pe ideea „proiectului Johannis”. Se miza astfel pe o captatio benevolentiae a cercurilor politice si mass media germane, jucand cartea etnica. In plan politic, demersurile directe ale lui Johannis au generat ceva interes si chiar entuziasm sporadic, urmate insa imediat de semne de intrebare si apoi de scepticism.

(Ramane si aici ca istoricii interesati de episod sa determine masura in care, in afara de canalele personale si ale partidelor politice, Johannis a interferat si cu zona de influenta a fostului cancelar Schroeder, actualmente la Gazprom). Pragmatismul si realismul german si legatura puternica dintre partidele de dreapta germane si PDL, forjata in ultimii doi ani de colaborare, au asigurat o comunicare functionala cu echipa lui Traian Basescu, si au reprezentat, in conjunctie, o stavila destul de eficienta in calea initialului entuziasm german fata de „omul proiect”.

In ceea ce priveste presa de limba germana, lucrurile nu au stat mult diferit. Sa dam un exemplu concret. In octombrie, printr-un agent PNL plasat in Ministerul de Externe, se organizeaza un tur al unor ziaristi de la prestigioase publicatii de limba germana, tur menit sa-i puna pe acestia in tema cu „realitatile politice romanesti”. Bineinteles, lucrurile au fost setate astfel incat sa se suprapuna exploziei „proiectului Johannis” pe scena romaneasca.

Foarte curand, ziaristii in cauza au sesizat un pattern in selectia interlocutorilor cu care erau pusi in contact, oameni ce, in activitati legate de „societatea civila”, ca fosti ministri sau ca „analisti” la Realitatea TV, erau radical-ostili lui Basescu si care, mai mult, foloseau in mod dubios aceleasi sintagme si limbaj. Fapt suficient sa genereze eforturi suplimentare din partea unor membri ai delegatiei.

O discutie informala, in afara programului, cu un Valeriu Stoica si apoi cu cativa ziaristi independenti (inclusiv de la Hotnews.ro) a adus cateva lamuriri necesare, echilibrand perceptia nemtilor asupra „realitatilor politice” locale. Un episod tipic deci pentru mai multe incidente similare in deznodamantul lor.

Una peste alta, filiera germana, presupus mobilizata de ideea „proiectului Johannis” si de „proiectul” ambulant in sine, nu s-a materializat in sustinerea navalnica anticipata. Prezenta austro-germana in campanie a fost mai mult decat discreta, ea nemanifestandu-se dincolo de parametrii normali ai unor colaborari prestabilite vizand organizarea unor inofensive evenimente publice de interes general de catre Fundatia Konrad Adenauer la Bucuresti in cooperare cu Institutul de Studii Populare sau CADI.

Mai ramane operatiunea americana.

Washington DC

Vorbim despre zona forte a lui Mircea Geoana. De legaturi personale puternice forjate in anii in care a fost ambasador la Washington. Anii unei administratii Democrate. Or, la Washington, in momentul in care Geoana devine candidat prezidential, tocmai se instaleaza o noua administratie Democrata. Pe trena lui Obama vin tot felul de vechi cunostinte. Multi vorbesc mult. Multi promit multe. Talk is cheap.

(Un lucru pe care il inveti traind in Washington este ca pe power-brokerii de acolo nu-i costa nimic sa parieze pe diferiti potentiali lideri din alte tari. Daca acestia nu castiga, asta e… Daca insa catiga, sunt o sursa sigura de contracte de lobby si consultanta.) Suntem in plina Obama-manie, inaintea prabusirii mitului in derizoriu. Fiecare stat al lumii isi are un Obama al sau, omul providential, omul schimbarii.

Nu cumva Mr. Geoana este Obama Carpatilor? Raspunsul, intre amicii de la Washington, este: Absolutely yes! Nu costa nimic sa spui ca „Da, domnule, pastrand proportiile, Mircea este un fel de Barak: Yes, we can!”

Si astfel, in contextul in care administratia Obama face gafa dupa gafa in chestiunile legate de Estul Europei, deschizand o nisa surprinzatoare influentei ruse in zona, si trimitand in stare de alerta maxima si supra-solicitare ambasadorii Est Europeni din Washington, vedem conturandu-se pe malul Potomakului, la mijlocul anului 2009, o evolutie foarte interesanta.

Pe de o parte, avem un efort condus la ambasada Romaniei de ambasadorul Adrian Vierita, in care reprezentatii Romaniei fac in coordonare cu ambasadele Poloniei, Cehiei si ale celorlalte tari Est Europene eforturi disperate ca sa incetineasca tavalugul de erori si neintelegeri in politica externa americana fata de regiune. Pe de alta parte, avem intr-un univers paralel, un efort de consolidare al unui lobby pro-Geoana.

Pe de o parte, avem eforturile reprezentantilor Romaniei pe linie diplomatica, militara si de informatii in a se coordona cu ceilalti est-europeni si „structurile” de la Departamentul de Stat si de la Pentagon pentru a prezenta un front comun in fata consecintelor rateurilor de politica externa ale administratiei Obama. Consecinte ce devin brusc vizibile public pe data de 17 septembrie, vizibilitate amplificata inzecit si de istorica gafa de PR si comunicare in decizia privind scutul anti-racheta. Pe de alta parte, avem agitatia amicilor d-lui Geoana in a promova cu insistenta „proiectul” Barakului Carpatin si de a face planuri privind viitoarele decade de colaborare mutual-constructiva cu acesta.

Exemplar pentru acest demers este vizita d-lui Cosmin Gusa la Washington. Intensitatea sustinerii de care d-l Geoana s-a bucurat in Partidul Democrat poate fi usor descifrata din agenda intalnirilor aranajate de amicii sai pentru pitorescul personaj mai sus amintit. Acest Austin Powers-International Man of Mistery, Varianta Pan-Ortodoxa, a ajuns, conform propriilor declaratii, coroborate cu surse din Washington, pana la Casa Alba unde a fost primit de consilieri ai Vice-Presedintelui Joe Biden.

Ce mesaj aduce cu el? Evident, asa cum se cade unui agent de profil, o dezvaluire senzationala: prefraudarea alegerilor. Mesaj bine corelat cu mesajul ProDemocratia in tara, credibila sursa a societatii civile. Asta in caz ca vreun american mai avea cumva vreo indoiala de adevarul revelatiilor facute de colaboratorul d-lui Geoana. (Este o discutie separata cum poate fi calificat: (a) in general, demersul de a pune sub semnul intrebari elementul fundamental al mecanismelor democratice in tara ta, ante factum, fara nicio dovada; si (b) in particular, de a face asta fata de o administratie recunoscuta pentru fragilitatea judecatilor si pentru reactiile ce eludeaza logica real-politik-ului traditional la Washington).

Ilustrarea miscarilor pe frontul american poate continua. De la aparitia si circulatia unor publicatii anti-Basescu in engleza („pe piata americana”, ar fi mult spus) la desanturi publicistico-paranormale in sens invers, de la Washington la Bucuresti. Sau poate, de ce nu, ezitarile ambasadorului american la Bucuresti de a juca hotarat pro-reformisti („We do not have a dog in this fight”), rol pe care ambasadorul SUA, indiferent de administratie, il joaca in Romania, pot fi si ele adaugate panopliei.

Scopul este insa de a ilustra, nu de a face un tablou complet. Iar ideea este clara de acum. Am desenat cadrul in care, pe fondul tot mai evidentei confuzii a administratiei Obama in Estul Europei, trebuie vazuta o declaratie, facuta aparent din senin, de catre Traian Basescu, spre finalul campaniei, privind administratia Republicana anterioara: „Il respect enorm pe Bush… Bush a facut enorm pentru Romania”.

Concluzii

Asa arata deci lucrurile pe cele patru fronturi majore ale operatiunilor internationale ale cartelului Geoana. Ce concluzii provizorii pot fi trase din aceasta sumara schita? Desigur, pare justificat sa concluzionam ca operatiunile electorale internationale ale lui Mircea Geoana nu au precedent in istoria romaneasca.

Basescu si echipa sa au fost nevoiti sa faca un „marcaj om-la-om”, global, pentru a contracara, nu intotdeauna cu succes, manevrele mai sus indicate. Observatia ca Basescu si echipa sa s-au luptat singuri cu toata clasa politica romaneasca de la PSD la PRM si PNG via PNL, cu mogulii, cu televiziunile etc. cere o completare. Basescu si echipa sa au facut asta in conditiile in care, in mod tacit, Wahingtonul si Moscova si-au dat mana peste capul Romaniei binecuvantand candidatul social-democrat si cartelul sau.

In final insa, Geoana a pierdut exact acolo unde se considera mai tare: in strainatate. Este o imensa ironie ca votul diasporei simple si pestrite a intors un rezultat tocmai acolo unde se investise in moduri fara precedent in power-brokeri de elita, lobby de mare influenta si agenti de prestigiu. O lectie memorabila data de diaspora romaneasca. Ce morala putem trage din aceasta lectie, ramane sa decidem fiecare, dupa gust.

Dr. Liviu Turcu: România derbedeilor „cu ştaif“

Scandalul provocat de difuzarea publică a conversaţiei lui Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac cu Cătălin Macovei, şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), oferă opiniei publice, la aproape 20 de ani de la abandonarea fostului regim, ocazia de a evalua direct şi fără intermediari cam care este „starea de fapt“ a Romåniei de azi. Asta pentru că, în pofida aparenţei, nu este vorba doar de un scandal izolat, cu iz particular, ci de o „fereastră“ deschisă neintenţionat, prin care romånii au şansa de a înţelege mai bine ca niciodată modul în care „funcţionează“ mecanismul noii democraţii romåneşti.

Nu că marea majoritate a populaţiei, din naivitate sau ignoranţă, nu ar simţi instinctiv că este condusă/călărită de o clasă politică ce se chinuie să afişeze public masca ataşamentului pentru valorile sistemului politic democratic. O mască, ascunzând în realitate faţa hådă a fostei nomenclaturi, aflată în direct concubinaj şi complicitate cu segmentul lumpenar ce beneficiază masiv de experienţa condamnaţilor de drept comun.
Pentru comentariul de faţă, contextul politico-electoral în care înregistrarea a fost realizată contează mai puţin. Ea are însă darul de a furniza prin inducţie informaţii preţioase, la prima mână, cum se spune, cu privire la un „modus operandi“ cvasigeneralizat în sistemul politic actual. Un adevărat secret al lui Polichinelle pentru că, prin proporţiile metastazice ale corupţiei, traficul de influenţă, şantajul, scurgerea intenţionată de informaţii sensibile, actele ilegale de compromitere personală sau instituţională, delaţiunea şi sperjurul sunt doar cåteva dintre mijloacele practicate, asistate şi acceptate de voie sau de nevoie de mai toţi factorii decizionali. De aici alterarea la limite extrem de periculoase a însăşi substanţei şi funcţionalităţii structurilor instituţionale din Romånia de azi.

Marea famiglie

Şantajul încercat la adresa uneia din instituţiile-cheie îndrituite să investigheze elementele suspecte de corupţie din rândul clasei politice, respectiv Agenţia Naţională de Integritate, nu este o excepţie spectaculară, ci regula practicată în întregul sistem. Ca într-un domino sociopolitic de proporţii rar întâlnite, în ultimii 20 de ani s-au prăbuşit/alterat în raport cu însuşi statutul normal de funcţionare instituţie după instituţie, indiferent că aparţineau unei ramuri a puterii sau alteia. În acest mod, sistemul instituţional a trecut din poziţia de servant public (public servant) în cea de servant privat (private servant) al unui număr restrâns de grupuri de interese politice, economice şi financiare. Cele mai importante instituţii ale statului român au fost privatizate în folosul unor nuclee oculte de putere. Este situaţia clasică definitorie pentru statul mafiot ca stat captiv aflat sub controlul „marii famiglii“. Efervescenţa şi aşa-zisul dinamism al vieţii politice româneşti sunt cel mai adesea produsul competiţiei conflictuale între aceste grupuri de interese care controlează fiecare separat doar anumite sectoare ale sistemului instituţional. Aşa se explică toate convulsiile disfuncţionale din cadrul unor importante instituţii ale statului român şi unde se confruntă la modul tacit sau conflictual deschis structuri care în mod normal ar trebui să coopereze sau să se afle pe aceeaşi poziţie. Cel mai spectacular exemplu este oferit de scurgerea intenţionată de informaţii sensibile din cadrul unor servicii secrete ale ţării pentru compromiterea sau punerea în defensivă operaţională a altora. Sau când dosarele investigative întocmite de o instituţie sunt stopate sau blocate de altele în mod artificial, sub pretexte de ordin tehnico-birocratic. De aici ping-pongul cunoscut între poliţie, servicii de informaţii, Parchet şi justiţie.

Dar nu este numai atât. În originalul sistem „democratic“ românesc, criteriile de bază ale ocupării funcţiilor de conducere în structurile instituţionale sunt practic două: validarea apartenenţei directe la grupul de interese politic dominant al momentului şi fiabilitatea dependenţei candidatului faţă de grup prin deţinerea unui volum suficient de informaţii compromiţătoare despre acesta.
Primul criteriu, de altfel şi cel mai răspândit în România de azi, ţine de modelul sociologic al relaţiilor tribale de tipul rudeniei directe sau asociative. În această din urmă categorie se înscrie expansiunea fără precedent în perioada postdecembristă a relaţiilor de tipul naşi/fini care permit, din motive lesne de înţeles, expansiunea ca dimensiune şi pondere a „tribului“, adică a grupului de interese respectiv. Este metoda sporirii şansei de succes într-o lume în care competiţia între acestea a devenit în ultimii ani tot mai acerbă. Dacă o organizaţie nonguvernamentală serioasă şi-ar propune să alcătuiască harta acestui tip de relaţii la nivelul clasei politice româneşti, imaginea vă asigur că ar fi extrem de şocantă pentru o ţară altfel membră a Uniunii Europene. Ziarişti investigatori de mare valoare profesională şi morală, şi când spun asta mă gândesc în primul rând la un profesionist precum Dan Badea (http://badeadan.blogspot.com/- mutat pe www.danbadea.net) au defrişat deja la modul sectorial o parte a acestei configuraţii. Dar e doar începutul, iar efortul presupune resurse umane şi financiare mult mai mari pentru a putea fi finalizat în bune condiţiuni. Este clar nevoie de un sprijin financiar extern din partea unei instituţii europene de prestigiu.

Sarcini dificile

Dr Liviu Turcu in Romania
Dr Liviu Turcu in Romania

Odată configurată harta „marii famiglii“ româneşti, se pune evident problema sanitizării/deratizării sociopolitice a acesteia. O sarcină de mare dificultate având în vedere structura acestor grupuri de interese ce domină azi discreţionar viaţa politică, economică şi financiară a României. Relaţiile de rudenie şi de interes prin asociere ale acestei constelaţii de structuri de tip mafiot nu pot fi eradicate atâta timp cât elementele-cheie ale sistemului politic şi instituţional sunt sub controlul acestora. Reconstrucţia cadrului instituţional democratic se poate face doar prin două mijloace.
Primul presupune o amplă activitate de educaţie civică a marii mase a românilor, menită să-i scoată din condiţia de „captivi“ ai operaţiunilor actuale de manipulare şi dezinformare. În mod paradoxal, deşi după 1989 au fost înfiinţate sute de ONG-uri cu resurse financiare impresionante, mai nici una dintre ele nu şi-a câştigat, din păcate, notorietatea pe linia obiectivului amintit mai sus. Dimpotrivă, cele mai multe s-au transformat în anexe mercenare ale grupurilor de interese aparţinând „marii famiglii“. Revenind la procesul menţionat, odată realizat obiectivul renaşterii adevăratei conştiinţe civice şi morale, se impune crearea sub aspect organizatoric a unei formaţiuni politice al cărei principal obiectiv ar trebui să fie reformarea şi sanitizarea actualului sistem politic. În acel moment votul şi alegerile libere vor deveni poarta legitimă a accesului la pârghiile puterii şi vor permite finalizarea obiectivului propus: repunerea României în drepturile unui sistem democratic modern.

Al doilea mijloc de reconstrucţie şi sanitizare presupune o restructurare a sistemului de „sus în jos“ prin decizia curajoasă a unei facţiuni „luminate“ din cadrul actualei „famiglii“ de interese de a-şi asuma rolul sanitizării în detrimentul restului grupurilor de interese. Sună a canibalism politic, dar istoria cunoaşte destule cazuri reale care au finalizat cu succes obiectivele propuse. Un proces mai scurt sub aspect temporal care ar putea acompania pentru un timp procesul ridicării nivelului culturii politice a marii mase a alegătorilor. Este un tip de tranziţie pe care l-au cunoscut chiar şi regimurile posttotalitare indiferent de natura ideologică a acestora. Un regim democratic autoritar de tipul, să spunem, al celui din Singapore (şi e doar unul dintre exemple) poate contribui serios la accelerarea procesului educaţiei civice şi morale a populaţiei şi care, în cazul României, se află într-o serioasă derivă. Cei ce se vor opune unei asemenea idei confundă, din naivitate sau ipocrizie, conceptul libertăţii personale cu anarhia definită ca „mamă a controlului discreţionar“ de către „marea famiglie“. Pentru mine, ca şi pentru alţi analişti autohtoni sau occidentali, este clar că actuala Constituţie a fost de la bun început gândită pentru a proteja influenţa grupurilor de interese ce aveau să se instaleze la pârghiile decizionale ale statului român. Sistemul actual nu are menirea, aşa cum se pretinde, să asigure un echilibru rezonabil al ramurilor puterii, ci de a asigura mai degrabă blocajul instituţional atunci când una dintre ramuri ia măsuri ce nu convin grupurilor de interese ce controlează măcar una dintre ele.

Faza critică

România este într-o fază critică în care, pentru reformarea profundă în spiritul valorilor democraţiei occidentale a sistemului actual, are nevoie de un sistem politic de tipul republicii prezidenţiale.
Cu aceasta ajungem la un sector ce exultă în prezent ca mijloc de manipulare şi dezinformare a opiniei publice: mass-media. Cu mai bine de 15 ani în urmă am afirmat profetic că invocarea libertăţii absolute în mass-media românească este un act manipulaţionist ce a avut rolul de a servi drept umbrelă psihologică în compensaţie pentru absenţa accesului la informaţii mediatice în fostul regim comunist. În realitate, mass-media postdecembristă a fost parazitată de la bun început de un complex proces diversionist având drept scop controlul percepţiei publice atât despre trecut, cât şi despre evoluţiile curente. Ele au fost totodată paravanul operaţiunilor de preluare a controlului politic, economic şi financiar de către grupurile de interese născute din fosta clasă politică a regimului comunist în deplină conivenţă cu fostul segment colaboraţionist al birocraţiei instituţiilor de stat.
Într-o fază ulterioară marcată de altfel evolutiv şi de caracterul conflictual acut al relaţiilor între nucleele principalelor grupuri de interese ce dominau deja sistemul mass-media au intrat în proces de cartelizare. O cartelizare ce a fost însoţită de epurarea jurnaliştilor care încă mai credeau că pot şi trebuie să fie fideli valorilor deontologice şi înregimentarea directă, fără perdea, cum se spune, a celor rămaşi la operaţiuni dictate direct de controlorii mass-mediei respective. Audio-vizualul a devenit în ultimii 20 de ani factorul preponderent în formarea sau, mai bine zis, deformarea sub control a percepţiei opiniei publice. Orice cercetare cu minime pretenţii ştiinţifice nu poate evita constatarea împingerii percepţiei publice generale cu preponderenţă spre zone triviale, vulgare, în detrimentul inculcării valorilor morale şi civice ce constituie în mod obiectiv fundamentul unei solide culturi politice individuale. Simpla intrare în contact direct cu alegătorii te face să constaţi efectul nefast al întărâtării manipulative la adresa unui candidat sau altul pe motive nu numai superficiale, dar pur şi simplu ilogice. Dan Badea şi alţii numesc marea masă a victimelor manipulate „bizoni“. Cred că alegerea termenului invocă spre neştiinţa multora finalul tragic al busculadei create artificial/manipulativ de către vânătorii de bizoni. Ideal ar fi ca odată „lămuriţi“, bizonii să redirecţioneze busculada pe direcţia manipulatorilor. E greu, dar nu imposibil… Până atunci nu-mi rămâne să constat decât că România se află nu numai pe mâna cui nu trebuie, dar şi la discreţia unor derbedei ce se vor cu „ştaif“. Discuţia dintre Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac cu Cătălin Macovei este în acest sens de un simbolism excepţional pentru „starea de fapt“ a României actuale, cu un calificativ dur la adresa clasei politice şi a grupurilor de interese dominante.

Dr. Liviu Turcu

România derbedeilor „cu ştaif“
Curentul – vineri, 13 noiembrie 2009

Europa Liberă îmi recunoaşte statutul de fost disident anticomunist

Numele meu a apărut ieri, 13 octombrie, pentru prima oară după 22 de ani, pe o listă a foştilor disidenţi anticomunişti.

fragment din articolul apărut în Jurnalul național
fragment din articolul apărut în Jurnalul național

Este vorba despre lista publicată în suplimentul „Scânteia” al Jurnalului Naţional (vezi articolul „Cine sunt disidenţii români din arhivele Europei Libere„) şi elaborată de redactorii postului de radio Europa Liberă. Iată fragmentul respectiv:  

În viziunea redactorilor de la secţia română a Europei Libere, corespundeau definiţiei de „disident” următorii ce­tă­ţeni: P. Alexandrescu, Gabriel Andreescu, Dan Badea, F. Balint, Ferenc Barabas, Petre Mihai Băcanu, Ana Blandiana, Geo Bogza, Mihai Botez, I.C. Brătianu, T. Brişcan, Silviu Brucan, Ion Bugan, Cristian Butuşina, Liviu Cangeopol, Alexandru Călinescu, Liviu Cană, Mariana Celac-Botez, Doina Cornea, Mihai Creangă, Cs Gymesi Eva, Dan Deşliu, Mircea Dinescu, Radu Enescu, Iuliu Filip, Radu Filipescu, Ion Fistioc, V. Hanu, Gheor­ghe Huţanu, Florentin Scaleţchi, Lucian Iancu, Mircea Iorgulescu, Dumitru Iuga, Leontin Iuhas, S. Kanyadi, Karoly Kiraly, Mariana Marin, Alexandru Mateescu, Dumitru Mazilu, Corneliu Mănescu, M. Mesmer, Teohar Mihadaş, Dumitru Mircescu, Aurel Dragoş Munteanu, Gheorghe Năstăsescu, Adrian Niculescu, V. Opriş, Bodor Pal, M. Pavelescu, Nelu Prodan, Vasile Paraschiv, Constantin Pârvulescu, Dan Petrescu, Andrei Pleşu, N.C. Popescu, Ion Puiu, Lucian Raicu, Nicu Stăncescu, Mihai Stănescu, N. Stoia, D. Streza, I. Suciu, Suto Andras, I. Tempfli, Sorin Toma, Laszlo Tokes, G. Tărlescu, E. Ujvarossy, P.V.M. Un­gu­reanu, Gheorghe Ursu, I. Vistea, Gheor­ghe Vasilescu.

mihai botez22

Motivul apariţiei numelui meu pe această listă, pentru că despre mine este vorba, îl constituie o scrisoare deschisă adresată, în iunie 1987, lui Mihai Botez, gest de solidaritate cu protestul său împotriva dictaturii comuniste. Scrisoarea i-am înmânat-o personal, eu fiind student, iar el matematician în cadrul aceleiaşi facultăţi. Deşi ceea ce spuneam eu atunci, destul de stângaci, pare astăzi de neînţeles pentru cei care nu au trăit acele vremuri, ele decupau un fragment de realitate.

Eram un puşti de 24 de ani, un student revoltat care refuza să se imbecilizeze alături de ceilalţi şi care se gândea la ce va zice fiul său, peste ani, în cazul în care nu va face ceva pentru a schimba în bine viitorul României. Aşa gândeam atunci şi habar nu aveam ce trebuia să fac.
Scrisoare Dan Badea_00

După citirea scrisorii (facsimil sus, avizarea documentului pentru apariţia pe post) la postul de radio Europa Liberă, de către Vlad Georgescu şi Ioana Măgură Bernard (foto jos), pe 6 decembrie 1987, a început „dansul”.

vlad georgescu si ioana magura bernard
Vlad Georgescu si Ioana Magura Bernard

 

Am fost anchetat şi supravegheat permanent vreme de doi ani de către Securitate, mi s-a declanşat atunci, pentru prima oară, poate de frică, poate de stress, un tremor al mâinilor de care nu mai aveam să scap niciodată, dar, tot atunci, am aflat ce înseamnă să fii liber. Să ai curajul să-i spui împăratului că e gol! E un sentiment care, dacă nu te ucide, te întăreşte pentru totdeauna, iar cei care l-au încercat ştiu foarte bine ce spun.

Alături de mine a fost anchetată, separat, şi soţia mea, singurul prieten care mi-a rămas alături şi nu m-a părăsit în ciuda tuturor presiunilor făcute asupra ei. Ea avea să rămână singurul meu sprijin în bătăliile care au urmat.

Revenind la „dansul” cu anchetatorul, n-am fost bătut, aproape deloc, la interogatorii. Am primit doar un pumn în ceafă, pe la spate, de mi-am auzit gâtul trosnind înainte de a cădea. Motivul a fost că i-am spus colonelului anchetator (Urucu) că nu discut cu sergenţii majori şi că am pretenţia să fiu anchetat de un ofiţer superior care a absolvit o facultate. Nu ştiam că e colonel, era civil şi avea o privire în care nu distingeam urme de inteligenţă. Mă înşelasem, iar adevăratul sergent major, un zdrahon care mă adusese şi stătea în spatele meu, s-a simţit jignit şi m-a izbit fără nici un ordin. Asta a fost tot. De atunci, nimeni nu m-a mai atins, fizic, deşi teroarea psihică a fost permanentă, până în 22 decembrie 1989.

Din perioada acelor interogatorii ştiu că se putea refuza colaborarea cu Securitatea. Cei care, după 1990, au fost dovediţi ca şi colaboratori sau informatori ai fostei Securităţi ca poliţie politică şi au invocat faptul că au fost forţaţi la colaborare, mint pentru a-şi ascunde slăbiciunea, sau lipsa de caracter. Eu unul am refuzat şi n-aveau ce să-mi mai facă.

Protestul meu de atunci, care avea să mă urmărească şi mai încolo, a fost însă aproape inutil. Am intrat ca berbecul în malaxorul unui aparat de măcinat creiere, crezând că voi schimba lumea. Un fost coleg de atunci, Răsvan Popescu (actualul şef al CNA), chiar mi-a zis, cu reproş, înainte să nu mă mai cunoască: „ce bă, crezi că schimbi tu lumea?”. Avea dreptate. N-am schimbat-o…

Primul care m-a trădat atunci, dincolo de colegii sau cunoscuţii de tipul arătat, a fost chiar Mihai Botez. Deşi discutasem cu el, de mai multe ori, şi convenisem că un protest este eficient doar dacă este făcut de români care trăiesc în România şi nu de anonimi sau de români plecaţi peste hotare, mai mult, deşi am primit asigurarea lui că va rămâne în ţară, a plecat în SUA la 2-3 luni după ce primise scrisoarea mea de protest. Fusese repartizat la un Centru de Calcul de la Tulcea, iar apoi primise viza penru Statele Unite. Aşadar, mă solidarizasem cu un laş. Evident, mi-am asumat protestul, dar tot timpul am simţit gustul amar al inutilităţii. Pentru că nimeni nu s-a mai alăturat, atunci, gestului meu.

Ulterior, în 1988, a apărut ca disident şi Mircea Dinescu, fostul scribălău de la Ştefan Gheorghiu (foto sus, notând conştiincios versurile lui Ceauşescu), dar el făcea deja parte din lotul lansat şi protejat de KGB. Cum aveam să aflu după 1990, şi Mihai Botez făcuse parte din acelaşi lot.

Culmea, anchetatorul meu (colonelul Nicolae Urucu, de la Direcţia a III-contraspionaj de la compartimentul Cercetări penale al SMB) a fost convins până la moarte că făceam parte dintr-o reţea a CIA, iar asta am aflat-o în 1994 când l-am reîntâlnit şi am discutat cu el de pe alte poziţii: eu ziarist, el pensionat, dar tremurând amândoi – eu ca urmare a stressului şi fricii din nopţile cu interogatorii, iar el de şocul reîntâlnirii uneia dintre victimele sale…Discuţia a fost însă raţională şi aşa am aflat că el avea convingerea că fac parte dintr-o reţea. Anchetatorul Urucu (nume legendat  „Mircea Ionescu”) a murit cu această convingere, falsă, deoarece cu excepţia lui Botez nu avusesem nici o altă conexiune pe linia protestului meu.

Protestul a mai fost inutil şi pentru că, deşi riscasem totul pentru viitorul fiului meu, nenăscut atunci, aveam să constat ulterior, după două decenii, că n-aveam să reuşesc să-i ofer un alt viitor decât cel pe care singur şi-l poate face. Băiatul meu are astăzi aproape 18 ani, ieri tocmai a aflat că a fost admis în comunitatea MENSA (adică a celor cu un IQ destul de ridicat), a fost olimpic la fizică şi engleză, e în ultimul an la cel mai bun liceu din Capitală, e şeful clasei, iar la anul va pleca să studieze la o Universitate din Anglia în cazul în care va prinde o bursă. Dacă ar rămâne în ţară ar ajunge şomer, ca taică-său, sau ar trebui să suporte presiunea zilnică a unei societăţi bolnave, călărite de politicieni mafioţi.

coperta Averea Presedintelui

După 1990, am încercat să schimb ceva în ţara asta şi am renunţat la postul de profesor de matematică pentru acela de ziarist.

Am scris sute de anchete, am făcut mai multe filme şi reportaje de televiziune, am fost nominalizat de trei ori la faza finală a APTR (Asociaţia Profesioniştilor din Televiziunea Română), am fost nominalizat şi am participat cu un film („Puşcărie la domiciliu”) la Festivalul Internaţional al Producţiilor Audiovizuale de la Biarritz-Franţa (foto dreapta), am scris singura carte de pe piaţă pe tema conturilor fostei securităţi (Averea Preşedintelui. Conturile Ceauşescufoto sus), iar de mai multe luni am devenit freelancer, un fel de şomer nerecunoscut ca atare.

FIPA biarritz_puscarie la domiciliu

De multe ori am fost indus în eroare şi vândut chiar de şefii mei, pentru bani sau alte avantaje. Am rămas însă jurnalist de investigaţii, chiar dacă ziarele centrale, dar şi televiziunile private au încăput pe mâna mafiei politico-financiare autohtone, poate cu două excepţii notabile: Evenimentul Zilei şi Emisiunea Naşul a lui Radu Moraru de la B1TV.

Nu m-am lăudat niciodată cu activitatea mea de disident anti-comunist, am invocat-o doar aluziv, în câteva rânduri, ca argument pentru buna mea credinţă, pusă, de tot atâtea ori, sub semnul întrebării.

banda2.JPG (2)

M-am mai justificat o dată, în urmă cu mai multe luni, atunci când fiţuica Ziua a lansat un document atribuit SRI, dar nerecunoscut de instituţia invocată, din care rezulta că aş fi fost membru al unei reţele de influenţă a CIA compusă din persoane precum Adrian Severin, Sorin Roşca Stănescu, Dan Pavel, Mihai Pacepa, Liviu Turcu, Mircea Răceanu, Radu Ioanid etc. Am amintit acolo, pe scurt, despre anchetarea mea din perioada 1987-1989.

Asta a coincis, oarecum, şi cu disponibilizarea mea de la Gardianul, ziarul aceluiaşi paravan Liviu Luca, în fapt fiind vorba despre o formulă de concediere deoarece linia ziarului era subordonată intereselor mafiei politico-financiare, concentrată pe atacul continuu împotriva lui Traian Băsescu, iar eu neputând accepta să mai scriu – pentru a-mi câştiga existenţa – împotriva convingerilor mele.

Kimura-Toshiro-Japan

Am fost lăudat, înjurat, dat în judecată, jignit, numit „securist”, „agent CIA”, „omul lui SOV”, bătut, ameninţat, disponibilizat etc. etc. Până şi pe acest blog, cu un număr redus de cititori, m-au ajuns ameninţările unora…Am trecut însă peste toate. Personal, deşi am cam obosit predicând în pustiu, n-am renunţat încă şi nu cred că voi renunţa.

Sunt un jurnalist obişnuit, care nu apare la televizor, nu are exerciţiul retoricii, nu face jocuri politice şi se străduieşte să rămână cât mai anonim posibil pentru un om dedicat presei de investigaţii.  Deocamdată m-am refugiat pe acest blog unde imi mai dau, din când în când, cu presupusul despre ceea ce ni se întâmplă. Sper că va veni o vreme în care opinia publică va exclude tonomatele din presă, iar patronii vor fi obligaţi să-i lase pe profesionişti să-şi facă meseria.

Iată, mai întâi textul Protestului meu din 1987:

DOMNULE BOTEZ

Vin la dv-stră deoarece este necesar să vin. Starea de fapt existentă înţara noastră a devenit de nesuportat. Suntem, în revolta noastră, solidari cu fiecare fibră a acestui neam de victime, de exploataţi: Poporul român. Acest popor se află azi într-un punct critic al existenţei sale: e pe cale de a fi mutilat; e vorba de conştiinţa lui hărţuită, sărăcită, deformată. Această conştiinţă este azi redusă la o singură dimensiune: a supravieţuirii necondiţionate, a supravieţuirii oricum.

Cultura, arta, literatura, ştiinţele, hrana spirituală a acestui popor a încetat de mult să mai fie o coordonată a vieţii. Totul este kitch, pentru că totul stă sub semnul nonvalorii. Spiritualitatea românească se află într-o criză teribilă, de neînchipuit.

Generaţia de schimb, de mâine, a cărei impotenţă se pregăteşte azi ca şi ieri în creşe, grădiniţe, şcoli, această generaţie va primi ca pe o moştenire criza şi o va adânci, o va amplifica.

Mergem cu paşi repezi, planificaţi spre sinucidere, spre sinuciderea spirituală, spre mutilarea naţiunii române.

E timpul să facem ceva, cât nu va fi prea târziu, pentru această naţiune, pentru copiii care-şi aşteaptă rândul la sterilizarea culturală, pentru viitorul patriei noastre.

Cauza …alienării omului şi a muncii sale, cauza nivelului inuman de scăzut al vieţii materiale şi spirituale, cauza răului –într-un cuvânt – din ţara noastră, nu este decât aceasta: Puterea. Puterea dictatorială, iată ce a generat criza materială şi spirituală în care ne aflăm.

E un adevăr incontestabil, aceasta, pentru că poate fi demonstrat, argumentat în cele mai mici amănunte, aşa încât să poată fi înţeles şi de cei mai fanatici adepţi ai regimului. În ceea ce mă priveşte, personal, sunt dispus să fac orice sacrificiu ar fi nevoie pentru ca poporul român să aibă parte de o viaţă mai bună. Pentru ca românii să fie dezrobiţi material şi spiritual, să fie liberi.

Consider că e de datoria mea ca român să mă angajez în lupta pentru dobândirea pâinii şi a libertăţii neamului meu. Şi pe mine mă priveşte starea de lucruri din ţară şi dacă eu nu fac nimic pentru a o schimba, atunci nimeni nu va face ceva pentru asta. Dacă eu, care sunt direct implicat ca obiect al acestui regim şi al politicii sale, dacă eu ca victimă conştientă mă resemnez, acceptând această condiţie fără a mă revolta, atunci nu fac altceva decât să încurajez regimul în activitatea sa destructivă.

Analizând „Dimensiunea românească a existenţei” a lui Mircea Vulcănescu, Eugen Simion sublinia: „Românul nu este aplecat spre lucrul practic, românul nu este un spirit imperativ, starea lui normală e lipsită de sentimentul gravităţii existenţei, dar din când în când, are un sentiment „kairotic”,  în el se aprinde ideea unei prefaceri bruşte şi intră sub dominaţia lui „acum ori niciodată”, după care recade în somnul marilor cicluri, redevine surâzător şi indiferent la evenimente. (E.S., Jurnal german – 85, pp 199-200).

A sosit timpul lui „acum ori niciodată”, domnule BOTEZ. Teroarea îndelungată care a apăsat asupra poporului român i-a dat acestuia o nouă dimensiune: frica. Poporul nostru nu a fost un popor fricos, ne-o spune istoria. El a devenit fricos. El a avut parte de dominaţie străină, dar a ştiut să se menţină, să se organizeze, să lupte şi să-şi capete independenţa, să realizeze Unirea, să devină singur stăpân pe destinele sale.

Iată însă că din mijlocul acestui popor s-au ridicat (trădătorii) asupritorii. Au fost poate, revoluţionari, au fost poate animaţi de idei revoluţionare, dar n-au fost consecvenţi cu ei înşişi, cu idealurile pe care le reprezentau, n-au ştiut să se ridice la  nivelul încrederii acordate de cei simpli, de cei sărmani, de cei care s-au aflat în primele linii  pe fronturile tuturor războaielor ce le-au purtat.

Reprezentanţii poporului, fii acestui popor, s-au transformat în vampirii care au supt sângele naţiunii. Toţi au început prin a fi cu poporul şi au terminat prin a trăda acest popor. Meschini, venali, inculţi,aceşti vârcolaci au invadat fotoliile puterii şi de acolo au dirijat distrugerea ţării, a culturii şi a valorilor sale. Clasa conducătoare a devenit o clasă de privilegiaţi. E o clasă nouă aceasta: nu sunt nici muncitori, nici ţărani,. Nici intelectuali. Se numesc privilegiaţi, o pătură  nouă socială, pătura superioară. Ea a perpetuat puterea şi ea o va menţine. Din mijlocul ei s-a ridicat dictatura, regimul dictatorial. Totul a fost pus de acum în slujba puterii şi sub controlul ei. A fost întărit aparatul poliţienesc intern- Securitatea;populaţia a sfârşit prin a deveni cobaiul Securităţii. Orice act de revoltă al oamenilor este reprimat cu cruzime, orice revoltă este înăbuşită. Frica s-a generalizat, a devenit o constantă a vieţii.

Frica a îngenunchiat poporul român. Frica de duşmanul din umbră, de cel care te vinde şi primeşte bani pentru asta, de iuda care a supt ca şi tine de la acelaşi sân, de victima inconştientă – căci până şi trădătorul acesta este o victimă, care adulează regimul. Trebuie găsite cât mai grabnnic soluţii prin care acest popor să-şi învingă frica, să se unească, să se scuture şi să-şi strivească lipitorile sub călcâie.

Această frică trebuie înţeleasă în primul rând, trebuie conştientizată. Adică fiecare om să înţeleagă de ce îi este frică, ce i se poate întâmpla „dacă”.

E un paradox  cum poate să-i fie frică unui om care suferă de foame, de frig, care vede în jur numai corupţie şi birocraţie, care munceşte şi nu este plătit pe măsură, care este înjosit, maltratat, umilit, care simte asupra lui ochii întrebători, nevinovaţi şi acuzatori ai copiilor înfometaţi, micşoraţi de frig, ochi pe care  nici un părinte nu ar dori să-i vadă astfel; e paradoxal cum nu-şi dau seama aceşti oameni că nu-şi pot salva copiii, dacă la ei nu se gândesc, decât ridicându+se şi luându-şi singuri – dacă altfel nu se poate – drepturile lor fundamentale. E paradoxal cum de  nu înţeleg că sunt victime şi să acţioneze în consecinţă.

Dar ce li se poate întâmpla mai rău?

Să fie bătuţi, schingiuiţi, omorâţi? Nu vor fi omorâţi pentru că nu poate fi omorât un popor întreg. Dacă nu se va găsi o cale de a se dialoga cu puterea, atunci vor fi şi victime. Doar lipsa sacrificiului face irealizabilă victoria. Deci sacrificiile sunt în firea lucrurilor, sunt necesare.

Oricum, dacă pe mine mă vor omorî, va rămâne fratele meu care să continue lupta, dacă şi pe el îl vor omorî, va continua fiul surorii mele, dacă ne vor omorî pe toţi, vor rămâne copiii care să ne răzbune, sau să ne continue spiţa. Conştiinţa celor din jur a suferit şi suferă în continuare mari transformări.

Oamenii sunt îndobitociţi, înrăiţi, sunt asmuţiţi unii împotriva altora, şi din învălmăşeala încăierării lor nici unul nu se alege cu ceva, sau dacă vreunul câştigă, atunci acel câştig e iluzoriu: o victimă nu poate câştiga nimic de la o altă victimă. Câştigul încăierării nu poati fi decât al călăului, al regimului-călău căci astfel, demolându-se una pe cealaltă, victimele uşurează munca gâdelui (călăului) care, neconştientizat ca fiind cauza încăierării, rămâne mascat, absolvit adică, aparent, de vină.

În fine, iată ce trebuie să cunoască oamenii: cauza răului. Această cauză este, după cum spuneam, Puterea Dictatorială. Şi cei care nu ştiu încă, trebuie să afle acest adevăr, pentru că mai sunt încă oameni, care îşi închipuie că Preşedintele nu ştie ce se întâmplă în ţară: nu numai că ştie, dar este şi principalul vinovat, principalul răspunzător de această situaţie.

Acest geniu – cum îi place să i se spună – al întunericului, care doar cu HITLER sau STALIN se poate compara, acest om diabolic care a ştiut să înşele aşa de uşor încrederea poporului n-a făcut în acest timp decât să-şi întărească regimul dictaturii personale şi să-şi ducă la îndeplinire cele mai extravagante idei megalomanice. În timp ce oamenii suportau cele mai inumane restricţii alimentare şi de combustibili, regimul finanţa construcţia canalului, canalizarea Dâmboviţei, construcţia Centrului Civic etc. etc.

Cultul personalităţii, împins până la paroxism, până dincolo d elimitele umanului, ne-a secătuit vocabularul de superlative, ne-a foorţat să inventăm sintagme imposibile, să spargem tiparele – altfel, atât de flexibile – gramaticale, acest cult i-a dat preşedintelui NICOLAE CEAUŞESCU convingerea că, pentru el, totul este posibil! Dar ce este imposibil când dispui de un popor de sclavi? (mă mir că nu a a vut curajul să-l ia pe GORBACIOV de guler şi să-l dea afară din Sala Palatului când acesta din urmă a început să vorbească despre om şi democraţie!).

Un om bătrân remarca odată, într-o noapte, mergând pe străzile unui orăşel din provincie: „Puţină lumină să mai fi fost şi era exact ca în timpul războiului!”. Românul găseşte timp să mai şi râdă.

„Construim socialismul cu poporul şi pentru popor”, iată ce ne spune secretarul general al PCR-ului. Cine „construim”? Noi privilegiaţii, noi partidul, noi NICOLAE CEAUŞESCU? Noi, aceştia care construim de la tribuna oficială, noi, din moment ce construim cu poporul înseamnă că suntem parte separată de acest popor, că adică, în ţară, există două tabere: NOI şi poporul. Aşa rezultă, aşa şi este: poporul de-o parte, privilegiaţii de cealaltă. Altfel ar fi fost dacă ni s-ar fi spus de la înalta tribună: Noi, poporul, construim socialismul pentru noi înşine! CU, această prepoziţie a dat totul pe faţă. Ea este bine pusă acolo, pentru că exprimă un adevăr ascuns, refulat (Freud avea ceva bun în teoria lui).

Domnule BOTEZ, iertaţi-mi această ieftină incursiune în teoria refulării, nu mi-o luaţi ca pe un act de neseriozitate, dar m-am gândit că dacă mă vor omorî după ce aceste rânduri vor vedea lumina tiparului sau vor fi citite pe calea undelor, n-ar fi rău ca românul să mai schiţeze şi un zâmbet…

Căci iată, românului i-a fost luat totul pentru a i se da în schimb – chipurile – totul. Ce a primit în schimb? Pâine pe cartelă, ulei pe cartelă, zahăr pe cartelă, benzină pe cartelă, cultură pe cartelă, dragoste pe cartelă, copii pe cartelă, viaţă pe cartelă? De ce să ne fie ruşine că suntem români? De ce suntem arătaţi cu degetul de ultimul şomer din capitalism, de întreg Occidentul? De ce suntem supranumiţi „Etiopia Europei”? Unde-i mândria nopastră de români? Unde sunt oamenii noştri de cultură, de ştiinţă, de bine? De ce pleacă oamenii din ţară şi preferă exilul, moartea, chiar, pe frontieră, vieţii din România de azi?

Unde ne este cultura? Unde ne sunt valorile? Unde ne sunt copiii şi bătrânii bolnavi şi flămânzi care n-au putut trece pragul atâtor restricţii impuse de regim?

Unde este tinereţea pe care orice om trebuie s-o aibă la 24 de ani şi care mie mi-a fost refuzată?

Cine va răspunde la aceste întrebări şi la multe altele, în faţa omului, în faţa istoriei? Şi cine va fi făcut răspunzător pentru ele?

De  ce trebuie să mori, sau să te aştepţi să fii omorât după ce rosteşti adevărul?

Sunt pentru socialism, domnule Botez, dar pentru adevăratele idei socialiste, pentru egalitatea în drepturi şi îndatoriri, pentru democraţie, pentru umanism, pentru promovarea valorilor, pentru cultură, pentru bunăstare, pentru pace. Până şi pacea, această necesară condiţie a menţinerii vieţii pe Terra, până şi aceasta a fost transformată într-o mască a regimului de la noi. Această mască ascunde dorinţa regimului de „neamestec în treburile interne”. Pentru a exista, pentru a putea tăia şi spânzura după bunul său plac în ţara noastră, regimul are nevoie de acest „neamestec”. Vrea siguranţa păcii dincolo de hotare căci dacă şi-a întărit atât de mult armătura interioară, singura cale pe unde s-ar mai putea face presiuni asupra lui, ar fi din exterior. Dar iată, între graniţe nu există deloc pace, se duce un război surd, rece, între regim şi populaţie, între călăi şi victime, între victime şi victime.

S-a ajuns în aşa hal încât foarte mulţi sunt aceia care-şi doresc o invazie a ungurilor(!) sau ruşilor (!), un ajutor de la Gorbaciov, pentru că, îşi spun ei, aceasta ar fi singura cale spre normalizarea vieţii, spre răsturnarea regimului dictatorial de la Bucureşti. E timpul ca oamenii să înţeleagă că nu va veni nimeni din afară să le rezolve problemele, că ei înşişi sunt  interesaţi şi în măsură a le rezolva.

Am pornit de la a ne vinde între noi şi am ajuns la a ne vinde altora… Ne vindem altora: omul, viaţa, liberatea sunt convertite în dolari, în mărci, şi se exportă. Statul exportă copii în schimbul a câtorva sute de dolari, statul român îşi exportă etnicii germani pe câteva mii de mărci! Cine dacă nu sclavii sunt trataţi ca o marfă? Cum de s-a putut ajunge aici?

Domnule Botez, eu nu sunt decât unul dintre cei mulţi, un reprezentant al victimelor, eu însumi sunt o victimă, un reprezentant al generaţiei de sacrificiu pe care aş dori-o a fi ultima generaţie de sacrificiu. Pe umerii notri apasă povara reconstrucţiei acestei ţări, a reparării pagubelor pricinuite de holocaustul dictatorial, iar pe umerii celor din generaţia d-voastră mai mult apasă povara răspunderii. Căci aţi fost generaţie de sacrificiu şi, iată, ne-aţi sacrificat şi pe noi. Şi aşa cum noi acuzăm generaţia d.voastră, tot aşa generaţia mea va fi acuzată de generaţia copiilor noştri în cazul în care ne va fi frică să acţionăm hic et nunc!

Trebuie să ne solidarizăm, să ne organizăm, să organizăm poporul, să-l punem în mişcare, să ne recăpătăm drepturile noastre fundamentale, căci poporul suntem noi, victimele de azi, fiecare-n parte şi toţi laolaltă. Avem nevoie de dezrobirea morală şi spirituală, avem nevoie să fim cu adevărat liberi!

Avem ceva care ne uneşte: revolta!

Pasiunea revoltei – spunea Nicoale Balotă – analizând Omul Rvoltat al lui Camus – izvorăşte dintr-un preaplin al iubirii, al nevoii de unire. Aparent negativă, revolta e profund pozitivă, căci ea revelează ceea ce la om e întotdeauna de apărat. De apărat e o valoare. Ceea ce se apără e o solidaritate. Şi, tot el, în acelaşi studiu, scria: „omul revoltat este cel care spune Nu, cel care refuzând o adeziune, nu renunţă la acţiune. Negaţiei sale îi e complementară o afirmaţie la fel de netă. Revoltatul e convins că are dreptate, ceva ce presupune încredere în propria raţiune, opunându-se unei nedreptăţi ca unui dat iraţional. Revolta implică încrederea în sensul acţiunii, în valoarea pe care o urmăreşte, ca şi afirmarea nonsensului, a nonvalorii care trebuie eliminată. În lumea revoltei omul îşi dă seama că există în el un dat cu care merită să te identifici, că orice mişcare de revoltă invocă tacit o valoare. Între solidaritate şi revoltă există o condiţionare reciprocă: solidaritatea oamenilor se întemeiază pe mişcarea de revoltă şi aceasta, la rândul ei, nu găseşte o justificare decât în această complicitate. Orice revoltă care distruge solidaritatea încetează de a fi o revoltă. Conceptul însuşi al revoltei se întemeiază pe dorinţa de a nu-şi reglementa voinţa numai pe plan individual, de a nu te mântui singur. Mă revolt, deci suntem!- declară omul revoltat”.

Despre frică nu poţi vorbi decât după ce tu însuţi ai cunoscut-o, tu însuţi ai fost hărţuit de ea. Te-ai luptat cu ea şi ai învins-o, sau dacă nu ai învins-o, ai înţeles-o cel puţin şi eşti în felul acesta pe cale de a o învinge. Când poţi spune că ţi-ai depăşit frica? Cred că numai atunci când poţi spune, pe drept cuvânt, că nu mai ai ce pierde, când după ce ai pierdut totul, după ce ai văzut că toate drumurile îţi sunt barate, că nu există nici o cale dreaptă, curată, spre a te afirma ca om, după ce te-ai convins că eşti deposedat de tot şi de toate, că eşti o victimă nevinovată, că eşti forţat să intri în hora trădătorilor împotriva voinţei tale, ei bine, după toate acestea ţâşneşte în tine revolta. Revolta împotriva nedreptăţii, împotriva adulării, a zeificării, , revolta părţii împotriva întregului intrat în putrefacţie.

În dezordinea totalizatoare se aprinde scânteia unei ordini, a unei rostuiri, a unei puneri în rost a lucrurilor, cum spune domnul Noica. După ce te-ai pus pe tine însuţi sub legea lui „nu mai am ce pierde”, după ce ai înţeles necesitatea unei ordini în haosul acesta, nu mai ai de a face cu frica pentru că, oricum, nu-ţi mai aparţii. Ai devenit un om al ideii, vei lupta de acum pentru transformarea ei din potenţă în act.

Moartea nu mai prezintă importanţă, tu eşti muritor, vei muri oricum. Ideea este cea care trebuie să trăiască. Pentru că, iată, majoritatea are nevoie de ea, căci chiar dacă fiecare om din această majoritate moare oricum  odată şi odată pentru că este muritor, asta nu înseamnă că poate să şi trăiască oricum.

Eu unul nu pot trăi oricum, nu mai pot trăi oricum. Şi sunt convins că nu numai eu.

Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a trăi, pentru a mă menţine în orizontul cinstei, al drptăţii, al omeniei. N-am pactizat până acum şi nu voi pactiza niciodată cu Puterea, cu această putere dictatorială.

Nu cred în Dumnezeu, dar respect credinţa părinţilor şi a strămoşilor mei, a neamului meu. Dacă ea, credinţa, va trebui să dispară, atunci va dispărea de la sine, nu trebuie demolate cu forţa lăcaşurile de cult pentru asta. Nu poţi intra cu buldozerul în sufletul oamenilor. Cum de n-au înţeles reprezentanţii puterii că omului, celui care trăieşte într-un crez, îi poţi lua totul, chiar şi carnea i-o poţi smulge, dar nu-i poţi lua credinţa?!

Populaţia nu trebuie văzută şi tratată ca o turmă, căci ea este alcătuită din persoane concrete, din individualităţi distincte. Omul nu trebuie tratat ca o vită socială, el nu trebuie depersonalizat într-atât încât să fie confundat cu animalele de povară şi manipulat asemeni lor. El nu trăieşte ca să muncească, ci munceşte ca să trăiască. Munca este o necesitate a supravieţuirii. Ea nu trebuie confundată cu viaţa, ea nu este şi suficientă. Există trebuinţe, necesităţi, aspiraţii nu numai de ordin material, ci şi de ordin spiritual, căci omul are şi viaţă spirituală.

Acestea sunt adevăruri elementare de care regimul nu catadicseşte să ţină cont. Pentru el, omul din popor nu are viaţă spirituală căci din politica pe care o duce nu rezultă aşa ceva. Pentru el probabil intelectul sălăşluieşte numai în vilele partidului şi este tapiţat cu lemn de trandafir.

Însuşi Kant dacă ar mai trăi ar face greva foamei în faţa ambasadei române din Berlin, dacă ar afla părerea regimului de la Bucureşti despre intelect. Chiar şi Erasmus s-ar sinucide.Îţi vine să te dai capul de toţi pereţii, să le plângi de milă celor din jur când vezi în ce hal au fost aduşi.

Auzi: savant de renume mondial la Pluguşor! Romantism revoluţionar! La cererea oamenilor muncii, duminică se lucrează! Trebuie să recuperăm munca patriotică! Cel mai iubit fiu al poporului, Întâiul erou, cel mai erou dintre eroi!  etc. etc. Se aude că începând de la anul ziua de naştere a preşedintelui Nicolae Ceauşescu va fi decretată cea mai mare sărbătoare a României! Asta ca o încununare a…

E sfârşitul lumii, domnule Botez! Ori facem ceva pentru oameni, ori dacă nu, ne călugărim! Dăm bisericii dreptate, găsim imediat explicaţia, nu ne mai batem capul cu monstruozităţi, vom spune că e voia Domnului, vom sta liniştiţi şi ne vom aştepta sfârşitul. Cale de mijloc nu există, cel puţin pentru mine. Arhimede avea  nevoie de un punct de sprijin, eu am nevoie de d.voastră, de oameni ca d.voastră, de cât mai mulţi astfel de oameni.

Trebuie să protestăm. România nu poate, nu trebuie să se sinucidă. De aceea am considerat că este necesar să vin la d.voastră, să fac cunoscute public aceste opinii, să mă declar om şi să  lupt pentru oameni. Încă nu este totul pierdut.

Mă numesc DAN BADEA şi sunt student în anul al treilea al Facultăţii de Matematică a Universităţii Bucureşti. Stau în Complexul Studenţesc Grozăveşti, strada Splaiul Independenţei nr.204, Bloc D, camera 302, am domiciliul stabil în localitatea Petreşti, comuna Coşeşti, judeţul Argeş, nr.216. Sunt român şi nemembru de partid. Am 24 de ani.

Acestea mi-au fost opiniile, acesta crezul, acesta sunt. Sufăr pentru această biată Românie şi mă voi sacrifica pentru ea. Ceea ce nu ştiu prea bine este cum să mă fac util cu adevărat acestui popor de victime. N-am încă experienţa luptei destul de bogată. De aceea am venit la d.voastră.

Dan Badea

2 iunie 1987

Bucureşti

Deşi nu are decât valoare pur istorică, prezint, mai jos, în facsimil, scrisoarea trimisă de mine postului de radio Europa Liberă şi citită chiar de ziua lui Ceauşescu (Sfântul Nicolae), pe 6 decembrie 1987.  Menţionez că textul a fost corectat şi adnotat de Vlad Georgescu, iar documentul mi-a fost pus la dispoziţie în 1991, la cererea mea, de către unul dintre redactorii acestui post de radio.

Scrisoare Dan Badea_00 Scrisoare Dan Badea_01
Scrisoare Dan Badea_1 Scrisoare Dan Badea_1_1 Scrisoare Dan Badea_2 Scrisoare Dan Badea_3 Scrisoare Dan Badea_4 Scrisoare Dan Badea_5 Scrisoare Dan Badea_6 Scrisoare Dan Badea_7 Scrisoare Dan Badea_8 Scrisoare Dan Badea_9 Scrisoare Dan Badea_10 Scrisoare Dan Badea_11 Scrisoare Dan Badea_12 Scrisoare Dan Badea_13 Scrisoare Dan Badea_14

Dan Badea

Atacat din nou de Dorin Tudoran, Liviu Turcu ripostează (Ultima parte)

Domnule Dorin Tudoran,

Ca sa nu ramin la nivelul aprecierilor generale haideti sa revedem impreuna fie si sumar ce ati postat recent pe blogul dvs. sub titlul „Tismaneanu vs. Basescu – dirlogii umilintei”. E zic eu, un exercitiu cu utilitate multipla.

Mai intii imi permit sa observ ca titlul creaza de la bun inceput anumite confuzii semnalate chiar si de unii dintre comentatorii blogului dvs. Da, marturisesc ca am avut rabdarea, cam greu pusa la incercare, dar am citit cele peste 200 de comentarii la adresa textului si am constatat din nou ceea ce remarcasem din parcurgerea comentariilor specifice mass mediei romanesti: exista si la specia blog categoria cititorilor pro X si anti X care isi dau cu presupusul indiferent de gradul de cunoastere a subiectului si carora indiferent ce argumente logice le-ai aduce e un efort inutil intrucit ramin pe pozitiile inculcate de „centrul ideologic coordonator” precum stinca Gibraltarului. O alta categorie este a celor care nu intra in celelalte doua dar se impart in subcategoria oamenilor de buna credinta informati si neinformati si care simt nevoia sa-si exprime opiniile in spiritul libertatii de exprimare dobindite dupa atita amar de vreme. E un fel de terapeutica recuperatorie. In sfirsit, mai exista o categorie total aparte si anume a celor care folosesc spatiul comentariilor pentru a se pronunta pe subiecte ce-i intereseaza dar care nu au absolut nici o legatura cu subiectul postarii. Batalia cea mai apriga se duce evident intre taberele pro si contra iar nivelul argumentatiei ma face inca o data sa conchid ca implementarea democratiei reale in societatea romaneasca va fi un proces extrem de dureros si indelungat. Vorbeam asadar de confuzia creata de insusi titlul ales: el lasa sa se inteleaga prin particula vs. (versus) ca ar fi vorba de o contrapunere de pozititii intre V. Tismaneanu si presedintele T. Basescu. Ca nu e vorba de asa ceva cititorul educat stie deja sau intelege din parcurgerea textului. Ziceti dvs. in deschiderea materialului
precum la o partida de sah simultan cu aprinderea luminii verzi pentru pornirea roller-coaster-lui intelectual mentionat mai sus, pe un ton imperativ: „NU Vladimir Tismaneanu este marea problema a Romaniei„. Dixit. Chiar asa dle Dorin Tudoran? Aveti chiar sentimentul, ca observator obiectiv al evolutiei politice din Romania ca tara a intrat la ananghie datorita unei imaginare perceptii privindu-i pe cei doi? Sau e doar o „deschidere” manipulativa menita sa-l aseze pe V. Tismaneanu ab-initio pe piedestalul cel mai inalt in ierarhia ordinii valorice romanesti spre multumirea/anestezierea insatiabilei sale sete de a fi oriunde si oricind adulat ? Eu daca as fi un simplu cetatean si as fi citit materialul v-as fi scris imediat: dle Tudoran nu fiti ingrijorat de loc la acest capitol, noi romanii avem alte necazuri si inca mari de tot fie si daca amintesc criza economica. Dupa aceasta introducere declansati sarja intii de cavalerie: „…marea problema a Romaniei este Traian Basescu”.

Tudoran ofera varianta de exit pentru Tismaneanu

Apoi aplicati un aparent impecabil silogism. Prima premiza, citez: „Dl Tismaneanu se bucura in acest moment de increderea Presedintelui…”; a doua premisa:oamenii sint deceptionati de prestatia din primul mandat” si deci il urasc mai mult sau mai putin pe presedinte; concluzia irefutabila: V. Tismaneanu e urit si atacat in prezent pe nedrept pentru ca este identificat cu persoana presedintelui T. Basescu. Actul intii de serviciu manipulativ indeplinit! V. Tismaneanu este asadar victima involuntara a relatiei sale apropiate cu presedintele T.Basescu. Iar pentru cei care banuiti ca s-ar putea sa nu va accepte prea usor silogismul simtiti nevoia unei augmentatii laudatorii gratuite suplimentare dar cu tinta precisa dupa cum urmeaza: „Pentru unii imaginea analistului obiectiv (sic) s-a topit si a fost uzurpata de imaginea agentului electoral”. Si mai adaugati filozofic spre luminarea celor care fiind mai grei de cap nu au inteles cum e cu „obiectivitatea marelui analist” perceput pentru moment pe post de agent electoral: „Analiza obiectiva (sic) poate parea plicticoasa unora; propaganda electorala este iritanta mai pentru toti”. Adinc. Chiar pentru toti? Inclusiv sustinatorii presedintelui T.Basescu? Sau poate pentru majoritea intelectualilor mai putin cei din grupul de interese politice din care face parte V.T? In plus, in acest context cele doua asocieri pe care intr-un fel le contrapuneti au tot atita legatura cit cele din celebra conversatie purtata intre faimosul matematician Grigore Moisil cu un june hitru ce a vrut sa-l puna in incurcatura intrebindu-l public: ‘domnule profesor care este legatura intre metru si parametru?’ La care profesorul a raspuns zimbind: ‘tinere intre metru si parametru este cam tot atita legatura cit este intre stass si parastas……..’.

„Buletin de Cotroceni”

Intrucit parcurgerea per paragraf desi este foarte interesanta si relevanta depaseste spatiul blogosferic prezent voi selecta pentru logica discursului momentele mai importante in care observatorii imaginarului roller-coaster intelectual traiesc momentele cheie ale pasagerilor la schimbarea brusca de directie asociate firesc cu binecunoscutele exclamatii de rigoare. Ziceti deci in continuare:

– si dusmanii dlui T. Basescu si ai dlui V.Tismaneanu (observati in continuare elementul cheie al asocierii) „savirsesc” erori ce le auto submineaza propriile interese; la primul caz tragind in V.T. ii dau ragaz lui T.B; la al doilea caz „sporesc sansele agresatului de a deveni o victima inocenta”. Ce oroare Doamne si cum vor mai sari cu mic si mare romanii de la opinca la vladica sa corecteze aceasta nedreptate…si ca sa fie si mai limpede acest lucru afirmati imperativ: „Nici un om de buna credinta nu poate saluta asemenea executii josnice”. Ca sa fie clar pentru toata lumea: nu numai ca cei care l-au atacat pe V.T. (unde cind si cum nu stim din simpla parcurgere a textului) sint niste netrebnici dar daca cei 21 de milioane romani nu iau atitudinea specificata mai sus atunci conform unui simplu rationament cei ce nu vor lua atitudine numai ca nu sint oameni de buna credinta dar si complici la „executia josnica” a lui V.T. Tare. Dur. Asta nu va impiedica in acelasi pasaj – ca de pe virful maxim al loialitatii de grup atins de roller costerul nostru intelectual sa porniti senin la vale dindu-i o „copita zdravana” (expresie folosita cu predilectie in cercurile literare) afirmind sententios „si sunt putini cei atita iute de picior ca dl. Tismaneanu cind este vorba de a se declara victime”. Ca sa fie si mai limpede le mai reamintiti, citez din nou „celor ce-l urasc visceral pe V.T” ca in afara faptului ca isi bat singuri cuie in talpa subminindu-si atingerea propriilor obiective strategice (si atunci la ce bun tot recursul, dle Tudoran?), „Cei ce practica aceasta gherila anti-Basescu via anti-Tismaneanu nu pot cistiga partida”. De ce? Pentru ca cei doi, citez din nou: „sint oameni cu un talent extraordinar la a folosi oameni. Pina cind unul din cei doi (din nou a se remarca sensul matematic al egalitatii) nu se va satura de cit l-a folost pe celalalt, un Basescu vs. Tismaneanu este exclus. Mai mult, la ce-ar fi bun, daca respectul si colaborarea intre cei doi pot determina pasi de care societatea romaneasca are nevoie ca de aer?”

Grupul piramidal de interese nocive al noilor comisari ideologici

Acesta este pasajul care, dle Tudoran, a declansat cel de al treilea motiv de a va trimite aceasta scrisoare. El pune in discutie una dintre cele mai dureroase probleme ale societatii romanesti: responsabilitatea intelectualitatii romanesti pentru esecul reconcilierii nationale ca urmare a unei pasivitati incredibile fata de confiscarea de catre un grupuscul de interese pur private, prin monopolizare, a centrului decizional in problematica ideologica din sistemul politic romanesc. Cu consecinte nefaste in primul rind pentru procesul de modernizare al tarii. Nu vreau sa fiu gresit inteles. Sunt constient ca ar fi o eroare sa blamez in corpore pe tot cei angajati, foarte multi, cu cele mai bune intentii in activitatile ce intra sub umbrela mai larga a societatii civile. Absenta insa a unui curent de opinie care sa reactioneze ferm la monopolul abuziv al grupului de interese din care facteti parte este deprimanta.

Un grup de intelectuali si pseudo-intelectuali reuniti de un oportunism rarisim si un trecut ideologic si cultural extrem de similar s-a insinuat in cel mai pur stil machiavelic in structurile institutionale romanesti ce au un rol educational profund pentru generatiile care nu au cunoscut la nivelul propriei experiente fostul regim comunist. Organizati piramidal dupa reguli intilnite doar in cadrul regimurilor totalitare noii comisari ideologici incearca sa rescrie zi de zi si ceas de ceas istoria politica a Romaniei in deplina complicitate cu factorii politici corupti care ii finanteaza din bani publici (CNSAS, Institutul Cultural Roman, Centrele culturale din strainatate, ministerul culturii dar si alte institutii sponsorizate de stat) sau surse private (politrucii infiltrati in mass media). Factorii politici mentionati ii folosesc la rindul lor ca vitrina ideologica in raporturile cu societatile democratice occidentale si grilele evaluative utilizate de acestea. Un quid-pro-quo dupa modelul o mina spala pe alta in cel cel pur stil mafiot. Daca totul s-ar fi redus doar satisfacerea setei de vizibilitate publica si parazitarea desantata temporara a bugetului public ar fi fost cum ar fi fost, ca de, traim in Romania,nu? Dar grupul acesta care s-a erijat fraudulos in postura de Gini pentru noua constiinta politica si morala a Romaniei a desacralizat in realitate rind pe rind si sistematic procese moral politice esentiale pentru iesirea tarii din marasmul ideologic mostenit.

Masluirea prezentului, trecutului si viitorului

Tocmiti ca la tirgul de vite de samsari cu resurse financiare obtinute prin mijloace ilegale pe care pina si un copil de pe strada le cunoaste, noii comisari si mandarini ideologici au masluit rind pe rind finalizarea unor obiective cu adinca semnificatie in constiinta ceteanului de rind precum epurarea clasei politice de fostii colaborationisti (a se citi din nou monopolul triajului selectiv la CNSAS) si condamnarea la rece in termeni credibili si obiectivi a comunismului ca specie de regim politic. Sint doua teme care m-au preocupat in mod deosebit luind de altfel si pozitie publica. Restul oamenilor de bine, adica a intelectualilor seriosi au preferat sa se retraga de pe scena confruntarii unii fiind intimidati la scena deschisa altii de sila si lehamite.

Pe acest „teren” m-am intersectat si confruntat de pe pozitii de idei cu grupul vostru de interese si mai ales cu prietenul tau „Volo”. Oportunismul, veleitarismul, duplicitatea, labilitatea morala si obsesia megalomanica de a deveni noul Jdanov al Romaniei sau macar un Leonte Rautu al ingineriei socio-psihologice romanesti simultan cu pozitia de impiegat de miscare al relatiilor romano-americane le cunosc de mult.

Scrisoarea catre Ion Ratiu

Cu toate acestea, poate paradoxal pentru unii eu nu am abordat subiectul in mass media decit de doua ori in 20 de ani. Nu s-ar spune ca am facut-o prea des. Prima interventie am facut-o printr-o scrisoare adresata public dlui Ratiu care recent finantase instituirea unei catedre de istorie si civilizatie romaneasca la prestigioasa Georgetown University. Atunci mi-am exprimat opinia ca dl. V. Tismaneanu nu indeplineste nici pe departe conditiile impuse de specialitatatea de profil pentru a ocupa o pozitie demna de eruditia unui Nicolae Iorga sau Vasile Pirvan. Mi se pare si azi aberant ca o atare pozitie cheie in perceptia culturii si civilizatiei romanesti pe un spatiu geografic atit de important precum Statele Unite sa fie incredintata altcuiva decit unei personalitati cu recunoastere internationala in domeniul respectiv. Am atras de asemenea atentia la momentul respectiv despre aranjamentele de culise incorecte ce se faceau de catre candidat pentru a-si vedea scopul dus la bun sfirsit. Nu am fost singurul care si-a exprima opozitia in mod public si am si azi credinta ca nu am fost factorul decisiv in decizia colectiva luata la Georgetown University de a oferi postul unui alt candidat universitar. Azi, imi zic, mai in gluma sau mai in serios bine ca V. Tismaneanu nu l-a plasat in acea pozitie pe prietenul sau apropiat Sorin Antohi sau pe Mihnea Berindei. „Popularitea” de care se bucura in mass media romaneasca cei doi prieteni apropiati ai dlui V. Tismaneanu ma scuteste de a intra in detalii.

Fata in fata cu Traian Basescu

A doua oara, interventia mea s-a produs mult mai tirziu cind se discuta deja public numirea sa ca sef al Comisiei prezidentiale pentru studierea comunismului. Nu trebuie sa fii mare expert ca sa intelegi ca abordarea in maniera credibila a unei teme atit de importante pentru trecutul dar si viitorul Romaniei trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii minimale:

– sa aiba sprijinul neconditionat al clasei politice si a ocupantilor principalelor ramuri ale puterii de stat; deci sa existe vointa politica pentru succesul unui asemenea proiect;
– elaborarea Raportului sa fie incredintata unei structuri (in cazul discutat unei Comisii) din care sa faca parte doua categorii de oameni: personalitati cu o reputatie profesionala si morala impecabila care se bucura de respectul marii majoritati a populatiei; cetateni, care prin experienta nemijlocita in raport cu fostul regim politic reprezinta in mod echilibrat dincolo de orice dubiu la nivelul perceptiei publice un punct evaluativ de referinta obiectiv; evident ca in orice alta structura similara, comisiei urmind a-i fi augmentata un aparat tehnic de prelucrare a informatiilor;
– evaluarile si recomandarile Comisiei sa fie elaborate intr-o maniera care sa aiba efecte practice nemijlocite in viata publica, inclusiv de ordin legislativ;
Nici una dintre aceste conditii nu aveau cum sa fie indeplinite din start numindu-l pe V. Tismaneanu la sefia acesteia indiferent cit de prezidentiala s-a dorit a fi aceasta decizie.

Basescu incoltit de grupurile de interese politico-economice

Si acum e momentul sa lamurim citeva lucruri cu privire la geneza deciziei presedintelui T. Basescu. O decizie luat in circumstante speciale dictata de raportul de forte pe scena politica romaneasca. In acel moment presedintele T. Basescu intrase deja in conflict acut cu principalele grupuri de interese politice, economice si financiare ce dominau copios Romania post-decembrie 1989. Baza sa de sustinere la categoria acestor grupuri desi semnificativa nu puteau egala puterea si influenta celor dintii. Principala baza de sprijin raminea o parte insemnata a opiniei publice care a si facut posibila alegerea sa in fruntea tarii. Ca in orice sistem politic factorii politici au nevoie si de sprijinul intelectualitatii sau ma rog a partii celei mai vizibile in spatiul public. Tributar ca mai toti politicenii romani ideii ca vectorul extern occidental este una din cheile asigurarii succesului si sprijinului regimului respectiv presedintele T. Basescu a acceptat o alianta ad-hoc cu gruparea zgomotoasa a celor ce s-au erijat in promotorii de virf a valorilor democratice liberale, recte grupul de interese ce face obiectul prezentei discutii. In schimbul activismului deschis pro-TB (ca profesionisti ai propagandei politice) presedintele le-a dat la schimb pozitiile de conducere solicitate in institutiile mentionate anterior. Grupul respectiv avea sa puna mina pe pirghiile institutionale la care au rivnit de ani de zile prilej de a-si instala si largi sub aspect organizatoric reteaua. Un obiectiv strategic neatins nici macar in perioada administratiei Constantinescu, primul presedinte adus la putere avind ca forta motrice organizatiile societatii civile.
Cind am citit afirmatia ca V. Tismaneanu se bucura de increderea presedintelui T. Basescu m-a bufnit instantaneu un ris homeric.

Nefastul Plesu

Personajul a fost introdus pe usa din spate a scenei politice de catre dl.Plesu si alti intelectuali cu staif ai regimurilor post-decembrie 1989. Ideea dlui. presedinte de a institui Comisia prezidentiala si a o da pe mina prietenului dvs. a avut un singur scop: de a capitaliza politic masiv pe plan intern si mai ales extern pe un subiect atit de delicat. Un subiect care atirna greu in traista politicii externe romanesti si nu putea fi scos cu nici un chip de pe agenda internationala. Nu voi merge pina acolo incit sa afirm ca in mod intentionat cunoscind foarte bine situatia raporturilor de forte din Romania presedintele T. Basescu prin nominalizare a compromis intentionat intregul proiect la capitolul credibilitate. Ce insa a devenit extrem de vizibil dupa prezentarea de catre el insusi a unei extrem de sumare formule a Raportului final in parlament este totala lipsa de apetit pentru a forta aplicarea in practica a recomandarilor menite sa aiba forta legislativa.

Presedintele T. Basescu avea sa fie supus pe drept ulterior si unui tir mass media nu numai din partea celor interesati la modul personal (membrii fostei nomenclaturi) sa boicoteze Raportul dar si a celor care prin definitie ar fi trebuit sa fie in tabara sustinatorilor acestui Proiect (militantii anti-comunisti, victimele fostului regim, conducerea Bisericii Ortodoxe, etc.). Inclin sa cred ca presedintele a tras invataturile din greseala savirsita si unde cum se spune planul de acasa nu s-a potrivit cu cel din tirg. Cit despre anti-comunismul feroce in plan ideologic al presedintelui, invit pe toata lumea sa-i reciteasca declaratiile publice. Nu este un sustinator al comunismului dar nici un militant al anti-comunismului. E un om cu orientari politice absolut pragmatice. Ultima greseala ar fi sa-l considerati dle Tudoran pe presedintele T. Basescu un naiv in evaluarea lui V. Tismaneanu. Chestia cu increderea reciproca e o gluma si inca nu una de buna calitate.

Presedintele T. Basescu stia foarte bine caracterul traseist politico-ideologic al prietenului dvs. care ca sa va folosesc expresia „crosetase” deja in cel mai pur stil mercenar pe rind „loialitati’ succesive fata de Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu si acum venise rindul lui. Si era sa uit, V. Tismaneanu a mai fost la inceputul anilor 90, e drept putin mai discret din cauza circumstantelor politice si …monarhist!, participind ca balon de incercare la lansarea campaniei cunoscute de reintoarcere in tara a fostului monarh.

Hopa-marxisto-comunisto-leninisto-ceausisto-social-iliescian-liberalo-tapo-popularo-neoconservator de stramba-dreapta

In plus, acceptarea tezei atit de vehiculata cu aplomb de cercul prietenilor dvs. ca orice intelectual are dreptul sa-si corecteze la un moment dat in viata optiunile politico-ideologice intimpina in cazul prietenului dvs. o mare problema: mai intii a fost marxist si comunist infocat; apoi a trecut la social democratie cind l-a cultivat de dl. Ion Iliescu; apoi s-a reciclat la un fel de liberalism cind s-a aciuat pe linga presedintele Emil Constantinescu (si pe care acum il critica in termeni foarte aspri ca sa nu folosesc un alt termen); in sfirsit acum de cind este in colegiul Institutului infiintat de PD-L, adica partidul presedintelui T. Basescu care a sarit scurt de la Internationala Socialista la Miscarea populista (PPE in parlamentul european) este evident un …adept al dreptei doctrinare conservator populiste! Prietenul dvs. pare a fi un perfect Hopa Mitica in breasla convertitilor ideologic care schimba atasamentul doctrinar mai ceva decit copii cuminti batistele…
Ce mai urmeaza? Raspunsul este foarte simplu: depinde de culoarea politica a celui ce va veni in viitor la cirma puterii.

Profesorii de minciuni

Revenind la oile noastre cum se spune, drept urmare, intreagul proiect antamat sub umbrela Cotroceniului s-a transformat de la bun inceput intr-o susanea din care seful Comisiei, adica prietenul dvs., sub privirile ingaduitoare ale presedintelui T. Basescu si-a construit o platforma de vis pentru lansarea unei campanii publice fara precedent in favoarea cultivarii sistematice a propriei imagini publice. Tinta: V.Tismaneanu pe post de salvator al constiintei politice a neamului romanesc. In orgoliul sau nemasurat dar si de teama unor competitori profesionali autentici V. Tismaneanu a numit in Comisie oameni care nu ar fi indeplinit in cazul unei selectii corecte nici macar baremul de a lucra in aparatul tehnic al acesteia. Oameni cu o experienta profesionala insuficienta in raport cu obiectivul Comisiei dar care in calitate de prieteni si dependenti ai sefului Comisiei reprezentau garantia ca nu-i vor da dureri de cap la actul final al impartirii „meritelor” publice. Nimeni nu a protestat fie si din orgoliu profesional minimal de ce Comisia prezidentiala s-a transformat peste noapte exclusiv in Comisia Tismaneanu. (Si nu.. Ierunca- Lovinescu, din respect pentru „marii inaintasi”- nota mea, VR :). In aceste conditii esecul politic al actiunii a fost garantat de la bun inceput spre satisfactia „fostilor” care pentru moment chiar isi vazusera amenintate sinecurele izvorite din apartenenta la „noua clasa politica” in fapt in majoritatea ei componenta de baza a vechii nomenclaturi care si-a lipit singura, prin reciclare, peste noapte, noua eticheta ideologica.

Metoda „suveica-retur”

Analiza ar fi insa incompleta daca nu as aduce la masa discutiei si citeva lucruri despre tehnica „originala” folosita de V. Tismaneanu pentru a crea precum in studiourile hollywoodiene imaginea morganatica a unui om cheie in evolutia relatiilor romano-americane de dupa 1989. Morisca creata a lucrat citva ani buni pe ambele maluri ale Atlanticului dar a ramas lucrativa dupa 1996-1997 doar pe malurile Dimbovitei. Totul a inceput cu ideea ingenioasa de a intra in contact cu conducerea FSN, respectiv dl. Ion Iliescu sub pretextul unui interviu pentru o revista cu profil politic americana. Drept urmare a solicitat redactiei o delegatie scrisa care sa-i permita intrarea la cabinetul dlui Ion Iliescu. Cum evenimentele din Romania se aflau din plin in atentia mass mediei dar si a cancelariilor occidentale conducerea redactiei i-a dat delegatia. Evident ca atunci cind V. Tismaneanu a anunat partea romana ca a venit sa ia un interviu sefului FSN pentru mass media americana usile i s-au deschis automat. Prietenul dvs. nu a scapat desigur ocazia de a vorbi despre relatiile si intrarile sale speciale in culisele politice americane, respectiv Departamentul de Stat si Congresul SUA. Reflexele pavloviene ale factorilor politici din Romania au functionat perfect. Pasul intii al moristi deci a fost un succes.

CIA a oprit morisca: deces profesional si academic definitiv

La reintoarcere, dupa inminarea interviului sau ma rog a ceea ce a reprezentat discutia de rigoare V. Tismaneanu a oferit celor din Departmanetul de Stat, respectiv celui ce raspundea de desk-ul Romania dar si celui din sectorul de resort din cadrul directiei de cercetare si intelligence, informatii evaluative obtinute cum se spune la prima mina despre situatia din tara. Suveica retur. Situatia apoi avea sa devina un mecanism repetitiv: in Romania prietenul dvs. juca precum in cazul cacialmalei la jocul de poker, cartea unui vector american important ce nu poate fi minimalizat sau neluat in seama; in Statele Unite juca rolul marelui expert in probleme romanesti si sursa de informatii credibile prin contactele directe avute la nivelul liderilor politici romani. In Statele Unite morisca s-a oprit insa curind, la data mentionata mai sus, in momentul in care „expertul” V.Tismaneanu s-a discreditat definitiv la Departamentul de Stat prin furnizarea de informatii si evaluari total eronate despre situatia politica din Romania. Deces profesional si academic definitiv. Factorii politici seriosi din Romania aveau sa constate cit de curind la rindul lor ca pretentia lui V. Tismaneanu de a fi un factotum al relatiilor romano-americane este absolut imaginara. Si ca de fapt, numai doi americani de origine romana au jucat in limitele rationale de functionare ale aparatului guvernamental american un asemenea rol important.

Nici in plan academic, ca expert in problematica comunismului romanesc prietenul dvs. nu a obtinut in mod real recunoasterea cercurilor academice americane traditional implicate in studierea problemelor romanesti. Pentru ultima sa carte caracterizarea a venit in mod necrutator: „abordarea nu intruneste conditiile de rigurozitate documentara pe baza studiului materialelor de arhiva pentru a fi calificata ca stiintifica”. Ma refer desigur la istoria politica a PCR. O opinie neinstituionala dar venita nu din gura oricui. Declaratiile favorabile ale altor academici pe care V.Tismaneanu ii citeaza ad nauseam se va observa ca sint de serviciu, cei in cauza facind parte din cercul sau de prieteni sau aliati ocazionali.

Atacul pe sub birou

In sfirsit, dar nu in cele din urma, sa va mai reamintesc un incident extrem de semnificativ nu numai pentru caracterul prietenului dvs. dar si a modului de operare cind se izbeste de ceea ce nu-i convine. Intre cei care in mod public s-au exprimat critic la adresa persoanei sale ca sef al Comisiei precum si a continutului Raportului final s-a numarat la un moment dat si specialistul care a ocupat un timp si postul de sef al biroului Romania din cadrul CIA. Cercetator stiintific de meserie si bun cunoscator al realitatilor romanesti si-a permis sa faca o analiza serioasa a limitelor si neajunsurilor Raportului final in nume propriu, de pe pozitii intelectuale, citind deopotriva si alte observatii critice facute de cercetatori cu reputatie ca Michael Shafir sau analisti ca Ciprian Siulea si altii. Ca represalii, prietenul dvs. a organizat o ambuscada ce nu poate trezi decit dezgustul si dispretul oricarui om de buna credinta. Prin intermediul unei conectii politice personale (ticalosia ca si prostia sint universale deci nu se opreste la granitele Romaniei) a plasat in mod mascat sub o forma diabolica la institutia amintita ideea ca unul din functionarii acesteia atacind Raportul Tismaneanu, ca raport insusit de insusi presedintele Romaniei creeaza impresia ca Statele Unite dezavueaza cvasi-oficial insasi ideea „revolutionara” de condamnare a comunismului in aceasta tara. Ce mai incolo – incoace, eveniment grav, ce poate crea confuzii nedorite in intelegerea politicii americane fata de Romania. Sa mai precizez ca asa cum bine stiti, functionarilor publici americani nu li se permite sa exprime pozitii in probleme ce ar putea crea confuzii la adresa intelegerii pozitiei oficiale a Washington-lui. Iar cind o fac trebuie sa obtina aprobare prealabila. Dar analistul desk-lui pe Romania din cadrul CIA isi exprimase pozitia in chestiune ca intelectual – si nu ca functionar al serviciului de informatii – pe blogul sau personal, de unde dl. Roncea l-a preluat, cu acordul acestuia, in cotidianul „Ziua”. Nimeni nu poate controla astfel de preluari in ziua de azi. Cert este ca prietenul „Volo” a cerut nici mai mult nici mai putin decit capul analistului CIA publicat de Roncea in „Ziua”, in virtutea „crimei” comise, deci sa fie dat afara. Ceea ce desigur nu s-a intimplat citusi de putin, luind doar o sapuneala pentru a fi avut proasta inspiratie de a-si exercita dreptul unui demers critic intelectual la adresa a ceea ce a considerat ca este o productie chioara si schioapa. De retinut insa pentru toata lumea cam cum isi regleaza V. Tismaneanu conturile cu colegii sai din mediul academic fie aici in Statele Unite fie in Romania unde are la dispozitie o haita intreaga de gonasi. Si evident nu numai din mediul academic…

Noua meserie din nomenclatorul Cotrocenilor: analist sinecurist pe viata

Cum proiectul cu Raportul a cam intrat in uitare in absenta obiectului muncii ce il poate mentine in atentia agorei, dl.Tismaneanu in prezent desfasoara intens o noua susanea via prietenul sau Iliesiu. Acesta din urma trimbiteaza pe toate canalele publice posibile alaturi de alte „voci independente” evident (a se citi acoliti si aliati ai lui V.T.) despre necesitatea infiintarii unei Comisii prezidentiale care sa se ocupe de anchetarea evenimentelor din decembrie 1989 si apoi a celebrelor mineriade. Prietenul dvs. „Volo” ar fi stat el ca si altii ceva mai prudent pe bara spectatorilor la conflictul pro si anti T. Basescu daca nu ar fi socotit ca intrind in arena, asa cum spuneti pe post de agent electoral, nu ar fi mizat prin aceasta miscare sa faca o investitie care dupa potentiala victorie a candidatului sustinut ii va aduce sefia mult doritei noii Comisii prezidentiale.

Pamfletarul de serviciu al unei galerii in picaj

Ar mai fi inca multe, multe lucruri de spus la acest capitol dar deja cred ca am pus greu la incercare puterea de lecturare a cititorilor.
Am sa inchei dle Tudoran cu un citat cu care am fost si sint si azi absolut de acord: „Cum stau prost cu timpul,” zice autorul, „mi-ar fi fost mai usor sa va raspund dvs. si colaboratorilor dvs. cu un pamflet. Dar pamfletele nu rezolva mai niciodata nimic. Ele fac doar deliciul galeriei si cam atit…”
Cine este autorul? Dvs., adica Dorin Tudoran si este un extras din „scrisoarea deschisa” adresata parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa (sa-i fie tarina usoara!) prin intermediul revistei „Lumea Libera” nr. 156 din 28 septembrie 1991 (click foto dreapta jos). Subiectul? O polemica aprinsa despre cine are dreptul sa preia conducerea sectiei canadiano-americane a Aliantei Civice.
Si atunci cum ramine cu practicarea continua de catre dvs. a stilului pamfletar la adresa cercului dvs. de prieteni din nucleul „civic” si inclusiv la adresa lui V. Tismaneanu precum ultimul postat pe blogul dvs.? Doar pentru deliciul galeriei ?

Numai bine,
Liviu Turcu

P.S. : Dupa publicarea primei parti a interventiei mele desi ati declarat ca veti astepta mai intii sa cititi intregul text nu v-ati putut abtine facind urmatorul comentariu: ” Nu stiu la ce Institut si neintelegeri financiare te referi. In anii aceia existau multe initiative „pro-Romania”. Existau si cereri de finantare, evident.
Unele proiecte au parut finantatorilor mai convingatoare, altele au parut mai putin convingatoare. Ca se pot insela si finantatorii — adevarat. Cererea de finantare la care am participat (sub egida FPRI) a fost aprobata de National Endowment for Democracy. Asa a aparut revista Agora intre 1987 si 1993. Gandindu-ma la aceasta realitate – pe care cred ca e greu sa o „demantelezi” – ma intreb ce vrei sa spui cu „dispretul autoritatilor autohtone”?”

Mazilirea si umilirea „d-lui” Parinte Gheorghe Calciu, dupa 21 ani de temnita comunista

Dle Tudoran,

Referinta mea in partea I-a nu are nici o legatura cu cele mentionate de dvs., adica proiectul Agora s.a.m.d.
Eu am facut trimitere la „Institutul pentru Credinta si Libertate” (Faith and Liberty Institute) fondat de parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa si Victor Gaetan. In calitate de co-presedinti primul miza pe calitatea publica recunoscuta de dizident politic iar cel de al doilea pe cea de expert, bun cunoscator al culiselor politice americane in calitatea de fost asistent al speaker-lui Camerei Reprezentantilor, Tip O’Neil.
Institutul a fost creat exact in contextul descris mai sus cind administratia Reagan a creat National Endowment for Democracy ca centru coordnator si de finantare a activitatilor menite sa incurajeze fortele capabile sa determine democratizarea in societatilor comuniste. Din Colegiul de conducere al Institutului au facut parte importante personalitati americane de orientare politica conservatoare care erau familiarizate cu tematica romaneasca. Potrivit declaratiei lui Victor Gaetan (dar confirmata mie si de parintele Calciu mai tirziu) in vara anului 1986 Carl Gershman, presedintele N.E.D, l-a invitat pe Victor Gaetan sa se intilneasca la Philadelphia cu Michael Radu si V. Tismaneanu pentru a discuta o posibila aliniere de forte sub egida Institutului. Cu ocazia discutiei V. Tismaneanu a propus ca cei doi co-presedinti sa accepte includerea in Colegiul de conducere al Institutului a propriei persoane, a lui Radu Michael, plus a dvs. dle Tudoran urmind sa fie apoi „imbunatatita” componenta acestuia si cu alte participari ce vor fi precizate ulterior. Dl.Victor Gaetan afirma ca V.Tismaneanu ar fi adus drept argument suprem in favoare schimbarilor solicitate citez ” ar fi mult mai relevanta participarea mea (V.T.), a lui Radu (Michael) si Dorin Tudoran, ca elemente cunoscute in Romania si cu audienta in bordul N.E.D.,(referinta la distribuirea de fonduri de sustinere) decit a unui preot, cu multe bube in cap si a unui „extremist” fost ambasador fie el si american la Bucuresti (referinta este la ambasadorul David Funderburk), etc.”.
Ca totul a ramas o vreme in coada de peste cum se spune dupa care a urmat ruptura datorita refuzului ferm al celor doi co-presedinti de a da curs propunerilor este o alta poveste. Cert ramine faptul ca in urma incriminarilor reciproce pe culoarele mecanismului politic american rezultatul a fost discreditarea pe ansamblu a ambelor parti. De aici formularea mea cu „dispretul” si dezamagirea autoritatilor mentionate de arbitra la infinit acest conflict. Pierdere clara pentru Romania. 

PS: Polemica dintre Liviu Turcu şi Dorin Tudoran are un singur, mare, defect: s-a declanşat în plină campanie electorală, ceea ce nu poate genera decât suspiciuni cui privire la sinceritatea luărilor de poziţie. Nenorocirea face ca Vladimir Tismăneanu, subiectul central al harţei, să fie un susţinător al preşedintelui Traian Băsescu şi, tocmai de aceea, victima unor atacuri suburbane din partea lui Cornel Nistorescu, unul dintre tonomatele aruncate în joc de mafia politico-financiară care doreşte capul lui Băsescu. Deşi argumentaţia logică, rece, tăioasă şi aproape chirurgicală a lui Liviu Turcu pare credibilă, ea nu justifică decât un punct de vedere exprimat de un grupuscul de interese aflat în conflict deschis cu grupul Tismăneanu (Dan Badea)